|
liniste
nu intelege ca nu poate fi mai multe lucruri deodata,
vrea sa fie ciocan, sa bata cuie in capul meu,
sau mai bine sa fie cui, sa simta cum imi plesneste capul,
dar cuiele nu pot simti, de aici o mica problema,
mai bine sa fie talpa bocancului care calca pe paltonul meu,
sa ma impiedic, sa cad,
i s-ar potrivi si rolul de lingura in care sa se raceasca toate
bunele mele intentii,
sau cel de cuptor cu microunde,
in care nu poti incalzi buzele inghetate pe pahar, la
pomana, in fata bisericii;
altii si-o inchipuie ca pe o manusa cu cinci degete,
in care sa incapa o paine calda, inghesuita faramita
cu faramita,
lucrurile ar fi mult mai simple daca in viata noastra
ar locui un regizor, sa imparta el mastile,
sa scrie un scenariu de calitate, in care binele sa invinga,
dar raul sa nu piarda niciodata.
adevarat sau fals
ma obosesc cercurile care aduc deasupra camerei mele fum de tigara (adevarat)
si felul in care privesti bicicleta cu care merg la scoala,
imi amineste de barul de la coltul strazii, (adevarat)
unde ne adunam sa citim despre prietenii nostri care ne aduc acasa de
la petreceri, (fals)
hai mai bine sa renuntam la toate astea,
sa privim pe fereastra unui apartament nemobilat
cum fiecare vecin contribuie la amenajarea unui beci in care sa
ne mutam,
acolo e viata, (adevarat)
in linistea pe care o emana pasii trecatorilor,
in strigatul femeilor cu flori la iesirea din piata,
acolo vom fi si noi, (fals)
aliniati, cu plicurile pregatite, in asteptarea unui rebel
care sa sparga monotonia asta. (adevarat)
Olga
trebuie sa fie un mare idiot daca isi inchipuie ca eu sunt
olga,
olga gothica, tricou negru, fusta de blugi,
parul strans intr-un pahar cu votca,
gene lungi, rasucite intr-o spirala matinala,
striga viol in gura mare la mc donalds
cand dragutul de la casa ii cere banii,
olga este un personaj cu deficit de personalitate,
stie prea multe despre ceilalti si nimic despre ea,
mananca cirese cu paine si pepene cu iaurt,
gandeste ca ar fi mai bine sa plece din tara,
miscarea legionara nu o sa renasca aici;
istoria ei e un fel de manual de chimie citit de lingvisti,
doar asta m-ar da de gol, daca m-as juca de-a olga
cum spuneam,
eu nu sunt olga
daca as fi, mi-as aduna fiecare banut
sa-mi cumpar un papagal cu bilete pentru baieti si fete,
i-as spune idiotului ca nu vreau sa am de-a face cu el,
mic vierme care se strecoara in viata ca intr-un mar de gradina,
un fel de virus luat de pe net care distruge circuite si le transforma
in vene
numai bune de intepat si taiat;
nu stiu daca viermii pot intelege limba asta,
dar cred ca merita efortul:
fetita cuminte care raspunde la tabla, cu mainile la spate,
stie cum sa admire pe cineva atunci cand se face cald in casa,
sa vorbeasca ca vantul ce suiera printre golurile usilor,
stie unde sta inima, o atinge fara nici un deget,
simte mersul granulelor de nisip catre norii din aluat de aer,
poate nu intelege lumea asta a omului,
oricum nu-I decat o prea complexa prostie,
in care toti joaca un rol in spatele unei masti.
daca vreau sa ma ridic de pe scaun, zambesc,
imi adun trupul, parul, ideile mele, ideile altora si plec,
(fara ca nimeni sa-si dea seama) ;
in final, scena asta nu e decat o lume in lume,
de ce sa traim intr-o lume de mana a doua,
asa ca... eu nu sunt olga;
and by the way, who the fuck is olga????
formele pe care le ia aerul nerespirat
se spune ca nu e nimic, doar ceva care se face in timpul liber,
un fel de papusa din casa ta,
papusa preferata, cu care te joci,
te ascunzi sub o alta imagine si termini lucrul ;
a trebuit sa dau o parte din mine sa inveti lectia.
ai destul aer, eu n-am nimic, de ce sa-l primesti pe-al meu?
rece si rau.
poate ca nu m-ai inteles. mai spun o data.
nu are rost sa respiri forme create de altii,
cum nu le porti hainele, bijuteriile, mastile,
altfel ne-am naste in acelasi salon, am avea aceleasi jucarii,
am merge la aceleasi scoli, ne-am bate cu aceiasi colegi,
am alege aceleasi scurtaturi, am fuma aceleasi tigari,
am asculta aceeasi muzica, am citi aceleasi carti,
ni s-ar strica acelasi pantof, am pierde acelasi autobuz,
am avea aceleasi lucruri in frigider, am dormi in acelasi
pat,
am creste aceiasi copii, am imparti aceiasi bani,
acelasi pamant, aceeasi apa, acelasi aer…
in plus, stiu tot jocul :
cum nu are sa se intample,
cum ne vom vedea intr-alta viata,
cum lumea va spune ca ne uitam prea mult la televizor
si ca totul tine de noi, totul se tine de noi, ca un scai, unul mic,
pe care daca l-ai inghiti,
nu ai mai putea intelege toate formele pe care le ia aerul nerespirat.
frame-story
iubirea este o necesitate sociala, nu individuala,
iubesti un singur om, sa nu-l faci pe altul gelos,
te casatoresti cu un singur om, sa nu se omoare ceilalti intre ei.
viata incepe ieri, in fiecare zi ne nastem din nou,
asta e reincarnarea,iar paradisul e simplu;
lumea e finita material si are un numar limitat de posibilitati,
eu-traind se va mai intampla o data, peste ceva timp,
(ceva timp adica prea mult pentru mintea noastra, dar tot timp).
astea sunt basmele din copilaria mea,
imi amintesc ca le citeam in fiecare seara si mama intorcea
paginile,
sa nu pierd ordinea ideilor, foarte important,
ordinea, adica rafturile pe care aranjezi cartile, bibelourile si alte
chilipiluri.
mama spune ca nu e suficient sa le citesti,
trebuie sa te gandesti cum sa le transmiti mai departe,
fiecare cu povestea lui, forme diferite, acelasi continut;
in fiecare dimineata scriu cate o poveste,
din ce in ce mai putin rosu pe hartie;
mama spune ca o poveste de genul
"imbracat in pantaloni de fata si tricou de barbat,muzica
in surdina si trak,
animalul trak cu zgarda rosie, care sare in ochi de la distanta
si musca cu putere din ultima imagine imprimata pe retina,
poza imi pare cunoscuta, recunosc barbia aia de luptator
(oamenii cu barbia mare au multa vointa)
doar ochii nu se schimba;
ochii si oamenii sobrii, care arata ca niste reptile si gandesc
ca pasarile"
o sa functioneze.
sau poate
"corp langa corp inseamna dans,
corp peste corp dragoste,
corp in spatele altui corp tradare,
doua corpuri separate, necunoastere,
de aici zodiacul, destinul si alte basme"
o sa mearga mai bine.
dar la scoala copiii rad,
pentru ca ei nu citesc basme, citesc carti, nu scriu povesti, fac teme;
mama spune ca timpul le rezolva pe toate,
asa cum ceilalti rezolva probleme la matematica,
atunci daca as fi si eu un scolar silitor, as putea rezolva si eu toate
problemele?
mama spune nu, timpul si matematica sunt ca doua paranteze,
intre ele stau povestile noastre, iar noi suntem coala alba in
care locuiesc cu totii;
de asta nu scriem pe foi albe, sa nu le ranim, sa nu schimbam istoria.
you've got mail
postcard from heaven
cand e prea frig,
oamenii orasului nu mai mesteca aerul,
de teama sa nu ramana fara lucrurile care le pot demonstra existenta,
zapada trebuie sa mearga pe varfuri, sa n-o auda,
altfel cheama niste maturi mari, de metal,
cu ochii scrijeliti pe o coala de sticla,
sa o stranga intr-un fel de lagar de concentrare;
femeia aduna tot gazul intr-un sac mare,
pe care il ascunde in camara, langa cartofi, ceapa si
dulceata,
barbatul tine fruntea lipita de bec
(isi inchipuie ca e fierbinte,
lumina e un fel de fir de fier inrosit,
care coase pielea de sticla incinsa);
statuile din parc sunt demolate,
"copiii si saniile lor" sunt transferate intr-un cartier
marginas,
cu iesire la marile lacuri;
sa nu fie luati prin surprindere,
oamenii orasului au pregatit la marginea urbei,
in curtea unei case, un album cu fotografii de iarna,
care, la timpul potrivit, sa transforma in carti postale.
|
