|
Alexandru VAKULOVSKI
Hiper-Danino sau The Big Brother
Un mare roman al „optzecistilor" de pe cand inca
nu exista „optzecismul" e Cel mai mare roman al tuturor timpurilor
de Daniel Piscu. Pe Daniel Piscu toti il cunosc ca pe un important
poet lunedist, cu o voce inconfundabila, lucru destul de greu de realizat
printre tiparele lipicioase ale „optzecistilor". Ca poet Piscu
i-a innebunit pe toti cu interminabilele jocuri de cuvinte, cu „razboiul
rimelor", cu absurdul cotidian - stupiditatea caruia (a cotidianului,
evident) te amuza si da, oarecum, un sens existentei, altfel banale. Intr-un
timp Daniel Piscu vorbea numai in rime, probabil ca daca ar fi fost
adolescent in anii '90 am fi avut un hip-hop-er de exceptie, de
calibrul lui Cheloo sau Vexxatu.
Romanul e o istorie a scrierii Cel-ui mai mare roman al tuturor timpurilor.
E un roman metaliterar, despre cum Cel mai mare roman al tuturor timpurilor
devine Cel mai mare roman al tuturor timpurilor. Naratorul homodiegetic,
studentul de la Litere-le din Bucuresti, Danino, sau Daniel P., vrea sa
transforme totul in literatura, absolut tot, banalul zilnic, prieteniile,
lucrurile ce i se intampla de zeci de ori in aceeasi
zi si inclusiv modul in care ele trec in literatura. Danino
e un narator oarecum naiv, in sensul ca e prins doar de realitatea
sa imediata, de viata sa de student. Viata de student i se pare absurda
prin banalitatea ei. Romanul incepe cu transcrierea in forma
de teatru a unei scene din camera de camin a lui Danino. Intamplator
sau nu, colegii sai de camera si de facultate sunt acum toti scriitori
„optzecisti" importanti: Romulus Bucur, Ion Stratan, Florin
Iaru, Alexandru Musina, care e acum si editorul si, dupa cum spune chiar
Piscu, cenzorul (din varianta initiala lipsesc aproximativ 40-50 de pagini,
nu neaparat fiindca ar contine momente compromitatoare pentru editor,
ci pentru ca pretul volumului la tipografie ar fi mai mic daca are mai
putine pagini!). In timp ce discuta cu colegii sai, Danino le transcrie
replicile, le citeste ce-a scris, le transcrie si comentariile: „D.:
Am incheiat pagina. Sa scriu si data.
I.S.: Da tata... Sheakespeare...
D.: Asa da, mai respiri. Iti multumesc, Horia, pentru cuvintele
frumoase pe care le-ai adresat relativ la poezia lui Al. Musina si pentru
cuvintele nemaipomenite care m-au ajutat sa inchei aceasta pagina.";
„D.: Te implor, Horia, mai spune-mi macar un cuvant ca sa inchei
cronica acestei seri.
Horia: Hai sictir.
D.: Merge."
Actiunea propriu-zisa din roman e viata banala a unui student la Litere
si a prietenilor lui. Condimentele ei sunt: cantina („Meniul: mamaliguta
cu smantana si branza, tocanita cu carne, si, felul
trei, o prajitura cu crema (amandina?)."; „Nu prea am pofta
de mancare, dar am nevoie de calorii ca sa pot scrie diseara."),
tigarile („Arso arunca pachetul de tigari cu „State Express",
pe care-l vazusem de cand venisem. Nu e de mirare ca nu m-a servit
din el. Era gol. Acum imi dau seama!"; „Imi dai
un „B.T."?"; „fumam tigari, cateodata „ca
negrii"..., altadata numai chistoace"; „Ar dori sa fumam
o tigara. Am numai „Marasesti" si „Carpati". Vreau
sa fac rost de ceva mai bun. Il zaresc pe Nino si, nesperat, observ
„Arberia" la el pe masa."; „Ii mai solicit o
tigara „buna" lui Necsulescu. Are doar doua... Mi-o ofera pe
cea „rupta", fiindca pe cealalta trebuie sa i-o duca matusi-si"),
banii („sper sa nu-mi ceara bani! Nu, nu-mi cere. Se jeneaza, poate."),
biblioteca, sesiunea si fetele.
Ceea ce il deosebeste pe Danino de alti studenti e ca scrie tot
ce i se intampla. Dar nu vrea sa faca un jurnal, cum ar parea,
nu vrea nici literatura, parca, ci chiar cel mai mare roman al tuturor
timpurilor. Danino ii innebuneste pe toti cu romanul sau:
le transcrie dialogurile, intamplarile, le citeste celor care
inca il mai asculta fragmente, le cere parerea, iar scrie.
Pentru el a scrie nu inseamna a sta la un birou si a avea cateva
foi curate si un pix, ci a-ti trai viata normal, a iesi din plictisul
ei transformand-o in literatura. Din cauza ca trans-scrie
aproape tot timpul, Danino e crezut de colegi diliu: „I.S.: Gata,
Danino, asta e ultima fraza pe care o mai scrii in acest caiet.
Tu o sa te dilesti. Si-asa esti cu un picior in groapa."; „A.M:
Mi-e si frica sa mai stau cu el in camera." Visul lui Danino
e sa aiba un casetofon, ca sa nu piarda nimic („Ah! De-as putea sa
notez totul, totul!"; „Ah, dac-as avea un aparat care sa-mi
inregistreze gandurile, sau macar dac-as avea o memorie extraordinara.
Sa nu uit nimic din aceasta zi."; „Nu stiu ce-au mai zis. Pacat
ca nu am un magnetofon sau un casetofon ascuns pe undeva, ca sa inregistrez
toata convorbirea.").
Danino innebuneste atat personajele, cat si cititorii
care trebuie sa asiste la aceleasi scene, intrebari, repetate de
zeci de ori: „Stii, Francesco, ii zic, scriu cel mai mare roman
care s-a scris vreodata. Asa se va si intitula."; „preocupat
pare si profesorul Tr. Podgoreanu (...) as vrea sa-l oresc si sa-i spun
ca scriu la cel mai mare roman, sa-i aflu parerea."; „Fii atent,
ii zic, lucrez la cel mai mare roman al meu si ce-ai facut si ai
zis va aparea in el. Vei fi un personaj „pozitiv"...";
„Uite-l pe Radu Calin Cristea [...] Nu ma pot abtine si-i soptesc:
- Radule, lucrez la cel mai mare roman al secolului. Si tu vei aparea
in el daca-mi vei spune acum cateva cuvinte. Gandeste-te
bine, pentru ca ele vor fi scrise in „Opera Magna"...
Radu se gandeste bine si-mi tranteste: „Numai cunoscandu-te
pe tine insuti poti cunoaste pe altii..."; „Stii, Ofelia,
scriu la cel mai mare roman si vreau sa continuu cu tot tipicul... Dar
pe ea n-o intereseaza asta. Ea vrea sa stie totul despre Stratan.";
„Trece Nic Iliescu, care, sunt sigur, imi va cita iar dintr-o
„Gama" [...] - Nic, ce parere ai? Scriu cel mai mare roman al
tuturor timpurilor. Zi-mi cateva cuvinte, sa te „bag"
si pe tine in opera. El ma atata promt (nici nu ma asteptam
la altceva): „Esti un tampit". Si pleaca."; „Masoara-ti
cuvintele. Scriu cel mai mare daco-roman al meu si vei aparea si tu cu
vorbele tale in el. Pacat ca n-am un mag sau cass, sa le inregistrez";
„Ce-ar fi sa-i trimit si lui Geo Dumitrescu („Index") o
scrisoare in care sa-i spun ca lucrez la cel mai mare roman al meu
(al tuturor timpurilor) si sa-i introduc raspunsul sau din „Romania
literara"?"; „Nino se asaza pe picioarele mele, ma strange
usor de gat. Eu ma fac ca sufar. „Asa sufar si eu cand
imi citesti din romanul tau."; „Cand voi citi, poate,
la cenaclu din el, am sa inchei: „si acum am sa astept sa notez
impresiile, pentru ca si ele sa apara in parte, in carte.";
„el sa-mi dea nota de plata de la reparatie si eu sa-l trec in
roman pentru asta"; „Dupa ce mi-a trecut nota in carnet,
domnul G. Munteanu, pe cand eram pe punctul de a parasi catedra,
intreaba intr-un grup: „Cine-i Piscu?" „Eu
sunt". Dumnealui: „Cum m-ai luat, de la deal sau de la vale?"
Eu: „In sus, dom' profesor!" Dumnealui: „Bine. Succes
la roman!" etc.
Ca sa nu fie monoton, romanul e presarat cu scene haioase atat cu
profesorii („Ma sprijin de bustul lui Eminescu. Imi zic in
gand: „Ajuta-ma, Eminescule, ca, daca nu o sa pot scrie o poezie
buna despre tot ceea ce vad eu aici, sa scriu macar o schita, o nuvela
si memoria sa nu-mi joace feste in lipsa unui aparat „memorial
minune". De trei ori ma rog in gand in acest fel
la Eminescu al carui chip incurajator e sculptat pe un soclu, in
spatele meu, tangent la el. trece domnul Nicolae Manolescu, in costumul
lui kaki. Imi place costumul. Imi place si omul, desi nu-l
cunosc inca decat de la TV. Dar imi amintesc ca alaltaieri
i-am dat buna ziua si mi-a raspuns."), cat si cu prietenii
(Stratan: „Stii cate gagici am futut?"; „Romy se
trezeste din somn racnind un „baga-mi-as pula!"; „Al.M.:
Omul asta va ramane in istoria literaturii numai pentru ca
pomeneste despre marele autor Alexandru Musina..."; „Nino Stratan
danseaza, mimeaza un srip-tease"; „Romy nitelus vulgar: „cant
la trompe uterine""; „Romy face niste exercitii de karate
si judo. Dar eu si Stratan avem nevoie de liniste, si-l oprim..."
Romanul se termina cu o poveste de dragoste a lui Danino cu Rody - o unguroaica,
in anul V la aeronautica, dar care urmeaza sa fie exmatriculata
fiindca a fost prinsa copiind la un examen si facand o caricatura
decanului. Povestea de dragoste nu-l scoate din circuitul sau normal pe
Danino, ceea ce ii face viata mai bogata e ca la cantina mananca
si din portia lui Rody.
Cel mai mare roman al tuturor timpurilor e un roman captivant, care, paradoxal,
prin textualismul sau (viu) nu plictiseste cititorul, ci il amuza.
Fiecare iesire din normalitate, din faptele din ziua de ieri fac din aparentul
jurnal al lui Danino un roman hiper-realist, plin de viata.
Daniel Piscu, Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Colectia Frontiera,
Ed. Aula, Brasov, 2002
|
