Liviu ANTONESEI

Un fel de prefata la o carte de povestiri care mi-a placut foarte mult

Bogdan Suceava, "Bunicul s-a intors la franceza. Istorii"

De ce "un fel" de prefata ?

Pai, as spune, pentru simplul motiv ca nu-mi propun aici nici analiza foarte amanuntita si subtila a "tehnologiei textuale" din proza lui Bogdan Suceava, nici prezentarea integrala a operei acestuia, si cu atit mai putin n-am de gind sa-i decriptez "profilul interior", forma mentis s.a.m.d., cum procedeaza autorii foarte seriosi de prefete, postfete si studii introductive. Nu, obiectivul meu este mult mai modest si, sper, poate si putin mai onest - intentionez pur si simplu un fel de "exercitiu de admiratie" in marginea unei carti de proza, care m-a prins inca de la prima lectura si care mi-a placut si mai mult la recitirea lenta, cind am reusit sa captez mai mult din farmecul unui stil rafinat, impecabil in ingemanarea echilibrata dintre economia de mijloace si figurile ornante, dar si din tesatura unor naratiuni mult mai complicate si elaborate decit pareau la prima vedere.
Pina la urma, toate prefetele sint "pozitive", favorabile autorului prezentat si cartii comentate - inca nu am intilnit vreo prefata care sa "rada" cartea ori sa desfiinteze autorul, desi cred ca ar fi interesant un asemenea exercitiu! -, dar nu despre asta vorbesc, ci chiar despre parti pris-ul pe care mi l-am asumat deschis si de la bun inceput - da, mi-au placut foarte mult povestirile lui Bogdan Suceava din acest nou volum si, tocmai de aceea, il recomand cititorilor, sperind ca vor avea parte de aceeasi placere, de aceeasi bucurie a lecturii de care am avut parte eu insumi. Imi placuse, mai inainte, Imperiul generalilor tirzii, nu-i vorba, dar acest volum mi-a placut chiar mai mult. Parca prozatorul e mai bine format aici, mai sigur pe el, parca si povestirile au mai multa "carne", adica mai multa poveste, mai multe detalii "rupte din viata", adica din acelea care fac proza mai vie, mai consistenta, dincolo de (sau intre) liniile intrigii. Imperiul... a fost propus pentru Premiul de proza al Uniunii Scriitorilor, pentru anul 2002 - cred ca Bunicul s-a intors la franceza. Istorii ar trebui sa-l si ia! A propos de subtitlul cartii - este cum nu se poate mai bine ales, pentru ca niste "istorii" ne dezvaluie Bogdan Suceava aici, niste istorii ce ne poarta din Transilvania in Golf, din Bucuresti in campusul unei universitati americane s.a.m.d. Dar ne mai poarta si temporal, din perioada domniei CC al PCR-ului in Romania anului 2006. Niste istorii, deci, ale unor personaje, fiecare in felul lor, "reprezentative" pentru lumea si vremurile pe care le traim. O proza "realista" prin urmare, dar in sensul cel mai bun pe care il poate imbraca acest cuvint, pentru ca nu ne vom lovi nici de poncifele reportajului literaturizat, nici de vreo urma de tezism, ci vom intilni o proza de foarte buna calitate - nu doar foarte bine scrisa, ci si foarte verosimila. Habar nu am, de pilda, daca Istoria de la Al Waqbah are punctul de plecare in vreo intimplare reala, dar e atit de convingatoare ca ipoteza de lucru - si ca realizare efectiva, de altfel! - incit nu-ti poti decit reprima regretul cind se termina. Si, din pacate, din fericire, ai acelasi sentiment combinat, de jubilatie-regret, la capatul fiecarei istorii, la capatul cartii in cele din urma. Parca ai dori ca autorul sa fi stat sub semnul Seherazadei, astfel incit cartea, cu o expresie matematica, "sa tinda spre infinit", spre plus infinit, desigur!

De ce mi-au placut istoriile lui Bogdan Suceava?

Unele motive le-am si spus deja, dar l-am uitat pe cel mai important! Scurt spus, adevarul este acesta: pentru ca m-au luat prin surprindere. O veche prejudecata de-a mea, de care vad ca nu m-am debarasat nici macar dupa experienta cu ciclul "balcanic" al lui Ion Barbu!, spune ca matematicienii sint niste persoane cu mintile functionind in lumile eterate ale abstractiunilor si supra-abstractiunilor, niste persoane, deci, mai degraba cu capul in nori, decit atente la viata pulsinda, la povesti, la oamenii din carne si singe, la pasiunile mari si mici, la detalii, la pitoresc, sordid sau ridicol. Or, dincolo de ingeniozitatea mai tuturor istoriilor din acest volum, ceea ce m-a izbit de la primele pagini a fost tocmai spiritul de observatie al autorului, atentia cu care priveste lumea si priceperea cu care extrage, cu care decupeaza de acolo imaginea relevanta, detaliul semnificativ, amanuntul care poate implini un portret ori fixa un contrapunct. Spuneam ca e matematician Bogdan Suceava dar, ca si ilustrul sau inaintas deja amintit, e mai ales un geometru, iar geometrii sint totusi acei matematicieni care mai stiu ca disciplina lor este, in primul si in ultimul rind, una a realului. Poate din acest motiv proza sa este, adesea, la fel de vie ca poezia "balcanica" a aceluia. Si, cred, tot din aceasta pricina aceasta proza este una eminamente vizuala, chiar cinematografica, in ciuda pasajelor redactate in "dialog interior" ori vag teoretizante, binevenite de altfel pentru sporirea complexitatii tesaturii narative.
Si mai este ceva - curajul tematic din majoritatea prozelor. Sa-ti alegi, de pilda, in povestirea In Bucuresti, cind se lasa seara, drept personaje pe citiva din liderii partidului comunist de pe vremuri, sa-i evoci si pe "cei doi", este un act de curaj tematic indiscutabil, pentru ca e un subiect mai usor de ratat decit de acoperit estetic convingator. Iar Bogdan Suceava risca. Risca, si cistiga!, cum spune un slogan publicitar. Cistiga pentru ca proza sa evita judecata maniheista, reuseste sa dea consistenta unei "functii", adica personajele sint plauzibile, sint persoane si nu fantose, iar povestea este verosimila. Pe o asemenea tema e mult mai facil sa faci pamflet reusit ori hagiografie timpita, ceea ce, spre lauda sa, nu se petrece in povestirea lui Bogdan Suceava. Pentru un prozator inca foarte tinar, un asemenea pariu cistigat este, in opinia mea, cu totul meritoriu si aproape incredibil.
Din acelasi punct de vedere, la fel stau lucrurile si cu deja amintita Istoria de la Al Waqbah sau Calatoriile omului cameleon, cu excelentele jocuri de planuri spatio-temporale, dar si cu glisarea spre burlesc a povestii cooperarii internationale pentru fabricarea ilegala a alcoolului intr-o tara musulmana, ori chiar cu povestirea care da titlul volumului. Cum absolut tusanta mi s-a parut Lumea ta, rock si parfum de guave, cu acea stranie, desi perfect plauzibila, poveste a unei relatii dintre doi oameni care a ramas mereu altceva decit ar fi trebuit ori, mai degraba, ca n-are sens totusi sa introduc o nota determinista in complicatele relatii dintre oameni!, ori, mai degraba, deci, decit ar fi putut sa fie.

Final optimist

Da, iata o carte de povestiri care mi-a placut, care m-a captivat si m-a convins. Am mai patit-o si cu alte carti, povestiri, nuvele ori romane, scrise si publicate de autori din generatia lui Bogdan Suceava, cum ar fi Lucian Dan Teodorovici, Cornel Mihai Ungureanu, Florin Lazarescu, Alexandru Vakulovski s.a., dar si de mai "batrinii", insa post- ori extra-optzecisti, Radu Aldulescu, Daniel Banulescu, Dan Stanca, Petre Cimpoiesu, Petre Barbu, Constatin Arcu, Adrian Otoiu etc. Cum, de fapt, nici optzecistii nu si-au spus inca ultimul cuvint. S-ar putea deduce ca am motive de optimism in ce priveste viitorul "literelor romane", pe dimensiunea prozei, vreau sa spun. Atunci, nu-mi ramine decit sa fiu optimist si sa astept in continuare cartile. Inclusiv pe ale lui Bogdan Suceava! In fond, mie imi place foarte mult sa citesc - povesti, povestiri, istorii...

21 Septembrie 2003, in Iasi