|
36
Impinse poarta cu piciorul, trase un picior la strachina cainelui,
feri ligheanul din usa si, fara sa-si mai scoata ghiozdanul, se duse la
oglinda. Isi feri jacheta si se masura cu privirea. Era un pionier
adevarat. Daca s-ar mai pieptana oleaca si nu s-ar sti cine este, ar putea
fi fotografiat si lipit pe un perete. Daca l-ar chema cineva, s-ar duce
la razboi.
Iesi afara sa vada daca nu e cineva prin gradina. Nici in gradina,
nici pe dupa casa nu era nimeni. Ar fi vrut sa-l vada asa imbracat.
Din cauza cravatei, parca si camasa si jacheta pareau mai noi. Nici nu
pareau asa de prafuite. Se apleca si-si scutura pantalonii, si-i intinse
putin. O lua incet prin gradina, pe sub copaci si, dupa ce trecu
gardul, merse incet mai departe, pana pe deal. Acolo, unde
cerul parea atat de aproape de pamant, incat cu
un bat mai lung l-ar fi atins. Se aseza langa un tufaris pe o buturuga
de nuc. Cineva l-a taiat demult de tot si Sasa nu l-a vazut niciodata.
De parca nici n-ar fi fost niciodata copac, ci numai o buturuga cafenie.
Poate nici n-ar fi fost mai bine sa fie un copac. Ce ar fi fost daca in
loc sa stea pe buturuga, sa trebuiasca sa se cocoteze in copac?
Poate ca nici nu s-ar fi vazut asa cerul, casele si dealul. Insa
asa se vedeau atat de bine! Asa cum le cunoaste Sasa dintotdeauna.
De la inaltimea acestei buturugi. Sasa isi sprijini coatele
pe genunchi si statu asa mai multa vreme, pe urma se sprijini cu palma
de pamant si vazu ca-i umed. Incepea sa nu mai fie atat
de cald. Soarele de la amiaza parca mai slabise si vantul, care
parea mai inainte cald, acum parca se mai racise. Era insa
placut si luminos. Un nor mare se imprastia deasupra lui Sasa. In
alta parte cerul era albastru, iar peste dealul celalalt se vedeau niste
nori marunti. Jos in sat, baba Hania sapa in gradina. In
cateva gradini ardeau focuri de frunze si iarba greblata. Chiar
daca focurile nu se vedeau, Sasa stia ca ele ard. Fumul se ridica printre
copaci si, daca vantul era linistit, el se suia mai sus decat
gradinile si chiar mai sus si decat dealul, aproape de nori. Poate
daca ar fi fost Sonia aici, s-ar fi asezat cu el pe buturuga. Iar daca
n-ar fi incaput, s-ar fi asezat amandoi pe iarba. Chiar daca
ar fi fost umed si ar fi fost rece, ar fi stat amandoi si s-ar fi
gandit la ceva.
- De ce ard oamenii frunzele si iarba si nu le lasa in gradina?
- Pentru ca in gradina se mai nimeresc si pietre, si bete, si dai
cu harletul in ele.
- Si-atunci de ce trebuie sa arda frunzele?
- Pentru ca pietrele stau ascunse in frunze si betele, si nu se
vad.
- Dar si betele ard, dar pietrele nu ard si tot iti rupi harletul.
- Le iei cu mana si le arunci.
- Tu ai sapat vreodata prin gradina?
- Si de mai multe ori.
- Si nu-i greu?
- De ce sa fie greu? Pui harletul si apesi cu piciorul. Eu apas
cu stangul.
- Si-i mai usor cu stangul?
- E mai greu cu stangul, cu dreptu-i mai usor. Dar eu nu pot cu
dreptul. Cade harletul jos.
- Si-ai sapat mult?
- Vreo zece metri
- Cred c-ai obosit.
- Eu nu prea obosesc, eu pot sa sap si o suta de metri. Dar si iarba te-ncurca
la sapat, se prinde de harlet.
- Si-ai dat si tu foc la iarba?
- Si la toate celea am dat foc, si la gramezi de lemne!
- Si daca se aprinde padurea?
- O sting.
- Si nu ti-i frica sa stingi padurea?
- De ce sa-mi fie frica? o stropesc cu apa!
- Ai stins vreodata vreo padure?
- Nu, dar am stins iarba. Dar daca s-ar aprinde padurea, as stinge-o si
pe ea, as arunca cu pamant si-as bate cu camasa. Si padurea-i tot
ca si iarba, numai ca-i mai mare.
- Dar tu ai fost in padure?
- Daca vrei, pot sa te duc si pe tine prin padure, eu stiu atatea
locuri! Stiu unde sunt cele mai multe lacramioare si stiu si ciuperci,
si un copac gros. Daca mergi cu mine pana la pini, am sa-ti arat
unde se culca porcii mistreti, dar eu nu i-am vazut niciodata. Pe-acolo
trec si caprioarele, si veveritele rod nucusoarele de la pini. Ai vazut
vreodata un cucuruz de la pini?
- Am vazut desenat.
- Daca vrei, putem sa strangem un sac intreg de cucuruji de
pin. Acolo vin si veveritele si mananca. Daca avem un sac la noi,
o prindem in sac, cand sare. Eu am vazut mai multe veverite,
dar cand ma suiam intr-un copac, ele sareau in altul
si eu pana ma dadeam jos sa fug dupa ea, ea se suia in alt
copac si n-am prins-o. Are noroc ca mi-am uitat prastia acasa.
La mos Nichifor hamai cainele si scartai poarta. Sasa
se ridica. Se lovi de cateva ori cu palma peste pantaloni si incepu
incet sa coboare. Cand a ajuns la mal, sari si alerga putin,
ca sa nu cada.
- Acuma sa ma iei si pe mine, eu nu pot sa sar.
- Intinde mainile, ca te prind!
- N-o sa ma poti tine!
- Sai, ca te prind!
Nici nu era grea. Chiar daca-i in clasa a sasea, poate s-o ridice.
O mai duse cativa metri in brate. Numai ca era mai inalta
si se saraia cu picioarele de pamant. Dar asa, nu era
grea, daca le ridica pe sus. Isi scoase numai jacheta si pantalonii.
Cravata o lasa, lua peste ea un pulovar verde. Iar colturile cravatei
le scoase pe de-asupra. Puse pantalonii si jacheta pe scaun si dupa ce
se mai uita o data in oglinda, lua caldarea cu laturi de langa
usa si se duse la scroafa.
- Poti sa duci o caldare asa grea?
- Pot sa duc si doua, daca trebuie.
- Si nu ti-i greu?
- Ii oleaca greu, da' pot s-o duc.
- Si nu te stropesti pe pantaloni?
- Nu, c-o ridic pe sus.
- Laturile le duci la scroafa?
Sasa rosi si schimba caldarea in mana cealalta. Simti printre
degete faina uda de papusoi si incerca sa o ascunda, vru s-o stearga
de pantaloni. Oricum, avea sa se murdareasca din nou. Macar de s-ar gandi
la altceva. Daca prindea o broasca ii taia burta cu cutitul si-o
baga in borcan? A gasit odata un soarece mort. Sa-si faca un scranciob
in gradina? Daca taie un copac mare de tot? Apuca caldarea cu amandoua
mainile si-o duse. Langa costireata se opri sa se odihneasca.
Auzi grohaitul, tropaitul si flescaitul. Geamatul si covitaitul. Lua un
bat si-i trase vreo doua peste bot. Covitai si mai tare. Lua lopata, ii
trase peste cap, peste spinare si copite, pana se baga cu capul
in colt si tacu. Ridica caldarea sa-i toarne in treuca. Grohai
iarasi, isi baga botul, scutura din cap si-l stropi. Puse caldarea
jos si lua iar lopata, ii trase una peste bot. Se duse iar in
colt. Ridica iarasi caldarea. Umbla din colt in colt si grohaia.
Isi baga iarasi botul, o lovi cu fundul caldarii. Se auzea fleoscaitul
din treuca si bolboroseala. Pe spate avea cateva pete vinete si
pe rat, chiar sub ochi, avea o zgarietura cu sange.
Din treuca iesea abur si mirosea. Ea grohaia usor si gemea si scotea bulbuci.
Din cand in cand isi ridica capul si-l scutura.
37
- Credeti ca pot creste in padurea noastra atatea ciuperci?
- Ciuperci si nucsoare, alune, toate cele!
- Nu le mananca veveritele si harciogii? Rod si casa, daca
trebuie!
- Daca ciupercile cresc atat de mari, nici nu ne mai trebuie copaci.
- Ca sa facem loc pentru ciuperci?
- Sigur ca da, daca tot cresc ciupercile atat de mari, ar trebui
sa taiem copacii, sa le facem loc, sa nu se ofileasca ciupercile.
- Sunt ciuperci si rosii, si galbene.
- Numai trebuie sa le udam si sa stam langa ele.
- Legam niste ate de ciuperci si, cand vine iepurele sa le rontaie,
il legam cu ata!
- Putem sa prindem asa toti iepurii! Ii legam cu ata si-i tinem
intr-o groapa!
- Dar nu dam cu pamant peste groapa, punem numai niste frunze si
niste crengi!
- Si umplem o groapa plina de iepuri, si-i tinem acolo sa nu mai fuga!
- Sa creasca ciupercile linistit, sa se faca mari!
- Pe urma punem ata si prindem si harciogii, si-i legam cu ata!
- Da! Si trebuie sa sapam inc-o groapa pentru harciogi!
- Umplem groapa cu harciogi si punem frunze!
- Da! Si facem doua gropi, una cu iepuri si una cu harciogi!
- Pe urma strangem toate ciupercile si le prajim!
- Si facem si oua prajite cu ciuperci, si cu usturoi! Punem si carne de
iepure, ca avem!
- Harciogii se mananca?
- Putem sa facem manusi si sa le vindem. Daca facem o mie de manusi, niste
manusite mici?
- Cam vreo trei ruble pe-o pereche de manusi, daca le facem bine?
- O mie de manusi cate trei ruble, trei mii de ruble. Dar daca le
facem mai mici. facem si mai multe.
- Da, mai ales daca mergi la drum, iarna, cand ii zapada.
- Ce copaci frumosi!
- Am greblat toata padurea, e foarte frumos!
- Da si vad ca vreascurile le-ati scos la margine, foarte bine.
- Le-am scos, ca sa nu fie gunoi in padure, padurea este o bogatie
a naturii!
- Este bine ca dumneavoastra aveti grija de paduri.
- Padurea este, in primul rand, verdeata si aer curat, de-acuma
dumneavoastra cred ca stiti ca padurea face oxigen.
- Aerul trebuie sa fie curat, dragul meu. Numai asa putem sa crestem o
generatie sanatoasa. Apropo, ce mai face Nadenica?
- Tot cu copiii, Vladimir Ilici, cresc nabadaiosii! Uh, ca-s dati dracului!
- De astia avem nevoie, Edmundaci!
- Ca otelu'! Nadejda-i maladet!
- Cred ca are si mult de lucru, dar Nadenica e-o fata muncitoare, nu cred
ca s-a plans vreodata de ceva si-i place, Edmundaci, ?i place!
- Eu ma intreb, Vladimir Ilici, dac-as fi eu in locul ei,
m-as descurca oare?
- Trebuie sa ai vocatie pentru asta, Edmundaci! Nu e de ajuns sa
vrei, trebuie sa si simti, iar pentru asta trebuie sa ai vocatie! Numai
vocatia Edmundaci! Vocatia si puterea de munca! Asta are Nadiusa
si n-avem noi!
- Ziceti ca-i frumos in padure va place.
- Da, foarte buna treaba.
- Asa ar trebui sa faca fiecare, sa-si faca ordine la locul de munca.
Sa nu uitam, padurea face oxigen.
- Asa ar fi bine Edmundaci, dar inca mai avem nevoie de timp.
Timpul le rezolva pe toate.
- Sunt sigur ca va veni o zi, cand aceste probleme vor fi de natura
trecutului.
- Sa nu ne pripim, Edmundaci, niciodata sa nu ne pripim. Cum se
zice, masoara de sapte ori si taie o data.
Peste vreo doua ore s-au intors si ei. Se intunecase de-acum
si in casa ardea lumina. Mai intai intra mama si se-auzi
cum scartaie usa mai usor si se aprinse lumina in veranda.
Se auzi latratul cainelui si tata vorbi ceva cu el si-l trimise
la loc. Sasa statea la masa si se uita intr-o carte. Pe masa mai
erau caiete si creioane, si ghiozdanul deschis. "Ce faci, Sasa, ai
dat ceva la scroafa?" "Am dat". "Ai gasit caldarea
langa usa?" "Da, am dus-o si i-am dat si apa". "Cum
de-ai scapat autobuzul?" "Am fost prin oras". "Si-ai
venit pe jos? nu te-o ajuns nici o masina?" "Da' ce are, daca
am venit pe jos?" "N-are nimic. Ai mancat ceva?"
"Am mancat niste oua". "Si cum a fost, te-au primit
in pionieri?" "Aha". Ia intoarce-te oleaca,
sa vad si eu cravata". "Ai dat ceva la scroafa?" "O
dat baietu' o dat". "Ai gasit caldarea langa usa?"
"I-am dat-o si i-am dat si apa". "Si? Te-au primit in
pionieri?" "M-au primit". "Ia stai oleaca, sa-ti vad
si eu cravata, scoate sfiteru". "Oho, sa n-o dai jos, sa dormi
la noapte cu ea", rase tata. "Si ai venit pe jos, ca am
inteles ca ai scapat autobuzul?" "Am fost prin oras".
"Nu te-o ajuns nici o masina?" "Nu da' ce are?" "N-are
nimic, faci sport. Ai mancat ceva?" "Am prajit niste oua".
"Maine te duci undeva sau stai acasa? Daca te duci undeva,
sa dai ceva la scroafa, pe urma sa te duci si vezi ca poimane ai
scoala". "Daca pe Lenin nu l-ar fi impuscat mai traia
mult oare?", intreba Sasa. "Mai traia, inca vreo
douazeci de ani", zise tata. "Totuna nu l-as fi vazut",
zise Sasa. "Poate nici eu nu l-as fi vazut", zise tata. "De
ce l-au impuscat?", intreba Sasa. "Pentru ca erau
rai", zise tata. "Erau capitalisti?" "Erau si capitalisti
si culaci, ei l-au impuscat". "Eu, dac-as avea un pistol,
i-as impusca pe toti, zise Sasa, ii drept ca partizanii nu
se tem de nimic?" "Cum sa se teama? Partizanii nu se tem niciodata".
"Si eu m-as fi facut partizan", zise Sasa. "Tu ai mancat?"
"Am mancat oua". "Te mai duci undeva?" "Nu".
Pe urma Sasa intreba: "Ce fel de nume-i Sonia?" "Sonia?
de la Sófia, sau in frantuzeste Sophie", zise tata.
"Nu ma mai duc, ma culc si eu", zise Sasa. "Ei hai dar,
pune-te si dormi" zise tata.
Mai era atat de putin pana la parada. Luni o sa duca bani
pentru baloane. Trebuie sa se pregateasca. Sa sparga sticle, sa stranga
pietricele.
|
