Tiuk! - Muzon

Un album beton - ASFALT
Prima auditie

10 iunie. Ieri. Oboseala. Plictiseala. Depresie. O tigara la fereastra, asfaltul ce te imbie. Caldura ce te tampeste. Zaibeala. Sentimentul ca totul e pierdut, ca nu mai gasesc nici un sens. Pentru nimic. Nimic. Fiindca traim in plin comunism, oricum s-ar numi el acum. Fiindca fiecare traieste in cusca sa („e mintea ta"), totul e „pierdut in fum" („mai bine-ai fi scrum").

Seara. Mihnea ma cheama la prima auditie a albumului de debut LUNA AMARA - Asfalt. La Nick la bar. Radiohead. Lasa sa plece toti. Pleaca. Ascultam Asfalt. Pentru o ora totul are rost, pentru o ora muzica vorbeste mai mult decat orice alta incercare de comunicare.

Vin, prieteni, perplexitate. Gheata. Noaptea se lasa usor peste oras.

Asfalt - albumul Nr. 1 in rockul romanesc. Cel putin pentru mine. Nu credeam sa aud asa ceva, aici, in Romania, acum. Ma bucur ca i-am cunoscut pe baieti, ca am fugit de depresie, de plictiseala impreuna. Ca am alergat printre miile de chipuri opace, printre propozitii ce vor sa te stranga de gat.

Albumul va iesi la toamna. De-abia il astept. Asculta-l, deschide-ti ochii si invata-te sa mergi. Traverseaza.

KUMM - "confuzz"
(Absurditatea starii de normalitate)

KUMM e o formatie care prin muzica pe care o face nu se prea inscrie in peisajul muzicii romanesti. Nu pentru ca ar fi negri sau extraterestri, ci pentru ca atat stilul, cat si modul lor de a vedea lucrurile sunt diferite fata de piata autohtona muzicala. Mi i-as imagina mai degraba pe baieti undeva in Franta sau Germania cantand, decat in Romania.

"Confuzz", ultimul lor album (Soft Records, 2002) e o combinatie ciudata de jazz si rock psihedelic. Asa mi s-a parut mie, oricum, directiile din muzica lor sunt destul de greu de definit si de depistat. Din muzica romaneasca ar putea fi comparati doar cu Sarmalele reci, din vremurile bune, inainte de comercializarea lor. Rockul alternativ pe care il fac e aproape intelectualist, in sensul ca nici muzica lor nu e de plaja, dar nici de hardat (tot timpul).

Textele sunt moderniste, ce tin de o realitate psihedelica. Totul e un confuzz total, iar interiorul e fragmentat si mai tare de obiecte. Invariabil intr-o astfel de stare ajungi la "La la la", la o nervozitate si absurditate mascata printr-o bucurie phihopata. "Iar diseara cand voi ajunge la tine / In chiuveta am sa ma scufund", "Pe strada e plin de oameni ca mine / defilam toti cu-n zambet amortit". Normalitatea e ravnita: "Prietena mea , alta decat tine / Mi-a spus odata c-ar trebui sa mai sper / Ca intr-o zi oamenii or sa se schimbe / N-or sa mai stea inchisi in frigider", doar ca pare destul de departe si pana a ajunge la ea: "Se strang peretii, se -clina planu' / Si coboara tot mai jos tavanu' ".

CD-ul mai include si un videoclip, "Sapte seri", dupa piesa de pe compilatia cu acelasi nume. Mai contine si un bookles cu majoritatea textelor (in afara de piesele in engleza, 4) si cu poze cu baietii (Dan Byron, Eugen Nutescu, Peto Zoltan, Kovacs Andras, Keresztes Levente, Csergo Dominic).

Toti baietii din formatie sunt foarte buni instrumentalisti, asa ca nu ratati concertele lor. Dup-aia sigur ca o sa le cautati si CD-ul. Caci muzica lor te izoleaza, te face sa te simti ca si cum totul ar fi OK. Ca si cum am trai intr-o tara normala si ar exista doar stari absurde, ca si cum totul ar fi doar un film psihedelic in care tipi odata cu personajul de pe ecran. Kumm se poate? KUMM, se poate!

PARAZITII - IREFUTABIL

Parazitii sunt acum clar cea mai profesionista trupa din Romania. Totul ce tine de Parazitii e facut cu profesionalism, e irefutabil. Ajunsi la o popularitate imensa, ei continua sa creasca, sa-si modifice si sound-ul, sa lucreze asupra imaginii si textelor.

Parazitii sunt cei care au reusit performanta de a fi o trupa underground cu un public enorm. E ceea ce eu numesc new-underground: artistii care au o ideologie underground nu mai transmit mesajul lor doar pentru colegii (de subsol), ci marelui public. Daca ai ceva de spus trebuie s-o spui tuturor, nu s-o faci pe "alesul" sau "maestrul", care se adreseaza doar catorva "initiati". Adevaratii artisti underground au vorbit doar pentru un public mic din cauza ca astea erau conditiile, ori erau ei inchisi de subsoluri, ori publicul nu era bine pregatit pentru a le recepta mesajul.

E semnificativ ceea ce s-a intamplat cu undergroundul rusesc: Kino - dupa prabusirea URSS-ului au iesit din catacombe (scotandu-si si vocalistul-compozitorul-poetul Victor Toi de la balamuc) direct pe stadioane. Leningrad - o formatie prin excelenta underground, cu textele si muzica post-punk de-abia reusesc sa se deplaseze de la New York la Sankt-Petersburg (am aflat ca au fost interzisi recent in Moscova, de catre vestitul primar cu sapca de muncitor).

Sa fii underground fiindca nu ai public nu e ceva demn de lauda. Dar in Romania romantismul e in floare - cand se aduna cativa pustani (sau mosnegi senili) care nu stiu la ce folosesc instrumentele - se declara underground fiindca nimeni nu-i asculta. Se considera un fel de "genii neintelesi". De fapt nici nu au mare lucru de spus… Sunt la aceeasi treapta cu fetitele ce zdranganesc din balcoane zbierand in gura mare: "libera la mare"… Sa fii murdar, sa ai blugi rupti si tricou cu Slayer nu inseamna sa fii rocker adevarat. Sa ai blugi largi, cercei si sa bagi iarba nu inseamna neaparat ca esti hip-hop-er. Ambele tabere pot lejer trece si la manelisti daca se dau cu gel pe par… De fapt acest tip de "artisti" nu au nimic de-a face cu undergroundul. Daca le-ai spune ca le dai 100 de parai maine ei ar face un "hit pentru cersit". Sa ne amintim ca Voltaj au inceput ca fiind formatie "rock"… Dar de atunci a trecut mult, le-a si cazut apoi scena-n cap, iar CD mergea mai departe…

New-underground-ul nu fuge de public, dar daca nu si-l cauta, cel putin vorbeste pentru toti cei care vor sa asculte. Astfel se explica paradoxul: Parazitii au un mesaj underground, dar si o multime de fani. Sistemul vrea sa-i distruga cu orice mijloace. CNA-ul parca ar fi casatorit cu Parazitii - ii cenzureaza constant, da amenzi imense televiziunilor la care sunt invitati. O persecutare imorala de la cei care reclama moralitatea. E putin sa reclami numai Romania in cazuri din astea - e vorba si de prostia omeneasca (?) a acelora care se cred un fel de "intilictuali superiori"…

De poezia Parazitilor am vorbit si mai inainte. E o poezie vie, directa. Spre deosebire de alte albume, in Irefutabil gasim si accentuarea abordarii problemelor politice, sociale si ale libertatii de exprimare. Parazitii reusesc sa fuga de patetism prin ironia caracteristica lor si prin limbajul dur. Irefutabil are si cativa invitati. Unul de-al casei e Gianini, impresarul baietilor. El le da o lectie celor de la CNA, discursul terminandu-se cu un banc despre Bula si cu propozitia finala a acestuia: "auzi, ai ceva impotriva sa-mi sugi pula?" Mai sunt invitati si niste tineri care incearca sa faca hip-hop. Fara Parazitii cariera lor ar fi murit, probabil, in underground-ul traditional. Asa, au cel putin o sansa. Cel mai bun mi s-a parut a fi Griffo, dar si ceilalti (Anonim, Rasa, Nimeni Altu', Anexa 1) pot deveni, daca forteaza, viitorul hip-hop-ului romanesc. Impreuna cu Parazitii suna chiar cool. Pe O stare de spirit apare si Despot de la Vita de vie. O piesa exceptionala e Linz-Bucuresti cu Texta. Parazitii ne demonstreaza inca o data ca ei nu fac parte din turma autohtona de fakeri muzicali, ci din hip-hop-ului international.

Invitatul surpriza al albumului e nimeni altul decat Andrei Gheorghe. Minutele cu Andrei Gheorghe au fost spontane, in direct, fara sa pregateasca textul dinainte. In cateva minute Andrei Gheorghe concentreaza ceea ce spune de multi ani la radio, aici insa cu un limbaj total necenzurat. Dreptul la replica e cel mai dur, exploziv text cu mesaj politic. Atat Parazitii cat si Andrei Gheorghe "le-o trag" pe rand tuturor celor care profita din politica. Nu conteaza partidul: in esenta omul politic e imoral, se gandeste doar la profitul sau, batandu-i la cap, spunandu-le celorlalti povesti de doi bani. Problemele absurde ale lui Andrei Gheorghe de mai tarziu poate ca i se trag chiar de la acest text. E greu sa fii parazit, e greu sa fii Andrei Gheorghe, intr-o tara care e condusa de plutisti, de cei care ar trebui izolati. Campania anti-Gheorghe, anti-Parazitii nu s-a terminat. Culmea e ca aproape nimeni nu-si declara solidaritatea, nu neaparat cu ei, ci cu ceea ce spun ei, cu ceea ce fak. Deci va place, nu? Uneori mi se face rusine ca traiesc intr-o tara in care exprimarea libera e doar o poveste pentru prosti.

Pe Irefutabil e abordata si problema consumatorilor de heroina. Dulce autodistrugere e cea mai dura piesa din cate am auzit care priveste aceasta problema. Toata campania anti-droguri sustinuta de formatiile dance sunt zero-zero fata de Dulce autodistrugere.

Dupa Irefutabil baietii de la Parazitii ne-au anuntat ca vor sa-si scoata cite un album solo. Sunt sigur ca albumele vor fi de calitate. Au promis si ca nu se vor destrama. Sper sa-si tina promisiunea. Ca doar mai au multe de spus, mai multe decit ar fi banuit atunci cind s-au decis sa-si faca o cariera din hip-hop.

© Floppy	Alexandru VAKULOVSKI ASFALT (LUNA AMARA) CONFUZZ (KUMM) IREFUTABIL (PARAZITII)	© Floppy
Un album beton - ASFALT Prima auditie 10 iunie. Ieri. Oboseala. Plictiseala. Depresie. O tigara la fereastra, asfaltul ce te imbie. Caldura ce te tampeste. Zaibeala. Sentimentul ca totul e pierdut, ca nu mai gasesc nici un sens. Pentru nimic. Nimic. Fiindca traim in plin comunism, oricum s-ar numi el acum. Fiindca fiecare traieste in cusca sa („e mintea ta"), totul e „pierdut in fum" („mai bine-ai fi scrum"). Seara. Mihnea ma cheama la prima auditie a albumului de debut LUNA AMARA - Asfalt. La Nick la bar. Radiohead. Lasa sa plece toti. Pleaca. Ascultam Asfalt. Pentru o ora totul are rost, pentru o ora muzica vorbeste mai mult decat orice alta incercare de comunicare. Vin, prieteni, perplexitate. Gheata. Noaptea se lasa usor peste oras. Asfalt - albumul Nr. 1 in rockul romanesc. Cel putin pentru mine. Nu credeam sa aud asa ceva, aici, in Romania, acum. Ma bucur ca i-am cunoscut pe baieti, ca am fugit de depresie, de plictiseala impreuna. Ca am alergat printre miile de chipuri opace, printre propozitii ce vor sa te stranga de gat. Albumul va iesi la toamna. De-abia il astept. Asculta-l, deschide-ti ochii si invata-te sa mergi. Traverseaza. KUMM - "confuzz" (Absurditatea starii de normalitate) KUMM e o formatie care prin muzica pe care o face nu se prea inscrie in peisajul muzicii romanesti. Nu pentru ca ar fi negri sau extraterestri, ci pentru ca atat stilul, cat si modul lor de a vedea lucrurile sunt diferite fata de piata autohtona muzicala. Mi i-as imagina mai degraba pe baieti undeva in Franta sau Germania cantand, decat in Romania. "Confuzz", ultimul lor album (Soft Records, 2002) e o combinatie ciudata de jazz si rock psihedelic. Asa mi s-a parut mie, oricum, directiile din muzica lor sunt destul de greu de definit si de depistat. Din muzica romaneasca ar putea fi comparati doar cu Sarmalele reci, din vremurile bune, inainte de comercializarea lor. Rockul alternativ pe care il fac e aproape intelectualist, in sensul ca nici muzica lor nu e de plaja, dar nici de hardat (tot timpul). Textele sunt moderniste, ce tin de o realitate psihedelica. Totul e un confuzz total, iar interiorul e fragmentat si mai tare de obiecte. Invariabil intr-o astfel de stare ajungi la "La la la", la o nervozitate si absurditate mascata printr-o bucurie phihopata. "Iar diseara cand voi ajunge la tine / In chiuveta am sa ma scufund", "Pe strada e plin de oameni ca mine / defilam toti cu-n zambet amortit". Normalitatea e ravnita: "Prietena mea , alta decat tine / Mi-a spus odata c-ar trebui sa mai sper / Ca intr-o zi oamenii or sa se schimbe / N-or sa mai stea inchisi in frigider", doar ca pare destul de departe si pana a ajunge la ea: "Se strang peretii, se -clina planu' / Si coboara tot mai jos tavanu' ". CD-ul mai include si un videoclip, "Sapte seri", dupa piesa de pe compilatia cu acelasi nume. Mai contine si un bookles cu majoritatea textelor (in afara de piesele in engleza, 4) si cu poze cu baietii (Dan Byron, Eugen Nutescu, Peto Zoltan, Kovacs Andras, Keresztes Levente, Csergo Dominic). Toti baietii din formatie sunt foarte buni instrumentalisti, asa ca nu ratati concertele lor. Dup-aia sigur ca o sa le cautati si CD-ul. Caci muzica lor te izoleaza, te face sa te simti ca si cum totul ar fi OK. Ca si cum am trai intr-o tara normala si ar exista doar stari absurde, ca si cum totul ar fi doar un film psihedelic in care tipi odata cu personajul de pe ecran. Kumm se poate? KUMM, se poate! PARAZITII - IREFUTABIL Parazitii sunt acum clar cea mai profesionista trupa din Romania. Totul ce tine de Parazitii e facut cu profesionalism, e irefutabil. Ajunsi la o popularitate imensa, ei continua sa creasca, sa-si modifice si sound-ul, sa lucreze asupra imaginii si textelor. Parazitii sunt cei care au reusit performanta de a fi o trupa underground cu un public enorm. E ceea ce eu numesc new-underground: artistii care au o ideologie underground nu mai transmit mesajul lor doar pentru colegii (de subsol), ci marelui public. Daca ai ceva de spus trebuie s-o spui tuturor, nu s-o faci pe "alesul" sau "maestrul", care se adreseaza doar catorva "initiati". Adevaratii artisti underground au vorbit doar pentru un public mic din cauza ca astea erau conditiile, ori erau ei inchisi de subsoluri, ori publicul nu era bine pregatit pentru a le recepta mesajul. E semnificativ ceea ce s-a intamplat cu undergroundul rusesc: Kino - dupa prabusirea URSS-ului au iesit din catacombe (scotandu-si si vocalistul-compozitorul-poetul Victor Toi de la balamuc) direct pe stadioane. Leningrad - o formatie prin excelenta underground, cu textele si muzica post-punk de-abia reusesc sa se deplaseze de la New York la Sankt-Petersburg (am aflat ca au fost interzisi recent in Moscova, de catre vestitul primar cu sapca de muncitor). Sa fii underground fiindca nu ai public nu e ceva demn de lauda. Dar in Romania romantismul e in floare - cand se aduna cativa pustani (sau mosnegi senili) care nu stiu la ce folosesc instrumentele - se declara underground fiindca nimeni nu-i asculta. Se considera un fel de "genii neintelesi". De fapt nici nu au mare lucru de spus… Sunt la aceeasi treapta cu fetitele ce zdranganesc din balcoane zbierand in gura mare: "libera la mare"… Sa fii murdar, sa ai blugi rupti si tricou cu Slayer nu inseamna sa fii rocker adevarat. Sa ai blugi largi, cercei si sa bagi iarba nu inseamna neaparat ca esti hip-hop-er. Ambele tabere pot lejer trece si la manelisti daca se dau cu gel pe par… De fapt acest tip de "artisti" nu au nimic de-a face cu undergroundul. Daca le-ai spune ca le dai 100 de parai maine ei ar face un "hit pentru cersit". Sa ne amintim ca Voltaj au inceput ca fiind formatie "rock"… Dar de atunci a trecut mult, le-a si cazut apoi scena-n cap, iar CD mergea mai departe… New-underground-ul nu fuge de public, dar daca nu si-l cauta, cel putin vorbeste pentru toti cei care vor sa asculte. Astfel se explica paradoxul: Parazitii au un mesaj underground, dar si o multime de fani. Sistemul vrea sa-i distruga cu orice mijloace. CNA-ul parca ar fi casatorit cu Parazitii - ii cenzureaza constant, da amenzi imense televiziunilor la care sunt invitati. O persecutare imorala de la cei care reclama moralitatea. E putin sa reclami numai Romania in cazuri din astea - e vorba si de prostia omeneasca (?) a acelora care se cred un fel de "intilictuali superiori"… De poezia Parazitilor am vorbit si mai inainte. E o poezie vie, directa. Spre deosebire de alte albume, in Irefutabil gasim si accentuarea abordarii problemelor politice, sociale si ale libertatii de exprimare. Parazitii reusesc sa fuga de patetism prin ironia caracteristica lor si prin limbajul dur. Irefutabil are si cativa invitati. Unul de-al casei e Gianini, impresarul baietilor. El le da o lectie celor de la CNA, discursul terminandu-se cu un banc despre Bula si cu propozitia finala a acestuia: "auzi, ai ceva impotriva sa-mi sugi pula?" Mai sunt invitati si niste tineri care incearca sa faca hip-hop. Fara Parazitii cariera lor ar fi murit, probabil, in underground-ul traditional. Asa, au cel putin o sansa. Cel mai bun mi s-a parut a fi Griffo, dar si ceilalti (Anonim, Rasa, Nimeni Altu', Anexa 1) pot deveni, daca forteaza, viitorul hip-hop-ului romanesc. Impreuna cu Parazitii suna chiar cool. Pe O stare de spirit apare si Despot de la Vita de vie. O piesa exceptionala e Linz-Bucuresti cu Texta. Parazitii ne demonstreaza inca o data ca ei nu fac parte din turma autohtona de fakeri muzicali, ci din hip-hop-ului international. Invitatul surpriza al albumului e nimeni altul decat Andrei Gheorghe. Minutele cu Andrei Gheorghe au fost spontane, in direct, fara sa pregateasca textul dinainte. In cateva minute Andrei Gheorghe concentreaza ceea ce spune de multi ani la radio, aici insa cu un limbaj total necenzurat. Dreptul la replica e cel mai dur, exploziv text cu mesaj politic. Atat Parazitii cat si Andrei Gheorghe "le-o trag" pe rand tuturor celor care profita din politica. Nu conteaza partidul: in esenta omul politic e imoral, se gandeste doar la profitul sau, batandu-i la cap, spunandu-le celorlalti povesti de doi bani. Problemele absurde ale lui Andrei Gheorghe de mai tarziu poate ca i se trag chiar de la acest text. E greu sa fii parazit, e greu sa fii Andrei Gheorghe, intr-o tara care e condusa de plutisti, de cei care ar trebui izolati. Campania anti-Gheorghe, anti-Parazitii nu s-a terminat. Culmea e ca aproape nimeni nu-si declara solidaritatea, nu neaparat cu ei, ci cu ceea ce spun ei, cu ceea ce fak. Deci va place, nu? Uneori mi se face rusine ca traiesc intr-o tara in care exprimarea libera e doar o poveste pentru prosti. Pe Irefutabil e abordata si problema consumatorilor de heroina. Dulce autodistrugere e cea mai dura piesa din cate am auzit care priveste aceasta problema. Toata campania anti-droguri sustinuta de formatiile dance sunt zero-zero fata de Dulce autodistrugere. Dupa Irefutabil baietii de la Parazitii ne-au anuntat ca vor sa-si scoata cite un album solo. Sunt sigur ca albumele vor fi de calitate. Au promis si ca nu se vor destrama. Sper sa-si tina promisiunea. Ca doar mai au multe de spus, mai multe decit ar fi banuit atunci cind s-au decis sa-si faca o cariera din hip-hop.