|
GaNDURI LA O ANIVERSARE
1. Intai de toate, ma bucur
ca am rezistat. Sper ca nu suna prea patetic si narcisiac aceasta afirmatie.
Intr-un loc al falimentelor garantate, cum se arata a fi tot mai
mult Basarabia in ultimii ani, aparitia celor 100 de numere de Contrafort
pare - si chiar este! - o performanta in care au crezut foarte putini
la inceput... Si cat de usor am fi putut esua! Pentru ca,
trebuie sa recunosc aici si acum acest lucru, am editat aceasta revista
intr-un mediu basarabean foarte refractar, mai ales in primii
5 ani, fata de proiectul nostru - "neoficial", "informal",
aproape "underground". Traiam cu sentimentul greu ca trebuie
sa resping zilnic valul de ura si neincredere care venea peste noi,
uneori chiar din partea unor colegi de generatie, nemaipunand la
socoteala ostilitatea si reticenta "batranilor" (a unora
dintre ei). Am fost atacati furios si nedrept inca de la primele
numere, intai in Basarabia, apoi prin cateva voci
"cointeresate" si in Romania: - pentru ca existam
si ne gasiseram tocmai noi sa facem o revista; pentru ca am fi putut crea
o alternativa la ceea ce se credea de decenii ca este si trebuie sa fie
o publicatie de cultura; pentru ca am fi putut avea o opinie separata
si am fi incercat sa recomandam (impunem, cu timpul) un alt sistem
de valori - citez: "acestia vor demola totul ce s-a scris pana
la ei"; pentru ca, citez din nou: "acestia pretind spirit critic
si-i vor demitiza pe scriitorii poporului si martirii miscarii nationale;
pentru ca se considera postmoderni si ne pervertesc specificul nostru
national inconfundabil; pentru ca, desi sunt basarabeni, declara ca vor
sa fie romani si inca ceva pe deasupra: "buni europeni"
etc.). N-am raspuns atacurilor decat cu rare exceptii, pentru ca
asta ne-ar fi atras intr-un inutil si pagubos "razboi de uzura",
iar noi trebuia sa construim si sa oferim cititorului un alt tip de revista
- mai bine scrisa, valoroasa, competitiva, interesanta, care sa respinga,
sa trimita pana la urma in ridicol toate acuzatiile... Am
ratat poate, prin tonul acesta echilibrat, retinut, politicos si "cuminte",
cateva polemici necesare mediului nostru cultural adormit, dar Chisinaul
n-a descoperit inca polemicele de idei, aici se practica insulta,
calomnia si atacul la persoana, sau tacerea care ignora (nu din superioritate,
ci pentru ca "intelectualii" in cauza nu au resurse pentru
a provoca o dezbatere sau a concepe in scris barem o replica argumentata).
Asa ca am purtat in acesti ani mai mult o polemica indirecta cu
"adversarii" nostri. Poate de acum incolo?...
2. Desi revista este facuta (administrata) de doi oameni, Vitalie Ciobanu
si cel care semneaza aceste randuri, lumea vorbeste despre "echipa"
de la Contrafort. Cred ca, in definitiv, are dreptate. S-a constituit
in jurul revistei un grup de scriitori (din toate generatiile) cu
care ne intalnim in multe din ideile noastre, cu care
colaboram si ne sustinem in numele unor principii si valori comune.
Cred ca apartenenta la acest grup a netezit si continua sa favorizeze
afirmarea personala a fiecaruia dintre noi, ca personalitate intelectuala,
ca scriitor, dar nu dupa reguli de gasca, ci de familie spirituala. Am
invatat impreuna, tineri si mai varstnici, sa ne simtim
liberi, sa facem exercitii de libertate care ar fi fost imposibile inainte
de 1989. Ne definim mai degraba prin niste exigente autoimpuse, prin niste
standarde profesionale, si asta pentru ca ne-am luat ca termen de comparatie
si ca model de urmat literatura romana actuala, fie ca este scrisa de
optzecisti, fie de scriitori mai varstnici, dar a caror stralucire
intelectuala este in afara oricaror discutii...
Cu toate acestea, trebuie sa recunosc ca nici aceasta "echipa"
n-a putut si, probabil, nici n-a avut cum sa schimbe in bine starea
de lucruri din literatura romana din Basarabia. Dovada trista si concludenta:
ultima Adunare Generala a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova,
eveniment despre care am scris pe larg in paginile revistei noastre...
Mediul cultural basarabean ramane, din pacate, pe mai departe inca
destul de inert, adormit, conservator si derutat pe masura proceselor
negative care se produc in avalansa la noi. Si statutul intelectualului
s-a modificat in acest rastimp. Dupa o scurta insufletire
datorata evenimentelor de dupa 1989, intelectualul a recazut din nou in
anonimat si vegeteaza acum sub un regim politic si social pentru care
contraselectia, promovarea mediocritatii si oportunistilor a devenit o
regula de functionare. De aceea, cred ca problema calitatii elitelor basarabene
ramane una esentiala pentru "echipa" Contrafort-ului.
Chiar daca reprosurile care ne sunt deseori adresate tintesc anume aceasta
preocupare: ca am fi "elitisti", "rupti de popor",
ca nu ajung dictionare in Basarabia pentru cate neologisme
folosim in textele noastre... Nici de acum incolo, din pacate,
nu vom putea edita foarte curand un dictionar exhaustiv al limbii
romane, pentru a le inlesni intelegerea, ci vom lansa
provocari intelectuale si "diversiuni" impotriva mentalitatilor
care sufoca spatiul prutonistrean, mentalitati ce tind sa ne expulzeze
din istorie.
3. Comentariul politic a venit pur si simplu peste noi. L-am evitat cat
am putut, dar s-a insinuat asa cum se insinueaza viata, realitatea de
afara, care nu te poate lasa indiferent. In cei 9 ani impliniti
de aparitie a revistei, Basarabia a avut o evolutie politica sinuoasa,
aberanta, care a readus, in cele din urma si spre marea noastra
rusine, comunistii la putere. O mare vina pentru acest regres o poarta
si multi dintre intelectualii basarabeni. Acestia nu au gandit si
edificat cu responsabilitate viitorul acestei provincii romanesti,
la a carei "statalitate" au pus umarul - efort generos rasplatit
cu ordine si premii nationale! - ci s-au comportat lamentabil din pozitia
unor deputati, consilieri de stat sau sefi de partide, tratand cu
superficialitate sansa pe care le-o oferise votul unor oameni. Am comentat
in paginile revistei noastre diversele atitudini ale unor intelectuali
angajati politic, si asta ne-a atras critici si suspiciuni in toate
taberele, ceea ce pentru o revista de cultura este o dovada, speram, de
credibilitate si impartialitate. Nu o singura data am auzit exclamatii
iritate de genul: "Jocul cui il fac acestia, cine e in
spatele lor?". N-am facut jocul nimanui, am avut libertatea de gandire
si curajul de a formula opinii critice fata de toti actorii vietii politice...
Am sustinut idei si nu oameni, in masura in care acestia din
urma le-au servit cu onestitate.
4. Am incercat sa ne descurcam in "babilonia politica
si literara"- cum spunea undeva colegul nostru Eugen Lungu - ce a
despartit scriitorii din Basarabia si Romania dupa 1989. Desi am
fost banuiti si uneori acuzati ca apartinem sau simpatizam cu o grupare
sau alta, am reusit performanta sa putem publica in pagini alaturate
din revista intelectuali romani care nici macar nu-si dadeau binete.
Este postura privilegiata a unei reviste facute la Chisinau, care si-a
luat ca plan de referinta intreaga literatura romana si "viata
ideilor" din Romania si din Occident. Dar nu poti sa impaci
pe toata lumea si e o mare eroare sa-ti propui acest lucru, pentru ca
risti sa-ti pierzi propria identitate. Si apoi, nimeni nu ar putea formula
adevarul in ultima instanta. "Adevarul" - evident, vorbesc
nu de dogme sau principii absolute - reprezinta mai curand un punct
de intersectie, un loc geometric in care se intalnesc
diverse idei, conceptii, viziuni despre viata, creatie si despre fiinta
umana. Este, cred, principalul lucru pe care l-am invatat in
acesti ani: ca realitatea sau macar o parte a ei poate lua chipul pe care
il plamadesti cu puterea mintii tale.
5. Contrafort mai inseamna, desigur, si cartile noastre pe care
nu le-am scris, dar nu se stie niciodata unde "pierzi" si unde
"castigi", optand intr-un fel sau altul, si
cum ar fi aratat profilul, biografia de creatie a fiecaruia dintre noi
daca nu ar fi existat aceasta revista. Am ratat poate cateva oportunitati
individuale, dar am castigat sentimentul de comuniune, de coparticipare
la o opera colectiva. Pentru un scriitor este important tot ce asterne
pe hartie, daca intr-adevar crede in ceea ce face. Uneori
un articol publicistic poate sa reverbereze in constiinta publica
mai mult decat un poem. Pe de alta parte, experienta pe care am
acumulat-o editand Contrafort-ul, cu siguranta, ne va influenta
metabolismul si sursele creatiei noastre literare de aici incolo.
6. Recunosc ca nu de putine ori am avut ideea abandonului: sa las totul,
sa fac altceva sau sa ma mut cu traiul in locuri mai fericite. Asemenea
stari deprimante interveneau mai ales in situatii de precaritate
financiara - si au fost destule! Insa era suficient sa stau de vorba
cu cineva, sa ma intrebe o cunostinta in strada: cand
apare Contrafort-ul, de ce intarzie atat?, era suficient
sa-i citesc in ochi asteptarea, curiozitatea si teama de a-l dezamagi,
pentru ca sa-mi recapat curajul si sa caut, cu si mai multa insistenta,
solutii de supravietuire. Dupa ce ti-ai creat un public nu poti sa nu
simti responsabilitatea fata de el, nu-l poti abandona pur si simplu,
in lipsa unei motivatii personale foarte puternice.
7. Din nefericire, nu toti dintre cei care ne-au sustinut la inceput
de drum sau au colaborat la revista noastra de-a lungul timpului, au ajuns
sa vada acest numar aniversar al Contrafort-ului. Si ma gandesc
la cei trei mari prieteni ai nostri, intelectuali straluciti, care ne-au
parasit: Eugen Coseriu, Vasile Levitchi, Nicolae Vieru. Lor as vrea sa
le aduc, acum, un omagiu postum...
Dupa aceste consideratii sumare si poate usor prezumtioase, reproduc in
final un mic pasaj dintr-un e-mail primit la redactie in aceste
zile din partea unei cititoare fidele a Contrafort-ului: "...Daca
comunistii ar distruge tot ce s-a facut pana acum, daca ar nivela
totul, asa cum intentioneaza sa faca sub privirea plictisita a Europei
democrate, colectia celor o suta de numere de "Contrafort",
pe care o pastrez acasa, poate demonstra oricand ca aici s-a gandit
si s-a scris romaneste"(...) Asemenea ganduri, entuziaste
si, trebuie sa recunosc, destul de pretentioase, precum si mesajele pe
care le publicam in paginile "aniversare" ale acestui
numar (multe din laudele ce ni se aduc ar suna mai potrivit peste cativa
ani) ne intaresc in ideea ca, poate, merita sa continuam.
|
