Tiuk! - Festeiova

MV: Spuneati ca, atunci cind ai o treaba de facut, nu conteaza situatia materiala, regimul politic s.a.m.d.. Despre rolul social al artelor…

GI: Normal ca trebuie negata intotdeauna trufia unor structuri politice, ca ele conduc lumea. Lumea nu poate fi condusa in felul asta. De-aia principiul asta al transcendentei puterii, care inseamna luarea in uzaj a puterii lumii de oameni, nu?, este un rau religios. Asa ca, ce putea sa faca tovarasu' Comunism care se incurca in propriul lui nume, ca sa zic asa. Trufiile astea, am facut lucruri clare, am facut si-un program, ma declar si dupa aia ce fac? Dupa aia ma intorc la faptul ca, daca uit ca viata este putere iar nu nea Nae sau toarasu' nu stiu care… Pai da! Ori intotdeauna, cum am zis in Postfata la Filozofia in budoar a marchizului de Sade, am un capitol acolo, omul e partea rea a cetateanului. Adica cetateanul este elementul de gestiune, intrind in magazia unui corpus social care este scriptibil, nu?, prin constitutie, prin legi, nu stiu ce… Dar ramine o parte care nu poate fi scrisa, e la limita nescrisului - si aia e treaba scriitorului adevarat. Intotdeauna intre legiuitori, avocati, corpurile juridice si scriitori vor fi conflicte mari dintr-o problema strict tehnica. Ce-nseamna omul usor scriptibil si care-i omul adevarat, la limita intilnirii cu cuvintele.

MV: …pina la urma, dumneavoastra v-ati ocupat mai mult de text, ati pus problema textului

GI: Nu-i adevarat. Acesta este un efect de ignoranta, ca sa zic asa, de incultura, pentru ca durerea mea mare este ca foarte multi apropiati de-ai mei sint de o incultura spectaculoasa. Eu n-am reusit, cum sa spun, sa discut lecturi elementare de-a lungul vremurilor cu prieteni de-ai mei, efectiv. Ceea ce este o observatie cu iz de dezastru. Si lucrurile trebuie clarificate la un moment dat, pentru ca tot efortul meu, desi nu-mi place notiunea de efort, - lucrul bun e ala fara effort... Dar eu nu m-am blocat nici in notiunea de innoire sau de avangarda sau de experiment. Efectiv, eu am vrut sa vad daca literatura europeana de limba romana, aici este celebrul adagiu al lui Stendhal, cu doua propozitii uluitoare, nu?, "faptul ca folosesc cuvintul "eu" nu vine din egotism, ci vine din faptul ca nu exista alt mod de a povesti repede. Si a doua propozitie ucigatoare, asa, ca sa vezi ca am si eu insotitori, nu sint chiar singur pe pamint, domnule, e-adevarat ca scriu in limba franceza, dar nu in literatura franceza! E limpede? Vazind cum stau eu cu literele astea perfect europene, - in cartea din '73 -, e limpede, de doua ori scrie "eu aleg Europa". Nici nu se auzeau lucrurile astea pe meleagurile noastre. Ce se putea intelege, in '73, ca cineva zice si el "aleg Europa"? Sau, cum ziceam pe Sitei 68 din Brasov, ca eram cu Gheorghe Craciun si Gheorghe Ene, tot felul de ciondaneli, pina cind, eram intr-o bucatarioara mica si-am zis: Voi nu pricepeti ca pe mine nu ma intereseaza raporturile valorice sau nu stiu de care in literatura romana de limba romana? Pe mine ma intereseaza o literatura europeana de limba romana. Ei vedeau la mine un fel de nihilism, ca nu-mi place nici ala, nici ala. Nu, nu, nu! De ce sa-mi placa mie… adica din lipsa de altceva sa ma uit la cineva? Sa iau numai un procedeu care nu poate sa fie al meu. Nu pot sa ma mint asa. Acuma, ca vreau eu sa fie magazia plina, pun acolo si sireturi si le trec drept tancuri, nu? Cred ca sint pline magaziile romanesti de hirtie. Acuma de-aia sint atitea salarii innebunitoare, nu?, sint o mie de inventare trecute pe hirtie, care sint si locuri de munca, si valori, dar ele nu exista, nu?, sint numai salarii… asa, si justificari ale prezentei sociale si nu penitenciare a foarte multor cetateni, nu? Pai, te duci cu trenul, asta din anii '70 vedeam, cind era declin clar, dupa '75, '76, mergeai cu trenul de la Bucuresti la Constanta, de la Bucuresti la Ploiesti, zeci, zeci si zeci de kilometri de fiare vechi, de tot felul de lucruri rasturnate. Pai sint locuri de munca dom'le, sint salarii… Asa ca nu ma intereseaza pe mine ca nustiu-cine e totusi bun in literatura romana. Acest "totusi" e un cuvint pe care l-am urit intotdeauna. Pina si prostia lu' Paunescu, unde si-a dat in petec "Si totusi iubirea". Pai, da-o-n pizda ma-sii de iubire, daca si-asta e cu "totusi", nu??!