|
n-am fost de mult acasa
si tot ce nu stie tata e viata mea adevarata
tot ce nu stie tata n-are nici o importanta.
(Tu)
calatoria noastra intre ce e bine si ce bine e
Pe aici a trecut si tata. Ma-ntilnesc cu oameni pe care ii cunoaste.
Si el zice lasa ca e bine. Fii si fiice de fosti colegi de-ai tatalui meu. Si
aceleasi locuri. Suntem o mare familie. Suntem 80% din ei. Sau o sa devenimmm.
Acum un an, de Florii... la noi, Floriile astea sint un fel de 11 septembrie,
iar tata un supravietuitor. Un zgarie-nori veritabil, impunator si vulnerabil,
cu capul printre norii de tutun si de bune intentii, ramas neputincios in
fata atacului (terorist) al propriei lui inimi agitate si obosite.
Medicamente scumpe la ore fixe.
Fara grasime (sub 5%) si fara colesterol (sa crezi ce scrie pe etichete)
Inima mea langa inima ta.
Motorasul meu, sufletel. Vorbim de ea ca
despre ceva foarte apropiat amindurora.
Azi am vazut orasul de sus
Deasupra lucrurilor ametitor de mici
si-a grabit cadenta.
Ai impartit un minut in 60 de tic-tacuri si ti-ai
desfacut aripile.
Inima mea este o mica femeie.
(80')
Inima mea, ah inima mea
Este o curva cu o pisica in brate
(90')
time is what you make of it, vorba unui ceas
Opt e o punte. Intre ce as vrea sa fie si ce e. Peste ora 8 lucrurile
rareori se amesteca. Si, mai ales, ai grija sa nu intirzii... ora
opt e o punte. Ne-am obisnuit si cu asta. Ora opt incepe undeva la 7 fara
10 si tine pana seara tirziu cind nu, nu ne mai grabim nicaieri.
Viitorul meu incepe din senin cand inchid ochii, cind
ascult o mie de cuvinte pe minut si, fireste, cind astept tramvaiul. Viitorul
este perioada in care afacerile noastre prospera, prietenii sunt sinceri
si fericirea ne este asigurata. Am trecut de multe ori pe linga viitorul
meu si ma intorc de fiecare data la lucrurile care mi-au placut. Pe strazile
astea care nu se opresc nicaieri. Sa dam timpul inapoi pina la cea
mai buna dintre toate lumile posibile.
cei care merg inainte
Notiunea de inainte nu e aceeasi pentru toata lumea.
Si, mai ales, exista o categorie bine definita incapabila sa vada de aici inainte.
Din moment ce astia din urma convietuiesc cu cei dinainte, se nasc niste anomalii
generatoare de drame si tristeti. Lumea de azi este locul unei intersectari
a oamenilor de ieri cu cei de miine. Lor n-are rost sa le mai spunem ca
lumea de azi chiar exista.
Tot felul de contexte mai mult sau mai putin inventate in jurul orgoliului
si nesigurantei fiecaruia, in sere de-astea de idei pe care televizorul
si radioul si autobuzul, biroul si alte colectivitati creatoare de clisee si
stereotipii le perpetueaza. Trebuie sa lupti pentru realitate. Indiferent cum
arata de fapt.
vulturii
oamenii lumii de azi au aripi. niste aripi mari, deschise deasupra haului.
un om cu aripi e mai actual decit unul fara.
am mai vazut eu vulturi d-astia! vorba unui om nu de ieri de azi.
restul sint cei de ieri, cei carora nu-ti vine sa crezi ca le-au crescut
vreodata aripi si cei carora le lipsesc cu totul. pentru ca aripile, ca orice
organ vascularizat, pot fi taiate.
burtosii si cheliosii, fraierii, blegii, fricosii, fanaticii, nesimtitii, mincinosii,
cretinii, sefii, puturosii, idiotii, egoistii, comunistii, onanistii, palavragiii
lumii de azi e posibil sa aiba aripi.
stingacii si dizgratiosii lumii de azi
Atitea lucruri gresite, proaste, expirate, absurde, deformate, haotice,
nenaturale ca nu-ti ramine alegere. Trebuie neaparat sa ai vocatia binelui
si-a schimbarii.
M-am plictisit sa va judec. Sunteti pregatiti? Sa inceapa lumea adevarata!!!
nu am incredere in nimeni
nu mai vreau sa demonstrez nimic
stiu cine sint
oamenii vad ceea ce vor sa vada...
Intr-o plimbare printre rafturile lumii de azi, niste rafturi pretentioase
de librarie centrala, gasesc un "A fi mereu in miezul realitatii".
Nu e nici o reteta de realism doar un munte de om ca Marin Mincu care si-a scos
o colectie de interviuri despre realitatea in care se invirte
dumnealui.
Pentru cea mai mare parte a omenirii, perceptia lumii tine de un realism naiv.
Berdiaev.
Puterea obisnuintei asupra omului il deprinde sa conceapa lumea dupa regulile
unui realism naiv. Aceasta lume necesarmente perceptibila... Omul naiv al vietii
zilnice...
Lumea din jurul meu se pricepe la tot retete, pete, remedii pentru boli intamplabile,
fotbal, politica, mondenitati etc; are o rutina a ei care o mentine importanta,
increzatoare si, mai ales, fericita. Cei cu care crezi ca semeni (coincidentele
astea de nume, numere, zodie, preferinte, obiceiuri culinare, gusturi - cine
le are) si cei care nu te intereseaza deloc, deloc, (dar deloc!) care cum te
prind cum deschid gura si ... feriti-va! vin gurile cu 1000 de cuvinte pe minut!
Lumea din jurul meu nu face schimbari profunde. Asta inseamna o munca
obositoare de inventare a tuturor formele posibile de a ocoli realitatea.
Fate & Fortune
Diminetile lui 104 au strins, unul cite unul, rindurile astea.
Deasupra, acolo unde se string aerul cald si fumul de tigare.
Dimineata continua, aceeasi dimineata, strada pietruita, artari batrini,
felinarul care se stinge si se aprinde din senin de cite ori trec pe linga,
obiecte gasite si lucruri pierdute in cei 365 de pasi pina la 104.
Diminetile mele care incep cu tine si continua cu celelalte lucruri.
Ti-as spune Termina, coincidentele astea ma scot din sarite!
Te-as lua pe nepregatite si, daca ai raspunde ca nimic nu e ce pare ca e, eu
as crede ca lucrurile sint unicul sens tainic al lucrurilor si alte coincidente
din astea, care te bucura (te seduc), te sperie si te scot din sarite. Sallinger,
ski, shake, scoici de la marea neagra, mediterana, egee, nordului. Facem aceleasi
lucruri in acelasi timp. Asta de fapt e un film. Dupa care s-a scris cartea.
Cu sfirsit frumos cum iti place. Sa se vinda, ai zis. Sa nu te mai ascunzi in
spatele cuvintelor ai adaugat si atunci s-a lasat linistea si a inceput filmul.
O poveste de dragoste cum n-am mai vazut de mult. Si vreti sa stiti daca au
ramas impreuna? Da. Mai sintem impreuna, facem aceleasi lucruri in acelasi timp,
prima sau a nu stiu cita oara. Armonie si echilibru. Ne lasam biletele prin
casa si le raspundem dragastos. Restul ni-l inchipuim si nicaieri in alta parte
visarea nu e mai aprinsa. Dimineata incepe cu tine si continua cu celelalte
lucruri. Nu cinta nici un radio. Televizorul l-am abandonat intr-un colt fara
priza. Zgomotele casei si pasii tai apropiindu-se si indepartindu-se. Esti aici
si asta e un lucru bun, e un lucru incredibil. E un lucru intimplat cu siguranta.
Ca parfumul tau ramas peste mirosul de cafea si padure verde. Si-am trecut amindoi
prin asta. Prin cosmarul de a nu ne fi intilnit vreodata.
O zi, o ora un etaj, (clisee domne') 99,99% sanse sa nu se intimple
nimic, rarisime si la tot pasul. Placerea ironica si diabolica a intilnirilor
accidentale, vertij de seductie, inlantuiri seducatoare de forme si aparente.
Coincidenta care sa puna haos acolo unde este ordine si ordine in haos.
"Hazardul il oboseste pe Dumnezeu. Spune un teolog care ar vrea sa
interzica jocurile de noroc. Dumnezeu nu este scandalizat, jignit, ranit sau
amenintat de hazard: el este obosit". Si eu sunt putin obosita dar sa ne
gindim putin la Baudrillard si ne trece: "Pentru acest efect de simulare
sau de seductie, cum vreti sa-i spuneti, sintem gata sa platim cu orice pret,
cu mult mai mare decit pentru calitatea "reala" a vietii noastre.
Acesta este secretul publicitatii, al modei, al jocului, al tuturor sistemelor
lubrice, care sparg energiile morale si le elibereaza pe cele imorale, care
se ascund cu repeziciune de semnul singular al lucrurilor, pentru a-i sfida
adevarul - si aici ele se intilnesc cu energiile magice si arhaice,
care au mizat mereu pe atotputernicia gindului asupra puterii lumii reale,
energie imorala care sparge sensul, care traverseaza faptele, reprezentarile,
valorile mostenite si electrizeaza societatile blocate in imaginea lor
platonica."
12 plus
mi-e dor de m. si de discutiile interminabile pe linga Joc Secund si,
in general, mi-e dor de m. asa cum il stiu eu din monografia ta albastra,
din desenul din covor si din serile cu lansari si din emisiunea cu profesionistii
de vineri seara (parca). Din editorialul din R Literara, de la cursul pentru
master, de la Profesiunea mea cultura, unde eram public, mincam sandvisuri si
beam cafea, stresati din cauza camerelor si foarte cuminti cind aparea el. Din
Arca lui Noe din liceu cind am convins-o pe mama sa mergem la o adunare electorala
numai pentru ca se zvonea ca vine si manolescu si chiar a fost un zvon. Si din
comisia de doctorat. Aici l-am vazut ultima oara. Ii susotea lui despre o tanara
(care parea ca nu e din Bucuresti) despre care spunea, intr-un fel fascinant,
ca scrie extraordinar. Asta m-a cam blocat, nu-mi venea sa cred ca exista cineva
care sa-l entuziasmeze intr-atit. Vorbea de scris ca si cand ar fi vorbit de
ea. Si am vrut mult de tot, m-am prabusit pe un scaun de dorinta, ca ea sa fiu
un pic eu. Eram atit de aproape. Ii plac tinerii astia din ziua de azi. Cred
ca are incredere in ei. Chiar are. Si-i trateaza ca atare. Probabil ca stie
deja cum o sa aratam batrini. Nu vrea sa-i batem in cuie interpretarile si canoanele
literare si nici nu ne dirijeaza lecturile. Dar e bine sa fii acolo cind se
vorbeste despre un loc comun.
elefantii de sticla de sub nasul tarabagiilor
intr-una din zilele astea despre care nu vreau sa vorbesc pentru ca n-as
avea ce sa spun am scris un mail de citeva rinduri pentru unul din
oamenii mei preferati dintr-o virsta mai placuta si mai intensa ca asta
de acum.
un mail pentru tabarcea.
n-aveam de fapt adresa dar ma gindeam ca, daca exista, imi va fi
destul de usor s-o gasesc.
de vazut personal nici nu se pune problema. nu ma vad decit cu oamenii
pe care mi-e absolut imposibil sa-i evit.
cam asta era si filozofia lui asa ca, cu concursul tuturor "detaliilor
meschine ale acestei lumi" si tot nu ne-am fi intilnit.
cam asta ar fi.
tabarcea n-a primit mailul.
acum chiar e prea tirziu pentru astfel de amabilitati.
si cred ca a ramas valabila doar ultima intilnire din aleea cu castani
si bancute, in fata casei albe mansardate, unde a venit foarte incintat
cu o plasa cu peste si ne-a povestit de ce lucrurile mici din literatura sint
mai importante ca temele si motivele mari.
lampa, becul, felinarul, luminarea tu ai zimbit, ne-am asezat cu
fata la unul dintre cele mai atent pavate bulevade, am masurat noile distante
dintre noi si lucrurile cu adevarat importante. dom' profesor s-a ridicat pentru
ca se strica pestele, ne-a luat de pe umeri impresia cum ca viata ar fi complicata
si ne-a facut la revedere dintr-un gest scurt.
a born entertainner
Knebwort live. S-a intimplat in Anglia, vara trecuta, trei
seri la rind, trei concerte dintr-o rasuflare. A lui Robbie Williams.
Mi-am luat caseta cu concertul. Unul dintre ele. L-am vazut si la HBO intr-o
simbata dupa-amiaza. Paralizant. Am vrut sa fiu acolo. Nu aici.
Come and hold my hand
I wanna contact the living
Not sure I understand
This role I've been given
I sit and talk to God
And he just laughs at my plans
My head speaks a language
I don't understand
I just want to feel real love
Feel the home that I live in
'Cause I got too much life
Running through my veins
Going to waste
I don't want to die
But I ain't keen on living either
Before I fall in love
I'm preparing to leave her
I scare myself to death
That's why I keep on running
Before I've arrived
I can see myself coming
I just want to feel real love
Feel the home that I live in
'Cause I got too much life
Running through my veins
Going to waste
|
