Gustul pentru impostura publica
Gustul pentru impostura e irepresibil. El vine si pe
fondul relaxarii canonului estetic, relaxare dusa la extrem de "postmodernism".
Se recunoaste public inconfortul intelectual provocat de acest gust
cinic si se trece cu vederea, fiindca fara el n-ar mai avea nici un
haz secretele retetei succesului. Noua sensibilitate creatoare (in
orice domeniu artistic) e "tot mai plecata cu pluta", nu tine
cont mai deloc de criteriul axiologic, important e sa-ti recunosti neajunsurile
proprii in ceea ce scrii sau citesti (in ceea ce creezi
sau consumi ca spectator).
Voi incepe abrupt. Intors in a doua zi a acestui an
de la Ipotesti (unde m-am petrecut in ograda Marelui Poet, aprinzandu-i
o lumanare la Biserica inaltata aici de N. Iorgai), urcat
intr-un rapid supraaglomerat spre Bucuresti (de la Focsani, dupa
ce am coborat din masina familiei lui Luca Pitu), am avut surpriza
neplacuta sa descopar ca reteta succesului vine intuitiv, auzind intr-un
compartiment, din gura unui baietel de nici 3 ani (care ii tot
spunea sorei lui, cu un an mai mare) ca: "Imi bag p
in gura ta", sa fiu iertat. Stateam in picioare, pe
hol. Prima oara am crezut ca n-aud bine. Cei din compartimentul lasat
cu usa deschisa radeau de se prapadeau, dar baietelul a tot repetat,
incurajat de succesul pe care il avea. Parintii celor doi
copii, foarte tineri, erau extaziati (ba chiar excitati) de succesul
repurtat in public si faceau caz de sensibilitatea iesita din
comun a baietelului. Marturisesc, nici in visul cel mai urat
nu mi-am putut imagina ca se va ajunge pana aici si ca vulgaritatea
cotidiana poate avea asemenea acoperire aplaudata, prin injuratura
neaosa, de la cele mai crude varste. Iata, mi-am zis, care e,
de fapt, realitatea-realitatii. Totul e sa sochezi si ai succesul asigurat
(veche poveste). Amintindu-mi fara sa vreau de "poemul" infam
(semnat de unul care a fost considerat la inceput lider al noilor
poeti, numai fiindca era cel mai impertinent si necitit dintre ei, "obsedat
sexual la masa de scris", cu "valoare de curiozitate"
ca poet; a fost contestat intre timp de proprii colegi de generatie,
spunandu-i-se la obraz ca "nu are cu ce", stiti), poem
cu "muie pentru Romania, muie iubitei mele" (cer iar
scuze cititorilor pentru consemnarea acestor cuvinte), semnat pe prima
pagina a revistei "Vatra" anul trecut, care a facut voga si
care abia acum, auzind insanitatea lexicala debitata de acel baietel
in tren, mi-am dat seama ca
are sens. Ca un facut, in
urmatoarele zile din 2004 am constientizat ca nu numai la nivel de creatie,
prin ultimii veniti, s-a ajuns departe in literatura romana,
ci si la nivel de receptare "profesionista" - astfel, redactorul-sef
al saptamanalului "Adevarul literar si artistic" a publicat
in pagina de cultura a ziarului central care-l editeaza (condus
tot de el) o selectie dintr-o carte de versuri, nou-aparuta, semnata
de
iubita "poetului cu muie", pomenit mai sus, nici
mai mult nici mai putin! Va imaginati deja ce versuri "sexolirice"
(cum vad ca le spune azi Al. Cistelecan, aflat in plina schimbare
de
paradigma critica de la o vreme) scrie
iubita "poetului
cu muie", ma abtin sa-i redau si ei numele, nu merita. Asta se
poarta, asta o fi moda de maine, de atata e in stare
"noua sensibilitate iesita din comun", dar
ce vina are
Nichita Stanescu? Intreb ca prostul, fiindca e bine cunoscut faptul
ca, tot la intretaierea dintre ani, acelasi redactor-sef al saptamanalului
si al ziarului central l-a desfiintat incredibil pe Nichita Stanescu
(fara argumente estetice). Adica, l-a facut praf pe "unicul"
Nichita Stanescu si a prezentat-o ca pe o
"mare poeta mare"
pe mititica
iubita a "poetului cu muie" (poet, in
paranteza fie zis, rasfatat la acest saptamanal de domnia sa,
publicandu-I cu ineptii "in contra conditiei de azi
a scriitorului roman")! Ce se intampla? A venit
vremea demolarilor in numele "noilor gusturi", "noilor
sensibilitati", "noilor mentalitati"?
O fi si in spiritul "ultimei avangarde" sa-si omoare
parintii, socand. Anvergura fiecarei "avangarde" avand
mereu alte grade de determinare, datorita contextului istoric in
care autorul scrie si citeste. Sa acceptam ca noua "promotie literara"
are in "gena" ingroparea scriitorilor care n-au
avut ce face si au devenit repere, ca trebuie sa dea cu parul in
inaintasi, in general, si sa-i arunce la cosul de gunoi
al istoriei literaturii romane. Dar
nu se poate sa nu te
intrebi, retoric, iar si iar - ce pune ea in loc? Noii veniti
cu ce vin pe piata? Ei stramba din nas ca nu le mai "place"
ce scriu cei ce au dus in carca pana azi literatura
romana, ca "normele esteticului vechi" s-au abolit,
acum se publica pentru a avea
succes de public (nu conteaza ca
publicul incape intr-un compartiment de tren doar), pentru
a-ti vinde produsul de consum, pentru a te redefini ca scriitor "intr-o
civilizatie a inculturii". Noilor veniti "li se rupe"
de opera scriitorilor cu opera si "fac ceva" pe mostenirea
literara, numai ei sunt
talentati, frumosi si
destepti (nevoie
mare). Mai
autentici ca ei "nu se exista". Sigur, nu
generalizez, sunt intre noii veniti deja valori reale, cultivate,
care stau in banca lor si se impun prin discretie publica si creatie
adevarata, de o rara forta "existentiala" (alta, in
mod natural, decat a inaintasilor). Ca e un blestem al generatiilor
sa aiba, de cand lumea, in cadrul aceleiasi generatii, succes
"formalistii cu gura mare, stupizi" (pentru care publicitatea
si forma socanta, de suprafata, conteaza, nu fondul, profunzimea continutului)
si sa nu se vada "existentialistii", desi sunt la fel de experimentalisti-reformisti
in tehnici, structuri de creatie, efecte si modalitati subterane
(sentimentul inutilitatii fiind vesnic in orice creatie).
Tot la inceputul acestui an, in a treia lui zi, mi-a atras
atentia interviul unei vedete de televiziune, din acelasi ziar de tiraj,
Florin Calinescu (care numai de succes nu s-a putut plange dupa
Revolutie, respectand
"gustul" public), in
care atragea resemnat atentia ca, atentie: "E o mutatie atat
de curioasa in gustul publicului, incat ma intreb
uneori cat o sa mai fac fata, fiindca aproape ca nu mai pot cobori
stacheta atat de mult pentru a fi pe gustul intregului public"!
E semnificativ, nu? Pentru a fi pe gustul public s-a coborat stacheta
pana dincolo de limitele bunului simt. An dupa an, dupa Revolutie,
confuzia criteriilor de receptare a atins alte si alte cote de paroxism.
Deci: ii facem pe plac publicului (renuntand la valoare),
sau pastram stacheta ridicata? De dragul succesului facem chiar orice
compromis? Modelul estetic s-a perimat, ramane valabila politica
expresivitatii
sexului oral si al scurgerilor menstruale (a poeziei
minore pentru autor si a gustui subcultural pentru receptor, per total
promovand mediocritatea cu staif)? Daca la inceput am luat
aceasta expresivitate socanta ca pe un dat nativ nevinovat de identificare
a sensibilitatii debutantului, n-a venit vremea sa o amendam, ramanand
cantonati in ea? Necenzurarea instinctelor a nascut deja monstri.
10 ianuarie 2004. Bucuresti
|