|
Nicoleta CLIVET
NECROPOEZIE
Viziunile blestemate, de insomniaca zguduita de friguri
si de cosmaruri aievea, ale Ruxandei Novac au fost publicate
cu parcimonie, pina mai ieri, in citeva reviste
mai putin frecventate. Acum, ele se regasesc adunate sub
titlul ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe tunuri (Ed. Vinea, Bucuresti,
2003), alcatuind un debut de mult asteptat si, totodata,
la inaltimea asteptarilor.
Pe un ton si intr-o sintaxa ce cauta sa
se tina cit mai aproape de o simplitate profunda,
transformala, poemele Ruxandrei Novac joaca pe cartea negativitatii,
a visceralitatii frisonante. Si o face cu atita
forta si maturitate, incit paroxismul fragmentelor,
comparabile ca efect cu socurile electrice, te poate duce cu gindul
la posibilul pact cu tacerea, intr-un viitor nu foarte indepartat.
Expresionismul tulbure, viscos al poetei brasovence este legat,
pe de o parte, de furia existentiala ce isca porniri
vampirice, iar, pe de alta parte, de spaima - principala
protagonista din ecograffiti. O spaima detaliata
anatomic, mentinuta in sfera senzorialitatii,
cind doar vibranta, cind direct convulsiva:
"spaima ne-a adunat intr-unul singur/ spaima de catelul
pamintului, de seringi/ de cei care ne obliga sa
ne lasam de fumat/ spaima de lobotomie, spaima de damblagire/
de domnul contabil,/ de a nu crapa decit dupa treizeci
de ani/ spaima cumplita de cei care ne ocrotesc/ spaima de omul-pasare,/
spaima de bob din twin peaks.// spaima, femeia cu parul rosu,
cu miinile rosii, cu barba rosie cu/ tocuri inalte
cu ciorapi lycra/ frecindu-se de fermoarul blugilor tai,/
trecindu-mi usor mina prin par/ paianjenul
viu mort care iese din mine,/ spaima ne-a adunat intr-unul singur/
de-a lungul unghiilor/ ou cu unghii/ mirt cu unghii carnoase/ tu
mergi dincolo de pintecul zilelor noastre de/ rictusul fara
greseala/ tu esti mustul care curge din glezna odaii/
si micuta moarte care clantane la fereastra".
Contorsionata, mereu pe punctul de a fi sugrumata, realitatea
se zbate la limita necrozei, parind adesea fictiunea
inspaimintatoare ce bintuie mintea unui
necroman: "aici nu e loc/ nici de mila nici de libertate nici
de dor/ totul se inclesteaza te trage din ce in
ce mai jos/ pina la capatul capatului/ totul
e un urlet o apa cafenie care/ ma spala intruna
din care beau intruna/ in timp ce femeile mele cistiga
bani" etc. (r.w.f.).
Sensibilitatea reactiva a Ruxandrei Novac face casa buna
cu o fantezie ce lucreaza febril, mai ales in ce priveste
halucinanta concretete a imaginilor. Desi fundamental reflexiva,
poezia sa nu uzeaza de abstractiuni sau ermetisme, ci, dimpotriva,
isi comunica disperarea prin intermediul unor viziuni
de o corporalitate incisiva, sulfurica, batind
uneori si in directia bruscarii cititorului. Tensiunea
lor se amplifica, insa, o data cu aparitia
situatiilor dialogice sau a monologurilor travestite: "Existento,
scumpete,/ tu esti cea mai buna din cartier/ o sa-ti
trimit urechea mea taiata/ civilizatio, cutu-cutu/
o sa-ti dau si tie rana ascultatoare din
stinga// Cind ne veti fixa electrozii/ nici nu va mai
fi nevoie de ei/ dincolo de marele cimp de sabii/ ne vom
tiri singuri/ doar cu sarpele nenorocului nostru/ sarpele
de casa, negru si blind" etc.(clovnii).
Scriind despre viata care "la douazeci de ani incepe
iata sa se decoloreze/ sa se toceasca pe la
margini", in timp ce "undeva in spatele maduvei/
creste o pata mare o scara murdara care duce
in/ camere goale/ si mari", Ruxandra Novac (isi)
concepe poezia ca pe o stare de " FERICIRE by nekro" ("fetita
sta pe marginea patului priveste/ din incheietura miinii
stingi porneste o tara/ in care se cultiva
zarzavaturi si flori./ pe incheietura miinii drepte cineva
din aceeasi/ specie a scris/ FERICIRE by nekro" etc.), derivata
dintr-o cunoastere cvasi-epidermica, fara rest,
a neantului ce macina fiinta: "Am vazut o multime
de oameni/ bucurindu-se rizind traind/ am vazut
o multime de oameni/ maturati de un suvoi de pisat/
am invatat. stiu totul./ si ceea ce
stiu se lipeste de mine/ ca un tatuaj prost facut, sau
ca o boala de piele./ si doar gloria inimii/ peste mormanele
de materie grasa/ peste maruntaiele si intestinele/
animalului lor./ doar gloria inimii./ corpurile noastre curate ei le ating/
si scriu pe ele metafore./ dar dragoste vom veni inapoi/ vom
trece in fata/ vom fi ai dracului/ vom cinta
pentru mileniul trei// si ne vom ospata la masa lor mare/
din carnea lor mare si dulce" (ecografitti). Exigenta
cu sine, autoarea poeme-lor pedagogice debuteaza la virf,
dominindu-si de departe majoritatea congenerilor.
|
Mihail VAKULOVSKI
STEAGURILE SI TURNURILE RUXANDREI NOVAC
In ultima vreme Nicolae Tzone, directorul editurii "Vinea",
a publicat cartile multor tineri poeti talentati.
Astfel a debutat si Ruxandra Novac, o tinara
care s-a afirmat ca o poeta foarte interesanta inca
din timpul liceului, descoperita de eseistul Ciprian Siulea
si incurajata si sustinuta mereu de
poetul Andrei Bodiu, care avea un cenaclu la Brasov, unde invata
pe atunci liceana Ruxandra Novac, despre care-mi povestise cu aproape
10 ani(!) in urma. Dupa multi ani Ruxandra a
publicat o cartulie in colectia underground a
lui UN Cristian, "carmen", iar acum a debutat oficial, volumul
numindu-se "Ecograffiti. Poeme pedagogice. Steaguri pe tunuri".
Cartea incepe cu "Clovnii", un poem cunoscut, publicat
si la "Tiuk", unul din cele mai populare si mai reusite
texte ale Ruxandrei Novac. "Clovnii" este un poem-manifest in
care incape multa lume din interiorul literaturii care se
face acum, un poem cu "noi" ("Venea tristetea mica
apoi tristetea mijlocie apoi tristetea mare/veneau melcii
si greierii inspaimintatori si Marile
Oase care/ne-au dat viata./ne aciuisem si noi pe acolo"),
un poem social, un poem despre "cea mai buna din cartier"
si despre "cutu-cutu" ("Existento,
scumpete, tu esti cea mai buna din cartier/o sa-ti
trimit urechea mea taiata/civilizatio, cutu-cutu/o
sa-ti dau si tie rana ascultatoare din
stinga") si mai ales - inca o data
- despre noi ("Noi izbim cu copitele oglinda si patriarhul si
tampoanele domnisoarelor/si ministerele si marile culturi
si oxigenul si reflexele conditionate/si mai ales
cutia plaminilor nostri o izbim cu copitele/noi nu ciocanim
la poarta raiului, ci la nevasta unui sef local de partid/noi sintem
tapii/barbile noastre sint pina la pamint/si
nimeni nu mai striga nimeni/Noi sintem o fotografie din Marele
Ziar/noi construim obsesiile functionarului marunt din colt/noi
construim linistea functionarului marunt din colt/noi
dresam metafizica si hamsterii si dragostea si ale
tineretii valuri/Sintem exhibitionisti primavara
si voyeuri toamna. claustrofobi tot sezonul"), noi-ul care revine
obsesiv pe parcursul cartii: "Soarele cade intr-un
WC ecologic. Femeile voastre gatesc/imbracate in
ser si in lapte. Voi ascultati/ cotele apelor Dunarii.
Noi/sub pamint/imblinzim cintind
lumina cruda a diminetii de acum" (ea e domnita
din turn), "noi sintem muncitorii si miinile noastre
cladesc lumea/noi sintem fericitii lumii acesteia nu
stiti ca/sintem fericitii lumii acesteia
ne e foame noi stim/stim totul inima noastra le aduna
pe toate/aduna inimile voastre mari aduna trotuarele blocurile/florile
pasarile fluturii/toate merg la culcare/in inima noastra
mare" - "dar vom veni inapoi/vom trece in fata/vom
fi ai dracului/vom cinta pentru mileniul trei/ si ne vom ospata
la masa lor mare/din carnea lor mare si dulce" (toate acestea
numai lapte si miere), "de aici nu se poate pleca/noi sintem
ultimii asta e lumea noastra" (de aici nu se poate pleca).
Poezia Ruxandrei Novac e de un pesimism cronic, care, totusi, nu-l
intristeaza pe cititor. Cititorul mai degraba gusta
frumusetea exprimarii, frumusetea poeziei. Acest pesimism
poetic este foarte bine prins in chingile textelor Ruxandrei Novac,
ceea ce nu-l face mai putin apasator, pentru personaj,
pentru cititor, ci mai... frumos, ceea ce e mare lucru. "Cum ne mai
simtim azi / a mai venit cineva in vizita / te-ai mai
gindit la ce-ai facut // da, m-am mai gindit la ce-am
facut / n-am facut nimic / n-am facut bani / nu mi-a
folosit la nimic anul acesta / asa cum nu-mi va folosi nici unul"
(nimeni nu vede culoarea adevarata), fragment ce-mi aminteste
de crengianul nici frumos pina la..., nici bogat pina
la samd. Iata portretul Bucurestiului (orasul studentiei)
vazut de poeta la 23 de ani, cind "am decazut
in citiva ani si nici asta nu putem spune/cu exactitate
si fara sa ne fie putin rusine./Mina
ne tremura deja pe clanta si ce va fi mai incolo/asta
chiar ca nu vrem sa stim" si cind "nu
vreau sa traiesc treizeci de ani/iar aici nu prea mai vreau
sa traiesc deloc/vreau pornografie si igiena/in
mijlocul unui desert nuclear./Si vreau bani si abtibilduri
lisergice/Vreau o benzinarie in cimp sau un bar de
contrabandisti./Vreau sa moara cvt si gc si
db/la fel de mult cum voiam cindva casetofon./Vreau de fapt bani./Si
vreau bani. Si vreau bani": "Privit in lumina vinata
a asfintitului Bucurestiul pare/un sobolan mort"
- "In lumina cruda totul pare un film pedofil"
(ca intr-un gardulet, ca intr-o dantela
metalica). Poeziile scurte sint si mai directe decit
poemele care o prind cel mai bine pe RN, poemele lungi, de proportii,
transmit si mai clar si mai simplu si mai eficace o stare,
o stare de fapt pe care in realitate o respingem cu orice pret:
"purtam rochii demodate din anii douazeci/fiindca in
inimile noastre sintem de fapt dulapuri si sfori/rochii din
matase si tafta racoroasa/fiindca sintem
terminati, terminati". Ruxandra Novac are si un
fel de poezie ermetica, cu imagini exacte, cum e "sosele
abandonate pentru noi" sau "desene de nicotina in
noaptea vinata", care se incheie destul
de bacovian, ca sa zic asa: "sunetul rosu al durerii/sunetul
greu al mortii" - "n-a iesit nimic n-a iesit
nimic/uterul greu al noptii inghitind orasul".
As atrage atentia si asupra cunoasterii scrierii
poemului in cazul Ruxandrei Novac. Desi textele sale te atrag
in primul rind fiindca sint foarte "adevarate",
"ca-n viata", stii, cunosti acea stare
prinsa cu atita exactitate, Ruxandra scrie poeme, nu descrie
stari. De exemplu, "am vazut camasi
descheiate par pubian in paturi straine dar nimeni,
nimeni" e poemul singuratatii, nu imnul singuratatii,
e o constatare a singuratatii "de aici".
Iar in "london paris new york" jocul poetic e facut
cu ajutorul a doua paranteze. Strofa "dar nu-i nimic/cind
vom imbatrini vom scapa/iar pina
atunci nu mai e mult", intre paranteze la mijlocul poemului,
isi pierde parantezele... si speranta la sfirsitul
textului, ca-n viata, si "cistiga"
pauze mai mari intre rinduri, mult mai mult gol.
Stiam de multa vreme ca Ruxandra Novac e o poeta
importanta care chiar conteaza, iar acum, cind puteti
sa-i cititi cartea - cititi-o si bucurati-va
de ea. Se pare ca Ruxandra nu e o poeta care scrie prea
mult, asa ca "Ecograffiti. Poeme pedagogice. Steaguri
pe tunuri" poate tine locul a trei volume, "Ecograffiti",
"Poeme pedagogice" si "Steaguri pe tunuri". Servus.
Ruxandra Novac, "Ecograffiti. Poeme pedagogice. Steaguri pe tunuri"
(Ed. Vinea, Bucuresti, 2003)
|
