Rodica Draghincescu

Mincam alune, bem pepsi, ne uitam la televizor, ne roadem unghiile. E duminica, ora 11. Sintem trei persoane in clubul de loisir al academiei. Pe canalul RTL, un lebadoi s-a indragostit de o barcuta in forma de lebada. Ori de cite ori barca este adusa la mal, lebadoiul stringe bete, paie, uscaciuni, face un cuib. Ritualul de imperechere e incomplet, degeaba isi scutura coada si gitul, lebada din lemn sta infundata in nisip fara sa-i
pese. Iarna proprietarul barcii e nevoit sa tina barca afara, ca sa nu moara lebadoiul de dorul ei. Povestea lor e veche de doi ani.

Imi ridic ochii spre peretele alb rozaliu, cel de pe care ma tintuieste cu ochi ascutiti ca acele molizilor, Schiller. Ma intreb cind o sa-i vin de hac acestui Dri roscovan - acestei voci de poster, acestor linguseli de perete. Fac doi pasi, imi lipesc pieptul de buzele lui, ma imping in zid, ma arunc fluida in adincitura. Si: in clipa in care ceva fisiie negru si delicat, un fin orgasm imi strabate creierul. Ma trag indarat, ma imping in adincitura. Ma trag indarat, ma imping in zid: iar si iar, cu si mai mare adincime. Tesatura cetoasa a obrazului, trasaturile moi, nesigure ale fetei...., propriile mele rasfringeri, aburii motivati in unduirile oglinzii de vis-a-vis.

"Cum mai e cu dragostea? Te deranjeaza ca te intreb? Nu-mi spune". O.K.

Finele acestei luni de toamna. Imi copiez un jurnal. Si obosesc. Rup o scrisoare, desfac un plic nou. Nu stiu. Nu stiu. Si obosesc. Ma framinta primele propozitii ale epistolei... Despre o plecare sau o reintoarcere la Lutece. Obositoare calatorie, mi se precizeaza, numai ca habar nu am cine mi-a scris, semnatura sau indicii de nume nu exista. Nu stiu nici macar subiectul sau agentul actiunii. Mai incolo, pe la rindul 10, un procent mic de fericire a marturisitorului. Filmele YiYi, chinezul Edward Yang, "Sinucidere virgina", fata lui Copolla, intilnire surpriza in statia de metrou (din Stuttgart, nu, de la Paris, da, clar!) cu alde romanciera si poeta Joselyne Francois, exvecina lui Rene Char, locuind undeva aproape de Avignon, Joselyne e insotita de pictorita Claire Pichaud. Au coborit, au urcat, s-au asezat pe o terasa insorita, a venit ploaia, au baut cafelele, si-au luat adio. Jocelyne a fost... Et patati et patata. Ma prind cine e autorul caligrafiei.

Saptamina care va veni va fi calma. Mai calma ca orice calmitate cretina. Bate un vint cutitas. Am mincat orez cu lapte, piersici si grapefruit, am alergat dintr-o camera intr-alta, am citit o scrisoare de la Bernard Molinie. E in L'Ile d'Yeu (Loire, Atlantique). Mi-a trimis fotografiile de la festivalul din Rodez. Cel mai mult imi place poza cu femeia de serviciu de la scoala in al carei pod s-a ascuns de nazisti Ilarie Voronca. Pe atunci, batrina era copil, il avea ca invatator pe Monsieur Mazenc, prietenul lui Voronca.

Tavanul. Tavanul..

Batrina Darla isi scarpina scufia, cautindu-si urechea dreapta. Plescaie, ride nevroziu, scuipa in poala o sputa verzuie. Pe nasul mare si carnos i-a crescut un neg de care e mindra, ca de o profetie. Nimeni nu stie a povesti mai bine ca ea. Fosta dadaca a umblat cu scutecele multor doamne si domni, asa ca de urechile si gura ei nu scapa oricine. Ori scapa contra unor sume frumusele. Acum e la gura sobei si pune butuci pe foc. Din cind in cind perie ogarul preferat al conului Kaspar, povestind bucataresei si birjarului Vogel. "Da, printul vinde barbati regelui englez. Si nu s-ar zice ca ar avea vreun tel drept, ca doar nu si-a propus eliberarea Americii, nu, nu, dragilor, asa isi plateste el o buna parte din lux. Ne vinde barbatii ca soldati. Lu' George al IV-lea! Sau al III-lea, duca-s-ar pe pustii!" Cei doi ascultatori nu isi mai iau ochii de pe buzele ei: "Ca,daca ma piriti cuiva, ma vor schingiui, ghilotina sau spinzura". "Du lieber Gott! Mai bine taci, eu nu am fost aici cu voi, am frecat oalele cu cenusa si nisip afara!!!!!"- se dezvinovati bucatareasa.

Tavanul are basici. Le numar, astept...

Dorotheea si Kaspar sint la Lady Christa, amanta ducelui. Ducele s-a hotarit sa o dea de nevasta pe Milady unui principe francez, contra una bucata minicastel fastuos. Femeia plinge intre doua pahare de vin, se retrage cu Dorotheea in coltul drept al salii de oaspeti. Dupa citeva minute de suspine si confesiuni inabusite, buclele Christei atirna pe pieptul carnos, ca niste funii uzate. Sfioasa, Frau Schiller ii sugereaza sa se pieptene cit mai de graba, intrucit se aud voci si pasi hotariti in curtea casei. Un valet al printului intra sacadat, adus de valetul Christei. Kaspar si Dorotheea se pregatesc de plecare. Valetul printului ii saluta, probindu-si glasul, ca de-o repetitie generala. Dupa ce se asigura ca invitatii sint departe, incepe:
- Altetea Sa Serenisima Ducele va prezinta omagiile sale, bucurindu-se de viitoarea Dumneavoastra casatorie, va trimite aceasta caseta cu bijuterii! Pietrele pretioase tocmai au sosit de la Venetia.
Transpirata, rosie de mirare, Christa face un pas indarat, deschizind caseta cu gesturi precipitate:
- Da' Ducele tau a platit o groaza de bani!
Valetul isi ia un aer filozofic:
- Nu l-a costat mai mult decit a putut plati!
Iritata, Christa isi pune miinile in solduri:
-? Adica un mizilic vrei sa spui? Femeia se mai da un pas inapoi, rasturnind cu fesele liliacul alb din vaza.
Neingrijorindu-se de cioburi, apa, crengi, frunze si flori imprastiate pe covor, valetul Edouard simte nevoia sa precizeze:
- Milady, ieri au plecat 7.000 de tineri pentru America. Au fost vinduti! Au platit prin trupurile lor cadoul ducelui!
Christa pune bijuteriile pe masa, taie sala de oaspeti cu fustele ei dantelate, se opreste scurt in dreptul usii, ezitind intre a-l da afara pe valet sau a-i sterge lacrimile cu coltul naframei. Dupa necesara pauza de ezitare, Milady se apropie de el, usor induplecata:
- Fie, numai ca mi se pare ca plingi!
Valetul duce mina la ochi:
- Pietre pretioase ca astea, Milady.... (Se intoarce brusc pe calcii, de parca ar fi pierdut-o pe Christa printre mobile, o regaseste mai trista, mai miloasa, mai atragatoare ca oricind)... Pietrele astea au preturi naucitoare! Oh! Doamne! Doi dintre baietii mei sint viriti in cost.
Raspunzatoare, materna, cu un aer vinovat, Christa ii ia miinile intr-un soi de rugaciune comuna:
- Sper ca nu au fost obligati sa...
Valetul pufneste intr-un ris de mascarici iesit la pensie:
- Nu. Erau voluntari! Cita naivitate, Milady! Doamne! Nu erau decit niste baieti sarmani, galagiosi, ieseau din garda, i-au cerut colonelului Frosch sa le spuna cu cit vinde printul un cuplu barbatesc. Bausera, Milady! In piata de parada, Frosch adusese un regiment si soldatii au inceput sa traga in multimea de gura-casca, pretextind ca sint inamicii celor care s-au inrolat pentru America. Am auzit si eu carabinele, ba chiar am vazut, venind in fuga la fata locului, pe pavaj, niscaiva creiere singerinde. Si lumea proasta striga: URAAAA! URAAA! URAAAAAAA! Sa ne inrolam pentru America, sa ne inrolam pentru America! Asa s-au inrolat si copiii mei, Milady!

Ingrozita de povestea cu carabine, creiere si strigate, Christa se pregateste sa lesine in gemete ascutite. Inainte de a pica pe blana de urs, se disculpa apasator:
- Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, nu am auzit nimic, nu am stiut nimic, mie nu mi s-a spus nimic...
Cucoana tine ochii deschisi, numara in gind rani si vinatai. Valetul se asaza linga ea, ca un preot la capatul muribundului:
- Da, doamna. Poate ca nu stiati nimic, dar de ce tocmai in acea zi ati plecat cu suita ducelui la vinatoare de ursi?! Spectacolul ursului mort nu egaleaza tipetele orfanilor cautindu-si tatal printre mortii de pe caldarim, urletele mamelor nebune, incercind sa isi scoata bebelusii din baionete, nici moartea logodnicilor imbratisati, taiati in doua cu sabia, nici batrinii care isi aruncau cirjele, sa se inroleze in locul nepotilor. Si tobele, tobe falsificind gloria mortii.
Christa se ridica, lecuita de slabiciunea lesinului:
- Ia pietrele astea, ia-le, imi aduc iadul in inima!
Indulcindu-si vocea, intinde buricele degetelor spre epoletii lui Edouard:
- Dragu' de tine! O sa se intoarca, o sa vezi, presimt eu ca baietii tai vor veni acasa.
Indignat, Edouard isi da foc glasului, fara sa-i pese ca incendiaza toata casa:
- Cind? La judecata de apoi? Cind, Milady, cind?
Christa fuge in odaia de vis-a-vis, ia o pusculita plina cu aur, i-o intinde lui Edouard:
- Tine, fiindca mi-ai spus adevarul!
Ca otravit, valetul se ridica, ii impinge miinile parfumate, o impinge cit mai departe de el, in coltul mesei:
- Nu va decimati averea, Milady, sinteti in floarea virstei, pina la adinci batrineti trebuie sa platiti, sa platiti! Iubirea costa mult!"

Tavanul plinge ca un ied. Pe la colturi picura singe. Il adun intr-un pahar. Probabil cei de dinaintea mea au avut tavanul si peretii rosii, poate ca o fi fost bordel p-aci, sectii de dezvirginare. Numai asa ma consolez noapte... de noapte..., acoperind cu vise lama de sub perna.

Administratia ne-a trimis doi mesteri portughezi, ca sa ne repare geamurile sparte si gaurile din tavan, sa astupe petele care nu sint albe. Trei bursieri cu defecte in studiou. Eu, Akka, regizor georgian ochios, Vladimir Atanov, istoric zimbaret, stil de cadina bulgara. Si cam atit. 1,90 m, cind trece seara pe coridor, Akka ma sperie, apasa cu 48-ul, de mi se ridica pragul usii. Bea mult, se inchide in 33, povesteste tare, stie ca il aud, povesteste cit poate de tare, sta de vorba cu amintirile esuate, bea, il surprinde pe Voltaire cum ride sub chiuveta, pe Goethe strigindu-l pe Schiller din zece in zece minute de pe acoperisul restaurantului.

E ora 19, simbata. Mi-a scris J.M. Moulp, si-a scuzat tacerea printr-o calatorie in America. Ca raspuns, ii expediez trei fotopoeme, doua dictoane latinesti, ca tot avui note mari la limba asta moarta.

S-a racit vremea. Scot mina pe fereastra, o retrag, are dungute bordo. Suna telefonul. Imi tine unu' teorii de amor diurn. Mormai, nu-mi ameliorez starea de lehamite. Cu cealalta mina ma fotografiez pe marginea fotoliului, imi surprind chipul in toiul grimaselor de salivare.

Alta zi de frig. Copacii au cosmaruri de copaci, eu am cosmaruri cu mine. E atit de frig, incit castelul si casele lui domestice au contururi gri, de grote glaciare. Herghelia e amortita, speriata de mirosul unei ierni drastice. Vizitatorii castelului sosesc in autocare ganzsofisticate, sint incaciuliti, inmanusati sau inmansonati, aproape ca nu li se vede capul sugrumat cu fulare kilometrice.

Desi e frig, pasesc rar, cracanat, ferindu-ma de nu' s ce mlastini.

Stau pe un scaun metalic, in fata ferestrei, am un cutit in mina, curat un mar chimical. Tai marul din mai multe parti, nu apar viermii, nu, nu, vin neste curenti de cutit rece, lucind. Si brusc: am sa, am sa, am sa. Scuip coaja, imi face rau la stomac. Scuip in sus. Cade pe Lacan, pe "moi"-ul si semnificantii lui egoisti, pe "eu"- obligind - un - "tu" sa se gindeasca ca fiinta exista, caci e existata si are obligatii teoretice. Musc din alta parte, stirpesc problema stapinirii, a dominatiei de sine cu tine, dar si cu mine. Am sa. Ma suna Dini. Am sa O.K. Confunda identificarea cu fiinta, in timp ce eu rod cotorul, nu ii cer scuze ca imi asculta dintii, nici el nu. Ma irita coada marului, dar o inghit, strig "ho!", cu vocea ragusita, gen Ludovic al II-lea de Bavaria. Ma conving singura ca nici eu, nici Dini. Noi nu ne vom ineca in vreun lac din Bavaria. Am incalecat scaunul si din fata si din spate. L-am probat pe nu's ce.

Toamna e spre inghet. Lacul, groapa castelului, apa din gaura aia cu apa, nuferi si rate, a devenit adinca in namol si frumoasa in murdarie, contrastind cu firele de iarba taiate la milimetru. Sint pe marginea apei, pe colturile gropii, ma uit cum se pipileste grecoaica, pazita de ciinele ei amusinator. A fost amurg, a pornit noaptea, duc drumul inapoi, il car pe talpi.

Relatia mea cu 30 e hurducata de avalanse telefonice.

Marti cu ploaie torentiala.

Florut, medic roman din Lyon, ma anunta ca si-a gasit un stagiu la Berna, ca mi-a facut rost de o bursa de cercetare la universitatea berneza, bernana, cum e si cum nu ? Ar fi necesar sa duc doua plase cu gunoi la gunoi... Miine incep un curs de orice ar fi.

"Hei, Psihi mu, iarta-mi intirziala si mosmondeala. Nu ma declar in cea mai buna forma pisica (nu psihica!) und physika, bodoganesc prin casa dintr-o odaie intr-alta, ceva ma chinuie, nu ma mai pot accepta. Azvirle-ma in propunerea ce-mi facusi. Uite cum incurc literele, fa! Vezi ca in dactilograma mea catre tine, literele s-au inversat, s-au obosit reciproc, nu doar de dragul pleonasmului, nici de dragul orgasmului, ci mai ales de astmul de care sint suspect. Mi-e frica sa intru in colaborarea ce mi-ai propus, eu am incercat sa-ti execut ordinele, sa trebaluiesc, adica, ti-am scris diverse timpenii in scrisorile de pina mai ieri, te-am sunat, am actionat, bag seama ca tie nu-ti place sa narezi chestii neadevarate, nemeseriase. Ultima ta reactie m-a ars, m-a trimis in fuga la chiuveta cu apa rece. Psihi mu, hei tu, hei, nu vreau sa ma scriu pentru femei din hirtie, mie imi plac femeile din carne si oase. Ti-am marturisit obsesiile mele cu femei masive, dolofane, gen Ioana? Cum iti par baleiajele pe marginea prozelor din ultima vreme? Musai ca si crezi ca as ceda oricind simptomelor caracteristice la barbatusii curticapleti! Pai daca nici asta nu ti-a fost limpede ca nu, nu, nu, cum as reusi sa ma delimitez de amorul ce mi-l trezesc proze din alea cu prozatoare fierbinte in umbra? Da' io tre sa o pipai fara sa o pipai cind ii citesc pielea si vrerea. Fa disjunctia intre scriitoarea asta si femeia aceea. De prima sint indragostit, spune-i celelalte ca o urasc. Ne-am aranjat sa raminem la nivelul paginii, sa ridem de cei care ne-ar calari, imaginindu-si ca ne calaresc in plina noastra calarire. Dar iata ca tu la prima rabufnire a vietii peste litere, imi tragi picioare in popou, nu palme ude, asa cum, adept al lui Sade, te-am indemnat sa. Si? Lord, have mercy! Iata-ma verg. si very stupid! De miine o sa am un nou PC, iti voi computeriza textele. Am zis ca nu-ti mai vorbesc, de ce sa extragi din mine pasta pentru colorat fotografii facute prin fereastra?! Stiu ca vezi viata in abia doua culori de suflet, in vreme ce eu o scanez mai intii la nivelul carnii si mai apoi al matelor, apoi ma holbez la ea prin gaurele rozalii. "Pacemu" ?- vorba ta.

Pentru Drogo, sosia actantului G. Drogo, sint un punct mare de lumina, ca daca si daca, daca il, il, il parasesc, aia, clona va apuca drumurile descompunerii. 1). Casetofonul s-a defectat, caseta s-a poticnit, am auzit "pac!". 2). E vifor afara. 3). Casetofonul titiie, ca vintul din curtea castelului. 4). Ma gindesc sa ma duc la cursul de germana. A inceput abia ieri. 5).Intervine un SMS. Fiica-mea imi cere sa sun. 6). Zis si executat. 7). Cassu imi povesteste ca si-ar dori sa intre intr-o carte de literatura, ca o ia cu scris din ce in ce mai des, atita ca nu e sigura de vreun rezultat final. 8). Imi ofera o proba la telefon. 9). O inregistrez imediat, ca sa o reascult in liniste. 10). Brusc se ia de mine prin reprosuri. "Mam', nu tipa la chipul meu nevazut, daca scriu prost, lasa, lasa, nt, asa e la moda acum, nu sterge poticnelile mele, ca tot nu incep nimic fara sa gindesc la fel. Daca te imit pe ici-colo, te imit, n-am cum scapa din model. Si daca precum auzi, vocea asta din centrala telefonica are ecou, zau ca e o trebsoara cu semboluri haioase. Mam', vezi si auzi, recte: invers. Mam, stii ca unu' si-a publicat o carte de proza "pe bune/si invers". Hi, hi! Noua generatie, mai mare ca mine, da' vin si eu mai o tira... Io, mam', o sa scriu o carte despre lene, o compunere in somn, despre sforaitul cu ochii deschisi. De ce mi-e atit de lene? Am lasat zile intregi, nopti, saptamini, luni si ani sa treaca, sa se macine, cum macin io cafeaua pe care nu o beau, da' o arunc in veceu, ca sa miroasa casa a cocoana in toata firea.

Am lasat sa se macine minutul cu secunda, fara sa ma sinchisesc de grija ca tu, ca io, ca in fine. N-am vrut sa scriu, sa nu m-apuce si pe mine din alea de-ale tale. Si, totusi, de ce sa mint, scrisul ma cumva, imi bate in creier, intreaba cind-tare-cind-incet: "Ba, ba, imi deschizi, ce dracu?". Am obsesia asta. Degeaba imi jur ca sa nu, nu, nu, nu, ea, ea, scurt si dens, ea, ca tine!" Mam', ea esti tu sau io? Si amindoua stam cu ochii bizgoiti la mine, vorba lu' Uta. Sint vinovata ca mi-e frica sa fiu aidoma tie? Io le-as zice pa toate fara verbe, ar fi ok. Da' stai sa te intreb: Scrisul vine noaptea? Toc-toc! in creier sau in alta parte? Se agata de creier? Sau de inima? Ma impinge cu violenta in hirtia lui? Si zdup! Pic fraierita acolo, desi io nu vreau sa depasesc frontierele banalului? Iiuuuu! Nu am nici o picaturica de imaginatie, ma simt un jeg in de-ale scrisului. Imaginatia, tu l-ai citit pe Char ala cu care s-au descalificat profii de franca, fiindca nu il pricepeau deloc, l-am si io, rasfoit, da' sint incampalpabila mam', sint o superficiala, urasc poeziia, imag. asta, mamy, rezida (na cuvint!) in expulzarea (ui, ce!) din realitate a mai multor persoane incomplete pentru a obtine, punind la contributie substantele (mamy, sa imi cumperi cerceii aia de argint, parfumul de la Dior si mai vedem noi pe urma!) magice si subversive (pe asta in sala de tribunal l-am auzit, tata il judeca pe un alt avocat, io ma minunam cum turuie) ale dorintei (mama, tra sa ramin originala, tra sa spun de fiecare data de unde am luat cutare sau cutare cuvint? Uai! Ar fi o crima, mai bine fac semne de surdo-mut...), reintoarcerea la (ca nu mai am idee ce am zis si ce nu am zis, hai ca nu ma opresc, fie ce-o fi...) sta sub forma unei prezente pe deplin satisfacatoare. Si iar io. Acceptarea propriilor limite este o dovada de intelepciune? Ce nasol e sa vorbesti in genu' asta! Gata. Ma pregatesc in seara asta de party. Nu tipa, oricum esti acolo, nu tipa, eul meu a crescut, nu striga, oricum esti acolo, afla ca am numai note mari (aici ai si notele de telefon). Pup, pupa si tu! Cass.

(fragment din "Zina (d)racilor", romant in lucru)
Stuttgart, noiembrie 2000