|
Mai exista cenzura dupa caderea comunismului?
Libertatea cuvintului e o alta vorba-n vint?
Atita timp cit cele mai bune reviste culturale refuza texte
excelente,
care mai apoi se intimpla sa apara in alte reviste,
la fel de bune,
atita timp cit la o anumita revista (buna) exista o lista
neagra de scriitori (buni),
care, dupa cum mi-a spus chiar directorul revistei, chiar inainte
ca aceasta revista sa apara pe piata,
"n-o sa publice niciodata in revista mea",
atita timp cit directorii si redactorii sefi confunda o revista
cu propria scrumiera,
atita timp cit nu e respectat nici macar dreptul la replica
si orice descreierat ajuns in manuale si prieten (de pahar sau de
birfa) cu un redactor de ziar
poate sa scrie in acel ziar despre tine orice-i vine prin cap,
iar tu, fiindca esti prea tinar, prea batrin, apartii altei
gasti, nu apartii nici unei gasti,
esti basarabean, ungur, tigan, negru, asiatic sau clujean, brasovean,
bucurestean, iesean s.a.m.d.
si n-ai unde sa spui adevarul…
Pentru asta apare din acest numar al "Tiuk"-ului
rubrica NECENZURAT.
Daca nu ti-a fost respectat dreptul la replica, ti s-a refuzat sau ti
s-a cenzurat un text sau daca pur si simplu vrei sa-ti spui punctul de
vedere si nu vrei sa astepti
numarul viitor al nu stiu carei reviste culturale care apare si nu apare
si daca apare
nu stii daca iti vor publica si textul - vino la noi.
NECENZURAT e o rubrica zilnica, azi trimiti textul si miine iti
apare,
unica dorinta din partea redactiei fiind ca acest text sa fie bine scris,
iar autorul lui sa ne anunte ca ni l-a trimis, ca sa nu ne trezim
ca Stefan Bastovoi ne trimite un text impotriva lui Stefan Bastovoi
, semnat Dumitru Crudu, sa zicem.
Nr. tel. - 0723 89 27 56
Mihai VAKULOVSKI
Acest text are o istorie cam lunga. A fost scris imediat dupa aparitia
romanului lui Stefan Bastovoi despre care e vorba - "Iepurii nu mor
(Pentru copiii sovietici care au crescut mari)" (2002) - si trimis,
pe rind, la citeva redactii (de fapt citorva oameni
de cultura cu care sint in relatii bune). Desi aceste reviste
ma publica, textul a fost refuzat categoric, mai intii de
"Romania literara" (Nicolae Manolescu), apoi de "Vatra"
(Al. Cistelecan), "Observator cultural" (I.B. Lefter) si "Contrafort"
(Vasile Garnet) - m-a interesat ca "Istoria unei prezentari,
prezentarea unui, vai, plagiat!" sa fie citit de cit mai multa
lume (RL, OC), Chisinaul (Contrafort), caci si eu si Bastovoi sintem
basarabeni, si unica revista la care publica clasicul in viata (V),
o revista care parea cea mai libera din tara... Asta spune multe despre
mafia din literatura romana, dar si de tremuriciul incredibil al
redactorilor, si ei, evident, scriitori, romani, se intelege.
As putea teoretiza mult si trist "pornind de la un (acest) text",
dar nici n-am chef, nici nu merita, mi-e si sila. Iata, deci, articolul
asa cum e (n-am schimbat "nici o virgula", nici nu l-am recitit):
Istoria unei prezentari, prezentarea unui, vai, plagiat!
I
Sint lucruri care nu merita deranjul sa le povestesti,
sint chestii care trebuie pur si simplu iertate, neglijate sau uitate.
Dar exista si intimplari nu tocmai intimplatoare
despre care sintem obligati sa vorbim, macar sa se stie, pot spera
oare sa nu se mai repete?
Totul a inceput de mai demult, cind inca Al. Musina
nu era editor si eu nu eram redactor de carte, cu ani in urma, spatiul
de revista nu-mi permite s-o iau de la "origini", cum ar fi
normal, asa ca am sa povestesc pe scurt si numai despre prezentarea in
cauza. E vorba de romanul lui Stefan Bastovoi, "Iepurii nu mor (Pentru
copiii sovietici care au crescut mari)", aparut, iata, zilele acestea,
la editura lui Al. Musina, "Aula", caruia n-am cum sa-i zic
domn oricit de mult as forta nota. Cind acesta nu era patron,
ci inca poet, ii tot povesteam despre ce se mai scrie, care
e pulsul adevarat al lumii literare, adica ce cred tinerii despre ce s-a
scris, chiar tinerii, nu "generatia tinara", ce, cum si
ce le place sa scrie. Era un foarte bun ascultator, i-am povestit despre
multi si multe, inclusiv despre Stefan Bastovoi si romanul sau, care se
numea, la inceput, "Sophi" si lui i-a placut romanul lui
Bastovoi povestit de mine, care eram primul ascultator si mai apoi primul
cititor al romanului; Stefan, cu care sintem foarte buni prieteni,
citindu-ni-l, mie si lui Sandu, fratele meu, fragment cu fragment, pe
masura scrierii, ceea ce am si amintit in prezentarea mea (si a
rescris si Musina in "a lui"). Cind am fost momit
(Musina stie cum. Si cind) la editura sa, pe post de redactor sef
(nu conteaza ca nici macar nu mi-a facut carte de munca, deci n-am fost
niciodata angajat la "Aula", desi am lucrat mai mult de jumatate
de an, mai mult pa moca), primul lucru pe care l-am facut a fost sa promovez
scriitori de exceptie (care exista!) si care, deloc intimplator,
imi sint si prieteni: Sandu, Bastovoi, Dudu, Fruntasu, Garnet,
Grigore Cantaru, dintre ne-basarabeni propunindu-i, atunci,
pentru editare, pe Stefan Manasia, Dan Sociu, Bogdan Iancu, Ianus, Paul
Cernat, Iulian Baicus s.a. Pina la urma au fost publicati doar Sandu
si Bastovoi, iar Stefan, care mi-a trimis, mie, romanul, pe bucati, fiindca
i-a facut o ultima corectura si mi-l trimitea imediat ce-si termina el
corectura, m-a rugat - pe mine - sa-i scriu o prefata, din mai multe motive.
I-am spus lui Musina, editorul, care a vorbit si el cu Bastovoi, sa-i
trimita romanul s.a.m.d., dar Bastovoi a tinut sa comunice, in acest
sens, numai cu mine, patronul mi-a zis sa scriu prefata cum vreau eu (mai
scrisesem o postfata pentru antologia lui Romulus Bucur, care inca
n-a aparut si ramasese sa scriu, la propunerea lui Nicolae Manolescu,
o postfata la volumul sau de teorie, care inca n-a aparut), dar,
intre timp, relatiile mele cu patronul s-au racit si au racit, asa
ca m-a rugat sa scriu o postfata, nu o prefata. Dupa ce am adus postfata
(dar chiar "dupa", dupa vreo doua saptamini), Musina s-a
trezit ca-i cam mare si - "poti sa te superi, dar" - trebuie
s-o scurtez la doua pagini de computer, ceea ce-am si facut, varianta
care i-a convenit lui Musina si care a ramas definitiva, de aceea, contrar
obiceiurilor mele, i-am trimis autorului, Stefan Bastovoi, textul, pe
care acesta si l-a pus pe site-ul sau (www.savatie.tk), care poate fi,
oricind, accesat. Dupa o perioada lunga de asteptare, Musina m-a
cautat, prin email (tehnica moderna) si raspindind zvonuri (arta
populara), in legatura cu aceeasi prefata, devenita intre
timp postfata. Ca-i foarte faina, interesanta, bine scrisa, bla-bla, dar
ca, din pacate, e prea lunga, poate o scurtez la doua pagini de carte,
adica inca la jumatate. Desi mi s-a parut cu totul neserios si am
incercat sa-l conving ca textul nu mai poate fi scurtat si ca normal
ar fi fost sa-mi spuna de la inceput numarul caracterelor, m-am
dus, totusi, la editura si am scurtat, pe loc si inca o data, ultima
data, textul, dupa o discutie lunga, in care Al. Musina m-a intrebat,
in detalii si "prieteneste", cine e Macarici, Timofeevici,
Pavlic Morozov si ce am in vedere prin inversarea fenomenului Pavlic
Morozov, despre timurovisti, subotnice etc., etc., si m-a rugat sa bag,
pentru cititorul roman, care, zicea el, habar n-are, niste precizari
si ceva repere bibliografice, sa se poata, cititorul, orienta. Am refacut,
deci, pe loc, textul, i l-am dat sa vada "daca merge", si, ca
sa nu mai am surprize, l-am asteptat sa-si dea cu parerea, a zis, dupa
ce l-a citit, ca asa da, e perfect, intra numai bine in carte si
cititorul roman va fi, in sfirsit, lamurit. Nu stiu
daca mai e nevoie sa precizez, dar, pentru cititorii care nu stiu, trebuie
sa spun ca toate aceste actiuni ale mele, ca si multe altele, n-au fost
in nici un fel remunerate, nu mi s-au intors nici macar banii
de drum, dar nici nu-mi faceam iluzii. Binee! Cartea a mers in sfirsit
la tipar (sa nu piarda inca un Tirg de Carte), Musina ne-a
chemat, pe mine si pe Sandu, pentru a iscali contractele lui fantoma (dar
asta e alta tema, la fel de interesanta si importanta, alta tema e si
cum patronul isi respecta aceste contracte, si mai interesanta…),
ne-a chemat la editura, de unde el a plecat, dar a avut grija sa lase
pe masa o hirtie cu postfata mea usor schimbata "la fata"
si iscalita "Alexandru Musina". Cartea a aparut, intr-adevar,
cu o postfata de "Alexandru Musina". (1) Stefan Bastovoi, autorul
romanului, a vrut o prefata, pentru aceasta carte ("Iepurii nu mor"),
de la cineva anume (de la mine, MV), si nu de la altcineva (AM), oricine
ar fi el (AM), caci, daca ar fi vrut de la altcineva (AM), oricare ar
fi acela (AM), el cerea acea prezentare de la el (AM); (2) Stefan Bastovoi,
autorul cartii, a cerut acea prezentare de la mine nu fiindca e un necunoscut
si mai trebuie prezentat ("publicului roman"), ci din
cu totul alte motive, care, la urma urmei, il privesc pe el, ca
autor. Si el, ca autor, stie mai bine pe cine sa primeasca in interiorul
cartii sale si chiar daca AM e "autor de manuale", cum ii
place sa se incurajeze, si e mult mai cunoscut, deocamdata, decit
MV, mai ales la el in sat, Stefan Bastovoi a vrut aceasta prezentare
la aceasta carte de la mine, MV. Evident, Watson!
Trebuie sa mentionez ca ambele variante "definitive" ale "postfetei"
mele la romanul lui Stefan Bastovoi au fost citite si sint cunoscute
de mai multi oameni, inclusiv de - toti! - colaboratorii lui Musina: redactorul,
tehnoredactorul, consilierul juridic, directorul si, bineinteles,
secretara, intr-adevar, actualmente aproape toti ex, in afara
de secretara, se intelege. Ambele variante sint in computerul
editurii, iar prima - si la Stefan Bastovoi, inclusiv pe site-ul sau de
care am mai pomenit.
II
Si acum, am sa aduc, fata in fata, fragmente din
cele doua postfete despre care am povestit, a mea, numita "chip de
prefata in loc de postfata / la o carte foarte vie / despre un sentiment
mort / care ne sufla in ceafa" (care, dupa cum am mai spus,
poate fi citita, in intregime, pe www.savatie.tk) si cea iscalita
"Alexandru Musina", numita, deloc intimplator, "In
loc de postfata", care poate fi vazuta in volumul lui Bastovoi.
Voi incepe cu post scriptum-ul lui Musina, unde acesta recunoaste
cite ceva, bineinteles selectiv, dar, oricum, spune cite
ceva, chiar daca in stilu-i caracteristic si, veti vedea, are aceeasi
tehnica - nararea celor scrise de mine, in care iese el mare erou
si mare descoperitor de talente:
Alexandru Musina: " P.S. Un merit deosebit in aparitia romanului
il are Mihai Vakulovski, care mi-a atras atentia asupra lui, care
m-a convins sa il citesc (nu si sa il public: a fost suficient
sa citesc). El si fratele lui, Alexandru Vakulovski (doar Stefan Bastovoi
stie ce legatura e intre acesta si personajul principal din roman),
au fost nu doar martorii privilegiati ai scrierii, ci si primii cititori
(fericiti!) ai acestuia. Pina acum." (Musina sti-e!).
Mihai Vakulovski (la sfirsitul postfetei, fara a fi insa "P.S."
(Musina scrie cite 2-3 P.S.-uri chiar si la scrisori, si la cele
din Olanesti, dar - culmea - si la interviuri! …), editorul pastrind,
pentru textul "sau", nu numai observatiile si ideile, ci si
constructia textului meu): "Inainte de-a se transforma in
monah Savatie, prietenul meu Stefan Bastovoi venea des, chiar foarte des,
daca ne gindim la distanta dintre Timisoara si Chisinau, unde eram
atunci, si ne citea, mie si lui Sandu, Alexandru Vakulovski (fara nici
o legatura cu personajul cartii - Alexandr Vaculovskii, dar mai bine intrebati-l
pe Stefan Bastovoi) fragmente din acest roman, "Iepurii nu mor (Pentru
copiii sovietici care au crescut mari)", apoi disparea parca pentru
a scrie urmatorul fragment, astfel romanul scriindu-se din mers."
Iata c-am si purces la drum si, sint sigur, pe drumul
cel bun, nu "ca altii" (stiti ca initial purcelusul, sau, mai
exact, scrofita, care a imprumutat numele ei cartii, Sophi, era
pregatita pentru a fi personaj principal? Ii rog frumos pe redactorii
revistei sa-i dea un telefon lui Musina si sa-l intrebe cine e Sophi
din "Iepurii nu mor" si ii mai rog sa scrie raspunsul
lui dupa acest text, intr-o nota (in treacat fie spus, unul
dintre ticurile lui Musina e "am o rugaminte", altul - "rugamintea
mea"). In primul rind - despre influente, adica unica
adaugire la prima varianta, in rest fiind doar taieri si hasurari,
vorba unui "optzecist" incomparabil mai cinstit decit
poetul-patron. Deci:
Mihai Vakulovski: "Atmosfera cartii ne aminteste
de romanele lui Paul Goma sau Constantin Stere si, in acelasi timp,
de celebrul „De veghe in lanul de secara" al lui Salinger.
Insa perspectiva e una de ultima ora, demistificatoare si ironica.
Un roman din care tot vrei sa citezi, vrei sa citezi tot…".
Alexandru Musina: "se inscrie in seria romanelor romanesti
(filiera basarabeana) despre copilarie: „Copilaria lui Vania Rautu"
al lui Constantin Stere sau „Din Calidor" al lui Paul Goma.
(…) In acelasi timp, avem perspectiva copilului asupra lumii
celor mari, ca in celebrul „De veghe in lanul de secara"
al lui Salinger (nu invers, ca in majoritatea cartilor consacrate
copilariei)."
Iar acum, sa le luam de la inceput.
Mihai Vakulovski: "Stefan Bastovoi este un scriitor tinar deosebit
de talentat cu un destin foarte interesant, ca sa zic asa. Dupa ce debuteaza,
la 20 de ani, cu o carte exceptionala, "Elefantul promis" (Editura
"Arc", Chisinau, 1996), dupa care urmeaza "Cartea Razboiului"
(Editura "Marineasa", Timisoara, 1997) si "Pestele pescar
(o poveste)" (Editura "Marineasa", 1998), volume de poezie
cu care cistiga numeroase premii literare nationale si internationale
si simpatia, admiratia si prietenia publicului - critici, colegi, scriitori,
"cititori simpli", etc., - scriitorul Stefan Bastovoi, popularitatea
caruia crestea ca Fat Frumos, nu pe zile ci pe ore, pur si simplu abandoneaza
lumea literara si Facultatea de Filosofie (Universitatea de Vest din Timisoara)
unde era student si … se calugareste, devenind astfel "monah
Savatie"."
Alexandru Musina: "Stefan Bastovoi nu e chiar un necunoscut: prin
volumele „Elefantul promis", „Arta razboiului" si
„Pestele pescar" s-a impus ca unul dintre cei mai radicali si
talentati tineri poeti. (…) Intre timp, Stefan Bastovoi, el
insusi un adevarat personaj dostoievskian, s-a calugarit, devenind
monahul Savatie, de la Manastirea „Noul Neamt"."
Mihai Vakulovski: ""Iepurii nu mor (Pentru copiii
sovietici care au crescut mari)" este ultimul proiect de "mirean"
al lui Stefan Bastovoi. E un proiect de-a dreptul urias, care a fost gindit
ca un roman istoric in trei parti, roman social, roman fluviu, roman
sac, roman total s.a.m.d., insa care, din cauza calugaririi, un
eveniment existential, nu literar, care l-a luat prin surprindere chiar
si pe Stefan Bastovoi, nu numai pe prietenii sai, se termina in
/ odata cu prima lui parte, numita initial "Sa mergi la scoala, sa
vii acasa" si care cuprinde perioada de trecere din clasele primare
in clasa a 4-a, de la octombrei la pionieri, din "scoala mica"
in "scoala mare" a unui copil nascut in Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), ceea ce i s-a intimplat
si autorului acestei carti, si autorului acestui "Chip de prefata
in loc de postfata". Alegindu-si ca personaj un copil
"sovietic", Sasa (la scoala - Alexandr Vaculovskii), despre
care autorul lui "Iepurii nu mor", cunoscut si sub denumirea
"Sasha", si "Sophi"… (…) Chiar din primul
alineat cititorul este introdus in atmosfera mentinuta pe tot teritoriul
cartii, care incepe cu un dialog ce localizeaza, intr-un fel,
timpul actiunii, adica transa din imediata si, pentru personajul narator,
dureroasa cadere a sistemului, a URSS-ului, care parea nemuritor-nemuritoare
(moment care explica trauma psiho-sociala a "copiilor sovietici care
au crescut mari"), cu inceputul scolii lui Sasa ("sa mergi
la scoala"), personajul central, si se incheie cu intrarea
in vacanta ("sa vii acasa"), cartea capatind o constructie
sferica, ceea ce ne scuteste de intrebarea, astfel devenita retorica,
daca romanul este sau nu este terminat."
Si iata-l si pe Musina, cu precizarea ca aici n-a copiat indeajuns
de sirguincios, poate acum observa ca eu am spus ca prima parte
s-a numit initial „Sa mergi la scoala, sa vii acasa", ci nu
romanul, care n-a purtat niciodata numele asta, titlu pe care, de altfel,
Musina nu l-a vazut niciodata, caci el a vazut textul abia dupa ce-i facusem
eu redactarea, eliminind acest titlu de capitol, devenit, in
aceasta forma a romanului, absolut inutil (iata ce pateste omul cind
citeste nu ce scrie scriitorul, ci ceea ce vrea el sa vada!, - asa cum
Musina ii invita odata pe scriitori la lectiile lui de "Scriere
creatoare", il invit si eu la lectiile mele de "Analiza
a textului", sau poate ii dau niste meditatii, pa moca, evident):
"Romanul - numit initial „Sa mergi la scoala, sa vii acasa",
apoi „Sophi", apoi „Sasha" - a fost conceput ca prima
parte a unei trilogii. Intre timp, Stefan Bastovoi, el insusi
un adevarat personaj dostoievskian, s-a calugarit, devenind monahul Savatie,
de la Manastirea „Noul Neamt". Dar ceea ce s-a numit pana
la urma Iepurii nu mor e un roman de sine statator."
Mihai Vakulovski: "inversarea fenomenului Pavlic
Morozov si lupta impotriva dragostei, care e un sentiment capitalist",
moment care a trebuit sa i-l explic vreo jumatate de ora, acum usor de
inteles ca chiar avea nevoie.
Alexandru Musina: "„modelul" Pavel Morozov - „copilul
erou" care si-a denuntat tatal ca fiind „dusman al poporului"
- e intors pe dos: tatal Soniei o condamna, in fata „colectivului",
pentru imoralitate".
Mihai Vakulovski: "(…)Bastovoi, care, cu acest
roman extraordinar, "Iepurii nu mor (Pentru copiii sovietici care
au crescut mari)", nu doar acopera un gol, intr-adevar, istoric,
- dupa lectura veti vedea ca romanul cuprinde totul, daca pina acum
aceasta tema nu fusese deloc exploatata - acum, odata cu publicarea lui
"Iepurii nu mor", tema cartii este o tema epuizata, caci pur
si simplu n-ai cum sa scrii mai bine despre asta.".
Alexandru Musina: "avem de-a face cu un roman singular in literatura
romana postbelica. Un „fruct" neasteptat, dar cu atit
mai savuros si mai pretios, al istoriei nemiloase a unei provincii romanesti,
Basarabia, rapita din nou de rusi (sovietici) in 1944."
Mihai Vakulovki: "Ca si atunci, sint sigur
ca avem norocul unei carti cu adevarat mari, o carte exceptionala, din
toate punctele de vedere. Ma aflu in situatia rarisima (cuvint
inrudit cu "generalisimus") cind, cititorule, te
invidiez ca ai de citit o asa carte!"
Alexandru Musina: "Iepurii nu mor e un roman seducator, fascinant,
care ne reda gustul prozei adevarate, de dincolo (dincoace) de orice teorie,
de orice sofisticarie textualista. O revelatie."
Iar aceasta - "Sasha nu intelege ce fel de
bunic e cel „de acasa", daca „bunicul" lui e Vladimir
Ilici Lenin si asa mai departe" - este o idee-comentariu venita din
alta carte publicata la editura sa, si anume "Oedip regele mamei
lui Freud"(poezie) de Alexandru Vakulovski, chiar daca acesta n-are
un personaj Sasha, Sasha fiind insa numele lui "tradus"
in rusa, Alexandru (Sandu). Citat din Alexandru Vakulovski, deci:
"cand eram mic il intrebam pe tata cum poate sa-mi
fie Vladimir Ilici bunic cand eu stiu bine ca bunicul meu este Vasile.
Tatal meu zambea si iesea posomorat din camera. Eu ii
strigam din urma Bunicul Vasile imi face cadouri imi cumpara
inghetata si pepeni. Spune-i lui acest Lenin ca daca vrea atat
de mult sa-mi fie bunic sa-mi aduca si el ceva. Atunci intra in
camera fratele meu si zicea: Lenin a murit si ma tragea cu de-a sila sa
joc fotbal". Asa ca, pina la urma, Bastovoi are noroc ca Musina
s-a tinut mereu aproape de prefata mea si ca a editat pina acum
doar 8 carti de beletristica, dintre care doua sint ale sale, altfel
cine stie ce postfata iesea.
S.a.m.d., etc, se poate vedea lesne ca analizele mele sint povestite,
pe scurt, de ultimul postfatator; am subliniat, cu culoarea preferata
a lui Musina, fragmentele citate aici din ambele postfete: a lui e verde
aproape in intregime. Asadar, postfata lui Alexandru Musina
e chiar in loc de postfata, asa cum o si numeste, cu mina
lui, in locul postfetei mele. Un remix, un text second, originalul,
din care, vai, nu doar s-a inspirat, fiind pur si simplu aruncat la cos(ul
sau), crezind ca astfel l-a sters cu buretele, ca-n vremurile de
care nu vrem sa ne amintim, in care si-a scris actualul patron "opera".
Vai, "domnule" Musina!
|
