|
Intre "noul romantism" si "orientalizarea poeziei",
la noi
Literatura ramane o provocare - si pentru cel ce o scrie si pentru cel
ce o citeste. Cea mai buna dovada e continuitatea, faptul ca mereu noii
veniti la masa de scris si de citit s-au lasat provocati si au simtit
nevoia sa se "salvgardeze" pe seama literaturii romane...
Voi insista pe fenomenul provocarii literaturii la noii veniti, fiind
semnificativa reactia lor naturala. Fara sa constientizeze aventura in
care intra (si cu atat mai putin pretul platit), noii veniti scriu fara
sa se intrebe daca are vreun rost demersul lor, daca merita efortul, daca
fac evaziune estetica sau daca pur si simplu scriu in zadar, avand exemplul
inaintasilor care au esuat, ignorand acuzatiile de lipsa de pragmatism
(intr-o lume a culturii de consum) sau de... retardare, Doamne fereste
(ca in loc sa stea in fata televizorului de dimineata pana noaptea tarziu
si sa sprijine peretii discotecilor si sexy-cluburilor, pierd vremea la
masa de scris, unde incearca sa se inteleaga pe sine, sa se re-cunoasca).
Suntem in pragul schimbarii paradigmei poetice (sa raman doar la poezie,
in demonstratia de aici), o data cu intrarea in acest mileniu III si secol
21? Noii veniti nu mai tin cont de mentalitatea poetilor consacrati? Asa
cum am atras atentia cu mai multi ani in urma (la o emisiune a lui N.
Manolescu la PRO TV), a venit de la sine vremea noului romantism. Era
normal ca postmodernitatea, atata cat s-a facut ea simtita in Romania,
sa puna intre paranteze rigoarea creatorului la masa de scris si exploatarea
marilor teme, obsedante in secolul trecut... Relaxarea nu naste monstri,
ea da staif mediocritatii. Vrand-nevrand, ne-am trezit cu o explozie de
visceralitate, de emotii si sentimente neprelucrate, primitive, in poezia
noilor veniti (necopti, debutati editorial de la 14 ani, cel mai tarziu
la 21 de ani), care nu s-au transformat in idei. Poezia minora are sens,
a sosit pe aripile acestor vremuri dominate de subcultura, violenta de
limbaj, libertinism prost inteles. Bagati in seama cu iritare de poetii
consacrati (care, de altfel, i-a debutat si editorial pe noii veniti),
noii veniti au dat cu tifla, ca nu-i intereseaza nici biblioteca, nici
ce au scris macar optzecistii. Buricul pamantului e in noii veniti si
gata. Nu e nimic nou. Dintr-odata, provocarea literaturii a transformat
noii veniti in provocatori - nu le pasa daca nu sunt acceptati asa cum
sunt, se citesc in cel mai bun caz ei intre ei, lingusindu-se reciproc.
Prin noii veniti dispare complexul modelului estetic in poezie, validat
dupa criterii impuse inclusiv din bun simt de mersul istoriei poeziei
romanesti. Acum conteaza ca eu, noul venit, pot sa provoc la randul meu
cititorul, cu orice pret, agresandu-l, important e sa atrag atentia si
sa aud "Ce misto i-a pus-o ala in versuri".
A tot facut valuri o lozinca la zi, la noi, dupa Revolutie: "Inteligenta
artistica a distrus romantismul". Urmarea? Intuitiv, noii veniti
au luat masuri, avand la indemana visceralitatea care te tulbura, trebuie
doar sa o exhibi. A exprima brutal emotiile, evenimentele interioare personale,
intime, batand campii cu "senzatiile mele"... Nu mai conteaza
raportarea la celalalt, ci numai ce mi se intampla mie, nu se mai generalizeaza
nimic, eu nu reprezint "conditia umana"... Conteaza universul
meu existential, biografia mea. Optzecistii au epuizat cu sensibilitatea
lor aceasta tema a "reumanizarii poeziei". Ignoranti, cititi
doar prin grila "urechista", noii veniti au impresia ca ei sunt
primii care descopera aceasta teorie a chibritului, a "autenticitatii",
a "existentialului", exploatand doar emotiile si sentimentele
(de vina e si critica oficiala centrala, care a mizat doar pe poetii tehnicisti-formalisti-textualisti
ai optzecismului, marginalizand "existentialistii"). Optzecistii
au dat tonul... De fapt, o data cu ingroparea postmodernismului de catre
poetii optzecisti existentialisti-autentici, a inceput noul romantism
in poezia de la noi - e de asteptat ca noii veniti sa-l ridice pe cele
mai inalte culmi. Sa speram ca nu va disparea in derizoriu poezia scrisa
in limba romana pe mana lor.
Sa nu ma lungesc, vreau sa mai trag un fel de semnal de alarma (de genul
celui spiritual, care anunta o boala trupeasca). L-am subliniat si la
Colocviile de poezie de la Piatra Neamt (ajunse agonice, la a 20-a editie).
Un semnal de alarma asupra faptului ca, asemenea societatii romanesti
postcomuniste, prin poezia noilor veniti, poezia noastra se orientalizeaza.
E si asta o provocare, nefericita, dar tot o provocare naturala... O fi
si o reactie subconstienta la modelul optzecist, model indatorat bibliotecii
si spiritului critic occidental. Ce vreau sa spun? Noii veniti se bazeaza
pe intuitie, dupa model oriental, excluzand spiritul critic, referintele
culturale si asimilarea particulara la masa de citit.
Poezia romana se orientalizeaza prin poezia noilor veniti. Sunt in voga
manelele orientalizate, romanul in secret nu vrea sa auda de modelul occidental
cultivat. Personal, cand aud manele (care-mi intorc stomacul, sa fiu iertat),
imi amintesc de atotprezenta visceralitatii in poezia noilor veniti...
Incotro, fratilor? Noii veniti au un alt fel de raportare la realitate,
concentrati cum sunt doar pe propriul sine exclusivist, mare si tare.
Nu conteaza ca se rateaza la masa de scris, ca-si taie singur craca de
sub picioare mizand doar pe intuitia orientala, fara spirit critic. E
convins ca el reda realitatea asa cum e, cu obscenitatile de rigoare si
lipsa de perspectiva, e obsedat de succes de public. Nu are importanta
ca un critic lucid ar putea sa nu dea doi bani pe "subprodusul"
noului venit in poezie... Noii veniti nu rezoneaza decat la ei insisi.
Iar nevoia fatala de simplificare a discursului lor, iluzionandu-se ca
asa castiga publicul, e irepresibila... Ei se vad in mari piete citind,
sau la televiziune, la ore de varf, aclamati si transformati in vedete.
O naivitate pe care o va plati scump istoria poeziei romane... Acum, valoarea
scriiturii are pretentia de a include si valoarea comunicarii, teoretizata
dupa Revolutie in tot felul de facultati fara Dumnezeu.
Voi reveni cu alta ocazie asupra "noului romantism" si a "orientalizarii
poeziei scrise in limba romana". Inchei, recunoscand ca, aici, am
dorit sa provoc "mintea de pe urma a poetului", vechi sau nou,
fiind constient ca n-am reusit decat sa-mi dau de gol niste temeri.
22 noiembrie 2003. Bucuresti
|
