Radu ANDRIESCU

"In '98 mi-am pus viata in dezordine si manuscrisele in ordine."
(interviu cu Radu Andriescu)

Mihai Vakulovski: Draga Radu Andriescu, desi esti un scriitor tinar, si, mai important, - esti receptat ca un scriitor tinar, - se pare ca ai reusit destule, deja, cel putin pe plan literar. Cind si cum ai inceput sa scrii, literatura, ca sa zic asa?

Radu Andriescu: Sa fiu sincer Mihai, la vremea cind am inceput sa "scriu", inca nu aveam habar ce e aceea literatura. De fapt, primele texte nu le-am scris, efectiv, ci au fost inregistrate de parintii mei pe hirtie sau pe banda magnetica. Aveam sase sau sapte ani si eram la Dijon, in Franta - tatal meu era lector de limba romana la universitatea din Dijon, iar mama mea a predat limba germana la aceeasi universitate. Prima poezioara, pe care o pomenesc si in ciclul "Oglinda la zid" din volumul omonim, a fost "Mos Craciun" - de fapt "Pere Noel", pentru ca la vremea aceea ma descurcam mai bine in franceza decit in romana; as putea chiar spune ca am ramas repetent in clasa intii din acest motiv: studiile de la Dijon nu mi-au fost echivalate in Romania, in 1969, pentru ca aplicam ortografia franceza la limba romana si pentru ca nu fusesem initiat in istoria patriei. A urmat "Povestea crincenului razboi dintre Margarete si Trandafiri", debitata intr-o zi insorita in curtea casei unde eram gazduiti, in timp ce jucam badminton cu tatal meu. Mai tirziu am fost pus sa repovestesc istoria in fata unui minuscul magnetofon, ceea ce nu inseamna, fireste, ca aveam idee in '69 despre ce e aceea "multimedia". Au urmat citeva "caiete", in limba romana de data aceasta. Unul sau doua dintre ele ar mai trebui sa fie si acum prin casa. Rima, ritm, strofe de patru versuri, dar nu chiar la patru ace, mesaj clar, tot ceea ce mi se parea la vremea aceea ca ar fi poezia. Surrealistul "Mos Craciun" de la 6 ani, comis sub impulsul inconstientei zabauce, avea mai multa seva si naturalete decit multe din textele strinse in "caiete". Ingenuitatea totala - splendida, in absolut - a pustiului care nu-si pune problema "operei" era pervertita de constiinta auctoriala. Nu mai era nevoie ca altii sa-mi inregistreze incercarile artistice; o faceam singur, bijbiind pe un drum fara repere sigure. E greu de spus cit a durat bijbiiala asta. Oricum, incet-incet au aparut reperele. In vremea liceului, i-am "descoperit", rind pe rind, pe Dinescu, Brumaru, Dimov, Ursachi, mai tirziu, prin anul intii de facultate, parca, pe Nichita Danilov… Inca aveam vocea poetica in schimbare, ceea ce nu e un lucru tocmai rau, tind sa cred chiar si acum. Vreau sa spun, e mai bine sa te afli "pe drum" mai curind decit intr-o nisa aparent sigura in care ti se atrofiaza muschii sau, in fine, corzile vocale, pentru a pastra imaginea. Ultima "ratacire", fata de drumurile pe care le destelenea poezia romaneasca a anilor '80, s-a intimplat destul de tirziu, in 1985, cind am publicat un poem in proza de vreo 30 de pagini intr-un volum colectiv aparut la Junimea - era, deja, epoca "decadenta" a debuturilor colective. Hacuit, la rugamintea lectorului de carte, in 11 fragmente cu tot atitea titluri, pentru a-l face mai usor de inghitit de catre un cititor cu reflexe clare si de nestramutat, lungul poem intitulat, culmea, "Intinderi" ar fi fost cu adevarat revolutionar la vremea la care isi publica Novalis curajoasele - stilistic vorbind - Imnuri catre Noapte. In '85, in peisajul "optzecist" romanesc, textul parea de pe alta lume, un neanderthalian stingher pe stinca lui din Gibraltar, intr-un moment in care lumea literelor era disputata de "omul modern" si de cel "postmodern". Acest poem intins pe zeci de pagini nu a cucerit decit imaginatia celor total detasati de disputele literare ale vremii. Probabil dezamagirea "geniului neinteles" - sentiment de sorginte romantica, dar cu debuseu sigur in "romantios", daca nu se ia taurul dactilic de coarne si se izbeste de pamint cu toata forta cinismului - mi-a scrijelit pe faciesul indeobste blind un zimbet-rinjet care se labarteaza pina la grotesc atunci cind ma privesc in oglinda. Exagerez putin, Mihai, dar cam asa stateau lucrurile pe la mijlocul anilor '80, pentru mine. Eram in anul trei la Litere, dar inca nu asimilasem toate lectiile care mi se administrasera. Atmosfera culturala a Iasului nu era una "fierbinte", cum tinde sa fie acum. Caliie si anesteziata de parfumul florii de tei, pusa sub semnul clasicilor si uitata sub acel semn la nesfirsit, plina de veneratie si lipsita de curiozitate, viata literara a Iasului, pe la mijlocul deceniului noua, lasa mult de dorit. O revista curajoasa, cum era cea a studentilor, Dialog, privea mai curind spre Sud, unde lucrurile fermentau serios de ani buni de zile. Voci poetice "sincrone", ca cea a lui Liviu Antonesei, puteau fi auzite tot in revistele studentesti, Dialog sau Opinia studenteasca. Intr-o oarecare masura, asa se explica intirziata iesire din amorteala a Iasului literar.
M-am lungit cu raspunsul la intrebarea ta, si anume cum am inceput eu sa scriu, pentru ca ani la rind, vreo douazeci la numar, am tot inceput si reinceput sa scriu. Lucrurile au intrat intr-un fagas mai bine conturat odata cu "debutul real", volumul Oglinda la zid, aparut in 1992. La treizeci de ani, era si timpul, nu? Acelasi lucru s-a intimplat si cu alti poeti legati de viata culturala a Iasului (cei care nu au prins debutirile primei jumatati a anilor '80): Liviu Antonesei debuteaza - cu poezie - in '89, la 36 de ani, cu un volum trunchiat (nu din vina lui, evident); lui O. Nimigean ii apare prima carte de poezie in '92, la 30 de ani - volumul este publicat in 50(!) de exemplare, ceea ce-l face aproape invizibil; Michael Astner a debutat in '99, la 38 de ani; Gabriel H. Decuble si-a publicat primul volum anul acesta, si are 33 de ani. Nu risc nimic daca afirm ca intre prima jumatate a deceniului noua, cind si-au publicat primele carti, la Iasi, Mariana Codrut, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu - poeti prezenti in multe din antologiile ultimilor ani - si deceniul zece al secolului trecut, cind s-au suprapus debuturile intirziate ale unor poeti mai "copti" (Antonesei, Andriescu, Astner, Decuble, Nimigean) si cele ale ultimului val de scriitori ieseni, poeti si prozatori (printre altii, Constatin Acosmei, Livia Iacob, Florin Lazarescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Codrin Dinu Vasiliu sau Stefan Bastovoi, care era elev la Scoala de Arte din Iasi, la vremea debutului, cind inca nu se talibanizase in contact cu ortodoxismul), s-au intercalat "cinci ani negri", cinci ani de stagnere, si anume a doua jumatate a deceniului noua.
Ar mai fi o chestiune de discutat: spui, in intrebare, ca am "reusit destule, deja, cel putin pe plan literar." Hai sa lasam povestea asta pentru ceva mai tirziu…

MV: Faci parte dintr-un grup care s-a facut cunoscut sub numele de Club 8, mai ales datorita manifestului publicat in regretata Vineri, dar si prin lecturile sustinute in Romania si in strainatate. De ce se numeste asa, "Club 8", cum, cind a aparut (si eram sa zic de ce)?

RA: N-am ce-i face, Mihai, intrebarea ta ma obliga sa dau, din nou, un raspuns foarte lung. Cind vorbesti despre Manifest - publicat, deja, atit in germana, intr-o revista vieneza, cit si in engleza, intr-o antologie despre care voi vorbi ceva mai mult in scurta vreme - si despre lecturile din tara si din strainatate, nu te referi decit la imaginea Clubului inafara Iasului. Aici, in "city", Clubul a incercat sa functioneze pe mai multe planuri, de la cel mai marunt, strict cenaclier, trecind prin conferinte in varii domenii - literatura, arte, psihologie etc. - si mese rotunde, pina la amorsarea unor dezbateri publice, in presa, pe teme legate de sechelele vietii culturale iesene. Aceasta ultima parte a activitatii Clubului a trezit vii animozitati; Nichita Danilov - care-i cedase in 1998 pagina culturala a ziarului Monitorul lui Dan Lungu, pentru a oferi un suport publicistic vocilor care criticau suficienta unui grup de scriitori ajuns sa monopolizeze viata literara stagnanta a Iasului - a primit nenumarate telefoane furioase la Chisinau, unde a lucrat un timp ca atasat cultural pe linga Ambasada Romaniei, de la "mari personalitati" locale care vedeau cu stupoare cum le este contestata autoproclamata dumnezeire literara. Dupa cum stii, recent contestarea a venit din partea unui numar de scriitori ieseni mult mai mare decit cel al "cluboptistilor", iar discutia, sau disputa, sau "cearta", cum a fost poreclita, s-a extins la revistele si ziarele cu acoperire nationala. Avind in vedere ca multi dintre scriitorii care au luat atitudine fata de starea de lucruri din literele iesene sint cu adevarat reprezentativi - sa mai insirui numele? Cei interesati de mersul literelor romanesti le stiu deja - ma cred indreptatit sa spun ca pozitia luata de Club 8 in 1998 a fost una de bun simt si a venit in al douazeci si cincilea ceas. Din pacate, de schimbat nu s-a schimbat nimic nici acum, dupa zeci de articole publicate si dupa fel si fel de intruniri. Poate ca este insa mai clar, pentru multa lume, ca Iasul are mai multe voci, unele suficient de bine articulate, si nu este o statiune balneara pusa, dupa cum spuneam, sub semnul marilor clasici.
Sa revin la intrebarea - intrebarile - tale: Clubul a aparut in '97, fiind gazduit, un timp, in apartamentul lui Dan Lungu. Dupa nasterea fiicei lui Dan, Clubul a fost nevoit sa se mute pe unde gasea intelegere: la Teatrul Luceafarul, in prima parte a lui '98 (cind s-a si conturat programul si "nucleul dur" al Clubului), in barul de la subsolul galeriei "Cupola" sau la restaurantul chinezesc de peste drum, la biblioteca Liceului "National", la Centrul Cultural Francez, la Lectoratul American, sau acasa la vreunul din membrii Clubului ("Terasa Pojarniciei 12, Rapei 15, G 4", pentru a cita Manifestul).
Te rog nu ma intreba de ce "Club 8", pentru ca nu exista un raspuns clar. Ar fi niste explicatii esoterice, dar nu intru in amanunte…

MV: Sinteti chiar atit de uniti cum pareti dinafara Iasului sau, cum se obisnuieste in literele romanesti, e doar o iluzie... optica, dupa cum ar zice Harms...

RA:
Sintem si nu sintem. Unul din punctele forte ale Manifestului este respectul alteritatii. Un altul este sinceritatea, fie ea si dureroasa, atunci cind e vorba despre exprimarea unei opinii critice. Pe de alta parte, spiritul polemic si disputa argumentata coerent au fost intotdeauna incurajate. Iti poti imagina ca mai sar scintei dintr-un asemenea Molotov de principii. Sintem insa cu totii de acord ca asemenea scintei, chiar si incendiile devastatoare pe care le pot provoca la nivel uman, sint preferabile trocului de complimente exorbitante de care Iasul nu duce lipsa. De altfel, Mihai, situatia de aici, din lumea literelor iesene, nu e cu mult diferita de cea de la Chisinau, situatie pe care o cunosti si tu foarte bine. La inceputul lui noiembrie 2001, impreuna cu Johannes Gelich, am moderat pentru revista austriaca Literatur und Kritik o masa rotunda la Chisinau. Au luat parte la discutii destul de multi scriitori care au un cuvint de spus in literatura si in presa actuala basarabeana - Iurie Bodrug, Constantin Cheianu, Grigore Chiper, Vitalie Ciobanu, Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Paun, Vasile Garnet, Irina Nechit, Nicolae Popa, Nicolae Spataru, Valentina Tazlauanu. Sincer sa fiu, m-am bucurat sa regasesc la contrafortisiti si la prietenii lor de la revistele Basarabia si Sud-Est ideea constituirii unei alternative culturale fundamentata pe criterii estetice. Am sa-mi permit chiar sa-l citez pe Vaslie Garnet, pentru ca aceleasi lucruri le-ar spune oricare cluboptist sau redactor al reviste Timpul: "Revista Contrafort […] si-a propus sa instaureze in literatura noastra spiritul critic, sa aduca in atentia publicului cititor cronica de carte bine scrisa si responsabila, sa faca o triere a valorilor autentice, pentru a degaja molozul din mediul nostru literar." Normal, un asemenea program, care porneste de la criteriul estetic si nu de la feluritele "bisericute" locale, iti aduce mai multi dusmani decit prieteni. Acest lucru l-a resimtit si Dan Lungu, cind a infiintat Clubul, in '97. Clubul a fost tolerat, atita vreme cit a putut fi privit - gresit, de altfel - ca fiind doar intreprinderea juvenila a unor scriitori necopti. In momentul in care s-a conturat o pozitie critica reflectata in presa, lucrurile au luat o alta intorsatura. Prin urmare, draga Mihai, oricite disensiuni ar fi intre noi - cluboptisiti, redactori si apropiati ai revistei Timpul, critici si scriitori din diferite generatii, care s-au decis sa spuna lucrurilor pe nume - ceea ce ne apropie este mult mai important: refuzul lincedelor si rincedelor obiceiuri ale vietii literare iesene… si nu numai.

MV: Daca am vazut bine, ai disparut din casuta tehnica a excelentei reviste Timpul, unde lucrai in ultima vreme, impreuna cu un grup foarte interesant de scriitori, revista care, din cite-mi dau seama, ti se potrivea atit de bine. Poti sa ne spui despre ce este vorba?

RA:
Cred ca am dat deja raspunsul la intrebarea aceasta: pot aparea disensiuni, distantari, dar acestea sint prea putin importante, intr-un context mai larg. De altfel, in ultimele luni, colaborarea mea cu Fundatia Culturala Timpul s-a concretizat intr-o antologie pe care am pomenit-o deja: Club 8 - Poetry, o culegere de texte "cluboptiste", mai curind decit o antologie de poezie. Cu toate ca este de mici dimensiuni, antologia cuprinde un scurt istoric al Clubului, scris de Adam J. Sorkin (care este si traducatorul principal al cartii), un articol al lui Dan Lungu, din '98, care vine in completarea textului introductiv, Manifestul Clubului si o selectie de texte ale unor poeti ieseni: Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Michael Astner, Mariana Codrut, Gabriel H. Decuble, Dan Lungu, O. Nimigean si Dan Sociu. Aceasta a fost prima carte a Editurii T, editura Fundatiei Culturale Timpul, publicata la inceputul lui noiembrie 2001 si urmata, la scurt timp, de un volum de debut absolut remarcabil, Epistole… si alte poeme, si de un alt volum de debut, ceva mai exotic, dar interesant, cel al banateanului-american-(temporar)iesean Gene Tanta si al Ramonei Ciupag, You'll Blow Them Away. Aceeasi editura va publica in curind alte doua carti pornite tot din teritoriu cluboptist. Prima va fi o antologie de aproape 400 de pagini in care apar textele a 28 de scriitori ieseni din diferite generatii. Antologia este coordonata de O. Nimigean si intitulata Ozone Friendly, dupa un poem al foarte tinarului Dan Sociu. Cea de-a doua carte este un volum de proza, un debut - Coperta portocalie obligatorie de Mihai Costandache, student in anul patru la Litere.. Prin urmare, Mihai, chiar daca nu mai apar in caseta redactionala a revstei, pentru ca nu am vrut eu sa mai apar, incerc, totusi, sa fac ceva pentru grupul de scriitori in care cred, in continuare, foarte mult. Era de altfel si timpul ca Fundatia sa-si activeze editura, care zacea in hibernare, iar la aceasta "trezire" am contribuit si eu putin… nu? As putea chiar spune ca am colaborat foarte bine cu Fundatia si cu directorul acesteia, Gabriel Cucuteanu, care a si finantat, partial, antologia.

MV: Iti mai amintesti cum ai debutat? Ce senzatie ti-a produs obiectul (cartea de debut)?

RA: "Prima data" a fost un viol in grup, doar ca violat era dreptul grupului de autori inclusi in acel "debut colectiv" de a-si publica volumele independent. Asta se intimpla in '85. "Grupajul" meu nu era nici el un grupaj adevarat. Am dat editurii Junimea un poem in proza de vreo treizeci de pagini, ceea ce i-a descumpanit pe redactori, dupa cum ti-am mai spus. In cele din urma lectorul de carte, o doamna foarte simpatica, de altfel, mi-a sugerat sa fac textul taitei, sa poata fi mai usor de ingurgitat. Prin urmare, in carte apar 11 fragmentele, cu titluri cu tot. Dar asta ti-am spus deja. Nu stii insa ce a urmat. Segmentul meu de carte a fost primit de critica (Liviu Antonesei a scris o recenzioara in Cronica) rece si circumspect. Nu era in ton cu optzecismul. Nu era in ton cu socialul. Nu detona suficient. In fine. Era altceva, de pe alta lume, poate si din alte vremi. M-am tot intrebat daca l-as relua, integral sau doar citiva dintre taitei, intr-o antologie. Poate. Textul a placut celor mai putin patrunsi de frisoanele optzeciste. Sa-ti zic ca recenzioara lui Liviu m-a demolat interior? Hai sa-ti zic si chestia asta. Cred ca mai am prin vrafuri prafuite de hirtii roase de acarieni citeva "poeme" in care-l faceam terci pe Liviu. Pe urma am cugetat. Asa fac eu. Intii ma infurii cumplit, iar apoi cuget. La inceput doar de-al naibii, m-am apucat sa scriu simplu si sa aduc povestile in cotidian, chiar daca "trairile" erau aceleasi. Optzecism vreti, optzecism va dau! Cu timpul am prins gust de asa ceva. Oglinda la zid a fost si o mica revansa: l-am invitat pe Liviu sa prezinte cartea la lansare, si a spus numai lucruri bune. Exultam. Mustaceam. Poftim optzecism! Nici acum nu sint mai breaz. In ultimul volum, Eu si citiva prieteni, am inclus si citeva prozisoare ("Secventa cu Mari si citiva prieteni"); au fost luate drept poeme. Am strecurat si un poem de-al lui O. Nimigean; textul a fost luat drept un experiment textualist de-al meu, cu toate ca scria negru pe alb sub titlu "din volumul planete ZERO de Ovidiu Nimigean" (volumul lui O. s-a ratacit pe la Paralela 45 cu vreo doi ani in urma). Uite, chestia cu poemul lui Ovidiu: mi-ar placea sa treaca mai multi scriitori peste orgolii si sa-si invite prietenii in propriile carti. Ca la jazz, un jam session fara morga. Chiar asa, cum zice definitia: "un grup de muzicieni, in special cintareti de jazz, care cinta impreuna pentru propria placere". Acum lucrez la un proiect multimedia, impreuna cu prietenul meu Dan Ursachi, stiut de scriitori pentru colectiile de poezie pe care le-a ingrijit la Marineasa si Brumar. In cartea (sau cartile) care vor fi incluse in pachet vor fi si texte scrise de Dan. Sper sa nu mai fie confuzii. De fapt, au fost deja: Ovidiu a fost mult timp convins ca le-am scris tot eu! Asta chiar a fost culmea, dupa experienta din Eu si citiva prieteni. Hai sa ma intorc la intrebarea ta. Nu stiu care a fost debutul, prin urmare n-as sti la care "obiect" sa ma refer. La Intinderi, din '85, sau la Oglinda la zid, prima carte adevarata, publicata in '92. In acei sapte ani s-au schimbat foarte multe. Stiu ca, teoretic, nu mai sint parcele literare de defrisat. Imi place totusi sa intind coarda la maxim si sa ajung la zonele tulburi de la granita dintre genuri si arte, iar asta ma duce la tot soiul de debuturi: in mai 2000, spre exemplu, la editia a patra a Perifericului - festival international organizat la Iasi de Matei Bejenaru, care stringe anual, din toata lumea, specialisti in instalatii si performance - a fost prezentat un clip care pornea de la un text de-al meu. Clipul este facut de Florin Grigoras, iar de partea grafica (eram reprezentat, intr-un moment de animatie, ca rapper!) s-a ocupat Dana Darvariu-Mereuta. Clipul a fost publicat pe CD-ROM la Edutira Universitatii "Al. I. Cuza", ceea ce reprezinta un alt debut! Cind vom finaliza proiectul multimadia, eu si Dan Ursachi, va mai fi tot un debut, pentru mine. Am sa-ti spun atunci ce frisoane imi va da respectivul eveniment! Si obiectele incriminate…

MV: Un rol/loc important in cartile tale il au prietenii. Ar fi o intrebare despre prieteni - ceva "de bine" si ceva "de rau"…

RA:Te referi, probabil, la ultima carte, Eu si citiva prieteni. In '98, cind se inchega Club 8, "am redescoperit valorile prieteniei", dupa cum scriam in chiar primul rind al cartii. Cu un an inainte ma rupsesem, cu totul sau partial, de prietenii din copilarie si din liceu. Avind in vedere ca am terminat liceul prin '81, era vorba de prietenii sau amicitii foarte vechi, de aproape douazeci de ani. In '97 cercul nostru de amici se largise, insa am fost nevoit sa pun punct intregului set de relatii amicale. A fost un an traumatic. Nici nu vreau sa revin asupra povestii. Destul ca, la inceputul anului urmator, in inimioara mea era un vacuum total, care a sorbit cu violenta pasiunii ideea Clubului si personajele din jurul acestuia. Era si un moment al decadentei. Valorile echilibrului fiind facute tandari, raminea cale deschisa celor mai felurite zaticneli. Am facut tot posibilul sa nu ratez nici una. Cu o candoare perversa, am pus pe hirtie ceea ce simteam: "Aveam prieteni. Era bine. Redescopeream placerile jocurilor spirituale. Redescopeream valurile alunecoase ale prieteniilor potentate intelectual. Un joc pervers al simturilor si al creierului, un flux sarat, stors din glandele care luau in stapinire fiecare celula, pina la buricele degetelor, pina la ultimul segment al subredelor fire de par care imi mai ramasesera, o mizga plumburie care se coagula in litere, o bucurie care-si stringea in brate perechea, la fel de vinoasa, dar cu fata schimonosita intr-un urlet ca cel zgiriat pe pinza de Munch, sau de Arustei. Spuza acida, ramasa de pe urma devastatoarelor explozii emotionale, s-a asezat peste ruina valorilor care statusera la temelia rutinei mele cotidiene." (Eu si citiva prieteni, "1998"). In '98 mi-am pus viata in dezordine si manuscrisele in ordine. Asa se face ca, pe de o parte, aparea, la inceputul anului, Sfirsitul drumului, inceputul calatoriei, in care erau strinse texte scrise intre 1993-1998, iar pe de alta parte, in doar citeva luni tulburi si furtunoase ("Imi amintesc de ziua in care m-am trezit pe covorasul de pe hol, la etaj, intr-un ocean de gresie miloasa dar stralucitoare, cu barba naclaita de singe, pensula folosita de un cretin convins ca are ce - si stie cum - zice"; "1998"), terminam Eu si citiva prieteni. Cartea a aparut doar in 2000 pentru ca atunci a reusit sa finalizeze proiectul Dan Ursachi, initiatorul colectiei de carti de poezie de la Brumar (impreuna cu Adrian Bodnaru si patronii editurii timisorene). Daca tot vorbim de prieteni: cu Dan Ursachi am colaborat la absolut toate cartile mele (este autorul copertilor si a "comentariilor grafice" din aceste carti). Iti spuneam, de altfel, ca acum lucram impreuna la un proiect multmedia, Puntile Slainskaya®, un "pachet" care ar trebui sa contina o caseta cu doua carti (una cu text, a doua, grafica), un CD-ROM, un site si altele. Pe Dan il cunosc inca din primii ani de facultate - pe atunci studia geologia, dar si picta, in "hogeagul" de la Madam Potoroaca. Studiile de pictura au venit tirziu, dupa '89, la Timisoara. Cred, Mihai, ca dimensiunea artistica a acestei prietenii a facut-o sa treaca peste toate hopurile existentiale. Proiectul actual, nabadaios, tifnos, "rau", nu face decit sa duca mai departe o colaborare amicala pentru care ma consider foarte norocos. La fel de norocos ma simt si pentru faptul ca am buni prieteni printre literati, de la Brumaru la Mariana Codrut si O. Nimigean. Sau junii Dan Sociu, Lucian Dan Teodorovici, Mihai Costandache si Eugen Hritcu - ultimul, absolvent al facultatii de medicina, nu vrea sa scrie, dar stie literatura mai mult decit buna parte din studentii mei de la Litere. Sau Johannes Gelich, scriitorul austriac care, timp de doi ani, a dinamizat viata literara de pe malurile Bahluiului. Sau Radu Pavel Gheo si Gene Tanta, banateni care au stat un timp in Iasi, dar care acum traiesc in Statele Unite. Ca si Otilia Vieru, Oti, "fata de gheata", o foarte talentata prozatoare a Clubului, acum stabilita la Seattle. Sau studentii de la Litere, in special cei care - minune! - sint interesati de literatura. Dupa cum vezi, Mihai, as avea motive sa spun ca sint un individ destul de norocos…

MV: Ce te oftica mai tare in viata culturala (literara) actuala? Ce te bucura?

RA:Vad ca pui intrebari care cer raspunsuri in alb-negru. Nu voi insista prea mult pe ce "ma oftica". Atitea articole s-au scris peste vara despre "razboiul literelor" iesene, articole pro si contra necesitatii improspatarii Filialei Iasi a Uniunii Scritorilor si "organului" acesteia, Convorbiri literare, incit nu vad ce as mai avea de adaugat. (De fapt, am sa mai adaug ceva, un textulet cacofonic si antologic in vetustete, primit de Craciun de la respectiva Filiala: "Craciunul si Anul cel Nou, 2002, pogoare multumire sufleteasca cu sanatate, pace si spor in lucrarea spirituala." Nu cred ca mai e nimic de adaugat, Mihai…) Pentru ca aici ar fi durerea cea mare: ruptura totala dintre "viata literara institutionalizata" si scriitorii tineri si relativ tineri. Am vazut, Mihai, ca aceleasi sentimente le nutresc scriitorii tineri din Basarabia (cei strinsi in jurul revistelor Contrafort, Basarabia si Sud-Est) fata de Uniunea Scriitorilor din Moldova (cealalta Moldova). Cum nu esti strain de ceea ce se intimpla incolo, sint convins ca stii la ce ma refer. De altfel, lucrurile sint clar spuse in numarul din decembrie al revistei Contrafort, in care va aparea acea masa rotunda pe care o pomeneam la un moment dat (masa rotunda moderata de mine si de J. Gelich pentru Literatur und Kritik). Pe de alta parte, nu poate decit sa ma bucure faptul ca exista si la Iasi si la Chisinau scriitori capabili sa se lupte pentru niste idei si pentru a scoate partea de Rasarit a tarii din amorteala si festivism searbad. Daca insurgentii de azi nu vor deveni festivistii de miine (fereasca Domnul!), atunci este posibil ca lucrurile sa intre intr-un fagas normal in doar citiva ani, dupa ce se vor fi ridicat alte promotii de tineri inteligenti, cititi si "suparati". Nu am porniri anarhice si nu as propune taierea padurilor adormitoare de tei din oras - sau inlocuirea lor cu paduri de otetari. As recomanda insa ratie dubla de cafea celor aflati in stare de narcoza.

MV: Ce scriitori romani (dar nu numai) iti par foarte interesanti? Care
iti par importanti pentru tinerii scriitori?

RA:Mi-ar fi greu sa dau doar citeva nume, sa stabilesc un "canon" personal, mai ales daca ar fi sa intru in zona literaturii universale. Nu sint un mare gourmet al literaturii, dar imi place sa ciugulesc de ici, de colo. Cum sint si hapsin - sau, poftim, gourmand - trec, de multe ori, de la simpla ciuguleala la bai anarhice de lectura. Spre deosebire de mincare, lectura nu ingrasa, astfel incit poate fi recomandata oricui, tinar sau batrin, gras sau slab, scriitor sau nescriitor, oricind si in orice cantitate.

MV: Care dintre scriitorii tineri si foarte tineri ti-au placut in ultima vreme?

RA: Revii, Mihai, la ideea de scriitor tinar, cea cu care ai si inceput interviul. Daca prin scriitor tinar intelegi personajul caruia ii incarunteste parul, cit i-a mai ramas, si-i atirna burta peste nadragi - cum e si cazul meu, de altfel - lista de "scriitori tineri" care imi plac ar putea sa fie foarte lunga, pentru ca incerc, atit cit imi sta in puteri, sa-l inteleg pe celalalt. (De altfel tu, Mihai, vei fi fiind un scriitor foarte tinar, sau relativ tinar, sau cum?) Poate mai relevant decit o lista a scriitorilor care imi plac este faptul ca sint anumite centre culturale in care se simte o efervescenta iesita din comun. Un soi de virtejuri care atrag talentele de pe o arie intinsa, dar in acelasi timp locuri in care scriitorii activi - sau hiperactivi - mai au pina sa zaca linistiti pe culmile posteritatii. Astfel de locuri mi se par, in momentul de fata (intr-o ordine aleatorie) Iasi, Brasov, Constanta, Chisinau si, prin forta imprejurarilor, Bucuresti. Interesant este ca unele orase fara cine stie ce "traditie" - ma refer la literatura secolului trecut - cum ar fi Brasov si Constanta par sa fie intr-o fierbere mult mai mare decit centre culturale de traditie. Sa nu fiu inteles gresit: Orizont ramine una din cele mai bune reviste din tara - ma tem ca mai buna, de departe, decit oricare din cele patru reviste de cultura iesene - si lucruri la fel de bune s-ar putea spune despre presa literara din Cluj sau Tirgu Mures - sau Sibiu. Ma refer insa la un soi de viociune, o neliniste spumoasa care poate fi asociata cu "tineretea" si care te face sa uiti ca, de multa vreme deja, se tot spune ca poezia este pe duca si ca nici proza nu se simte prea bine. Cit despre Iasi… Nu as spune ca sint deranjat de faptul ca aici s-au inchegat mai multe coterii literare, sau ca revistele sint perfectibile, asa cum sint perfectibile si nenumaratele ziare, posturi de televiziune si radio de aici. Competitia nu poate fi decit benefica, pentru toate partile care s-ar putea afla, la un moment dat, in conflict. Iar conflicte sint destule… Pentru mine, mai important este sa se pastreze un echilibru intre "factiuni" decit ca una dintre ele sa aibe cistig de cauza. La urma urmei, cui i-ar folosi un "partid unic" al literatilor?
Nu stiu, Mihai, daca am reusit sa raspund la intrebarea ta, dar, asa cum am mai spus, sint putin alergic la ideea de canon literar, mai ales cind acest canon este impus prematur de reviste, grupuri de interes ori critici convinsi ca detin monopolul asupra gustului.

(decembrie 2001 - ianuarie 2002)