Iulian Ciocan este unul dintre putinii critici literari din Basarabia
care nu este autodidact si nu scrie si el critica literara ca sa se afle
in treaba, ci are o scoala foarte buna, cu un erudit magistru in spate,
de la care chiar a avut ce invata in studentie. Dupa parerea mea, Iulian
Ciocan este cel mai fin cunoscator al teoriei literaturii din R. Moldova,
totodata fiind criticul care utilizeaza cel mai exact si cel mai eficient
termenii literari si asta nu pentru a epata, ca in cazul altor critici
"tineri". De altfel, dupa ce s-a intors de la studiile absolvite
in Romania, tinarul critic a predat citiva ani teoria literaturii la Universitatea
Pedagogica "Ion Creanga" din Chisinau.
Dupa un debut foarte interesant, "Metamorfoze narative" (Ed.
Arc, Chisinau, 1996), Iulian Ciocan scrie si publica o noua carte, "Incursiuni
in proza basarabeana" (Ed. Arc, Chisinau, 2004). Daca "Metamorfoze
narative" era un volum foarte bine inchegat, gindit si realizat,
avind de toate, inclusiv multe experimente, critice si in proza, "Incursiuni
in proza basarabeana" este o carte tematica de critica literara si
tot ce putem sti despre aceasta carte este ce intelegem noi, cititorii,
caci de aceasta data extraordinarul teoretician Iulian Ciocan nu-i mai
intinde o mina de ajutor cititorului sau, ci-l lasa, ca-n proza, sa inteleaga
ce vrea (si ce poate). Cartea este compusa din doua parti, intitulate
simplu - "Eseuri" si "Fragmente critice". Atit. Fara
prefata, fara postfata, fara alte lamuriri. "Eseuri" are cinci
texte: "De la samanatorism la postmodernism", "O cacealma
(reflectii despre proza lui Ion Druta dupa o relectura)", "Un
prozator (pe nedrept) ignorat (reflectii despre proza lui Serafim Saka
dupa o relectura)", "Un roman memorabil (Martorul de Vasile
Garnet)" si "Al treilea val" (Despre Alexandru Vakulovski
si Stefan Bastovoi). In "Fragmente critice" Iulian Ciocan aduna
sapte dintre cronicile sale despre prozatorii basarabeni: "Subiect
si personaj", "Rememorarea copilariei ca remediu impotriva mortii","Intimplari
banale cu femei resemnate","O babilonie ordonata","Scrisul
ca perpetuare a traditiei (scrise)","In preajma 'revolutiei'"
si "Resurectia veteranului". "De la samanatorism la postmodernism"
este cel mai important text al volumului din punct de vedere al constructiei
cartii, o piesa care are functia cheagului si care transforma "Incursiuni
in proza basarabeana" dintr-o carte pur si simplu bine scrisa intr-o
carte interesanta, "memorabila". Prin "De la samanatorism
la postmodernism" Iulian Ciocan da forma cartii, o face cu forme,
ca sa zic asa. Primul text de dupa "De la samanatorism..." este
"O cacealma (reflectii despre proza lui Ion Druta dupa o relectura)",
in care criticul explica samanatorismul idolului si rasfatatului criticii
basarabene de pina acum, iar ultimul text din "Eseuri" este
"Al treilea val", in care Iulian Ciocan demonstreaza postmodernitatea
din romanele si mai tinerilor Alexandru Vakulovski si Stefan Bastovoi.
Astfel prin "De la samanatorism la postmodernism" proful de
teorie a literaturii incheie primul cerc al cartii, exact de la samanatorism
si reprezentantul de baza al curentului - Ion Druta - la postmodernism
si reprezentantii curentului in proza basarabeana, cum zice Iulian Ciocan:
Alexandru Vakulovski si Stefan Bastovoi. Si ca papusa basarabeana sa aiba
si cap si picioare, criticul isi incheie cartea cu o cronica la o carte
postmoderna scrisa de un excelent prozator basarabean de saptezeci de
ani, din generatia lui Druta - Aureliu Busuioc. Astfel "Eseuri"
si "Fragmente critice" sint inclestate in spirala tinarului
critic: de la samanatoristul Druta la tinerii postmoderni in prima parte
si de la Druta la postmodernul Busuioc in carte.
Dupa cum se vede si din titlu, in aceasta a doua carte a sa pe Iulian
Ciocan il intereseaza proza basarabeana. "Si adevarul este ca avem
citiva prozatori, din generatii diferite, a caror valoare este comparabila
cu cea a unor scriitori romani foarte buni, nu trezeste indoieli, si ale
caror texte, in acelasi timp, nu ignora specificul local. Acesta din urma
insa este descris dintr-o perspectiva defetisizanta, demitizanta, deideologizanta.
Sunt niste autori care reusesc sa spuna ceva important, esential despre
Basarabia si oamenii sai", spune Iulian Ciocan. In eseul despre Druta,
Iulian Ciocan sustine ca "rezistentul prin cultura" Ion Druta
este de fapt un smecheras ("'Las ca-i bine' este o gaselnita care
convine atit samanatoristilor, cit si fosilelor realismului socialist.
Creind aceste personaje resemnate/senine/evlavioase, preocupate de cresterea
animalelor si cultivarea pamintului, Druta a reusit sa "recruteze"
adepti in doua tabere inamice. Din "hatisurile" samanatoriste
taranii smeriti ai lui Druta par "patrioti" ai satului si "paznici"
ai "specificului national", pe cind de pe "baricadele"
realismului socialist ei sunt vazuti ca niste aborigeni nastrusnici, dar
loiali puterii sovietice. Druta a profitat din plin de pe urma acestor
personaje "enigmatice", ambigue. "Asa e viata" inseamna
pentru samanatoristi o "condensare" a filosofiei stramosilor,
iar pentru "mastodontii" realismului socialist - acceptarea
ideologiei sovietice. Taranii lui Druta parca nu participa la edificarea
socialismului, dar parca nici nu i se impotrivesc. Nu intimplator Druta
este astazi scriitor canonic nu numai la Chisinau, ci si in "rezervatia"
comunista din stinga Nistrului") si ca "mitul Druta mai dainuie
din cauza serviabilitatii si lipsei de discernamint ale criticii dar si
a ignorantei cititorilor". Cit despre "cel de-al treilea val",
Iulian Ciocan nu judeca romanele cu inima si, in general, criticul nu
judeca, ci analizeaza: "Nu sunt de acord cu criticii care i-au reprosat
lui Sandu Vakulovski faptul ca se situeaza de partea miserupistilor drogati
si anarhisti. Aceasta pentru ca nu exista nici un indiciu care sa arate
ca autorul ne propune niste modele demne de urmat. El constata mai degraba
o stare de fapt, aceea ca exista o legatura fireasca intre studentii narcomani
si societatea putreda, "drogata", paralizata de tranzitie. Bineinteles,
tinerii degradati nu trebuie venerati, dar nici luati in suturi, considerati
niste monstri. Ei sunt produsul societatii pe care o ignora. Societatea
nu e cu nimic mai buna decat ei. Iar daca le reprosam totusi nedorinta
/ incapacitatea de a face ceva, ar trebui sa ne intrebam in acelasi timp
de ce societatea, fie aceasta basarabeana sau romaneasca, i-a lasat de
izbeliste. Este simptomatic faptul ca nimeni nu este deranjat de starea
de decadere in care au ajuns tinerii "soli" ai Basarabiei. De
fapt, sfidarea conventiilor sociale are drept consecinta si un lucru bun:
narcomanii devin mai sinceri decat oamenii "normali", ei refuza
ipocrizia care uniformizeaza si dezumanizeaza indivizii. Sa remarcam si
faptul ca Sandu Vakulovski este primul prozator basarabean care foloseste
fara jena cuvintele indecente. Provenind din limbi si teritorii argotice
diferite, acestea se simt ca pestele in apa in romanul prozatorului basarabean.
Iata doar cateva "perle": "pidari, cazioli, gruzi, pricali,
tormoz, blea, baci, pula, fuck off, travca, menti, vaibesc, gavniuc, pula
mea, cacat, bag pula, huiovo". Trebuie spus insa ca folosirea cuvintelor
argotice este motivata: ca elemente componente ale cotidianului ele atribuie
romanului un surplus de autenticitate (e normal ca un narator-narcoman
sa injure la tot pasul), iar pe de alta parte, ele exprima deseori realitatea
mai exact decat cuvintele decente ale lexicului" - "Asa cum
ne apare in romanul lui Stefan Bastovoi, realitatea sovietica nu este
terifianta, orwelliana, ci (tragi)comica, grotesca, absurda. Si asta nu
doar pentru ca lumea e redusa la cotidianul familial si scolar si este
vazuta cu ochii unui copil-pionier naiv, ci si pentru ca perioada descrisa
este cea a zastoi-ului brejnevist cand deportarile si rasunatoarele procese
publice devenisera inutile din lipsa cronica de "dusmani ai poporului".".
In concluzie, "Sandu Vakulovski si Stefan Bastovoi stiu bine ce si
cum vor sa scrie. Pizdet si Iepurii nu mor sunt doua romane importante
care mizeaza pe autenticitate. Doua romane care demonstreaza ca proza
basarabeana poate da in continuare carti de calitate". Semne bune
si pentru proza basarabeana, si pentru criticul literar Iulian Ciocan,
mai ales ca "multi dintre prozatorii interriverani "redescopera"
astazi realitatea. Sunt multe lucruri de spus despre infernul sovietic.
Descrierea consecintelor dezmatului comunist in Basarabia ar trebui sa
fie, in opinia mea, una din mizele scriitorilor interriverani. Nu stiu
daca basarabenii vor putea scrie o proza comparabila cu cea a lui G. Orwell
sau A. Soljenitin. Stiu doar ca ei au ce spune, au ce marturisi. Aici,
in Basarabia, s-a intimplat ceva ce nu s-a intimplat in Romania sau altundeva
in lumea fosta comunista. Realitatea basarabeana poate concura cu cea
mai bizara fictiune".
In aceasta a doua carte a lui Iulian Ciocan as mai mentiona, in afara
scriiturii cizelate si exacte, "dialogul" tinarului critic cu
criticii autohtoni mai in virsta, "criticii interriverani",
cum le zice. Apoi in acest re-debut, "Incursiuni in proza basarabeana",
Iulian Ciocan isi imbogateste metodele critice, alaturind esteticului
socialul si explicind termenii culturali cu ajutorul social-politicului
si invers, ceea ce nu se putea observa in "Metamorfoze narative".
Special n-am intrat in false polemici despre prozatori basarabeni care
n-au intrat in carte, dar ar fi meritat s.a.m.d., in primul rind fiindca
- in aceasta carte - tinarul si laboriosul critic literar Iulian Ciocan
nu si-a propus sa faca o istorie a prozei basarabene. In incheiere as
atentiona ca Iulian Ciocan nu este unul dintre cei mai buni critici basarabeni,
ci poate cel mai bun tinar critic roman.
Iulian Ciocan "Incursiuni in proza basarabeana", Ed. Arc,
Chisinau, 2004
PS: Desi nr. Tiuk-ului pe care-l cititi acum e gata de (foarte) multa
vreme (stie multa lume despre asta, inclusiv Iulian Ciocan), asa s-a intimplat
ca revista n-a putut fi lansata mai devreme pe net. Intre timp a aparut
si "Contrafort", revista tinerilor scriitori din R. Moldova,
unde redactorul-sef, Vitalie Ciobanu, publica o cronica ("Gherila
criticii tinere") in care-si permite sa-i dea sfaturi insistente
autorului "Metamorfoze-lor narative" si "Incursiuni-lor
in proza basarabeana" si se revolta ca Iulian Ciocan scrie "de
bine" despre cei mai tineri scriitori luati in discutie ("Pretentiile
criticului "se inmoaie" considerabil, atunci cand intra pe terenul
colegilor sai de promotie literara, Alexandru Vakulovski si Stefan Bastovoi.
"Miserupismul", bascalia, sfidarea conventiilor sociale, limbajul
indecent, capacitatea - atitudinala - de a te desparti de trecut razand
sau, pur si simplu, injurandu-l, par sa fie punctele-forte ale "noului
val" de prozatori basarabeni. Criticul pariaza, aproape fara rezerve,
pe aceasta cohorta decomplexata, in pofida unui adevar pe care exponentii
sai il probeaza cu o ravna irepresibila: "autenticitatea" frusta
- singura - inca nu inseamna literatura. L-as sfatui pe Iulian Ciocan
sa fie mai atent la felul in care isi distribuie judecatile de valoare.
Gherila este adesea partizana, obiectivitatea critica - un ideal greu
de atins chiar si pentru luptatorii incercati"). Chiar n-aveam de
gind sa iau in seama spuma pe care o face la gura redactorul-sef al revistei
tinerilor scriitori din RM cind aude de literatura scrisa de scriitorii
tineri. D-l Vitalie Ciobanu (care, fie vorba intre noi, e chiar batrin
pentru scriitorii tineri) nu poate suporta cind un scriitor tinar scrie
bine si - mai ales - cind are succes, iar Stefan Bastovoi scrie foarte-foarte-foarte
bine, e o valoare certa de mare succes (nu povestesc de Sandu, ca sa nu
spuneti ca-s subiectiv, de parca literatura e obiectiva). Nu poate suporta
nici cind cineva are alta viziune despre literatura. Spune imediat ca
asta nu-i literatura. D-le Vitalie Ciobanu, de ce credeti ca stiti mai
bine decit Iulian Ciocan ce e si ce nu e literatura/literatura? Daca va
irita astia tineri asta nu inseamna ca sinteti "superior" si
ca lor le plac textele dvs; cele critice - foarte lungi & super obositoare,
iar cele narative - ilizibile (cine n-a aflat inca - Vitalie Ciobanu a
debutat cu un roman presadovian cu personaje sadoveniene). Nici mie nu-mi
place Vitalie Ciobanu, dar am incercat sa nu se vada asta, ba din contra,
l-am sustinut cum am putut; intr-adevar, nu l-am dat niciodata ca exemplu,
dar stiu ca in literatura - ca si sub stele - e loc pentru toata lumea,
inclusiv pentru cei care nu ne plac fiindca-s mai buni ca noi.
|