Cristoph colectiona timbre

Cristoph colectiona timbre. Avea o multime: cu pasari, cu peisaje, oameni celebri, evenimente istorice, masini, avioane, din toata lumea. In cercul select al filatelistilor figura printre somitati.
Colectia sa de timbre era singura si marea pasiune. Iar el era singur. Nu-l siciia nimeni, niciodata. Locuia la marginea orasului, intr-o mansarda, inconjurat de furnalele zonei industriale si blocurile cartierelor muncitoresti. Pentru el acest aspect nu avea nici o importanta. Obisnuia sa priveasca fumul ridicindu-se gros spre cer si apoi, orientindu-se pe o componenta nord-vestica, spre centru, dar niciodata nu s-a intrebat de ce sau cine e vinovat. Puteau muri intoxicati cu totii. Cristoph nu avea nici o parere. Pentru el, toti ceilalti erau chiar morti, intr-atit nu-i pasa. Singurul lucru de care ii pasa intr-adevar era colectia sa de timbre. O colectie impresionanta, mereu imbogatita. Timbrele si le procura, in cea mai mare parte, prin corespondenta. Cunostea multe nume. Doar nume. Aceste nume aveau obiceiul de a-l tine la curent cu raritatile iesite la vinzare sau cu noile serii. Aveau o placere deosebita de a-i comunica marelui colectionar, disponibilitatea de a vinde sau schimba.
Cristoph le raspundea tuturor, intotdeauna, dar n-a stiut niciodata cine se ascunde sub aceste nume. Nu l-a interesat. Daca n-ar fi existat timbrele, fara indoiala ca acestea ar fi fost doar niste nume necunoscute. Ceea ce dintr-un anumit unghi inseamna acelasi lucru. Practic, Cristoph le raspunea timbrelor. Le facea curte. Intotdeauna cind primea o oferta in mintea sa echivala cu o ocheada. Raspunsul lui era, de asemenea, o ocheada. Urmau alte citeva ocheade reciproce, dupa care atacul decisiv. Foarte rar dadea gres si asta numai cind, uneori, trebuia sa renunte la o serie proprie pentru alta noua, mai tentanta. Exact ca si in dragoste: nu poti avea toate femeile, desi ti le doresti. Din acest punct de vedere Cristoph era un Casanova.
Mai trebuie spus ca Cristoph nu raminea niciodata dator. Fiecare serie sau colita intrata in colectie se bucura, cel putin la inceput, de un tratament special. Un tratament metamorfozat, in timp, intr-un ritual veritabil. Ritualul se desfasura astfel: raspundea doar dupa a treia apasare a butonului soneriei. Daca erau doua, sau patru, sau cinci, cel din fata usii avea mici sanse de a i se deschide. Postasul primise instructiuni ferme in aceasta privinta - trei apasari scurte la intervale la fel de scurte, nici mai mult, nici mai putin. Urma gestul ridicarii din pat (singurul obiect pe care te puteai aseza in locuinta lui Cristoph), primul picior asezat pe podea fiind intotdeauna dreptul, apoi pasii spre usa si semnatura pentru pachet (numai cu pasta neagra). Pachetul astfel primit era condus atent spre masa asezata chiar la capatul patului. In tot acest rastimp, undeva in cosul pieptului, se acumulau, incet, incet, energii. Energiile nu erau niciodata eliberate la nivelul membrelor superioare. Cindva aceste energii dusesera la pierderea celei mai faimoase serii de aerostate din tara. Acum energiile se transformau doar in par si unghii.
Tirziu, tirziu de tot, pachetul era desfacut, iar continutul depus pe masa si aranjat. Reprezenta cea mai importanta parte a ritualului. Timbrele erau dispuse in coloane verticale sau orizontale, in diagonale sau arabescuri, pipaite, mirosite, rearanjate. In cele din urma, unul dintre aceste aranjamente era ales si desfasurat pe prima pagina goala a clasorului. Acesta era Cristoph, aceasta era pasiunea lui. Nimic nu se mai putea face.
Pina intr-o zi cind, dintr-un motiv necunoscut, intreaga colectie s-a volatilizat, disparind fara urma. Lovitura a fost teribila. In ziua aceea cosurile insele au incetat sa-si indrepte fumul spre oras, expectorindu-l exact in partea opusa, fapt fara precedent pentru cetatenii opriti pe strada, uimiti. Dupa citeva minute, aceeasi cetateni si-au reluat treburile lasate brusc, evenimentul trecind in categoria intimplarilor inexplicabile care trebuie imediat si obligatoriu uitate.
Cu Cristoph, insa, s-a intimplat un lucru ce nu trebuia in nici un caz sa aiba loc - nimic. Nu a izbucnit in hohote isterice de plins, nu s-a aruncat de la fereastra. Pur si simplu a acceptat realitatea. In iubire mai poti si pierde, inclusiv totul.
O vreme a continuat sa priveasca fumul. La fel de indiferent, la fel de strain. Vazind ca nu-i raspunde nimeni, postasul a incetat sa mai sune si a returnat intreaga corespondenta, tot mai rara. Si inclinam sa-i dam dreptate daca acceptam urmatorul final:
"Cristoph a acceptat realitatea. Atita doar ca in memoria timbrelor disparute a inceput sa colectioneze frunze. In scurt timp a ajuns la citeva zeci de clasoare cu frunze-timbre, apoi la citeva sute, mii, pina cind, ca oricare alt om, a murit. Doar ca nimeni nu i-a mai gasit trupul. In cazul in care i l-ar fi cautat cineva. A fost necesara interventia serviciului de salubritate pentru degajarea incaperii de materia vegetala putrezita si mirosind ingrozitor. Ingrozitor."