"Fiecare "vede"
si retine ceea ce a invatat sa vada, ceea ce trecutul lui ii permite
sa vada"
DAN LUNGU
(N. 15.09.1969, Botosani; absolvent al sectiei Sociologie-Politologie
a Facultatii de Filosofie, Universitatea "Al. I. Cuza",
Iasi (1995). In prezent, lector doctor la Catedra de Sociologie
din cadrul aceleiasi Universitati, unde preda cursuri de Sociologia
artei si literaturii, Metode calitative in sociologie si Politici
culturale. Volume publicate: Muchii (versuri), Ed. Junimea, Iasi,
1996; Cheta la flegma (proza scurta, volum distins cu Premiul pentru
debut in proza al U.S.R., filiala Dobrogea), Ed. OuTopos, Iasi,
1999; Cartografii in tranzitie. Eseuri de sociologia artei si literaturii,
Ed. Liternet, Bucuresti, 2003 (e-book); Constructia identitatii
intr-o societate totalitara. O cercetare sociologica asupra scriitorilor,
Ed. Junimea, Iasi, 2003; Povestirile vietii. Teorie si documente,
Ed. Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 2003; Proza cu
amanuntul (proza scurta), Ed. Cronica, Iasi, 2003; Nunta la parter
(teatru), Ed. Versus, Iasi.
Este selectat in antologiile: 4 piese de teatru intr-un act (cu
"Lectie. Sau ceva de genul acesta"; piesa este jucata
sub titlul Cu cutitul la os in 2002 la Green Hours, Teatrul Luni,
in regia lui Bogdan Tudor), antologia laureatilor celei de-a III-a
editii a piesei intr-un act "Mihail Sorbul", Botosani,
1995; Junimea, azi (cu piesa de teatru "Vinovatul sa faca un
pas inainte"), Ed. Junimea, Iasi, 1996; CLUB 8: poetry, Ed.
T, Iasi, 2001 (trad. de A. J. Sorkin si Radu Andriescu); Ozone friendly.
Iasi. Reconfigurari literare. O antologie (coord. O. Nimigean),
Editura T, Iasi, 2002; Antologie de proza scurta (vol. I), Ed. Liternet,
Bucuresti, 2002 (e-book); EroTica, Ed. Observator, Constanta, 2002;
Hat jemand etwas gefragt? Lyrikanthologie CLUB 8 - jassy, rumanien
(coord. nimigean/astner), Ed. Versus, Iasi, 2003.
Publica poezie, proza, eseu si teatru in majoritatea revistelor
importante din Romania: "Amphion", "ArtPanorama",
"Contrapunct", "Calende", "Cronica",
"Convorbiri literare", "Dacia literara", "Hyperion",
"Luceafarul", "Observator Cultural", "Romania
Literara", "Timpul", "Vatra"; in strainatate
publica in "Virages" (Canada) si "Wienzeille"
(Austria). Publica in revistele electronice "Ecrits
vains",
"Griselda", "Norii", "Respiro", "Tiuk").
Mihai Vakulovski: Dan, esti unul dintre tinerii
foarte activi, infiintezi cenacluri, cluburi, grupuri, participi la
diferite festivaluri, scrii in diverse reviste, faci si literatura,
si sociologie s.a.m.d. De la ce ti se trage? Asa erai si-n copilarie
sau taman din contra?
Dan Lungu: Nu stiu daca sunt chiar asa activ precum spui
De fapt, o parte din lucrurile astea le fac atunci cind ma enervez.
Nervii ma motiveaza. Ma sufoca o stare de lucruri, ma scoate din sarite
o atitudine, imi sare mustarul la un tip de comportament si atunci motoarele
mi se incing, fac grupuri si scriu la reviste, intru in polemici, cum
spui tu. In general, sunt un tip calm. Linistit spre lenes. Iti trebuie
mult ca sa ma scoti din papuci. Dar daca mi se intimpla, simt nevoia
sa fac ceva. Si nu ceva ca un foc de paie - sa trag o injuratura, sa
dau o palma sau chestii de astea - ci ceva temeinic, asezat. Asa s-a
nascut si Club 8. In plus, cred ca am o anumita perseverenta, care ma
ajuta sa duc la capat lucrurile incepute. Uneori, pe parcurs - ni se
intimpla tuturor - motivatia pentru o actiune sau alta ne scade; in
acest moment vine perseverenta si-i ia locul. Duc lucrurile la capat
fiindca le-am inceput, chiar daca nu mai am aceeasi motivatie puternica.
Nu spun ca trasatura asta e neaparat buna, uneori e paguboasa rau de
tot
Cu literatura si cu sociologia e altceva. Cu "literatura"
ma ocup de cind eram mic. Prima poezie pe care am scris-o - si asta
inainte de a merge la scoala - este "Iarna pe ulita" a lui
Cosbuc. Am copiat-o litera cu litera din manualul de citire al surorii
mele. Am desenat-o, mai bine zis, ca de citit nu stiam sa citesc. Cum
am invatat sa scriu, am si "compus" (jargonul invatatorilor!)
primele poezioare. Nu cred ca e chestie de talent sau de inspiratie
(sau nu numai), ci (si) de obisnuinta. Parintii mei erau destul de severi,
nu puteam iesi in strada decit cu program. Asa ca stateam mult timp
in curte, in casa. Sora mea, mai mare fiind, isi facea temele. Folosea
creioane frumos colorate, caiete, stilou, un intreg instrumentar fascinant
- mai ales pentru cineva care trebuia sa se joace mai mult singur. Cred
ca atunci cind am "pictat" poezia lui Cosbuc, am facut-o de
plictiseala, am gasit o "joaca" noua. In plus, imi legitimam
accesul la acel instrumentar fabulos - creioane, ascutitori, carioca,
caiete - si faceam o activitate bine valorizata de ceilalti, o activitate
peste virsta mea, de scolar. De unde stiam eu ca e valorizata social?
Destul de simplu
Cind sora mea isi facea temele, trebuia pastrata
linistea: sssst, isi face temele! Daca toata lumea trebuia sa-si tina
gura pentru chestia asta si sa mearga in virful picioarelor, nu e clar
ca e o treaba importanta?
Cind am invatat sa buchisesc, am gasit alta "joaca" de unul
singur: cititul. O joaca fascinanta, infinita, in care esti si nu esti
de unul singur. Personajele iti tin companie. Iti gasesti prieteni carora
le poti urmari nastrusniciile cu sufletul la gura, care trec dintr-un
volum in altul (cita nerabdare sa schimb cartea la biblioteca municipala!)
si, lucru foarte important, cu care parintii iti dau voie sa te joci,
caci nu trebuie sa iesi din curte pentru a te intilni cu ei. Formidabil,
puteam sa ma joc si sa fiu copil cuminte in acelasi tip! Asa am dat
in patima lecturii. Devoram teancuri de carti, nu ieseam din casa cu
zilele. Ai mei se cam ingrijorasera. Ma indemnau sa mai ies din cind
in cind in strada, sa ma mai joc cu copiii, iar eu ii fugaream din camera
ca ma deranjeaza. Cumva, scrisul si cititul au fost pentru mine jocuri
de copil singuratic, care trebuia sa pastreze linistea. Apoi, odata
intrat in joc, restul e obisnuinta. Exagerind, fireste. Despre cum patima
lecturii si magia jocului literaturii favorizeaza constructia unei cariere
literare, am o intreaga teorie, cu care insa nu vreau sa te plictisesc.
Cit despre sociologie
sociologia e tot un fel de literatura: literatura
de specialitate. Diferenta dintre ele nu e atit de mare, asa cum pare
la prima vedere.
- Ce importanta are realitatea, biograficul pentru prozele
tale?
- E o intrebare foarte complicata. Mai ales daca urmarim articulatiile
fine dintre realitatea exterioara, experienta individuala si text
La limita, nu cred ca exista literatura care sa nu fie autobiografica
in sensul cel mai larg. Sa ma explic. Nu trebuie sa povestesti amanunte
din viata ta pentru a fi autobiografic. Fiecare dintre noi ne formam
intr-o realitate exterioara noua, pe care o experimentam si de unde
invatam tot ceea ce stim. O realitate pe care o interiorizam, care ne
constituie si ne transforma lumea noastra interioara, subiectiva. Biografia,
adica faptele experimentate personal pe traiectoria vietii, ne formeaza
modul de a gindi, de a simti, de a evalua, de a percepe, de a judeca
pe celalalt, etc. Un acelasi peisaj vazut de doua persoane diferite
va fi redat ulterior diferit, o intimplare la care participa mai multe
persoane, va fi relatata ulterior in variante diferite. Cu cit bagajul
biografic al celor care privesc peisajul sau asista la o intimplare
va fi mai diferit, cu atit versiunile ulterioare vor fi mai distantate
una de alta. Pentru ca fiecare "vede" si retine ceea ce a
invatat sa vada, ceea ce trecutul lui ii permite sa vada. Insa aceasta
realitate exterioara incorporata in lumea interioara nu trebuie vazuta
in mod restrictiv, ca intimplari strict fizice si ca o experienta omogena.
Noi invatam in multe feluri si multe lucruri. Invatam din intimplari
pe propria piele, dar si din cele patite si povestite de altii; din
interactiune cu ceilalti, dar si citind din carti (biografia intelectuala,
a ideilor cu care intram in contact, e la fel de importanta ca si intimplarile
cotidiene); invatam din prezent, dar si rememorind. Suntem niste fiinte
extrem de complicate. Nici trecutul nostru nu este mereu acelasi, pentru
ca ni-l putem reprezenta diferit in functie de ultimul eveniment trait,
mai ales daca acesta ne marcheaza puternic. Din perspectiva ultimelor
intimplari, unele lucruri pe care nu le povesteam din viata noastra,
considerindu-le neimportante, pot capata relevanta. Paradoxal, nici
(auto)biografia noastra nu este mereu aceeasi. Si este normal sa fie
asa, pentru ca nu suntem niste mecanisme actionate exclusiv de trecutul
incorporat. El ne dirijeaza, e drept, dar privit prin lupa prezentului
nu ramine mereu acelasi, suntem ghidati de un trecut mereu modificat
de perspectiva prezentului. Aceasta revansa a prezentului asupra trecutului
tradeaza de fapt existenta libertatii noastre individuale.
Inevitabil, realitatea exterioara este importanta pentru prozele mele
- fie ca ne referim la realitatea imediata, fie la cea incorporata ca
experienta personala. Eu observ in realitatea inconjuratoare ceea ce
imi permite biografia mea sa vad, iar biografia mea se schimba in functie
de ceea ce traiesc acum. Intre anumite limite, fireste. Nu inseamna
ca dupa ce raspund la acest interviu sunt cu totul alt om si am un cu
totul alt trecut.
- Ai debutat cu un volum de poezie, "Muchii",
la editura "Junimea" (Iasi), apoi ai publicat un volum de
proza scurta, "Cheta la flegma", la editura "Outopos"
(Iasi), carti care nu stiu sa fi ajuns in librariile din alte orase.
Cum trebuie promovata literatura in aceste conditii, cind editurile
au asemenea difuzare si de multe ori nici nu le intereseaza ce se intimpla
cu cartile, urmarind cu totul alte interese?
- Eu cred ca este o situatie temporara. In timp, lucrurile se vor schimba
si difuzarea se va face profesionist, iar editurile neprofesioniste
vor muri. Incet-incet, piata isi va impune regulile ei dure. Outopos
a si disparut. Nu vezi, editurile bune, ca Polirom, Humanitas sau Compania,
au o difuzare excelenta.
O solutie alternativa o constituie cartile publicate pe internet. Mai
ales pentru cartile academice, care au un public restrins, dar care
stie a utiliza calculatorul si, de obicei, are acces la internet la
locul de munca. Anul trecut am avut o experienta interesanta. Am publicat
la editura electronica Liternet un volum: "Cartografii in tranzitie.
Eseuri de sociologia artei si literaturii". Surpriza a fost maxima.
In doua luni a fost descarcata/salvata pe propriul calculator de o mie
de persoane. Asta nu inseamna ca a fost si citita, asa cum nici cartile
vindute nu stim daca sunt citite sau nu. Dar a ajuns la o mie de persoane
- Cum ai inceput sa scrii literatura si care a fost reactia
apropiatilor tai la vestea asta?
- In linii mari, ti-am spus cum m-am apucat de scris. Venind pe nesimtite,
cei apropiati nu au avut o reactie spontana
Cred ca atitudinea
alor mei, la un moment dat, cind eram adolescent, era ceva de genul
"mai bine scrie, decit sa umble teleleu Tanase prin oras sau sa
faca alte porcarii". Nu i-a impresionat niciodata chestia asta.
Atita timp cit din asta nu se poate trai, pentru ei, care au muncit
din greu sa-si cistige piinea, nu-i decit un moft. O preocupare buna
pentru timpul liber.
- Cum a aparut Club 8, manifestul caruia l-ati publicat
in decedata "Vineri", dar si in "OZONE FRIENDLY",
antologia voastra, la care ai scris si prefata, de ce Club 8 si care
e situatia actuala a clubului, ce mai face Club 8?
- Multumesc de intrebare, Club 8 face bine. In acest moment, chiar foarte
bine. Dupa o perioada de relativa lincezeala, suntem din nou in plina
efervescenta. Suntem plini de proiecte.
Cum a inceput Club 8
A inceput in primavara lui 1997, intr-un
apartament din Tatarasi, in Romania, Europa, pe planeta numita Pamint.
In bl. K1, sc. A - ca sa fiu mai precis. In privinta numarului apartamentului,
istoria literara va trebui sa faca investigatii serioase si probabil
ca se va imparti in doua tabere, subiectivistii si obiectivistii. In
acte, apartamentul purta numarul 2, desi era la etajul patru (fara lift),
fiind numerotate pe palier; insa, pentru a simplifica lucrurile si a
nu crea incurcaturi, oamenii de pe scara isi numerotasera apartamentele
de la 1 la 9. Asadar, pentru stat apartamentul avea numarul 2, iar pentru
comunitatea de locatari avea numarul 9. Ghiciti, va rog, numarul corect!
Initial, toata povestea asta a purtat numele de Cenaclul din Tatarasi.
Titulatura spune mai multe lucruri. In primul rind, ca la inceput a
fost conceput ca un cenaclu si nu ca un club. Un cenaclu, totusi, special:
era tinut intr-o locuinta privata, unde nu prea puteai veni fara invitatie
(era si destul de greu de nimerit
); locul unde se desfasura cenaclul
nu era intr-un loc "incarcat de istorie", "plin de traditie",
la Pogor sau pe Copou, ci intr-un cartier periferic. De la inceput el
a fost conceput ca ex-centric. De ce un cenaclu nou? Pentru ca am considerat
ca cele existente erau compromise rau de tot: mult fariseism, laude
desantate pentru texte de doi bani, prietesuguri dubioase, veleitarism
cu pretentii, mentalitate de baroni locali ai literaturii etc. Au venit
multi tineri atunci in Tatarasi. Deviza era: "intra cine poate,
ramine cine vrea." Era plina casa, se statea pe jos. Nu mai stiu
cind a avut loc prima sedinta, probabil prin martie. Am citit si un
fel de manifest incropit de mine, altul decit manifestul monguz, care
a fost mai tirziu. Dar zilele trecute am gasit un caiet, in care scrie:
"15 mai 1997 - sedinta a IV-a. Au participat: Dan Lungu, Dana Lungu,
Mihaela (cred ca Gafitescu), Cerasela Stosescu, Ionel Raducea, Adrian,
Florentin Sorescu, Sorin Durdun, Dragos Popescu, Liviu Mataoanu, Bogdan,
Mihai Ursachi. Au citit: Liviu Mataoanu, Mihai Ursachi." A fost
o sedinta cu invitati de la Pitesti, de la cenaclul SIND. Tin minte
ca Mihai Ursachi a fost extrem de punctual, dimineata la zece punct
a sunat la usa, n-a vrut sa-l aducem cu taxiul, cum ne oferisem, a spus
ca stie foarte bine cartierul, ca a locuit in el. A citit un poem lung
despre Iulius Cezar, pe care nu-l terminase de mult timp si il citea
pentru prima data cuiva. A vrut sa ne faca o surpriza. Sorescu l-a cam
ras la comentariu, cred ca din teribilism, ca poemul era foarte bun.
Ursachi l-a laudat enorm pe Mataoanu, a spus ca face cam acelasi lucru
cu Mircea Ivanescu, numai ca la un nivel mult mai bun. Pitestenii au
mai venit dupa aceea o data, dupa ce s-a adoptat denumirea de Club 8,
ocazie cu care l-au intilnit, de asta data, tot in Tatarasi, pe Emil
Brumaru.
Denumirea de Cenaclul din Tatarasi a durat doar citeva luni, pina in
octombrie, cred. In octombrie a avut loc o intilnire esentiala, cea
cu Ovidiu Nimigean. Dupa aceasta intilnire, am schimbat, incetul cu
incetul, si titulatura, si echipa, si obiectivele
Incepe practic
o alta perioada. Ovidiu era un tip destul de retras, nu iesea la mondenitati
literare, asa ca, desi eram de opt ani in Iasi, nu-l cunoscusem. Stiam
ce scrie si imi placea artagul lui. Ca sociolog, imi calculasem cam
care erau oamenii cu care se poate face alternativa in Iasi, pentru
ca eu nu aveam destula legitimitate pentru asa ceva. In definitiv, nu
aveam decit un volum de versuri publicat si eram un prozator promitator,
cunoscut mai mult de tinerii din cenacluri. Il ochisem pe Ovidiu. Era
un ins trasnit, un critic temut si un poet incomod - ma gindeam ca s-ar
putea sa-i placa ideea. Si am avut dreptate. Si am gasit si prilejul
sa-l cunosc. Viorel Ilisoi, care lucra la "Timpul" si locuia
intr-un sat de pe linga Iasi, la socri, raminea adesea peste noapte
la mine. Incepuse o ancheta la revista, pe care o clocisem amindoi,
intitulata "Viata literara pe Bahlui". Daca nu ma insel, primul
interviu a fost cu Dorin Spineanu, care injura in stinga si in dreapta,
un interviu care a pus gaz pe foc. La un moment dat, ii spun lui Viorel:
fa un interviu cu Nimigean. A fost de acord si am pornit in cautarea
lui. L-am gasit cu greu, la Corabia Nebunilor sau la Closetele, cum
se numeste caminul de garsoniere al universitatii, G4. Interviul a iesit
super. Dupa mai multe sticle de Cotnari, Viorel si-a amintit ca stie
sa cinte la vioara, iar Ovidiu ca are o vioara pe undeva. Cred ca este
si o fotografie din acea seara, in care eu vorbesc cu Ovidiu si Viorel
chinuieste vioara. La scurt timp dupa aceasta intilnire, am facut un
plan de bataie. Tot la Ovidiu in garsoniera. Am hotarit ca e club si
nu cenaclu; i-am dat numele de Club 8. Urmatorul vizat in constituirea
grupului a fost Radu Andriescu, la care am mers trei oameni: Ovidiu,
Viorel si cu mine. Viorel se cam codea, ca avusese cu ceva timp in urma,
la Botosani, o gilceava cu Andriescu. Dar lucrurile au decurs bine,
Radu nu tinea supararea. I-a placut ideea. Planurile au luat amploare.
Am inceput sedintele publice la Teatrul "Luceafarul", caci
la mine acasa nu se mai putea: in septembrie se nascuse Ilinca, iar
apartamentul meu era cu doua camere semi-decomandate. Lucrurile au decurs
foarte repede, ne-am inteles fara tirguieli, ceea ce inseamna ca gindeam
cam la fel si ideea, de fapt, plutea in aer, astepta doar sa fie pusa
in aplicare. S-au adunat ca prin farmec si Otilia Vieru, Costica Acosmei,
Ada Tanase, Horatiu Decuble si toti ceilalti. Ancheta lui Viorel din
"Timpul" a gazduit in numerele 11 si 12 doua mese rotunde
realizate la Club 8. Iti dai seama ce repede s-au derulat intimplarile.
Dincolo de sedintele publice, frecvente in aceasta perioada, ne intilneam
destul de des si acasa la Radu, unde stateam mai ales pe terasa. Au
fost intilniri superbe. In acea perioada Radu a scris "Eu si citiva
prieteni", care a aparut la Brumar in conditii excelente. In fine,
in 1998 a fost polemica din Monitorul Arte, care a facut mare vilva
in tirg si care ne-a unit si mai mult. Nu mai detaliez perioada care
a urmat. Ea e mai cunoscuta si deja m-am intins cam mult cu povestea.
- Care e atmosfera culturala ieseana vazuta din interior,
ca dinafara situatia e deosebit de incordata, iar tinerii par foarte
bine plasati?
- Da, e relativ incordata. Dupa polemica din Monitorul Arte, a urmat
cea din Observatorul Cultural, care, desi nu a fost initiata de Club,
a fost sustinuta puternic de membrii lui. Dar si reverberatiile acesteia
se sting
Nu ne mai incrucisam spadele. Am hotarit ca trebuie sa
construim. Clubul, impreuna cu revista "Timpul", reprezinta
in momentul de fata in Iasi o zona de mare interes pentru cei foarte
tineri. Daca sunt bine plasati
Intr-un fel, da. Nu neaparat institutional,
cu toate ca unii dintre ei stau bine si in privinta asta. Sunt bine
plasati pentru ca au stiut sa-si construiasca oportunitati. Au unde
publica, se pot intilni si discuta, se pot face cunoscuti. In plus,
exista acest val al prozatorilor la Iasi, de o forta teribila. In sfirsit,
a sosit si momentul prozei la Iasi. Pina acum, poetii erau marca locului.
Faptul ca se scrie multa proza si buna e un avantaj pentru toti. Nu
e meritul nimanui in mod special, dar e o mare sansa.
Clubul construieste si el. Antologii (in romaneste, in engleza, in germana);
relatii cu Austria, Germania, Franta; o colectie ("Club 8",
la Editura Versus), un site (http//: club8.home.ro) si multe altele.
Vor urma surprize!
- Ce scriitori romani ti se par importanti, cine iti pare
competitiv in cadrul literaturii universale?
- Sunt multi scriitori romani importanti, mi-ar fi greu sa-i enumar.
Chestiunea cu literatura universala e spinoasa. Ce-i aia literatura
universala? Am putea vorbi, mai practic, de autori care ar putea avea
succes in Occident
Dar si asta e greu de spus. E mai usor sa vedem
care sunt cei care deja au avut succes si sa tragem de aici niscaiva
concluzii extrapolabile, desi nici acesta nu e rationamentul cel mai
corect. Herta Muller sau Eginald Schlatner au avut succes in Germania.
Vor avea ei si in Franta? Dar in Marea Britanie? Greu de spus
Aici merge facind si vazind, cu tatonari succesive. Scriitori necunoscuti
la noi sau putin valorizati pot avea un succes imens in afara, intr-o
tara sau alta, caci si intre ele exista diferente de mentalitate. Dar
pentru a vedea daca au succes, trebuie promovati. Cu esantioane de text,
in rindul editorilor din afara, cu costuri minime. Si asta nu trebuie
s-o faca neaparat statul, ci si agentiile literare private. Numai ca
scriitorii trebuie sa fie dispusi sa umble substantial la text, eventual
sa scrie dupa comenzi si multe alte lucruri cu care autorul roman nu
e prea obisnuit.
- Despre scriitorii tineri, cum ti se pare literatura
scrisa de tineri, pe cine ai mentiona?
- Literatura tinara e foarte diversa. Multe stiluri, multe directii.
Se cloceste ceva, simt asta. Dincolo de toate tinguielile, multe dintre
ele indreptatite, perioada postdecembrista e favorabila innoirii, e
fecunda. Acum nu e atit de greu sa scrii ce vrei si nici sa publici,
ci sa-ti pastrezi motivatia de a scrie. Peste cincisprezece, douazeci
de ani, odata cu dezvoltarea managementului cultural autohton si cu
"alinierea" mentalitatilor, literatura romana va patrunde
puternic in Europa. Iar tinerii de acum vor profita din plin de asta.
E o sansa pe care scriitorii din comunism n-au avut-o. Ei au avut sansa
dizidentei, dar citi au folosit-o?
Sunt multi scriitori tineri (foarte) buni. Nu-s convins ca-i pot aminti
pe toti, spun doar citeva nume, care imi vin in minte acum: Constantin
Acosmei, Petre Barbu, Ioana Baietica, Daniel Banulescu, Stefan Bastovoi,
Dumitru Crudu, Adina Dabija, Gabriel H. Decuble, Gabriela Gavril, Radu
Pavel Gheo, Mihai Ignat, Florin Lazarescu, Liviu Mataoanu, Rares Moldovan,
Alina Nelega, Razvan Radulescu, Dan Sociu, Sorin Stoica, Costel Stancu,
Dan Lucian Teodorovici, Mircea Tuglea, George Vasilievici, Constantin
Vica, Elena Vladareanu. Radu Andriescu si cu O. Nimigean intra la categoria
tineri? Dar Simona Popescu? Dar Radu Aldulescu, Adrian Otoiu si Radu
Macrinici? Daca da, atunci ii inscriu si pe ei. Pe tine nu te pun, si
nici pe fratele tau, ca zice lumea ca o fac de politete. Imi cer scuze
de la cei pe care i-am uitat sau pe care inca nu i-am citit.
- Daca ai fi un om plin de bani, ce ai face pentru scriitorii
tineri? Daca ai fi presedintele Uniunii Scriitorilor, sa zicem, ce schimbari
ai face in aceasta asociatie? Ce rol trebuie sa aiba o asociatie de
scriitori si au ele un rost asa cum sint?
- Daca as fi un om cu bani, probabil ca n-as gindi ca acum si, de fapt,
n-as face ceea ce ma gindesc ca as face daca as fi un om cu bani. Dar
hai sa vedem ce ma gindesc ca as face pentru scriitorii tineri daca
as fi o persoana cu bani. Cred ca in primul rind i-as ajuta sa se asocieze
si le-as plati traininguri in care sa invete cum pot fi obtinuti bani
din occident pentru cultura, caci de acolo pot fi deblocate mai multe
fonduri de cit as fi eu in stare sa le ofer. Cu certitudine, nu toti
au capacitati manageriale. De aceea, poate as sponsoriza o colectie
de literatura tinara la o editura prestigioasa, iar pentru cei cu un
debut stralucit m-as gindi la un fel de carti comandate, cu avans platit.
Sa-i motivez sa scrie in continuare. Dar n-as da bani dupa capul meu,
ci mi-as lua un consilier in aceasta privinta.
Daca as fi presedintele U.S.R.? Ar fi foarte multe lucruri de facut
In primul rind as incuraja descentralizarea: mai multe filiale si cu
autonomie financiara mai mare. Nu vreau sa vorbesc aici de avantajele
acestei miscari, dar sunt multiple. As umbla la criteriile de admitere
in U.S.R., caci acum e prea putina rigoare, ceea ce duce la scaderea
statutului de scriitor. As incerca sa dezvolt competente in constructia
si managementul proiectelor, pentru a putea aduce bani europeni. As
studia mai mult la posibilitatile de reclama prin intermediul cartilor
si as intra in combinatie cu agentiile de publicitate. As construi o
agentie literara a U.S.R. care sa incerce sa plaseze autori romani pe
pietele straine de carte, dar o agentie nu populata cu scriitori si
traducatori sinecuristi, ci cu profesionisti in marketing cultural.
Ar fi mai multe de facut, dar nu-mi vind toate secretele. Consultantele
de specialitate se platesc cu bani grei. Astept ofertele.
(2003-februarie 2004, Brasov - Iasi)
|