|
Pidarajii
Am vazut "Pederast" de William Burroughs la So, basistul de
la Luna Amara. Auzisem de ea si i-am cerut-o s-o citesc. Stiam ca e despre
poponari, pardon, dar chiar din titlu afli treaba asta. Si e un titlu
chiar misto. Uite un om care a avut curajul sa scrie, mi-am zis.
Din pacate, chiar de la primele pagini am inteles ca Pederast e
o carte care confirma toate gandurile preconcepute despre homosexuali.
Cu fiecare pagina esti tot mai plictisit si tot mai ingretosat.
Noroc ca romanul e mic si nu-ti ia nu stiu cat timp ca sa-l citesti.
Introducerea romanului e poate chiar mai aberanta decat lectura
ce o urmeaza. Burroughs explica ce l-a facut sa scrie. "Explica"
e ceva foarte rezumativ si concentrat. Pentru ca textul pare a fi scris
intre cateva doze, in cateva reprize. Si drogurile
nu par sa-i fi deschis ochii spre ceva, spre altceva, ci par sa-l fi pleostit
si prostit. Mai imbecilizat decat ar fi un om normal. Burroughs
a luat de la droguri doar mizeria si degradarea. Si se complacea in
cacatul in care era. Iar cacatul cel mai mare - care l-a impins
sa scrie - e uciderea accidentala a sotiei sale.
Accidentala, adica a impuscat-o cand incerca sa nimereasca
cu un glonte un pahar de pe capul ei. Exista multe tragedii care te fac
sa le compatimesti jertfele, dar Burroughs pare pur si simplu un pederast
- ca si personajul sau, chiar moral. In "culmea" durerii
el umbla sa agate tineri si copii pe care sa-i futa. Fiecare intelege
din durere altceva. Ramai masca atunci cand el afirma cu seninatate
in introducere ca asta ar fi o manifestare a durerii sale. Bine,
bai tata, durere e sa umbli cu pula sculata prin piata la vanatoare
de copii? Durere e culmea conditiei umane? Durere e ca dupa ce-ti ucizi
ca un idiot sotia sa continui sa distrugi vietile unor copii? Da, asta
intelege Burroughs din durere. O mutra care saliveaza dupa cururi.
Ce irita mai mult la Burroughs e faptul ca incerca sa faca din viciul
sau, din patologic - un motiv de bravura. Nu, nu-i vorba de literatura,
nici de trairi interioare. "Pederast" e un roman nul, daca-l
comparam cu "Lolita" sau cu "Pe drum". Romanele amintite
sunt literatura - in cel mai bun sens al cuvantului - nu o
mascarada. "Pederast" se apropie de aceste romane prin tematica,
dar totul se termina aici. Scriitura e una expeditiva, ca si cititor te
uiti cate pagini ti-au mai ramas, sa-l termini odata. Te intrebi
daca romanul poate fi salvat pana la sfarsit. Dar nu poate.
Micile fragmente de aberatii combinate cu realitatea narata dau un rezultat
jalnic. Romanul este total dezumflat la sfarsit. Totul ce pare sa
promita la inceput se naruieste.
Lee - personajul principal, poponar pervers, ramane la conditia
sa jalnica de la prima la ultima pagina. Lui ii curg balele dupa
Allerton, un tanar pe care reuseste sa-l corupa cu ajutorul banilor.
Intre timp Lee e ademenit si de copii. El vrea sa gaseasca Yage,
o planta din care sa extraga un drog cu care ar reusi sa controleze mintile
oamenilor. Atat ar mai fi lipsit. Allerton il paraseste pana
la urma. Si gata povestea.
O poveste care prin titlu promite multe, dar din care te alegi cu prea
putine. Nimic altceva decat perversitate, degradare de narcoman
fara nici o "iluminare", un borcan cazand sec pe asfalt.
Americanii par niste ticniti. Ei te dau in judecata pentru o singura
atingere, insa sunt in culmea extazului cand dau de
perversitati si de chestii patologice. La ei e la moda sa fii sado-maso,
poponar, sa fii frustrat din cauza incesturilor, insa le e frica
de relatii normale, care par a fi persecutate.
Nu sunt un moralist - fiecare sa faca ce doreste, atata timp cat nu atinge libertatea celuilalt. Iar Pederast e un exemplu care imi
provoaca doar greata. Lucrurile penale nu exista pentru ca sa bravezi
cu ele. Cand reusesti sa faci din ele literatura - foarte bine.
Nu trebuie sa fie lucruri care sa fie cenzurate sau ascunse.
Dar... din pacate "Pederast" e un roman fara nici un haz. Scriitura
e dezlanata, atmosfera drumurilor latino-americane nu aeriseste
naratiunea, ci o intoxica in continuare. Totusi scriitura lui Borrougs
parca vrea sa spuna mai multe, dar esueaza in acest roman. Poate
in altele...
Nu stiu ce i-a placut lui Ginsberg la William Burrougs, dar nu cred ca
Pederast. Poate ca celelalte romane sunt salvate cumva. Si nararea experientei
homosexuale e una nereusita. Ea da o imagine clasica si conservatoare
de pidaraz. O fiinta baloasa si degradata. Atunci de ce sa mai citesti
romanul? Si de ce oare a mai fost scris?, te intrebi la sfarsit.
|
