Carmina Trambitas & Mihai Vakulovski

BUCEGI

Jepii Mici, Caraiman, Omu, Babele, Sfinxul, Crucea, cabana Piatra Arsa, platoul, Jepii Mari, cascada Urlatoarea

De cite ori mergi pe soseaua centrala din Bucuresti spre Sinaia-Brasov-Cluj sau invers, esti atras, oricit de obosit ai fi, de frumusetea muntilor Bucegi, pe virful carora se vede crucea, o cruce despre care circula fel de fel de zvonuri tocmai fiindca pare ceva care, desi se vede fara sa vrei si de oriunde, pare de neatins.
Muntii Bucegi fac parte din grupul Bucegi (Muntii Bucegi, Muntii Leaota, Culoarul Rucar-Bran si Muntii Piatra Craiului), care, impreuna cu grupul Fagaras (Fagarasul nordic si Fagarasul sudic) constituie Carpatii Meridionali.
Dupa o zi de simbata pe Timpa, Viorel, despre care am scris in prefata, vazind ca, dupa atita munca la computer, si-a cam pierdut antrenamentul, ne-a convins sa mergem a doua zi in Bucegi, sa-mi arate el munti deadeva, nu dealuri, asa ca a doua zi a trebuit sa vad munti pa bune. Am urcat, din Busteni, pe Jepii Mici si am coborit prin Jepii Mari, munti care se numesc asa dupa fauna care creste pe ei, adica dupa jepi sau jnepeni, asa-numitul pinus mugo, niste copaci-tufisuri oarecum asemanatori cu brazii, doar ca se apropie mult de tufisuri, nu numai radacinile lor tirindu-se pe pamint, ci si tulpinile. Urcusul pe Jepii Mici e foarte abrupt, munte numit "mic" nu din cauza inaltimii lui in comparatie cu Jepii Mari, ci din cauza jepilor, mai mari, mai multi si mai vigurosi pe Jepii, evident, Mari. In seara dinaintea plecarii am sunat pe unul-pe altul, poate au chef de-un urcus; cind i-am zis lui Marius Oprea, care cunoaste muntii mai bine decit oricine altcineva, m-a intrebat unde - Pe Jepi - Care? - Mici - Nu te du! Jepii Mici sint deosebit de abrupti, pe unele portiuni trebuie sa te folosesti de lanturile din piatra muntelui si de radacini, iar drumurile, si-n Jepii Mici, si-n Jepii Mari, sint impinzite de cruci, toti mortii fiind "tineri", uneori nu gasesti marcaje, multi copaci cu marcaje fiind cazuti, rupti de furtuna, insa nu prea gasesti portiuni fara cruci, crucile in Jepi tinind lejer locul marcajelor. N-am mers prea mult si, ca de obicei, am avut de adus un sacrificiu: n-a mai vrut sa ne asculte fotoaparatul si macar si din cauza asta va trebui sa repetam aceasta calatorie. Munti inalti si abrupti, cu, si apoi, fara padure, urcusuri care trebuie trecute in patru labe, pietre si cascade, prapastii, crapaturi enorme in piatra muntelui, iarba si flori. Drumul pina pe Jepii Mici a tinut citeva ore si l-a lasat pe Viorel in virful Caraiman, linga cabana Caraiman, in care rockul e la el acasa, dar si posterele cu Stanescu, Tzara, Tutea, ala cu 3 romani, pe care-l are si Manolescu in sufragerie (Ionescu, Eliade si Noica, parca), apa minerala de juma de litru la 15 mii, cola la juma de litru la 25 (in 2002) s.a.m.d., preturi de groaza si un ciine pufos foarte frumos, ingradit cu 2 metri de gard. Apoi am mers spre Cruce, crucea care se vede din tren, drum facut prin brina Caraimanului, pe sub stincile de piatra si pe linga prapastiile in care iti pierzi privirea, jos orasele se vad ca un pumn de graunte aruncate la pui. Crucea e, intr-adevar, imensa si e inaltata in cinstea eroilor prahoveni cazuti pentru Patrie in primul razboi mondial. Atit, daca ajungi aici citesti asta si cad toate legendele, legendele pe care le-ai auzit in tren devin zvonuri. Pe linga cabana Caraiman - alte cabane, alte atractii turistice, Babele, niste pietre care ar semana cu niste batrine, Sfinxul, care ar semana cu un om (cam fara nas…), virful Omu (2505 m), cel mai inalt munte din Bucegi si al cincilea din tara (mai inalti fiind doar Moldoveanu (2544 m) si Negoiu (2535 m) din M. Fagarasului, Vf. Paringu Mare (2519) din M. Paring si Vf. Peleaga (2509 m) din M. Retezat) si, se intelege, altele. Eram la 2300 m (virful Caraiman) si ne durea in cot de omenire, ne-am bronzat si ne-a parut in continuu rau ca ne-a tras-o fotoaparatul (spre bucuria, deloc ascunsa, a lui Viorel, care era obsedat sa batem toate recordurile la viteza, cica muntii se masoara nu in km, ci in ore). Am strins bujorei de munte pentru ceai (a strins si Viorel) si am pornit mai departe, am mers pe platou, care mi-a amintit de Moldova noastra, kilometri de dealuri si vai line, asta pe virful Bucegilor, am ajuns pe linga Piatra Arsa, alta cabana, si, prin jepi superbi, la Cabana Salvamontistilor, de unde am coborit, mult mai lejer, pe Jepii Mari, care au o carare-bulevard, aici nu prea ai ce risca, mai ales dupa ce ai urcat pe Jepii Mici. Am trecut pe linga cascada Urlatoarea, pe care am driblat-o, ca Viorel vroia acasa, unul dintre noi si-a facut bocancii varza, altul si-a intins un muschi, fotoaparatul si-a iesit din minti, Viorel ne-a promis ca vom dormi neintorsi, dar n-a fost asa, n-am avut nici macar febra musculara, iar bronzul de munte e superb, ca si celelalte: aerul, imaginile, oboseala, amintirile si … fotografiile. Fotografii dupa care am mai fost o data, acum, cind se gata vara (ieri, pe 29 august), deocamdata am fost dupa imagini, ca in momentul scrierii inca n-am scos fotografiile (poate ca mai mergem odata, ca face!). De data asta nu ne-a siciit nimeni (Viorel e la mare, in luna de miere…), asa ca ne-am intors cind deja innoptase. Jepii Mici mi-au parut si mai abrupti, iar jepii de pe Jepii Mari - si mai multi, si mai intinsi. Am ocolit destul de mult pina la Cabana Salvamontistilor, au fost pina la terenurile de la Cabana Piatra Arsa, am facut alte drumuri printre jepii de pe platoul Bucegilor, ne-am intilnit cu un grup de straini care faceau un documentar, am mai facut o data fotografii, am simtit si frigul de munte si linistea de pe munte si libertatea de pe munte si muntele, in seara, plin de mister, nu de liniste si putere, cum e dimineata si ziua. Pe Caraiman disparuse casada la care vroiam sa facem fotografii (se pare ca era din apele zapezilor), disparusera si multe alte izvorase si riulete (dar in copilarie invatasem ca riurile isi schimba albia, dar nu dispar niciodata, - iata ca-n Romania dispar…), jepii au inceput sa se ingalbeneasca (nu si brazii, stii). Jepii Mari mi-au parut ceva mai interesanti decit data trecuta, dar am schimbat un pic si traseul, ca sa ajungem direct la Cascada Urlatoarea, despre care Viorel a zis ca e o ripa care curge si ea acolo, de fapt e o cascada faina, chiar foarte faina, cel putin cind cobori la ea, ma gindesc ca la urcare, la doar jumatate de ora din Busteni, cum scrie pe indicator, si-o mai fi pierzind din farmec, dar asa, seara tirziu…