Gheorghe MOROSANU

Metroul fara Ceausescu

(continuare din nr trecut)

LA VEST

La Metrou nu era nici un fel de tunel. Linga podul Cotroceni, in spatele unui soldat de bronz care ameninta pe dusmani cu o pusca rupta, linia de tramvai fusese scoasa de pe batrinul Splai si doi-trei oameni dislocau macadamul cu picamere si tirnacoape. Chiar sub coasta podului, unde doi berbecuti incastrati intr-un zid de piatra scoteau apa pe gura, se batusera vreo citeva palplanse.
Mai adaugind doua baraci de tabla si un gard din placi frumos tarcate alb-rosu, fiecare cu un M enorm in mijloc, am terminat de conturat imaginea primului punct de lucru al Metroului.
E drept ca in acele zile s-a putut auzi urmatoarea discutie, intre unul din cei ce spargeau strada, un taran venit din strafundurile Moldovei, si un altul, baiat de Bucuresti:
- Bai, nea Ioane, ce faci dumneata acum?
- Scot chetrele iestea, nu vezi?
- Lasa chetrele, spune-mi ce lucrare se executa, ce va fi in final?
- Metrau.
- Bine, si ce e ala Metrou?
- Metrau, dracu stie?
Dar chiar daca nu se vedea prea bine pentru toata lumea ce si cum va fi, era destul de clar ca aveam santier Metrou, deci ca vom avea si Metrou.
Noii pionieri ai Metroului au coborit chiar in fata Alimentarei Cotroceni. De cum a atins asfaltul, Gilma-mare a simtit ca-l taie o durere cumplita de stomac:
- Hai sa luam o juma' de rom ca 'nebunesc!
- Sa luam, au zis cei doi (Gilma-mic nu putea avea opinie in aceasta privinta) si au pus banii parte dreapta. De baut, a baut fiecare proportional cu durerea. Dupa care, cum era si firesc, mai batrinul grupului, cu suferinta alinata, a luat conducerea expeditiei.

Poate ca simbolul cel mai caracteristic pentru Bucurestiul inceputului de Metrou (sint ceva ani de atunci, nu?) este autobuzul "Skoda", o masina de culoare rosie, rotunda la capete ca o jumatate de cartof si fornaind ca motanul incaltat. Un asemenea vehicul i-a dus pe eroii nostri la CET Vest, (caci la "lot" discutia a fost scurta: "V-ati cazat?" "Nu". "Mergeti la Vest") unde primii constructori ai metroului gasisera gazduire intr-o fosta colonie a Energoconstructiei. Cum ar spune marele nostru taran, Marin Preda: Un santierist venit in Bucuresti, tot santieristi cauta. Asadar, autobuzul 80/ (optzeci barat), Grozavesti, Leul, Armata Poporului, Apaca, Militari, IDMS, ITIA, in sfirsit centrala termoelectrica Vest cu turnul ei de 180 de metri. Deocamdata, le explica administratorul, vor sta intr-un dormitor comun cu nu mai mult de treizeci de paturi, pina se mai elibereaza ceva camere. Cu toate ca Gilma-mare face un scandal monstru, nu se poate decit asa. Deci iata-i instalati intr-un hangar fara alt racord la civilizatie decit o conducta de apa rece, aflat linga un triaj CFR unde se face mereu manevra, insotita de sunete de sirena si de comenzi amplificate prin megafoane, mai ales noaptea. Dar santieristii nu sint prea boierosi, iar de insomnii n-au suferit neam de neamul lor. Prietenii nostri vor avea aici somnul adinc al muncitorului de zi-lumina, pe care nici un cataclism nu-l poate tulbura. De incalzire centrala inca se puteau dispensa, iar curentul electric va fi suplinit de cite o luminare, aprinsa doar la coaserea unui nasture sau la conceperea unei scrisori. Scriitorul in devenire va incepe chiar sa-si noteze primele impresii, amenajindu-si biroul pe valiza, cu luminarea proprie in stinga. Incit intr-o seara Gilma-mic il va intreba idiot: "Tu cui scrii atita, ba?" "Mie", va fi raspunsul celui pe care datoria suprema fata de arta il facea sa tina foarte mult la intimitatea lui. Chiar si pe santier, chiar si in dormitorul comun.

A BATE PALPLANSE

(Pentru cine nu stie, palplansele sint niste uluce de fier ce se bat in pamint si care, imbucindu-se unele cu altele, formeaza o pavaza contra apei de infiltratie).

Splaiul Independentei, Cotroceni, octombrie 1975, orele 23. Dimbovita clipoceste nocturn. Linistea care se instaurase oarecumva peste Capitala incepe deodata sa fie fragmentata de lovituri metalice repetate, ca ale unei mori la scara cosmica: secunda si lovitura. Un ciocan pneumatic de citeva tone este ridicat de o macara si potrivit sa incalece o sina de fier infipta cu virful in nisipul cheiului, careva da drumul la un ventil de aer si pistonul, gros cit un halterofil, incepe sa trasneasca ritmic sina in cap. Noii veniti isi baga degetele in urechi. 'Nea Zavate, un om mare, cu capul cit o cioata, mesterul acestei indeletniciri, ride sa se sparga:
- Ha, ha, ha! Va cam taie la timpane, da? Eu am batut sase ani parplanse la Portile de Fier.
Apoi ramine intr-o pozitie maiestuoasa, tinind inca de sforile cu care a manevrat ciocanul.
Alaturi e un bloc inalt. Se aprind lumini, se arata capete ciufulite la toate ferestrele. Unii striga ceva, nea Zavate nu aude nimic. Peste citeva minute, pe poarta intra un om. Cu halat lung si tichie pe cap, de departe ai zice ca e un mosulica amarit. De aproape e un domn bine de Bucuresti. Se aproprie si incearca sa-si expuna punctul de vedere gesticulind, dar cum nimeni nu-l aude, merge la Zavate, ii smulge fringhiile din miini si incepe sa traga de ele. De mila lui, marele mester face semn celui de la ventil. Ciocanul se opreste, orasul se destinde, recapatindu-si, pe moment, dreptul la somn.
- Ce vrai, dom'le?
- Sa inceteze toata nebunia asta!
- Nu zau!
- Vom face reclamatie la minister! La Comitetul Central!
- Poti sa faci lacramatie si la Alixandru Machedon. Eu am ordin sa bat parplanse, parplanse bat.
- Bine, dar nu intelegi ca noi muncim ziua, semnam hirtii importante!
- Ca noi stam degeaba!
- E imposibil, e absurd, nu se poate admite asa ceva!
- Ati votat pentru Metrou, Metrou va facem.
Domnul cel revoltat a plecat cu revolta lui cu tot, nea Zavate a dat iar semn spre ventil si astfel somnul bucurestenilor a fost toata noaptea impartit in fragmente de cite o secunda.
Totusi, aceea a fost prima si ultima noapte in care s-au batut palplanse in Bucuresti. Si adevarul este ca nu se putea continua asa, chiar daca in blocul respectiv nu ar fi locuit numai "barosani", dupa cum s-a aflat ulterior. Iar mai apoi, si ziua uneori, de peste Dimbovita venea inalta rugaminte de a inceta activitatea timp de citeva ore, pentru tinerea unor sedinte importante. Atunci, zanganitul tramvaielor de la rive gauche, care va fi provocat nevroza si va fi scurtat viata multor bucuresteni, oferea echipei de la palplanse momente de placuta destindere.

BUCURESTI

Daca nu se mai bat palplanse intre orele 22-6, ce pot sa faca cei din schimbul de noapte intr-o curte pustie? Aranjeaza frumos un morman de pietre, mai risciie pavajul cu lopetile, ba chiar il spala cu furtunul, in sfirsit, cu acordul tacit al maistrului, se retrag intr-un tunel prin care ies din termocentrala Grozavesti doua conducte cu aburi, groase de vreo doi metri. Aici, dintr-o salopeta si o flanea strinsa ghem, se poate amenaja un culcus convenabil. Dimineata, dupa ce ies odihniti si repeta, de ochii sefilor abia sositi, operatiunile de cu seara, se impart in doua tabere. Nea Zavate, sustinut si de Gilma-mare:
- Mie sa-mi dati de munca. Si sa ma pontati, zi si noapte, cit pot face, atita sa iau. Ca n-am venit din fundu Moldovei sa umblu haihui si sa toc banii prin Bucurestiul asta.
John si Stapinul au ce face in Bucuresti: viziteaza orasul, sarind din tramvai in autobuz, din autobuz in troleu si continuind pe jos. Orice numar nou din colectia ITB-ului ascunde un procent din farmecele multiple ale Capitalei. Nu cunosc orasul, dar nici nu se omoara cu intrebatul, caci au descoperit o metoda de orientare fara gres: toate traseele trec pe la Gara de Nord. De acolo, 80/ ii poate duce operativ, fie la lot, fie la colonia Vest, dupa dorinta.
Intr-una din dimineti, Gilma-mic se ia dupa ei.
- Ba, voi unde mergeti?
- Prin oras.
- Merg si eu.
- Hai.
Si pornesc toti trei pe cheiul Dimbovitei la vale, apoi pe bulevardul Republicii la deal. Fac o plimbare cu barca in Cismigiu, scapa cu greu de bisnitarii de bilete care-i invita la film... De la un timp, Gilma-mic tot priveste la ceas.
- Ai vreo intilnire?
- Nu, ma uit sa se faca zece, sa bem ceva.
- Nu astepti si tu sa luam salariul, ca orice om?
- Am eu bani, nu va temeti. Fac cinste.
- Ai pe dracu, il intarita cei doi. Tat'tu nu-ti da nici de tigari.
El scoate citeva sute si le fosneste insinuant:
- Da astia ce-s?
La zece si un minut, restaurantul este linistit, racoros si gol.
- Ce doresc domnii?
Gilma-mic se lasa pe spatarul scaunului si intreaba:
- Ce ai de baut?
Chelnerul priveste fix si raspunde scurt:
- Sampanie.
- Sampanie? (Gilma-mic face putin ochii mari, dar duce mina la buzunar si isi revine): Adu-ne si noua trei.
Pina sa vina boy-ul, apare un tiganos care le flutura pe sub nas un pachet lungaret si alb:
- Ia "Kentana", ia "Kentana"!
- Kent? sare Gilma-mic. Cit e pachetul?
- Pst, mai incet minca-ti-as. Patruzeci pacul, trei foi cartusul.
Cei trei fumeaza Kent si beau sampanie, ca boierii. Se termina primul rind, Gilma-mic priveste dupa chelner. Nu-l gaseste, se hotaraste sa se descurce singur. Ia o sticla, ii rupe sirmele si da s-o desfunde cu mina. Nereusind, apuca dopul cu dintii si-l suceste in toate chipurile. Poc! Plin de spuma, Gilma-mic mugeste si da din miini ca un naufragiat. In sfirsit da ochii peste cap si se lasa moale pe scaun. Cei doi il intorc cu pieptul pe spatar si ii trag citeva dupa cap. Gilma scuipa dopul cu chinuri si isi revine cit de cit.
E aproape seara, cei trei intra pe poarta Metroului, Gilma-mic cu o "Kentana" lunga si alba intre dinti. Batrinii moldoveni sint la post, ciocanul toaca linistea Bucurestilor fara odihna. Stapinul:
- John, hai sa stam mai in urma. Mie mi se pare ceva suspect cu banii lui Gilma.
- Lucru curat nu este.
De cum il vede pe Gilma-mic, Zavate da un semn spre ventil si peste santier se lasa o liniste ca-n filmele cu suspens.
- Ai venit, ba?
- Da, raspunse Gilma-mic, scotind pachetul de Kent. Ia o tigara.
Omul se serveste, aprinde, trage doua fumuri:
- Bune tigari! Da de unde ai tu bani sa cumperi Kent, ma prapaditule?
- Am si eu.
- De unde, ma, ca voi nu va puteti c... de foame, nici tu, nici scrijitu' de tac'tu! Tu mi-ai luat banii din salopeta, dumnezeii ma-ti! Si mina lui 'nea Zavate cade napraznic peste moaca lui Gilma-mic, turtindu-i tigara si doborindu-l la pamint.
- Aoleu! Aoleu, nene, iarta-ma, ca-ti dau banii la salar!
- Ai sa mi-i dai, grijania ma-ti, ca te fac daraburi! tuna omul mai tragindu-i un sut in fund si intinzindu-l la pamint ca pe o broasca.
Gilma-mare, care era ceva mai departe, sare si se agata de mineca lui Zavate:
- Ce ai, bre, cu baiatu, de ce dai in el?
Uriasul se scutura si-l azvirle ca pe o musca:
- Ce am, intreaba-l pe el, de unde fumeaza tigari lungi? Din banii mei, care mi i-a furat azi-dimineata, cind ma spalam.
- Nu se poate, protesteaza sincer batrinul Gilma. Asa-i tata? Dar vazind figura nenorocita a lui fiu-su adunindu-se de pe jos: Asa-i, nafura ma-ti, ca nici la treaba nu esti bun, si la hotii esti prost? Mars si tine de funia ceea! C-am sa-ti leg un fier de git sa te dau in Bega asta... sa scap dracului de tine, ca nu stiu cui semeni asa de natarau!

(va urma)