Irina Cojocaru

NumeRELE

Televiziunea,
matusa obeza a lumii de azi

In familie
Intr-una din serile cand a adormit cu televizorul deschis, tus'-mea a ratacit telecomanda. Asa a inceput o zi interminabila fara televizor. Lipsa ombilicului asta imaginar, care te afunda in canapea legat de unul din capetele lumii, iti taie tot apetitul pentru ghidusii voyoriste. Langa un televizor neinsufletit viata nu mai e aceeasi. Obisnuit sa cantaresti totul prin prisma celor vazute (mai mult sau mai putin regizat) acolo, cantaresti din ochi pata aia neagra tintuita in mijlocul sufrageriei si asculti zgomotele marunte ale unei lumi pe care n-o vede si n-o aude nimeni altcineva.

Prima impresie (de lectura)
De la prima privire si de la prima atingere, intilnirea cu cartea lui Ghiu e un coup de foudre, forma (datorata Idea Design & Print Editura din Cluj) imbracind de minune continutul (autorul ocupind anterior si functia de inspector de continut pentru una din televiziunile principale). E o carte actuala (sintem in „evul media"!), care vorbeste in termeni foarte lucizi despre ce inseamna televiziune (despre simulacrul de televiziune de la noi si despre cum ar trebui sa fie ea), despre tirania comunicarii si despre ce fel de informatii bogate in colesterol ardem in fiecare zi.
Un volum cit se poate de nimerit pentru biblioteca (sau raftul) lumii de azi.
Cartea ar putea avea trei parti (daca e s-o luam inginereste): discursul autorului sustinut la Colocviul International „In jurul lui Jacques Derrida" de acum doi ani, cronica de televiziune publicata in mare parte si pe alocuri cenzurata, in revista „22" intre anii 2000-2002 si eseistica „evului media" in care orice/oricine poate deveni o forma de comunicare. Asadar, teoria, practica si concluzia.
Uvertura este, insa, interviul cu Bogdan Ghiu (luat de catre Svetlana Carstean), aparut deja in Observator Cultural in trei numere din septembrie 2002.
Interviul e un start bun pentru cititorul de Ghiu, e biletul de intrare intr-un sistem pe care autorul l-a (de)construit in jurul lui the medium is the message! E bine sa mai citim in original, ca sa (nu ne traduca altii) raminem actuali sau macar recenti. De unde vine raul in televiziunea de azi: „invitatii la indobitocire, la falsificare si la simulare de sine prin crearea unei realitati artificiale, caci consumind televiziune, noi sintem de fapt cei consumati si, de fapt, cei produsi: fiinte de sinteza (mediatica)." Si din substratul cultural indoielnic al productiilor media, astfel ca ceea ce se intimpla nu mai este de fapt nici cultura, (nici educatie) si nici televiziune: „Cu televiziunea este ca si cu democratia : daca nu te pricepi si n-ai nici vointa de a invata, compromiti o mare idee.". Si nu in ultimul rind, despre poezia produsa si destinata codului de perceptie al sensibilitatii contemporane, nevoia de poezie si poezia dezbracata de forma textului (tactila, senzoriala, ambientala).

Televiziunea este un angrenaj destinat lumii de azi, menit s-o insoteasca peste tot. Exista insa un paralelism bine intretinut, astfel ca cele doua lumi rareori coincid. „Exista intotdeauna un fel de tampon central care normalizeaza imaginile, scotind din ele ceea ce nu trebuie sa pricepem". (Deleuze) Suntem noi mai sceptici sau televiziunea si-a pierdut din credibilitate?

B. Ghiu are la activ mai multe feluri de experiente legate de media si de televiziune in mod special. Autorul vine cu perspectiva telespectatorului peste cea a lucratorului in media (la ziar, la radio si in televiziune) peste cea a literatului, a francofonului, peste perspectiva poetului si peste formatia sa deconstructivista (a la Foulcault si Derrida).
E intr-o pozitie strategica (si nu doar din cauza fotoliului) din care televiziunea se vede mai mica decat vrea sa para si mai mare, (mai) universala si generala decat isi inchipuie ca e.
Citesti Ghiu pentru ca vrei sa inveti sa controlezi un fenomen care pare incontrolabil din cauza excesului nostru de toleranta sau comoditate. Cronicile saptaminale ilustreaza si sustin pozitia ginditorului de televiziune, adica a celui care o priveste si o citeste din toate partile dar mai ales din interior. Ghiu nu numeste nici o clipa rutina ca o sechela a televiziunii. Asta poate si pentru ca, cu toate ca o aseaza imediat linga, in proximitatea si intimitatea cititorului sau, e convins ca, in realitate (si nu in televiziune, caci stie sa faca diferenta clara), acesta are lucruri mai importante de facut.

Fascinatia de la inceputuri
Televiziunea e un fel de inghetata. Trebuie mincata repede ca altfel se topeste.
Ce inseamna doua ore de televiziune pe zi si ce inseamna 24 de ore. S-a schimbat doza? S-a schimbat rolul? Minunea asta face totul singura, pentru tine?
"Televiziunea a inceput promitator, sub semnul emanciparii prin educatie si cultura si a sfirsit in voyorism si narcisism ieftin, in telepopulism si consum.(...) Televiziunea a inceput prin a se proiecta ca fereastra (si mai pretinde, fals, si azi ca este asa), dar a devenit simpla oglinda : ne-am acoperit ferestrele, ne-am baricadat in fata realitatii."

Televiziunea: ce fel de comunicare?
In Evul Media informatia este virala. Televiziunea, ca un slujbaj constiincios, o propaga contaminind mai curind decit comunicind . "Ceea ce in secolul XX a fost fascism sau stalinism este acum "comunicare". Toate semnele timpului ne indica faptul ca ne aflam in pragul unei mutatii care nu este schimbare, aparitie a ceva nou, ci generalizare si masificare a paternalismului devenit mediatic. Ne place sa ne supraveghem unii pe altii, sa fim supravegheati, voyeurismul este pe cale sa devina principalul liant social."
Bogdan Ghiu spune ca suntem mai usor niste experimente decit niste experimentati ai fenomenului TV. "Paradoxal, succesul televiziunii si al noilor ideologii ale comunicarii nu intra, la noi, intr-un contrast cu traditia, ci o continua : emanam fericiti, extatic, informatie, nedandu-ne seama de conditia mai mult de relee si de amplificatori sociali decat de emitatori, cum ne credem."

Noi, o scula in plus sau el (televizorul) un organ in prelungire...
Extraordinare sunt textele teoretice despre televiziune, media si alte limbaje de comunicare, texte scapate de rutina cronicii saptamanale de televiziune. Teoretizind, autorul amplifica ideea de televiziune, o transpune intr-o forma devianta de comportament : "Media a devenit mediu de viata. Mediu care ecraneaza lumea. Daca, asa cum spun unii ginditori, omul are lume, animalul - mediu, inseamna ca noi pierdem incet-incet lumea si devenim animale mediatice. Deci ce se enunta prin televiziune? Noi nu privim ceea ce vedem. Caci, ca telespectatori noi devenim un apendice, o "scula" in plus a televizorului, o prelungire a uneltei, a protezei, proteza protezei : relee si amplificatori."

Televiziunea este text. Cu toate teoriile lui
Daca reusesti sa crezi ca tot ce se intampla acolo este un text, te simti indreptatit sa-l privesti critic. Si asta e un lucru buuun.
Televiziunea ne invata sa rescriem acelasi text de cate ori este posibil. "Poate parea abstract ceea ce spun, dar, prin televiziune, noi ne hranim, social, unii din altii. Asa se intretine si se reproduce societatea. Asta inseamna, de fapt, "comunicare".
(Hotul, militianul si clona)
Televiziunea ne invata sa vrem si sa nu vrem (sintem wanting creatures, cu tot felul de nevoi mai mult sau mai putin ierarhizate). Si tentatia sa cadem in latura pur sociologica a fenomenului e centrifuga, latura aia a experimentului, a statisticilor si a transformarilor, de la stiati ca la nu stiu ce boli profesionale. Simplul fapt de a considera televizorul un lucru mai neobisnuit decat restul utilitatilor casnice, ii aroga niste drepturi asupra noastra pe care n-ar trebui sa le aiba. Televizorul este un lucru obisnuit, firesc, acceptat pina la urma in intimitate tocmai datorita calitatilor sale inofensiv dis-tractive.
Televiziunea cere un milion de perspective pentru ca are un milion de fotolii conectate simultan (faceti domne' reclama la fotolii ca telespectatorul asta e targetul ideal!).

Re.remake
Mi-a placut ideea rescrierii unei cronici. De cit mai multe ori. Si Ghiu e un excelent prilej de divagatii, e un jongleur cu simboluri si chei de text, incit recitirea (la fel ca rescrierea) e recomandabila.
Cea mai tare vedeta de radio/TV ar fi Monica Spiridon, profesoara mea de semiotica. Ati auzit-o vreodata tacind?
Sa scrii de 100 de ori despre acelasi lucru, despre acelasi subiect comun si intimplabil cu care te reintilnesti la intervale regulate de timp si caruia ii remarci prezenta si absenta si schimbarea. Aceleasi distante luate la picior ca un tramvai ciclic si zgomotos care trece peste rabdarea mea de fier. De 48 de ore despre razboi si sa vedem de cite ori. Scurt si insemnat ca ceva de care iti aduci aminte de cit mai multe ori. Si cit mai des. Cu ocazia unei asteptari de tramvai.
Lucrurile pe care le fac de o mie de ori. Filme pe care le-as vedea, carti pe care le-as citi, oameni cu care m-as reintilni. Imi repeti intruna si eu ma gindesc de o mie de ori. Pe unde sa traversez si alte dileme.
La MTV de 10 ori aceeasi melodie, la cantina de 100 de ori aceeasi cartofi taranesti cu snitel de pui, 1000 de secunde pina se face verde si buna dimineata pe toate tonalitatile in cele 10000 de dimineti. Am incuiat? Al nu'stiu citalea meci de fotbal din cauza caruia am schimbat programul si m-am gindit instantaneu la cel putin doua persoane care s-ar uita a 1000 oara la un meci cu aceeasi placere.
Tu si Bogdan Ghiu.
Ascult a 99-a oara aceleasi pareri (domne ce seamana parerile despre aceleasi lucruri intimplabile). Si totul se repeta.
Ai dreptate, toate orasele sunt la fel. Irak a nu stiu cita oara. Fabricile de masti de gaze mi se par ceva familiar. Televizorul ne fura si ne foloseste cum zice Bg. G. Pe care il citesc prima data.

PRO televiziune
Inarmat nu doar cu telecomanda si vreun ghid TV ci si cu un serios background despre evolutia fenomenului, deshidratat, desfigurat de nesomn si de inechitatea luptei piept la piept cu televiziunea, autorul de cronica TV, monument al naturii prin mentalitatea carpato-danubiano-po, se ofera voluntar sa aduca in echilibru balanta dintre efectul cantitativ al televiziunii si cel calitativ, dintre utilitate si gratificare. Deocamdata, vocea criticului de televiziune, aciuat pe linga reviste de profil sau foarte liber profesionist, nu razbate pina in juriile razlete care ierarhizeaza productiile TV sau macar pina in CNA.
A recenza televiziunea inseamna sa istorizezi un lucru destinat consumului imediat. Cronica posttelevizor inseamna citita a doua zi (in cel mai bun caz) sau la o saptamina dupa, cind timpul a aglomerat o multime de alte consumabile TV. Din scaunul mai putin comod al teoreticianului fenomenului de televiziune, Ghiu detecteaza obiceiuri si efecte ale consumului de televiziune, tehnici si practici televizioniste.

TV, o discutie pe alte teme
Observatia critica numarul unu ar fi ca nu se discuta despre televiziune. Romanii discuta despre ce vad la televizor si despre cit de mult ii afecteaza ce se intimpla acolo. Romanii au televizor, nu televiziune. Televizorul, un antidot pentru plictiseala si o forma perpetua de divertisment ? Televizorul cu lucrurile lui mici (si dese) si lucrurile lui mari (adica rare ?). Televiziunea care ne distreaza, ne plictiseste, ne lasa indiferenti si, ca-ntr-un promo la Pro 7, linga care plingi, rizi si speri. Televiziunea cu noi si despre noi. Sau cel putin asa ar vrea sa fie. Si noi care vrem mereu altceva.

Turnul nebunilor
Si la noi, televiziunea e o mare familie (din ce in ce mai mare, acum cind televiziunile se inghesuie sa apara), un club cu circuit inchis unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea (indiferent sub ce sigla stau). Unde se intra greu si de unde se iese (uita) usor. Televiziunea are un stil vestimentar al ei, ori foarte sport, ori agresiv, un limbaj al ei (ce porc ! in loc de extraordinar) si o atitudine inconfundabila de da-te mai incolo !
Televiziunea la scara mica. Citeva embleme, vedete, nu prea complicate ca imagine, usor de retinut si placute de toata lumea. Originalitatea, noutatea si diferenta? Ca in Bourdieu : "Piata libera nu produce, vai, diversitate, ci identitate, asemanare, omogenitate, monotonie, imperialism al stimulilor". "Si, de fapt, ceea ce schimba atit de des televiziunea este doar ambalajul, nu si continutul" vine sa intareasca Bogdan Ghiu.
Televiziunea de azi, de la noi, a banalizat termenul de public tinta. Stiintific sau mestesugareste, televiziunea isi concepe o existenta apetisanta pentru unii dintre noi, ignorindu-i total pe ceilalti pina cind ceilalti cedeaza si devin unii dintre noi. Ispititoarea TV promite o mie de moduri de a ne face fericiti („fericirea ca obligatie" ca in excelentul dis(curs) de psihologie publicitara al lui Francois Brune) si ne arata lucruri rele intimplate totusi nu noua, departe de aici.

Daca as fi lucrat in televiziune, eu unul ...
Asta e un exercitiu de imaginatie pe care ni-l permitem si noi ... milionul de perspective din fotoliu. Tentatia de a schimba locurile (si lucrurile) e inevitabila. Toti am trecut pe acolo. Si, chiar daca lucrurile vor ramine in continuare la locul lor, asta e un exercitiu sanatos si pentru cei care chiar fac televiziune.
Printre ideile utile & practice pe care ti le stoarce lectura lui Ghiu ar fi aceea a unui ghid TV al emisiunilor la care nu trebuie sa te uiti ! A, si nu te uita la in nici un caz la Ex libris, emisiune de karte si kultura pe TVR ! E de (r)auuuu ... (era la inceput emisiunea iar prezentatoarea m-a scos din sarite cind a inceput sa prezinte editura Teleormanul Liber linga Paralela 40 !!!)

Televiziunea - doar pentru bebelusi
Tot Ghiu este si antologator al unor opinii interesante despre televiziune. Urmasul institutional al lui McLuhan la universitatea din Toronto, Derrick de Kerckhove e citat: "Privirea cu care ne uitam la televizor nu este aceeasi care se adreseaza cartii. (...) la televizor, informatia este cea care se misca, in vreme ce, in fata unei carti, privirea noastra este cea care se deplaseaza peste pagina. O carte o citim, dar sintem cititi de televiziune."
"Cind ne uitam la televizor redevenim deci nu doar copii, ci de-a dreptul sugari : stam in fata unui bec ce ne incinge mintile..." Este concluzia lui Bogdan Ghiu dupa lectura fragmentului din D. Kerckhove.
Sorin Antohi, care nu face nici un compromis de la utopiile sale: „Mediile, in primul rind televiziunile, au facut un calcul de o stupiditate monumentala: si-au coborit nivelul catre un ipotetic cetatean generic, imaginat ca fiind incapabil sa inteleaga enunturi simple in limba literara, dedragul cresterii audientei"(…) Clasa de mijloc romaneasca, „care exista prin educatie si aspiratie, nu exista prin venituri". Clasa educata si legata profesional de institutiile educatiei, stiintei, culturii, artelor, acum si ale mediilor, spectacolului etc. - „e intr-o totala dezafectare fata de viata publica, in deriva catre lumpenizare cronica".
Cit despre cele mai bune puncte de audienta, Bernard Pivot, realizator consacrat de emisiuni culturale pe France 2 (Bouillon de culture, una dintre ele) e citat cu o declaratie verificata : "sub 50 de ani, telespectatorii nu suporta sa auda vorbindu-se despre Rimbaud timp de un sfert de ora."

Perspectiva istorica
"Din punctul de vedere al prezentului, desi imperiul ei le depaseste pe toate cele anterior cunoscute in istorie, cuprinzind pur si simplu intreaga planeta, televiziunea e depasita. Cine consuma, azi, televiziune, priveste, de fapt, inapoi sau, in cel mai bun caz sta pe loc. Privirea de Gorgona a micului ecran impietreste, ingheata istoria. (Viitorul inchis al televiziunii)."
Presa in general si televiziunea in special sint creatoarele prin excelenta de actualitate.
"Dominata de viteza de reactie, televiziunea exista pentru a trece, nu pentru a ramane." Totul se transmite, nimic nu se depune este deviza ei. Este un domeniu al consumabilului, lipsit de memorie.
"Miercuri, 17 noiembrie (1999), ce sa vezi ! La BBC World (la CNN nu, la Euronews nu), in direct de la Praga, aniversarea a 10 ani de la Revolutia de Catifea : Vaclav Havel inminind distinctii (cele mai inalte, banuiesc) principalilor actori politici (azi la pensie sau chiar disparuti) ai deceniului trecut si ai impingerii comunismului ca sistem politic statal in afara istoriei : M. Thatcher, H. Kohl, G. Bush (R. Reagan nu, boala face ravagii), L. Walesa si doi vaduvi : Gorbaciov (de Raisa) si Danielle Mitterrand ("Francois trebuia sa fie aici").
Iata, mi-am zis, o tara normala, onorata cum se cuvine. O natiune cu iesire la marea istorie, nu refugiata in muntele an/supra/sub-istoriei, ca noi. O tara normala, cu evolutie organica, nu orgasmica, ca a noastra. In care a existat o traditie a dizidentei, un dizident adevarat, intelectual fin, care azi, de multi ani, este, cit se poate de natural, presedintele tarii. Pe 22 decembrie, noi vom invita pe cineva dintre marile personalitati politice ale lumii ? Iar daca i-am invita, ar veni ? La ce ? Poate la parastasul unor morti omoriti. "Sentimentului romanesc al fiintei" i-am preferat, pentru o clipa, sentimentul ceh al istoriei." (Sentimentul ceh al istoriei)
O colectie de evenimente care obliga la trei perspective : momentul citirii, momentul vizionarii si momentul real in care s-au intimplat. Si in sfirsit, dincolo de eveniment, analiza, normarea, efectelor, consecintelor televiziunii. "Suntem pe zi ce trece mai prosti si mai mitocani : mai saraci."

Asterix
Autorul ne da coordonatele intre care sa-l citim: "TELEVIZIUNE asa cum Gombrowicz spune pornografie si cum toti spunem zilnic democratie, tranzitie, amor, uneori cinste, prietenie, umanitate etc".
Acuma, ma gandesc ca zilnic asta ar trebui sa fie o perioada foarte generoasa de timp sau ca autorul trebuie sa fie foarte locvace. Si ultima inocenta ar fi ca probabil n-as rezista langa cineva care sa-mi spuna, zilnic : DE-MO-CRA-TI-E, tranzitie, a-mor (mor, mor, sfoooor, sforrrr) si chiar si uneori : CINSTE, prietenie, u-ma-ni-ta-te. Intr-adevar, televiziunea trebuie inteleasa si ca fenomen nu numai ca dispozitiv cu butoane dar, de o-bi-cei, cei care repeta lucrurile astea imi sunt foarte anti-pa-tici.

Target
Publicul tinta al cartii lui Ghiu il constituie, in primul rind, cei care lucreaza in sau "fac" televiziune. Pe urma cei care vor sa faca si nu in ultimul rind, cei care o privesc (si critic).

Colega mea Cris tine sa fie personaj in continuare. Azi mi-a zis ca fiecare are o legenda personala pe care trebuie sa o urmeze... In buna traditie Coelho-iana foarte la moda. (Coelho, ramas fara un rival pe masura pe piata de carte de la noi si Coelho care umple pagini intregi de net cu poze din anii loco sau mai recente, langa tinere scriitoare de hai-ku). Ieri a zis ca iubirea e totul. Ca iubirea salveaza vietile cele mai mediocre.

Eseul Ghiu
Dupa foarte mult televizor merge de minune o cura de eseuri care sa-ti deschida ochii atintiti himeric in punct fix. Targetul de pina aici devine captiv intr-un univers mai putin familiar de existenta caruia depinde autenticizarea sau superficializarea lui.
Astfel, lui Ghiu ii sta si mai bine in pozitia de abstract decit in cea de concret. Eseul despre deseu ..... orasul comunicational ... societatea structuralizata ... oricit de spontan genereaza televiziunea pretexte pentru teorii mediatice, locul lor nu este in cronica, ci tot in eseu.

Eseu despre deseu
„Se poate face o istorie a resturilor? Omul rest, in urma unei violente. Omul-la-gunoi. Tot ce producem sint gunoaie, conditia de gunoi e „un orizont de nedepasit".
"Cum definim gunoiul, asa ne definim pe noi insine. Exista un gunoi imediat, cotidian, automat, si mai exista, apoi, gunoiul etern, care devine „gunoi" pe masura ce devine etern."
„Ceva trebuie sa se arunce si ceva trebuie sa ramina. O societate care nu produce gunoaie, care nu respecta partea restului, produce numai gunoaie."
Si, in sfirsit, „Ce e de aruncat dintr-un obiect. Ce e de aruncat din noi si, prin urmare, ce e de pastrat. Actul de a arunca il ascunde pe cel de a pastra. Aruncam pentru a pastra, pentru a (ne) delimita" (1992)

Orasul comunicational si „Artele vietii" urbane
Ghiu pare a-si desfasura pledoaria peste Bucuresti. Dar se poate aplica si pe celelalte. In fond, toate orasele sint la fel.
Orasul: suport de mesaje comerciale, incurajator de comportamente urbane.
Mass-media si complexul mediatico-publicitar au invadat si ocupat orasul.
Orasul trece, mai mult sau mai putin observabil, printr-o serie de stari: o devenire comunicationala, o teritorializare si o virtualizare. Orasul este suport ideal de putere. Interactiunea dintre locuitori si oras este in avantajul net al locuitorului care il foloseste cum poate mai bine. Orasele sint intens utilizate. Nu contemplate, ci folosite. Orasul nu mai are locuitori, are profitori.
Orasul este spatiul aglomerat / rarefiat, fara autor, fara un scop in sine, fara emitatori si destinatari. In buna traditie ekistica, orasul nu este un teritoriu, nu mai are porti. Exista tot mai multe orase intr-un oras, care, toate isi disputa orasul. Sintem prada unor arondari simbolice.
Orasul virtualizat pleaca de le acuitatea privirii - „o privire care literalmente sa nu se mai opreasca pe nimic, caci totul e scris, semnaificat, targetat", o privire care sa descopere „orasul de sub oras", „orasul nud" de sub logica mediatica de peste tot.
Artele orasului se reduc astfel la arta de a trai - „o bioestetica a existentei umane". Disparitia artistica a orasului l-ar lasa neutru si inexpresiv, comercial si u(tili)zat.

Mail-opera
Un titlu bun. Un artist, cu puterea lui de sinteza si de sugestie.
Mail-opera inseamna poezie vs. societate de consum, adica „doua paradigme incomparabile".
Asadar, un eseu despre poezia lumii de azi. Despre cum poezia a devenit o componenta utila a societatii de consum. „Societatea de consum este fie necomunicare (Adorno, E. Todd si Bourdieu), fie comunicare generalizata (Lipovetsky)", in vreme ce poezia (luata ca practica de comunicare, nu neaparat ca gen literar) este, „comunicarea in sine, comunicarea prin excelenta, esenta actului de comunicare umana".
Poezia, in diversele stadii si transformari pe care le-a suferit, a devenit o mare performanta, un record al comunicarii prin necomunicare. Societatea de consum generalizeaza si uniformizeaza practicile comunicationale ale poeziei. S-a folosit de poezie neutralizind-o. "Poezia a triumfat cu pretul propriei disparitii. A diseminat, dar a disparut. Astazi, poezia e peste tot, adica nicaieri anume: poezia devenita comunicare si chiar ideologie a comunicarii, nu mai poate fi semnata de nimeni (e anonima). Ceea ce ieri (la sfirsitul secoului al XIX-lea si in prima jumatate a secolului XX) era practica verbala poetica circumscrisa a devenit, astazi, instrument de marketing."
"Ceea ce apartinea in exclusivitate unei elite creative a devenit astazi set operational de comunicare prin televiziune, publicitate. Poezia „a coborit in strada" (suprarealistic vorbind)."

Poezia trebuie reinventata
La inceputul secolului XXI, poezia ne poate invata cum sa ne scriem. Spiritul impersonal al Marii Retele de azi ar putea deveni sufletul Poeziei.
Poezia lumii de azi e, in acelasi timp, un instrument de marketing si o revansa intimista, „o estetica a vitezei si a reactivitatii". "Azi, totul este direct manifestat, exhibat, aratat."
Poezia lumii de azi e un manifest.
Ghiu scrie un text care trimite invariabil la multe alte texte, la dependenta noastra de prezent si de actual, la capacitatea noastra de a simti si insufleti lumea de azi. Intocmai ca publicitatea, care este un domeniu intens intertexual. Publicitatea, dupa Ghiu, este literatura in sens (peiorativ) metaforic, aflindu-se intr-o „relatie de uzurpare" cu aceasta.
In sistemul lui Ghiu, mass-media este arta, „arta secundarizata instrumentalizata, detronata, redusa" este marea arta disparuta, „generalizata si anonimizata".

Si altfel despre televiziune

Primii 50 de ani istorici au trecut. Sa se fi stins pasiunile? Este televiziunea o sursa accesibila si credibila de istorie?
Odata intrata in aria de perceptie a istoricului, atit de interdisciplinara televiziune ramine la stadiul unidimensional de text, de arhiva. Asa cum istoricului ii place sa lucreze pe hirtie, atunci cind notiunea de televiziune se intersecteaza cu notiunea de manual (fie el si alternativ), adica atunci cind televiziunea, inca suspectata de superficialitate si selectivism, neinstitutionalizata in rindul provocatorilor de valori, se alatura unei sume de lucruri covirsitor de adevarate, general valabile si nu in ultimul rind, demne de incronicat, impactul televizorului pe hirtia de manual este fatal (la noi) pentru tinara inventie, aceasta negasindu-si inca locul sau paragraful cuvenit.

Dezinteresul istoricului clasic fata de TV
Televiziunea este un instrument istoric recent (si recent aparut, de 60-70 de ani ca tehnologie si de 50 de ani ca fenomen de masa).
Televiziunea a facut mult timp obiectul discreditarii, dezinteresului si neincrederii intelectualilor si universitarilor, fiind considerata cel mult un vector de cultura si nu un fenomen cultural in sine, care sa faca obiectul studiului lor.
George Duby scrie:"Ca multi intelectuali de virsta mea, am repudiat mult timp televiziunea. O vedeam ca pe o intrusa. Risca sa-mi invadeze in intimitate portiunea foarte intinsa pe care intelegeam sa o rezerv lecturii, muzicii, „aux commerces de l'amitie". Dar chiar si Duby a activat in realizarea de productii de televiziune, fiind primul presedinte al canalului La Sept, predecesorul canalului cultural european ARTE (atit de urmarit si implicit recomandat in Evul Media).
Acaparatoarea televiziune este, asadar, un fenomen interdisciplinar, devenind obiectul de studiu al mai multor discipline. Efectele televiziunii asupra practicilor de consum, asupra alegerii politice, asupra educatiei copiilor etc. tin de perspectiva sociologica a fenomenului, perspectiva sociologica asupra televiziunii luind-o din loc cu mult inainte decit cea istorica.
Dezinteresul istoricului vine si din perspectiva monopolista pe care o oferea televiziunea in prima parte a evolutiei ei. In timp ce presa oferea o multime de titluri accesibile oricui, televiziunea s-a bucurat de monopolul unei singure statii o perioada importanta de timp, cit sa ingusteze orizontul celor care o intretineau si celor care o priveau.
In sfirsit, lipsa de atasare a istoricului pe linga sursele TV, dincolo de rolul ei de martor si marturie, se justifica si prin faptul ca televiziunea functioneaza ca un flux de informatie greu de stapinit si controlat, de revazut sau de arhivat, de aceea obliga la selectie. Tot ce nu se consuma, se arunca. Doar ca, din selectie, poti sa scapi lucruri bune la cosul de gunoi (al istoriei).
Dupa abrogarea monopolului serviciului public, radioul si televiziunea incep sa prinda greutate. Televiziunea are dreptul sa devina o sursa la fel de importanta pentru istorici ca si scrisul.
Noul obiect al istoriei provoaca o ordonare a lucrurilor chiar in ziua intimplarii lor (spre deosebire de analiza „de longue duree"), ca un revelator al structurilor profunde ale societatii. Istoria televiziunii stirneste interesul publicului. Dovada istoriografia spontana pe marginea productiilor TV care au atras atentia, pe care publicul le valorizeaza, le aminteste ca pe niste repere mai mult sau mai putin subiective ale unei peioade istorice.

Televiziunea: cita putere si cita distractie?
Televiziunea este un mijloc de influentare a comportamentului electoral, de educare sociala si politica, inca din scoala. Televiziunea este, se pare, „prima sursa de educare politica, in privinta democratiei, libertatii si dreptatii sociale; este un decodificator emotional de integrare in comunitate si intr-un sistem bun de valori politice si ideologice" (Konstantin Dlutsky - The Role of Television in Political Socialisation).
Difuzarea nationala face din televiziune un instrument de neinlocuit de „nationalizare" si „politizare" a constiintelor, dincolo de diferentele, de clivajele generationiste, geografice, sociale etc. Astfel, prin intermediul televiziunii, din „colectiva si prepolitizata local", opinia publica politica trebuie sa devina „individuala, semnificativa politic si nationala" (Alain Lancelot). Televiziunea anunta mai usor generatiile noi si le ajuta sa se impuna, e o poarta de acces la noutatea politica si civica, in diferite grade, in sfirsit, televiziunea creaza conditiile si motivatia pentru o parte si mai inimoasa a implicarii: solidaritatea.
Televiziunea lasa la alegerea noastra aprecierea oportunitatii de a ne implica sau de a ramine pasivi la cele ce se intimpla oricum.

Telespectatorul Machiaveli sau televiziunea intre utilitate si gratificare
Televiziunea in sine vrea sa fie un gen de vedeta (intocmai celui pe care il promoveaza), media cu cea mai mare penetrare, cu cel mai larg public simpatizant.
Membrii audientei cauta in mass-media, in special in TV, un mod de a-si satisface propriile nevoi (Infante, Raneer si Womack, 1993). Expunindu-ne voit mediei, in special televiziunii, alegem mesaje care nu fac decit sa ne intaresca propriile convingeri sau perceptii asupra lumii (Warner 1948, Klapper 1949, Katz 1960). Reimer si Rosengren reiau recent (1990) experienta predecesorilor lor conform carora privitorii isi aleg in mod selectiv mesajele care intaresc ideea lor despre realitatea in care traiesc, asa cum o percep ei. Dar, in acelasi timp, aceasta idee de realitate se dezvolta sub impactul expunerii la mai multe tipuri de realitati televizate.
Infante, Raneer si Womarck (1993) identifica doua tipuri (relevante) de telespectatori. Primul consta in „consumatorii de timp" care cauta in mod constant (ritualic) informatie pentru a petrece timpul (liber) intr-un mod placut. Acestia sunt cei mai multi, utilizatori permanenti si universali de televiziune ca divertisment. Celalalt tip de telespectator este unul „neconsumator de timp" (neritualic) care gaseste in televiziune un instrument pe care il foloseste pentru a-si sustrage foarte selectiv si cu scopuri precise, informatia de care e interesat. Asadar, televiziunea poate fi foarte importanta (consumatoare din timpul tau si care te leaga emotional de ea) sau poate fi o experienta foarte utila pentru cel care urmareste un scop. Pentru primii, televiziunea prepara exact realitatea pe care o asteapta si pe care si-o doresc. In cazul celorlalti, televiziunea isi pierde controlul din simplul motiv ca ei sunt cei care controleaza, provoaca, implica televiziunea in activitatile lor.

Istoria televiziunii si televiziunea ca istorie
Pina nu demult se putea observa (dar nu si simti) lipsa literaturii de initiere (teoretica) in televiziune si istoria ei. Asta comparativ cu impactul (scris) pe care l-a avut aparitia si evolutia cinematografului, de exemplu. Intre timp, golul s-a mai umplut, bibliografia pentru specialistii in materie de TV si pentru toti ceilalti interesati imbogatindu-se vizibil. Pentru cei mai curiosi, dupa terminarea cartii lui Ghiu, puteti vintura un pic Internetul, inclusiv partea francofona.
Istoria este cunoastere prin documente. Televiziunea este, si ea, un document. Din pacate, de scurta durata. In timp, reconstituirea documentului audio-vizual cere o apropiere oarecum arheologica. Arhiva vizuala, cu mijloacele actuale, nu poate fi decit foarte saraca, subiectiva si labirintica. Considerarea televiziunii ca arhiva ar insemna, intr-adevar, asezarea acesteia intr-o perspectiva istorica. Mai mult sau mai putin recenta.

Tus' mea butoneaza nervoasa atunci cind conversatia treneaza sau pur si simplu, sub un impuls navalnic care pleaca din picior si se opreste in degetul aratator, nu rezista tentatiei de a vedea ce se intimpla si pe celelalte posturi, in celelalte oglinzi ale lumii, la jumatatea unui film, unui documentar sau unei dovezi clare de arta, la jumatatea unei stiri care continua pe toate celelalte cu mici modificari de tonalitate, in spiritul unei concluzii trase mai demult, ca toate televiziunile seamana oricit ar fi de diferite.

Toate lucrurile mici, familiare, de care avem nevoie, pe care le folosim si care se folosesc de noi au un autor. De fapt, au mai multi autori. E clar ca mai multe miini si mai multi ochi, mai multe minti si mai multe feluri de imaginatie lucreaza la desavirsirea lor dar, in final, ajunse in posesia noastra, lucrurile au un singur nume, un singur autor si o destinatie sigura. Dublat de vocatia conspirativa pe care o au toti cei nascuti si crescuti pe aici, trebuie sa stim foarte bine de unde vin lucrurile mici, de cind si de la cine si cine zice ca ele exista si ca sint bune de avut si de folosit. A alege e o indeletnicire nobila care ne ridica in proprii ochi.