Alexandru Vakulovski
SOLDATI ROMANI IN AFGANISTAN

"Era heroina, plan, tablete, puneau in tigari, faceau kaseakuri, se injectau"

(Interviu cu VASILE MIDRIGAN - nascut in comuna Antonesti, judetul Tighina pe data de 5 ianuarie 1962. A lucrat ca sef de transport la fabrica de conserve, sef de schimb la fabrica de vinificare. Si-a facut serviciul militar in Afganistan in perioada noiembrie 1982 - 27 mai 1983. Veteran si al razboiului din Transnistria la care a participat din martie pana in septembrie 1992)



©Vasile Midrigan

 

 

Vasile Midrigan: M-au luat in armata pe data de 3 mai 1982. Pana in Simferopol am ajuns 60 de moldoveni, in Simferopol ne-au impartit, ne-au frezat. Ne-au impartit pe care si unde. Pe noi ne-au suit in avion si am venit la Dusambe. In Dusambe s-a inceput ucebka. Am facut ucebka timp de trei luni. Dupa trei luni a venit un capitan. Eram patru moldoveni care aveam studii medii tehnice. Poate ca dupa ucebka va fi mai usor de facut slujba, gandeam, ca tare era greu in ucebka.

Alexandru Vakulovski: Era dedovsina in ucebka, isi bateau joc de recruti?

V. M.: Cum dedovsina? Era dupa regulament… Dedovsina, ca dedovsina, asa era. In orice caz ne-au intrebat care a terminat colegiul tehnic si timp de un ceas ne-au incaltat, ne-au imbracat, ne-au strans, ne-au suit intr-un Ural si ne-au dus in Kurgan. Am mai stat cu tot cu ucebka si la Kurgan vreo opt luni si intr-o buna noapte cu alarma de lupta am scos tehnica si ne-am dus in Afganistan, in Kunduz. In orice caz, cand am trecut podul, m-am uitat dupa astea, unde stau granicerii, si am zis: baieti, ne ducem in Afganistan. Asta in '82, in noiembrie. La noi era divizie de rachete, secreta, am stat in paza langa Iran si Pakistan. Cu masini cu ogive nucleare, supersecrete, 135 Kompleks. In orice caz au fost si alte rachete care nu se spun. Stateam la paza pentru Iran si Pakistan.

A. V.: In cazul in care Afganistanul va fi atacat de Iran si Pakistan?

V. M.: Sa nu atace din partile acelea. In lupte, sa spun asa, n-am fost. Erau aliati de-ai lor la granita. Ei aveau a lor si noi a noastra. Mai stateam de vorba cu dansii, ne intelegeam, cu cuvintele pe care le invatasem acolo. Le mai ceream ce ne trebuia, ei ne dau. In orice caz - baieti tare cuminti. Aliatii is aliati, de-a lor soldati.

A. V.: Nu ati fost atacati?

V. M.: Am avut pierderi, nu zic. De la noi din divizie nu am avut pierderi, dar era alaturi o divizie turboprakladcici, asta care duce gazul de la noi in Afganistan, din Afganistan in U.R.S.S. - acolo au fost pierderi. Ei aveau probleme, da' la noi era asa o… Ca nu ne dau voie sa iesim de acolo, de noi poate ca nici nu stie nimeni. Cand am iesit din Afganistan ne-au luat intelegere scrisa pe 10 ani, sa nu divulgam secretul militar, nu aveau dreptul sa ne ia la pregatire pe noi, in nici un caz…

A. V.: Ce fel de pregatire?

V. M.: Cand reveneai la viata de civil, comisariatul militar avea dreptul sa te ia la repregatire, da' pe noi nu aveau dreptul sa ne ia.

A. V.: Se temeau sa nu divulgati informatie despre armamentul pe care l-ati vazut?

V. M.: Armamente, cum sa-ti spun, erau tare dificile la noi. Mai pe scurt, masina asta - 135 Kompleks, nu pot sa spun ca-i de antrenament, si ea e de lupta, inca cand eram in Kurgan am fost o data la Baikanur, am dat drumul de pe pozitie la racheta asta, are precizia tintei pana la un metru, de la 70 de kilometri. Eu am fost sef de transmisie, am fost in grupa de transmisie, am fost comandir de grupa, am avut 17 baieti in grupa. In afara de grupele noastre au fost doua brigazi de rachete care se ocupau numai cu rachetele astea, cu ingrijirea, cu spalarea, aveau multa zasaparatura, aparatura secreta…

A. V.: Masinile astea 135 Kompleks erau secrete?

V. M.: Cum, ea a fost si la toate marsurile care au fost de 7 noiembrie, ea a defilat pe strazile din Dusambe. Le-am gatit, le-am spalat, le-am vopsit, in orice caz ea poate ca nu-i chiar secreta tare, tare. Oricum, noua nu ne prea dau informatie. Era computerizata, daca nu rezolvai problema, ea iti arata: Asibka! Asibka! Asibka (Greseala!)! Trebuia sa stabilim puterea vantului, viteza vantului, lungimea zborului, toate coordonatele acestea. Altfel iti arata: asibka! Si chiar daca sa dai drumul la tinta, ea nu nimereste acolo. Racheta aceasta era pana la 70 de kilometri, pentru Iran si Pakistan. Pentru dansii ajungeau. Dar sunt balesticeskie, balistika, care ajunge si de la un continent la alt continent. Acelea - supersecrete. Care… In orice caz eu le-am vazut, dar cu ele n-am lucrat. Fiecare care lucra pe asa masina mai putin de scoala tehnica nu avea. Fiecare, cu tehnikum, cu institut terminat. Ca erau baieti din Moscova, din Leningrad, din Asia Mijlocie. Erau baieti competenti care stiau toate lucrurile acestea. Ca sa te sui in masina trebuie s-o stii. Ca sa te sui e usor, dar trebuie sa stii si ce e in ea.

A. V.: Dedovsina era?

V. M.: Dedovsina nu era. Nu era dedovsina din cauza ca eram toti inarmati. Fiecare isi purta automatul la spinare cu tot cu patroane si era stima fata de baieti. Nu se bateau, nu se… Asta era, cred, de mai inainte, ca spuneau ca au fost asa cazuri ca isi bateau joc de cei tinerei si l-au impuscat pe unu' acolo. Baietii stiau si nu era asa. Ei, asa ca da-mi ceea, ceea, ca daca esti mai tanar sau eu is mai tanar pot sa inteleg ca-i om mai cu experienta… Dar sa-si bata joc de soldatei n-am vazut.

A. V.: Droguri erau?

V. M.: Narcotice erau. Daca e sa spun drept am bolit si singur de tifos abdominal, da' erau cazuri ca se injectau baietii. Cum, eu de moldoveni n-am vazut, de rusi n-am vazut, dar erau din Turkmenia baieti, din Azerbajan, din Asia Mijlocie… Era heroina, plan, tablete, puneau in tigari, faceau kaseakuri, kaseak se numeste… Am incercat si eu, nu zic. Dar nu-mi placea si nu am vrut sa ma apuc cu lucruri de astea.

A. V.: Vi se facea mai usor cand fumati?

V. M.: Cum sa spun, mai usor, mai greu… In orice caz… Apa era adusa in cisterne, ca nu era apa potabila, de spalat. Apa sta la soare si se inverzea. Si de la asta se pornea si tifos abdominal, hepatita… Apoi baietii au inceput sa bea apa de colonie cu pasta de dinti… Cum, lucruri de astea pe care poate chiar nici nu trebuia de scris… Ca sa nu ajunga la boala. Ca tifosul abdominal era un asa tip de boala ca iti putrezeau matele. Si de la asta toate. Eu nu m-am ocupat cu asa lucruri, moldoveanul e trainic la ale lui, moldovenii, ucrainenii erau mai rezistenti ca rusii. Poate ca din cauza ca erau de pe la sate.

A. V.: Ai vazut vreun ziarist in Afganistan?

V. M.: Nu.

A. V.: Au fost dezertori?

V. M.: Dezertori… In ucebka un baietel din Gagauzia s-a spanzurat. L-am gasit in copac. Din ce cauza? Din cauza ca Doamne fereste ce era acolo. Erau si baieti buni care isi bateau joc… Eu n-am… Probabil depinde si de om, ca daca esti la locul tau, te comporti ca lumea, nu se… L-au gasit pe baiatul acela din Cimislia sau din Cahul spanzurat in copac. Alte neajunsuri n-au fost. In Afganistan, la noi, dezertori n-au fost, ca n-ai sa fugi de la opt mii de kilometri. Asta - vrei, nu vrei. Nici in concediu acasa nu-ti permiteau sa vii. In decembrie tarziu imi murise tatal in accident. Primisem telegrama. Stiam ca nu se permite sa mergi acasa. Am mers la comandirul de brigada. Mi-a zis ca nu se poate. I-am cerut macar zece zile, cat sa reusesc sa ajung acasa si sa ma intorc. L-am rugat si mi-a permis. Pe 4 ianuarie '83 am fost acasa. Am stat si l-am inmormantat pe tata si m-am intors.

A. V.: Va permiteau sa scrieti acasa?

V. M.: De scris - poftim. Nu stiu cum era la altii, dar la noi sa nu dea Dumnezeu sa gaseasca ceva despre tehnica. Probabil controlau scrisorile, nu stiu. Era un asa sistem secret. Fotografii mai puteam sa facem, dar era asa tehnica pe care o vedeam, dar nu ne era permis sa o fotografiem. Mai pe scurt - nu se permitea. De la masina asta, 135 Kompleks, de la un kilometru departare de ea prin panoul de comanda dai drumul la racheta. Suportul, pe care sta racheta, se topeste tot. Ca racheta iese invartindu-se. Ca si cum iese patronul din automat. Racheta are trei parti care ard si cad jos, doar ogiva se duce la tinta.

A. V.: Ti-a influentat viata razboiul din Afganistan?

V. M.: Ce pot sa spun? In orice caz, moral - da, eu cred ca este o abatere. M-am facut mai nervos, sunt asa. Sa faci acolo armata - te imbolnavesti din punct de vedere psihic. Asa cred. Eu ma mai retin, dar sunt baieti care… Eu lucrez cu oamenii, am vreo 35 de oameni in sectie, eu le fac leafa, ii conduc. In armata tot asa am condus, nu vroiam sa-i bag in chestiuni grele, ca am fost in cateva operatii de astea. Ii ajutam si la bine si la greu. Ne stimam unul pe altul, ne sfatuiam. Ii sfatuiam sa nu fumeze narcotice, sau sa nu se injecteze. Ca de fumat o tigara, eu fumez. Acolo toti fumeaza in armata.

A. V.: Ai vazut K.G.B.-isti in Afganistan?

V. M.: Sa spun drept, poate ca si erau, dar noi nu-i stiam. Ca veneau. Controlul venea. Dar sa-ti spuna in fata… Noi nu purtam epoleti. Ca altfel lunetistii ii inhatau pe astia mai mari. Eu imi stiam comandirul meu. Ne cunosteam intre noi. Dar nu puteam sti care sunt KGB-isti dintre cei care vin la noi.

A. V.: Aveati relatii cu populatia pasnica?

V. M.: Da, cand am intrat, ne-am intalnit cu dansii. Alergau baieteii, cereau roti de masini, ca ei le vindeau. Ne-au hranit cu lipii, ne-au dat ceai, am baut cu ei sub copaci. Dar in Kunduz numai cu aliatii ne-am intalnit. Cu baietii din armata afgana. Mai ceream tigari unul de la altul. Ne intelegeam asa din vorba. Ei, bacia, sigare e? E! Luam o tigara si fumam. Mai era si cate un dictionar si ne mai orientam ce cuvinte sa invatam.

A. V.: Contrabanda s-a facut?

V. M.: Cazuri - am auzit, dar la noi asa nu se facea. Eu n-am auzit la noi de asa ceva. Eram in relatii bune cu ofiterii. La inceput eu vroiam acasa, dar mai tarziu imi era mila de baieti, parca nu ma lasam dus de acolo. Baietii imi ziceau sa raman. Dar cum situatia din familia mea era grea, m-am intors acasa, nu mai avea rost sa mai raman.

A. V.: De ce crezi ca nu se scrie, nu se vorbeste despre acest razboi?

V. M.: Daca comparam razboiul din Afganistan cu cel din Transnistria sau Cecenia, eu n-as zice ca vreo parte e vinovata. Ca si cei din Transnistria tot is moldoveni, sunt neamurile noastre acolo, eu am invatat acolo, ii stiu. Multi cunoscuti am, multi prieteni din Transnistria. Asa si in Afganistan. Ceva le-a fost convenabil, era vreo legatura. Caci pe cine am vazut eu in aceste razboaie, erau din simple familii de muncitori, de tarani. Doar nu au fost luati din familii de bosi. Nici in Afganistan, nici in Transnistria, nici in Cecenia, probabil…

A. V.: Stiu ca esti si veteran al razboiului din Transnistria. Ce diferenta ai vazut intre aceste razboaie?

V. M.: Noi in Transnistria ne-am aparat, de ucis - n-am ucis. Au mai fost cazuri prin Bender. Ca au fost si lupte mari vreo doua zile la rand. Am avut si raniti. Chiar in primele zile ale razboiului din Transnistria. Eram 44 de baieti, am pierdut un baietel din Ciobruciu. Era din '62, terminase Afganistanul, i-a ramas sotia singura cu o fetita de trei anisori. Primele zile de razboi. Pe data de 9 aprilie noi l-am inmormantat. '92. Pe noi ne luase in martie. In sat, fostul primar, Dumnezeu sa-l ierte, i-a zis sotiei: Unde-i Vasile, se ascunde? Nu vrea sa se duca la razboi? Ca doar e afganet… Eu deja eram de vreo luna la razboi. Ma luase Securitatea de la Chisinau. Ne stransese pe veteranii razboiului din Afganistan, ca aveam experienta de lupta. Cum iti spuneam, in Valea Verde am fost incercuiti de gardisti, baiatul din Cioburciu, Michia, a fost ucis de o mitraliera. Pe masina au facut-o sita. Gardistii erau cazaci de pe Don. Michea ne-a zis: Baieti, ma scuzati. In Bender am avut un mare scandal. Stam la Iujnai magazin. Era o adunatura de gardisti pe partea cealalta de drum, in camine. Si noi cu baietii am vrut sa mai facem un asalt, sa-i scoatem. Si cum erau acolo doi cu aruncatoarele de grenade, unul din Talmaza, Climov Volodea, unul Borea Sclerenco din Crocmaz, si noi cu automatele, la un moment dat am vazut cum se ridica asfaltul in sus. Lui Volodea un ochi i-au scos, in picior a fost ranit, era plin de sange. Am fost bombardati cu aruncatoare de grenade de unica folosinta, asfaltul se ridicase de la valul cela… Baietii erau toti veterani ai razboiului din Afganistan. Ne intalnim, ne stimam. Baieti seriosi, toti din raionul Stefan Voda. Eu n-am vazut in aceste razboaie copii de-ai sefilor. Fiii lor erau la statiuni, iar aici mureau baieti. Nici un fiu al vreunui parlamentar. Au fost doar baieti simpli din randurile muncitorilor. Si niciodata nu vor trimite pe altcineva in afara de noi.

A. V.: Nu ti s-au parut asemanatoare retragerile trupelor din Transnistria si Afganistan?

V. M.: A fost acelasi lucru.

A. V.: Au avut razboaiele astea vreun rost?

V. M.: Degeaba au fost razboaiele acestea. Poate ca cineva a fost cointeresat, eu in politica nu pot sa ma var. Cum s-au bagat altii. Eu as crede ca la mijloc tot este ceva. In aceste razboaie au fost bagati doar oameni simpli. Astia mai mari poate se intalneau la o masa si se cinsteau, iar noi eram cu automatele in spinare. Ei se duceau la convorbiri cu Smirnov si pahareau, iar noi cu automatele ne ucideam unul pe altul. Nu stiu daca se va schimba ceva, la conducere raman aceiasi oameni.

(Antonesti, august '01)



E-mail: revista_tiuk@yahoo.com
© Copyright pentru grafica Dan Perjovschi; Webdesign & Webmaster Viorel Ciama
Site gazduit de http://reea.net