|
Transnistria - la umbra statuilor lui Lenin
Transnistria - rezervatia de comunism
Mai sint citeva minute pina la vama. Atmosfera din
masina s-a tensionat brusc, toti tac. Radioul cinta in continuare,
in ruseste. Melodia e frantuzeasca. Stepan e aproape sigur ca nu
ne vor controla actele, caci masina sa are numar de Transnistria, adica
de Republica Moldoveneasca Nistreana, cum se spune oficial. Daca ne controleaza
si vad ca sintem romani, e foarte posibil sa ne intoarca
din drum. Au mai fost cazuri. Au intors autocare intregi care
mergeau spre Manastirea Noul Neamt. Asta pentru ca nici in Romania
nu sint primite automobilele nistrene. Ochi pentru ochi, dinte pentru
dinte, cum s-ar spune. Se zareste Vama. Inima s-a facut cit un virf
de ac. Stepan conduce calm, ocoleste obstacolele de piatra puse tocmai
pentru a nu intra in linie dreapta cu viteza. Soldatii, cu arme
in spate, controleaza un autobuz tras pe dreapta. De-o parte si
de alta, din camuflaj, ies tevile a doua tanchete. Cladirea propriu zisa
a Vamii e o cascarabeta varuita crem, nu mai mare decat un W.C. public.
Stepan saluta vamesii cu o inclinare a capului si trece mai departe.
Tacerea continua, dar inimile isi recapata proportiile normale.
Ba chiar incep sa bata. Blocurile din Tighina cresc cu repeziciune,
ca intr-un film documentar. "Se vede Benderul", zice Stepan,
folosind noul nume al orasului. Blocuri muncitoresti, lipite unele de
altele, in siruri nesfirsite. Un siloz pentru cereale le concureaza
cu succes. Cu toate acestea, e un oras foarte verde, iar soarele de vara
si apa molcoma a Nistrului ii dau un aer duminical. Masina incetineste
in graba, facindu-ne sa bijbiim dupa un punct
de sprijin. Dupa curba, un filtru militar instalat in capul podului
peste Nistru. "Ce se intimpla?" intreaba cineva.
Vocea ii tradeaza panica. Nimeni nu raspunde. Un militar scruteaza
cu atentie fiecare masina. Din cind in cind opreste
cite una. Din fericire, nu pe a noastra. De pe pod, privelistea
larga a apei umple ochiul. In departare, de un nor vinetiu atirna
fringhii de ploaie. Benderul - intra in vorba Vitalie- chiar
daca e dupa vama, e jumatate al Moldovei, jumatate al republicii-fantoma.
Ordinea e asigurata si de politia moldoveneasca si de militia nistreana.
"De aceea umbla si leii moldovenesti si rublele". In rest,
e interzis sa folosesti leul moldovenesc sau sa-l schimbi. Pentru asa
ceva poti fi arestat. Noroc ca vinzatorii mai accepta, pe furis,
plata in lei moldovenesti pentru ca sint mai siguri decit
cupoanele lor.
Pe dreapta, cu portiera deschisa, o masina a Militiei rutiere. Pe sub
portiera se prelungeste o pereche de picioare feminine. O tinara
in fusta mini, cu tricou bine mulat si cu chipiu pe cap se ridica
si ride spre noi. Pune miinile in solduri si face o
pirueta. Are parul lung, pina mai jos de omoplati. Dupa ce trecem
ne face bucuroasa din mina. "Militienii si cadrele armatei
au mare succes la fete, comenteaza Stepan, chiar daca rid de ei
pe la spate; le place ca au chipiuri si leafa buna". "Aici sint
sapte femei la un barbat, completaza Vitalie, e criza mare, tinerele se
dau pina si la calugarii de la Manastire. Se spune ca le fac avansuri
nerusinate la spovedanie, iar mai zilele trecute au fost alungate vreo
trei stricate care stateau goale golute la soare sub zidurile sfantului
lacas". "Cit a sezut aici armata a 14-a, a mai fost cum
a mai fost..." zice Stepan mucalit.
Lenin dadea zaharul copiilor
La intrarea in Tiraspol flutura biruitor steagul fostei RSSM, sub care
se incruciseaza frateste secera si ciocanul, facute din piatra,
de dimensiuni sovietice. Pe un suport imens de tabla este scris "55
de ani, 1944 - 1999". Inaintam pe strada Vladimir Ilici Lenin.
Din douazeci in douazeci de metri la chioscuri galbene, de tabla,
se vinde cvas. In fata Parlamentului, pe un piedestal supraponderal,
Lenin vegheaza la soarta fiecaruia, cu o mina aratind discret
spre viitorul luminos. Totul este din marmura roz. Replici de diferite
marimi si din materiale mai mult sau mai putin pretioase pot fi intilnite
pretutindeni: in parcuri, ronduri, in fata caminelor culturale
etc. Iubitorii reprezentarilor bidimensionale -in mozaic sau desen-
nu vor fi nici ei dezamagiti. Lenin e ubicuu. Cu surisul lui blind,
poate fi intilnit pe strazi, in mintea si memoria oamenilor.
"Da, a fost copil si Lenin
Da, a fost si el scolar
Si in geanta sa pe vremuri
A purtat abecedar.
A rostit cuvintul mama
Si cu drag l-a repetat
Iar din mijlocul padurii
Mamei flori i-a adunat."
Vitalie isi aminteste perfect poezia, a recitat-o de zeci de ori.
Stepan il aproba, buzele lui se misca recitind fara glas,
odata cu ale lui vitalie. Li se spunea, pe vremuri, cind aveau si
ei abecedar, ca Lenin a fost un copil foarte cuminte si ascultator. O
singura data a spart din greseala o vaza, dar s-a dus imediat si i-a spus
mamei ce boacana a facut. Fiindca a recunoscut-o singur, a fost iertat.
Vladimir Ilici tinea foarte mult la mama lui, de accea ii culegea
floricele. Vladimir Ilici tinea foarte mult si la carti. Cind venea
odata de la biblioteca l-au atacat niste giste. Atunci el s-a lasat
pe genunchi si pe coate si a ascuns cartile sub haina ca sa nu le strice
gistele. Cind l-a vazut mama sa ce haine murdare avea, l-a
certat. Apoi cind i-a spus cum a murdarit imbracamintea, mamei
i-a parut tare rau ca l-a certat.
"Un ceai si o coaja de piine
Ruga sa-i aduca grabit
La masa intre carti adincit
Sta Lenin cu gindul la tine".
Tovarasul Lenin bea ceaiul neindulcit, caci dadea zaharul copiilor.
Da, el tinea foarte mult la copii. Tot ce primea - un mar, un biscuite,
un cartof - el trimitea copiilor. "Circula si un banc, zice Stepan.
Cica odata oamenii muncii i-au adus mai multi pesti. El i-a primit, a
luat unul si l-a mirosit; fiindca nu mirosea bine, a strimbat din
nas si a spus: dati-l copiilor!"
Trecem pe linga sediul armatei a 14-a. Pe poarta e desenat un ostas
cu ochii dirzi, cu arma in brate, scaldat in lumina
rosie a stelei calauzitoare. Cladirile - asemanatoare unor camine de nefamilisti
- sint in cea mai mare parte parasite. Geamurile prafuite
si pe alocuri sparte par cei o mie de ochi ai unui monstru cu mintea incetosata.
A mai ramas o mica parte a trupelor care si-a facut un post de televiziune.
Astfel locuitorii Tiraspolului pot urmari cintece patriotice, aniversari
ale comandantilor, interviuri cu simpli soldati sau reportaje despre cum
petrec acestia timpul liber. Totodata, ei mai pot urmari posturile rusesti
de televiziune, pe cel al Republicii Moldova, postul lor "national",
iar dintre cele occidentale doar MTv, Cartoon Network si Discovery. Ziarele
nu se citesc foarte mult fiindca sint cam scumpe, mai ales pentru
locuitorii de la sate. Se asculta radio-ul. In ultima vreme, povesteste
Stepan, mass-media a fost plina de ororile razboiului din Kosovo si, mai
ales, de atrocitatile pe care le-au comis albanezii asupra sirbilor.
Iar o stire a intors pe dos toti transnistrenii: presedintele Smirnov
a declarat ca a primit o scrisoare din partea lui Bill Clinton in
care acesta ameninta ca urmatorul razboi il va declansa in
R. M. Nistreana. Poporul sa se pregateasca de lupta. "La voi ce s-a
auzit?" intreaba Stepan.
Nu mai exista comunisti ca pe vremuri
Afara ploua subtire. Nu inteleg o boaba, toate inscriptiile sint
cu litere chirilice. Doar cifrele si citeva reclame occidentale
la tigari, racoritoare sau guma de mestecat imi dau senzatia de
ceva cunoscut. La tot pasul vezi uniforme de armata sau militie. O singura
reclama mare: Sheriff. Un tinar pedaleaza puternic intinzind
miinile in laterala si fata in sus, spre ploaie. El
si ea cinta cu voce tare intr-un parculet salbaticit. Masini
vechi - Pobeda, Volga - de 30-40 de ani, cit niste dinozauri se
amesteca cu luxoase masini occidentale. Stepan povesteste ca multi o duc
greu, dar e ceva mai bine decit in Moldova. Pensiile intirzie
doar o luna-doua, nu sase luni, un an sau doi ani. Ele sint mici,
de 10 dolari, dar vin aproximativ la timp. Se spune ca pensiile sint
platite de rusi, tocmai pentru ca batrinii - mai ales cei de la
sat - sa o duca mai bine bine decit cei de peste Nistru. Asa se
face ca doua sate, Kopenka si Varnita, aflate acum pe teritoriul Republicii
Moldova ar vrea sa intre in Transnistria. Aici piinea e ieftina,
1 leu moldovenesc kilogramul. Cu pretul a doua piini poti cumpara
o sticla de vodca. Cu aceiasi bani poti cumpara un bilet de tramvai, dar
multi prefera sa bea o vodca si sa mearga pe jos. Cel mai mult beau tinerii,
care sint dezamagiti si dezorientati. Nimic din ceea ce e in
jur nu seamana cu viitorul luminos din manualele scolare. Ei nu cred in
Lenin. Nu cred, dar gindirea lor nu se poate debarasa de el. Toate
simbolurile comunismului sint pastrate intacte de catre puterea
politica, dar oamenii nu mai cred in ele. Putini sint cei
care cred ca se va mai intoarce comunistii si le vor face dreptate.
Majoritatea nici macar la atit nu mai poate visa. Apoi, chiar daca
ar reveni comunismul, azi nu mai exista comunisti ca pe vremuri, comunisti
adevarati. Toti sint niste lichele, umbla numai dupa interesul lor.
Politica este comunista, dar relatiile economice sint cele ale capitalismului
salbatic.
Asa aflam ca firma Sheriff este cea mai mare din Transnistria. Ea e in
strinsa relatie cu virfurile puterii politice. Se ocupa de
import-export, Peco si Telecom. E initiata de Asociatia fostilor militieni
pe vremea cind fiul lui Smirnov era seful militiei din Tiraspol.
Dupa aceea el a ajuns seful vamii, facilitind relatiile comerciale
cu exteriorul. Pentru petrol si telefonie detine monopolul, iar pentru
comert, spune Stepan, e scutita de impozite. E o fabrica de facut bani
pentru nomenclatura. Dolarul circula mai ceva decit rubla, totul
se plateste in dolari. "Poate ca v-ar trebui niste legi mai
bune...", ii spun. "Legi avem, dreptate nu-i! De la locurile
pentru facultate si pina la scaparea din puscarie, totul se plateste
in dolari. Daca s-ar scula Lenin din spirt ar muri pe loc a doua
oara sa vada ce-a ajuns rubla", raspunde Vitalie. Apoi ma invita
sa privesc cu atentie o bancnota de zece mii. Pe o parte avem chipul lui
Suvorov, imprimat 10 000 si ceva hasurat. Pe cealalta parte avem o cladire
sovietica si imprimata cifra 1. Din cauza inflatiei si pentru a face economie
de hirtie doar s-a adaugat pe una dintre fete patru zero-uri . Acelasi
tratament a suferit si bancnota de 100, care a devenit 100 000 si, straniu,
are chipul aceluiasi Suvorov.
Tancuri si pantaloni de trening
Inainte de a merge la Larisa Ignatievna, profesoara la Universitatea
din Tiraspol, trecem sa vedem tancul. Inainte cu 10 ani nu exista
oras sovietic care sa nu aiba drept monument unul sau mai multe tancuri.
Daca in alte localitati ele au disparut, la Tiraspol, numit si orasul
comunistilor, el inca se mai gaseste vopsit frumos, pe un piedestal.
El incita imaginatia copiilor, atrage privirea turistilor si, deja ca
o traditie, e folosit ca moment solemn in celebrarea casatoriilor.
Nu exista nunta respectabila care in itinerariul tinerilor insuratei
sa nu prevada si o fotografie in fata tancului. Cind aparatul
face clic, toata lumea aplauda.
Cind era elev, Vitalie desena zilnic tancuri. Ca toti colegii sai,
ultimele pagini ale caietelor le umplea cu tancuri. Ele simbolozau marea
forta a Uniunii Sovietice si ii crestea inima de mindrie.
El visa, ca orice copil de virsta lui, sa se distinga in lupta
impotriva occidentalilor, mai ales impotriva nemtilor si americanilor.
De aceea se pregatea continuu. Facea sport, se calea cu fiecare ocazie.
Toti colegii lui faceau sport: cros, haltere, lupte, inot, orice.
Se spala cu apa rece si sarea de la inaltime din copaci, sa se antreneze
Ca sa verifice daca un prieten e pregatit pentru fapte eroice l-a impins
intr-o tufa inalta de urzici batrine. In minte
avea metoda lui: cu o caramida legata cu sfoara omora nemti lovindu-i,
de undeva de sus, drept in crestetul capului. Cu grenadele luate
de la cei morti va captura un tanc. Cu tancul va ajunge in Germania,
unde, la o berarie, il va prinde pe Hitler. De fiecare data cind
facea fotografii la tanc se gindea la acest lucru. Asa ca si-a amintit
si acum.
Ploaia a stat. Ne indreptam spre Larisa Ignatievna. Devin atent
si imi dau seama ca intilnesc multe persoane, de diferite
virste, imbracate cu pantalon de trening. Pe drum Stepan confirma
aceasta ostentativa educatie sportiva. In fosta URSS era politica
de stat. Chiar dintre calugarii de la Noul Neamt multi au fost sportivi:
boxeri, halterofili, parasutisti, fotbalisti etc. I-a povestit un prieten
care a pictat Soborul si care a fost facut "ghiocel" la Moscova.
"Cum adica ghiocel?", il intreb. "Adica a fost
omorit si ascuns in zapada de un ucigas profesionist. Astfel
cadavrul a fost gasit abia primavara. Fiindca sint destul de multe
asemenea descoperiri, lumea spune ca rasar ca ghioceii". Am ajuns.
Elevii raspund in romaneste doar la ora
Larisa Ignatievna e o femeie trupesa, cu parul oxigenat si de o jovialitate
molipsitoare. Desi e "moldovanca", pentru a razbate mai usor
in viata, parintii i-au pus nume rusesc si au dat-o la scoala rusesca.
Apoi s-a casatorit cu un rus. Ne serveste cu ness si ceai Lipton. Are
doi copii care vorbesc mai bine rusa decit romana "Ca
nu i-am invatat pe rusi sa vorbeasca moldoveneste, e vina noastra",
marturiseste ea. "Daca eram zece romani si un rus, apoi vorbeam
ruseste cu totii", isi aminteste Stepan. "Moldovani plouati",
conchide Vitalie.
Prin natura functiei , ea merge destul de des in inspectie prin
sate. Taranii regreta comunismul, multi cred ca ceea ce e bun acum e ramas
de pe vremuri. Chiar si ea pe atunci o ducea mai bine: nu-si punea problema
mincarii. Ba ii ramineau si bani pentru un parfum frantuzesc.
Exista scoli unde copii au fost facuti din nou pionieri. Cel mai greu
se descurca cu cravatele, nu prea se mai gasesc. In Transnistria,
fata de Moldova, colhozurile au fost pastrate. Dar nu mai au nici pe departe
aceeasi eficienta. E adevarat ca inainte se fura mai mult de la
colhoz, dar acum nici de furat nu mai este ce. O cunostinta de-a Larisei
Ignatievna, care munceste la colhoz, n-a primit decit de Anul Nou
25 kg de faina si 5 kg de peste congelat la Paste. Dar chiar si pentru
atit a spus "Spasiba lui Dumnezeu!", in alte sate
nu s-a primit nimic. In schimb, se bea foarte mult. Din constructiile
neterminate de dinainte de '90 au fost furate caloriferele si transformate
in instalatii de distilatie. Alcoolul le face viata mai frumoasa,
dupa cum e si vorba proverbului rusesc: nu exista femeie urita,
vodca-i putina. Asa e si cu viata. Majoritatea taranilor traieste din
"cresterea legumelor si fructelor", iar orasenii mai ales din
specula, cumparind de aici si vinzind dincolo. Unii
mai pescuiesc pe Nistru cu grenade ramase din razboi. Nu intotdeauna
acest fel de pascuit are succes, fiindca pestele iese la suprafata abia
peste 1 km si jumatate de la locul exploziei, iar oamenii din sate cum
aud o bubuitura, ies cu barca pe Nistru. Daca nu esti destul de rapid,
nu te alegi cu nimic. "Pe vremea razboiului, cu o balerca de vin
cumparai un Kalasnikov", intervine Stepan.
Rog profesoara sa-mi povesteasca despre inspectiile sale. In primul
rind, spune ea, e o criza grozava de invatatori. In
timpul comunismului transnistrenii traiau foarte bine din comertul de
fructe la Odessa si Moscova, de aceea nu-si dadeau copii la scoli. Moldova,
mai saraca, aprecia altfel leafa de la stat, asa ca acum au destui invatatori
si profesori. In Transnistria predau multe tinere fara cine stie
ce scoala sau invatatoare de peste 70 de ani care nici nu pot sa
pronunte "auxiliar", caci pina acum se spunea "verb
ajutator". Vorba uneia dintre ele: si gramatica e mai grea acum.
Copii care vor sa invete carte merg la scolile rusesti din Moldova,
mai ales cind sint aproape.
In scolile romanesti din "republica fantoma" se
invata in continuare cu litere chirilice. Cind era vorba
sa se introduca grafia latina si la ei, rusii s-au indignat: "ce
sa spun, dupa ce ca-s asa de prosti, moldovenilor le mai trebuie sa invete
si latina!" Credeau ca vor sa introduca limba latina. Acum in
unele orare e introdusa limba romana. Elevii raspund romaneste
doar la ora, in pauza, intre ei, vorbesc ruseste. Alta problema
mare e lipsa manualelor. La multe scoli se invata de pe aceleasi
manuale comuniste, altele au carti din Moldova sau Romania. Numai
ca aici e o incurcatura, acestea sint cu grafie latina, lucru
interzis oficial. De aceea invatatorii "traduc" printre
rinduri, de mina, "latinita" in "chirilita"
pentru a ramine in cadrul legii. Pina si franceza la
unele scoli se face cu alfabet chirilic.
De altfel, e o criza generala de manuale. Ea insasi a fost solicitata
sa faca un manual de istorie, desi nu e specialitatea ei. Gindindu-se
la bani, a acceptat. Insa cind i s-a spus ca trebuie sa inceapa
cu: "acum trei sute de ani pe aceste locuri cit vezi cu ochii
erau numai si numai ghetari", a renuntat.
S-a facut tirziu. "Alo, Dana? Am ajuns cu bine la Tiraspol,
totul e in regula. Ai grija de Ilinca, eu ma intorc cit
de repede pot. Aici am gasit multi oameni draguti, ma simt minunat. Daca
vrei, ti-l dau si pe Ilascu la telefon.", le relatez o convorbire
imaginara cu sotia mea.
Stepan, Vitalie si Larisa Ignatievna privesc in pamint, nici
in gluma nu vor sa discute pe acest subiect.
Incurcat, sorbesc din ceai. E Lipton veritabil.
|
