|
33
Dupa a patra lectie i-au strans pe toti intr-o clasa.
- Toti octombreii, care vor fi facuti astazi pionieri, sa se duca in cabinetul
22! Se satura sa astepte cele patru ore, dar acum, cand o auzi pe pioniervojata
strigand, parca-ar fi vrut sa mai fie macar o ora, caci incepu sa-i tremure
picioarele si parca i se facu si frig. Isi lua ghiozdanul si iesi din
clasa. Pe coridor alergau baietii din a patra "E" si unul i-a
tras un sut in fund celuilalt. L-a prins in colt si i-a mai dat vreo doua
palme peste cap, si inca un sut. Din capatul coridorului se auzi un fluierat
si se deschise o usa, care striga asa: "Lozinskii, tu nu stii cine
fluiera!? Ia treci incoace, Lozinskii, puisor!" Pe urma se auzi Lozinskii,
care striga: "a-a-a! a-a-a!", iesind de dupa usa cu mainile
la cap. Cand se facu liniste, Sasa era deja in cabinetul de biologie,
in care erau tot felul de borcane, in care pluteau broaste taiate, soareci
si soparle. Vazu si fluturi, si o multime de gandaci, infipti cu acul
in cap. Sasa nu mai fusese pana atunci in cabinetul de biologie si nu
avea de unde sa vada asa ceva. Mai erau si alti octombrei, care umblau
prin clasa si aratau cu degetul, si radeau. Sasa s-a oprit langa o broasca
taiata, din care ieseau matele. Broasca tinea ochii inchisi, parca era
om si mainile si picioarele in laturi. Apuca borcanul sa-l cobaltaie.
"Buna ziua!" Usa se deschise si inauntru intra sefa de studii
cu un catalog subtioara.
- Ia, toata lumea sa se alinieze frumusel! Lasati mortaciunile, hai! Nu
va intereseaza pe voi! Ia, alinierea repejor!
Tranti catalogul pe masa de langa tabla si iesi afara. Usa s-a deschis
si inauntru au intrat fete si baieti mai mari. "Bai! Ia luati labele!
Repede alinierea! Ce, Bohantov, vrei vreo doua peste bot?"
Baietii mai mari au ferit repede bancile si-au facut loc sa incapa toata
lumea. Usa s-a deschis si au intrat sefa de studii, Nadejda Petrovna,
pioniervojata cu steagul si inca doua fete. "Ia deschideti voi o
fereastra, ca pute-aici". Un baiat mai mare sari repede si deschise
fereastra.
- Ei, parca-asa mai merge. Ia sa vedem daca au venit toti. Toti au venit?
- Da-a-a.
- Ce da-a-a? Ia sa vedem, cine n-a venit? Reazanova, este?
- Da.
- Grigorenco este?
- Da-a.
- Ciornaia, Inga este? Unde esti Inga?
- Aici.
- Bohantov?
- Este.
- Vaculovskii Alexandr, cine-i Alexandr?
- Eu.
- A, tu? Si, sa vedem, de la a treia "E". Matveenco A-nas-tasia!
Anastasia este? Nu-i Anastasia? Si-atunci de ce spuneti ca sunteti toti?!
A treia "E", cine mai este de la a treia "E"?
- Eu.
- Cum iti spune tie, ia sa vedem?
- Crulicovskii.
- Asa-a Cru-licovskii... ia du-te tu si spune-i lui cascata de Matveenco
sa vina.
- Mai departe... Nu mai este nimeni mai departe. Inseamna ca cei mai multi
codasi sunt totusi ai dumneavoastra, Nadejda Petrovna, ia uitati la ei
ce frumusei sunt, unul mai destept decat altul! Inapoi au intrat mai intai
Crulicovskii, care gafaia si-si tragea pantalonii, si se uita prin clasa,
de parca ar fi vrut sa mai fuga si nu avea loc, pe urma a intrat Babusca
cu Matveenco de mana si, dupa ce i-a tras o palma dupa ceafa, a trimis-o
pe Matveenco in rand, iar ea s-a dus langa sefa de studii si Nadejda Petrovna.
- Moachino! Ea se ducea acasa! Bine ca a ajuns-o Crulicovskii din urma,
ca ea, moachina, se ducea acasa!
- Ar trebui nici sa nu o primim in pionieri, Parascovia Fomovna, sa se
duca dracului acasa daca se grabeste!
- Sa stiti ca asta ar trebui sa facem.
- Matveenco, vrei sa te primim in pionieri?
- Da.
- Si-atunci de ce te-ai pornit acasa?
- Am uitat.
- Foa-a-rte frumos! Ia auziti, Parascovia Fomovna, sa uiti ca te primesc
in pionier! Dumneavoastra, Parascovia Fomovna, ati uitat cand v-au primit
in pionieri si v-ati pornit acasa?
- Vorbesc eu cu ea mai tarziu, Vera Ivanovna. Am sa aflu eu ce si cum!
- Sa incepem dar.
- Incepem, ca nu mai are nimeni de venit. Sunt toti, da?
- Asa, copii, aliniati-va frumusel si fiti atenti la mine. Repetati dupa
mine cuvant cu cuvant. Cand am sa spun eu "eu", voi sa repetati
toti dupa mine "eu".
- Eu!
- Eu!
- Acuma va spuneti fiecare numele. Incepem de-aici.
- Crulicovskii Vadim!
- Matveenco Anastasia!
- Vaculovskii Alexandr!
- Bohantov Roma!
- Gurskii Victor!
- Ciornaia Inga!
- Grigorenco Vladimir!
- Reazanova Angela!
- Intrand in randurile!
- Intrand in randurile!
- Organizatiei Unionale Pionieresti!
- Organizatiei Unionale Pionieresti!
- Vladimir Ilici Lenin!
- Vladimir Ilici Lenin!
- Fagaduiesc solemn!
- Fagaduiesc solemn!
- Sa-mi iubesc fierbinte Patria!
- Sa-mi! mi! iubesc fierbin! inte! Patria!
- Tria!
Vera Ivanovna spunea cuvintele atat de repede si atat de multe, ca Sasa
n-avea timp sa le repete si, daca vroia sa le tina minte pe primele, le
uita pe ultimele si, daca vroia sa le tina minte pe ultimele, le uita
pe primele. Cand isi reveni, nu mai striga nimeni si-n clasa se lasa o
liniste vesela si incurcata.
- Ei, si-acum legati cravatele! Unde-s cravatele? Dati-le-ncoace! Pionierii
mai mari sa lege cravatele celor mici! Pionervojata apuca steagul cu mana
stanga, iar dreapta o duse la cap si avea pe cap o boneta rosie cu colturi.
Pionierii mai mari au legat cravatele pionierilor mai mici si lui Sasa
i-a legat-o un baiat din clasa a sasea, pe care il chema Andrei. Nu i-a
placut lui Sasa cine i-a legat lui cravata. Pentru ca lui ar fi trebuit
sa i-o lege o fata, nu Andrei. Erau destule fete acolo care ar fi putut
sa i-o lege. Parca nici nu s-a facut pionier din cauza lui Andrei aista!
Si chiar ii era ciuda pe Andrei. Ar fi vrut sa-i spuna lui Vera Ivanovna,
dar ii era rusine.
- Pentru Cauza Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste,
pionieri, fiti gata! Haideti, copii, ce trebuie sa ziceti?
- Intotdeauna gata!
- Asa, duceti frumusel mainile la tampla si inca o data: "Pentru
Cauza Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste,
pionieri, fiti gata"!
- Intotdeauna gata!
- Si-acum, stie cineva vreo poezie, vreun cantec despre Lenin?
- Inga, ne spui tu ceva? Sa spuna Inga, ca ea a ridicat prima mana, hai
Inga.
- Eu vreau sa povestesc o povestire despre o fetita simpla dintr-un sat
indepartat din Rusia si cum a ajutat-o pe ea Vladimir Ilici Lenin.
- Spune Inga, ca este foarte interesant. S-s-s-s! s-o ascultam acum pe
Inga! Bohantov! daca ai ceva de spus, te ascultam acusica si pe tine.
- Candva, demult, traia intr-un sat indepartat din Rusia o fetita. Parintii
ei erau saraci si nu aveau bani sa-i cumpere haine. Dar Tania umbla la
scoala in fiecare zi, caci vroia sa invete bine ca sa ajunga pionier si
doctorita. Si ea mergea pe jos la scoala. Si avea numai niste papucei
mici si ingheta la picioare, si la maini, caci parintii ei nu aveau bani
sa-i cumpere ceva de imbracat, caci erau saraci. Dar ea mergea pe jos
la scoala. Dar pe-acolo pe unde traia Tania era o cale ferata si trecea
trenul. Dar trenul nu oprea acolo unde traia Tania si se ducea mai departe.
Si-atunci Tania i-a scris o scrisoare lui Vladimir Ilici Lenin si i-a
povestit despre viata ei. I-a zis lui Lenin ca ea are niste parinti saraci,
care n-au bani. Si-atunci Lenin i-a zis la tren sa se opreasca si acolo
unde traia Tania si s-o duca la scoala. Si de-atunci Tania nu mai mergea
pe jos la scoala ca sa inghete. Iata asa a ajutat-o Vladimir Ilici Lenin
pe Tania.
- Dar pe tine Nastia, te-a ajutat Vladimir Ilici cu ceva? Cum crezi tu
Nastia?
- Eu cred ca m-a ajutat, pentru ca noi traim intr-o tara libera si avem
manuale si medicamente si parintii nostri au cu ce sa ne imbrace. Cu toate
ca eu as fi vrut foarte mult sa-l vad pe Vladimir Ilici, sa ma ajute ca
pe Tania.
- Dar de ce? Nu te ajuta destul?
- Chiar foarte mult, Nadejda Petrovna, dar numai asa ca sa-l vad, ca el
era asa de bun...
- Mai stie cineva vreo poezie? Sasa vrei sa spui tu? "Da a fost copil
si Lenin..." Hai spune, Sasa.
- Eu vreau sa spun un cantec...
- Ce cantec vrei tu sa spui?
- Despre Lenin...
- Ia sa vedem ce-o sa ne cante Sasa despre Lenin, hai, Sasa vina mai in
fata si scoate mainile din buzunar.
Sasa scoase mana dreapta din buzunar, iar stanga o lasa, caci nu-i placea
ca avea degetul bandajat. El ar fi vrut ca Nadejda Petrovna sa mai intrebe:
"dar de unde stii tu Sasa cantecul despre Lenin?", si el i-ar
fi zis ca l-a invatat singur din carte si ca l-a mai auzit si la radio,
dar Nadejda Petrovna n-a intrebat nimic si lui Sasa i se parea ca totul
se intampla prea repede si ca nu iese cum vrea el. "Scoate mana din
buzunar, Vaculovskii, ca nu esti la piata! Unde ai mai vazut tu pionieri
cu mana in buzunar?" Sasa scoase mana si se dadu putin pe stanga
asa cum facuse si in oglinda, ca sa nu i se vada degetul.
- Dar ce ti-ai facut la deget, Vaculovskii?
- M-am taiat...
- Iar tu cu porcii tai! Hai, spune odata cantecul si du-te la loc. Sasa
nu mai tusi, asa cum avea de gand si nici macar nu se uita inainte, ci
isi opri privirea pe broasca din borcan din care ieseau matele si tinea
ochii inchisi, si mainile si picioarele in laturi.
Vin acasa rand u... nici...
Mii si mii... in april...
- Of, Doamne, rand unici!
Sasa nu mai putea sa se uite la nimeni, dar auzea cum toata lumea rade
cu voci mai subtiri si mai groase, ca si acelea pe care le-a auzit cand
a intrat in cabinet si toata lumea radea de broastele taiate din borcane.
Ia spune tu, Angela cum e cantecul? Iar tu du-te la loc, Vaculovskii!
Vin acasa in april
Mii de rand unici
in april in april
S-a nascut Ilici...
Mai departe Sasa nu a mai auzit nimic. Capul lui s-a umplut de broaste
taiate si rasetele acelea, care semanau cu niste palme si trasaturi de
par. Isi inchipui ca este foarte rosu si din cauza asta i se facea si
mai tare rusine. Ar fi vrut mai degraba sa fie o broasca taiata intr-un
borcan pentru ca de ele chiar daca rade cineva lor nu mai poate sa le
fie rusine. Si nu rosesc.
34
Abia astepta sa se termine totul si sa iasa odata afara. Sa nu se mai
auda nici o poezie si nici o voce. Sa nu se vada sorturi si ciorapi albi,
sa stea undeva deoparte. Nici n-auzi cand li se spuse: "gata",
ci se lua si el dupa ceilalti atunci cand au inceput sa iasa afara. In
dreptul borcanului cu broasca si-ar fi dorit sa se opreasca, sa se mai
uite o data, dar nu se mai opri, caci cineva il impinse din urma si se
trezi in inghesuiala de pe coridor. Se strecura repede printre ceilalti
si se amesteca cu alti copii sa nu-l mai recunoasca nimeni.
Soarele si vantul cald de afara i-au alungat borcanele din cap. Se mai
gandi inca o vreme cum ar fi sa-si faca el acasa un borcan cu broaste,
pe urma gandul acesta ii disparu si-i aparu altele o mie. Sasa chiar incerca
de cateva ori sa numere cam cate ganduri are in cap, dar ele erau atat
de multe, incat Sasa a hotarat ca are vreun catrelion de ganduri si ca
nu le mai numara. Sasa a vrut sa numere si stelele si tot n-a putut, cu
toate ca in unele nopti stelele erau asa de putine, ca nici nu trebuia
sa le numeri prea mult. Erau vreo douazeci de stele. Mai bine si-ar fi
luat morisca si-ar fi fugit prin fata scolii, pentru ca era asa cald si
frumos afara. Se duse si se rezema de gard, sub o salcie.
In fata scolii erau mai multe salcii, care cresteau chiar langa gard.
Sasa chiar se gandise de mai multe ori ce-o fi fost mai intai, gardul
sau salciile, pentru ca prea cresteau salciile langa gard. Primavara,
cand incepeau sa le creasca frunzele, o multime de crengi atarnau pana
aproape de pamant si salciile semanau cu niste case. Acolo puteai sa te
ascunzi de ploaie si sa rupi vergi cu care sa te bati. Sasa a primit odata
vreo doua vergi din astea peste cap si nu i-a venit sa planga. Dar daca
o sa creasca mare, Sasa o sa-i apuce de piept si o sa-i tranteasca pe
toti sub gard, pana o sa le rupa oasele. Soarele incepu sa arda si Sasa
isi scoase jacheta, si ramase in camasa. Vantul batu putin si colturile
cravatei se miscara, unul chiar ii trecu peste umar. Sasa ar fi vrut sa
se uite cum ii falfaie cravata, dar isi zise ca se va uita el cand va
fi singur, odata. Acum se uita drept inainte, tinand o mana rezemata pe
gard, asa cum a vazut el ca se tin doi prieteni de umar. Isi ridica ghiozdanul
de jos si-l puse in spinare peste camasa. Isi aranja jacheta pe mana stanga
si porni de acolo.
Cand dadu coltul scolii si nu mai putea sa-l vada nimeni din cancelarie,
si nici din clase, isi scoase cravata si o baga in buzunar. Tranti ghiozdanul
si se rezema de un copac. Va sta acolo pana va trece. S-ar putea sa mai
aiba lectii, caci este mai mare, trebuie sa aiba mai multe lectii. O va
astepta acolo pana trece. A inceput sa se sature sa stea acolo singur,
langa copac. Clopotelul sunase si-afara nu mai ramasese nimeni. Cei care
au terminat lectiile, ca el, s-au dus acasa, iar cei care erau mai mari
si mai aveau lectii s-au dus in clasele lor si nu mai era nimeni. S-a
dus sa vada ce mai este pe stadion, pentru ca auzea o minge cum sare.
Si-a luat ghiozdanul si a urcat delusorul. Era un deal prea mic, l-a urcat
repede. N-a stat prea mult, pentru ca nu avea nici timp. Se asezase pe
ghiozdan langa poarta si a adus mingea de doua ori. I-a tras cu piciorul
si a vazut ca zboara bine. Pe urma si-a luat ghiozdanul si s-a dus inapoi
la copac.
Nici nu vroia sa joace fotbal pentru ca nu stia sa bata goluri. De ce
sa se incurce pe-acolo si sa nu bata nici un gol? Mai bine-si cumpara
intr-o zi o minge si bate intr-insa pana-o sa zboare mai sus decat copacii!
Pe urma poate si el sa joace fotbal, sa le bata toate golurile de-odata.
A vazut la magazin vreo douazeci de mingi. Si daca la iarna-l lasa cu
uratul, isi cumpara una si o umfla. Pe urma o sa vada el cum umbla toti
baietii dupa el si-l roaga sa le dea oleaca mingea. Tranti ghiozdanul
jos si se aseza. De unde era el, se vedea foarte bine coltul scolii si-nca
o bucata lunga de gard, si doua salcii. Coltul lasa sa cada o umbra albastrie
care-l acoperea si pe Sasa. Dincolo era soare si pamantul era uscat, iar
pe sub gard crescuse o iarba verde, pe care inca n-o calcase nimeni. Era
si sub copac putina iarba, dar mult mai mica decat cea de sub gard, pentru
ca pe aici trecea cararea care duce la stadion si aici intotdeauna-i putina
iarba. Sasa se ridica de pe ghiozdan si se duse sa se sprijine de coltul
scolii, unde era soare, ca sa se incalzeasca. Soarele-i batea drept in
fata si Sasa inchidea pe rand cate un ochi. Din cand in cand mai trecea
cate un om pe strada si se auzeau numai niste pasari care ciripeau si
mingea cum sare sus pe stadion. Pe urma se auzi un zbarnait, care-l trezi
pe Sasa din moleseala si dincolo de fereastra a inceput galagia, si se
auzea cum se trantesc scaunele, rasturnandu-le pe banci. In cateva clipe
curtea s-a umplut de baieti care fugeau si-si dadeau suturi in fund si
palme dupa cap. Pe urma au inceput sa iasa fetele si Sasa fugi sa-si ia
ghiozdanul.
O vazu cum se apleca si-si trase ciorapul alb pana sub genunchi. Isi dadu
parul pe spate si-si aranja poseta pe umar. Sasa simti cum i se zbate
inima si parca vroia sa se aseze jos. Ghiozdanul parca se facuse foarte
greu si incepuse sa i se zbata inima si-n burta. Se amesteca printre alti
baieti si se duse pana la copac. A hotarat sa o astepte aici. Cand a vazut
ca apare de dupa colt, Sasa scoase cravata din buzunar si ramase cu ea
in mana. Cand se apropie de tot, Sasa simti ceva in gat, asa cum simtea
cand vroia sa planga, iar cineva il punea sa manance. Sonia trecu atat
de aproape, incat era sa-l atinga cu geanta.
- Sonia!
Ea si-a intors capul si s-a uitat la Sasa. Sonia mergea atat de incet,
incat Sasa nici nu-si dadu seama, daca ea se oprise sau poate mergea incet
mai departe. Lui Sasa i se facuse deodata frica si rusine si-i paru rau
ca o strigase.
- Ce vrei?
- Vreau sa-mi legi tu cravata.
- De ce? Nu stii sa ti-o legi singur?
- Nu. Da' vreau sa mi-o legi tu.
Mana lui Sasa atarna in jos pe langa pantalon si, poate, daca-ar fi avut
putere, ar fi botit-o si-ar fi bagat-o inapoi in buzunar. Mana nici nu
avea putere sa se miste si-atunci cand Sasa isi dadu seama ca e chiar
mana stanga si i se vede degetul lui bandajat, de care ii era atat de
rusine, mana ramase in continuare nemiscata, lasand sa atarne pana aproape
de pamant o jumatate de cravata.
- Hai, da incoace, vina sa-ti arat cum se leaga.
Sasa ii simti mainile cum ii ridica gulerul la camasa si cum ii trecu
cravata pe dupa gat. Simti mirosul din sticluta mica si lunguiata ca un
papusoi mic de sticla si i se paru ca chiar atinse cu nasul sortul ei
alb, atunci cand se apleca sa-i aranjeze peste cravata gulerul.
- Gata.
Sasa n-a mai vazut la nimeni un nod atat de frumos! Dupa ce l-a facut,
ea l-a mai apasat o data cu degetul. Sasa ar mai fi stat sa se uite la
ea cum pleaca, dar ii era rusine. Ce-ar fi zis ea daca l-ar fi vazut?
Si mai treceau si alti copii pe-acolo. Isi lua ghiozdanul si dadu coltul
scolii. Vroia sa umble pe undeva. Sa-l bata soarele si sa-l sufle vantul.
Colturile cravatei ii falfaiau la piept si simtea ca si parul i se zburleste
de la vant. Deseara, cand isi va scoate cravata, o v-a pune-o pe perna.
Si perna va mirosi si ea ca si sticluta mica cu crestaturi ca un papusoi
mic de sticla. Nu mai avea nimeni cravata care sa miroase asa. Stie el
bine cum miroase o cravata. Se duse sa umble prin oras. Sa treaca prin
piata si prin magazine.
35
Vazu acolo mingile galbene si rosii, pe care le lua in mana, sa vada daca
sunt grele. Vazu tenisi si haine de care poarta sportivii si o pereche
mare de tot, care cred ca era 48. Oare cine are un picior atat de mare?
Dar cred ca nu avea nimeni, pentru ca nimeni nu le cumpara, stateau acolo
din clasa intaia. Nu a vazut pe nimeni sa le cumpere. Puse mana pe o pompa
de umflat mingile si se juca cu ea. Desfacu un tricou rosu cu numar.
- Ia fugi de-acolo! Hai, iesi afara, vrei sa cumperi ceva?
- Ma uit.
- Ia nu te mai uita, hai, pune la loc si iesi afara!
Vanzatoarea avea caciula mare, roscata si halat albastru. Tinea o rigla
mare in mana, pe care, cand se satura, o punea intre doua mese, ca sa
nu mai intre nimeni. Cand Sasa trecu printre mese, vanzatoarea ii trase
o rigla peste picioare si-i spuse sa nu-l mai prinda pe acolo. Se duse
in piata. Macar aici nu striga nimeni la el. Isi cumpara un pahar de seminte
de 20 de copeici si le varsa in buzunar.
Mai puse mana pe masini, pe garduri si pe pereti. Langa WC-ul public de
langa piata vazu un caine si vru sa-i traga o piatra in cap, dar s-a razgandit.
Cainele ar fi schelalait si-ar fi iesit cineva, si l-ar fi tras de ureche.
Cainele s-a uitat la el si s-a dus. Pe urma parca i s-a facut mila de
caine. In statie nu mai era nimeni. Trecu totusi pe acolo sa se uite.
O lua incet pe jos. N-avea de ce sa fie suparat. Afara era cald si frumos,
se putea merge si pe jos.
Poate ca ziua avea ceva special, poate ca era prea odihnit, dar simtea
ca nu-i mai este lene sa mearga pe jos. Simtea ca nu-i mai este lene de
nimic si nici frica. Putea sa mearga pe jos zile intregi. Putea sa stea
dezbracat in zapada. Nu i-ar fi frica de nimic. Ar fi putut sa ridice
cu mainile o piatra mare de tot. Poate si pentru ca era soare si frumos
afara si venise primavara, si asta ii dadea un fel de putere si de bucurie.
Dar de atatia ani venea primavara, insa ca in ziua aceasta n-a fost nici
una. Simtea ca poate sa sara in iaz si sa inoate imbracat. Putea sa se
bata cu un neamt si sa rabde ace sub unghii. Din livada de pruni si de
sus din padure i se parea ca aude partizani si tancuri care barnaie. In
lanul cu sfecla erau multe mine si bombe, si pe drumul pe unde mergea
el. Nici nu se temea sa calce. Nu-i era frica de nimic. Daca ar fi venit
partizanii, i-ar fi dat si lui un automat si l-ar fi facut partizan, si
l-ar fi luat cu ei in paduri sa omoare nemtii. Cand nemtii ar fi trecut
pe-acolo, el s-ar fi suit intr-un copac si le-ar fi dat cu o piatra mare
in cap. Ar fi legat piatra cu o ata si ar fi tras-o inapoi la el, pe urma
ar fi aruncat-o in cap la alt neamt, ca sa nu ia cu el un sac de pietre.
Dupa aceea le-ar fi luat automatele si tancurile. S-ar fi suit in tanc
si s-ar fi dus sa-i cheme pe ceilalti partizani. Le-ar fi dat si lor automate
si tancuri, si pe urma ar fi omorat toti nemtii.
- Ridica-te!
- Sa-l descaltam si sa-l dezbracam!
- Mergi inainte, partizanule!
- Stropeste-l cu apa rece, daca nu vrea sa spuna!
- Sa-l ardem cu fierul rosu!
- Nu vrea sa spuna nimic!
- Nu se teme de Hitler!?
- Duceti-l desculta pe zapada si lasati-l sa inghete toata noaptea, pe
urma o sa-i smulgem unghiile cu clestele!
- Il jupuim de viu si punem sare!
- Loveste-l cu automatul in cap!
- De ce nu plange?
- Si ce daca e un copil, e partizan, duceti-l la spanzuratoare!
- Uh! mi s-a facut frig chiar si cu cojoc!
- Uitati-va la el, ca nici nu tremura! Dezbracati-l de tot si turnati
apa, bagati-l cu fata in zapada!
- Sa-l ducem la Hitler!
- Sa hotarasca odata ce facem cu el!
- Hitler, l-am adus pe partizan, ce facem cu el? Nu vrea sa spuna nimic,
l-am stropit si cu apa rece, dar nu se teme.
- Cine, copilul acesta nu se teme de armata germana?
- E un partizan. Nu se teme de nimic.
- Duceti-l in zapada si impuscati-l!
- Mergi inainte!
- Ridica-te!
- Loveste-l cu automatul in cap, ii curge sange din gura.
- Aici ca e o rapa mai adanca.
- Pregatiti-va, soldati!
- Unde sunt ceilalti partizani?
- Iti dam bomboane si nuci!
- Tort si sirop!
- Un poloboc cu miere si biscuiti!
- O sa mori ca si ceilalti!
- Legati-i ochii!
- Pregatiti-va, soldati!
- Foc!
- Du-te tu, soldatule si da niste zapada peste el.
- Dar este plin de sange, peste tot e murdara zapada.
- Nu e murdara, e rosie ca si armata sovietica, ce vine peste noi.
- Las-o sa vina, ii vom impusca pe toti, ca pe acesta.
- Am impuscat pe unul, dar pe toti nu-i vom putea impusca niciodata.
- Ti-e frica fiurer?
- Copilul acesta nu-mi mai iese din cap.
Lua o piatra si o arunca in iaz. Apa sari, pe urma se prefacu intr-un
talger care creste. Lua alta piatra si o arunca din urma celeilalte. Isi
inchipui cum se duce piatra la fund, cum se sperie pestii, pe urma se
intorc, se apropie de piatra si se uita. Se duse pana la mal sa caute
o broasca
|
