Roxana Morosanu

Sibiu. O incapere cu tavan inalt si icoana pe perete. Un rucsac pe jos. Un prosop aruncat pe pat. Miroase a naftalina, ceara, tamiie si Herbal Essences roz. Roxana tocmai a iesit de la dus si se redescopera.

Ma privesc goala in oglinda de pe usa dulapului. La ce dracu' le-o folosi imensitatea asta de oglinda intr-o camera de manastire? Sa vada cum arata in genunchi, cind se roaga? Sa-si poata studia si imbunatati expresia de piosenie de pe fata?
Sunt la Mitropolia din Sibiu si am o camera numai a mea. He-he-he! Iata ca am patruns si in biserica! Rinjesc ca un drac deghizat in Sf. Vineri.
Ce n-as da sa intre acum maica (sora, or whatever, cum le-o zice la astea) Lucretia si sa ma vada goala, cum ma studiez in fata oglinzii. Nu ca m-ar atrage in vreun fel aceasta Lucretie paroasa de 120 de kile. Cu totul alt gen de femeie mi-ar destepta tendinte lesbianiste (o mica lolita diafana si perversa, ca Alice). Nu, pe Lucretia vreau doar sa o vad cum se retrage tulburata, scuzindu-se si se incuie in camaruta ei, ca sa isi indese o luminare in tufisul gras, cu ochii atintiti la icoana. "Sora Georgeta, nu mai avem luminari din alea groase? Coboara in biserica si adu-mi una, sa o pun la candela. Astea subtiri ard prea repede. Vreau sa ma rog toata noaptea".
Oare cind se masturbeaza maica Lucretia se gindeste la Isus? Adevarul e ca e un barbat misto. Cred ca toate maicile sunt indragostite de Hristos. Ii scriu, ii vorbesc, au postere cu el pe perete. Manastirile sunt fan-cluburi ale lui Hristos. Si mie mi-a placut de el cind eram mica si am vazut ‚Isus din Nazaret'. Plete, barba, ochi blinzi si tristi: ce poti sa iti doresti mai mult de la un barbat? Plus ca e o partida pe cinste. E de familie buna, doar e fiul lui D-zeu. Sa poti sa-i zici lui Dumnezeu tata-socru! Sa te plimbe Isus cu un norisor decapotabil, cu muzica sferelor data la maxim. The Great Gig in the Sky.
Sora (maica or whatever), am simtit chemarea! Mi s-a aratat. Mi-a zis: ‚Roxana, du-te in Sibiu si ia-ti o camera la Mitropolie. Vei fi mai aproape de Domnul, plus ca e mult mai ieftin decit la hotel!' Nu aveti o camera libera? Vreau sa stau citeva zile departe de lumea dezlantuita si sa ma rog in liniste.
Oamenii care se roaga sunt un munte de egoism. Se roaga pentru ei si familia lor. Sa le fie lor bine. Tin toate posturile si merg in fiecare duminica la biserica ca sa ia ala micu' examenul, sa se intoarca cu bani barbatul din Italia, sa-i treaca soacrei reumatismul. Asa-i bine, maica, sa fii credincios, sa te ajute D-zeu in viata! Si daca nu?
Cei care se bucura de viata, care beau si fumeaza si fut sunt niste pacatosi si nu gindesc. Ba tocmai pentru ca gindesc prea mult beau si fumeaza iarba! Ca sa uite ca traiesc printre prosti.
Intotdeauna cea mai multa mizerie se gaseste in cei ce se pretind statui de piosenie. Pe maica Lucretia o chema inainte Lola, avea cu 50 de kile mai putin si era curva. Asta pina cind l-a intilnit pe Hristos, bineinteles. Sau pina cind un sofer de tir i-a dat paduchi lati.
Am cunoscut modele de altruism care se rugau pentru binele lumii. Sa nu mai existe razboaie si sa ne fie iertate pacatele. O pula! Se rugau pentru binele lumii ca sa le fie lor bine, sa nu se intimple ceva neasteptat, care sa-i scoata din haznaua calda in care isi duc veacul. Sa nu se intimple ceva care sa-i trezeasca din moleseala si sa-i puna sa gindeasca. Religia timpeste. E o pacaleala. O mare teapa. Caritas-ul omenirii. Masturbare intelectuala.
Am descoperit la ce foloseste oglinda. Daca ma asez pe marginea patului si desfac picioarele, am in fata un poster cu mine in Hustler. Luminarea imi lipseste. Asadar, oglinda le ajuta pe maici sa se lase patrunse de fiorul divin.
Vreau sa vin cu un barbat aici si sa ne-o tragem toata noaptea. Sora Lucretia, din camera ei alaturata, sa-mi auda gemetele si tablia patului izbindu-se in perete. Dimineata sa-i spun satisfacuta: ‚Maica, azi-noapte m-a vizitat Sf. Duh!'
Chiar asa, sinii mei arata bestial astazi. E si pacat sa nu-i vada nici un barbat.

INDIGO. Bar de rock din Sibiu. Intuneric, fum, multi oameni imbracati in negru (si care nu sunt preoti). Pe fundal ‚Love me two times'. Pe un scaun la bar Roxana pozeaza in femeie fatala. Sta picior peste picior si fumeaza plictisita.

Un putoi de clasa a XII-a imi povesteste de juma' de ora farse si faze de la el de la scoala. Ride singur, zgiltiindu-se. E bondoc si poarta pantaloni trei sferturi. In mijlocul rafalelor de ris se apleaca sa-si scarpine pulpele grase si blanoase. Scaunul inalt, de bar, se inclina intr-o parte. Apoi revine la pozitia verticala, odata cu grasanul din virful lui. E ca un Hopa-Mitica in marime naturala. Vreau sa-l vad cum se dezechilibreaza. E singurul lucru pentru care mai stau linga el. Il incurajez sa povesteasca si sa rida. Astept un hohot mai puternic, care sa-l zgiltiie cu tot cu scaun si sa-l dea cu fundul de podea. Intre timp, initiez un proces de comunicare non-verbala (cum am invatat la facultate) cu barmanul. Are tricou cu Pink Floyd, o coama blonda (ca a lui Robert Plant in tinerete) si tocmai infige tirbusonul intr-o sticla de vin.
Putoiul nu mai cade de pe scaun. Si-a terminat repertoriul si se holbeaza la titele mele. Vrea sa-mi mai ia o bere. Mai, baiatule, iti ajunge! Hai, gata, ti-ai facut numarul, mai lasa si pe altul!
Vine barmanul si imi ofera o Tuborg Strong din partea casei. Pentru fetele frumoase. Il cheama Jesus (Isuse, nu scap de tine nici in bar!). Ma lasa sa-mi aleg o melodie, daca vreau. E zeul barului. Jesus Christ Superstar.
De sub mineca tricoului i se vede o margine de tatuaj. Vai, ce ma fac, e un periculos! In loc sa fug inapoi la manastire ii cer piesa: ‚Rape me'.

O straduta neidentificata din Sibiu. Intr-un gang mirosind a pipi (ca toate gangurile din Sibiu) Roxana se saruta de zor cu un localnic pletos. Pentru ca exhibitionista din ea moare sa afle amanuntul asta, n-o sa-i spunem cum arata cind se pupa.

My personal Jesus chiar stie sa faca minuni. Si numai dintr-o atingere. Uite cum devin religioasa... De azi inainte am sa sarut icoanele cu mai multa pasiune! Gindul asta ma face sa izbucnesc in ris. Deschid ochii. Leutul meu e ciufulit tot, cu coama infoiata. Isi incalzeste miinile sub bluza mea. Ma musca de buze pina tip. Vrea sa ma manince. E frumos si furios/fioros ca un star rock.
In jurul nostru sunt numai ruine. Ziduri batrine, bolnave, aproape moarte. Ce oras sinistru! Ca un cimitir imens. Un oras ca dintr-o poza sepia. Un oras inafara timpului. Nimic viu. Straduta pietruita. Gangul intunecat si catacombele ce ii urmeaza. Felinarul vechi ce imprastie o lumina decrepita. Parca as fi in Kafka. In Praga. Cartierul evreiesc. Golemul! Tresar intr-un fior rece. O umbra fuge pe zid. Jesus! Acum m-am speriat de-a binelea. Il string in brate pe blondul meu, al doilea suflet viu din cripta asta. Tremur. Incearca sa ma linisteasca. Ma mingiie tandru, parinteste pe cap. E cald si luminos. ‚N-a fost decit o pisica.' A, avem si o pisica! Deci suntem trei vieti intr-un oras mort. Incet, muschii mi se relaxeaza.
Incep sa-l mingii pe barmanul vietii mele. Ma saruta pe git. Ajung cu mina pe fermoarul de la blugi. Dar ce se ascunde aici? Un tirbuson pregatit de atac. Acum ma relaxez complet, mingiind griful lui Robert Plant. Nu-mi mai e frica de nimic, cu asa un baston linga mine. Fiecare fata ar trebui sa aiba un bastonel in stare sa faca orice pentru ea.
Ce proasta, sa ma sperii de o pisica! Sunt singura intr-un oras strain si un leu tinar vrea sa-mi dea dragostea lui. Whole Lotta Love. O, da, viata e minunata! Fute-ma, leutule! Fuck me, Jesus!
Fermoare sunt desfacute, nasturi rupti, elastice pocnesc, sufletele ne ies la iveala. Il vreau aici, printre ruine. Sa facem dragoste in mijlocul mortii. Suntem singurii oameni vii de pe planeta asta. Zidurile batrine din jurul nostru acum ma excita. Vreau sa vada cum ne futem. E ca si cum as face sex in fata bunicilor.
Jesus is coming! Ma musca de sini. Imi infig unghiile in umerii lui. Sunt o leoaica.

Acasa la Jesus (in Heaven!). Nu e o mansarda, e un demisol. Pluteste un miros puternic, dulceag, intepator. Acel miros puternic, dulceag, intepator. Roxana viseaza.

O cimpie verde, nesfirsita. In mijloc, neagra, ascutita, severa, Catedrala Sf. Stefan din Viena. Plutesc in jurul ei. Ma apropii sa o ating. Virful ei taios imi inteapa palma. Din palma incepe sa-mi curga singe. Curge mult, cu picaturi mari si repezi, ca dintr-o stropitoare. Nu simt nici o durere. Imi invirt mina deasupra capului, ca pe un lasou. Improsc cerul cu singe. Norii de vata il absorb imediat. Se transforma in buretei roz. Imi privesc uimita stigmatul din palma. Rana are forma de scoica. Mi-am aruncat tot singele peste Univers.
Catedrala e plina cu apa, ca o piscina. Ma apropii de o fereastra, sa privesc mai bine ce se intimpla inauntru. Flancuri de pestisori galbeni si mov dau ture prin jurul icoanelor. Altarul sclipiceste auriu. In fata lui vegheaza un somn mustacios, cu palarie de cowboy. Pestisori portocalii danseaza bezmetic, ca floricelele de porumb intr-un ceaun incins. Ce veselie e acolo! De geam se apropie un calut de mare roz-fuscia, ca bluzele din Mall. Imi face din ochi. Seamana cu barmanul de aseara. Are un tatuaj pe coada.
Catedrala e acvariul de pe biroul meu. Eu stau si scriu cu pixul verde cuvinte verzi. Am o bricheta portocalie. O litera verde sare si ma trage de nas. Intru cu fata in foaie ca intr-un tort. Cuvinte verzi ma ciupesc de obraji.
Ma invirt. Ma invirt nebuneste in jurul catedralei. Sunt un titirez. Peste tot numai cimpie verde. Eu rotesc Pamintul.
Acum cad. Cad in gol de pe virful bisericii. Rid. O mina ma prinde si ma trage in sus. E Cristi Iacob. Imi da o bere Bergenbier. Sunt in virful muntelui. Respir adinc. Aerul e atit de rece si de tare, ca imi perforeaza diafragma. Il simt ca pe o sabie in stomac. Ma ghemuiesc de durere.
Ma intind pe jos, in nisipul fierbinte. Val imi mingiie glezna. E gol si are aripi turcoaz. Se ridica si isi ia zborul. Cred ca e un pescarus. Ramin singura cu marea. Cred ca sunt o scoica. O rana in forma de scoica.
Soarele imi gidila tot corpul. O raza ma saruta pe umar si se sparge. E cald. Lumina. Ce multa lumina! Si baloane de sapun. Baloane de sapun se desprind din lumina si vin spre mine. Se sparg, colorate si sclipitoare, pe corpul meu gol. Vreau sa vad de unde vin. Privesc spre lumina. Aud un ris cristalin. Ma ustura ochii. Undeva sus, in mijlocul luminii, o fata de inger cu bucle blonde. Ride si imi intinde mina. Dumnezeule! Am murit? Ce se intimpla?
Ma ridic si ma indrept spre fiinta dintre raze. E undeva sus, in centrul unui patratel luminos. Ma urc pe un scaun. Ma intind. Aproape ii ating mina. ‚Puisor, pleaca de-acolo! Nu-i frumos sa te uiti in casa la oameni!' Copilul se ridica din dreptul geamului si o zbugheste la fuga, rizind. In urma lui, citeva baloane de sapun mai intra pe fereastra deschisa, apoi fug si ele, dupa stapinul lor bucalat.
Nu sunt in Rai, sunt intr-un demisol. Aici m-a adus Isus al meu. Underground Jesus. Underworld Heaven. Raiul meu e jos, la picioarele lumii. Sub asfalt.
Am pumnul drept inclestat. Il desfac usor. M-am ars in palma cu tigara. Am un stigmat.
Jesus zimbeste in somn. Cine stie pe unde calatoreste acum?
We are all made of stars.

PATRU

Statea tolanita in iarba ca o pisicuta pe un gard de piatra alba, zgrunturoasa si fierbinte. Trebuie sa stii cum sta tolanita o pisicuta pe un gard de piatra alba, zgrunturoasa si fierbinte. In orice caz, cu totul altfel decit o pisicuta pe un gard de piatra gri, neteda si calduta. Pisicuta de pe piatra alba zgrunturoasa e intotdeauna roscata. Si tine ochii strins inchisi. Are mustati stufoase si pare inteleapta. Nu da din coada, nici din urechi, nici din mustati, are pina si boticul rece impietrit in adulmecarea unei raze prafoase de soare. Sta nemiscata si pare inteleapta.
Asadar, Alice se lafaia in iarba inalta si tepoasa, ca intr-o cada cu spuma de baie de la The Body Shop (spuma cu miros dulce de migdale sau proaspat ca o dimineata de primavara si ca lamiia din paharul de gin tonic).
Alice nu era nici nemiscata si nici inteleapta ca pisicuta de pe gard. Alice mingiia cu piciorul virfurile tepoase si verzi si cinta si vina buburuze. "Eu trag de iarba ca sa creasca!", ii spusese intr-o noapte sticloasa un batrin cu joben intr-o piata in care ziua zburau porumbei. Cind a tras si ea de iarba, firele vii s-au rupt, au murit in mina ei. Apoi le-a aruncat peste cap, ca sa nu se schimbe vremea.
Alice era ca luna. In fiecare noapte altfel. Si singura. Singura cum numai luna este. Isi iubea singuratatea si o cultiva. O purta intotdeauna cu ea, ca pe o firmitura intr-un buzunar, ca pe o pietricica in pantof, ca pe un fir de par intr-un pulover. Nu o uita niciodata acasa cind se ducea la scoala. Adesea, in recreatie, baga mina in buzunar, o cauta concentrata printre cutele cusaturii si o stringea fierbinte in pumn. In autobuz isi misca piciorul in bocanc pina dadea de ea. Atunci apasa talpa cu putere pe pietricica singuratatii, cautind durerea care o bucura, pina cind oamenii din jur, oamenii care o inghesuiau si ii respirau in ceafa si o priveau, dispareau cu totii. Atunci Alice se linistea, inchidea ochii si durerea pietricelii injunghiate in carnea frageda a talpii ei o invaluia blind.
Alice ura oamenii pentru ca ii lezau singuratatea. De multe ori reusea sa nu ii observe, sa treaca pe linga ei fara sa-i vada, simtindu-se astfel unica faptura de pe Pamint (ce fericit trebuie sa fi fost Robinson pe insula lui!...). Citeodata, insa, ei erau cei care o vedeau. O priveau lung, intepator, de sus pina jos, ca sa-i dea de inteles ca ei stiu ca ea exista. Cu ochi impudici si uriti ii cautau conturul sinilor prin bluza. Apoi zimbeau satisfacuti si clefaiau citeva cuvinte. In acele momente, cind nu reusea sa treaca neobservata, firmitura, pietricica, firul de par nu mai puteau sa o salveze, sa o ascunda. Daca oamenii stiau ca exista, nu mai avea cum sa fie singura.
Doar doi oameni ii placusera pina atunci si ar fi vrut sa-i aiba de tot, inghititi in lumea ei, in buzunarele ei, transformati in firmituri de biscuiti Berceni sau ambalaje mototolite de caramele. Sa fie singuri ei trei. Toti trei impreuna. Unul era batrinul cu joben, care tragea de iarba si celalalt era Val, care tragea din iarba.
Ajunsa cu meditatiile in acest punct, Alice ofta adinc si se intoarse brusc pe burta, stricind planurile unei furnici care i se catarase pe abdomen si se indrepta vertiginos spre buricu-i si dezvaluind soarelui o spinare dulce si neteda, de lapte. Caci da, Alice era goala. Era nuda. Dezbracata si singura. Stravezie si diafana. Cu picioare nesfirsite si sini mici. Coapse subtiri, pietroase, zvicnind jucause ca o coama de minz zvapaiat. Umeri rotunzi si tari ca mingile de tenis. Rotunzi si apetisanti ca bilutele de inghetata de fistic de la cofetaria turceasca din Mangalia. Rotunzi si perfecti ca acordurile de chitara de pe "Wonderful Tonight".
Chiloteii roz-bonbon (ei, da, purta chilotei…) ii ascundeau fesele pufoase ca miezul de piine calda, poate la fel de roz-bonbon si ele (asta insa o stiau "for sure" doar ea si Val).
Spinarea alba a lui Alice stralucea in soare ca rufele spalate cu Bonux. Avea insa un miros cald, catifelat, de lapte de mama, de clatite si de Cola cu vanilie. Spinarea de casmir a lui Alice era un derdelus. Era pirtia din Predeal cu zapada lina si batucita de sutele de perechi de schiuri colorate. De-a lungul coloanei vertebrale avea un santulet gingas, pe care alunecasera fericite degetele lui Val si pe care se dadea acum, ca in tobogan, un puf de papadie purtat de vint.
Cu iarba in par, Alice cinta si isi balanganea picioarele, pe rind, in sus si-n jos. Avea glezna subtire si unghiile vopsite cu oja caramizie, scorojita. Cu iarba in par si pe obraji, Alice cinta la zei.
Alice nu credea in Dumnezeu si nici in mine. Adica nu credea in creatorii de lumi, in general. De asta probabil nu i-ar fi placut la teatru, daca ar fi mers vreodata. Bineinteles ca nu mersese. N-am vrut sa o duc la nici un spectacol. Ar fi inteles si ar fi simtit prea multe. Ar fi uitat de ciobul ei de singuratate.
Alice nu credea in mine. Daca m-as fi intalnit cu ea pe strada, nu m-ar fi recunoscut. Ar fi trecut mai departe, fara sa ma vada, cu esarfa albastra dansindu-i la git si cu firmitura ei preferata in palma. Daca as fi oprit-o sa-i spun ca ea e a mea, ca eu am creat-o, ca e jucaria mea preferata si o imbrac si o plimb cum am eu chef, ca amintirile ei sunt ale mele, ca Val si-a intins ochii si sperma turcoaz peste ea doar pentru ca intr-o noapte am avut eu un vis erotic in culori, ei bine, atunci Alice ar fi fugit, cu haina din raiat negru descheiata si cu parul prinzindu-se intr-un nasture. Ar fi fugit dar n-ar fi plins. Si nici nu m-ar fi crezut.
Alice isi intoarse pieptul gol spre soare. Soarele zimbi. Iarba din jurul ei statea zburlita. Zburlita, aspra si incilcita. Ii venea sa o spele cu samponul Sunsilk pentru fire rebele. Si apoi sa ii aplice un balsam regenerator. Era cald si liniste. O liniste de ii tiuiau urechile. O buburuza cu cinci bulinute negre escalada o tulpina de papadie. Alice lua insecta rosie cu degetul aratator si si-o aseza intre sini. Fara sa pretuiasca terenul pe care se afla, buburuza porni grabita spre sinul sting. Piciorusele marunte ale insectei o gidilau usor. Buburuza inainta cu spor spre mugurele proaspat din centrul lumii numite "Sinul sting al lui Alice". Se opri chiar acolo, pe sfircul roz ca un apendice sanatos. Se opri chiar acolo, unde se oprise, pentru citeva clipe, si sarutul lui Val.

Val se opreste. Si simt lichidul cald pe pieptul meu. Se joaca. Imi mingiie sinii, pieptul, cu penisul, lasind dire, ca un melc. Sperma lui calda e gelatinoasa ca o budinca la plic (Se adauga lapte si se lasa la fiert 5 minute, invirtind usor!). Miroase a iarba smulsa.
Deschid ochii. Val se sprijina in pumni, deasupra mea, cu parul in ochi, privind multumit la pictura abstracta si turcoaz care i-a reusit intre si pe titele mele. E rosu la fata. De pe nas ii picura un strop de transpiratie.
"Miroase a iarba." Zimbeste si ma stringe de coapsa.
"Miroase a iarba." Departez piciorul pentru a lasa cale libera miinii lui.
Miroase a iarba si el imi saruta buricul, gidilindu-ma cu barba mai jos, pe pintec.
Ia de pe noptiera pachetelul patrat, in hirtie alba si isi ruleaza o tigara. Il musc de umar. Miroase a iarba.

Alice deschise ochii. Nu era cu Val in asternutul umed. Era singura, in soare, cu buburuza, cu papadiile si vintul. Avea pielea alba ca dintii spalati cu Colgate si sinii tari. Era diafana si inocenta. Era Alice in Tara Minunilor. Era Lizuca in Dumbrava Minunata. Chiloteii roz ca niste purcelusi de lapte incepura sa strige dupa pensonul-minune al lui Val, pensonul cald si tare, care iti vopseste viata in turcoaz. Si strigara pina cind le dadura lacrimile.
Atunci aparu Patrocle. Inainta molcom, tiriindu-si urechile lungi prin iarba. Ochii lui plingaciosi tinteau sfircurile mici ale fetei. Probabil ii aminteau de copilarie, de perioada cind mama lui, o respectabila basset-ita, il hranise cu dragoste.
Inainta molcom, tiriindu-si prin iarba urechile pleostite si penisul erect, frumos si lung cit cea mai mare si mai coapta banana Bonita. Se opri in fata lui Alice. Ochii ei inocenti tinteau pensonul lui Patrocle. Instinctiv, departa picioarele. Chiloteii plinsi, roz ca penisul unui bebelus, asteptau incordati.
Patrocle se apropie. Alice isi simti saliva grea ca mierea, innodindu-i-se in git. In stomac avea un telefon pus pe vibratii, care suna lung.
Cu ochi umezi si pofticiosi, Patrocle mai facu doi pasi. Banana Bonita aproape atingea chiloteii roz-parizer. Alice respira rar, ridicindu-si si coborindu-si abdomenul. Privea cu ochi sticlosi, fara sa clipeasca. Brusc inchise ochii si se lasa in jos, pentru a grabi atingerea. In urmatorul moment sari in picioare ca arsa. Animalul pofticios isi scapase o cantitate considerabila de bale reci si scirboase pe abdomenul infierbintat de soare al lui Alice. Pe abdomenul alb si curat si neted si cald al lui Alice.
Delicata faptura proiecta un picior gingas dar ferm in botul catelului Patrocle, care, pe buna dreptate, nu mai stia ce sa creada.
"Mars de-aici, potaie! Porc de ciine!" Frumoasa din Padurea Adormita, din Tara Minunilor, din Dumbrava Minunata scuipa apoi, cu scirba, cu naduf, cu tot sufletul si cu toata gura spre bietul animal dezorientat. Flegma ei nimeri, insa, buchetul de pufi al unei papadii. Pufii murira pe loc, ca acoperiti de lava unui vulcan, fara sa fi zburat vreodata.
Tremurind inca de minie, Alice se indrepta spre lac. Se lasa pe vine si se apleca spre suprafata linistita, verde si limpede. Privindu-ma fix in ochi si dindu-si dupa ureche o suvita ciocolatie, imi spuse cristalin: "Ma mai pui sa fac multe scirbosenii nascocite de mintea ta perversa si drogata?". Ne priveam ochi in ochi, eu si Alice, Alice si cu mine, de o parte si de cealalta a oglinzii verzui. Eram un Dumnezeu pervers. Mirosea a iarba.