"Cum a reactionat iubita? In nici un fel. I-am ascuns ca scriu proza, iar cind si-a dat seama era prea tirziu. Ne casatorisem deja...", interviu cu Lucian Dan Teodorovici

Lucian Dan Teodorovici (n. la 17 iunie 1975 in Radauti, jud. Suceava) este secretar general de redactie la revista culturala Timpul si editorialist al cotidianului Monitorul din Iasi.
A publicat proza si teatru in diverse reviste culturale, printre care: Familia, ArtPanorama, Hyperion, Discobolul, Contemporanul, Wienzeille (Viena) etc. Autor al piesei de teatru Inorogul, vasiliscul, elefantii roz si elefantii galbeni, premiata de Ministerul Culturii (2000) si al piesei radiofonice Audienta 0, montata si difuzata de Radio Moldova-Iasi (2001).
Volume publicate: Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi (roman), OuTopos, Iasi, 1999; Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana (povestiri), Fundatia "Constantin Brancusi", Tirgu-Jiu, 2000; Circul nostru va prezinta: (roman), Polirom, Iasi, 2002; Atunci i-am ars doua palme, Polirom, Iasi, 2004.
A aparut in antologiile: Don Quijote, prostituata si alte personaje. Cele mai bune povestiri ale anului 1999, coordonata de Dan Silviu Boerescu, Allfa, Bucuresti, 2000; Ozone Friendly. Iasi. Reconfigurari literare. O antologie, coordonata de O. Nimigean, Editura T, Iasi, 2002.

Mihai Vakulovski: Lucian, cum ai ajuns la "Timpul", unde te-am citit si "te-am cunoscut", si cum a aparut grupul de scriitori ieseni, tineri si hotariti, din care faci parte si care, iata, a editat si o antologie, "OzONE FRIENDLY", in care ti-au fost selectate doua proze, "Moise, cersetorul" si "Podobromhidroza", un cuvint asa, mai … lung?

Lucian Dan Teodorovici: O sa inversez putin insiruirea evenimentelor din intrebarea ta, intrucit grupul s-a format inaintea aparitiei noii serii a revistei "Timpul". De fapt, e greu sa vorbesc despre un grup. Intre anii '94 si '98 ai secolului trecut (suna mai bine asa, aduce deja a istorie literara) erau doua grupari de tineri scriitori in Iasi, care organizau doua cenacluri cumva concurente. Abia pe la sfirsitul lui '98 s-a produs o apropiere concreta intre ele. Apoi, prin toamna lui '99, la initiativa Gabrielei Gavril, a lui Liviu Antonesei si a lui Serban Alexandru, cele doua grupari s-au unit in paginile proaspat reinfiintatei - dupa vreo doi ani de disparitie - reviste "Timpul". Asa am ajuns deci si eu la revista, dus de val. Cred ca acela a fost momentul de inceput al numitului de catre tine grup de scriitori ieseni "tineri si hotariti", desi multi dintre membrii acestui grup se remarcasera deja.
In ce priveste Ozone Friendly, initiativa i-a apartinut lui Ovidiu Nimigean, munca in ceea ce priveste selectia si redactarea textelor, de asemenea. Si tot a lui a fost preferinta pentru cele doua proze care-mi apartin.

- Tu ce-ai fi ales pentru o asemenea antologie? Ce texte de-ale tale iti sint mai apropiate si de ce?

- Daca te referi la toate textele cuprinse in antologie, si nu doar la cele care-mi apartin, as fi ales in functie de finalitatea volumului. Ovidiu si-a dorit o "radiografie" a literaturii tinere din Iasi in special si din Moldova in general, criteriul valorii fiind, fireste, unul foarte important. Nu este insa o antologie de grup, nici macar una de generatie (sensul cuvintului tinar acoperind aici virste cuprinse intre 20 si 50 de ani). Sigur, daca mi-as fi propus acelasi scop, as fi coordonat o antologie foarte asemanatoare. Desi probabil ca as mai fi cuprins citeva nume - Catalin Mihuleac spre exemplu, daca nu cu proza, macar cu teatru.
Pe de alta parte, daca intrebarea ta viza textele proprii, as fi ales probabil (macar) un alt text. As fi inlocuit Podobromhidroza (o proza care se citeste greu, locul ei fiind mai degraba intr-un volum decit intr-o antologie care, nu-i asa, trebuie sa dea, pe foarte mic spatiu, o masura a valorii tale) cu o alta povestire (spre exemplu, Gindacii, o proza mai ampla, nepublicata inca). Ovidiu insa n-a apucat sa citeasca respectiva proza.
In privinta textelor "mai apropiate" mie… Nu stiu. Ar fi ultimul meu roman, Circul nostru va prezinta:, apoi citeva proze scurte - Patru povestiri care compun o unica proza, cam ciudata, e adevarat, dar absolut reala, Guma de mestecat si Gindacii. Textul la care tin totusi cel mai mult este, cred, Pe malul sting al Dunarii albastre, o naratiune autobiografica care ar trebui sa intre intr-o proiectata antologie gindita de poetul Michael Astner si intitulata Cartea roza a comunismului. Tin foarte mult la el pentru ca: 1) nu e publicat, 2) nu l-am recitit dupa ce l-am incheiat si, mai ales, 3) as regasi acolo niste "personaje" la care tin enorm si care, din nefericire, au disparut din viata reala: mama mea si bunicul meu.

- Este vreo carte pe care ai fi vrut s-o fi scris tu?

- Maestrul si Margareta a lui Bulgakov ar fi una, Vitelul de aur ilf-petrovian ar fi a doua, apoi Fiesta, Batrinul si marea si mai toate nuvele lui Hemingway, De veghe in lanul de secara a lui Sallinger si… alte citeva sute. I-am afurisit pe toti cei de mai sus (si, fireste, pe toti cei nepomeniti) pentru ca mi-au furat, cu nerusinare, ideile pe care, altfel, cu siguranta ca le-as fi avut. Am si scris pe tema asta un ciclu de povestiri: Uluitoarele aventuri ale domnului Sir Z (ce va aparea intr-o carte intitulata Mersul trenurilor. Prolegomene, pe care o scriu impreuna cu prozatorul si prietenul Florin Lazarescu). Bineinteles, dupa ce i-am afurisit pe mai indarat amintitii, i-am admirat cu atit mai mult.
O sa rastalmacesc insa putin sensul intrebarii si o sa spun ca exista in acelasi timp o carte pe care as fi vrut s-o scriu eu… dar mai tirziu. Este vorba despre romanul meu de debut, Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi, o carte exceptionala ca intentie, insa scrisa la o virsta cind n-ar fi trebuit sa ma apropii de acel subiect. Cel mai mult regret faptul ca, daca acum citiva ani, in momentul publicarii, volumul a avut putin peste 100 de pagini, astazi el a ajuns, in mintea mea si in fisierele calculatorului, la peste 300. Nu-mi permit insa o "editie revazuta si adaugita", intrucit se vor gasi destui care sa interpreteze acest demers ca pe un semn de infatuare.

- Cum e atmosfera literara-culturala ieseana, ca dintr-o parte pare cam… roza: tinerii predomina si, daca inca n-au invins, asta se va intimpla miine. Au si aparut neintelegeri intre voi? ca de obicei cam asa se intimpla?

- Pare roza, ai spus bine. Nu e deloc asa. Revin, de dragul exemplului, la "Timpul". De aproape trei ani, revista asta traieste dintr-o fericita inertie. Banii merg spre partea (profund) institutionalizata a culturii iesene, spre revistele "Convorbiri literare" si "Cronica", spre Editura Junimea. Noi reusim sa ne miscam undeva in zona underground-ului; pina de curind, dl primar Simirad s-a impotrivit cu strasnicia-i caracteristica sa ne accepte ca facind parte din peisajul literar valabil al Iasiului, desi (si te rog sa-mi scuzi lipsa de modestie, dar ea puncteaza un adevar) de multa vreme intreaga presa de cultura romaneasca ne plasa in virful miscarii culturale din oras. N-o sa dezvolt subiectul pentru ca, intre timp, dl Simirad si-a facut o mea culpa publica, parind sa inteleaga ca apele mai curg si-n alte directii decit cele cu care se obisnuise.
Cit priveste neintelegerile dintre noi… Mai apar, nu pot sa neg. Numai ca nu le dam inca importanta. Incercind o gluma, sa zicem ca avem timp pentru ele mai tirziu.

- Folosesti, in proza, multe, chiar foarte multe cuvinte… ciudate, cuvinte care, alaturi de cuvintele "normale", stirnesc hazul, dar care pot sa te si enerveze; imi vine pe limba o intrebare ceva mai caraghioasa, dar care ar putea sa apara si in cazul altor cititori ai prozelor tale: oare vorbesti la fel? Ai incercat sa te pui, in viata, in pielea personajelor tale? Daca da - ce-ai patit?

- Te gindesti probabil la "Podobromhidroza" - acolo personajul este cel care vorbeste, pe el il mistuie patima cuvintelor, cum le-ai numit tu, ciudate. El se vede intelept pentru ca vorbeste intr-o limba pe care o recunosti doar cu dictionarele in mina. Daca as vorbi asa in realitate, cred ca in foarte putin timp n-as mai avea cu cine sa comunic.
Imi mai pui aici o intrebare foarte interesanta: daca am incercat sa intru in pielea personajelor… N-am incercat. M-au atras insa ele uneori in atmosfera lor. Spre exemplu, in "Circul nostru…" am o secventa in care personajul este beat-crita. Poate o sa ti se para ca fantazez acum, de dragul povestirii, dar adevarul e ca am reusit, dupa un festin cu whisky care exista doar intr-un fisier al computerului meu, sa ma aleg in realitate cu o mahmureala de toata frumusetea.

- Cind si cum ai inceput sa scrii? era proza? si cum erau textele tale de-atunci? Ce reactii de inceput ai avut din partea familiei, prietenilor, cunoscutilor, colegilor, iubitei s.a.m.d.?

- Cred ca pe la 13-14 ani am inceput sa ma preocup de scris… Stiu ca umplusem pe-atunci un caiet cu citeva povestiri. Ba nu, uite, mi-am amintit: prima oara am scris o poezie - una cu eroi comunisti. Eram prin clasa a patra, iar poezia a ajuns la gazeta de perete a scolii.
Cu adevarat serios am inceput sa scriu in facultate, prin '94-'95. Citeva nuvele, alte citeva povestiri, un roman complet esuat (si, bineinteles, nepublicat), apoi Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi (l-am terminat in '97). Parintii nu stiau cu ce ma ocup. Mama a aflat la un moment dat, citind intimplator o proza de-a mea intr-o revista. I s-a parut o copilarie; nu si-a schimbat parerea nici dupa aparitia primelor doua carti. Ar fi inteles probabil, in cele din urma, ca e o "copilarie serioasa"; din nefericire insa, n-a mai apucat - a murit in urma cu doi ani.
Cum a reactionat iubita? In nici un fel. I-am ascuns ca scriu proza, iar cind si-a dat seama era prea tirziu. Ne casatorisem deja...

- Ai debutat cu un roman, "Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi" si, dupa ce ai publicat un volum de povestiri, "Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana", te-ai intors la roman, editind anul asta, la "Polirom", "Circul nostru va prezinta:". Cum e sa fii atit de tinar si sa ai in spate atitea carti? N-ai incercat si alte genuri literare?

- E destul de greu sa raspund, pentru ca nu-mi dau seama "cum e". Ar trebui sa spun ca e normal, din punctul meu de vedere asa si e: am scris pentru ca imi place la nebunie s-o fac, s-a intimplat sa am ocazia sa public ce-am scris, iar aici nu stiu in ce masura e meritul meu si in ce masura e meritul unor conjuncturi. Daca e sa fiu sincer pina la capat, marturisesc ca regret intru citva aparitia primelor doua volume. Din punctul meu de vedere, Circul nostru… e prima carte in ale carei fraze ma recunosc in totalitate. In celelalte imi recunosc doar diferite perioade, diferite idei si… diferite stingacii in modul cum am pus acele idei pe hirtie. Asta nu inseamna ca, daca ma declar multumit de Circul nostru…, nu mai am destule de adunat, "de furat", vorba lui Liviu Antonesei, pentru cartile viitoare.
In privinta celorlalte genuri literare - scriu si teatru. Am obtinut chiar un premiu al Ministerului Culturii pentru o piesa, mi s-a montat radiofonic o alta… Am sperante ca, nu in foarte multa vreme, mi se va juca o piesa la Teatrul National din Iasi.

- Cum iti pare literatura scrisa de tineri? Cine ti-a placut mai mult in ultima vreme?

- Mai intii, simt nevoia sa ma scuz intr-un fel: circula destul de greu literatura tinara intre orasele Romaniei, revistele literare fiind in general unicul "vehicul" al ei. Asa ca n-am avut pina acum prilejul sa-mi fac o parere clara despre vreun scriitor tinar sau altul. Dar daca e sa nominalizez pe cineva, as vrea sa-i amintesc pe Bogdan Suceava si pe Florin Slapac... Nu neaparat pentru ca ar fi preferatii mei, ci pentru ca, printre numerosii prozatori tineri pe care i-am citit in ultimul timp si mi-au placut, despre cei doi am putut sa-mi fac o parere mai clara, intrucit i-am citit pe spatii ceva mai mari.
Pentru ca sint iesean - si, implicit, pentru ca am un mult mai bun acces la prozele iesenilor - trebuie sa mentionez aici citiva prozatori ieseni tineri si foarte tineri care imi plac: Gabriela Gavril, Radu Pavel Gheo, Florin Lazarescu, Dan Lungu... Si, cu toate ca si-a creat deja un nume ca poet si critic, tin sa nu-l uit pe tinarul prozator O. Nimigean, a carui carte-mastodont, Oubliette (care ar insemna debutul lui in proza), ar putea sa faca valuri daca s-ar gasi o editura interesata sa o publice.
Daca ar trebui sa descriu "grupul" despre care vorbeam la inceput, ar fi obligatoriu sa mai amintesc citeva nume. Numai ca intrebarea ta se referea la literatura tinara, iar numele pe care le am acum in minte constituie deja partea cu experienta solida a "grupului".

- Dintre scriitorii "afirmati" cine iti place mai tare? Ai scriitori care te-au influentat ca si scriitor?

- Nu pot sa-mi exprim entuziasmul fara rezerve fata de vreun scriitor roman consacrat. Desi ar da bine probabil sa spun ca imi place la nebunie Mircea Cartarescu, as fi destul de departe de adevar. Sigur, il apreciez pentru Nostalgia, cum il apreciez si pe Nicolae Breban, cum ii apreciez pe "americanul" Andrei Codrescu, pe Cimpoesu, pe Petru Dumitriu… Dar de la apreciere la admiratie neconditionata e o cale destul de lunga. Sa nu se inteleaga aici ca ma postez in pozitia de cirtitor din principiu. Pur si simplu, gasesc o mai mare placere sa citesc, spre exemplu, proza americana - de la Sinclair Lewis la Hemingway, Salinger, Vonnegut si pina la minimalistii ceva "mai contemporani" cu noi.
In chestiunea scriitorului care m-a influentat decisiv - n-am unul pe care sa-l pot numi. Am invatat si invat citind toate cartile mari care imi pica in mina. Si, alaturi de ele, citind lucrari ale prietenilor, cunoscutilor, necunoscutilor… Poate cindva o sa-mi dau seama de la cine am invatat mai mult si, fara sa ezit, o sa-l numesc atunci maestrul meu.

(Bucuresti -Iasi, iulie 2002)