|
LA LUNCA
- Mergem la lunca!
- Mergem la lunca!
- Ura! Mergem la lunca!
Copiii nu mai puteau de bucurie cand unchiul Dorin le anunta hotararea
ca vor merge sa faca plaja si baie la lunca de la marginea orasului. Vor
pleca cu totii, si Andreea, si verisorii ei - Luana si Lucian, si, bineinteles,
tanti Diana.
Urma febra pregatirilor. Tanti Diana puse masa si copiii mancara
cu pofta. Lucian cu Luana pregatisera rucsacul in care pusera doua
paturi, carti de citit si, desigur, mingea. Andreea, verisoara lor mai
mica, isi lua casca de inot si doua borcanase pentru prins
pesti. Acest lucru il invatase de data trecuta, cand
fusese cu parintii ei si colega sa - Lavinia. Prinsesera atunci cate
10-11 pestisori, care, din pacate, in lipsa unui acvariu, murisera
a doua zi in borcan, desi amandoua schimbasera apa si le dadusera
pestilor sa manance firimituri de paine si faina de malai,
ba mai mult, le creasera si un mediu placut, cu ierburi de rau...
Abia asteptau ca tanti Diana si unchiul Dorin sa dea semnalul de plecare.
- Sunteti gata? N-ati uitat nimic?
- Gata! Gata! strigara toti in cor.
- V-ati luat toti costumele de baie?
- Ni le-am luat, raspunsera ei in acelasi fel.
- Ai pus si cutitul pentru mancare, Lucian? il mai intreba
unchiul Dorin pe nepotul sau.
- L-am pus, raspunse "la fix" Lucian.
- Am luat de toate: branza, rosii, oua si sare. O sticla cu apa,
cate doua bucati de chec pentru fiecare. Putem pleca, incheie
tanti Diana, si copiii iesira primii pe usa. Unchiul Dorin incuie
usa si puse bine cheia in buzunarul cu fermoar de la blugi.Chiuind
de bucurie, copiii mergeau inainte pe drumul stiut.
- Trecem si pe la Costel si Stela? si intelesera ca aceasta intrebare
a unchiului Dorin era, de fapt, o propunere.
- Da! Si-asa sunt in drumul nostru. Ar fi bine sa vina si Alexandrii,
zise tanti Diana. Ne-am simti mai bine impreuna...
Mai facura vreo suta de metri si ajunsera la blocul unde locuiau Alexandrii.
Ferestrele de la bucatarie si de la sufragerie erau deschise. Unchiul
Dorin il striga pe nenea Costel. Acesta aparu in balcon si
promise ca vor veni mai tarziu, deocamdata avand apa calda
la baie...
- Bine, va asteptam acolo, preciza unchiul Dorin. Inainte, copii!
le dadu el tuturor impulsul de a-si relua traseul.
Peste vreo 15 minute ajunsera in lunca si, dupa ce-si alesera un
loc potrivit, cu iarba curata, isi intinsera paturile si se
dezbracara.
Era o dupa-amiaza frumoasa de iulie. Pe malul unde se instalasera mai
erau destule persoane iesite la iarba verde, la soare, la rau.
Unchiul Dorin si tanti Diana se intinsera sa faca plaja. Andreea
si Lucian isi luara borcanele si plecara sa prinda pestisori. Luana
isi scoase din plasa cartea pe care si-o luase cu ea si incepu
sa citeasca.
Dupa vreo jumatate de ora, Andreea si Lucian aparura cu niste pestisori
care inotau, e adevarat, cam stramtorati in borcan.
Prinsera destul de multi.
- Jucam voley, taticule? intreba Andreea.
- Da, vii, Diana? o intreba si el pe mama Andreei.
- Vin, si tanti Diana arunca mingea spre Luana, care parca devora cartea...
Cu totii jucara voley, unchiul Dorin facandu-le o adevarata demonstratie
de cum se loveste corect mingea. Apoi, fiecare isi relua indeletnicirile
preferate.
Trcusera vreo trei ore de cand poposisera aici. Asternura masa si
mancara cu pofta.
Dupa masa, din nou, plaja. Peste un timp, o parte dintre ei intrara in
apa; nu era adanca deloc. Abia daca ii ajungea unchiului Dorin
pana peste genunchi. Mai ales Andreea era incantata
de "pluta" pe care tatal ei o invata s-o faca... Fara
a-si uda parul pentru ca-si luase de acasa casca protectoare... Iesira
apoi din apa sa se usuce la soarele ce incalzea inca destul
de puternic.
- Hei, aici erati?! Bine ca v-am gasit! ii saluta deodata de pe
malul celalalt nenea Costel si tanti Stela. Traversara apa si isi
intinsera si ei patura, alaturi. Tanti Stela isi scoase revista
si, dupa ce conversa putin cu tanti Diana, incepu sa citeasca...
- Mergem la pescuit? propuse nenea Costel.
- Am pescuit deja! zisera Andreea si Lucian intr-un glas. Priviti
aici! ii aratara ei borcanul in care pusesera pestisorii.
Celalalt borcan cu care ii prinsesera era gol, asezat deoparte,
pe iarba...
- Nu din astia... Mai mari, ii provoca nenea Costel.
- Dar cum ii prindem? intrebara copiii topaind bucurosi in
jurul lui.
- O sa vedeti! zise enigmatic nenea Costel... Veniti cu mine...
Ii urma si nenea Dorin care le auzise intentiile.
Luana continua sa citeasca. La fel, tanti Stela. Tanti Diana facea in
continuare baie de soare.
Dupa vreo suta de metri de-a lungul malului, nenea Costel se opri in
dreptul unor tufe si scoase de acolo doua undite, de fapt doua bete lungi
ce aveau legate nylonul si carligele necesare, chiar daca erau facute
din ace cu gamalie...
- De unde le aveti, nenea Costel? intreba Andreea.
- Au crescut in rachite! raspunse el la fel de prompt si enigmatic.
- Stiu, ati mai fost si ieri..., rezolva Andreea, pe loc, dilema.
- Da, confirma nenea Costel. Acum sa cautam rame, mai zise el.
Dupa ce gasira rame in pamantul ud al malului, nenea
Costel ii oferi o undita lui nenea Dorin, si imediat, ca un adevarat
pescar, ce se respecta, nenea Costel prinse un bulfac - peste de cca 7
cm lungime.
- Aici nu sunt altii mai mari, preciza nenea Costel, tocmai cand
in undita lui se prindea un alt bulfac.
Trecuse cam o ora de cand pescuiau, si nici nenea Dorin, nici Andreea,
nici Lucian nu reusisera sa prinda nici macar un pestisor, in timp
ce nenea Costel, ca un vrajitor, ii scotea unul dupa altul.
- Eu nu mai am rabdare, renunt, zise nenea Dorin, si pleca.
Si nici dupa o alta jumatate de ora nu reusisera sa prinda nimic. "Onoarea
famialiei" era oarecum amenintata...
In cele din urma Lucian renunta si el si se ocupa acum de construirea
unui castel din nisip. Apoi, uitandu-se la Andreea si vazand
ca aceasta nu prinsese inca nici macar un bulfac mic, zise:
- Ia sa mai incerc si eu!..., si lua undita de la Andreea.
Dupa vreo zece minute, se auzi strigand cat se poate de tare,
topaind si, in acelasi timp, vanturand undita pentru
a le-o arata tuturor:
- L-am prins! L-am prins!...
Si, intr-adevar, dupa momentul prelungit de suspense, scoase din
carlig o "varluga", care era mult mai mare decat
ceilalti pesti...
- Varluga asta face cat 10 bulfaci la un loc. Ce bine c-ai
prins-o, Lucian! Mie mi-a scapat de nu stiu cate ori. De cand
o urmaresc... Parca e imparatul pestilor!..., conchise ea tot asa
de entuziasmata.
- Gata, cu asemenea "vanat", acum putem pleca acasa, rase
nenea Costel. Ajunge pentru azi...
Si, dupa ce ascunsera unditele intr-o tufa de rachita, si isi
stransera lucrurile, cele doua familii pornira satisfacute pe drumul
de intoarcere spre casa. Nenea Costel si Lucian tinand in
maini cate un borcan. Fiecare foarte multumit de continutul
sau...
|
