impinge-ti pieptul prin lut albastru
sparge-ti forma oaselor in dans
pe asfaltul celui mai lung regret,
cu fiecare talpa in intuneric
vointa ta se aduna
biscuit in palma veche a drumului,
nisip in laringe sunt visele cand pieptul
e gol de cuvinte,
desfacut in cadere,
imbatat de spinarea vietii
creierul tau
- magneziu in flacari -
musca mijlocul unui vartej
Iti invarti sufletul ca o limba
printre trestii nehranitoare,
filtrezi o personalitate care
nu poate cere 2 secunde in plus.
La fel de pierdut si
agresiv ca o foaie care plesneste
peste fata, furia vantului concentrata
intr-o incapatanare care nu finalizeaza.
Desenezi legi pe peretele tau
cu aroganta unui animal care
din tot universul alege sa se uite
jos: sa vada ce-i sub el, sa
se numeasca rege.
Timpul ti-l hranesti cu un joc
ce-l face o mica bestie cu vene groase
si carnea vinetie si pe tine cu
un picior in dintii unei capcane,
prins in lumina unui foc care picteaza
cu umbre peretii pesterii -
multe coapse rosii, nici o fata.
Si apoi, se opreste. Inca prins, te uiti
si cu barbia in piept imi zambesti.
Arunci vin pe foc intr-un ultim
strigat romantic,
vise ale imortalitatii strecurate de
nori violeti printre suvitele de pe ochi.
Trupul tanar arcuit ca o armonie subtire,
o nota deasupra fruntii tale
transpirate, plina cu
imagini puse la uscat pe o sarma
in timp ce inauntru copaci albastri
de carton sunt schelet pentru
mintea ce asteapta un rasarit.
Esti singur pe una din ramurile lumii
si din acest copac trebuie sa te dai jos
si cand pasii te vor scoate din aceasta
mare atat de mult incat sa simti
umanitatea indoindu-se si iesindu-ti ca
un elastic din burta,
spatele radiat de un curaj rece, cand ii vei
vedea pe toti inauntru si mandru si
rupt vei zambi, vei ceda tensiunii si
te vei arunca inapoi in lac,
nereusind nimic decat un joc.
Cand vei fi atat de crud incat sa fii
pus in cutia Pandorei -
moartea in lesa ta - hranind ideile
cainelui tau si strigand din tarm in tarm
prin scalpurile tuturor, ii vei face mici
in ochii tai si-i vei ploua in lumina
portocalie, arzandu-le vointa
intr-o crusta de zahar.
Si apoi, pe tine, fantezie de copil,
te-as vrea in mine, vis curajos,
si de inexistenta ta imi cad
fierbinte pieptul,
cuvantu-mi descarnat de gat
isi gaseste conturul in
picaturile fierbinti de pe buzele tatalui.
Fluture nebun
vela care-si stinge setea-n mare,
insetata pana in nisip,
ma gandeam sa fie el
cand mi-am gasit prietenul
in strada,
sufocat cu fantomele
unor ochi de bronz,
tatal sau,
sange cabrat intr-una din
litere ca ultima revolta,
pantomima a urii intr-un
apus violet, frunze
care cad in
praf,
el, tras pe nas de primul
privitor.
Circul stelelor, sufletele cele mai mici
si cele mai imprastiate,
sub ochii parosi ai sfintilor
de atata stat cu fata in papadia
cotor a timpului.
Fiecare licurici ar vrea sa fie o
supernova - secunda lor un
moment orbitor.
viata in trepte ale unei
din ce in ce mai mari intelegeri,
fiecare cruda,
viteza orgasmica a rearanjarilor de
constiinta,
iese a fi o zgarietura.
pozam in multe vitralii,
instantanee dintr-un vis,
care converg s-arate
dementa narcisista a
unei lungi treziri,
un obraz spart de ceea ce ne
face oameni: timpul.
ia bucata de sticla
taie-te si tine minte -
e un lucru greu, sa tii minte.
Esti singur.
L-am gasit medalion sub limba unui sarpe,
O nimfa de extraordinara frumusete,
mi-a explodat in creier si
a inceput sa zboare ca un nebun,
eu - mut
in primavara aripilor lui.
In cuvinte simple am vorbit,
din floare in floare, dialog
cu un fluture,
isi creste o mustata si
farmecul izbitor cade in repetitie,
avea un fiecare cuvant nectar.
ce era fulger e linie de fum,
ce era vazduh e toamna.
Acum, il gasesc in strada,
jumate om jumate memorie.
Traiesti din clipocitul cuvintelor
pe capul inelui tau,
sorbi din ochi
stalactitele din care-si
va lua el sarea.
Mai am o secunda si-s mut;
Ce secunda!
Intr-o seara taioasa ca o lama
s-a uitat in oglinda
si si-a spus cuvinte:
Ce cuvinte!
|