|
Amenintati cu moartea, sa scriem intai proza, pe care
sa o punem mai apoi imediat pe versuri...
Precaritatea critica morala si axiologica postcomunista isi da in
stamba pe zi ce trece. Gata sa se inece "ca tiganul la mal",
critica romaneasca (o anumita parte a ei, cea abuziva) moare de
grija poeziei si e gata sa o traga la fund, proasta inotatoare cum
e in aceste vremuri ale "culturii de divertisment". Astfel,
un fruntas al ei, Ion Simut, sa fie sigur ca o ineaca, i-a legat
poeziei romanesti o piatra de moara la gat, de anul trecut,
transant (taman el, cel mai pacatos dintre critici, care n-are tangenta
cu poezia, nereceptand-o).
La intamplare, de curiozitate, cateva ultime titluri
fataliste (de care am eu cunostinta, la data cand semnez aceste
randuri), provocatoare de... infarct literar: "Sa fi murit
oare poezia?" (Gheorghe Grigurcu, "Steaua" 10 / 2002, numar
aparut in decembrie), "Poezia, din nou amenintata cu moartea"
(Ion Simut, "Observatorul cultural" / 18 februarie 2003), "Este
poezia in pericol mortal?" (Marin Mincu, "Cotidianul"
/ 22 februarie 2003) sau "Poezia inceputului de mileniu sau
Moartea poeziei" (Virgil Diaconu, in noua revista lunara "Cafeneaua
literara" 2 / 2003, aparuta in martie). Recititi titlurile,
toate poarta marca... mortii poeziei! Adevarat semnal de alarma, literatura
romana isi pierde valenta dintai, chintesenta: poezia.
Nu vreau sa mai insist pe bazaconiile debitate de Ion Simut (am facut
caz de ele in numarul 3-4 / 2003 al "Vietii Romanesti"),
care vrea sa ingroape poezia, pana una, alta, fara sa fie
in stare sa puna altceva in loc, vorba aceea... Nenorocirea
nenorocirilor poeziei romanesti, deplansa de Ion Simut, fiind
aceea ca nu mai are... marele public de partea ei! De parca l-ar fi avut
vreodata! De parca asta e problema poeziei dintotdeauna... Asta e doar
problema unei minti infierbantate, pervertite, "pragmatice",
de critic fara har (regret, ma pastrez in limitele executiei criticului,
intorcandu-i epitetele), care nu are idee "cu ce se mananca"
poezia, n-are de unde sa stie ce vrea ea sa insemne, de fapt, nici
in profunzime, nici la suprafata, o data ce n-are acces la ea. Pe
cand poezia e doar o chestiune personala a celui predestinat sa
stea la masa de scris - pe care istoria poeziei romane o valideaza
si o asuma sau nu ca valoare. Ce e curios, e ca Ion Simut nu moare de
grija prozei romanesti, care intr-adevar ar putea sa-si ceara
drepturile din partea marelui public - de ce nu e azi citita proza romaneasca?
Proza dusa cu dricul in librarii, unde e ingropata. Dar nu,
Ion Simut executa poezia, care e vinovata inclusiv de involutia politica,
sociala si economico-financiara romaneasca! Poezia a devenit intre
timp o... subliteratura! Ne-am luat de o grija... Trebuia sa apara cineva
(cine, Nimeni?) care sa incerce sa omoare si ceea ce avea literatura
romana mai bun (mai performant, in fata Dumnezeului limbii
romane) - poezia!
Ce e de-a dreptul deconcertant e ca s-a pus sub semnul intrebarii
(anuland valoarea poeziei romanesti) si modelul estetic de
promovare a ei. In plina "era a consumismului", Ion Simut
e convins ca sustinatorii poeziei adevarate (dar fara priza la marele
public), putinii critici care ii mai sunt devotati, "sufera
de un idealism estetic, anacronic si prost plasat". Trebuie sa fii
tare marginit sa ceri si exterminarea poetilor de valoare si sa-i acuzi
si pe criticii care-i citesc incantati ca sufera de... idealism
estetic! Nu-mi vine sa cred ca s-a ajuns pana aici. "Poetul
este, in lumea consumista, relicva altei epoci" ("relicva
romantica si neomodernista") - hotaraste acelasi inclement Ion Simut:
ei, si? Ion Simut fiind extrem de deranjat de "suprematia poeziei",
totalmente in contradictoriu: daca poezia nu e in atentia
marelui public iubitor de divertisment consumist, cum de se mai poate
vorbi de suprematia poeziei autentice (fara audienta la marele public)?
De ce nu mai poate sa doarma Ion Simut fiindca se mai scrie poezie in
Romania? Numai fiindca "sfera de divertisment" (promovata
de un audio-vizualul trecator) a ocupat prim-planul vietii noastre cotidiene...
Mai mult, Ion Simut insista: "Idealismul estetic neomodernist nu
mai are nici o justificare dupa logica postmodernismului si a pietei,
amandoua bazate pe un functionalism contextual"! Acum am inteles:
n-are ea biata Romanie economie de piata functionala, care sa fie
recunoscuta de Uniunea Europeana, traind in plin postmodernism,
cum ar putea Romania de azi sa aiba o poezie de... piata functionala!
Ca sa vedeti! Criticul Ion Simut decreteaza - "De aici inainte
e interzis sa se mai scrie poezie, gata, m-am saturat"... eram sa
scriu ca s-a saturat de Romania, de limba romana mai exact
si de extraordinara ei innobilare prin poezie... Pe criticul oradean
nu-l mai intereseaza "constructia pe exclusivitatea criteriului estetic"!
El e convins ca "poezia si critica poeziei saboteaza literatura romana
contemporana"! Nici mai mult nici mai putin, de aceea n-are literatura
romana mari scriitori universali, fiindca ii pune poezia piedica!
Cum sa nu te inchini in fata prostiei "intelectuale"
romanesti? Oricum, el nu tine cont ca poezia e... innascuta,
e un dar, se scrie in chipul cel mai natural cu putinta...
Ce ne facem, fratilor care, in plina economie de piata, nu aveti
ce face si, dupa ce va incheiati ziua de munca, va asezati la masa
de scris si... ii faceti in ciuda lui Ion Simut (si atator
altora ca el, care dispretuiesc poezia, cu superioritate), scriind poezie,
in loc sa va bucurati de binefacerile "epocii consumismului"?
Eventual, sa scrieti texte pentru muzica hip-hop (de altfel, noua generatie
aparuta mai ales asta face, s-a adaptat din mers gustului pentru literatura
de consum)... Ion Simut da cu parul: "Volumele de poezii nu mai au
nici un rost... A mai insista, impotriva indiferentei tuturor, cu
critica de poezie in toate revistele si in toate suplimentele
culturale mi se pare un gest sinucigas pentru publicatiile respective...
Excesul de poezie din manuale si din revistele de cultura e total contraproductiv
pentru receptarea celeilalte literaturi, care mai poate fi salvata"!
Sic - auziti, "celeilalte literaturi"... Care, aceea originala
romaneasca, necitita de Ion Simut (si colegii sai), fie ea si proza?
Apropo: sa stam linistiti, sunt si critici care au ramas pe baricade de
partea poeziei, chiar daca si ei sunt scarbiti de evolutia postcomunista
si cauta vinovati inclusiv in randul poetilor. Alexandru Cistelecan
si-a intitulat interventia (facuta public tot in luna februarie
2003, luna extrem de manoasa impotriva poeziei romanesti de
azi): "Pledoarie pentru o specie dispretuita" ("Ziarul
de duminica" / 21 februarie 2003). Ea incepe abrupt: "E
tot mai jenant sa fii poet azi. A fi poet, azi, e o situatie grotesca
(existential) si lamentabila (intelectual). Ceva mai compromitator nici
ca se putea inventa"... Te sperii - ce-o fi in mintea criticilor
de poezie? Poetii, de cand sunt ei, au fost ultimii oameni, desconsiderati
"existential si intelectual" - si cu toate astea, poezia a supravietuit
cum nici un alt gen literar n-a mai facut-o, ea e "maximum"
produs in plan literar si estetic, niciodata cu impact imediat pentru
marele public. Alexandru Cistelecan il contrazice pe Ion Simut (care
crede ca "poezia fiind sub-intelectuala, ne-am face natia de rusine
tot insistand sa o scriem") si subliniaza ca: "Poezia
are aceasta solicitudine profunda. Are ceva cristic in insasi
esenta ei. Unde e suferinta, e si ea prezenta... Oricat de lamentabili,
poetii sunt acolo unde e o durere"...
Sa fim cu capul pe umeri. Marin Mincu amendeaza si el involutia lui Ion
Simut. E stupefiat chiar de "elucrubrarile incenzurate ale criticului
Ion Simut, care se erijeaza tantos in critic de directie, inventand
periodic niste false probleme"... Numai ca Virgil Diaconu, poet si
critic din Pitesti, ne atrage atentia ca sustinatorii noilor poeti aparuti,
Al. Cistelecan (printr-un intreg numar al revistei "Vatra"
dedicat fenomenului poetic de ultima ora) si Marin Mincu (prin cenaclul
ce-l conduce la Uniunea Scriitorilor, oglindit in "Ziua literara")
promoveaza mediocritatea, pseudoliteratura si e speriat ca "netezim
de pe acum... un mileniu fara poezie, daca vom fi la fel de generosi (fara
discernamant critic)"... Totodata, Gh. Grigurcu ne asigura
ca: "Avem simtamantul defel confortabil ca teza lui Ion Simut
e mai cinica pana si decat discursul proletcultist care, macar
teoretic, nu indraznea a atinge, referitor la poezie, atari cote
ale nihilismului. Postideologia depaseste nu o data ideologia", iata...
In sfarsit, pentru a impaca si capra (proza) si varza
(poezia) si a desavarsi... comedia receptarii critice si publice
a literaturii romane, vin si eu cu o propunere - descoperita in
marturisirile intuitive ale unui copil de 14 ani: daca tot trebuie interzisa
scrierea si publicarea poeziei in Romania dictatorului literar
Ion Simut (poezie care ne face de rusine natia, stiti), fiind sub-intelectuala,
atunci... sa fie transpusa proza in versuri! Vorbesc serios. Copilul
de 14 ani pomenit (Olguta Stefan din Hunedoara, care si-a publicat in...
februarie 2003 al... patrulea volum de poezie; nu glumesc!) a marturisit:
"Cand scriu, inventez povesti, pe care apoi le transpun in
poezie"! Autorul articolului care-i face publicitate copilei-poete
repeta formula salvatoare: "Criticii spun ca Olguta Stefan foloseste
o tehnica foarte interesanta, mai intai scrie proza, iar apoi,
pornind de la aceste povesti, scrie versurile" ("Evenimentul
Zilei" / 22 februarie 2003)! Olguta Stefan, la 14 ani, cu cele patru
volume de poezii ale ei, mai scrie ziaristul Stefan Ciocan, a primit deja
zece premii, "dintre care trei internationale" - inclusiv Premiul
Junior al Uniunii Scriitorilor din Romania, "mult ravnit"!
Te doare capul.
Va sa zica, intuitia literara romaneasca (reprezentata aici de un
copil de 14 ani) il confirma la deruta, in raspar, pe Ion
Simut (cel care sustine... autocratia prozei romanesti si moartea
poeziei): noii veniti scriu intai proza, pe care insa
imediat o transpun in... versuri! Ce razbunare transcendentala la
noi, sa mori de ras... Ion Simut are ce sa-si vare gheara
in gat, mama natura nu se lasa impresionata de cererile critice
distructive la adresa poeziei, ea merge inainte pe mana...
poeziei, pacalind proza! Ca asta e forta interioara la romani!
29 martie 2003. Bucuresti
|
