PING PONG KLU

Traian T. Cosovei, Stefania Cosovei, Les annes folles du socialisme (Anii nebuni ai socialismului),Editura Eminescu, Bucuresti, 2000

Alexandru Vakulovski

Anii nebuni ai optzecismului

Volumul de debut in proza al lui Traian T. Cosovei si al Stefaniei Cosovei Les annes folles du socialisme (Anii nebuni ai socialismului) e subintitulat de editura ca fiind proza scurta. Desi, intr-adevar, e construit din fragmente, volumul este totusi un roman. Un roman scris dupa modelul biografiilor. E vorba de biografia unui personaj creat dupa chipul si asemanarea lui Traian T. Cosovei.
Les annes folles du socialisme are narator homodiegetic actorial pe Stephanie. Personajul principal al romanului e Paul (in cateva fragmente si narator). Nu ne e deloc greu sa-l recunoastem pe Traian T. Cosovei in pielea acestui personaj. Romanul e o pseudo-biografie, de altfel, naratorul Stephanie in cateva fragmente metaliterare recunoaste acest lucru: "Toata tarasenia asta de carte a pornit de la Paul: " - Am nevoie de un biograf! Cineva care sa-mi scrie povestea vietii"."
Romanul are un stil oral, de aici fragmentarismul si desele repetitii, care nu sunt deloc plictisitoare, din contra, asa incepem sa intelegem mai bine obsesiile lui Paul si, partial, cele ale generatiei "optzeciste". Paul este "micul ratat al Europei de Est", de asemenea "un ratat al ideii de Marxism-Leninism". Ca scriitor "optzecist" Paul a crescut si s-a format in perioada comunista, ca mai apoi sa se trezeasca intr-un fel de democratie est-europeana. O buna parte din obsesiile lui tin de perioada comunista: "Paul avea un stil care-ti taia cheful de viata. La orgasme, tavalindu-se si ratacindu-se prin saltele vorbea despre Gheorghe Gheorghiu-Dej, de ceferistii matrasiti si nesatisfacuti sexual. Muncitorii cu basca erau pe primul plan. Parca ii aud ragusind in urechea mea. erau uzine intregi de tandreturi care se lafaiau langa mine, se atingeau de pielea mea, se topeau in asternuturile de matase cumparate de maica-sa…". Prietenii lui din copilarie au fost "ovreii care s-au realizat in America", primele trei neveste de asemenea l-au parasit pentru a se realiza cu intreprinzatori in America sau Germania. Pentru el ruperea definitiva nu atat de un trecut obsesiv, ci de mizeria cotidianului ar fi doar plecarea din tara: "- Daca mai traia Gheorghe Gheorghiu-Dej, prietenul muncitorilor cu basca, m-as fi realizat… da' nu aici, ci in America!" Din aceasta cauza e sincer mirat cand vede vreun prieten sau cunoscut de-al sau care a reusit sa se imbogateasca in Romania: "De unde a avut ala bani de BMW?…dupa care trecea la Mercedesul lui Breban"; "De unde pizda ma-sii are ala bani ca sa stea in vila cu piscina?!"; "De unde ma-sa au astea bani de motorole si de haini de imitatie de blana sintetica?". Paul e complexat cand aude de cineva bogat ("Cum sa iei, domnule, douazeci de milioane de dolari numai pentru ca te cheama Bruce Willis si esti insurat cu curva aia de Demmi Moore?"), comunismul din el se trezeste, desi "politica e o curva batrana: face cu ochiul la tineri si se culca cu batranii!". Tot ce are Paul e de la maica-sa.
O buna parte din prietenii si cunoscutii lui Paul sunt scriitori, acest lucru facand ca scenele povestite de el Stephaniei si de Stephania noua sa fie si mai haioase. Iata un exemplu cu Mihai Ursachi: "prietenul lui, poetul Mihai Ursachi avea un Browning. Mi-a spus "- De ce sa aiba ala Browning?" si i-a dedicat o poezie. dar in zilele urmatoare se invartea prin casa: "- De unde a avut ala atata banet cat sa-si cumpere - tocmai din America (…) o limuzina care merge cu benzina fara plumb? (…) I-am cerut o suta de dolari pe care n-a vrut sa mi-I dea!"; cu Mircea Dinescu: "il asculta cu mare atentie pe Mircea Dinescu, pe care il considera un mare poet, dar, pe masura ce se derula banda magnetica, avea un singur repros… pe care il latra la pereti: "- De cand au cometele sfarcuri?… Sa bei lapte din sfarcuri de cometa?… Ar trebui sa se duca la profesorul Bengescu - la nr. 9 - sa se caute de metafore…" (…) "De unde are el bani de Mercedes? Si cu potcoava proptita in radiator?!"; cu Fanus Neagu: "Imi povestea cum prietenul lui, Fanus Neagu, il fugarise pe un individ insolent si ebrietat… Il fugarise bine… cu un cutitoi in mana… ca la cursele de ogari!"; sau, cu acelasi personaj, cand Paul a baut din frapiera lui Nicolae Breban: "Douazeci de ani am umblat ca un catel la piciorul lui, si mai vine Fanus Neagu, in fata unei mari asistente - era o manifestare culturala - si-mi spune "I-ai baut din frapiera, da-te in pizda ma-tii".
Paul e un personaj teribilist si contradictoriu "un rapidist de cartier laureat al Academiei de Poezie". Iubeste anumiti oameni, dar simte nevoia din cand in cand sa-i "rada". Simte nevoia de concurenta, fiind fost membru al Cenaclului de Luni. Argumenteaza ca o persoana e exceptionala ca numai peste vreun minut sa demonstreze contrariul. Aciduzzu - fostul caine al lui Paul, care apare pe coperta a patra a volumului de poezie Micki Mouse e mort (al lui Traian T. Cosovei), care a fost educat, facut celebru, e dat ("Da-l in pula mea de caine") unui "individ cu BMW… de unde are asta bani de BMW? I-a dat ma-sa din groapa?".
Paul e caracterizat prin actiuni, proverbe scurte ce se repeta pe parcursul naratiunii. Acest tip de proza scuteste naratorul de lungi explicatii, sau de obscuritate ("Era genial, spunea el! Vorbea la noua luni, picta la patru ani, se indragostea la cinci si avea erectii la sase", "incepuse sa oscileze intre gasti de cartier si libraria din colt", "Paul e pragmatic: doarme imbracat. "De ce?" l-am intrebat intr-o zi: "Ca sa fiu pregatit… pentru orice eventualitate", mi-a raspuns.").
Les annes folles du socialisme e o biografie in care cel ce scrie nu e absent, din contra, pare a fi intotdeauna langa personajul lui, ceea ce creeaza starea de autenticitate. O proza in stilul Henry Miller sau Salvador Dali, doar ca personajul principal nu e cel ce povesteste, sau nu doar cel ce scrie - caci in roman naratiunea actoriala e combinata cu cea auctoriala.
Desi Traian T. Cosovei e unul dintre cei mai importanti poeti "optzecisti", in volum are loc o rupere, o detasare de "optzecism". Se vorbeste despre generatie cu ironie, o ironie si din exterior. La "optzecisti" ironia nu era indreptata spre congeneri. Se simtea o solidaritate intre membrii generatiei. In schimb, in acest roman Paul e singur, doar fata de Mircea Nedelciu, care apare in cateva secvente, apare ceva asemanator solidaritatii cantate de "optzecisti". Din prietenie si solidaritate ramane doar un fel de concurenta: "Cand nu mai avea argumente ii ierta pe toti… devenea genenos… recunostea ca Mircea Cartarescu e cel mai bun din generatia lor" .
Naratorul Stephanie apare in centrul naratiunii doar atunci cand se satura de muzica de cartier a lui Paul (Parazitii, BUG Mafia) si se refugiaza in baie unde se admira in oglinda imensa: "Pana la urma, in baie ma simteam in siguranta. Ungandu-ma cu crema si cercetandu-mi sanii care nu vor avea niciodata nevoie de silicon." Cand ii reproseaza lui Paul ca asculta asa muzica, el ii raspunde: "- De la astia incerc sa invat un tip de discurs… Mai, Stephanie, eu de la astia invat poezie!" Pentru Stephanie conteaza mai putin ceea ce scrie Paul, conteaza Paul. Ea se simte mai aproape de cartierul ei decat de poezie: "Eu sunt din Pantelimon si nu prea gust poezia." De altfel, l-a cunoscut pe Paul in cartier, in viata lui de (scriitor de) cartier: "Scriitor de TBC-isti, militieni si patinoare. De ce, de la militieni, pana la betivi si pietari toti il respectau si-l vorbeau de bine?".
Stephanie e rautaciosa cand e vorba de "curvele" lui Paul: "Parerea mea era ca, dupa ce-i administrase aleia, Oana, 22 de contacte sexuale pe zi, cantecul lui scuipat pe pereti avea intonatia lebedei." Ea gaseste un jurnal intim de-al lui Paul cu cateva poze cu "marea lui iubire goala", inca un motiv de amuzament: "Asta a pus capac la toate… ii dedicase doua carti, plangea si acum, dupa douazeci de ani, dupa ea; dar privind-o, cracanata, rujata, cu portjartierul ei din anii '70, am avut satisfactia dubla: de a-mi privi, inca o data, sanii in oglinda, si de a-i baga curvei aleia pozele in mormantul sertarului secret." Motivul rautatii Stephaniei e ca femeile nu l-au iubit asa cum merita pe acest "caine de rasa, de pripas", ca l-a gasit "infirm sufleteste". Dar putem observa ca "dragostea" fata de femei a avut-o inca din copilarie: "In cartierul meu din Pantilimon ma jucam cu baietii, pana-i umpleam de sange… fetele mi se pareau proaste, infatuate."
Les annes folles du socialisme e si un roman de dragoste, o dragoste imposibila, caci trebuie sa treaca de toate barierele trecutului ("Cartea asta a fost un pariu cu trecutul nostru."). Stephanie si Paul nu pot decat sa se amuze de trecut, nu sa-l si uite. Anii nebuni ai socialismului par sa-i fi marcat, si ei recunosc acest lucru autoironizandu-se.
Les annes folles du socialisme e un volum ce aduce prospetime prozei romanesti, atat din cauza umorului si autoironiei, cat si datorita detasarii de optzecism si a glasului feminin blazat si direct (inexistent pana acum in proza romaneasca). Uite ca "optzecistii" i-au depasit pe "optzecisti"! Ceea ce nu e deloc rau, primul efect al romanului a fost ca am cautat cartile lui Traian T. Cosovei sa le mai rasfoiesc o data. Voila!

Mihai Vakulovski

O carte pe care poate ca as fi vrut s-o scrii tu

"- Ha, ha, ha…credeti ca batrinului leu i s-au tocit coltii? Mai am eu ac… si inca destul de tare pentru tinerele talente…"
"- Ce faci? Acum ti-ai gasit la baie? Cum sa te duci, acum, la baie cind eu iti vorbesc de soarta literaturii, a Tarii, a Planetei?!"

Spuneam, cu vreo 6-7 ani in urma, intr-o cronica la o carte de proza a unui poet (Nichita Danilov) ca proza cea mai interesanta e scrisa de poeti si, desi nici un prozator n-a ripostat, si acum mi se pare macar de bun simt sa recunoastem ca cel putin cele mai mari surprize in materie de proza sint facute de poeti. "Les annes folles du socialisme / Anii nebuni ai socialismului" (Editura Eminescu, Bucuresti, 2000) este o carte de proza memorialistica foarte scurta si (de aceea) f. vie, scrisa de 2 prieteni de sex diferit, care traiesc in aceeasi casa si - iata - in aceeasi carte. Un ping-pong sentimental de cea mai fina calitate, in care personajele (2) joaca - documentar - rolul autorilor (2), si o fac cu gratie si cu multa placere, aceasta poveste nefiind deloc patetica, ci, din contra, hedonista. Acesti doi prieteni sint Stefania Cosovei si Traian T. Cosovei, unul dintre cei mai cunoscuti si mai productivi poeti contemporani, iar "Les annes folles du socialisme / Anii nebuni ai socialismului" este debutul lor in proza. "Les annes folles du socialisme / Anii nebuni ai socialismului" este o carte "scrisa" de mai multe ori. O data - de omul Traian T. Cosovei, cu viata, a doua oara - de prietenii Traian si Stefania, cind TT se folosea de memorie si de voce, iar Stefania - de auz, si a treia oara de scriitorii Stefania Cosovei si Traian T. Cosovei, aici pixul fiind folosit mai mult de catre Stefania Cosovei, care a stiut sa asculte si iata ca a stiut si sa scrie mai adevarat decit orice prozator de profesie, ca sa zic asa. "Manuscrisul acesta crease o complicitate intre noi", spunea unul dintre cele doua personaje-narator, un astfel de manuscris te leaga pe viata. Aceasta carte este un fel de auto-biografie scrisa cu mina iubitei care ti-e si cel mai bun prieten si care ti-a ascultat obsesiile repetate de fiecare data cind ti-e nasol si te imbeti sau ti-e tare misto si te imbeti. Si-i turui fara mila si fara sa te gindesti la ea (ca e obosita, ca nu-i esti chiar simpatic in halu' asta…) toate poeziile care-ti vin prin cap si crezi ca trebuie sa-i placa si ei, crutind-o rar de tot de literatura romana ("Apoi, privind copacii din parcul Floreasca - nemiscati - am vrut sa-i citesc Stephaniei un poem din Bacovia… am bijbiit prin biblioteca, dar, cind am gisit cartea am renuntat. O exasperasem destul") toate faptele eroice din viata ta, incepind cu copilaria si terminind cu cit de tare ai fost si cum l-ai ras pe ala care se crede cel mai tare inainte de a-i deschide usa acestui povestitor care te iubeste si te scrie. Traian T. Cosovei e Paul, unicul "personaj" cu numele metamorfozat, Stefania e Stefania, Mircea Dinescu e Mircea Dinescu, Mircea Cartarescu - Mircea Cartarescu si Nicolae Breban - Nicolae Breban. Dintre cele doua personaje centrale personajul principal e Paul, viata caruia e povestita din punctul de vedere al Stefaniei. O scriitura foarte vivace, interesanta si haioasa, povestioarele fiind scurte si tragicomice. Cele mai multe dintre ele sint re-povestirea obsesiilor lui Paul, povestite de nenumarate ori Stefaniei, care nu mai poate sa le uite, n-are cum!, asa ca poate sa le treaca pe hirtie fara ajutorul lui Traiante, naratorul masculin al caruia intervine sporadic, intre alte fapte eroice. Printre obsesiile care se repeta continuu, dar nu plictisesc niciodata, sint prietenii evrei care l-au tradat si s-au realizat in America, Gheorghiu Dej, prietenul muncitorilor cu basca, TV Discovery, de unde are bani ala sau ala de Mercedes, Browning, de unde are bani sa i-o traga lui Demmi Moore ("De unde ma-sa are Bruce Willis bani ca s-o tavaleasca pe Demmi Moore… curva aia care a luat douasprezece milioane de parai numai ca sa joace rolul unei stripteuze… I-a dat ma-sa mare din groapa?? Si, pentru hotomaneala asta, incaseaza douazeci de mii de dolari ca sa joace in cacaturile lui de filme? Colegii mei, vecinii - toti - s-au realizat in America si eu, care am avut posibilitatea, am ramas aici, asa, ca sa-mi beau paharul rusinii pina la fund!" - "Nu, m-am hotarit, nu o sa-mi cumpar niciodata un bodygard… Paul n-ar suporta… Pe el il enerveaza pina si melodia lui Whitney Huston. Despre film - un succes la vremea lui - ce sa mai zicem: "- De unde ma-sa are asta bani sa joace in rolul unei paparude pe post de stergator de parbrize? Cine l-a inventat pe golanul asta de Kevin Costner care s-a trezit miliardar in dolari peste noapte… - Asta e ala care se culca cu Demmi Moore?" "- Nu, Paul," incercam sa-l calmez, "ala e Bruce Willis". Atit si trebuia. Subiectul urmator era cartierul lui de evrei care s-a realizat in America (…)" - "- Am cartile lui Dinescu cu dedicatie si are o nevasta pe cinste pe care am vazut-o pe Calea Dorobantilor urmarita de doi securisti… Stii ce m-a impresionat, Stephanie? S-a oprit in fata unei vitrine de palarii… linga restaurantul Perla; in clipa aia m-am simtit umilit… am vazut ca feminitatea nu are nevoie de securisti. De unde are el bani de Mercedes? Si cu potcoava in radiator?!" - "M-am facut de ris, mi-am jignit maestrul… (Breban - n.n.) m-a provocat… nu stiu sa scriu nici macar carti postale si el ma provoaca la roman! De unde are bani de Mercedes?!" - "Paul il citise de vreo doua sute de ori pe Tutea. Pina si mie mi l-a recitat nopti intregi. Nu mai facea caz, izbind cu pumnul in masa, de colegii, prietenii lui, evrei, care se realizasera in America. Despre Gheorghe Gheorghiu-Dej, prietenul muncitorilor cu basca, nu mai scotea o vorba. Nu stiu cum a facut, dar a pus laba pe o caseta cu discurile lui Zelea Codreanu si niste cintece pe care le stia si maica-sa: "Sfinta tinerete legionara" si alte aiureli. Pe deasupra, decupase - din ziarele pe care nu le citea - fotografia Capitanului… iesea cu ea la circiuma, umbla in pantaloni de piele, cu cizme "nazi" si haina de piele neagra, lunga pina la calciie. Cind se imbata, adopta un accent nemtesc cu care teroriza comesenii. Incepuse sa fie toba de carte la Batalia de la Stalingrad, luptele de la Kursk-Oriol; vazuse toate filmele rusesti despre cel de-al II-lea razboi mondial… il venera pe Adriano Celentano pentru albumul lui. "La terza querra mondiale…" imi citea, pina i se taia respiratia si trebuia sa-i administrez doze masive de calciu si magneziu. Manifestul futurist al parintelui Marinetti. Cind era total epuizat, il sunau la telefon aia de la Dreapta Nationala sau Noua Dreapta… Ii refuza politicos si, dupa ce trintea telefonul, zicea - Mama m-a sfatuit sa nu ma bag niciodata in politica. E singurul sfat pe care l-am ascultat! Auzi, Steff, politica e o curva batrina: face cu ochiul la tineri si se culca cu batrinii!" Apoi, inainte sa adoarma pe canapea, cu ultimele puteri: " - Au schimbat paturile, curvele au ramas aceleasi!" - "Printre numerele "Forte" pe care le declama seara de seara, Paul oscila intre doua subiecte tari: intrarea lui la Facultatea de Filologie si experienta lui (de doi ani si jumatate - accentua acel "jumatate") de disc-jokey la Clubul "Litere"… Cind legenda derapa, imi povestea cum era sa fie de 3 ori exmatriculat din facultate"…) etc, etc… In afara obsesiilor acestui personaj deosebit de interesant pentru literatura, cititorul ramine cu gura cascata la lectura intimplarilor si caracteristicilor cu si despre oameni si personalitati, absolut reale si totodata neverosimile, cele mai ciudate si atragatoare fiind cele legate de Paul, personajul lui Cosovei teribil de preocupat de "chestii minore" si care are o tehnica de a (nu) dormi imprumutata de la Mircea Nedelciu, care I-a oferit cu prietenie "cea mai frumoasa calatorie: la Chisinau". Deosebite sint umorul si ironia, rautacios si fulgerator la personajul masculin si dulce si familial la personajul feminin, combinatii contradictorii, ciudatenii stilistice si narative care te cuceresc din prima, din prima pagina. O carte care se citeste ca o proza de Harms, cu atit mai mult daca il cunosti (personal, din citite, auzite - nu conteaza…) pe Traian T. Cosovei, o legenda a literaturii contemporane, care s-a facut vestit inca din timpul Cenaclului de Luni, care - acum - pare din alta viata. "Anii nebuni ai socialismului" e starea actuala a poetului Traian T. Cosovei, exact asa cum "Tratat de oboseala" e starea poetului Ioan Moldovan, in aceeasi perioada, la aceeasi virsta. Putem spune ca poetii "optzecisti" au inceput sa traiasca stari si nostalgii, originalitatea lor fiind in faptul ca aceste nostalgii sint la prezent. As fi citat mult mai multe fragmente din carte. Fireste ca aceasta cronica e o invitatie la lectura a cartii, o carte cu totul originala, unica pentru literatura romana, o carte autobiografica f. "lirica", care demonstreaza ca, oricit de poet ai fi, pina la urma viata e tot proza. Asta e.