O NOAPTE FRUMOASA

"Eu am sa-i intep urechile." "Eu am sa-i intru in nas." "Nu! Trebuie sa facem totul impreuna - urechile sau nasul."
N-am sa aflu niciodata ce au hotarat mustele verzi. De fapt nici nu-mi doream, doar atipisem putin. Mustele verzi continua sa bazaie prin apropiere cu deosebirea ca nu le mai deslusesc rostul - eu traiesc.
E bine aici jos, printre ierburi. Deasupra un vant puternic indoaie cocenii, iar nu am nici un chef sa ma ridic. Plantele ma protejeaza cat pot de bine, fara sa-mi pretinda ceva in schimb.
Este deja dupa-amiaza. A plecat acum trei ore si observ ca nu a revenit inca. Lanul de porumb este departe de sat. Prea departe. Fiecare transport cu stiuleti este insotit de o pauza lunga, lunga, rastimp in care incerc sa nu ma plictisesc.
Am atipit iar si m-am trezit iar. De data aceasta complet singur. Mustele verzi au disparut subit fara sa-mi lase nici un mesaj. Poate ca le-a gonit vantul. Sau poate ca nu. Si tata nu vine.
Ma ridic infrigurat si-mi indrept privirile catre deal. Dincolo de el si continuand spre stanga se deschide drumul catre sat. Sau se inchide. Dintr-acolo trebuie sa apara. Urmatoarea ora o dedic supravegherii acestui drumeag pierdut printre solele de floarea-soarelui, porumb si scaieti. Incerc sa surprind clipa in care, la intersectia vizuala dintre deal si drum se vor infiinta ca din nimic carul, calul si tata. Zadarnic. Obosesc si cad moale pe ierburile la fel de moi, dar ceva mai reci - este octombrie. Soarele tocmai si-a facut culcus pe culmea dealului si totul pare impunator, solemn de parca s-ar pregati ceva special, numai pentru mine. Este atat de liniste incat se poate intampla orice.
Si se intampla.
De pe culme, din spatele soarelui se desprinde un ansamblu mobil plutind oarecum nesigur spre mine. Chestia asta in mod sigur nu e nor. Plutirea interesanta, culoarea neagra - singura forma de aceasta culoare din areal - aerul incremenit in tacere, hm!
Curand mi se dezvalui intreg misterul. Aflu mai intai ca nu este nici un mister. E tata. Dumnezeule, a murit! Si acum vine sa imi spuna. Calul isi misca picioarele intr-un trap maiestuos pe o carare nevazuta, dar una care exista fara indoiala acolo, sus...
"Am venit sa-ti spun ca am murit", ma anunta tata, domolind gesturile nervoase ale calului.
"Ei dracie!", zic, "a murit si calul." Totul mi se pare atat de normal.
"Asa a vrut Dumnezeu", imi spune tata, dar nu stiu exact la ce se refera.
"Cum s-a intamplat?" il intreb, ridicandu-ma lenes pentru a-mi dezmorti fesele. In drum spre pozitia bipeda reusesc sa-mi strecor intre dinti o tulpina de pir, dulce, curata. Imi place asta.
"Ne-am rasturnat in rapa lui Mangulica; cred ca am fost prea incarcati", imi raspunde privind cu pofta miscarea cilindrului vegetal dintr-un colt al gurii mele in celalalt. Ar vrea si el stiu asta. Ii ofer, dar ma refuza categoric.
"Degeaba, nu are nici un gust acum..."
"A-ha!" e tot ce gasesc sa spun.
"Sa ai grija de ma-ta, auzi? Si n-o lasa sa boceasca prea mult, stii ca nu ii face bine." Isi indreapta instantaneu privirile spre sat, spre locul pe unde s-ar gasi casa noastra. "Nu cred ca mai trec pe acolo."
"O sa am, poti sa fii sigur de asta."
"Bine." Calul da din nou semne de nervozitate. "Hooo! Putoare, un' te grabesti?" ii striga tata fara sa-l loveasca. Nici nu ar mai avea cum. Am impresia ca in planul fizic nu se mai intampla nimic, dar este un amanunt lipsit de importanta. In schimb un bolovan mare, perfect rotund si incredibil de greu ma izbeste cu putere in capul pieptului. Izbucnesc.
"Nu puteai sa fii si tu mai atent!? Asta ne mai lipsea acum, mort in casa!" urlu cu naduf, desi as fi vrut sa ii spun altceva. Ceva frumos, cred.
"Lasa ba, ca toti o sa va duceti, nu asta conteaza. Tu vezi de ma-ta si de gospodarie."
"Bine, tata, bine." Si tac. Niciodata nu am avut ceva serios sa ne spunem. Ceva fundamental. Numai banalitati. Acum nu facem nici o exceptie. Noi doi nu am avut nevoie de cuvinte. M-a iubit - amanunt absolut suficient.
"Am plecat", mai spune, si caruta celesta se intoarce catre deal. Din soare nu se mai vede decat un arc de cerc ingust. In cercul acesta intra si carul si calul si tata. Apoi dispare totul.
In rapa, sub o gramada de porumb si fiare, o masa diforma de carne de om si cal. Un singur lucru a ramas intreg si ma bucur - zambetul larg de pe fata batranului. Inteleg de ce - imi vorbise.
Cand ajung acasa e deja noapte. Dar e o noapte frumoasa.