|
"Dumnezeu e unul"
(Dumnezeu)
ORGASM ISTORIC PE VOLGA DIN STALINGRAD
"Calatoriile scurteaza viata… Lecturile
despre ele o fac practic fara sfirsit".
MURMURUL ZADARNIC AL SUVOIULUI
Totdeauna m-a nelinistit faptul ca Volga se varsa
in marea Caspica. Un fluviu atit de mare, atit
de important, dar curge spre nicaieri. Alte riuri - ca riurile,
curg cu sens, progresiv in oceanul planetar, infaptuind
teleologic un virtej al apei in natura, dar Volga s-a
inchis in sine si s-a suprimat, ca-n Kant. Asta e o alta
forma a tradarii. Volga aduna apa altor riuri
rusesti (veniti la mine! scurgeti-va in
mine!), alea vin la ea, intra cu incredere, iar ea se pierde
aiurea.
Stai sub finul auriu, in iarba inalta de iulie,
sub crengutele aurii ale salciilor, pe malul afluentului
celui mai de jos, o oarecare Istra, o simpla spita
din roata Volgai, si te gindesti: iata murmurul
zadarnic al suvoiului, o actiune fara rost. Astfel
toata energia crestina se scurge in balta musulmana.
Oare nu de aici pornesc suferintele fara sfirsit
ale rusilor?
Desi, pe de alta parte, ce bine-i sa nu cazi nicaieri
niciodata! Fiecare cu treaba lui, iar tu - pe nicaieri.
Ce bine e sa deviezi de la ordinea universala si sa
treci pe alaturi, veselindu-te si lenevind! Gindacii
se tiriie, cucul cucuie, copiii se balacesc.
Biserica de pe piezisa se oglindeste in riulet.
O placere. Patrie. Moleseala de iulie. Printre degetele
de la picioare pleoscaie milul caldut.
- Oare avem un viitor? murmura copiii.
- Oare avem aripi? cinta ginganiile.
- Oare am vreo speranta? cucuie biserica.
Eu infasor peisajul intr-un rulou. Tot ce e viu
piuie. Il desfasor incetisor.
ALEGEREA VESELEI
- Da' ce va trebuie un borcan gol? zice capitanul.
- D'aia, zic eu, ascunzind fisticit borcanul la spate.
- Se pare, se chiora banuitor el, ca ati pus la cale
ceva necurat. Aveti o reputatie proasta. Actionati
la comanda?
- Nu.
- Atunci de ce va trebuie borcanul?
- Ce borcan?
- Ãla pe care il ascundeti la spate!
- A, asta!
- Vreti sa intoarceti Volga spre oceanul planetar?
- Am vrut eu, dar m-am razgindit.
- De ce?
- Nu stiu. Eu sint pentru ocrotirea naturii.
- Ei, bine. Ce va trebuie borcanul?
- Capitane, am sa va spun, dar toate astea sa
ramina intre noi.
- Spuneti.
- Vreau sa-l umplu cu apa din Volga.
- Oare prin ce metoda?
- Ei, pur si simplu am s-o scot.
- Si mai departe?
- Nimic.
- Ce va trebuie apa din Volga?
- Pentru analize.
- Oare ce fel de analize?
- Speciale.
- E interzis.
- Ce-i interzis?
- Sa iei apa din Volga pentru analize.
- Unde se spune asta?
- Ce se spune?
- Ca e interzis.
- Ce, vreti sa va arat legea?
- Da.
- Stiti ceva?
- Ce?
- Dati-mi borcanul.
- Nu, n-o sa-l dau.
- Dati-l de buna voie.
- Capitane, parca sinteti un copil.
- Nu, dumneavoastra parca sinteti un copil.
O faceti pe proorocul!
- Capitane, uitati-va ce am.
- Luati-l de-aici. Luati-l imediat! Luati-l de-aici.
- Doar pot sa iau alt borcan.
- Mai intii sa mi-l dati pe asta.
- Iata-l! Tine-ti-l!
- Si daca am sa va mai vad cu vreun borcan
gol… Sa aveti in vedere!
- Ma speriati?
- Eu v-am prevenit.
ALEGEREA COMPANIOANEI
- Ce cretin de capitan! i-am spus tovarasei de drum.
Ne-a luat borcanul. Ne-a luat borcanul intr-o tara
libera!
- O tara libera!… a raspuns companioana.
- A promis ca ma ineaca!
- Ce-o sa facem? s-a speriat ea.
- Sa asteptam.
Volga - betonul mitului rusesc. Nu fluviu, ci autostrada de lacrimi.
Am aminat mereu calatoria pe Volga in jos, o
calatorie obligatorie, poate chiar impusa, o deplasare
in cautarea mitocaniei. Invocam lipsa timpului, oboseala
in cele sentimentale si-mi gaseam scuze fara
nici o problema.
In afara de asta, eram amagit de impresiile mele adolescentine
despre legaturile aproape intimplatoare cu farmecele
Volgai, ca si in cazul noptii de Pasti din
biserica din Iaroslavl, cind babutele lesinau
de la inghesuiala si naduseala, dar
nu puteau sa cada din cauza lipsei de spatiu si
continuau sa se legene impreuna cu multimea,
pierzind cunostinta, cu pupilele dilatate.
Teenager pletos, dupa sarbatorile din mai, mergeam
din Uglici spre Moscova intr-un vagon supraaglomerat, care putea
a ciorapi nespalati si a sudoare; noaptea un individ
s-a apucat sa borasca, linga mine, iar sotia
lui, nestiind ce sa faca, i-a impins in
fata in loc de lighean bocancii, mai intii
pe unul, apoi pe celalalt. Individul i-a umplut pina
la refuz cu voma si-a inceput sa sforaie
usurat.
Bocanci plini de voma - asta era Volga mea, cu steaguri purpurii,
seceri si ciocane, magazine moarte care miros a sapun ieftin
de rufe. Si ca pe printul Dmitrii l-au omorit
cu trei secole in urma in Uglici nu era deloc de mirare
pentru mine, dupa acesti bocanci.
Dupa o jumatate din viata, chinuit de previziuni
urite, cu o mare neincredere in intelepciunea
populara, m-am hotarit in sfirsit
la eroismul tragerii cu ochiul: ce li se intimpla oare,
acolo, pe Volga? Si-au baut definitiv mintile? S-au
satanizat? Au murit?
M-am pregatit spiritualiceste pentru o tristete mortala
si o zeflemea cinica, de parca as fi mers la o
tragedie teatrala. Imi raminea doar sa-mi
aleg cu mare grija tovarasa de drum, ca s-o hranesc
in antracte cu inghetata.
MOSCOVA - UGLICI
Un calator singuratic e ca un sacal. De altfel, pentru
Rusia calator e un cuvint prea european. Cine esti?
Sint un calator. Suna prosteste. Pe de
alta parte - cine sint eu? Doar nu-s un pelerin! Nici drumet!
Si nici turist! Si nici trecator. Eu sint un nimeni.
Eu pur si simplu plutesc pe Volga. In Rusia nu sint cuvinte
care ar defini omul, nu exista eticheta pentru oamenii care
calatoresc. Oamenii de aici nu se caracterizeaza
nici prin profesie, nici printr-un anume statut social. Nu-s nici vinatori,
nici pompieri, nici politicieni, nici medici, nici profesori. Pur si
simplu uneori unii sting incendiile, altii citeodata
invata copiii. Aici toti sint nimeni.
Pe cine sa iei cu tine? Libertate de alegere. Dar e foarte saraca
internationala feminina!
Italiencele sint binevoitoare si pline de entuziasm, insa,
pentru gusturile rusesti, parca prea slabute
si prea ascultatoare. Se intimpla, ii
arati italiencei un dolar fals si ea lesina
de bucurie. Americancele - din contra, nu-s chiar slabute,
dar prea sint indepartate ca mentalitate. Polonezele
sint prea scirbite de Rusia. Frantuzoaicele sint
categorice si de nefutut. Olandezele - mulaje dupa barbati.
Suedezele - nesarate. Finlandezele, iarta-ma, Doamne,
sint proaste. Danezele - educatoare excelente la gradinitele
de copii. Elvetienele - un joc fara gust al naturii.
E adevarat, am cunoscut vreo trei-patru islandeze care nu puteau
a untura de peste, dar asta tare demult. Austriecele sisiie.
Norvegienele, unguroaicele, cehoaicele sint neimportante. Chiar
e ciudat ca li s-a dat tot atita carne, coaste si piele
ca si altor popoare. Bulgaroaicele si grecoaicele imbatrinesc
vazind cu ochii. Nu reusesti sa te indepartezi
de mal si ele deja-s mame-eroine. Spanioloaicele-s un vodevil pisicesc.
Cit despre portugheze - nici macar nu stii ce e cu ele.
Mai inainte ma gindeam s-o iau cu mine pe-o englezoaica
din Londra, dar s-a maritat si a incetat sa ma
mai sune.
Se poate calatori, evident, si cu o dama rusoaica.
Dar de ce? Fumeaza mult, e lenesa, e inconjurata
de badarani beti pe care-i jeleste de-ampulii,
dar dupa clarificarea interminabila a relatiilor,
prinsa cu alta inselaciune, ea neaparat
iti va propune sa faca un copil cu tine.
Calatoria cu o dama rusoaica e o calatorie-n
calatorie. Un cerc dublu de griji. Si nici nu se prea
ingrijeste. De ea se lipesc bacilii, gindacii, trihomanazii.
La ea totdeauna ceva nu-i in regula cu menstruatia.
Pe timp posomorit Volga e gri, pe timp frumos ea pleoscaie
luminos in valuri cochete. De-a lungul ei stau fantomele barbosilor
scriitori rusi cu o compatimire sfisietoare fata
de durerea poporului, cauza careia - autosodomismul rusesc - e
ingropat undeva prin apropiere in nisipul murdar.
- Vom sapa? a propus, gata de actiune, capitanul.
- Mare comoara!
- Ma suparati! a zis capitanul.
- Cine nu e cu noi e impotriva noastra, - s-au auzit barbosii.
- Vai, cultura! m-am suparat eu. Ceva mai vesel nu e posibil?
- Concert! a strigat capitanul.
- 'Nteles! a salutat militareste ajutorul sau.
In primul act parca totul a fost pregatit dinainte.
Din ograda manastirii-rezervatie din Uglici, unde
pentru intrarea in fiecare biserica trebuie sa platesti
aparte, s-a rostogolit direct spre mine cel mai popular tip de invalid,
pe carucior de invalid, Hopa-Mitica cu o colectie
de medalii din anii 1941-1945, cu cuvintele: "Toti candidatii
la presedintie sint evrei!" Femeile care-l insoteau
erau gata de aplauze.
- Gresesti! i-am raspuns destul de dur invalidului. In
genere, in Rusia toti sint evrei, in afara
de tine.
- E adevarat, a spus invalidul. Eu nu-s evreu!
- Despre ce ati vorbit? s-a interesat nemtoaica mea ultramoderna.
Cu cine sa te plimbi pe Volga daca nu c-o nemtoaica?
Cu cine, daca nu cu o nemtoaica inclinata
spre neurastenie, spre datoriile chinuitoare ale Germaniei, sa
pornesti impotriva cursului? Din toate variantele posibile
eu am ales, dupa ce am cintarit bine, o nemtoaica,
o ziarista din Berlin, care habar n-are despre Rusia, in
schimb fiica ironica a undergroundului, cu manichiura, cu
bratari ieftine, albastre ca si cerul rusesc,
roaba fantasmelor cu tatuaj extremist pe coapsa.
Ca sa n-o arunc pe companioana mea intimplator
peste bord, neavind ce face, dupa exemplul tarului
taranesc, eu am umplut toate cele patru punti
ale vaporului, nu cu pasageri obisnuiti, ci cu citeva
sute de ziaristi rusi de cea mai provinciala factura,
din toate coltisoarele tarii noastre necuprinse.
Fie ca ei, ca o Saherezada colectiva, sa ne
povesteasca fel de fel de ciudatenii. In sfirsit,
am ordonat ospatareselor sa imbrace bluze roze
transparente, ca sa plutim ca-n somn. Bufetiera Lora Pavlovna,
si ea toata in roz, mi-a gatit pentru micul dejun
lapte de pasare. L-a adus cu talgerul pe puntea superioara
si, mijind ochii de la lumina orbitoare, a zis:
- Ador sa stau la soare, sa ma incalzesc
ca ultima vipera.
Capitanul vaporului era, evident, chiar capitanul.
(Intre timp romanul a aparut, la editura "Paralela
45" - puteti da de el in majoritatea librariilor,
noi l-am gasit si vi-l recomandam cu incredere)
|
