Marius IANUS

Mihai Vakulovski: Mai Marius Ianus, vreau-nu vreau trebuie sa fac si cu tine interviul pentru rubrica mea, cu tineri, din "Vatra". Crezi ca e de bine sau de rau?

Marius Ianus: Ingrozitor.

- MV: Pentru prima oara te-am vazut cind am venit prima data la Cenaclul lui Mircea Cartarescu, unde ai citit un ciclu de poezie mai bun decit ce scrii acum, dar ai fost desfiintat, de toti, asa ca, in numele adevarului, te-am aparat din toata puterea. Cum ai ajuns sa devii, in acelasi cenaclu, lider, un fel de lider?

- MI: Ciclul de poezii de care zici tu era prost. Le-am aruncat pe toate dupa ce am citit. Daca mai tii minte era acolo un poem lung, "Telefon" se numea, si era un fel de reluare a lui Dimov. Prea jucaus, prea mecanic... Am ajuns nu "lider", ci "in topul" cenaclului ("vedeta" lui, zice-se) dupa ce a venit Mircea. Pina atunci am fost cel mai injurat om de acolo. Cind a inceput cenaclul nimeni nu aprecia poezia directa, toti fusesera crescuti in spiritul manierismului, al "postmodernismului", daca vrei. Completare: Mihai, acum, la aproape un an de cind am inceput interviul asta, stii bine ca "Telefonul" se facu "Urs" (si asta si datorita incurajarilor tale de atunci - m-au pus pe ginduri…) Nimic nu se pierde, totul se transforma. Cu poemul ala nu puteam sa fiu de acord. Cu asta, uneori (raritate la mine - cel mai groaznic critic al meu) da.

- MV: Cind si cum ai inceput sa scrii poezie? Iti amintesti cum erau primele tale poezii, sau sint cele din "Hirtie igienica", volum editat de UN Cristian, un excelent om de cultura de care societatea romaneasca chiar duce lipsa…

- MI: Primele mele poezii nu sint in "Hirtie igienica". Am inceput sa scriu in clasa a patra, sub influenta mamei mele (o mare poetesa). Scriam pentru colegii de clasa, poezii care urmau sa fie trimise "iubitelor" lor. Prima suna cam asa (Completare: de fapt exact asa, sa spuie Dan Apostol, colegul meu de clasa pentru care scrisesem ca s-o vrajeasca pe una): "Tu astazi mi-ai parut o stea polara, / O nimf-a blindului apus, / O blinda raza calatoare / In umbra lunii ce s-a dus. // Dar ziua noua va veni / Si eu te-oi revedea / Asa cum te-am vazut oricind / Ca o frumoasa stea." Dar de scris ca lumea am invatat abia in liceu. Am avut un profesor extraordinar, Constantin Giurginca, dascal de romana care tine si acum cenaclul liceului militar din Breaza - "Noduri si semne". Am condus si eu cenaclul asta, in perioada '94 - '95. Neavind ce face, urind militaria, m-am aruncat cu totul in lectura. Au, acolo, in liceul din Breaza, o biblioteca excelenta. Am citit atunci, in liceu, aproape toata poezia moderna a lumii - de la Ezra Pound si Carl Sandburg la Prevert si O'Hara. In plus, am beneficiat de un statut minunat - "poetul liceului" - si de un respect extraordinar. Pe atunci scriam cu rima si orice scriam era pus imediat pe muzica (aveam doi chitaristi foarte buni in an, intre care unul era basarabean). Aveam lecturi pe la manifestarile din liceu la care lumea incepea sa plinga. L-am facut sa plinga si pe seful politiei din Cimpina, daca iti poti imagina. Pe atunci modelul meu era Nichita Stanescu, cel din "Argotice". Domnul Giurginca (care e, azi, Marius Ianus - si asta e o mare realizare pentru el, al carui model era marele dascal Aron Pumnul, si pentru mine, al carui model era si va fi Eminescu) mi-a cerut sa-i scriu un poem pe mormint: "Fratii mei de haiducie / m-a taiat o frunza-n codru / linga coasta aramie / si-a strigat la mine lotru! // Ma tot cheam-un gind pribeag / de risipa in lumina / si de drum preulng si drag / si de rastignire-n tina." (Ultimul vers i-a mers enorm de mult la suflet Marelui Meu Profesor. Care azi sint eu.) "Hirtie igienica" a venit apoi, in urma esecului la facultate. Am dat la "Filozofie" si am cazut. Asta dupa ce terminasem liceul cu cea mai mica medie si luasem bacul primul din clasa (si al patrulea din liceu). Intr-un fel, ii multumesc lui Dumnezeu ca am cazut. Daca nu se intimpla asta as fi ajuns cine stie ce infumurat creator de scheme, cine stie ce "Musinita", nu as fi invatat sa ma pun in discutie pe mine... Asta s-a intimplat in "Hirtie igienica".

- MV: Apropo de UN Cristian, primul tau editor, pe atunci erati foarte buni (sau macar buni) prieteni, ce s-a intimplat ca relatiile voastre acum sint altfel?

- MI: Sint, in continuare, prieten cu Cristi. Din pacate in acelasi proiect e prea putin loc pentru doi cvasi-paranoici. Completare: Apropo, eu m-am cam injurat in numele lui Cristi (scriam - cronici de promovare a autorilor tineri - cu un pseudonim foarte apropiat de numele lui, pentru credibilitate, in Ziarul de Duminica, n.m. ie) intr-un ziar in care nu mai aveam voie sa public. Si Alex Matei a observat asta. De aici o intreaga tragedie - pentru ca pina si eu ajunsesem sa ma intreb, dupa articolul alexmateian din Vatra: cind m-a injurat Cristi?...

- MV: Spui ca mama ta e o mare poetesa, si, se intelege, n-am nici un motiv sa nu te cred. Cam ce, cum si despre ce scrie-scria ea? Cum te-a ajutat sa scrii si care este rolul parintilor in cariera ta literara?

- MI: Mai Mihai, n-are sens sa spun acum povestea mamei mele. (Ce-are a face daca s-ar descoperi intr-o buna zi ca exista o poeta extraordinara, undeva in nordul Bucovinei, care n-a publicat nimic? ce-are a face cu discutia noastra? ar intreba chiar MAMA...) Mama mi-a acordat enorm de mult timp. S-a ocupat de mine, cind eram mic, cu o dragoste uriasa... La patru ani m-a invatat sa citesc, iar pe la sapte ma invata tabla inmultirii pe strada. (Mergeam cu ea peste tot.) A doua parte a intrebarii e, din punctul meu de vedere, extrem de confuza. Cariera mea literara nu exista. Sper doar ca vietile cartilor mele sa fie cit mai lungi. Rolul mamei mele in viata mea e enorm. Ea m-a invatat, de pilda, sa caut sa fiu cit mai bun in ce fac, neranchiunos, drept si de ajutor celor mai slabi decit mine. Nu stiu daca mi-au iesit mereu povestile astea, dar am fost impins de mama catre ele. M-a mai invatat: sa ma port frumos cu femeile (cred ca niciuna dintre iubitele mele nu are de ce sa se plinga de pe urma legaturilor noastre), sa citesc mult daca vreau sa fiu destept si sa incerc sa inteleg tot. In concluzie: mama a fost Marele Punct Luminos al vietii mele. Atit de luminos incit a impartit din farmecul ei tuturor femeilor pe care le intilnesc. Daca o femeie rosteste in preajma mea doua vorbe incarcate de feminitate, m-a cucerit. Nu pot sa spun nimic rau despre o femeie adevarata. Cu conditia sa nu fie o extrem-usuratica sau o proasta, ci intr-adevar o femeie, o femeie obisnuita. De cinzeci la suta din femeile din tara asta m-as putea indragosti. Corespund perfect. Procentul de barbati prosti, sau barbati efeminati, e mult mai mare. Si, tot in consecinta, urasc femeile-barbati, femeile-profesor, de pilda. Nu profesor in sensul ocupatiei, ci in fagasul dadacelii, al prezentarii lucrurilor nu intr-o discutie, ci din perspectiva unuia care STIE. Specia asta a inceput sa capete proportii. Si, mai departe, fascinatia asta m-a impins sa comit anumite versuri impotriva tatalui meu (in "hirtie igienica") care doresc sa nu mai apara niciodata. Si sa fie uitate.

- MV: Cum ai ajuns la liceul militar si cum ai scapat de acolo?

- MI: Am ajuns dintr-o aiureala de pustan (am spus povestea asta de mii de ori - si nu mai am chef s-o reiau pe indelete: in urma unei fracturi la femur m-am ales cu o tija in piciorul sting, pe care nu au avut curajul s-o scoata decit cei de la Spitalul Militar - din Brasov, desigur -, dupa capul medicilor civili ar fi trebuit sa ramin schiop pe viata. De aici am tras eu concluzia ca oamenii din armata bla, bla, bla... Povestea o stiu toti prietenii mei pe de rost.) Si am plecat dintr-o aiureala si mai mare. La creier.

- MV: Esti cunoscut in lumea literara ca un mare scandalagiu. Si, mai nou, in societate, din cauza cererii legalizarii marijuanei. S-a scris despre tine in reviste nu tocmai culturale, cum e "Romania Mare" sau "Atac la persoana". Scopul scuza mijloacele au ba? Imi amintesc ca Salvador Dali zicea sa se vorbeasca de Dali, chiar daca se vorbeste de bine…

- MI: Sint scandalagiu doar atunci cind am ceva de dat pe piata. Acum am un grup de autori tineri, talentati, pe care ii scot, deocamdata, in "Fracturi", dar ii voi publica, foarte curind, intr-o colectie de carte. Completare: Faza asta s-a cam dus. Nu prea vad cum as mai putea sa-i public eu. Au fost preluati (sper) de altii… Si FRACTURI s-a dus. Ceea ce e, in opinia multor oameni, de-a dreptul tragic. Iar faza cu "reclama" e enorm exagerata. Eu exist public mult mai mult datorita cronicilor si perceptiilor literare bune decit pe motiv de "scandal social". Partea proasta e ca doar eu imi dau seama de asta. Si mi-am dat seama de la inceput. "Legalizarea marijuanei" ar fi tinut cel mult o luna. Dupa care ar fi fost ingropata definitiv. (N-a rezistat nici atit din motive de retragere fortata. Dar TIN JURNAL!) Scopul era o lansare de carte. "Stare de urgenta".

- MV: La Facultatea de Litere, unde inveti, ai avut mai multe "iesiri" cel putin interesante. De exemplu, poza ta, perfect lucrata, a aparut intre clasicii de pe peretele de linga decanat (intre cine si cine, ca am uitat?), a stat acolo destul de mult pina sa fie observata de "oficiosi". Alta data ai cerut de la Dan Horia Mazilu, decanul facultatii, bursa de scriitor si fiindca nu te-a crezut ca esti scriitor - inca nu publicasesi nimic, se zice ca la apartitia primei tale carti te-ai dus la decanat si i-ai aruncat-o pe masa. La Tg de Carte, unde lucrai la revista tirgului, ai avut o cearta cu membrii redactiei, ca cineva (eu stiu cine, mi-a zis ca nu se supara daca ti-l spun) ti-a mincat sanvisul. Mai ce?…

- MI: Portretul din "Litere" a fost ideea lui Mihai Grecea. De fapt, el l-a si facut si l-a si pus pe perete. Un act avangardist, desigur. Despre Tg. de Carte am spus ce-am avut de spus. Chiar aici, in "Vatra". Si despre bursa ceruta domnului Mazilu. (Nu pentru mine, ci pentru studentii-scriitori din Litere. Care e normal sa nu aiba inca volume.)

- MV: Ce-ti amintesti din copilarie: o amintire "pozitiva" (sau mai multe) si o amintire "negativa" (sau mai multe)

- MI: Is, multe, in "Manifest". Le las placerea celor interesati sa le recepteze de la sursa, din locul unde au explodat.

- MV: Dupa raspunsurile tale cititorul te poate confunda cu un istoric literar sau cu un echinoxist care nu spune nici o propozitie fara note si trimiteri la cel putin o sursa stiintifica. De unde aceasta teama de a te "repeta". Sau e vorba de altceva?

- MI: N-am inteles intrebarea. Ce-are sula cu prefectura? Sau lipseste un
semn de intrebare dupa "repeta"? In fine... Fac trimiteri pentru ca nu-mi place sa fur. Si mi-e frica sa ma repet pentru ca nu-mi place sa fur nici macar de la mine, cel de acum o ora, o zi sau un an. Si poti sa lasi intrebarea asa. Nu-mi place sa ma repet, cititorii mei au observat-o, sper, nici ca autor de versuri. Pe de-o parte pentru ca n-am chef sa plictisesc pe nimeni, pe de alta pentru ca poezia inseamna, pentru mine, cautare. Cautarea posibilitatilor de exprimare intreaga a fiintei mele psihice si sociale. Cu cit mai multe dintre fatetele ei. De ce-as scrie daca nu ca sa ramina urmele psihologiei mele in lume, urmele cautarilor mele existentiale? Ca sa ma bage
in manuale linga te miri cine? Si sa-i plictisesc dupa aia pe elevi cu zecile mele de volume monocorde, daca nu chiar prostesti (nu mai dau exemple)?
Continuare: Asta nu vrea sa zica ca poetii nu trebuie sa invete tehnici de la alti poeti (ci sa faca ghenialitate pura - camm ririit) - orice poet serios o face - vezi Pound (iarta-ma, Mihai, dar ma gindesc cum ar putea sa interpreteze "cetitorii" nostri spusele mele)...

- MV: Ai lucrat la mai multe reviste, cred ca cel mai interesant e despre "Play boy". Cum ai ajuns si ce faceai acolo?

- MI: La revista mentionata de tine am muncit pentru bani (aveam o nevoie disperata de bani). Nu mi-a placut. Scriam texte despre fufe. Am avut o "lunga discutie", de exemplu, cu Daniela Gyorfi (nu stiu daca se scrie asa)... Cel mai mult mi-a placut la "Evenimentul", unde era un colectiv minunat. Pina sa vina Costel Rogozanu, care scria articole dictate (la propriu) de Romosan. In momentul in care am vazut ce se intimpla acolo (Costel si Romosanu au scris ca un bronz de Brincusi nu face decit 50.000 de dolari), am plecat. Completare: Dupa asta a venit si prietena-sa careia ii spuneam in momentele de furie, poate nedreptatind-o, Tanta. (In momentele de furie personala.)

- Ce puteai sa vorbesti - indelung - cu, sa zicem, Daniela Gyorfi (nici io nu stiu cum se scrie, dar nu asta conteaza, pentru DG) si chiar nu ti-a adus nici o satisfactie perioada de la "Play boy"? Te intreb asta findca nu i se intimpla chiar des unui poet sa aiba activitate la astfel de reviste, banuiesc ca si cititorul e interesat de perioada ta playboysta?

- MI: Draga Mihai, iti urez sa muncesti tu cu Boerescu si Galatanu (caruia ii spuneam pe atunci - nu eu, toata redactia - "porcusorul agresiv") si sa te simti bine. Cu DG am avut discutii infernal de lungi care mi-au dovedit ca nu ar merita sa o iau in consideratie ca femeie nici pentru zece mii de dolari. (Ugly & sotte - observa tactica jurnalistica: I-ar trebui trei ani ca sa inteleaga tot ce spun.)

- MV: Cum ai inceput "Razboi cu toata lumea", rubrica ta din "Vatra" si de ce ai lasat-o mai moale, daca tot ai inceput-o? Cum crezi ca arata tactica rubricii tale dintr-o parte, cind intr-un nr il ataci, la persoana, pe I.B.Lefter, iar in nr urmator iti ceri scuze, intr-un nr "il razi" pe Musina (expresia ii apartine), ca in nr imediat urmator sa-l lauzi?

- MI: Viata nu e o "natura moarta". Gindurile unui om sint mult mai complexe decit schemele tip "Musinita". Nu sint coerent pentru ca lumea nu e coerenta. Si, cred eu, nici Dumnezeu nu e coerent. Completare: Iar rautatea din noi toti e mai bine sa fie cit mai putin( coerent)a.

- MV: La un moment dat ati publicat, tu si cu Dumitru Crudu, un manifest care, din cite se stie, a pornit de la o mardeala - "fracturismul". Mai tirziu ai incercat sa sustii, pe toate caile, aceasta idee, incercind s-o largesti la maximum. Ce mai face, acum, fracturismul?

- MI: Fracturismul exista, e un curent foarte puternic si asta se va vedea "dupa". Ai putintica rabdare. Contemporanii nu au rabdare sa inteleaga, sa intre in detalii. Ei sint atrasi de "gest" / "gesticulatie", in detrimentul ideii. Pregatim, e drept, un manifest tehnicist al "fracturismului". Dar nici el nu va fi inteles acum.

- MV: Nu-ti pare ca asta cam pute a romantism? Se mai scrie pentru "viitoarele generatii"?, se mai asteapta gloria de apoi? Apropo, exista viata dupa moarte?

- MI: La toate intrebarile tale raspunsul e, absolut sigur, DA. Pentru ca:
1) si generatiile viitoare vor citi;
2) toti scriitorii asteapta gloria, de cind va fi;
3) chestia aia avangardista, cu "publicul de azi si atit", e perfect (si voit) absurda - ei scoteau reviste in citeva zeci de exemplare; a face o lege universala din spusele lor e ceva... inimaginabil (si, de data asta, sint gentil… si… romantic);
4) viata dupa moarte exista sigur - si iti spun asta din experienta personala, asa ca ar fi bine sa ne reglam cit mai repede afacerile cu Dumnezeu;
5) nu s-a terminat nimic - nici istoria, nici literatura. Citeste ziarele si revistele tinerilor - FRACTURI, Tiuk! s.a.m.d.

· Mi-ar fi placut daca ma intrebai "Dupa moartea cui?"

- MI Completare: Moartea e o strabatere. Intre regnuri, stari, s.a.m.d. NU EXISTA MOARTE!

· Ai facut o revista, care se numeste, evident, "Fracturi". Ce urmareai cind ai editat, din cite stiu, pe banii tai, revista? Cum ai gindit-o?

· MI Completare: FRACTURI a fost gindita ca o revista pe care am fi vrut sa o citim noi, cei din grupul FRACTURI. Neindoindu-ne nici o clipa ca asta vor toti cei din generatia noastra. (Iar ei ne-au dovedit ca nu ne-am inselat. Sint studente care au facut, prin camine, postere din anumite pagini din FRACTURI…) Sa intru acum intr-o discutie despre tot ce credem noi (literar si social) ar fi, practic, imposibil. O sa apara (anul acesta, sper) doua treburi (mari): Partidul Tinara Stinga (facut de mine si de Ionut Chiva, impotriva lucrurilor care se petrec azi in societatea romana) si antologia FRACTURISMUL (facuta de mine si de Dudu Crudu). P. S.: Doua numere din FRACTURI au fost editate pe banii mei, alte trei pe banii nu vreau sa-mi amintesc cui. "Miscari cabaline..."

- MV: Cum ai ales redactia revistei "Fracturi" si cum se face ca acolo n-a nimerit Dumitru Crudu, inventatorul curentului?

- MI: Dudu n-a intrat in redactia FRACTURILOR pentru ca n-a vrut sa intre. Nu stiu din ce motive. In schema initiala erau doi redactori-sefi (el si Ionut, Basarabia si Romania). I-am cerut de mai multe ori materiale si nu mi-a trimis nimic. Abia cind revista era pe sfirsite mi-a trimis o cronica la un roman al unui... optzecist basarabean. Cum toata lumea cunoaste, barem din auzite, profilul FRACTURILOR - literatura tinara, iti dai seama ca nu puteam sa-i public textul. In al doilea rind, Dudu nu e "inventatorul curentului", ci precursorul lui incontestabil. "Inventatori" ii sintem amindoi - si orice critic literar s-ar prinde de asta imediat: chiar cuvintul "fracturism"
miroase de la o posta a Ianus. (Iti dai seama cum miroase Ianus...)
Daca l-ar fi botezat Dudu, poate faceam impreuna "gindacismul". Si poate ca il vom face si pe asta. Glumesc, desigur. Fiecare dintre noi a venit cu ceva - eu cu conflictul mesajelor s.a.m.d., el cu senzatia "reactiva", pur subiectiva etc. Chestii care se regasesc, in anumite proportii, la amindoi. Important e ca nici eu, nici Dudu nu sintem poeti fracturisti puri. Adevaratii fracturisti apar abia acum. Ma gindesc la Adrian Schiop, la Elena Vladareanu, la Dan Sociu, la Adi Urmanov, la Stefania Mihalache, la Razvan Tupa, la Domnica, la Raluca Baciu, la Marius Stefanescu, la Ruxandra (desi ea vine si din neo-expresionism), la fratele tau si la multi altii, care astept sa confirme. Redactia a fost aleasa in functie de nevoile revistei. Si am incercat sa aduc in paginile ei cei mai buni oameni dintre scriitorii tineri din fracturism. Lui Dudu cred ca i-a fost putin frica. Dupa ce am lansat manifestele toti optzecistii ne-au sarit in cap. Si el e un om foarte fragil, il stii... De fapt... a spus intr-un interviu luat chiar de
tine ceva despre asta.

MI: Draga Mihai, nu stiu din ce motiv, da' as fi preferat sa imi pui cu
totul alte intrebari... De pilda:

- MI: Ce culori prefer?
- MI: In copilarie galbenul, acum rosul. (Visiniul numai la fotbal - sint
fan Rapid.)

- MI: Care e poetul meu preferat acum?
- MI: Bob Dylan.

- MI: Ce o sa fac cind o sa implinesc 30 de ani (nu mai e mult)?
- MI: Probabil ca n-o sa implinesc, in halul in care imi merg lucrurile.

- MI: Ce imi doresc cel mai mult in noul an?
- MI: O slujba care sa imi faca placere. Si un fox terrier. Si un copil.
(Aviz amatoarelor.)

- MI: Cel mai trist moment din viata mea?
- MI: Nu imi dau seama. Mi-e foarte greu sa aleg si, din pacate, cam am din ce.

- MI: Ce ma enerveaza cel mai mult la mine?
- MI: Ca din cauza firii mele intortochiate nu reusesc sa stabilesc relatii adevarate cu oamenii, nu pot sa comunic cu ei.

- MI: Ce imi place la mine?
- MI: Ca sint un om liber, cu adevarat liber. Pot sa ma ridic oricind, de
oriunde, in orice situatie care ma enerveaza si sa ies pe usa. Si
chestia asta imi confera o anumita putere.

- MI: M-as mai intreba, poate, de unde vine razboiul asta al meu cu
optzecistii...
- MI: Mi-a spus Razvan Tupa ca Norman Mailer a declarat public ca
principala vina in caderea pe care o are pe piata americana statutul scriitorului o are generatia sa. Din anumite motive - si le-a insirat. Ei bine, daca optzecistii ar inceta sa se mai dea rotunzi cu "gheneratia" si si-ar pune problema vinei lor in ce se intimpla acum pe piata de carte romaneasca si in viata literara, mi-ar deveni extrem de simpatici. Si daca ar face ceva ca sa schimbe lucrurile (nu sa le imite - vezi ASPRO) ar deveni idolii mei. Si nu vorbesc doar de politica literara - scrisul e si o arma. (In sensul asta mi-a placut la nebunie o proza a lui Cimpoesu, din Romania Literara.)

· MV: Am mai citit un interviu, tot in "Vatra", care mi s-a parut facut de tine cu tine (nu ca asta ar fi ceva nasol, dar asa mi s-a parut mie acel "dialog")… Cum fu?

· MI: Interviul a fost publicat, cu un an inainte de aparitia in VATRA, de reteaua de stiri Mediafax. E forte pe bune, dar nu l-a luat nimeni de-acolo. L-au primit vreo doua sute de redactii din tara (abonatele)… Da' cine sa preia ce spune "nebunul de Ianus"?… Aia nici nu cred ca se uita la capitolul "Arte". De asta l-am dat revistei VATRA. Ce-i drept, nu l-a dat ea, Andreea Bisanceanu, pentru ca, mi-a spus, "nu cunoaste pe nimeni la VATRA". Eu am ris, n-am spus nimica… MAI TARZIU: nu l-am facut eu cu mine. Se poate interesa oricine. Eu fac, cu mine, poezii (si articole).

· MV: De unde atita prietenie fata de "optzecisti"?
Asta imi aminteste de acel "Al doilea razboi cu toata lumea". E un razboi tactic sau "viata nu e o natura moarta"? De ce a fost o rubrica atit de scurta? Insist fiindca cel putin numele rubricii trebuia sa te oblige la un adevarat razboi, dar tu te-ai cam lasat… Iti propun sa-ti continui rubrica la "Tiuk!", poate sub numele de "Hai ku 80-istii", inceputa de Nicoleta. Nu stiu daca iti mai amintesti de discutia noastra despre "optzecisti" cind abia venisem la Bucuresti, in 1997. Iti povesteam cum vor ocupa catedrele si editurile si cum vor deveni ca si "astia", credeai ca aiurez. E adevarat ca am scris o carte despre ei, dar asa i-am cunoscut mai bine, prea bine, din pacate. De aici si intrebarea cu care incepe intrebarea, ca sa zic asa…

· MI: Stii, Mihai, eu am o mare simpatie pentru om. Pentru omul-om, adica pentru omul slab, futut (bip!) de lume. Iar optezecistii, in afara de dorinta lor de a avea "puterea" celorlalti (o putere de care noi stim doar din auzite), sint, la ora asta (pina la proba contrarie, care s-ar putea sa vie repede), niste oameni. Cu slabiciunile lor (de multe ori prostesti), dar si regulati bine de lume (societate). Optzecistii sint fix ca noi (cu un mic amendament in privinta valorii literare pe care o consider - poate doar eu - superioara in generatia noastra). Singurul lucru de care poti sa-i invinuiesti e ca vor sa fie fix ca EI. Adica fix ca aceia care profitau politic, social si literar la maxim. PROFITAU EI, NU CONDUCEAU PENTRU ALTII! Si NU vorbesc de saizecisti, care s-au luptat pentru ce-au avut (de f(u)acut)!… ALTI GLASURI, ALTI CAMARUTE!

· De ce crezi ca nu ne putem niciodata uni, nici macar atunci cind interesele noastre (noi adica tinerii) sint chiar aceleasi?

· MI: Pentru ca orgoliul nostru personal e mult prea mare. Noi fiind (si aici chiar nu vorbesc de mine) mult mai frustrati decit cei care ne-au precedat. Eu mi-as dori enorm de mult sa trecem peste aceste frustrari, sa lasam judecarea literaturii noastre (dupa momentul afirmarii - atestarii, inainte de care nici n-are sens sa vorbesti…) pe seama celor de miine, SA FACEM. Sa facem nu doar pentru noi, ci si pentru cei care miine vor fi ca noi. Dar scriitorii romani sint exact la fel ca afaceristii romani - dupa ei, potopul… Daca s-ar putea sa cistige totul deodata ar fi excelent; daca nu, folosesc metoda absolut eficace (vezi tineretul manualo-asprist): sforile, amicii. Noi vom fi asa cum ne vom dori sa fim. Pina acum, cu toate certurile timpite si impacarile subite, sintem faini. Zic eu.

NOTA MI (MI nu-i Ministerul cu acelasi titlu, pe care, de altfel, subnumitul il desfide): Interviu realizat in mult timp, de mine si Mihai, cu COMPLETARILE de rigoare (ale mele). Imi pare sincer rau ca Mihai e NEVOIT (ceea ce nu cred) sa publice un asemenea interviu. Poate ar fi mai bine sa continue seria discutiilor in care d-l Turnatorius Bobrescu arata clar cit de imbecili au fost marele poet Allen Ginsberg si genialul Nichita Stanescu. Sper ca deja necunoscutul mie Bobrescu sa-l atace in numarul urmator al Contrafortului pe Shakespeare. Si sa vezi atunci distractie! Bobrescu in manual, etc. Am mai zis asta o data…

P. S. MI: "Amicii" si-ar putea inchipuii ca m-am gindit la intrebarile astea un an. Am raspuns de la I-Cafe-uri, in graba. Discutia a tinut mai mult de o negociere a discutiei si de lenea noastra nationala.

Inca o intrebare (sau problema) pe care mi-o pun singur (cum am impresia ca se intimpla si in cazul amantelor mele - si nu al iubitei mele, Doamne fereste!, femeia vietii & a visurilor mele): I-am spus cindva Denisei Piscu ca ma car urgent din tara si m-a acuzat imediat - si foarte dur, cu o duritate "ianusiana" - de lasitate. Nu-ti dai seama cit au insemnat atunci vorbele ei (pe care ea presupun ca nici n-a avut impresia ca le percep)… Imi facusem o rampa de lansare spre vest (povestea se intimpla la inceputul anului 2001), dar n-am mai folosit-o. Cum am si acum un loc primitor in America, la fratele Domnicai, care ne tot cheama, dar nu stiu daca o sa-l folosesc… In conditiile astea m-as intreba:
· De ce nu te cari naibii odata?
· Si intrebarea mi-ar suna timpit de concret in minte. Insa foarte putin.

P.P.S.: Si as putea sa-ti mai dau exemplul unui mare poem al lui Ion Mircea, din care-ti spun acum primele versuri conform memoriei mele (cu riscurile de rigoare): "Nu scincetul nefericit al iepurelui ma innebuneste/ zice leopardul alergind in urma unei camionete din care e filmat / visul meu este carabinierul cu parul rosu / …" O carte citita prin biblioteci pe care incerc s-o dobindesc ("Copacul cu o mie de imagini")… Si inca o chestie: poezia n-are nevoie de aparare. Se apara singura, in fiecare dintre noi.

P.P.P.S.: Ti-as mai raspunde la o intrebare pe care nu ai pus-o. (Si la care, din nefericire, nici nu te-ai gindit... Cum nu se gindeste nimeni in tara asta... Sau... nu gindeste...)
Care e cel mai sinistru lucru pe care l-au facut ("baetii"... - adica VOI, daca tot se intreaba toata lumea... cine sint "baetii"...)? Au distrus increderea oamenilor in Dumnezeu. L-au ucis pe Domnul. Si din cauza asta traim cum traim. Dumnezeu e mort in fiecare dintre noi!
Si, mai Mihai, VOI nu inseamna Mihai. Iar increderea in Dumnezeu inseamna iubire, dreptate, adevar, cinste (cinste = dreptate (personala) + afirmarea adevalui personal). Dar... CE CONTEAZA?

(2002 - aprilie 2003)