|
||
|
|
||
 |
Mihnea BLIDARIU |
 |
|
"Nu trebuie sa faci nimic altceva decit sa tii ochii deschisi. Sa nu fii indiferent, sa nu crezi ca totul li se intimpla numai altora", interviu cu MIHNEA BLIDARIU
Mihnea Blidariu: Am ajuns la poezie inainte sa ajung la Luna Amara. De prin clasa a opta am tot scris, trecind prin tot felul de etape, eminesciana, nichitista, barbiana, blagiana, s.a.m.d. La un moment dat am inceput sa scriu versuri sociale (destul de puerile, ce-i drept...) pe care le puneam pe muzica folk. Aveam o trupa de rock cu care scosesem o piesa care se numea "pensionarul vasile". Era vorba despre un fost activist de partid care o ducea foarte bine si dupa revolutie, pentru ca, in esenta, sistemul era acelasi. Apoi, de prin ultimul an de liceu si pina anul trecut n-am mai scris nimic, in afara de texte pentru Luna Amara. Iar anul trecut s-a intimplat sa vreau sa scriu din nou. Cam asa ceva... - Ce a insemnat pentru tine debutul underground? - Pai, n-am apucat sa ma dumiresc prea bine ce a insemnat. A fost asa, dintr-o data - a venit Sandu Vakulovski si m-a intrebat daca nu vreau sa public pe "Tiuk", am zis da, apoi am fost si am citit niste poezii la cenaclul KLU, si cam asta a fost debutul meu. Insa pe reactia prietenilor nu contez foarte mult, dat fiind gradul de subiectivism care intervine. Sper sa scot o carte si voi vedea atunci daca e ceva de capul meu sau nu. - Cum ai ajuns la acest tip de poezie, stil neexplorat inca in Romania? - Intr-o vreme eu si Nick umblam foarte mult pe la net. Descoperisem MIRC-ul si eram foarte incintati de el (ce prostie...). Sandu era la Brasov si ne tot scriam mail-uri. Incepusem sa fiu foarte furios pe ceea ce vedeam in jurul meu, eram nemultumit si de mine insumi, formatia trecea printr-o perioada mai grea, asa ca am ales sa-mi exprim furia prin... versuri. Am inceput sa-i scriu lui Sandu in rime tot ce era in capul meu atunci. Nu schimbam nimic, cum imi venea asa scriam. Incepuse sa fie o terapie foarte constructiva pentru mine. Plus ca ma fascina ideea ca poeziile mele se duc undeva, pe un fir, pe cale electronica, la un om care devenise, practic, un fel de alter-ego al meu. A fost un experiment facut inconstient. - Cintecele formatiei voastre sint sociale, poezia ta - la fel, cum se explica acest radicalism al tau, mai rar intilnit chiar si la scriitorii tineri? - Bai, nu trebuie sa faci nimic altceva decit sa tii ochii deschisi. Sa nu fii indiferent, sa nu crezi ca totul li se intimpla numai altora si tu esti ferit, in lumea ta, de orice necazuri. Am spus mai demult o chestie in care cred si acum: nu exista o Romanie, exista 20 de milioane de Romanii, poate si mai multe - exista cea a moldovenilor, ardelenilor si oltenilor, cea a politicienilor, cea a manelistilor, cea a rockerilor, cea a saracilor, cea a bogatilor, cea a politistilor etc., fiecare sta cu Romania lui in cap si i se pare ca el are dreptate si ca ceilalti sunt niste prosti. Ceea ce fac si zic eu pare radical deoarece e un pic de adevar intr-o mare de minciuna. Dar daca minciuna, coruptia si indiferenta sunt radicale, eu cum sa le raspund blind? Mie nu mi se pare deloc ca as fi radical, mi se pare doar ca detin un bun-simt sanatos. Ma intristeaza ca lumea se loveste de atitea evidente negative, dar le ocoleste senina, vrajita de aparentele servite pe post de bunastare nationala de niste indivizi a caror obraz e mai gros decit asfaltul pe care calcam. Da, provoc si incit, dau cu caramida, dar la asta ma obliga societatea in care traiesc. Fii convins ca daca m-as fi nascut in Elvetia la ora asta eram un cabanier fericit fara nici un motiv sa compuna versuri social-politice. - Combinatia dintre muzica si poezie te ajuta in vreun fel? - Muzica nu ma ajuta in poezie decit prin faptul ca, datorita muzicii, detin o anumita ritmicitate a versului, o anumita dinamica. Muzica pe care o ascult imi da anumite stari, dar nu din ele ies, de obicei, poeziile mele. Poezia nu-mi influenteaza muzica, ci mesajul textual al muzicii. Insa textele pentru rock trebuie construite altfel. Poezia mea e ceva intre existentialism si hip-hop (cred ca...). De altfel, nici nu ma consider poet, ci un fel de hibrid intre poet si MC. - Ai incercat si alte genuri literare? - Da, m-am apucat acum vreo 4 luni de un roman-jurnal. La inceput a mers mai bine, acum am lasat-o cam balta un pic, partial si din cauza programului foarte incarcat cu formatia. De publicat nu stiu daca am sa-l public, probabil ca-mi va trebui ceva mai mult curaj decit cu poeziile. Tot ce stiu sigur e ca se va numi "copiii cenzurii isi iubesc mama". - Un titlu foarte interesant, mai mult decit social, mai mult decit "biografic", sa zic asa. Care sunt scriitorii preferati, te-a influentat cineva in poezie... - Paradoxal, citesc foarte, foarte putina poezie. Imi placea Dinescu, F. Iaru, Ezra Pound, un pic Nichita, un pic Ginsberg. In rest: Dostoievski, H. Miller, P. Roth, M. Nedelciu, A. Ribakov, Kundera, Vakulovski, Evtusenko, Garcia Marquez, Kazantzakis si nu mai continui ca termin miine... - Cum ti se pare literatura post comunista? - Foarte colorata si intr-un mare impas, in acelasi timp. Se cauta formule noi de exprimare de vreo 14 ani incoace, si singura care se pare ca are succes cit de cit e exprimarea in limbajul strazii (a se vedea A. Vakulovski). In rest, cred ca istoria literaturii romane se repeta, comprimata in citeva tendinte si imbracata in haine "post-moderne". Avem din nou Blaga, Eminescu, Bacovia si altii, camuflati in retorica post-moderna. Dar daca esenta nu e si ea post-moderna... Lumea are alte nevoi, alte idei si se misca intr-un ritm atit de ametitor incit pentru un scriitor obsedat de... nemurire, sa zicem, ea devine complet necunoscuta si inaccesibila. Cred ca, macar pentru inca vreo 3 ani, motto-ul literaturii romane ar trebui sa fie: "la obiect, la obiect si nu mai bate cimpii!" - Cum ti se par editurile si revistele culturale? - Imi place mult "Dilema veche" si "Tiuk!". In rest, marturisesc cu nesimtire ca nu am citit alte reviste culturale. In ceea ce priveste editurile, situatia e similara cu cea din industria muzicala - exista citeva edituri mari pentru care trebuie sa fii un monstru al literaturii ca sa fii publicat, iar restul editurilor te publica cind vrei tu, cu conditia sa scoti banul din buzunar. La fel si in muzica: te cheama Holograf, totul e asigurat, te cheama Luna Amara, stringi din curea si-ti platesti inregistrarile. Nu prea se risca nimeni cu un debutant, pentru ca nimeni nu face treaba asta pentru suflet, ci pentru bani. Noi, in muzica, am avut noroc cu REBEL MUSIC. Eu, in poezie, nu stiu daca voi avea noroc cu cineva... - Constat ca cenzura e una din temele care uneste multi oameni cu care as face interviuri, ne uneste lupta cu cenzura, de fapt… - Cred ca la noi cenzura a ramas o reactie impulsiv-obsesiva ce provine din frica - frica de a pierde puterea, frica de a pierde locul de munca, sau pur si simplu, frica de adevar. Adultilor, obisnuiti fiind, sub dictatura, sa li se inchida gura, li se pare normal sa interzica lucruri care nu le convin sau pe care nu le inteleg. Se sperie de anumite circumstante si atunci le sterg, direct, brutal, desi nu detin nici un contra-argument. Mentalitate tipic totalitara. Individul care ne-a dat jos de pe scena la Zilele Europei n-a avut nici un argument solid pentru gestul lui si atunci s-a apucat sa inventeze: instigare la violenta, exprimare vulgara, bla-bla-bla. Insa in declaratia lui s-au regasit aceleasi elemente cu care a fost Romania condusa 45 de ani si pe care Iliescu le-a invocat in exterminarea fenomenului Piata Universitatii - "la concertele mele nu exista libertate de exprimare, la concertele mele exista disciplina si ordine". Vrei ceva mai elocvent?... Un alt exemplu important este ceea ce ni s-a intimplat la Alba-Iulia, pe 1 decembrie, cind tot ce-am facut a fost sa intreb tinerii daca "ar pleca din tara". Retine, nu i-am indemnat sa plece, i-am intrebat doar daca ar face-o. Bineinteles ca toata lumea a raspuns ca da. Asa ca n-am mai primit onorariul. Cenzura financiara. Interesanta, insa, a fost explicatia autoritatilor (citat aproximativ): "pai, mai baieti, voi cind mergeti la ziua unei gagici si gagica e urita, macar de ziua ei ii spuneti ca-i frumoasa, nu?". Cu alte cuvinte, hai sa acoperim cacatul, ca azi e ziua curului... De multe ori ni s-a cerut sa nu cintam piesa "Folclor", sau sa o cintam cenzurat, fara versurile care faceau referire la primul-ministru, data fiind implicarea autoritatilor locale, membre in partidul de guvernamint, in evenimentul respectiv. Iar cei care ne cereau asta erau oameni carora le era frica sa nu aiba probleme dupa aceea. Ceea ce nu inteleg astfel de indivizi este ca publicul astepta de la noi provocarea si avea sa-i raspunda, in orice forma ar fi venit ea. Sincer, mi se rupe de versurile alea, pot face altele pe scena sau pot face lumea sa traga concluzii fara sa pronunt vreun nume sau sa spun vreo vulgaritate. Oricum, e foarte bine acum ca nu suntem singuri, ca umblam in gasca: Luna Amara, Parazitii, Alexandru Vakulovski, Academia Catavencu, miscarea Salvati Vama Veche, MindBomb, miscarea Salvati Rosia Montana, si... vor mai aparea si altii, cu siguranta. - Ca vocalist (si trompetist si chitarist) al formatiei Luna Amara vezi direct cum se reactioneaza la mesajul vostru, ai legatura directa si imediata cu "cititorul". Tu oferi publicului surprize prin improvizatie (pe linga placerea unui concert rock live), te pot intreba ce iti ofera publicul? Chestia asta nu-ti lipseste cind scrii? - Publicul e ca o oglinda in care se reflecta, fidel, starile tale de pe scena. Daca nu ai incredere in tine nici publicul nu va avea. Daca esti hotarit in ceea ce spui si faci, vei avea un public la fel de puternic ca si tine. Ei simt, mai mult intuitiv, orice ezitare, orice lucru in plus sau in minus. Important e ca mesajul nostru sa ajunga la ei intr-o forma cit mai clara, sa poata lovi direct si eficace - de aceea, uneori, oferim indicii, mici discursuri, comentarii intre piese. Chestia asta a devenit, se pare, unul din punctele de atractie ale concertelor noastre. Uneori, totul seamana cu un forum de discutii, pentru ca publicul (cel putin al nostru...) are si el comentarii de facut, pareri ce se vor exprimate, minii, frustrari, bucurii si toate alea. Nu-mi lipseste lucrul asta cind scriu, pentru ca in primul rind eu imi scriu mie. Intr-un fel, poeziile mele sunt expresia materiala a singuratatii mele (nu ma refer la o singuratate fatala, la o izolare in turnuri de fildes, ci doar la acele momente firesti ale existentei cind esti...singur). Nu scriu poezii decit cind sunt singur, daca imi vine inspiratia in mijlocul unui chef nu m-apuc sa scriu versuri pe servetele. Atunci cind scriu, nu am in cap un public, adica o masa de indivizi, am doar oameni pe care ii cunosc si cu care comunic. Poezia mea e doar un simplu limbaj si o simpla dorinta: de a comunica si de a ma comunica... - "Luna Amara" te-a schimbat? Acum, dupa atita activitate in grup (repetitii, concerte, turnee) gindesti si scrii altfel? - "Luna Amara" e ceea ce am vrut sa fac dintotdeauna. Nu pot sa spun ca m-a schimbat, mai curind pot spune ca face parte din schimbarea mea, din evolutia mea ca om. M-a ajutat sa vad mai bine ce inseamna sa dai oamenilor ceva, cum sa dai si la ce te poti astepta in schimb. Mi-a dat posibilitatea sa vad o alta fata a mea si a lumii, sa-mi asum un mod de viata si un cod existential cu care sa fiu fericit. Scriu cu mai mult curaj acum, pentru ca formatia asta m-a facut sa-mi dau seama ca, atita timp cit ai curajul de a spune lucrurilor pe nume, trecind peste morala, jena si teama de comunicare, nu vei fi niciodata singur. - Am vazut multi simpatizanti, chiar fani Luna Amara, care la concertele voastre cinta, va stiu pe dinafara versurile, iar dupa concert ramin aceiasi dinainte - accepta sistemul in care traiesc, birocratia, coruptia, chiar si cenzura. Cum iti explici asta? Crezi ca acelasi lucru se va intimpla si cu unii care iti vor citi poeziile? No future? - Da, deocamdata "no future"! deoarece o schimbare profunda a mentalitatii nu e foarte departe, dar mai e ceva drum pina acolo. Suntem inca in stadiul in care tinerii se rezuma la vorbe, unele foarte dure, dar vorbe doar. Or, la stadiul de vorbe s-a oprit poporul roman de vreo suta si ceva de ani incoace (cu exceptia citorva curajosi...). Consider ca am avut intotdeauna, ca natie, o pofta pentru schimbare - n-am avut insa experienta, intelepciunea sau taria de caracter s-o ducem pina la capat. Poate de data asta... (Interviu realizat de Mihail Vakulovski, iunie
2004, Brasov-Cluj)
|
||
|
|
||
|
E-mail: revista_tiuk@yahoo.com |