Adrian Galita

CARARILE PUSTIULUI, Editura T, Iasi, 2004

- Jurnalul din Afganistan -
(fragment)

13 ianuarie

Este ora 13:00 ZULU. Am aterizat pe Aeroportul International Kandahar - o intrebare ma stapaneste din cap pana-n picioare: ce caut aici? Cei de langa mine au aceeasi intrebare. Pana acum zilele au avut o oarecare normalitate. Acum privesc plin de sarcasm noua mea locuinta: un cort de 6 m pe 3,5 m facut din bucati de saci de rafie, cu un godin in centru si de jur imprejur paturi de campanie. Nu pot atinge nimic fara sa simt ca-mi ineaca praful narile.
Nu pot sa am preferinte sau gusturi legate de viata in aceasta zi de inceput de condamnare pentru suflet.

14 ianuarie

Astept reactia Eu-lui la intalnirea cu pustiul si un raspuns la intrebarea de ieri. Simt un gol mare de aer in stomac la intalnirea cu aleile care-mi vor dirija pasii, mereu pe aceleasi urme pana voi ajunge sa le colind ca un orb cu ochii inchisi.
Ma descalt cu greu de bocanci, pentru ca am rani de la rosaturi - nu asta ma impiedica sa fiu nesigur cand calc pamantul afgan. E un semn de slabiciune pe care-l cunosc sfintii morti - coada interminabila la viata.

15 ianuarie

Sunt revoltat de nesiguranta Eu-lui meu daca sa accepte pustiul sau daca sa intre in conflict cu el. Ma aflu in baza fortelor coalitiei din Kandahar - sunt militar NATO de astazi. Ca un beduin batran, de astazi, voi sta si voi adulmeca mirosul pustiului - prada sufletului meu. Cine pe cine va devora?
Se potrivesc versetele biblice acestei zile. Descoperi limitele peste care poti trece. Asta se intampla firesc, pentru ca nu suntem aici pentru a face un studiu despre asta.

16 ianuarie

Paza KAF - Nisipul si stanca virgina, cativa maracini sunt tot ceea ce acopera privelistea din fata mea - pamant - cuvant fara sens, fara inteles. Gasesc fragmente de viata pe care nu stiu sa le traiesc. Schelete de T.A.B -uri, camioane, avioane, elicoptere - nimic verde care sa-mi vorbeasca despre mine, despre existenta fiintei umane - nimicul pe care-l respir in jur nu este altceva decat nisipul care, manat de vant, imi acopera bocancii.
-coiotii urla a pustiu...
Nu stiu inca sa definesc pustiul pentru ca n-am invatat inca sa ma gandesc la el.

17 ianuarie

In 6 ore am vazut doar doua pisici.
Pasesc in praful pana la glezne si-mi trec limba peste buzele uscate. Doar cateva lumini la o cladire mai ingrijita imi atrag atentia. Apartine unui general afgan. Din spatele ruinelor, pare sa te pandeasca intotdeauna cineva.

18 ianuarie

Prima misiune in afara bazei KAF (Kandahar Air Force) - in suflet am sentimente amestecate, legate de cercetarea imprejurimilor - frica si dorinta de cunoastere luate la un loc. Ce este pamantul? -o parte din pustiu ce nu poate fi atinsa de picioarele mele nesigure. Fiecare pas facut poate descoperi o posibila mina neexplodata.
Populatia - afgani cu turbane pe cap si cu camasi pana la genunchi, femei acoperite din cap pana-n picioare despre frumusetea carora nu stiu sa vorbesc, copii arsi de soare si-n picioarele goale. Drumuri care nu sunt drumuri - totul rupt parca dintr-un film de epoca. Ne-am intors in timp cu o mie de ani sau poate doua. Un tanc avariat la marginea unui drumeag ne spune ca nu suntem decat intr-o tara dupa razboi - trebuie sa fie din pierderile rusilor. La pierderile noastre nu ne gandim, speram sa nu ne aleaga nici un proiectil - pas in viata.

19 ianuarie

Invat sa indur oboseala si jocul cu pustiul, sa suport greutatea nimicului pe umeri. Ma gandesc acasa - pentru prima data ma intreb daca mai are rost sa ma gandesc acasa - ,nu am auzit nici o pasare pana astazi. Totul pare incremenit, ca si modelul nepregatit surprins de flama blitz-ului.

20 ianuarie

Patrula - semne de viata date de localnicii care isi conduc pasii pe carari cunoscute numai de ei, printre mine. Casele ca niste cocoase de camile , cele mai multe dintre ele ruine, sunt inconjurate de ziduri - nu sunt zidurile Ierusalimului, nu ascund libertatea sufletului - sunt focare de moarte. Locuitorii ne privesc dar parca nu ne vad. Ceea ce invat in aceste momente este o meserie a vietii - traiesc numai daca stiu sa-mi pastrez viata. Am un singur colt de libertate aici, cortul, locul in care leg vise cu ACASA.

21 ianuarie

Stropii de ploaie vin odata cu dimineata - se spala praful care s-a imbibat in tot, chiar si in suflet.
Plec in misiune - parasesc zona KAF cu grupa, de-a lungul itinerariului posturi ale politiei afgane cu militari inarmati, atentie marita - arma la ochi... Intalnim oameni care raspund binelui cu rau, raului cu rau. "Apara-ti viata si vei fi erou" imi spune Eu-l meu. Ne intoarcem in baza.
La ora 09:30 min. ZULU o bomba cade in apropierea bazei. Este o vorba aici :"e controlata". Stiu ca nu vreau frontiere pentru viata mea, ca nu voi ridica eu cruci in tara nimanui.

22 ianuarie

O misiune de 2 ore in baza - apoi am timp sa-mi controlez agitatia din interior.
Trebuie sa scriu o felicitare si nu o scriu. Cum as avea din nou sufletul gol? Daca nu as vorbi despre corabia pe care am construit-o intr-o viata anterioara si despre care trebuia sa scriu in felicitarea de azi. Era facuta din atingerea unei maini cu nisipul - nudul evreicei. Restul de amagiri le-a dispretuit odata cu alegerea echipajului - ispita cautata de ochi.
Artistul la lucru - sa sculptezi un suflet din vise.

23 ianuarie

Patrula pana in apropiere de orasul Kandahar. Periferia orasului arata urmele unui bombardament indelungat - nici o cladire nu mai este intreaga. Imi trece prin fata ochilor una din bataliile lui Ulisse dar cu arme automate. Printre ruine sunt militari afgani inarmati - siguranta noastra tine de atentia cu care urmarim totul imprejur. Punctele obligate de trecere sunt propice ambuscadelor de aceea inima ni se strange cand trecem prin aceste locuri ca si prin apropierea muntilor. Emotia crescanda ne spune despre riscul misiunii. Intalnim o tabara de nomazi - lor cine le cunoaste activitatea? Se anunta intoarcerea in baza.
Imi spun ca a mai trecut o zi cat o viata, dar nu urmeaza decat pregatirea pentru ca maine sa incep iarasi aceasta zi.

24 ianuarie
Misiune anulata - s-a imbolnavit calauza. In fiecare misiune avem cate un interpret cu noi desi de cele mai multe ori dorm in transportoare sau ne cer sa oprim pentru a-si face rugaciunile.
Merg la bazar -imi dirijez pasii printre tarabele pline cu DVD -uri, cutite, sabii, covoare. Nu gasesc nimic interesant si ma intorc in Baza.
Simt frigul noptii afgane pe pielea mea - sigur nu mi-l doresc.

25 ianuarie

Misiunea de controlat camioane cu combustibil ( Clasa a III-a), decurge fara probleme. Incerc sa nu retin in memorie imaginile acestor afgani nespalati - dar este la fel de adevarat ca nici ei nu m-au invitat sa le vizitez tara!
Am timp la dispozitie pentru a citi o carte dar nu citesc - observ usoara dispozitie cu care se poate claca. "Sa-mi bag picioarele in ea de pustietate" imi spune ca s-ar descarca el, constientul. Si constat ca niciodata linistea nu aduce cu ea ceva bun.
La 20:20 ZULU, cad patru bombe la aproximativ 300 m de Baza - se aud sirenele la americani, afara, de asemenea, se aude agitatie mare. Suntem anuntati sa fim pregatiti pentru o misiune mai grea. Normal ca somnul a disparut de parca nici n-ar fi fost. Cum este asteptarea unei astfel de misiuni? Poate ca te intrebi ce mai ramane dupa tine.

26 ianuarie

Ora 01:00 ZULU, mergem in scotocire - facem siguranta echipei americane. De-a lungul itinerariului, campuri de mine si transportorul calca doar pe urmele celui din fata. Incomoditatea din TAB nu permite o foarte buna observare. Un HMM WW de-al americanilor se rastoarna intr-un canal si trebuie sa asteptam scoaterea acestuia de catre un transportor - executam MUNTELE si LUNETA. Se observa orice miscare, orice actiune a fortelor ostile.
Sate, tabere de nomazi - nici o informatie care sa duca la prinderea atentatorilor. Ma bag in sacul de dormit, langa transportor, este cumplit de frig in aceasta dimineata de ianuarie si totusi copiii afgani sunt desculti, par a fi imuni la frig.
Astazi trebuia sa avem o misiune umanitara in Mandi Sar. Nu-mi explic de ce incerc sa ma gandesc acum la o iubita din trecut - poate sa mai scurtez asteptarea.
Intors in cort nu vreau sa stiu cum este moralul - urlam.

27 ianuarie

Nu ies in misiune - zi pentru lins ranile. Dimineata, soare si vant. Sunt aici de doua saptamani sau de doi ani?
O vad pe Mady, iubirea din trecut - ii vad ridurile, sanii lasati, batranetea trupului consumat, toata viata trecuta pe langa un om. Nu-mi spun nimic. Stau in pat si transpir existenta mea in acest desert al vietii. Iubesc tot ceea ce este drag sufletului.
O negresa pe care o vad zilnic la masa vorbeste ochiului despre frumusetea aleasa.

28 ianuarie

Ora 00:12 ZULU, ma trezesc tunete si fulgere - afara ploua torential ca si in cort de altfel - cortul nu ne ofera adapost de ploaie. Mi-as dori sa strang negresa in brate. Cine nu si-ar dori?
Imi ridic materialele si plec in misiune cu negresa in gand - TAB-ul trece cu bine cararile si canalele pline cu apa, semn ca nu putem fi opriti de obstacolele naturii. Imi descreteste fruntea fuga catre necunoscut. Aflu cum este sa fugi prin canalele timpului, vrand parca sa pasesc peste acest moment al existentei mele.
- nu duc lipsa de timp -

29 ianuarie

Misiune de Village Team medical in Day Kalay, satul unei calauze. Facem dispozitivul de securitate in interiorul satului. Acum pot spune cum arata un sat in interior: o multitudine de grote artificiale, pe alocuri ruine care par dupa ploi, brate rupte din trupul tribului - poate ca suntem la inceputurile lumii. Ne intoarcem in baza lasand in urma aceste case care gem odata cu bolnavii din ele.
Este ora 17:15 min ZULU. Cade o bomba -americanii ne intreaba daca avem noi tragere, noi ii intrebam acelasi lucru. Sunetul sirenei ne aduna in buncar. E clar ca a fost "o controlata '' - am mai fost o data pasuiti de soarta.

30 ianuarie

Semne de oboseala. Aici dau importanta la tot ceea ce am crezut ca nu poate avea importanta, toate nimicurile sunt privite si disecate: nu-mi scapa musca din foisor cat o lighioana din povestile horor, furnica gigantica, coiotul hamesit care da tarcoale, afganul care merge pe bicicleta si peste toate pustiul care-mi goleste sufletul.
Mai importanta este amintirea femeii sau cea cu paine si sare? Cauta cineva corabiile pierdute pe dune de nisip asa cum ai cauta potcoave de cai morti? - daca am o intrebare nu-i caut si raspuns - raspunsurile nu folosesc la nimic.
Ascult imnul gladiatorilor care s-au inecat in nisip…

31 ianuarie

Muntii noaptea, sub luminile cartuselor de semnalizare par transati de sabii de foc. Daca se opresc americanii, incep afganii ritualuri pentru sarbatoarea sacrificiului -lumini care par sa topaie in noapte si cantecele din moschei umplu intunericul.
Muntele la chemarea ochilor mei - nu vine la mine cum ar fi venit la Mahommed. Am cazut in haul unde odata imi faceam aripi de inger ca sa-mi gust trupul - acum gust trupul pustiului care prisoseste.