|
"Uneori
a fi tinar nu e chiar o fericire",
Interviu cu Elena Vladareanu, realizat de Mihai Vakulovski
Mihai Vakulovski: Elena, ce rol a avut pentru
tine ca scriitoare copilaria? Ce-ti amintesti cel mai des din acea perioada?
Elena Vladareanu: Ma rog, nu-mi prea place formularea asta, "pentru
tine ca scriitoare". Nu prea sint eu "scriitoare". Ma mai
joc din cind in cind, dar de la asta pina la a fi scriitor adevarat e,
totusi, o distanta. Revenind la copilarie. E importanta ca pentru orice
om. Mai ales ca este perioada din care am cele mai multe amintiri. Nu
stiu cum se face, dar sint lucruri pe care mi le amintesc foarte bine,
desi atunci nu aveam mai mult de trei-patru ani. Cel mai des imi amintesc
de bunica mea. De la ea am prins dragul de povesti, avea un talent uimitor.
Nu ne-a povestit (mie si fratelui meu) niciodata povesti "clasice".
Cel mai bine imi amintesc de Povestea lui Mustata-Verde, un hot cu mustata
verde. Ne povestea foarte multe din tineretea, din copilaria sa, toate
lucruri fascinante pentru noi (razboaie, foamete, saracie). Inventa mult,
nici o varianta nu semana cu precedenta. La fel, nu o sa uit niciodata
zecile de pisici intre care am crescut. La mine, copilaria se confunda
cu imaginea pisicilor.
- Cum ai inceput sa scrii poezie si cum erau aceste
prime poezii ale tale?
- Cred ca primele poezii le-am scris prin clasa a III-a. Colega mea de
banca scria si ea poezii. Iti poti imagina… A doua zi, la scoala,
ne citeam una alteia productiunile. Cum sa fi fost acestea? Proaste, bineinteles.
Nu trecusem inca de capitolul Alecsandri, care mie imi placea foarte mult
- nu Pastelurile, ci Legendele, citeam zi si noapte. Am si luat o mama
de bataie din cauza lui Alecsandri. Intr-o zi, era inainte de revolutie,
deci inaintea primelor mele izbucniri poetice, pentru ca recitisem de
nici eu nu mai stiam cite ori cartea pe care o aveam, m-am gindit sa merg
la biblioteca, pentru a cauta si altele. Am ramas toata ziua acolo si
am uitat de teme. Biblioteca era - este, ca e inca acolo - destul de departe
de casa bunicilor (am stat la ei pina am intrat la liceu), asa ca am ajuns
acasa seara. Dupa care va imaginati ce-a urmat. Numai ca nici nu va imaginati
ca aceasta este doar o versiune, pe care a aflat-o si mama. In realitate,
fata care statea in gazda la bunicii mei, si care era mai mare decit mine
(era in clasa a X-a), m-a luat cu ea la niste colege, care aveau video
(o adevarata avere pe vremurile alea) si care urmau sa ne prezinte un
film porno. Va dati seama la ce distanta eram de Alecsandri…
Si daca tot am fost luata la intrebari, ar trebui sa va spun si care a
fost cea mai mare deceptie a mea de scriitor. Eram in clasa a V-a, cind
scriam serios. Adica citeam Eminescu, dupa care scriam. Trecusem deci
de faza Alecsandri. Si profa de romana de atunci, stiind ca imi place
literatura, m-a convins sa citesc din operele mele in fata clasei. Care
credeti ca a fost reactia ei? "Esti o plagiatoare! Cum indraznesti
sa-l imiti pe Eminescu?". Intelegeti acum cu cine aveti de-a face.
- Cum si la ce virsta ai debutat? Ziceai in prefata
cartii "din confesiunile distinsei doamne m." ca informatiile
astea ti se par lipsite de relevanta. Si acum, cind ai "in spate"
deja trei carti ai aceeasi parere?
- Presupun ca e vorba de debutul in reviste. Cred ca prin liceu. Dar chiar
nu-mi amintesc. Atunci deja nu ma mai preocupa sa scriu literatura. Dadusem
de gustul olimpiadelor, asa ca ma interesa doar sa citesc foarte mult
si sa scriu diverse eseuri - daca le recitesc acum pe cele pe care le
mai gasesc pe acasa nu inteleg o boaba din ele. Dincolo de asta, chiar
mi se par irelevante informatiile astea. Sunt oameni care au debutat la
cinspe ani si care peste zece ani tot acolo au ramas. Si oameni care au
debutat la 50, dar care au schimbat literatura. Prin urmare…
- Prin urmare, toate aceste "informatii irelevante"
sint foarte importante in biografia unui scriitor.
Ce-ai simtit cind ai vazut pentru prima oara volumul tau de debut (care
este, pentru tine, volumul de debut)?
- Cel mai mult m-am bucurat cind m-am intilnit odata cu UN Cristian, care
a scos din geanta lui incapatoare o carticica. Era o carticica adevarata,
cu coperta colorata - unul din cele doua exemplare de colectie a confesiunilor,
din editia Carnetelor "carmen". Gindindu-ma ce am simtit la
aparitia celorlalte carti, imi dau seama ca debutul adevarat a fost cel
la "editura" lui Cristian. Ce am simtit? In primul moment, m-am
bucurat. Imediat m-am rusinat, pentru ca textele de acolo mi se pareau
niste nemernicii. La Pagini si Fisuri nu a fost decit rusinea.
- Ce-a insemnat pentru tine volumul underground
"din confesiunile distinsei doamne m." (carnet carmen nr. 1,
oct. 2001)? Cum a fost perioada cenaclista, perioada de la Biblioteca
de Poezie?
- Biblioteca de Poezie, ca de altfel toate (cele mai multe din) proiectele
lui UN Cristian, mi s-a parut o chestie super interesanta. Pacat ca n-a
durat mai mult, ca nimeni din facultatea aia (e vorba de Facultatea de
Litere) nu a gasit de cuviinta sa incurajeze un proiect care incuraja
lectura poeziei. Cenaclul de la Litere a insemnat mult pentru mine, desi
nu am facut niciodata parte din echipa lui. Mergeam pe acolo, la inceput
nu ratam nici o sedinta, mai tirziu, cind cei care citeau se imputinasera
si numai pe ei ii puteai auzi, nu am mai mers.
- Si-n "Pagini" (ed. Timpul, Iasi, 2002),
si-n "Fisuri" (ed. Pontica, Constanta, 2003) biograficul joaca
un rol foarte important. Poezia ta e directa, fara complexe, as putea
spune ca esti o poeta care scrie ca barbatii, in sens pozitiv, desi scoti
in fata chestii intime, "care nu se spun", acestea suna firesc
si natural. In viata ai avut intimplari mai ciudate din cauza (sau datorita)
textelor tale, atit de existentiale? Neamurile nu te confunda prea tare
cu eul tau poetic?
- Neamurile? Hi-hi-hi. Care neamuri? Chiar iti imaginezi ca a fost cineva
intr-atit de curios sa vada ce scriu eu incit sa se arunce fara mila asupra
cartilor mele? Doar mama le-a citit. Mare lucru nu mi-a spus, doar ca
a plins pentru ca "de ce esti, ma, atit de singura?". Si colegele
fratelui meu au mai citit Paginile. Asa am ajuns o mica vedeta.
- Asa cum poeziile tale contin multe imagini dure
si chiar violente, articolele tale din "Cotidianul", unde lucrezi,
de multe ori sint foarte rautacioase. De altfel, si poeziile tale, care,
recunosc, mie imi plac si mi se par foarte bune, degaja o ciuda, o respingere,
o energie negativa. In poezie aceasta energie mi se pare pozitiva, sa
zic asa, dar critica literara are oare nevoie de atita rautate? Versurile
"Vreau sa scriu ca romanul tau e prost / si asta sa nu ma desparta
de tine" explica aceasta stare care uneori te stapineste?
- Critica literara? Dar, draga Mihai, cine scrie critica literara? E drept,
cind ai formulat intrebarile astea, mai scriam cind si cind, dar oricum
erau niste chestii subiective, mai degraba prezentari. Ca uneori eram
rautacioasa, asta e altceva. In realitate, nu faceam decit sa fiu sincera
fata de ceea ce am citit. Acum, dupa cum vezi, nu mai scriu. Si pentru
ca nu mai am unde scrie regulat - asa cum se intimpla odinioara in "Cotidianul";
acum nu ma numar printre cei care au dreptul sa scrie aici despre carti
(poate pe buna dreptate) - si pentru ca in ultimele luni nu am mai citit
nimic in afara de suprarealisti si de scrieri despre suprarealism. Cred
ca mi-a prins bine pauza asta, pentru ca mi-a deschis o pofta de citit
(si altceva) nebuneasca.
- "Tineretea mea de care acum mi-e atit de
rusine!"?
- Stii si tu ca uneori a fi tinar nu e chiar o fericire. Faci multe boacane,
esti naiv, teribilist, increzut si increzator. Atentie, ca iti vorbeste
Elena, care a implinit de curind 156 de ani!
- Elena, ai scriitori preferati? Poti numi vreun
scriitor care te-a influentat, direct sau indirect, ca poet?
- Culmea e ca "mai" preferati sunt prozatorii. Iar cel mai preferat
este Bohumil Hrabal, un scriitor pe care-l iubesc de mor pentru ca vorbeste
pe limba mea. Adica: pisici, singuratate, nostalgie si bucurie, carti.
Alti scriitori de care ma simt legata (cu totii m-au influentat, mai mult
sau mai putin): Javier Marias, Marquez, Pessoa, Luis Cernuda, Garcia Lorca,
Stefan Banulescu, Boris Vian, Angela Marinescu, Nora Iuga, Ruxandra Novac,
Bacovia, suprarealistii postbelici de la noi, Mircea Cartarescu (prozatorul),
Livius Ciocirlie.
- Din scriitorii tineri cine iti place mai tare?
Cine dintre scriitorii care au o oarecare popularitate nu-ti plac deloc?
- Pe poezie, imi place foarte mult Ruxandra Novac (apropo, e de neinteles
cum juriul care a dat Premiile Asociatiei de Scriitori din Bucuresti pentru
2003 a fost atit de indiferent la "ecografitti"-urile Ruxandrei.
Ma rog…). Cred ca Miruna Vlada va deveni o poeta importanta. Imi
place foarte mult proza dementa pe care o scrie Mitos Micleusanu. Iar
daca m-ai intreba care sint cartile unui scriitor tinar pe care as fi
vrut sa le scriu eu, atunci ti-as raspunde: "Adio, adio, patria mea,
cu i din i, cu a din a" si "Romanii e destepti", amandoua
ale lui Radu Pavel Gheo.
Dintre cei tineri, Claudiu Komartin este foarte popular. Din pacate, mie
nu a reusit pina acum sa-mi transmita mare lucru. A inceput fiind foarte
livresc, artificial, enervant de artificial, acum a ajuns sa fie vulgar
si grotesc. In poeziile lui eu nu reusesc sa vad mai mult decit niste
masti pe care le poarta in permanenta. M-as bucura ca, odata, Claudiu
sa isi arate in poemele pe care le scrie (si o sa le scrie) obrazul curat.
Indiferent cum arata acesta, va fi mult mai important pentru mine. Populara
este si Veronica A. Cara. Eu nu reusesc s-o ingurgitez. Nu-mi place nici
Serban Foarta, care stiu ca se bucura de multi simpatizanti. Dar astea
sint problemele mele.
- Cum iti par revistele culturale? Editurile?
- Revistele culturale? Unele sint bune si, cel mai important, lizibile:
"Adevarul literar si artistic", "Vatra", "Dilema",
"Observator", (uneori) "Cultura". Altele pacatuiesc
prin ilizibilitate inainte de toate. Iata "Ideile in dialog"
ale hiperpopularului (vezi intrebarea de mai sus) Horia Roman Patapievici.
In afara colaboratorilor, oare citeste cineva revista aia? Si sa n-o faca
din snobism, doar pentru ca poarta semnatura lui Patapievici. Asa cum
se bat pentru cartile lui, doar ca sa le aiba in biblioteca, printre bibelouri
si cescute, sa le vada vecina cind vine la cafea. Stiu ca este un succes,
ca se vinde in 12.000 de exemplare. Despre edituri, nu am decit cuvinte
de lauda. Ma enerveaza altceva: elitismul fluturat provocator al unora,
populismul altora, proasta functionare a lantului autor-editura-librarie-cititor-autor.
De cele mai multe ori, sistemul nu tine decit pina (cel mai departe) la
librarie, iar la autor foarte rar ajunge sa se intoarca (acolo, un procent
cit de mic din vinzari). E de vina cineva si cine? Cred ca e un cerc vicios.
- Daca ai avea un post important, director de editura,
revista sau uniune scriitoriceasca, sa zicem, ce-ai schimba, ce-ai face
pentru scriitori?
- Cred in sistemul privat, asa ca daca as avea bani, multe as face. Visez
sa fac o "casa a culturii" (dupa model suedez, nu dupa modelul
caselor de cultura de pe la noi), unde sa fie loc pentru toate artele
(biblioteci, ateliere de pictura si de muzica, sali de teatru si de cinema,
librarii) si pentru toate virstele. As infiinta un sistem de burse - acestea
sint foarte, foarte importante si e mare pacat ca inca nu s-a gindit nimeni
la asta. Ma refer, desigur, la oamenii cu bani, in nici un caz la uniunile
de creatie. Nu vor fi multe, mai bine una-doua, dar consistente, suficiente
pentru a-i motiva pe beneficiari sa scrie/ sa lucreze si sa traiasca din
asta (macar pentru jumatate de an-un an, cit timp va fi bursier).
(Brasov, martie 2003 - Bucuresti, ianuarie 2004)
|
