„Pe scurt sau Pur si simplu"
(Interviu cu Daniel Piscu)

Mihai Vakulovski : Domnule Daniel Piscu, de ce ati publicat atit de putin, desi, se stie, sinteti tipul poetului care scrie mult?

Daniel Piscu: Intr-adevar, aparitiile mele editoriale sint cu totul aleatorii si putine, poate, la numar, din 1989 si pina azi. Prima carte de versuri:"Aide-mémoire », a aparut la Editura "Litera" cu doua luni inainte de Revolutie, in regie proprie, cand am beneficiat de un imprumut din partea soacrei mele si la imboldul colegului si criticului literar Radu Calin Cristea, cu care preconizasem cu citiva ani inainte sa scoatem un volum ce s-ar fi numit "Tandem" ( titlul a fost folosit ulterior de alti autori), ca un pandant la volumele colective "Aer cu diamante" si "Cinci" ale colegilor nostri de la cenaclu. Mai tirziu, totul raminind doar un simplu proiect, Radu ma anunta ca la "Litera" fusese numit redactor Ion Bogdan Lefter. I-am predat manuscrisul lui Bogdan la sfirsitul lui 88 si acesta, ca un adevarat profesionist, s-a ingrijit de tot, chiar si de postfata pe care i-a solicitat-o, de comun acord, d-lui Nicolae Manolescu, care, la rindul Domniei Sale, cu o intuitie si un "aide-mémoire" empatetic s-a aratat de o generozitate deosebita, desi eu absolvisem facultatea de mai bine de zece ani, timp in care nu-l revazusem si nu mai stiam daca ma mai are in pro-memoria d-lui.
Au urmat alte doua carti de poeme, "Scrisorile de acasa" in 1995, gratie excolegului de cenaclu si editorului de acum Calin Vlasie si, in 1997, "Titlul poemului este aforism", datorat lui Gellu Dorian care, dupa ce se retrasese din plan Alexandru Musina, a scos aceasta carte in mai putin de 10 zile, la editura "Axa" din Botosani, cu toate demersurile birocratice la Ministerul Culturii.
Tot asa, microromanul "Ma chemau pasarile", scris pe la 18-19 ani, a aparut in 1999 la editura "Augusta" din Timisoara in mai putin de un an, multumita d-lui Adrian Dinu Rachieru, caruia i-l lasasem dupa o excursie literara in Banatul Sirbesc, la Novi-Sad si Uzdin.
Am scris, cred eu, destul de mult pina acum. Mai am vreo 10 carti de poezie, o piesa de teatru, patru carti pentru copii, doua romane si s-ar mai aduna de o carte niste, sa le zic asa, aforisme libere: "Clipe ce mi s-au dat…", si de o alta carte niste cronici literare publicate in cotidianele brasovene s.a.
Ca sa comprim raspunsul la intrebarea ta, draga Mihai Vakulovski, am publicat putin si scriu mult pentru ca asa au fost auto/dirijati pasii mei, poate pe un drum reunificatoriu al lui "festina lente", pur si simplu, da, pur acest drum, si simplu totodata, gratiei divinatorii careia ii multumesc.

M.V.: Cum, de fapt, ati debutat?

D.P.: Cit despre debutul revuistic, imi amintesc ca in revista "Amfiteatru", in numarul din decembrie 1988 mi-a aparut un poem: "Orasul meu", inclus acolo de d-na Constanta Buzea dupa o lectura la cenaclul omonim pe care-l conducea alaturi de Dinu Flamind. Apoi (sau mai inainte de "Amfiteatru", nu mai stiu precis) in revista cu conotatii pletorice, umbreliene pentru studentii din centrul universitar Bucuresti: "Convingeri comuniste", cu patru poeme, alaturi de alti poeti lunedisti. Era revista pe care o gestionam noi, studentii poeti, sub nimbul ei titular.

M.V.: Cum v-a parut, la inceput, Cenaclul de Luni? Cum ati fost primit la Cenaclul de Luni cind ati citit pentru prima oara poezie?

D.P.: Am citit prima oara poezie la Canaclul de luni la sugestiile prietenilor si colegilor mei Ion Stratan si Al. Musina, dupa o lectura de pomina ( intr-o noapte de vara, la caminul "6 Martie" de linga Opera) din "Game-poeme de dupa eclipsa", cind cei doi colegi de facultate si de camin au inteles corect actul meu poetic concretizat pe la 17 ani in acele "game" intrate, deja, intr-un folclor estudiantin.
Participasem si la vreo doua sedinte anterioare intr-o sala unde eram adunati doar vreo 5-6 colegi: R. C. Cristea, Nino Stratan, Radu Comanescu si Laurentiu Niculescu, daca tin eu bine minte. Moderator era profesorul Silviu Angelescu. Dar la adevaratul "Cenaclu de luni" am citit dupa ce Ion Stratan ma programase in prealabil, in urma noptii aceleia de lectura in trei: eu, el si Al. Musina. Cele 10-15 poeme citite atunci au stirnit destule discutii. Combatantii cei mai entuziasti erau: Florin Iaru - jubilatoriu, Traian T. Cosovei, apoi Radu Calin Cristea si, desigur Al. Musina, Doru Mares, Mircea Cartarescu s.a. Obiectiile cele mai apasate au venit din partea unui anumit V. Periam, care, ulterior, avea sa-i conteste pe toti, el dind pata de culoare necesara unei astfel de adunari juventute. Dupa aceea, dupa citiva ani, a citit la rindul lui si aceasta greseala l-a costat, fiind desfiintat pentru desuetudinea retoricii pe care o agrea, neparalela si inegala cu aceea pe care o practicam noi.
Am citit atunci impreuna cu M. Cartarescu si Mariana Marin. Apoi, de cateva ori cu Visniec, Vlasie, Viorel Padina si Magdalena Ghica (Magda Carneci). Discursul critic al cenaclului era de o inalta tinuta. Dar cuvintul final , atit de asteptat, stampila de "poet valabil" venea din partea domnului Manolescu. Acest fapt genera o concurenta amicala intre congeneri si crea o atmosfera plina de caldura, vivace, plina de un tonus ironic, din partea unora si autoironic, o generozitate reciproca invaluind intreaga sala, sau culoarele Casei Studentilor.

M.V.: Daca va amintiti, cum v-au parut, la prima vedere, poetii din generatia dvs, cine v-a impresionat mai mult?

D.P.: Eram, asadar, frumosi si furiosi, eram seducatori, cu umor si umori, eram darnici, obraznici si harnici, paharnici, eram dezinteresati, naturali, a/temporali si grati. Imi placeau si-i regaseam aproape pe toti in poemele mele, pure si simple, uneori naïve, poate, numai in aparenta, pentru ca asa mi se pareau toti pe atunci, prin 78-79, adica: puri si simpli, fara fandoseli si artificii, fara "cosmeticale" si "accesorii" pre/fabricate in gindire, relationale, in comportament/e si discurs/uri.

M.V.: In "Cel mai mare roman al tuturor timpurilor" descrieti foarte bine atmosfera studenteasca - de camin- literara- optzecista; un roman, insa, in continuare manuscris…

D.P.: Da, dar se va vedea ca alteori eram si fara menajamente, taxindu-ne unii altora derivarile de la un ma/caz ce ni-l impunea imacularea virstei pe care o aveam atunci.

M.V.: Se vorbea de o legenda Daniel Piscu. Cum s-a format aceasta legenda despre care aminteste si Nicolae Manolescu si Romulus Bucur si Al. Musina?…

D.P.: Cred ca legenda despre care se vorbeste s-a format datorita unui anumit histrionism asumat in culisele scrisului meu, ca si in cele ale actelor calamburistice din pauzele cenacliere, continuate pe holurile facultatii, la camin si garsoniera lui R.C. Cristea , unde ne intruneam uneori, in alte locuri si momente mai relaxante, cind continuam cu mijloace mai putin ortodoxe discutiile de la cenaclu.

M.V.: Nu credeti ca aceasta legenda din studentie a influentat oarecum negativ cariera dvs. poetica?

D.P.: Da, cred ca aceasta legenda a influentat negativ cariera lumpenpoetica- sa-i zicem asa- prin faptul ca eu si creatia mea au fost luate uneori à la légère, poetul si studentul Daniel Piscu fiindu-si suficient siesi / lor, unora…

M.V.: Cum ati fost primit ca poet de catre critica literara si care credeti ca este rolul criticii literare?

D.P.: De la inceput, primul care m-a luat in serios si a scris si o postfata de debut editorial mai mult decit generoasa, si care a stirnit, sint sigur, destule invidii printre fostii mei colegi de generatie, a fost domnul Nicolae Manolescu. Ceea ce au scris mai tirziu Eugen Simion, Val Condurache, Ion Holban, Ioana Parvulescu, Romulus Bucur, Dan Stanca, si altii a fost mult mai important decit unele agonicale iesiri, gen Traian T. Cosovei, intr-un numar din "Contemporanul" post-decembrist.
Cred, deci, ca rolul criticii literare este acela de a descifra corect pentru sine si pentru suporterii sai, adica pentru cititorii de critica, charisma, paradigma, retorica autorului, fara tabuuri si idiosincrazii, strict estetic, in asa fel incit orizontul de asteptare al publicului, schimbator si influentabil, sa fie cel corect, compatibil cu un discurs critic care trebuie sa fie serios si sa se ia in serios, responsabil, ca instanta ce se respecta si-si respecta statutul.

M.V. : "Si ca poet, si ca filozof, Blaga are un limbaj pe care-l simt foarte apropiat, mi se pare asa de firesc…, imi place mult, ca si Nichita, ca si Sorescu", spuneati, cu multi ani in urma, in acelasi roman. Preferintele dvs. literare ramin si acum aceleasi? Despre influente…

D.P.: Mi-au placut si imi plac scriitorii care au scris si scriu cum mi-ar fi placut si mie sa scriu, ca sa fac estetic placere cititorului potential. Intr-adevar, si Blaga, si Nichita, si Sorescu, si Emil Botta, si Ion Caraion, si Tonegaru, si Stelaru si Emil Brumaru si Henry Michaux, si Vallejo, si Kavafis, si Pessoa, si Drumond de Andrade, si Camil Petrescu, in roman, chiar la antipod stilistic, Matei Caragiale si Brancusi in sculptura, de exemplu, ma reconforteaza psihic si ma "intretin" in demersul meu scriitoricesc. ( E ca o auto/testare a viabilitatii literaturii).

M.V.: Cum vi se pare "Antologia poeziei generatiei 80" de Al Musina si de ce credeti ca a ramas unica pina acum?

D.P.: Antologia lui Al. Musina mi se pare foarte importanta nu numai ca instrument de lucru pentru literati, dar si pentru simplii degustatori de poezie. As compara-o cu o cupa ce contine o licoare deosebita, licoarea generatiei 80 , care, daca n-ar fi aparut, ar fi lipsit astfel dovada unui gust (intrat deja in istoria literaturii) si a unui degustator de calibru ce a impus o "vigneta" pe eticheta generatiei noastre, care ramine astfel unica si mai bine cunoscuta cititorului.

M.V.: Ce credeti ca va urma dupa acest tip de poezie, scrisa de «optzecisti»?

D. P. : Dupa o poezie ca aceea a optzecistilor urmeaza tot o poezie a cotidianului , a banalului, cu anturajele sale droghistice, a/sexualiste, computeristice si internettionaliste, pe de o parte, iar pe de alta parte, o poezie liber-religioasa, cu conotatii mistice, ceea ce se si vede, de altfel, de vreo citiva ani buni.

M.V.: Ce fel de poezie asteptati de la tineri?

D.P.: Astept, deci, o poezie pura si simpla, prin toate registrele si temele literaturii.

M.V.: Cum va place poezia "tinara" de azi, asa cum este ea?

D.P.: Poezia tinara mi se pare, firesc, intr-o continua cautare de sine si de modele. Daca le/se/va re/gasi se va vedea…

M.V. Cum vreti sa se numeasca acest interviu?

D.P.: Pe scurt sau Pur si simplu…Ca de obicei…Ma opresc aici/ Ne oprim aici…

MV: Asteptam Titlul interviului se numeste aforism...