Octavian TACU

Mihail Vakulovski: Octavian, as incepe "discutia-interogatoriu" cu o intrebare la care nu cred ca te astepti: in copilarie ce vroiai sa te faci "cind vei fi mare"?
Octavian Tacu: Eram un "pitic"(la propriu) care dorea sa ajunga sa-i bata pe toti din lume. Sufeream de un complex de inferioritate in acest sens, de care incercam sa scap prin a fi cel mai bun la carte.
- Cum ai ajuns sa faci box?
- Din cauza visului. Dar si pentru ca am avut un ideal - unchiul meu Andrei Grosu, care mi-a fost si primul antrenor. Era o autoritate in lumea boxului si speram ca voi ajunge odata sa-l depasesc. M-a motivat si mai mult faptul ca el nici macar nu vedea in mine un viitor mare campion.
- Cum ai ajuns la studiul istoriei?
- Am fost predispus genetic. Mama mea este profesoara de istorie. Era insarcinata cu mine cind a sustinut examenele de absolvire la Universitatea de Stat din Moldova. De aceea le spuneam permanent colegilor mei de facultate ca sint mai destept decit ei cu o sesiune.
- Hopa, iar eu m-am nascut cind parintii mei, hm, ambii studenti la filologie, tot la USM, isi luau licenta... Cum ai combinat aceste doua hoby-uri ale tale, ca sa zic asa,boxul si istoria, reusind, iata, sa faci din ele profesii?
- Cel mai greu a fost si este sa impac in mine aceste identitati, care nu au intre ele nici o tangenta, cu exceptia faptului ca le fac eu. Daca la inceput (in timpul studentiei) a fost o normalitate, or atunci toti faceau si sport si facultate, atunci cind a inceput doctoratul si marea performanta lucrurile chiar au devenit tot mai greu de realizat. Eu explic reusita prin capacitatea pe care am avut-o intotdeauna de a ma concentra asupra prioritatilor. Si asta fara a ma gindi la faptul ca sacrific ceva.
- Exista foarte multi oameni care stiu de pugilistul Octavian Tacu si exista oameni care te cunosc ca si un tinar istoric, sef la catedra de Istorie Contemporana Universala si Stiinte Politice la Universitatea Libera Internationala din Moldova (ULIM). Vrei sa-ti amintesti, pentru cei care te cunosc doar ca istoric, de viata ta de boxer?
- A fost un traseu sportiv extrem de sinuos. Bazele boxului le-am pus la Chisinau, insa valoric am crescut la Iasi, la CSM, alaturi de cei mai tari profesionisti care existau in Romania. Cind m-am intors peste 4 ani (in 1995) la Campionatele Republicii Moldova i-am batut fara drept de apel pe toti candidatii pentru Calificarile la Jocurile Olimpice. A fost insa o infringere dureroasa (si la propriu si la figurat) in fata lui Leonard Doroftei in semifinalele turneului din Iugoslavia, care mi-a compromis serios sansele de a ajunge la aceste calificari. Am fost luat la Europenele din Danemarca doar fiindca eram campion national si participasem in 1995 la Campionatul Mondial din Berlin. Ironia sortii a fost ca doar eu m-am calificat pentru Jocurile Olimpice de la Atlanta. Dupa Atlanta a fost perioada celor mai mari succese (am cistigat si am fost laureat a 23 turnee internationale), care a culminat cu locul II la Cupa Europei in Lvov (Ucraina). Cea mai mare deceptie a constituit-o ratarea Calificarii la J.O. de la Sidney, cind am fost la un singur pas de reusita. Insa acest fapt insemna sa-l bat pe Campionul Mondial A. Maletin (Rusia), ceea ce insemna o sarcina extrem de dificila in acel moment.
- Sa ne intoarcem la istorie. Monografia ta se numeste "Problema Basarabiei si relatiile sovieto-romane in perioada interbelica", intr-adevar, o problema. Cum ti-ai ales tema si, daca se poate, care sint concluziile la care ai ajuns scriind aceasta carte?
- Tema a venit ca o continuare a tezei de licenta. La Iasi ni s-a sugerat tuturor studentilor basarabeni ca daca nu vom rescrie noi istoria Basarabiei atunci cine altcineva. M-am convins de justetea acestor sugestii atunci cind propriu-zis am inceput elaborarea tezei si am sesizat cit de mult fusese subiectul politizat si influentat de ideologic. Acest lucru se referea nu numai la totalitatea istoriografiei sovietice, care era total inoperanta,ci si la multe aspecte ale problemei Basarabiei pe care le mitizase istoriografia romana. Pentru a rasturna aceste mituri aveam nevoie de argumente serioase, fapt pentru care am fost si in Arhivele Ministerului de Externe a Romaniei si in cele ale Ministerului de Eterne din Federatia Rusa. Sint tentat a crede ca ineditul lucrarii consta in faptul ca am stabilit o interdependenta intre aspectul international al acestei probleme si procesul de integrare a Basarabiei in Romania Mare. Daca pentru celelalte provincii alipite in 1918 integrarea a fost o problema interna romaneasca, atunci in cazul Basarabiei acest proces a avut conotatie internationala determinata de pretentiile URSS asupra acestui teritoriu. Nerecunoasterea Basarabiei ca teritoriu romanesc de catre Moscova a cauzat o politica incoerenta a administratiei romanesti in provincie si a afectat deseori bunele intentii ale statului roman in integrarea acestui teritoriu. Proximitatea sovietica a determinat un regim de "mina forte" in Basarabia, care este si acum invocat de basarabeni ca o masura de discriminare a populatiei locale de catre autoritatile centrale. In absenta unei politici adecvate de explicare a acelei situatii critice basarabenii au vazut capul tuturor relelor in "regateni", ceea ce a determinat (poate chiar determina inca)o reticenta de lunga durata a basarabenilor fata de romanii din tara.

- Ziceai la lansarea cartii ca pentru tine fiecare paragraf are o incarcatura sentimentala foarte intensa. Poti sa exemplifici si pentru cititori - aceste combinatii de amintiri mi se par foarte interesante...
- Vorbeam de faptul ca elaborarea acestei lucrari a coincis cu momentul de virf al carierei mele sportive. Prin urmare multe din ideile si concluziile inserate corespund unor anumite stari generate de rezultatele din ring. Spre exemplu, cea mai prolifica perioada a fost dupa Jocurile Olimpice de la Atlanta, cind evolutia nereusita se pare sa fi stimulat o concentrare asupra tezei si finalizarii primelor doua capitole. Au fost si situatii cind am scris inspirat dupa victorii importante, cum ar fi medalia de argint la Cupa Europei in 1999. Totusi, cel mai mult eram motivat intelectual atunci cind pierdeam si faptul ca am finalizat lucrarea dupa dureroasa ratare a Calificarilor la J.O. de la Sidney in 2000 este dovada elocventa in acest sens.

- Spuneai, tot la lansare, de o noua generatie de istorici. Prin ce se deosebesc acesti tineri istorici de cei de dinaintea lor?
- Este o generatie dezinvolta, crescuta in realitatile tranzitiei, care i-a determinat o atitudine mai transanta in scrierea istorica. Multi dintre acestia s-au format in Romania, in special la Iasi, unde au avut un contact direct nu numai cu scoala de istorie romaneasca. Intorsi acasa (ceea ce este cel mai important) au adus cu sine o noua atitudine, un nou mesaj, un nou aflux de romanism, devenind, inevitabil, prin ceea ce fac, mesagerii viitoarei proiectii europene a Republicii Moldova.

- Acum, dupa ce ai sustinut si teza de doctorat si ai si editat-o, ce teme te mai tenteaza, pentru un viitor studiu, eventual?

- Practic inca inainte de publicarea monografiei am inceput sa ma "deplasez" spre studiul proceselor de tranzitie post-totalitara in spatiul est-european. Am reusit in acest sens sa organizez o conferinta internationala la Universitatea Paris 8, Franta, unde am prezentat procesul de tranzitie al Republicii Moldova in contextul est-european. Drept rezultat am fost delegat de Francofonie sa reprezint Republica Moldova la Colocviul International al Francofoniei din Burkina Faso cu aceiasi problema. In martie si aprilie anul viitor ma voi afla cu o bursa de profesor invitat la Universitatea Central Europeana din Budapesta, unde imi voi finaliza lucrarea.

- Stiu ca si acum faci sport, desi marea performanta a devenit biografie, din pacate (fiindca te-ai retras prea devreme) si din fericire (fiindca nimeni nu-ti poate lua rezultatele). Nu-ti pare rau ca ai facut acest pas? Acum crezi ca te-ai grabit sau ca ai facut o miscare inteleapta? Faptul ca scriai, ca erai la inceputurile altei activitati, te-a ajutat in acel moment important al vietii tale - retragerea din virful altei activitati?

- Retragerea din sport a fost rezultatul unei suprapuneri de circumstante. In primul rind, a fost una fortata - mi-am fracturat mina in timpul ultimului turneu international din Polonia (aprilie 2003), iar incercarile mele de a ma recupera au fost inutile jumatate de an. Astfel ca ratasem etapa de pregatire initiala pentru calificarile la Jocurile Olimpice de la Atena. Apoi mai venea si intrebarea (fireasca cred, la 32 de ani) daca voi putea duce greul calificarilor si pregatirii pentru Olimpiada. In plus, eram de acum sef de catedra universitara (ultimul titlu de campion national si chiar ultimul turneu international din Iugoslavia le-am cistigat fiind sef de catedra), iar acest lucru facea tot mai greu, daca nu imposibila simbioza. Trebuia sa fac alegerea. Faptul ca aveam alternativa intelectuala m-a salvat de dificila perioada pe care o incearca multi sportivi cind se lasa de sport. O perioada in care au loc caderi psihice spectaculoase legate de dificultatile adaptarii la viata "normala". Eu am plecat din sport insa fiind sigur ca ma voi intoarce. Si am facut-o. De aceasta data in postura de secretar general al Federatiei Sportului Universitar din Moldova.

- Cum iti par tinerii de acum din alte domenii culturale - literatura, muzica, pictura etc.? Ce-ti place sa mai faci, in afara de sport si istorie?

- Independenta Republicii Moldova are un aspect pozitiv mai ales din perspectiva faptului ca a creat posibilitatea unei deschideri pentru noua generatie, care nu a intirziat sa fructifice aceste oportunitati. De aceea putem vorbi despre o noua elita intelectuala, care apare in tara noastra. Una non-conformista, in contact direct si permanent cu valorile civilizatiei occidentale, care la momentul oportun va avea un cuvint determinant in determinarea istorica a Republicii Moldova. Alte interese personale: cred ca limbile straine pe care le invat cu rautate si determinare sportiva.

(noiembrie-decembrie 2004, Brasov-Chisinau)