Alexandru Vakulovski
SOLDATI ROMANI IN AFGANISTAN

"Erau pline drumurile de masini arse, stricate"

(Interviu cu Ivan Oprea - nascut in comuna Antonesti, judetul Tighina, pe data de 3 martie 1965. A lucrat ca sofer, muncitor. Si-a facut serviciul militar in Afganistan in perioada iunie 1983 - 27 mai 1985)

©A.Vakulovski

Ivan Oprea: Noi am plecat de acasa pe 26 martie '83. Impreuna cu Steopa Gaidau si Misa Spatari de la noi din sat. Ne-am dus la Stefan Voda, inainte era Suvorov, am urcat in autobus si am mers la Chisinau la punctul de recrutare. Acolo am stat doua zile, au venit, ne-a cumparat, ne-au urcat in tren si am mers pana in Simferopol. In Simferopol am stat sapte zile in carantina si de-acolo am urcat in avion si ne-au spus ca ne duc in Germania. Dar ne-au dus in orasul Frunze, in Kirghizia. Acolo am stat o luna jumate, am trecut cursul ostasului tanar, cum era inainte, de sofer. Ne-au spus ca vom merge in Afganistan. Am dat juramantul si ne-am pregatit cu masinile noastre - cu lumina, fara lumina, ne pregateau cum sa ne comportam acolo. Dupa doua luni jumate au venit si ne-au luat, noi eram 80 de moldoveni, cu Steopa impreuna eram, Misa deja era in alta parte, ca el a fost mecanic. Ne-au luat din Taskent si ne-au dus in Kabul, la centrul… unde se strangeau toti soldatii. Acolo am stat o zi intreaga, eram cumparati, ne-au dus cu helicopterul in unitate, erau doua corturi, acolo, unde dormeam. Pana s-a format batalionul.
Baietii din sat, cu care venisem, toti nimerisera in alte parti. Eu acolo am slujit cu unu' din Stefan Voda - Iura…

Alexandru Vakulovski: Mai erau moldoveni?

I. O.: Noi eram sapte, toti soferi, pe toti sapte ne-au cumparat. Acolo era atelierele… reparau acolo zenitka (tun antiaerian), pustile, pistoletele… Da' pe noi ne-au luat soferi. Cui i-au dat UAZ-ic, cui 66… Mie la inceput mi-au dat un UAZ-ic, am lucrat pe el doua luni, am purtat combatul (comandantul de batalion) prin stab. Peste doua luni - am lucrat o luna pe un GAZ-52 - apoi am primit un KAMAZ nou. Cu KAMAZ-ul veneam pana la Haraton dupa productie, dupa materiale de constructie, ciment, ce trebuia, obuzierele la reparatie le duceam, pustile, ce trebuia pentru unitate. Si un an jumate am tras pe KAMAZ, pana la urma.

A. V.: In ucebka era dedovsina?

I. O.: Noi am fost in ucebka in Kirghizia si acolo nu a fost dedovsina. Am fost optzeci de moldoveni si douazeci de rusi din Samara. Noi acolo eram la poligon, am stat doua luni jumate, si nu era diferenta… Erau niste cursanti si ofiteri care ne pregateau. Si in armata tot asa. Erau si veterani, erau si bibani, da' nu asa cum zic altii - sa-i bata, sa-i… La noi nu era asa ordine, sa-i bata, cum… La noi alaturi era o unitate unde ii bateau pe moldoveni, ii… - un chin. Ei, mai aninai cate un picior, ba una, ba alta, ce sa-i faci? Ca slujba-i slujba, da' asa cum… Erau unitati mari, acolo si isi bateau joc de moldoveni.

A. V.: Erau probleme intre nationalitati?

I. O.: Da, ca acolo mai inainte erau doi moldoveni care au batut toata unitatea aceea si mai tarziu, cand venise alti moldoveni, deja cecenii isi faceau de cap si isi bateau joc de moldoveni. Ca unitatea lor era alaturi - Rembat (batalionul de reparatii), noi mancam in aceeasi ospatarie. O data pe saptamana faceam noi mancare, sase zile - ei, ca ei erau mai multi.
Apoi la noi unu' a vandut automatul, - a luat trei ani pentru asta. Ii mai ramasese jumate de an si, ori ca l-a dat el, el cam fuma narcotice, ori… Eu am venit acasa, iar el trebuia sa stea la puscarie, apoi sa-si prelungeasca slujba.

A. V.: Se facea contrabanda?

I. O.: Ei, altii vindeau, da' la noi era unitatea mica, stii, si nu prea se putea. Eram vreo douazeci de soldati si patru ofiteri si, daca ne stiam toti - nu se putea. Ca satul daca e mare, mahala cu mahala tot te stii, dar daca unitatea e mica…

A. V.: Erati atacati cand mergeati cu coloana?

I. O.: Cand umblam cu KAMAZ-ul prin cursa si in bombardament am nimerit, pe bombe am picat, ca faceam multi kilometri pana la Hariton. Mergeam trei masini si apoi o zenitka sau un BTR… Zenitka se pune pe masina, are doua tevi si joaca dintr-o parte in alta. Mai tare atacau MAZ-urile cu motorina, cu benzina… Impuscau afganii in cisterne, asa cum mergea coloana. Cat ii sa explodeze un butoi cu benzina? Apoi se aprindea toata coloana si… Radeau cateodata cate 15-20 de masini pe zi… Tehnica acolo o gramada a ars. Noi duceam materiale de constructii si armament stricat. Mai caram in Kabul cazarmi, facute gata din placaj, cu usi, ferestre, cu tot. Mai caram si armament si numai ce n-am carat… Acolo - munti, drumul rau, un fel de spini de care mananca camilele, altceva acolo…

A. V.: Au dezertat soldati?

I. O.: Eu n-am vazut nici unul. Ca, daca eram sofer, vedeam doar ce se intampla pe drum. Ca desantii mai dezertau, ca era greu prin munti, ii mai prindeau, care se mai intorceau, care nu. Soferia e altfel.

A. V.: In ce relatii erati cu populatia bastinasa?

I. O.: Fetele erau acoperite pe fata cu parandja, ca-n filme, poate erau ei, noi nu vedeam. Acum la urma, ultima jumate de an, cand sa venim acasa, fetele invatau in scoala, le-au deschis scoli ai nostri. Incepeau sa nu mai umble acoperite pe fata, doar cele mai batrane.

A. V.: Inainte nu aveau scoli?

I. O.: Nu erau scoli. Le-au facut scoli - numai sa invete. Le-au schimbat si hainele si tot, ca asa erau acoperite si poate era el… poate… Da' asa n-am avut probleme cu ei. Cand mai faceam cate-o cursa, ma duceam in Kabul, treceam pe la Steopa. Venea si el uneori pe la mine. Si la Misa am fost. Spatari. El in munti era. Avea trei motoare si da energie electrica. De doua-trei ori pe luna ne vedeam cu Misa, cu Steopa, cum eu eram prin raiduri. Mergeam cu vesta antiglont, nu ca acum cum zic de 16, 18, ci de 36 kg, cu automatul langa mine, patroane, grenade, casca pe cap, sacul de nisip sub picioare, ca sa nu sara schije.
Fiecare are acasa magazin, una-alta, desi se zice ca-s inapoiati. Doar ca locuintele sunt mai rele. Nu prea vorbeam cu ei, daca eram tot pe drum. Cand mai faceam vreun popas, mai veneau ei, mai cantau, pe-a lor… Da' te furau din ochi, trebuia sa pazesti neaparat, ca furau de rupeau.
Seara cand ne duceam la Kabul si sedeam acolo la popas la ora 11-12 de noapte, unu' citeste si tot Kabulul acela se aude cum a lor graieste toata noaptea.

A. V.: Asiaticii din U.R.S.S. se intelegeau cu afganii?

I. O.: Era un tadjic, bucatar. El cam stia limba lor. Pe ei nu prea ii luau. Ii luau doar care bucatar, care pe la depozite, da' nu prea ii scoteau sa iasa din afara unitatii, sa fie soferi ori sa lupte prin munti. Numai in unitate stateau.

A. V.: Ai vazut in Afganistan ziaristi?

I. O.: La noi jurnalisti nu veneau, ca noi ne lipeam cu alta coloana si mergeam pana la granita. N-aveau cum sa vina la noi. Veneau la care se suiau prin munti, desantnici, una-alta, da' la noi soferi… N-am vazut noi jurnalisti sa vina sa… Dupa jumate de an de la venirea mea acolo un baiat a pus 66 (GAZ) sa luam zenitka si s-o mutam in alta pozitie. Era un cecen cu jumate de an inrolat inaintea noastra, el s-a suit in 66 si baiatul din Grigoriopol n-a stiut ca era cineva in 66 si a pus un patron in zenitka sa controleze. Cand a dat baiatul sa impuste, n-a stiut ca-i acolo, si cand l-a palit pe ofiter prin 66 prin roata de rezerva, i-a intrat patronul prin ceafa si i-a iesit prin frunte, i-a facut un bortoi - imediat mort. Eu eram pe UAZ-ic si pana am ajuns la unitatea sanitara… I-am pus eu stergaru' la ceafa sa nu curga sange, da' tot a curs… Dupa asta umblau cecenii sa-l mantuie pe locotenentul asta si pe locotenentul asta l-au transferat in alta unitate ca…

A. V.: Se drogau soldatii sovietici in Afganistan?

A. V.: Erau care fumau, luau si schimbau pe alimente, pe ceva, da' la noi nu erau, ca nu erau fumatori. Care se duceau la lupte, incolo-ncoace, mai trageau baietii, mai invarteau, mai puneau anasha, o varau prin tigari si fumau. Daca se duceau baietii la puncte fierbinti de lupta… Mai invarteau cate-o tigara, ce aveau sa faca baietii?

A. V.: De ce crezi ca au fost uitati asa de repede veteranii din Afganistan?

I. O.: Da' nu stiu ce, ca la inceput parca ne bagau in seama, mai erau altfel legile, mai incolo-'ncoace, mai… Cand am venit de acolo mi-au dat decoratie pentru merite de lupta, da' acum parca cate-oleaca ne departeaza, nu stiu pana cand, poate cu totul ne-or indeparta cu… Nu stiu, is saraci, n-au ce da, ne zic ca de ce ne-am dus. Asa era inainte armata: care in Cuba se ducea, care… Trebuia sa ne ducem ca asa era… Nu ca acum, ca nu ma duc la armata ca mama ma bate, inainte, gata, dai juramantul si gata.

A. V.: Va interziceau sa vorbiti pe urma despre Afganistan?

I. O.: Deodata era interzis sa vorbesti, dar acum vorbesti liber… Acum fiecare cu… Cand am venit inapoi in Taskent ne-au spus ca vreo doi ani sa nu vorbim nimic. Sa nu vorbim nimic: ce-am vazut, ce-am petrecut… Si iata asa ne-au spus. Ei, eu am mai spus la baietii nostri, care si cum, trebuie sa spun, iar ce-i secret e secret… Apoi cu timpul au inceput sa-i scoata, primii ani acolo a fost soarta grea, o gramada de soldati ucisi…

A. V.: Scrisori…

I. O.: Scriam, dar putin. Nu puteam trimite acasa fotografii. Deloc. Scrisorile ce ne veneau de acasa erau controlate. Cand aveam noua luni de slujba, cand a murit tata, nu mi-au dat telegrama. Nu mi-au spus nimic, am aflat pe urma prin alta scrisoare ca tata a murit.

A. V.: Se aduceau armamente noi?

I. O.: Nu, tot acelea vechi. Tancuri de acelea vechi, zenitka, gaubitele, grad-urile, automate, pistolete vechi.

A. V.: Nu ti-a parut rau ca ai fost in Afganistan?

I. O.: Nu mi-a mai parut rau. Daca vii de acolo sanatos… Da' parca tot te strangea un pic la spinare, oleaca de greutati, astepti sa vina mai repede demobilizarea, ca tot oleaca de frica este…

A. V.: Daca s-ar intoarce timpul si ai putea alege, te-ai mai duce?

I. O.: Poti sa te duci, dar la anii astia cui mai trebuiesti acolo? La 40 de ani…

A. V.: Da, dar daca ai fi tanar, daca ar fi iar timpul acela?

I. O.: Daca o fi, ei ce, pot sa ma duc, doar sa fie ceva concret, vreo intelegere.

A. V.: Ai simtit moartea?

I. O.: Seara cand dormeam prin coloana, cand impuscau, nici nu puteai dormi, se mai auzea cate-o explozie de bomba… A fost grea slujba… Ei, care mai erau prin unitati, care bucatar, care pe la bucatarie, dar care numai pe drumuri… Este oleaca de…

A. V: Se spune ca acest razboi a fost de fapt intre America si U.R.S.S. Ce crezi tu?

I. O.: Ei, unde nu baga rusul armata lui? Peste tot o vara, sa faca interesul lui altul, peste tot, ba in Polonia, ba… Asa era inainte. Asa era…, cum ii zice…, politica. Sa se ajute unul pe altul. Si ii varau, unde nu-i varau pe moldoveni? Peste tot ii varau. Moldoveni, rusi, ucraineni. Acum si-au facut fiecare armata lor si nici tu armata… Si atunci macar te mai duceai, mai vedeai lumea, mai aveai stima de unul, de altul, de alte nationalitati. Dar acum, ce? Se bate moldovean cu moldovean in armata.

A. V.: Ce v-au zis in ucebka, apoi in Afganistan despre acest razboi?

I. O.: Nu ne-au zis nimic. Ne-au pregatit si ne-au varat si… Ca era taina, acum a inceput sa se mai deschida, iar atunci…

A. V.: Ce a fost pentru tine aceasta armata in Afganistan?

I. O.: Mi-am facut datoria.

A. V.: Ce crezi de tacerea si minciunile despre razboiul din Afganistan?

I. O.: Cine s-a intors, cine a picat in prizonierat, care ziceau ca e mort si apoi s-a intors acasa viu, apoi cand cadeau de la explozii - se mai cunosteau ei care si cine-i? Trimiteau si ei acasa, apoi, parintii spuneau ca nu-i a lor copilul… De unde aveau ei sa stie?

A. V.: Ai simtit razboiul din Afganistan ca pe ceva personal sau doar ca pe o armata pe care o astepti sa se termine?

A. V.: Am simtit oleaca armata grea, da' mai mult ca ne-au trimis sa ne facem datoria, folos pentru U.R.S.S. n-a fost, folos pentru afgani a fost, sa fie la ei pace, sa nu se bata in toata ziua, sa nu se… cu Pakistanul cela, prin muntii ceea… Sedeam acolo ca sa-i aparam, da', asa, folos mare pentru noi ori pentru U.R.S.S. n-am avut.

A. V.: Ce ai simtit cand s-au scos toate trupele sovietice din Afganistan?

I. O.: Parca mi-a parut mai bine, mai… Nu-mi pare rau, dar parca ma simteam mai bine cand s-au intors toti in U.R.S.S. Mi-a parut bine, da' multa tehnica a ramas la ei. A ramas ce au construit acolo soldatii: cazarmi, tot a ramas lor, o gramada de munca acolo, o gramada banarit au trimis din U.R.S.S., o gramada de... Degeaba s-au omorat o multime de ofiteri, soldati… Transport a ramas, din U.R.S.S. incolo in Kabul pompau pe tevi petrol prin munti. De toate au ramas lor. O gramada de lucruri bune.

A. V.: Ti-au murit prieteni in Afganistan?

I. O.: Prieteni n-am avut ca sa moara in razboiul asta, da' am un prieten din Ciobruciu, Stefan Voda, noi impreuna am fost peste tot. Amandoi in carantina, amandoi am slujit, amandoi am venit acasa. Am vazut in fata mea sa-mi explodeze o grenada, sa-i zboare la unu' un picior, altceva, sa nu se vada nimic din masina ceea, mi se mai intampla sa vad cum cate vreo doua masini din fata mea explodau, asa, inaintea masinii mele.

A. V.: Te mai intalnesti cu veterani ai razboiului din Afganistan?

I. O.: Inainte, de 9 mai ne faceau o masa, da' vad ca acum de cativa ani nu ne prea baga in seama, au zis ca nu au cu ce face, nu stiu ce… Vad ca cate-oleaca uita deja.

A. V.: Mai vorbiti despre ce vi s-a intamplat acolo?

I. O.: Cand ne intalnim mai vorbim noi, dar mai rar, cu lucrul asta…

A. V.: Ti-a influentat viata, psihica?

I. O.: Oleaca este. Psihic este oleaca de… Care si cum a varat in cap, care ceva mai retine, care se face ca-i bolnav si turbeaza. Ca a fost in Afganistan, dar poate nu a fost, fii oleaca mai cuminte, daca bei un pahar de vin… A fost, n-o fost, hai rage ca… incolo-ncoace, ai stima de oameni, ca daca or fi toti asa nebuni ce va zice satul? Ca iata mai iau cate un pahar de vin si apoi incep in sat ca eu am fost…

A. V.: Va ajutat muzica in Afganistan?

I. O.: Erau baieti care cantau, care - cantece rusesti, care si ce putea canta. Da' nu permiteau sa se cante tare in unitate… Mai venea cate-un ansamblu, ne mai aratau cate-un concert. Cam o data in doua luni. Da' asa… Nu prea dau voie sa cante la chitare, nici sa ne uitam la televizor.

A. V.: Cand te-ai intors?

I. O.: M-am intors in '85. Pe 27 mai mi-au dat drumul din unitate. Am zburat in Taskent, acolo ne-au schimbat banii si am zburat in Rostov. Din Rostov la Odesa si de la Odesa am luat un taxi pana acasa.

A. V.: Ti-a fost dor de casa?

I. O.: Mi-era dor, cui nu i-i dor? De parinti. Ori de… La urma trecea timpul mai greu. Cateva luni i-am invatat pe bibani care-i treaba, apoi am venit acasa. Trebuia sa-i invatam sa conduca, mai ales pe masinile mari, ca mai era cate un tilicar care nu putea roti volanul.
Ma mai intalneam cu baieti din alte coloane la Kabul, imi spuneau ce grozavii au mai vazut, ca de-abia asteapta sa se termine. Multi ramaneau raniti, multi morti, Doamne fereste ce se facea. Eu mai mult pe drum eram. Odata in fata mea unuia cu KAMAZ-ul i s-a stricat frana si a cazut in prapastie. Baiatu' a scapat viu, iar KAMAZ-ul era terminat. Cu motoarele pe care le cara, cu tot… Altuia remorca i-a tras in prapastie masina. O gramada de bani se pierdeau asa. Tancuri, BTR-uri, helicoptere, avioane… Erau pline drumurile de masini arse, stricate. Si slujba mea a fost grea, dar la desanti, la soldatii care luptau… Eu mai mult pe drum eram. Ma mai intalneam cu cate un moldovean, ucrainean, mai vorbeam.

A. V.: Cand te intalneai cu baietii din Antonesti in Afganistan discutati despre ce vi se intampla?

I. O.: Nu mai vorbeam nimic… Vorbeam despre ce se intampla acasa, cand sa ne mai intalnim, mai scriam scrisori unul altuia…Daca esti pe loc vezi singur ce se intampla si cum ii viata, nu vrei sa mai discuti despre asta.

A. V.: Soldatii faceau contrabanda?

I. O.: Fiecare cum… Luau si vindeau ogive, motoare, diferite piese de armament, vindeau la afgani. Astia le luat si faceau armament din ele. Armament din care se impusca mai tarziu in soldatii nostri. Soldatii la ei nu erau ca la noi, ei slujeau patru ani din doua etape. Doi ani slujesti - patru acasa, apoi iarasi doi ani de slujba. Batrani, nu ca noi - la 18 ani acolo. Erau nebarbieriti, murdari…

A. V.: Luptati impreuna cu ei?

I. O.: Ei se aparau pentru ai lor, noi - pentru noi. Ei aveau unitatea, batalionul lor, noi - al nostru. Ei se aparau pentru dansii, noi pentru noi. Ei se aparau de astia, de duhi (inamici) care veneau dinspre Pakistan din munti si-i atacau. Ei isi aparau in armata tara lor, copiii lor, erau insurati, aveau familii. Luptau pentru a-si gasi acasa familiile intregi, luptau pentru asta. Si noi…, cum, le ajutam lor. Da' nu prea ne intelegeam, ca ei vorbeau pe limba lor. Doar asiaticii din U.R.S.S. se intelegeau cu ei, iar noi… Dar asiaticilor nostri nu le permiteau sa aiba relatii cu ei din cauza asta. Ei erau bucatari si in alte functii din astea. Se temeau ca sa nu se predea, sa nu dezerteze…

(Antonesti, iulie '01)