|
"Asa incepe foamea:
Te trezesti dimineata viguros,
Apoi incepe moleseala,
Apoi incepe plictiseala,
Apoi apare pierderea
Puterii ratiunii rapide,
Apoi apare linistea,
Si apoi incepe groaza."
(Daniil Harms)
"Prajeam cite un pumn
de griu si ne parea ca mincam covrigi"
Ludmila Bacalov (1922)
Am vindut toate hainele in timpul foametei.
Cite am avut mai bune, le-am vindut. Se ducea barbatul meu
in Polonia si le schimba pe cartofi, pe grau, pe secara -
ce gasea. Am dat si toate covoarele pe care le-am avut si le-am mincat
atunci, cu foametea. In primavara, ultima data s-a dus Anton in
Polonia si a adus macuc. Puneam papusoii la deal cu hirletul. Puneam
un graunte in pamint si unul in gura. Caci era foamete.
Asa am iesit din foamete, cu macucul cela. Aveam si vaca, dar nu prea
aveam cu ce o hrani. Si-n primavara a dus-o mama la bitul Filip,
la balta, si acolo pastea, caci iesise iarba. Iarna am hranit-o cu ciocleji,
am avut oleaca, si cu stuf verde - tot din balta il adusesem. In
timpul foametei nici nu coceam piine, uitasem cum se coace piinea.
Prajeam cite un pumn de griu si ne parea ca mincam covrigi
si ne miram cum inainte de foamete nici nu ne-a venit prin cap sa
mincam griu prajit. Nu stiam ca-i asa de bun.
Din faina de papura si o boaghe de faina de griu faceam geandra,
un fel de plamadeala pe care o fierbeam si o mincam. Piine
nu aveam din ce face. Mincam cartofi cu lapte. Muscam din cartof
si sorbeam o inghititura de lapte, era buna mincarea, nemaipomenit
de buna, asa ni se parea.
Odata a facut mama mamaliga si am oprit din ea si pentru baieti, pentru
Valentin si Gica, caci pe ei ii aveam atunci, sa manince cind
se vor intoarce la amiaza de la scoala. Dar a intrat un tigan in
casa, a vazut mamaliga pe soba, a intins mina si a luat-o.
Mama i-a iesit in cale si i-a zis:
- N-o lua pe toata, lasa baietilor mei o bucata. Asa si au facut: au impartit
bucata de mamaliga. Omul acela a mincat bucata sa, apoi a iesit
din casa. Mai tirziu a murit el, dar mama era multumita ca si-a
facut atunci pomana cu el, nu i-a luat mamaliga de la gura, i-a dat si
lui o bucata.
Odata o femeie mi-a spus:
- Am taiat mita si am mincat-o. Nu mai aveam nimic pe linga
casa si am hotarit sa ne ducem in Polonia, poate vom gasi
acolo ceva de-ale gurii, poate nu vom muri. S-au dus si n-au mai revenit
in sat. Ori au ramas acolo sa traiasca, ori au murit. Nimeni nu
stie nimic despre ei. Se spune despre unii oameni ca le-a venit numai
vestea, dar familiei despre care va povestesc nici vestea nu i-a venit.
Sa nu credeti ca pe cei ce plecau in Polonia ii asteptau ciinii
cu colaci in coada. Nici in Polonia aceea, unde o fi fiind
ea, nu era rai, imi spunea barbatul. Uneori aduceau ceva piine,
iar alteori veneau sarmanii oameni, cei ce plecau acolo, cu mina
goala. Si Anton al meu s-a intors acasa o data cu miinile
in buzunare, caci i-a tras din tren sacul cu cartofi, pe care-i
adunase acolo. Cu cangile i l-au tras. Trenul mergea prin paduri, oamenii
rai ii ieseau inainte, aruncau cangi de fier legate cu funii,
cangile se infigeau in saci si saracul om raminea fara
mincare. S-o fi infipt cangile si-n oameni, nu zic ba. Multe
se intimplau pe drumuri: mureau, ii ucideau, ii
aruncau din trenuri - Doamne fereste! Chiar eu am vazut o femeie fara
picioare - i le taiase trenul.
Noi ne duceam la lucru zi de zi si mai puneam prin buzunare cite
o mina de griu. Rareori luam, caci ne temeam. Iar odata cind
ne-am intors de la lucru am vazut pe masa din casa noastra o movilita
de griu pe care noi n-o adusesem. Si i-am intrebat pe baieti:
- De unde-i griul?
- Au trecut niste carute cu griu pe linga casa noastra si
am luat noi din ele cite o cutie, cit am putut, mi-au raspuns
ei. Atunci am risnit grauntele acelea si am facut piine. Piine
adevarata. Dar in rest mincam mai des geandra, turte din papura,
mai rar mamaliga. Da. Am avut noroc de vaca. Ea ne-a scos din foamete.
O ruda de-a noastra, Fanasia, avea un baietel, Costica, dar nu avea cu
ce-l hrani. Ca sa nu moara de foame, lucra pe la oameni si ei o rasplateau
cu ce aveau. Venea si pe la noi. Ii dam din putinul nostru, caci
ne era ruda. A iesit si ea din foamete. Badea Mihail, fratele ei, era
la puscarie si ea se ducea sa-l vada. Cind se ducea la dinsul,
trecea pe la noi si zicea:
- Mai da-mi, Liusea, ce mai ai de mincare, sa-i duc si lui Mihail,
ca-i suflet si el. Ii dam. Caci imi era jele. Ii dam.
Ce? L-au inchis pe Mihail, fiindca nu implinise postavca la
griu. Cinci ani i-au dat. Asa era. N-a avut de unde lua griu
si a suferit.
Tatal lui Anton, adica socru-meu, repara moara. Avea si niste oameni care
lucrau la dinsul. Ii trebuiau niste piese la moara aceea si
le-a adus de la oras. Inchinase, cum se vede, putin vin si s-a culcat
mai devreme, iar oamenii care lucrau la dinsul si feciorii lui inca
stateau la masa. Cinci feciori avea. Si auzira pe cineva strigind
de la ulita:
- Tine-ti ciinii, ca sa intram in casa. Ei au crezut ca-i
seful de post si au potolit ciinii. Ca seful de post trecea des
pe la casa socrului meu, trecea si controla. Erau vreo cinci straini cei
ce au intrat. Au navalit in casa si cereau bani, piine, ii
amenintau pe cei din casa cu pustile. Feciorul cel mai mare al socrului
meu, fratele lui Anton, s-a repezit la hoti sa le i-a pustile, iar banditii
au stins luminile si au inceput sa traga. Oamenii straini, care
lucrau la moara, au fugit, iar o fata, din cele care erau la moara, l-a
trezit pe socru-meu spunindu-i:
- Scoala, mos Gheorghe, ca au intrat niste banditi sa va fure. Va prada.
Iese socru-meu afara, vroia sa fuga, dar l-au ajuns banditii si l-au impuscat.
Si pe feciorul lui l-au impuscat. Abia venise din armata. Au cotrobait
banditii prin beci, prin casa, si au luat tot ce au gasit. Si in
locul celor furate au lasat doi morti. Oamenii legii nu i-au mai gasit
pe banditi. N-au aflat cine au fost ei. Casa socrului meu era in
balta.
In timpul foametei l-au ucis si pe Filip Mestesug, un neam de-al
nostru. El traia la gradina. A fugit acolo, caci se temea sa nu-l ieie
la Sibir. Se gindea ca nu-l vor gasi la gradina. Acolo isi
ridicase casa si traia in singuratate. Intr-o seara aude pe
cineva batind la fereastra si strigind:
- Mos Filip! Mos Filip! Da-ne voie sa intram, caci ne prapadim. Inghetam
de frig. Viscoleste si nu putem ajunge acasa. Era noaptea. El dormea.
S-a trezit din somn si i-a primit in casa ca pe niste oameni buni.
Cu bunavointa i-a primit. Avea o turta pe masa mosul si i-a hranit pe
oaspetii nepoftiti cu turta aceea. Au mincat si s-au culcat. Iar
strainii ce s-au gindit? Sa-l ucida si sa-i ia vaca; avea mosul
o vacuta la casa. Cu drugul de fier cu care priponea usa i-au tras mosului
in cap si l-au ucis. I-au luat vaca, au taiat-o si au mincat-o,
dar nu le-a fost de folos omorul cela, caci i-au prins si i-au dus la
puscarie pe ucigasi. Dar n-au stat ei mult in puscarie. Un an si
jumatate au stat. I-au iertat, cred, ca era foamete si au socotit ca li
s-a intunecat mintea de foame. Foametea era ucigasa, nu oamenii.
Dar eu ma intreb: asa sa fie? Ce, toti au omorit oameni? A
fost mosul avan, nu zic ba, dar harnic era. A fost si primar cindva.
A fost om cumsecade, si nu prost. Gospodar a fost. Avea pamint mult,
dar il lucra impreuna cu baietii lui. Avea trei feciori mosul.
Inamea oameni numai la treierat. Cine stie daca cei ce l-au ucis
nu din ura fata de dinsul l-au ucis. Cine stie… Foametea a
nivelat totul. Si i-a iertat.
Tare imi placea in timpul foametei sa maninc floare
de salcim fiarta in lapte. Cind incepuse sa se
coaca orzul, baietii mei il luau in miini si il
sugeau. Cind orzul abia da in frupt. Semanasem orz in
harman. Ca noua ajutor in timpul foametei nu ne-au dat. Nimic nu
ne-au dat. Cei de la sovietul satesc dadeau cui vroiau ei. Noua numai
de semanat ne-au dat oleaca, in 1947, primavara. Norocul nostru
a fost ca Anton a avut putere si aducea piine din Polonia. Si vaca
ne-a salvat. Fara vaca nu stiu ce aveam sa patim atunci, in timpul
foametei. Dar am trecut-o si pe asta. Omul harnic e rezistent, putere
sa ai. Si oleaca de noroc.
|
