|
Vasile Midrigan: M-au luat in armata pe data de
3 mai 1982. Pana in Simferopol am ajuns 60 de moldoveni, in
Simferopol ne-au impartit, ne-au frezat. Ne-au impartit pe
care si unde. Pe noi ne-au suit in avion si am venit la Dusambe.
In Dusambe s-a inceput ucebka. Am facut ucebka timp de trei
luni. Dupa trei luni a venit un capitan. Eram patru moldoveni care aveam
studii medii tehnice. Poate ca dupa ucebka va fi mai usor de facut slujba,
gandeam, ca tare era greu in ucebka.
Alexandru Vakulovski: Era dedovsina in ucebka, isi
bateau joc de recruti?
V. M.: Cum dedovsina? Era dupa regulament… Dedovsina, ca dedovsina,
asa era. In orice caz ne-au intrebat care a terminat colegiul
tehnic si timp de un ceas ne-au incaltat, ne-au imbracat,
ne-au strans, ne-au suit intr-un Ural si ne-au dus in
Kurgan. Am mai stat cu tot cu ucebka si la Kurgan vreo opt luni si intr-o
buna noapte cu alarma de lupta am scos tehnica si ne-am dus in Afganistan,
in Kunduz. In orice caz, cand am trecut podul, m-am
uitat dupa astea, unde stau granicerii, si am zis: baieti, ne ducem in
Afganistan. Asta in '82, in noiembrie. La noi era divizie
de rachete, secreta, am stat in paza langa Iran si Pakistan.
Cu masini cu ogive nucleare, supersecrete, 135 Kompleks. In orice
caz au fost si alte rachete care nu se spun. Stateam la paza pentru Iran
si Pakistan.
A. V.: In cazul in care Afganistanul va fi atacat de Iran
si Pakistan?
V. M.: Sa nu atace din partile acelea. In lupte,
sa spun asa, n-am fost. Erau aliati de-ai lor la granita. Ei aveau a lor
si noi a noastra. Mai stateam de vorba cu dansii, ne intelegeam,
cu cuvintele pe care le invatasem acolo. Le mai ceream ce ne trebuia,
ei ne dau. In orice caz - baieti tare cuminti. Aliatii is
aliati, de-a lor soldati.
A. V.: Nu ati fost atacati?
V. M.: Am avut pierderi, nu zic. De la noi din divizie
nu am avut pierderi, dar era alaturi o divizie turboprakladcici, asta
care duce gazul de la noi in Afganistan, din Afganistan in
U.R.S.S. - acolo au fost pierderi. Ei aveau probleme, da' la noi era asa
o… Ca nu ne dau voie sa iesim de acolo, de noi poate ca nici nu stie
nimeni. Cand am iesit din Afganistan ne-au luat intelegere
scrisa pe 10 ani, sa nu divulgam secretul militar, nu aveau dreptul sa
ne ia la pregatire pe noi, in nici un caz…
A. V.: Ce fel de pregatire?
V. M.: Cand reveneai la viata de civil, comisariatul
militar avea dreptul sa te ia la repregatire, da' pe noi nu aveau dreptul
sa ne ia.
A. V.: Se temeau sa nu divulgati informatie despre armamentul pe care
l-ati vazut?
V. M.: Armamente, cum sa-ti spun, erau tare dificile la
noi. Mai pe scurt, masina asta - 135 Kompleks, nu pot sa spun ca-i de
antrenament, si ea e de lupta, inca cand eram in Kurgan
am fost o data la Baikanur, am dat drumul de pe pozitie la racheta asta,
are precizia tintei pana la un metru, de la 70 de kilometri. Eu
am fost sef de transmisie, am fost in grupa de transmisie, am fost
comandir de grupa, am avut 17 baieti in grupa. In afara de
grupele noastre au fost doua brigazi de rachete care se ocupau numai cu
rachetele astea, cu ingrijirea, cu spalarea, aveau multa zasaparatura,
aparatura secreta…
A. V.: Masinile astea 135 Kompleks erau secrete?
V. M.: Cum, ea a fost si la toate marsurile care au fost de 7 noiembrie,
ea a defilat pe strazile din Dusambe. Le-am gatit, le-am spalat, le-am
vopsit, in orice caz ea poate ca nu-i chiar secreta tare, tare.
Oricum, noua nu ne prea dau informatie. Era computerizata, daca nu rezolvai
problema, ea iti arata: Asibka! Asibka! Asibka (Greseala!)! Trebuia
sa stabilim puterea vantului, viteza vantului, lungimea zborului,
toate coordonatele acestea. Altfel iti arata: asibka! Si chiar daca
sa dai drumul la tinta, ea nu nimereste acolo. Racheta aceasta era pana
la 70 de kilometri, pentru Iran si Pakistan. Pentru dansii ajungeau.
Dar sunt balesticeskie, balistika, care ajunge si de la un continent la
alt continent. Acelea - supersecrete. Care… In orice caz eu
le-am vazut, dar cu ele n-am lucrat. Fiecare care lucra pe asa masina
mai putin de scoala tehnica nu avea. Fiecare, cu tehnikum, cu institut
terminat. Ca erau baieti din Moscova, din Leningrad, din Asia Mijlocie.
Erau baieti competenti care stiau toate lucrurile acestea. Ca sa te sui
in masina trebuie s-o stii. Ca sa te sui e usor, dar trebuie sa
stii si ce e in ea.
A. V.: Dedovsina era?
V. M.: Dedovsina nu era. Nu era dedovsina din cauza ca eram toti inarmati.
Fiecare isi purta automatul la spinare cu tot cu patroane si era
stima fata de baieti. Nu se bateau, nu se… Asta era, cred, de mai
inainte, ca spuneau ca au fost asa cazuri ca isi bateau joc
de cei tinerei si l-au impuscat pe unu' acolo. Baietii stiau si
nu era asa. Ei, asa ca da-mi ceea, ceea, ca daca esti mai tanar
sau eu is mai tanar pot sa inteleg ca-i om mai cu experienta…
Dar sa-si bata joc de soldatei n-am vazut.
A. V.: Droguri erau?
V. M.: Narcotice erau. Daca e sa spun drept am bolit si
singur de tifos abdominal, da' erau cazuri ca se injectau baietii. Cum,
eu de moldoveni n-am vazut, de rusi n-am vazut, dar erau din Turkmenia
baieti, din Azerbajan, din Asia Mijlocie… Era heroina, plan, tablete,
puneau in tigari, faceau kaseakuri, kaseak se numeste… Am incercat
si eu, nu zic. Dar nu-mi placea si nu am vrut sa ma apuc cu lucruri de
astea.
A. V.: Vi se facea mai usor cand fumati?
V. M.: Cum sa spun, mai usor, mai greu… In
orice caz… Apa era adusa in cisterne, ca nu era apa potabila,
de spalat. Apa sta la soare si se inverzea. Si de la asta se pornea
si tifos abdominal, hepatita… Apoi baietii au inceput sa bea
apa de colonie cu pasta de dinti… Cum, lucruri de astea pe care poate
chiar nici nu trebuia de scris… Ca sa nu ajunga la boala. Ca tifosul
abdominal era un asa tip de boala ca iti putrezeau matele. Si de
la asta toate. Eu nu m-am ocupat cu asa lucruri, moldoveanul e trainic
la ale lui, moldovenii, ucrainenii erau mai rezistenti ca rusii. Poate
ca din cauza ca erau de pe la sate.
A. V.: Ai vazut vreun ziarist in Afganistan?
V. M.: Nu.
A. V.: Au fost dezertori?
V. M.: Dezertori… In ucebka un baietel din
Gagauzia s-a spanzurat. L-am gasit in copac. Din ce cauza?
Din cauza ca Doamne fereste ce era acolo. Erau si baieti buni care isi
bateau joc… Eu n-am… Probabil depinde si de om, ca daca esti
la locul tau, te comporti ca lumea, nu se… L-au gasit pe baiatul
acela din Cimislia sau din Cahul spanzurat in copac. Alte
neajunsuri n-au fost. In Afganistan, la noi, dezertori n-au fost,
ca n-ai sa fugi de la opt mii de kilometri. Asta - vrei, nu vrei. Nici
in concediu acasa nu-ti permiteau sa vii. In decembrie tarziu
imi murise tatal in accident. Primisem telegrama. Stiam ca
nu se permite sa mergi acasa. Am mers la comandirul de brigada. Mi-a zis
ca nu se poate. I-am cerut macar zece zile, cat sa reusesc sa ajung
acasa si sa ma intorc. L-am rugat si mi-a permis. Pe 4 ianuarie
'83 am fost acasa. Am stat si l-am inmormantat pe tata si
m-am intors.
A. V.: Va permiteau sa scrieti acasa?
V. M.: De scris - poftim. Nu stiu cum era la altii, dar la noi sa nu dea
Dumnezeu sa gaseasca ceva despre tehnica. Probabil controlau scrisorile,
nu stiu. Era un asa sistem secret. Fotografii mai puteam sa facem, dar
era asa tehnica pe care o vedeam, dar nu ne era permis sa o fotografiem.
Mai pe scurt - nu se permitea. De la masina asta, 135 Kompleks, de la
un kilometru departare de ea prin panoul de comanda dai drumul la racheta.
Suportul, pe care sta racheta, se topeste tot. Ca racheta iese invartindu-se.
Ca si cum iese patronul din automat. Racheta are trei parti care ard si
cad jos, doar ogiva se duce la tinta.
A. V.: Ti-a influentat viata razboiul din Afganistan?
V. M.: Ce pot sa spun? In orice caz, moral - da,
eu cred ca este o abatere. M-am facut mai nervos, sunt asa. Sa faci acolo
armata - te imbolnavesti din punct de vedere psihic. Asa cred. Eu
ma mai retin, dar sunt baieti care… Eu lucrez cu oamenii, am vreo
35 de oameni in sectie, eu le fac leafa, ii conduc. In
armata tot asa am condus, nu vroiam sa-i bag in chestiuni grele,
ca am fost in cateva operatii de astea. Ii ajutam si
la bine si la greu. Ne stimam unul pe altul, ne sfatuiam. Ii sfatuiam
sa nu fumeze narcotice, sau sa nu se injecteze. Ca de fumat o tigara,
eu fumez. Acolo toti fumeaza in armata.
A. V.: Ai vazut K.G.B.-isti in Afganistan?
V. M.: Sa spun drept, poate ca si erau, dar noi nu-i stiam. Ca veneau.
Controlul venea. Dar sa-ti spuna in fata… Noi nu purtam epoleti.
Ca altfel lunetistii ii inhatau pe astia mai mari. Eu imi
stiam comandirul meu. Ne cunosteam intre noi. Dar nu puteam sti
care sunt KGB-isti dintre cei care vin la noi.
A. V.: Aveati relatii cu populatia pasnica?
V. M.: Da, cand am intrat, ne-am intalnit cu dansii.
Alergau baieteii, cereau roti de masini, ca ei le vindeau. Ne-au hranit
cu lipii, ne-au dat ceai, am baut cu ei sub copaci. Dar in Kunduz
numai cu aliatii ne-am intalnit. Cu baietii din armata afgana.
Mai ceream tigari unul de la altul. Ne intelegeam asa din vorba.
Ei, bacia, sigare e? E! Luam o tigara si fumam. Mai era si cate
un dictionar si ne mai orientam ce cuvinte sa invatam.
A. V.: Contrabanda s-a facut?
V. M.: Cazuri - am auzit, dar la noi asa nu se facea. Eu n-am auzit la
noi de asa ceva. Eram in relatii bune cu ofiterii. La inceput
eu vroiam acasa, dar mai tarziu imi era mila de baieti, parca
nu ma lasam dus de acolo. Baietii imi ziceau sa raman. Dar
cum situatia din familia mea era grea, m-am intors acasa, nu mai
avea rost sa mai raman.
A. V.: De ce crezi ca nu se scrie, nu se vorbeste despre
acest razboi?
V. M.: Daca comparam razboiul din Afganistan cu cel din Transnistria sau
Cecenia, eu n-as zice ca vreo parte e vinovata. Ca si cei din Transnistria
tot is moldoveni, sunt neamurile noastre acolo, eu am invatat
acolo, ii stiu. Multi cunoscuti am, multi prieteni din Transnistria.
Asa si in Afganistan. Ceva le-a fost convenabil, era vreo legatura.
Caci pe cine am vazut eu in aceste razboaie, erau din simple familii
de muncitori, de tarani. Doar nu au fost luati din familii de bosi. Nici
in Afganistan, nici in Transnistria, nici in Cecenia,
probabil…
A. V.: Stiu ca esti si veteran al razboiului din Transnistria. Ce diferenta
ai vazut intre aceste razboaie?
V. M.: Noi in Transnistria ne-am aparat, de ucis - n-am ucis. Au
mai fost cazuri prin Bender. Ca au fost si lupte mari vreo doua zile la
rand. Am avut si raniti. Chiar in primele zile ale razboiului
din Transnistria. Eram 44 de baieti, am pierdut un baietel din Ciobruciu.
Era din '62, terminase Afganistanul, i-a ramas sotia singura cu o fetita
de trei anisori. Primele zile de razboi. Pe data de 9 aprilie noi l-am
inmormantat. '92. Pe noi ne luase in martie. In
sat, fostul primar, Dumnezeu sa-l ierte, i-a zis sotiei: Unde-i Vasile,
se ascunde? Nu vrea sa se duca la razboi? Ca doar e afganet… Eu deja
eram de vreo luna la razboi. Ma luase Securitatea de la Chisinau. Ne stransese
pe veteranii razboiului din Afganistan, ca aveam experienta de lupta.
Cum iti spuneam, in Valea Verde am fost incercuiti de
gardisti, baiatul din Cioburciu, Michia, a fost ucis de o mitraliera.
Pe masina au facut-o sita. Gardistii erau cazaci de pe Don. Michea ne-a
zis: Baieti, ma scuzati. In Bender am avut un mare scandal. Stam
la Iujnai magazin. Era o adunatura de gardisti pe partea cealalta
de drum, in camine. Si noi cu baietii am vrut sa mai facem un asalt,
sa-i scoatem. Si cum erau acolo doi cu aruncatoarele de grenade, unul
din Talmaza, Climov Volodea, unul Borea Sclerenco din Crocmaz, si noi
cu automatele, la un moment dat am vazut cum se ridica asfaltul in
sus. Lui Volodea un ochi i-au scos, in picior a fost ranit, era
plin de sange. Am fost bombardati cu aruncatoare de grenade de unica
folosinta, asfaltul se ridicase de la valul cela… Baietii erau toti
veterani ai razboiului din Afganistan. Ne intalnim, ne stimam.
Baieti seriosi, toti din raionul Stefan Voda. Eu n-am vazut in aceste
razboaie copii de-ai sefilor. Fiii lor erau la statiuni, iar aici mureau
baieti. Nici un fiu al vreunui parlamentar. Au fost doar baieti simpli
din randurile muncitorilor. Si niciodata nu vor trimite pe altcineva
in afara de noi.
A. V.: Nu ti s-au parut asemanatoare retragerile trupelor din Transnistria
si Afganistan?
V. M.: A fost acelasi lucru.
A. V.: Au avut razboaiele astea vreun rost?
V. M.: Degeaba au fost razboaiele acestea. Poate ca cineva a fost cointeresat,
eu in politica nu pot sa ma var. Cum s-au bagat altii. Eu
as crede ca la mijloc tot este ceva. In aceste razboaie au fost
bagati doar oameni simpli. Astia mai mari poate se intalneau
la o masa si se cinsteau, iar noi eram cu automatele in spinare.
Ei se duceau la convorbiri cu Smirnov si pahareau, iar noi cu automatele
ne ucideam unul pe altul. Nu stiu daca se va schimba ceva, la conducere
raman aceiasi oameni.
(Antonesti, august '01)
|
