|
DANIEL PISCU
CEL MAI MARE ROMAN AL TUTUROR TIMPURILOR
(NECENZURAT)
Noiembrie, 1976
Dupa descinderea in miez de noapte initiata de minunatul poet si
prieten Viorel Padina si de alti cativa colegi de la drept in
apartamentul din Piata Amzei in companie cu Traian T. Cosovei, Ioan
Stratan, Serafim Saka si Aurel Covaci (sau Constantin Crisan ?), care
erau deja acolo, acompaniati si de o voce feminina (sotia cui ?), printre
vodci, chistoace de tigari si cutii de conserve decimate in sufragerie
sau mica bucatarie a poetului, Nichita parea ca lupta impotriva
unui demon care l-ar fi contrazis. Dintre Blaga, Arghezi, Barbu si Bacovia,
il prefer pe ultimul. Am plecat de la acea intalnire
sa-i dau telefon lui Jeny si intr-adevar, nu m-am putut abtine de
a nu-i povesti si ei despre Marele Zeu. Simteam ca atunci as fi putut
scrie o poezie frumoasa pentru el si un poem formidabil pentru ea. Inca
nu le-am scris.
Ieri seara am fost cu ea la Casa Studentilor "Grigore Preoteasa".
Am audiat concertul formatiei "Rosu si Negru", care nu m-a impresionat
in mod deosebit.
Azi asteptam sa ma intalnesc cu Arthur S., caruia i-am dat
sa citeasca microromanul meu "Ma chemau pasarile". Mi-a promis
ca-mi va scrie impresiile pe care, in mare, mi le-a impartasit
si verbal. Nu pot sa uit cand ne-am intalnit pe coridor,
la parterul facultatii noastre, interpelandu-ma: "Bine, dom'le,
cu chestii de-astea vii tu la mine?" Imi ziceam in gand
ca m-a "desfiintat", dar a adaugat: "Romanul tau este exceptional!".
"Serios?", zic eu. "Serios, esti o adevarata surpriza pentru
mine, ti-am citit primele 35 de pagini, e scris foarte bine".
Atat pentru azi. Cu chiu cu vai, am reusit sa scriu cateva
randuri, si astea in ciuda interventiilor lui Jong Jong Yung,
care ma solicita sa-l ajut sa faca propozitii in limba romana,
si in pofida sosirii lui Kim Su Bok, care imi aduce, amabil,
un "Kent", si a lui Luigi, care are "dificultati"
cu o prietena ce nu s-a prezentat la intalnirea cu el, azi,
la ora 14,30.
Pana in acest moment nu au sosit doctoranzii coreeni. De obicei
ma viziteaza in fiecare seara. Fac "Abecedarul" limbii
romane cu ei.
Marti, 25 noiembrie, 1976. Ma intreb daca am ce sa scriu in
continuare; constat ca nu prea am noutati; in afara de faptul ca
am reusit la examenul de ghizi organizat de "O.N.T." Bucuresti.
Pana in 25 noiembrie a.c. trebuie sa ma inscriu la cursul
ce voi fi nevoit sa-l urmez (si sa-l platesc!) pentru a-mi lua atestatul.
Mi-ar fi necesari 170 de lei pentru aceasta si nu am primit inca
bani de acasa. De mentionat ca am si niste datorii. Banul devine tot mai
mult o problema pentru mine…
Aseara am fost la un concert la Ateneul Roman, impreuna cu
Radu C. Cristea, insotiti de Paula Chicu, colega de an, si Magda,
studenta la engleza-franceza. Am ascultat Ceaikovski, Brahms si Pascal
Bentoiu. A fost minunat. Am ajuns la camin dupa ora 24,00.
Ieri aveam un pachet intreg de "Golden Deer", azi fumez
"Carpati" de la Tutu, student la geografie - locuieste cu Jeng
Dong Sen, la "138". De altfel, problema tigarilor e foarte interesanta,
in ce priveste "ajutorul reciproc" pe care-l genereaza,
mai ales intre prieteni (si nu numai!), atunci cand unul nu
are ce fuma si cand cere, fara jena, de la altcineva, o tigara.
Chestia e, cum ziceam, mutuala, deci "sinuciderea" prin tutun
nu e in intregime "curata sinucidere", ea beneficiaza
si de aportul, de altfel animat de cele mai bune intentii, al altora…
Un fel de eutanasie amanata. Pe marginea acestei situatii s-ar putea
scrie mult, dar eu nu am rabdarea necesara acum. Nu am rabdare, de catva
timp, nici in ce priveste scrierea acestui jurnal, la care am demarat
fara prea mult chef. Adevarul e ca mai mult m-as plimba pe jos, la aer,
dar vremea nu-mi permite acest lucru: afara ploua de cateva zile
bune si e destul de rece.
Recent am vazut doua filme: "Premiera", romanesc, care
nu m-a miscat, si "Intoarcerea panterei roz", la care
m-am fortat sa rad, insa in zadar. As dori sa nu pierd
"Satra" (U.R.S.S.); am auzit ca-i magnific; si e facut de un
roman… S-ar putea sa-l vad impreuna cu Jeny. Cu ea am
fost sambata la discoteca, la "Gr. Preoteasa", iar duminica
am vizitat-o acasa. Era si mama ei: am condus-o doua statii de masina,
spre gara, ajutand-o la bagaje; pleca spre Craiova, sau cam asa
ceva. Pe Jeny o simt acum in mine; doua zile au trecut de cand
nu ne-am vazut. Pe la 21,15, cand ma voi intoarce de la masa,
o sa-i dau iar un telefon, sa-i spun ca mi-e draga.
De maine incep practica.
Miercuri, 1 decembrie 1976.
Azi am primit o carte postala de acasa, imi scrie mama sa trec pe
la Mircea, sa iau pachetul pe care mi l-a trimis prin Gina, vara-mea,
care a fost sambata acasa, pe la noi, la Zarnesti.
Deci, m-am dus in Berceni. Intr-adevar, pe langa bunataturile
de patiserie etc. mi-a trimis mesada de la fas, caciula de iarna,
manusile si indispensabilii, pentru ca vremea s-a racit tare. De altfel,
nu de mult, a nins pentru prima oara in acest an in Bucuresti,
iar aseara si azi a fost o ceata groasa si iritanta.
Acum cateva momente a plecat Kim Huan Zu din camera. Mi-a facut
din nou o invitatie pentru Coreea, pentru la vara, deloc protocolara.
Drumul pana acolo costa 800 de lei, aproximativ 10 zile, iar cu
avionul, 1600 de lei. I-am spus ca nu stiu daca va fi posibil sa obtin
pasaport, ceea ce pe Kim Huan Zu nu l-a prea surprins. Mai am multe de
scris, dar le aman pe maine seara.
Joi, 2 decembrie 1976.
Sambata, 27 noiembrie, am fost la Sala Polivalenta, la cenaclul
"Flacara", pentru prima data. Am ramas pana la ora 23,00,
dar am auzit ca spectacolul a tinut pana la ora 3,00 dimineata…
Ce sa zic? A fost o adevarata "odisee" ca sa pot s-o insotesc,
la intoarcere, pe Jeny, pana acasa. Duminica, la dans, la
Casa Studentilor, a fost mai reusit, desi m-am simtit cam zdruncinat,
dupa bataielile pe care le-am sustinut acolo, desigur, cu
placere. Se pare ca am slabit. De fapt, a remarcat asta si Mircea, aseara,
cand am trecut pe la el, ca sa iau pachetul de la Zarnesti. Semestrul
asta, care se apropie de sfarsit, si-a pus un pic amprenta si asupra
mea, desi nu am muncit mai mult decat alta data. Oricum, vacanta
o astept cu nerabdare. Mi-e dor de acasa, de mama si de tata, de sora-mea!
Ieri am mai scris ceva.
Si tot ieri dimineata, pe la 11,00, am fost cu domnul profesor V. Mandra
la biblioteca Teatrului National. O sala mica, linistita, la subsol. Am
citit primele doua acte ale piesei "Lacustele", aproape necunoscuta
publicului, a lui Al. Kiritescu.
Azi am stat dimineata in biblioteca de la facultate. Practica la
dramaturgie mai dureaza pana miercuri.
Am vorbit cu sotia lui A. Silvestri. Poate ca, sambata, el imi
va restitui romanul si-mi va aduce si recenzia pe care mi-a promis ca
o va face pe marginea lui, desi romanul nu e publicat.
Costel Stancu a trecut pe la mine si luni, si marti. Luni mi-a adus o
poezie scrisa sub influenta cenaclului la care a fost si el prezent. Are
un vers - "Va eminesc"- care imi place; i-am spus-o si
lui…
Marti seara am fost pe la Augustin Boitan, in Regie. Mi-am recuperat
piesa de teatru pe care i-am dat-o spre lectura. Zice ca i-a placut. Il
astept sa-mi intoarca vizita.
Joi, 6 ianuarie, 1977.
Cam de mult timp nu m-am gandit la acest jurnal, pe care nu stiu
cum voi putea sa-l continuu daca scriu asa rar. Oricum, voi incerca
sa fac o retrospectiva a perioadei scurse pana acum.
Prin 18 decembrie am plecat la Giurgiu, la unchiul Vasile. M-au primit,
ca de obicei, cu entuziasm. M-au inconjurat toti, fara exceptie,
si tanti Peruza, si Tanta, si unchiul Stefan, si tanti Milica, si tanti
Matilda, si ceilalti unchi si matusi, si veri, si verisoare, si cunoscuti,
si prieteni, cu o atentie si o caldura deosebite. Ori de cate ori
ma aflu aici, prin atmosfera pe care o creeaza, toti imi dau impresia
ca traiesc ca un roi de albine, asa sunt de solidari intre ei, iar
cand au musafiri de departe, nu mai stiu ce sa faca pentru ca acestia
sa se simta "ca in stupul lor". Si, tot ca de obicei,
m-au "incarcat" si cu ceva bani, gandindu-se ca
imi vor fi de folos mai mult ca oricand acum, in studentie.
Tanti Matilda mi-a trimis si acasa 100 de lei, prin 26 decembrie, si eu
i-am scris cu dragoste, imediat, o scrisoare, in care-i multumeam
pentru gestul ei reiterat, cum, de altfel, au facut-o si ceilalti de atatea
ori… Dar trebuie sa spun ca Giurgiu nu-mi place deloc iarna. E murdar,
mult noroi pe strazile asfaltate superficial. Altadata era dragostea mea!
Poate ca aici era singurul loc unde puteam sa schimb cel mai bine atmosfera
monotona de la Rau Alb. Si totusi, cand ma gandesc la
acel minuscul sat de langa Hateg, nostalgia ma copleseste, deoarece
acolo mi-am trait copilaria, acolo e, de fapt, locul meu natal, via Lupeni
si Baiesti. De aceea, prin comparatie cu Zarnestiul, unde nu prea am prieteni
din cauza perioadei scurte petrecute aici, Rau Alb mi se pare si
acum un mic si inubliabil paradis. Prima dragoste!...
Asadar, pe 21 decembrie am ajuns acasa, la Zarnesti. M-am bucurat ca i-am
gasit pe toti sanatosi, si pe bunica Ana, si pe tanti Valerica, si pe
tusa Mariti. Si, din nou, am avut certitudinea ca mama e, cu adevarat,
cea mai buna mama de pe Pamant, o femeie extraordinara prin caldura,
optimismul, daruirea si intelegerea larga a lucrurilor. Cred ca
si spiritual mostenesc mult de la ea, nu numai o marca din fizionomia
mea, desi, mai cred ca, psihic, seman cel mai mult cu tata, prin ponderea,
cumpatarea, intelepciunea si, in extenso, mereu cu gandul
mai mult spre altii, ca sa te ai, in cele din urma, pe tine, in
fata eului supraliminal. Aceeasi pondere si in cazul surorii mele,
Claudia, care mosteneste si ea juma'-juma', si de la unul, si de la celalalt,
prin radacinile zarnestene si giurgiuvene ale arborelui nostru genealogic.
Inainte de Anul Nou am reusit sa termin de citit cursul de dialectologie
al doamnei Liliana Ruxandoiu.
De revelion ne-am distrat foarte bine, la Daniel acasa, prietenul sora-mi.
Am dansat mai tot timpul cu Luci, o prietena de-a noastra, din Rasnov.
Au fost si finii Claudiei: Rodica si Liviu, carora sora-mea le-a botezat,
in 10 octombrie '76, fetita.
Am asteptat cu nerabdare sa inceapa cursurile. Asa de mult m-am
obisnuit cu Bucurestiul, cu viata lui densa, incat parca n-as
mai putea trai altundeva. Dar ma gandesc de pe acum la repartitie.
Cine stie prin ce coclauri voi fi aruncat, de o sa ma ratez acolo, desi,
desigur, ma voi lupta pana la sfarsit sa nu-l pierd, ca si
cum altfel m-as asfixia…
Revederea cu colegii, mult asteptata, a fost mai calma decat speram,
insa nu-i nimic, ne vom "incalzi" noi, in
zilele urmatoare. De altfel, primii pasi au si fost facuti azi, dupa cele
doua seminarii.
Inca din prima zi i-am dat telefon lui Jeny. Am fost foarte scurt
(ma deranjeaza cand mai asteapta si altii langa cabina telefonica!);
o sa povestim mai multe sambata, cand ne vom intalni.
Duminica, 20 februarie, 1997.
Perioada scursa pana azi a fost destul de zbuciumata pentru mine…
Prin 23 ianuarie, administratoarea blocului D din Grozavesti mi-a solicitat
o adeverinta de la Rectorat, necesara pentru a mai putea fi cazat aici,
cu un strain in camera. Din pacate, prorectorul (o doamna profesoara
de la geologie) era internata in spital, asa ca am fost nevoit sa
apelez la Iorgovan, presedintele U.A.S.C. pe Universitate, care mi-a creat
destule zile negre cand am avut de-a face cu el. Acum, prin interventia
prodecanului nostru, domnul profesor Diaconescu, si a Mariei Carstoiu,
presedinta A.S.C. pe Facultate, mi s-a aprobat totusi cererea, cu specificatia
ca "un strain" e obligat sa locuiasca numai cu doi studenti
romani in camera, si asta numai in cazuri exceptionale.
Or, Jong Yung, oricat de bine intentionat era, nu a reusit sa "obtina"
exceptia, nici macar prin interventia celor de la ambasada lor.
Asa ca, dupa examenele din prima sesiune a acestui an, m-am mutat in
"6 Martie", unde acum fac de serviciu la poarta.
Aici suntem cazati cate cinci intr-o camera. Nu m-am acomodat
inca pe deplin, insa atmosfera de la noi, din camera 154,
ma stimuleaza sa fac literatura, gratie convorbirilor dintre colegi, fiecare
consinderandu-se un virtual scriitor, cu un cuvant important
de spus in viitor, pentru literatura noastra. Ma gandesc la
bunul meu coleg si prieten Nino Stratan (care are si el un stagiu in
Grozavesti, unde a locuit cu un coreean, cu To Gon, timp de un an) si
la Alexandru Musina, doi baieti foarte simpatici, spirituali cat
se poate si a caror inteligenta m-a cucerit cu totul. Pe de alta parte,
Romulus Bucur, care face si el poezie, un tip asezat, serios in
toate cele, cu care, cred, nu voi avea niciodata conflicte. Iar despre
Cherciu Ion, adversar acerb al murdariei si al dezordinii, obsedat chiar
de igiena din camera, nu pot spune decat ca mi-e si el simpatic,
prin profunzimea si felul sau "sanatos", chiar daca un pic conservator,
de a se imbraca (tot timpul "la dunga") si de a fi. Cu
totii, se pare, avem puncte comune, temperamentale si de caracter, si
sper ca o sa convietuim bine.
Deci, de la o camera de doua persoane, unde am dus-o boiereste, cu o viata
de camin tot asa de confortabila, iata-ma acum intr-o camera suprapopulata,
inghesuit, cu cartile si valiza sub pat. Ma voi acomoda, insa,
imediat. Doar am si experienta stagiului militar…
Coreenilor din Grozavesti cred ca le-am fost si eu un pic de folos in
insusirea limbii romane si in integrarea lor in
spiritul locului. De altfel, si acum cateva zile cand i-am
vizitat si-au afirmat acest punct de vedere, marturisindu-mi regretul
lor pentru "abandonarea mea fortata". Le-am apreciat si eu tot
timpul colegialitatea, harnicia, procuparea permanenta pentru ordine si
igiena, loialitatea si spiritul de echipa, in ciuda unor pareri
discreditante, venite din partea altor colegi romani, care nu aveau
cum sa-i inteleaga "din exterior"…
Imi pare rau ca m-am despartit si de Busu Mihale (Michele), student
in anul IV la italiana-engleza, foarte pragmatic, de o spontaneitate
si o dezinvoltura debordante, in acelasi timp foarte la locul lui
si nespus de saritor in relatiile cu prietenii.
Dupa ce voi sustine "partialul" de la dramaturgie (cred ca-l
voi da miercuri!) o sa ma mai duc pe la ei. Si pe la Lai si De, pe la
Ha si Ha Tinh Hoan, doi vietnamezi si doua vietnameze de la franceza cu
care m-am impacat, de asemenea, foarte bine. Si pe la Jaffar si
Al Gabani, doi sudanezi cinstiti, ca si pe la ceilalti "straini"
din babilonicul camin de la Grozavesti, unde am atatia prieteni.
Mi-e dor de acasa, de familie!
Primavara se apropie, se simte. E un aer dulce si cald afara. Oamenii
par mai buni, mai prietenosi, mai condescendenti; bucurestenii mi se par
inteligenti, intelegatori, civilizati si foarte sociabili.
Prima zi
Ion Stratan: Da-mi o felie de paine…
Daniel: Mai bine o… Ofelie…
I.S.: "Moda - simptom al gustului pentru etern", parca zicea
Baudelaire.
D.: Modarom - magazin in Brasov.
I.S.: Exista Universitate-n Brasov?
D.: Da, acolo as fi fost sef de promotie.
I.S.: Sunt independente povestirile din "Manuscrisul de la Saragossa"?
D.: Nu, au un autor.
I.S.: Nu mai pot de greata…
D. (aprinzandu-si tigara de la S): Gratie…
(despre cofita de capsuni): Seamana cu o vana.
I.S.: Cu o baie.
D.: Cu Baia Mare.
I.S.: Sa nu inlocuim uzufructul fructelor cu fructul uzufructului
(spus la a patra cofita de capsuni).
(despre volumul meu): Volumul tau se va numi Curgetari.
D.: "Curge tare" sau "Ce cur Geta are"… Stii
cate bazine pot sa inot? 50. E mult sau putin?
I.S.: Depinde ce lungime avea bazinul…, poate 2m/2 m. Te intorceai
cand pe o parte cand pe alta…
D.: O, dorul meu…
I.S.: Ar trebui sa folosesti un dezodorant. Tu stii, nici o bluza de-a
mea n-a scapat sa nu fie arsa de o tigara.
D.: Ar trebui sa te maguleasca…
I.S.: Sa ma goleasca…
Mitica: Ce faceti aici?
Marian: Noi doi si-o umbrela…
Horia S. (referindu-se la geaca pe care o imbracase "Vanatorul"):
Parca-i o camasa de forta.
D.: Si el e fortos. N-am dat de nici un fumator de cand mergem pe
drum…
I.S.: Poate am intalnit un fumator, dar nu fuma…
Alexandru Musina (referindu-se la lirica mea): Furi in draci de
la toti.
D.: Sunt un realist.
Al. M.: Tu trebuia sa apari in anii '50.
D.: Eu m-am nascut in '54.
I.S.: In Ciocoii vechi si noi Dinu face dragoste cu Didina pe o
paturica.
D.: A zis Horia o vorba mare cu "cocea", dar n-am retinut-o…
I.S.: In loc de Didina, Dina Cocea.
Horia: Nu cocea nimica.
D.: Am incheiat pagina. Sa scriu si data.
I.S.: Da tata… Shakespeare...
D.: Asa da, mai respiri, Iti multumesc, Horia, pentru cuvintele
frumoase pe care le-ai adresat relativ la poezia lui Al. Musina si pentru
cuvintele nemaipomenite care m-au ajutat sa inchei aceasta pagina.
Horia: Cu milosardie.
Al. M.: Matei Millo Sardie.
Horia: Noi doi am inceput sa facem cat unul.
D.: Cat toti.
Horia: Daniel, dar cand vei trece la stadiul de pupa? (Eu ma numeam
larva - intr-o "Gama" - n.m.)
D.: Nu eu sunt pupa; in stadiul asta e Al. Musina.
Horia: Unde?
D.: In patul lui.
Al. M.: Eu nu sunt pupa, sunt prova… Am venit si eu la Bucuresti
crezand ca voi deveni om…
D.: Tu esti crescut, daca nu ma insel, langa varful
Omul.
Al. M.: Exact. Langa Tampa.
Horia: Plec. Sa nu fim tampiti.
D.: Te implor, Horia, mai spune-mi macar un cuvant ca sa inchei
cronica acestei seri.
Horia: Hai sictir.
D.: Merge.
Horia: (punand mucul de tigara deasupra camerei cu nr. 157): Poate
dau foc la camin!
D.: Vom veni sa dormim la tine; si-asa ziceai ca locuiesti singur.
Horia: In cel mai rau caz dadeam foc la caminul de fete.
I.S.: De ce?
D.: Unele sunt fatidice, si-or sa fete…
I.S.: Gata, Danino, asta e ultima fraza pe care o mai scrii in acest
caiet. Tu o sa te dilesti. Si-asa esti c-un picior in groapa.
D. (lui Stratan): Sa-ti citesc ultima fraza…
I.S.: Ultima.
D.: Ultima o chema si pe iubita mea. (Din nou): Sa-ti citesc ultima propozitie…
I.S.: Ultima, gata.
Romulus Bucur (instigat): Si la ce-ti foloseste?
D.: Sa scriu teatru absurd. (Lui Stratan): Nino, sa-ti citesc ultimele
replici, ultimele, promit...
I.S.: (cu condescenta) : Ultimele.
D.: (citindu-le) : E bine? Ce parere ai?
I.S.: Corect.
Bucur (referindu-se la Daniel): Iar scrie…, alte replici…
D.: (scriind replicile de mai sus; lui Nino) : Am mai scris…
I.S.: Lasa-ma-n pace, ai innebunit.
D.: Bine, ma duc in sala de lectura sa citesc pentru examene; destul
pe ziua de azi. Poate-mi tocesc degetele batand in lemn sa
nu pic vreunul.
(Apare Al. Musina, care iesise intre timp).
D.: Sandule, sa-ti citesc si tie ce replici am mai scris…
Al. M: Bine, da' repede. (Se intinde in pat).
D. (venind langa el, ii citeste; Al. M. e nerabdator sa termine
odata D cu cititul, intorcandu-se cand pe o parte, cand
pe cealalta.): Tu o sa ma innebunesti…
D.: Tot ce-i posibil; am sa scriu acest lucru in piesa.
Al. M.: Danino, nu dezlantuiti bestia din mine…
Roman Istrati (dormea imbracat; si dupa ce a fost trezit de Bucur):
Lasati baiatul in pace.
I.S.: Tu ce-ai, ma Istrati, ti-am facut eu vreodata ceva?
R. I.: Da, cand m-ai pus sa fac curat prin camera, dupa ce lipsisem
doua saptamani.
I.S : Nu merita, nu.
D.: Am sa scriu acest lucru in piesa.
Al. M. (lui D): Termina, tu asa crezi ca faci teatru absurd?! Si eu am
doua caiete. Si eu sunt nebun.
R. I.: Ai carnet?
Al. M.: Nu-mi trebuie.
R. Istrati.: Ziceai ca ai doua…
D.: Zi-i, zi-i, Sandule, eu notez totul.
Al. M.: Tu vrei sa spui totul la Agie!…
D.: La Agentie, la Agigea, agea miilor...
Al. M.: Taci odata! Taci odata!
D.: Zi, Sandule, zi, eu notez totul.
I.S. (dupa ce spune ceva in stilu-i caracteristic, pe care nu l-am
retinut, relativ la metoda mea, a lui D): Inchideti lumina!
R. I.: Lasati baiatul in pace sa scrie. Asa se face literatura…
Al. M.: (ducandu-se sa stinga lumina; lui D): Tu esti un Frankenstein,
un Mabusse… (si stinge lumina).
R. I. (aprinde un chibrit): Continua, Danino!
I.S. (entuziasmat): Bravo, Istrati, asta e cea mai colosala poanta.
R. I.: Trebuie sa ajutam, sa stimulam creatorii…
(Al. M. ii stinge focul de la batul de chibrit. Istrati aprinde
altul): Nu, am zis, trebuie sa stimulam creatorii !
D.: Mai incet…, sa notez totul.
Al. M.: Tu ma exasperezi, Danino, ai innebunit! (ii da lui
D cu perna in cap - pe intuneric!)
D. (calm) : Imi schimb parerea despre tine, Sandule…, te credeam
un sustinator al celor care fac literatura…
Al. M.: Nu ma magulesti. Termina odata, ti-am spus…, te ucid.
D.: Ucide-ma, dar nu vei trece peste trupul meu inainte de a-mi
face patul.
Al. M.: Fac orice. Orice, numai termina (Ii face patul) Esti multumit?
D.: Da, stai sa notez asta in caiet.
Al. M.(inrait): Am sa-ti ard caietul; pe cuvantul meu de onoare,
am sa ti-l ard… Daca maine mai continui, am sa ti-l ard.
R. I.: (lui Al. M.): Tu ucizi creatia.
D.: Pacat ca nu am un magnetofon sa notez, dupa aceea, totul. Maine
am sa le scriu acasa sa-mi trimita 200 de lei sa-mi cumpar unul (spre
Al. Musina): Nu vreau sa ratez ocazia unei piese geniale.
Al. M.: Pe dracu!
I.S. : Nu mai terminati, mai?
D.: Eu credeam ca tu esti de partea mea.
I.S.: Termina odata!
D.: Voi sunteti adversarii dramaturgiei. Maine, daca as putea, v-as
afisa portretele la toate caseriile de la toate teatrele bucurestene,
ca sa nu mai primiti bilete…
Al. M.: Ne innebunesti! Nu mai pot! (isi astupa urechile).
D.: Stai sa notez. Ah! Daca as avea o memorie extraordinara! Ajuta-ma
tu, Istrati. Retine din replici, ca sa le notez apoi.
R. I.: Da, cu siguranta te voi ajuta.
D.: Mersi.
R. B. (sculandu-se intr-o rana, dupa ce-si trasese patura
peste el): Asa faci tu teatru?! De la Vicu Mandra ai invatat
asa ceva, pentru ca esti la cercul de dramaturgie!
D.: Ah! De-as putea sa notez totul, totul.
R. B. (goleste pachetul de tigari al lui D, in pantofii acestuia)
D.: Esti lipsit de orice bun simt, Vanatorule…
R. B.: Asa-ti trebuie…
D.: Notez si asta.
I.S.: Hai, termina, Danino!
D.: Ajutati-ma sa dau un final piesei si va promit ca ma duc in
sala de lectura sa o scriu.
Al. M.: Pleaca odata!
D.: Nu asa o voi termina. Altceva…
Al. M.: Pleaca, ti-am spus!
D.: Nici asa…
Al. M.: Te cred, dar pleaca odata, te implor!
I.S.: Pe bune, Danino, tu te-ai dilit.
Al. M.: Mi-e si frica sa mai stau cu el in camera.
D.: Vedeti, nu sunt agresiv ca voi. V-am spus, vreau sa fac teatru...
Al. M.: Bine, fa-l! Dar altundeva.
D.: Numai aici pot. Cu voi. Voi sunteti personajele mele dragi, desi vreti
sa ma ucideti…
I.S.: Termina cu replica asta…
D.: Nu e buna. Ah! Am pierdut sirul… Ce lucruri interesante spuneti!
R. I.: Nu-i asa?
D.: Ba da.
I.S.: Termina odata, Danino!
D.: Nu e buna replica pentru final.
Al. M.: Termina odata, ti-am spus!
D.: Nici acum, repet.
I.S.: Gaseste una si termina, in sfarsit.
D.: Cu ce?
I.S.: Cu lantul, cu orice.
D.: Nu-mi place.
Al. M.: Nici noua.
D.: Istrati, ajuta-ma sa retin replicile… Ce frumoase sunt!
R. I.: Te voi ajuta.
R. B. (serios): Terminati, vreau sa ma culc…
D.: O sa-mi intitulez piesa "O seara la Caminul 6 Martie, camera
155, bloc C - baieti". O sa vedeti c-o sa ma tin de cuvant.
Maine o sa v-o arat.
R. B.: Vreau sa ma culc.
D.: Bine, va las, desi nu sunt multumit. Vino, Istrati, si ajuta-ma sa
rescriu tot ce s-a vorbit aici. (ii face semn sa vina, dand
sa plece, dar il asteapta. Stratan rade de gestul comic al
lui D)
R. I.: Hai ca vin.
D.: Te astept.
R. I.: Eu as spune sa mai stam putin, totusi. Baietii spun lucruri interesante.
Al. M.: Duceti-va dracului amandoi.
D.: Numai eu, eu sunt vinovatul. Dar finalul tot nu e bun.
R. I.: O clipa, numai doua minute, aprind lumina (o aprinde si-si cauta
chibritul).
D.: Hai, vino, Istrati, tu esti singurul meu personaj pozitiv.
I.S. (razand in hohote, entuziasmat): Ha, ha, ha!!!
Excelent! Excelent, Danino! Asta mai zic si eu final! Ai gasit finalul!
E bun!
D.: Da, asa cred si eu. Plec. Noapte buna, baieti! (iese impreuna
cu Istrati. Pe coridor): Ma ajuti, Istrati, sa rescriu tot ce s-a vorbit?
R. I.: Vorbesti serios? Peste doua zile am examen. Am de invatat.
(intra in camera 156 dupa cafea)
A II-a zi:
D. (lui S): Nino, sa-ti citesc finalul…
I.S.: Iar ma iei? N-ai terminat? Il stiu. E bun.
D.: Nu e ala pe care il stii…
I.S.: Hai, bine, fie, care-i?
D.: Sa ti-l citesc (citeste replicile, spuse pe coridor, de el si Istrati)
I.S.: Si totusi, Istrati e un personaj pozitiv…
D.: Sunt de acord. Are doua examene picate, baiatul… Ce-om face noi?
De azi ne apucam de invatat.
I.S.: Da.
D.: Si noi suntem personaje pozitive.
I.S.: Vom vedea…
D.: Da. Ce va zice publicul? Am sa-mi notez iar replica asta. (scrie)
I.S. Iar incepi?!
D.: Ajuta-ma, te rog, nu-mi impiedica avantul. Sunt intr-o
febra a creatiei cum n-am mai intalnit…
I.S.: Bine, fie, dar asta sa fie ultima replica.
D.: Tot nu ma ajuti!
I.S.: Daca vei scrie ce-am discutat, vei rata finalul. Era mai bun cel
cu Istrati.
D.: Oare?
I.S.: Oare cum...
D.: Ce calambur! Esti cel mai mare calamburist pe care l-am cunoscut vreodata.
Ti-am spus asta de o mie de ori! Dar si eu, uneori, recunoaste...
I.S.: Termina.
D.: Termin. Sunt obosit. Hermina…
I.S.: Iar incepi?
D.: Ma semnezi si pe mine - nu vin - in condica, la practica?
I.S.: Da.
D.: Dac-as sfarsi asa piesa mea, am aparea amandoi personaje
complet negative.
I.S.: Nu suntem.
D.: Nu, suntem obositi. Aseara ne-am culcat tarziu. Chiar crezi
c-am fost absurd?
I.S.: Nu.
D.: Nu ma bucura deloc… Sunt sigur ca…
I.S.: O sa scrii acest lucru in piesa…
D.: Da, merita…
I.S.: Meritai oricum sa fii batut.
D.: Nu fi rau!
I.S.: Nu sunt.
D.: Nici unul dintre noi nu suntem…
I.S.: Asta cred ca e un final bun.
D.: Da, da o sa schimb numele personajelor, sa nu se supere Al. M….
I.S.: Crezi ca el e cel mai negativ?
D.: Nu, repet, nici unul dintre noi nu suntem rai. Toti m-ati ajutat.
I.S.: Ti-am spus, asta e finalul…
D.: Tu-mi dai ghes. Iti multumesc.
I.S.: Poftim mai bine un foc.
D. (aprinzandu-si tigara): Mersi. Apropo de tigara, am sa-ti recit
o poezie de-a mea, relativ la aceasta… Sunt curios sa vad ce parere
ai. Ce parere vei avea despre final…
I.S : Daca scrii si replica asta n-ai s-o mai termini niciodata…
D.: Nu, desi e scurta… (recita poezia):
Ceea ce-ti cer eu, iubito,
e ca niciodata sa nu ma
admonestezi, cand cer foc
unui trecator
si nici atunci cand
imi scutur tigara in ritm
de blues!…
R. B. (din pat): Dac-o mai citesti la multi, cu siguranta c-ai sa ne
innebunesti pe toti.
D.: Nu-i spiritual deloc; vreau ceva mai cu haz…
R. I. (trezindu-se): Hai, citeste-mi si mie, am auzit, doar asa, cate
ceva.
D: O sa-ti citesc…
Al. M.: Asta ne-a mai trebuit… De ce te-ai mai sculat si tu, mai,
Istrati, tocmai acum?
R. I.: Bucur m-a trezit.
R. B.: Tu mi-ai spus sa te trezesc, peste o jumatate de ora…
D.: Baieti, sunt de parere ca la anul sa stam iar toti intr-o camera.
Daca l-am avea si pe Horia cu noi…
Al. M.: Lasa-ma, nu ma omori. Nu mai vreau…
Replicile astea le-am scris intr-o noapte de 9 iunie a anului 1977,
ora 1,30, cu parerea de rau ca nu am reusit sa am un magnetofon sa inregistrez
si altele si, mai ales, in ordinea lor cea mai fireasca; cred ca
ar fi fost mult mai interesant, cuprinzand alte multe replici inteligente
ale colegilor mei. Ma gandesc si acum la Don Quijote si la printul
Maskin despre care, sper sa scriu cate o poezie (o voi scrie!)
Sper sa sune asa: (…) Nu, mai bine asa: (…) Ca la Odobescu -
"Pseudo Kinegetikos" (cap XII - "cel mai placut pentru
cititor")... Nu, mai bine asa: (...). O voi scrie. Nu, mai bine asa:
(...). (o voi scrie!). Si cand am s-o termin, am sa va anunt ca
suna asa: (...). Nu, mai bine asa: (...).
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . .
Piesa de teatru a iesit aproape o nuvela sau o schita - pana acum.
Toate personajele trebuie sa le reliefez bine. Fiecare cu caracterul sau:
Al. M.: savant, boem; R.B.: bun lingvist, uneori vulgar, bonom de multe
ori; I.S.: inteligent, spiritual; R.I.: da rar pe acasa, dar e baiat bun.
Poate-l "bag" si pe Cherciu cu obsesia lui pentru "igiena"
si dorinta sa de a dormi la timp… Pacat ca ideea de a scrie aceasta
"schita" mi-a venit doar acum, spre sesiune, si nu prea am timp
s-o fac cat mai reala. Sa nu uit discutiile de la masa (pariul cu
Iulica, ca voi "agata" o fata... in cantina) etc. Viata
de camin. Marian si cafeaua, si "dreptul roman" cu profesorul
sau, foarte pretentios. Mitica si poezia "dedicata" lui, impreuna
cu Petrone. Sperietura lui Mitica prin aparitia intempestiva a lui Stratan
la geam. Batutul in perete de catre Burgui, batutul cu mingea in
peretii adversi, zgomotosi. Cantatul sub balconul fetelor. Chestia
cu imprumutul cartilor de la Ion Caraba, de la B.C.U. Prietenul
Ion Baltag, zis "Toporel". Seby. Costumul de blugi, cumparat
cu 365 de lei. Ce voi face in sesiune? (Va voi tine la curent dupa
aceea). Sper sa fie bine, desi nu mi-e teama de ea.
9 iunie '77, ora 2,26
Plan roman : "Inainte de/ si/ primii mei doi ani de studentie"
Armata (o las la o parte, deocamdata). Eu - "Sergentul Miuta"
Anul I.
Examenul de admitere. Cazarea la unchiu' Paul, si nu la domnul Gigi Anghel,
din superstitie. Reusita. Inceperea cursurilor. Cuvantarea
d-lui I. Coteanu la deschidere: … "veti ajunge, unii, scriitori…".
Cazarea la "Panduri". Confuzia numelui la cazare: Piscu, Piscu,
Pascu. Cunostinta cu Aurel, oropsitul, si el ramas fara "camin"…
Calvarul din "Panduri": F. Toma, V. Diaconescu, I. Stratan,
A. Burgui… Ajutorul moral al fostului meu "camarad de arme",
Radu Dragomirescu si sedinta de camin la care acesta propune sa se joace
bridge. Relatii studentesti. Cunostinta cu Jong Yung, Li San Gan,
To Gon, rusoaicele Svetlana si Lena, Francesco. Sosirea lui Jong Yung,
la Panduri, intr-o zi cand eram de serviciu la poarta. Administratorul,
fricos si complexat. Mutarea in Grozavesti. Prietenia cu Jong Yung,
harnicia lui, colegialitatea, obsesia lui pentru igiena camerei. Caracterizarea
celorlalti: Jeng Dong Sen, Kim Su Bok, Sim Sun Ok, etc. Spitalul si boala
mea de rinichi. Cunostinta, la spital, cu Florica, pe care o voi regasi
mutata vis-à-vis de camera noastra, cu Ha, vietnameza. Teama comuna
de examene. Mutarea lui I. Stratan in Grozavesti si bucuria mea
pentru aceasta: "nu voi fi singurul student roman exilat!"
Inchegarea prieteniei cu el. Sosirea lui tarzie, la miezul
noptii, cand eu ii ofer de mancare si cand fumam
tigari, cateodata, "ca negrii"…, altadata numai chistoace.
Aparitia lui Fifi. Dezinvoltura lui. Un adevarat sportiv. Examenele si
profesorii: doamna de la slava veche, domnul C. Dominte la lingvistica,
doamna Verona, domnul I. Rotaru si calinescianismul, domnul E. Marinescu
si seminariile "ermetice", incarcate. Elena Dogaru, colega,
si "evolutia" ei. Francesco si tigarile bune - cum m-am apucat
de fumat pe semestrul al II-lea (vezi si Stratan + eu in Grozavesti).
Administratoarea de la camin si rautatea ei; fire inchisa. Cunostinta
cu Luigi Contrino si ciudateniile lui zoologice: broaste testoase, serpi,
soparle. Aparitia lui Michele. Fabian. Vietnamezii: Lai, De, Vin,
Fong, Ha, si coreeni: glumele spuse de/ cu acestia. Cum voiam "s-o
casatorim" pe Zoita cu frumosul coreean Jeng Dong Sen. Venirea vietnamezilor
de la Cluj si "indragostirea" mea de Ha Tinh Oann ("Rossignol").
Spectacolul de la Casa Studentilor "Grigore Preoteasa". Seminarii
dupa vacanta. Domnul Tr. Podgoreanu si stilul lui pedagogic la filozofie…;
vezi si prima lucrare data, despre "eul liric" si filmul "Lanturile"
- referire la domnul P. Ruxandoiu, domnul Em. Vasiliu, domnul D. Pacurariu.
Doamna Forascu. Doamna Diaconescu, domnul Angelescu si folclorul lui Propp.
Cum eram atrasi si totodata cam speriati de fonologie, folclor; involutia
la franceza, pe care consideram c-o stiam mai bine in liceu. Sesiunea
din vara. Vacanta mare. Marea, litoralul si poloneza Ann.
Anul II
Jong Yung si primirea mea, dupa vacanta, de catre colegii coreeni. Dificultatile
privind cazarea. Eu, un fel de paria al cazarii. Induplecarea administratoarei,
cu ciubuc. Sosirea doctoranzilor coreeni: Dr. Huan, Kim Duk Bog etc. Invatarea
limbii romane de catre ei, cu ajutorul meu. Lipsa lui Stratan si
a Floricai. Lupta pentru a ramane la Grozavesti si examenele. Prietenia
mea, in ultimul timp, cu Michele. Noii colegi de camera ai lui To
Gon si Jeng Dong Sen, romani, dar nereeditarea frumusetii primului
an, cand toti eram uniti. Cunoasterea Lidiei, apoi a lui Jeny. Chefurile
si discotecile. Ruperea prieteniei cu Aurel, inca de cand
eram in Grozavesti. Pusa si omul nepotrivit pentru ea: Cornel. Apoi
Luigi si buciumul; barba sa imensa, trabucul sau, alte ciudatenii ale
sale. Prietenia cu Jeny. Scoala: doamna Codreanu si filosofia. Mesele
din Grozavesti. Acomodarea, pentru o perioada, la Panduri. Mutarea mea
la "6 Martie", dupa examenele din primavara, cand dormeam
fara lenjerie din cauza lui Iorgovan si-a cerbiciei lui. Intalnirea,
pe holul Facultatii de Drept, cu Horia Tabacu. Examenul de ghizi. Revenirea,
din cand in cand, la Grozavesti - nostalgia mea pentru
acest camin. Ion Cherciu, Al. Musina, Ion Stratan, Romulus Bucur, Marianii,
Mitica, Petrone, Iulica, Seby, Toporel, Polski, Dan, I. Caraba. Cititul
si recitarea "Gamelor" mele, de catre mine, intr-o noapte,
cand eu am crescut, cred, in ochii lui Stratan si ai lui Al.
Musina, ca poet. Noaptea aceea de neuitat. Cenaclurile de la camera 154.
Discutiile despre poezie. Toti eram cu adevarat poeti. Apropierea examenelor.
Incetarea legaturilor cu Jeny. Zinuca Bencau si Stancu Constantin,
fosti colegi de liceu; vizitele lui, atat in Grozavesti, cat
si la Panduri. Vizitele mele duminicale la unchiul Paul si tanti Melanita.
Cutremurul si Michele, si Elisabeta Lasconi (sa nu uit de Lucian!). Vacanta
fortata - evacuarea - din cauza cutremurului. Cunoasterea Elenei. Temperarea
mea erotica si cresterea dispozitiei pentru scris. Costumul de blugi.
Roman Istrati, Ion Cordos, Horia Simionescu. Practica la "optionalul"
de dramaturgie: "Gaitele" si Kiritescu. Cititul masiv din Shakespeare.
Dumitrescu Laurentiu. Apropierea examenelor. Calambururile cu Nino. Radu
Chintila, Radu Calin Cristea, Cornelia Banica si salutul "japonez"
in biblioteca. Pana Ioana. Reusita la examenul de ghizi O.N.T. Adriana
Marinescu. Scrierea piesei mele de teatru absurd, de unde ar fi trebuit
sa pornesc, poate romanul, pentru ca ea, piesa, a fost resortul lui. Profesorii
pe al II-lea semestru: domnul Marta, domnul Berea, domnul V. Ciobanu (excelent!),
doamna Sanda Rapeanu si franceza structurala, domnul Florin Manolescu,
domnul Cristescu si "evolutia" lui la referatele de economie
politica. Sportul: fotbalul, dar mai ales baschetul cu domnul Zorian (asta
inca din primul an). Arabii, negrii si curvele. Al Gabani si Jaffar,
sudanezii si coreenii: Kim Huan Zu, Li Yun Ghil, Kim Ciun Pom. Seratele
de la clubul studentilor sovietici. Ofelia, iugoslava romanca. Escapadele
galante ale lui Nino. "Jocul" de-a/ cu Florica. Ping-pongul
si clubul facultatii. Barul de la arhitectura. Practica de vara la B.C.S.
si la liceul metalurgic. Lacul Tei. Sanda Popazu si Mariana Linieru. Oniga
Nicolae. Doamna profesoara si bibliotecara Stan. Doamna Stroe, secretara
facultatii noastre. Epistolarul cu Miuta si sistarea corespondentei cu
ea. Cursul de ghizi. Frecventarea teatrelor, a Operei, mai tarziu.
Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" si Gabi Gheorghe. Revelionul
la Daniel Cornea, varul meu Nutu si Zarnestiul. Cantaretele de la
Opera. Zgomotul metroului, neterminat inca, in Grozavesti.
Augustin Boitan. Pastila Adrian. Calatoria cu trenul spre Brasov si dinspre
Brasov spre Bucuresti: Heddi, apoi "chimista". Cel care fusese
in Germania si profesorul. Adrian, prietenul lui Nino, care dorea
"sa dea" la Conservator. Calatoria la Giurgiu si gentiletea
celor de aici. Vizitele surorii mele, Claudia. Cum m-a sustinut tot timpul
moraliceste si material. Simpatia sincera a colegilor coreeni pentru ea
si pentru familia noastra. Eu, Arthur Silvestri si nuvela "Ma chemau
pasarile". Canadianca Josette si iugoslava Maria. Betia, dupa meciul
de fotbal de la Panduri cu domnul Podgoreanu si ceilalti, la Radu Calin
Cristea acasa. Batrana sa gazda si aforismele sale "celebre".
Festivalul "Cantarea Romaniei". Bulgarul Arso Tosev
si invatatul. Oprea Corina si condica de prezenta; jurnalul si madam
Stroe. Tatiana Visescu sau stapanirea de sine sau ingamfarea.
Meciul de tenis Nino-Fifi. Grecoaica de la etaj si portocala. Serenadele
de sub balcon, la gagicile de la "6 Martie".
9 iunie 1977
Al. M. (trezindu-se la ora 11; canta): "Am intrat in
istorie calare"…
D.: Pe ce? Pe cal sau magar?
Al. M.: Pe cai. Pe cai romanesti (sculandu-se): Daca nu ma
crezi, poti sa mi-o belesti…
D.: Beliamin Franklin...
R. I.: Maine ce-i? Vineri? Am examen. Am citit doar trei cursuri…
Sambata vine Adrian. O sa tragem un chef zdravan… Si diseara
ma duc la cenaclu. ("Amfiteatru" - n.a.)
D.: Mai bine invata…
(Al. M., care iesise pana la toaleta, revine)
D.: Ce faci, batrane urs?
Al. M.: Ma gandesc la acele vremi… (Vazandu-ma ca scriu
in caiet): Sa nu-mi spui ca scrii in caietul tau diabolic.
D : Stii ca vreau sa fac un roman din piesa mea, Sandule?
Al. M.: Te rog nu-mi mai spune nimic. M-ai imbolnavit. (sta intins
in pat si citeste ceva.)
D.: Ce citesti, Sandule? (Sandu nu raspunde, ca de obicei fiind foarte
concentrat in lectura; repet): Ce citesti, Sandule?
Al. M.: "Civilizatiile vechiului Orient".
Eu trebuie sa plec; am intalnire, la 11,45 cu domnul Vicu
Mandra, si e deja 11,20. (Intra un baiat care intreaba cine
e Stratan Ion.)
R. I. si Al. M. (intr-un glas): Nu-i aici. (Al. M. adauga): Cred
ca-i la scoala...
D. (ghicind): Cum arata?...
Baiatul (doar atat): Ofelia…
Plec la toaleta sa ma spal pe maini si pe fata. Sa ajung la timp!
Ies. Ma intalnesc cu Ioana Pana care-mi zice s-o semnez si
pe ea in condica, daca n-au semnat-o fetele... Voi fi un personaj
negativ daca fac asta, dar o s-o fac, e fata buna, nu merita sa aiba absente.
Ajung pe trotuar. Langa mine, o fata asteapta si ea sa treaca masinile.
Si se vad troleibuzele venind: mai am 15 minute la dispozitie. Insa
un troleu e "88", circula numai pana la "Kogalniceanu"…
In sfarsit, convoiul de masini se sfarseste, traficul
se usureaza. Apare un "84". E bun. Ma urc in el printre
primii. Dar nu scot bilet. Nu mai am bani. Mi-am luat costum de blugi
bulgaresti cu ei. Mi-e teama de taxatoare; nici nu ma uit la ea, desi
ar trebui s-o privesc curajos in fata, ca si cand totul ar
fi in ordine. Nu ma observa. Cineva ma impinge de la spate.
Nu vreau sa avansez, pentru a nu trece prin fata taxatoarei si ca sa observ
daca nu se urca vreun controlor "cu insigna". Pana la
"Kogalniceanu" nu am probleme. Nici aici nu se urca nici un
controlor. Doar o doamna in varsta incearca sa-si faca
spatiu pentru a trece pe langa mine; ii fac loc "sustinandu-ma",
pentru a nu atrage atentia taxatoarei care, de altfel, habar nu are ca
ceva nu e in regula cu mine. Ce atata filosofie, imi
zic, pentru un bilet?! Nu am de ce sa ma prind cu mana. Imi
sprijin stanga de tavanul troleibuzului, pe care il apas,
ca sa nu deranjez pe cei din jur. Noroc ca la Cismigiu nu fusese semaforul
pe rosu. Ne apropiem de Universitate. La "Kogalniceanu" se urcase
o fata cu ochelari. Imi place. Se uita inapoi. Nu stiu ce
vede intr-o masina. Face o grimasa. Nu-mi mai place. In sfarsit,
ajungem la Universitate. Respir usurat. Semaforul e pe rosu. Trebuie sa
mai astept putin. Lumea se grabeste sa treaca si ma impinge spre
trotuarul celalalt, inainte ca sa apara culoarea verde. Nu e nici
un militian. Si chiar dac-ar fi! Pe la mijlocul strazii, ma izbesc de
Corina, sefa de grupa. Imi raspunde cu un suras. Ah, dac-as
avea un aparat care sa-mi inregistreze gandurile, sau macar
dac-as avea o memorie extraordinara. Sa nu uit nimic din aceasta zi. Azi-noapte
m-am culcat pe la 2,30, obosit si intoxicat de prea mult tutun. Vis-à-vis
de fosta papetarie, "M. Eminescu", inca si acum un grup
de curiosi expertizeaza ramasitele cutremurului. Nu stiu daca asta ma
enerveaza sau nu. Intru pe la matematica. Usa se tranteste in
urma mea, ca de obicei. Mi-e jena sa nu auda portareasa si sa-mi atraga
atentia. Poate as da vina pe altcineva, care tocmai intra dupa mine, si
usa se tranteste cu putere, din nou. Pe culoarul care desparte Facultatea
de matematica de cea de romana, nici un cunoscut… In
fata sediului A.S.C., Catalina M. si Arthur Silvestri, cocotat pe pervazul
ferestrei. Ii salut. Nu stiu de ce mi se pare ca el se eschiveaza
sa dea ochii cu mine. Doar imi spusese candva ca sunt o adevarata
surpriza pentru el, ca sunt un excelent prozator. Asta datorita primei
parti a miniromanului meu "Ma chemau pasarile". Partea a doua
nu l-a mai entuziasmat asa de tare, ca atunci cand a venit pe coridor,
imi amintesc, si mi-a zis : (…) etc. Nu stiu daca are dreptate.
Ajung in hol. Nici un cunoscut. Dar e lume multa. In fund,
spre aripa stanga, Francesco Gerardi sta, alaturi de bulgarul Arso,
pe bancheta si fumeaza. Ma apropii de ei.
- Salut! … Da-mi o tigara! (ii cer lui Francesco)
Francesco: Daca te duci sa vezi daca a venit Vicu Mandra…
- Da-mi o tigara, te rog, insist eu…
Francesco: Daca te duci sa vezi daca a venit… Arso rade.
Eu (impaciuitor, desi mai aveam cateva "Carpatiuri"
in buzunar, insa jinduind dupa un "B.T.", de care
fumeaza F.): Bine, ma duc…
Si ma duc. Lume multa la secretariat. Se apropie examenul de admitere
si e normal sa fie aglomeratie. Apoi, mai e si invatamant
de partid. Intru la Catedra de istoria literaturii romane contemporane,
care e aproape plina. Doamna Stroe, secretara "ma ajuta" s-o
intreb daca a venit domnul Vicu Mandra. Mi se raspunde ca
nu a venit, dar ca e asteptat. Bine, mai asteptam. O vad pe Tudor Mihaela
care-mi imprumutase caietul de franceza, acum cateva zile.
Tin sa-i multumesc inca o data, intreband-o ce face.
- Astept pe cineva, imi raspunde.
Plec la Francesco.
Eu: N-a venit inca… Da-mi tigara…
F.: Daca n-a venit…
Eu (perseverent): Da-mi tigara... Arso ma priveste putin instigat, cred;
rade. Francesco imi da un "B.T." si, amabil, ca
de obicei, imi ofera si foc de la bricheta lui "minunata",
pe care i-am apreciat-o intotdeauna…
- Stii, Francesco, ii zic, scriu cel mai mare roman care s-a scris
vreodata. Asa se va si intitula.
F. (lui Arso): Glumeste…
Eu: L-am citit recent pe Shakespeare. Tot… Arso rade in
continuare. Apare Avia.
- Stii ca s-a schimbat data restantei la Istoria filosofiei? ii
anunta ea lui Francesco. Eu cred ca nu prea pot s-o suport, de aceea nici
nu ma voi baga in discutia lor.
F.: Serios? Pe cand?
A.: Pe 29.
F. (il privesc cu compatimire): N-am invatat nimic pentru
examene. Absolut nimic.
A.: Nici eu.
Nici eu (in gandul meu).
Si F. cu A. discuta despre examene. Nu stiu ce-au mai zis. Pacat ca nu
am un magnetofon sau un casetofon ascuns pe undeva, ca sa inregistrez
toata convorbirea. Amandoi stau pe bancheta. Mai e si o d-na langa
ei. Le zic:
- Faceti-mi si mie loc! Francesco se scoala. Stai jos, imi spune.
- REfuz, am zis eu… gandindu-ma la una din poemele-"Gamele"
mele, pe care F. inca nu le cunoaste. Ma aplec spre Arso, lasandu-ma
apoi in genunchi.
Eu: Ce mai faci, Arsolino?
El: Pana n-a venit la scoala… Stii ce-am discutat marti cu ea? Mi-a
promis ca-mi va aduce bibliografia la "limba rusa contemporana".
Eu: Nu cred ca vine azi la scoala. M-am intalnit acum o jumatate
de ora cu ea la camin. M-a rugat "s-o pun" eu prezenta.
Arso: Ma doare capul…
Mie imi pare rau ca nu am un antinevralgic sau un algocalmin la
mine sa-l ajut. Arso arunca pachetul de tigari cu "State Express",
pe care-l vazusem de cand venisem. Nu e de mirare ca nu m-a servit
din el. Era gol. Acum imi dau seama!
Radu Comanescu, cu mustata si nebarbierit, se apropie de Avia si Francesco.
Il aud ca se plange si el de examene, ca ar fi multumit cu
un 5 sau un 6 la "limba engleza contemporana".
Portareasa se apropie de o domnisoara care "campa" langa
Arso. Banuiesc, si banuieste (portareasa) ca fata nu e studenta. Portareasa
ii atrage acesteia atentia ca asteapta de mai mult de o ora, si
ca ar fi mai bine sa plece! Intervine un baiat, care statea in picioare
langa d-ra. Cred ca nu era nici el student. Si mai cred ca a incercat
s-o imbuneze pe portareasa. Nu stiu daca a reusit, insa tinerii
au ramas "pe pozitie", in ciuda interventiei si a d-lui
prodecan Diaconescu, care insista si el ca tinerii sa paraseasca localul.
Dar tanarul se tine tare, refuza sa se conformeze. Admitere!?
Ce zarva! Ce de lume! E invatamant de partid. Cunosc pe multi
dintre profesori. Urca scarile spre secretariat doamna Zoe D. Busulenga.
Se intoarce peste putin timp. Se intalneste la trei
pasi de mine cu domnul Ov. S. Crohmalniceanu. Dialog. Ce n-as da sa aud
ce-si vorbesc. Sunt indiscret, stiu, dar ma gandesc la ideile pe
care si le impartasesc. Ma sprijin de bustul lui Eminescu. Imi
zic in gand: "Ajuta-ma, Eminescule, ca, daca nu o sa
pot scrie o poezie buna despre tot ceea ce vad eu aici, sa scriu macar
o schita, o nuvela si memoria sa nu-mi joace feste in lipsa unui
aparat "memorial minune". De trei ori ma rog in gand
in acest fel la Eminescu al carui chip incurajator, e sculptat
pe un soclu, in spatele meu, tangent la el. Trece domnul Nicolae
Manolescu, in costumul lui kaki. Imi place costumul. Imi
place si omul, desi nu-l cunosc inca decat de la TV. Dar imi
amintesc ca alaltaieri i-am dat buna ziua si mi-a raspuns. Ma bucura prezenta
lui, cum ma bucura si prezenta doamnei Z. D. B. si a domnului Ov. S. Crohmalniceanu.
Peste putin timp trece si domnul Ciompec, profesorul cu care am facut
practica anul trecut. As dori sa-l salut, dar n-am cum. Nu se uita spre
noi si pare grabit. La fel de preocupat pare si profesorul Tr. Podgoreanu
(de o problema filozofica, sau de sedinta de partid?). As vrea sa-l opresc
si sa-i spun ca scriu la cel mai mare roman, sa-i aflu parerea. Poate
se va ivi altadata ocazia...
Vlad Dumbrava, coleg de-al nostru, bun folclorist, frematand mai
mult ca de obicei (poate si pentru ca azi, la sedinta de partid se va
decide cooptarea lui in randul membrilor; ieri sau alaltaieri
avusese loc sedinta de an pentru propunerea ca el si Slavita Glisici sa
devina membri cu drepturi depline. Propunere votata in unanimitate,
desi lipsisera destui, se indreapta spre noi, sau mai bine zis spre
Francesco, cu care are nu stiu ce afaceri. Sunt buni prieteni. De cele
mai multe ori se duc impreuna, in "ferestre", sau
cand trag chiulul, la "Capsa", la o bere. Cred ca acum
sunt amandoi in criza de bani. De altfel, il si vad
pe Francesco facandu-si monetarul. Deduc ca are vreo trei lei. Putin
si totusi mult... Eu m-am imprumutat cu 75 de lei din doua parti,
de la Caraba si Bebe. Astept sa-mi trimita mama, zilele astea, ceva bani
de acasa. Ce sa-i faci, costumul de blugi, pentru care, de altfel, am
si fost congratulat de colegi! Vlad vine langa mine. Sper sa nu-mi
ceara bani! Nu, nu-mi cere. Se jeneaza, poate. Nu cred. Mi se adreseaza,
putin cam agitat:
- Piscule, vrei sa-ti fac cunostinta cu o fata din anul I, care a auzit
de tine ca esti un mare poet, desi nu ti-a citit nici o poezie pana
acum?
Eu ma gandesc cu drag la "Gamele" mele si la ultimele
poezii pe care le-am scris. Pacat ca nu mi le-a citit nici el. Totusi,
vreau sa-i fac jocul, desi ma indoiesc ca ar fi neserios. Asa sunt
eu, uneori prea tolerant cu oamenii.
- Vino, imi spune. Il urmez. Cauta, cauta prin tot holul,
apoi ma "trage" dupa el pana la sediul A.S.C. Deschide
usa unei sali de clasa, dar nu gaseste nici aici persoana.
- N-o gasesc...
- Fii atent, ii zic, lucrez la cel mai mare roman al meu si ce-ai
facut si ai zis va aparea in el. Vei fi un personaj "pozitiv"
pana acum, desi n-ai gasit-o. Rade. Ne intoarcem, dar
cand sa iesim pe usa care da spre lift, dam nas in nas cu
domnul Podgoreanu. Fie ce-o fi! Il retin:
- Domnule profesor, scriu cel mai mare roman al tuturor timpurilor. Ma
aflu intr-o febra a creatiei extraordinara. Spuneti-mi cateva
cuvinte ca sa figureze si ele in el. Se grabeste. Parasindu-ma:
- Daca-l scrii in preajma sesiunii ti-e fatal…
As vrea sa-l acuz si eu ca-i mai fatalist decat Conta, dar n-am
timp sa pronunt decat:
- Ma demobilizati…, caci intrase deja intr-o sala de seminar
cautand disperat pe cineva. Sunt multumit pana acum. S-a adunat
material pentru romanul meu. De nu m-ar insela memoria! Dar ce-o
sa mai fie! Eu si Vlady ne intoarcem la Francesco, care nu stie
despre ce e vorba. Imi zice:
- Du-te si mai cauta-l o data pe Vicu Mandra.
Eu (impertinent): Imi dai un "B.T."? Si-mi pipai in
buzunar cele patru tigari "Carpati".
El: Nu mai am.
Eu: Du-te tu, atunci… Eu am fost o data.
Imi aprind un "Carpati". Tot de la buna si scumpa lui
bricheta. Nu-mi reproseaza ca am tigari si ii cer lui. Se conformeaza.
Dar se intoarce cu acelasi raspuns pe care l-am adus si eu, si pe
care Vlad il prevazuse. Domnul V. M. nu aparuse.
- Nu-l mai asteptam, hotaraste Francesco.
- Reveniti pe la 13,30, intervine intelept Arso.
In timp ce Francesco si Vlad pun la cale ceva, eu il iau pe
Arso deoparte, indreptandu-ne spre iesire, si-i impartasesc
si lui faptul ca scriu la un roman. Dar nu-mi mai aduc aminte reactia
lui verbala. Tin minte doar ca a zambit. Unde este aparatul acela
dorit atata de mine! Il astept pe Francesco, care are "afaceri"
cu Arso. Aud pronuntandu-se cuvantul "casete". Nu
vreau sa fiu indiscret, ma retrag deoparte, dar Fracesco pleaca impreuna
cu Arso. Ma indrept spre scari. Trece pe langa mine o fata
din anul III (al carei nume nu-l stiu), de care era cat pe ce sa
ma indragostesc, prin anul I, cand eram bolnav cu rinichii,
si cand aveam impresia ca si ea ma place. Poate o fi fost doar compasiune!
Nu ma mai intereseaza; acum nu m-as mai putea indragosti de ea.
O urmaresc cu privirea. E bine facuta! Se indreapta spre Radu Comanescu,
ramas sa discute cu Avia. Tot despre examene? In fata usii de la
biblioteca, Jipa, de care as fi in stare mereu sa ma inamorez
(simt ca si ea de mine, dar nu stiu de ce n-o facem sau de ce n-avem curajul
sa incheiem o prietenie mai stransa!), ma ia tare:
- Acum se vine?
- Acum. Am venit sa semnez condica.
- Eu am semnat-o si pentru plecare, precizeaza ea.
O parasesc. Trebuie sa incetez odata cu bazaconia asta a mea, macar
pana termin sesiunea, sau macar pana termin cu Shakespeare.
De aceea intru in biblioteca, cu gandul sa ma apuc serios
de lucru. Uite-o pe Sanda Popazu cat de silitoare citeste! Uite-l
pe Radu Calin Cristea, la fel, cum conspecteaza! Trec pe langa el.
Nu ma pot abtine, si-i soptesc:
- Radule, lucrez la cel mai mare roman al secolului. Si tu vei aparea
in el daca-mi vei spune acum cateva cuvinte. Gandeste-te
bine, pentru ca ele vor fi scrise in "Opera Magna"…
Radu se gandeste bine si-mi tranteste: "Numai cunoscandu-te
pe tine insuti poti cunoaste pe altii". Eu ma asez pe scaunul
meu, nu departe de al sau si notez in caietul de literatura comparata
grecismul lui, in topica urmatoare:
Radu: "Ca sa cunosti pe altii, cunoaste-te pe tine insuti".
Nu sunt sigur daca am imortalizat exact varianta elena a lui Radu si as
vrea sa ma duc din nou la locul lui sa-l intreb excursul corect,
pentru veridicitate. Dar Radu paraseste biblioteca. Da, n-ar fi rau daca
as termina undeva romanul meu cu un cgnoti seauton. Om mai vedea! Trebuie
sa-l conspectez pe Shakespeare. Radu C. Cristea revine nu peste mult timp
cu Radu Comanescu. M-as duce sa-i spun si acestuia ca scriu cel mai mare
roman ce s-a scris vreodata, curios cum va reactiona, dar trebuie sa continuu
la "Cum va place". Inca o data, as dori sa sfarsesc
pe replica asta: "Cum va place", dar nu pot, nu rezist ispitei
si ma indrept spre R.C. Cristea, propunandu-i sa repete cugetarea.
Imi confirma:
- "Numai cunoscandu-te pe tine insuti poti cunoaste pe
altii".
Eu: Tu si grecii! Ar fi un bun final de roman…
Sa mai vedem… Conspectez la "Cum va place". Intra Ofelia.
Ma saluta.
- Te deranjez… Sunt bolnava… Vino pana afara, vreau sa-ti
spun ceva.
Ma conformez (din curiozitate, desi eu stiu ce are sa-mi spuna). Porneste
prima. Nu poate sa deschida usa… O ajut. Acum imi dau seama
ca e, intr-adevar, slabita:
- Vezi cat de slabita sunt?
- Da. (Si-n gandul meu: stiu de ce).
Afara, pe culoar, ma salut cu Radu Chintila. Dau sa-mi aprind si eu o
tigara. Ofelia:
- Hai odata!…
Eu: Vin. Un moment, te rog… Imi aprind tigara. Coboram
scarile.
Ofelia: L-ai vazut pe Stratan Ion? Il cunosti?…
Eu: Da. Locuim in aceeasi camera.
Vrea sa verifice daca intr-adevar spun adevarul:
- A venit de la Ploiesti? La ce camera stai?
Eu (coborand scarile in urma ei): La 154… Apoi, siret:
Nu stiu…
Ea (surprinsa): Cum nu stii?
Eu (convingator): Nu stiu. Am stat in sala de lectura de la camin
pana la 4,00. (Mint, de fapt, doar pana la 2,30)…
Am ajuns in hol.
Ea (inimoasa): Spune-i sa ma caute la spitalul "1 Mai", bulevardul
Delavrancea… Stii: i-am imprumutat niste carti si trebuie sa
mi le restituie.
In sinea-mi: Stiu ce carti, dar, hai, continua! Si ea continua:
- El mi-a spus ca m-a invitat prin tine la cercul de critica literara.
Eu: Cu tema "Nichita Stanescu si generatia tanara".
Ea: Da. Ce fricos!
Eu (tot pentru mine): Stie el ce stie… (Apoi): Stii, Ofelia, scriu
la cel mai mare roman, si vreau sa continuu cu tot tipicul… Dar pe
ea n-o intereseaza asta. Ea vrea sa stie totul despre Stratan. Simt asta
si, de aceea, o chestionez:
- La ce salon stai?
Ea: La 6. Ii spui?
Eu (sicanator): Daca-l vad…
Ea: Cum sa nu-l vezi?
Eu: Poate n-a venit de la Ploiesti…
Ea: Azi sau maine, spune-i, te rog, sa vina sa ma vada. Pare disperata.
Eu: Bine, ii spun, numai sa fie "acasa"…
Ea: Iti multumesc. Si ma saruta pe obraz. Pleaca. Plec si eu, cu
gandul nu la "Cum va place", ci grijuliu ca nu voi putea
reda replicile in acuitatea lor intreaga. Unde-i acel magnetofon,
casetofon sau aparat care sa retina conversatia? Ciné verité-ul?
Cine-i adevar(at)ul? A-de-varul…?
Ma intorc la biblioteca. In fata usii, inca, Radu Chintila.
Ii spun:
- Radule, sunt nebun…
El (sobru si nonsalant totodata): Si eu…
Eu: Stii, scriu la cel mai mare roman care s-a scris vre/o/data.
El: Si tu?
Eu: Da, Eu, sigur… Si vreau sa continuu si-i sa-i solicit o replica,
insa Radu zareste o cunoscuta, are o treaba cu ea: eu raman
cu impresia ca el nu e prea increzator in posibilitatile mele
literare (nu mi-a citit nimic!) si ca ma ignora putin, ca pe toti colegii,
de altfel, desi - am simtit - nu m-a "abandonat" niciodata,
dimpotriva, nutreste o oarecare simpatie pentru mine (vezi chefurile la
R.C. Cristea, ping-pongul, salutul "japonez" dintre noi, de
acum cateva zile, in biblioteca etc.).
Cu intentia de a ma apuca serios de treaba si de a termina cu Shakespeare
pana la 14,30, intru din nou in biblioteca. Intra si Daniela;
se intereseaza de Adriana Marinescu. Eu n-am vazut-o astazi pe A.M. Trebuie
sa trec pe la sectia de imprumut a bibliotecii sa iau "Gaitele"
de Kiritescu, pentru a desavarsi lucrarea de practica. Apare Vlad
si de asta data are curajul sa-mi ceara 10 lei. Am 10 lei, dar am si eu
nevoie de ei, sunt stramtorat financiar. Il mint: n-am un
ban. (Doamne, iarta-ma!) Ma crede. Vine, apoi, Francesco. Cu acelasi scop.
Cat as dori sa-l ajut si eu pe acest baiat! Dar nu se poate. Posed
doar 10 lei, si aceia sunt nevoit sa-i tin pentru zile negre. Ma roaga
sa indraznesc eu, sa incerc un impurmut de la Corina.
Le vad pe Sanda Popazu si pe Nadia Dumitru stand de vorba. Ma dirijez
spre locurile lor si le intreb daca nu dispun ele de 10 lei pana
saptamana viitoare. Nadia a avut 20 de lei pe care insa i-a
cheltuit pentru o carte. Il conduc pe Francesco afara, dezamagiti
amandoi. Pe ce-o fi vrut sa-i cheltuiasca? Dar ce nu poti face cu
ei? Sa bea o cafea imreuna cu Vlady,… la "Arhitectura",
sunt sigur.
In strada, o surpriza placuta: Constanta Brasoveanu. N-am vazut-o
de mult, de vreo luna.
Eu: Ce bine imi pare ca te vad! De ce-ai lipsit atata?
Ea: Si mie imi pare bine ca te intalnesc. Am fost bolnava.
Eu: Si acum te simti mai bine?
Ea: Da.
Eu: Ti-ai scurtat parul… Ce bine-ti sta!
Ea: Multumesc. Nu m-ai vazut tunsa pana acum…
Eu: Nu, daca ai lipsit atata!…
Ea: Ce era sa fac? Nu stiu cum o sa mearga cu examenele…
Eu: Nici eu.
Ea: Eu am si doua restante.
Eu: Apropo, vezi ca mi se pare s-au schimbat datele de sustinere a examenelor
de dialectologie si istoria filosofiei.
Ea: Serios?
Eu: Sa te duci la secretariat, sa te interesezi.
Ea: Da. Multumesc ca mi-ai spus. Am restanta doar eu si A. M.
Eu: (paca incurajand-o, ca oricare "bun roman"…):
Mai sunt si Ioana Pana si Arso.
Ea: Da? Nu stiam. Scoate un pachet de tigari ("B.T.") si, desi
vede ca fumez, imi face cadou jumatate din el, oprindu-si vreo patru
tigari.
- M-ai nimerit bine, chiar nu mai aveam…
- Ia-le si pe astea, insista ea, dandu-mi inca trei din ele,
oprindu-si in final numai una. Si eu o bucurasem candva cu
un pachet de "Golden Deer", cand nu avea o letcaie. Era
foarte darnica si o indrageam pentru asta. Mi se pare foarte frumoasa
azi.
Repet: Ce bine-ti sta tunsa!
Ea (modesta): Ma magulesti…
Eu: Nu, adevarat vorbesc.
Trece Nic Iliescu, care, sunt sigur, imi va cita iar dintr-o "Gama".
Si intr-adevar, se pronunta: "LAptele e un aliment sine qua
non". Nu stiu ce crede el. Nu stiu daca el stie sau nu ca ma maguleste.
Dar pe mine ma maguleste ca ma citeaza. Profit de ocazie si-l provoc:
- Nic, ce parere ai? Scriu cel mai mare roman al tuturor timpurilor. Zi-mi
cateva cuvinte, sa te "bag" si pe tine in opera.
El ma atata prompt (nici nu ma asteptam la altceva): "Esti
un tampit…" Si pleaca. Eu, gandindu-ma la calamburul
facut aseara de Horia si Al. Musina, ii strig: "Sunt nascut
langa Tampa, dar asta nu inseamna ca as fi cronofag".
Rade hatru. Precizez: de fapt, m-am nascut la Lupeni, deci
ar fi trebuit sa fiu vanator de lupi… Ma intorc spre
Constanta si-i marturisesc:
- Constanta, sunt nebun sau genial…
Ea (aparandu-ma, parca): Esti genial…
Eu (perseverand, diabolic): Vorbesc serios. Scriu cel mai mare roman
al meu. Si replicile tale vor figura in el. Pacat ca nu avem un
magnetofon sau casetofon sau alt aparat ca sa le retinem.
Ea (ingenua): Poate fac eu rost de un casetofon.
Eu: Nu. Vom fi complexati de prezenta lui…
Ea: Nu, stiu sa fac in asa fel ca sa nu fim…
Eu: Nu, serios. Mi-e frica sa nu ajung la Spitalul 9. Nici nu pot invata
ca lumea pentru sesiune.
Ea (intarind): Te paste geniul. Ti-am citit asta in privire
acum patru minute.
Eu (jucandu-ma verbal cu ea): Da?
Ea: Ma mir ca n-ai observat.
Eu: Am observat, dar am vrut sa-mi confirmi…
Ea: Si cum ai sa-l scrii?
Eu: Notez orice replica, a oricui, anchetez, intervievez, nu neaparat
la modul misto, dupa aceea scriu impresiile mele. Ce parere ai de metoda?
Ea: E buna.
Eu: Constanta, serios, crezi in posibilitatile mele, ca voi fi in
stare sa-l scriu?
Ea (cu farmec, ca de obicei): Cred.
Eu: Dar hai sa vorbim despre altceva…
Ea: Sa nu uiti cartea de la "imprumut", pe care ai luat-o
pe numele meu.
Imprumutasem acum vreo doua luni, pentru "Toporel", "Nuvele"
de Vlahuta pe permisul ei.
Eu: O voi duce maine.
Ea: Pe Adriana n-ai vazut-o?
Eu: Nu. Te cauta si ea, ieri. Tu te-ai semnat in condica?
Ea: Nu. Fa-mi tu, te rog, serviciul asta…
Eu: Bine. Dar imi iei si tu pe numele tau "Gaitele" lui
Kiritescu?
Ea (cu parere de rau sincera, de care nu ma puteam indoi): Nu pot,
zau, nu pot, am luat azi cinci carti, si nu mai pot… Ti-as fi luat
si tie...
Eu: Nu-i nimic, poate gasesc pe altcineva.
Ea: Deci ma semnezi… Vrea sa plece.
Eu: Da, fii sigura. Ne despartim.
Ea: Pa!
Eu: Pa! Multumesc inca o data pentru tigari. Si coboara treptele.
Intru iar in biblioteca. O semnez. Apare Florascu Mihaela, care
se semneaza si ea. Nu mi-a adus nici azi caietul de franceza. Se scuza.
Nu-i nimic. Imi va face un serviciu pentru asta: "Gaitele"
lui Kiritescu. Ezita: are prea multe carti imprumutate; dar pana
la urma accepta. Imi iau geanta si mergem impreuna la "imprumut".
Ii multumesc. E foarte amabila, vesela mereu.
- Mergi la masa? o intreb.
Ea: Da, mi-e asa foame…
Eu: Vrei sa vin si eu cu tine?
Ea: Da.
Coboram. Iesim pe la matematici...
Eu: Mergem pe jos?
Ea: As prefera cu masina. Ma strang sandalele, si abia astept sa
mananc ceva.
Eu: Bine, daca asta-i situatia… Dar platesti biletele…
Ea: Ei, platim! Ne urcam si stam cuminti.
Fugim si prindem un "92". Ne tinem de bara din spate.
- Fii atenta, zic, sa nu urce vreun controlor… Are insigna.
Ea: Numai tu si Pana cobiti…
Eu: Masoara-ti cuvintele. Scriu cel mai mare daco-roman al meu si vei
aparea si tu cu vorbele tale in el. Pacat ca n-am un mag sau un
cass, sa le inregistrez. Un baiat asculta la noi. Pesemne daca m-a
auzit ma crede si el putin sarit de pe fix. Sau daca m-ar cunoaste mai
bine, prea pe fix. (Pre/fix…). Urmaresc semafoarele. Si la "Romarta",
si la Cismigiu sunt pe verde.
Pandesc cine se urca la "Kogalniceanu". Tot de grija controlorului.
Nu-i mai spun nimic. Inainte de a ajunge la "Hasdeu" imi
arata un troleibuz aflat intr-o coliziune cu o masina.
Trecem de "Hasdeu" si, deodata, in fata statiei Peco,
troleul nostru franeaza busc, proiectandu-ne in fata.
Mai bine ca s-a oprit aici! Coboram.
- Vom fi personaje negative pentru moment, in romanul meu, zic.
Am calatorit fara sa platim.
O luam pe la Facultatea de drept. "E mai umbra pe aici", remarca
ea.
- Eu ma duc sus ca sa-mi las geanta in camera. Si, pentru mine insumi,
ca sa nu fiu acuzat de microbofobie, si: "ca sa ma spal bine pe maini".
Asta era "scenariul" meu. Urcam mai intai in
camera. Imi lasam geanta, ma "deratizam" ibraileanic si
apoi coboram la cantina.
- Bine, zice ea. Urc si eu la mine... Iti aduc si caietul…
- OK!, ne intalnim la masa. Sper sa nu innebunesc pana
atunci. Rade. Ea o apuca pe trotuar, eu pe aleile cu pietris. Pe
scari, Stratan. Il anunt ca l-a cautat Ofelia. Nu pare incantat.
Ma urmeaza in camera. Istrati confirma ca l-a cautat Ofelia si de
dimineata. Dar Nino nu avea rabdare sa-i deapan intregul story.
Il/o va citi candva, poate, daca va aparea romanul. Ies. Intru
la baie. Ma spal pe maini. Cobor. Pe alei, pe banci: grupuri de
mai mult sau mai putin indragostiti. In cantina o caut cu
privirea pe Mihaela. Apuc tava. Ma asez la rand. Meniul: mamaliguta
cu smantana si branza, tocanita cu carne, si felul trei,
o prajitura cu crema (amandina?). Sunt pe punctul de a prezenta cartela,
cand apare Florascu. Se instaleaza inaintea mea (e permis
- intre cunoscuti; nimeni nu protesteaza). Ne asezam la prima masa
de langa ghiseu. Nu prea am pofta de mancare, dar am nevoie
de calorii ca sa pot scrie diseara. Ea imi ofera o jumatate din
portia ei de mamaliguta.
- Sa specifici in roman ca ti-am oferit din mancarea mea.
Ii multumesc si-i promit ca asa voi face. (Dupa cum se vede - n.m.).
Ducem tavile cu farfuriile. M-am ridicat primul. Impolitete? Am citit
codul manierelor, cand eram in scoala secundara. Mai degraba,
criza de timp, ma justific in sinea-mi. As vrea sa duc si tava ei
la ghiseu, dar si-a dus-o deja elle-même. Iesim, ca doi buni prieteni.
Imi inmaneaza caietul, multumindu-mi pentru el. Ii
urez sa-i fie de bine si, din nou, pe alee.
In lipsa magnetofonului, casetofonului sau a altui aparat care sa
inregistreze totul, cele ce vor urma vor suferi poate mai mult de
culoarea lor veritabila, deoarece le-am tran/scris dupa trei zile, dar
daca totul va iesi cat de cat bine, voi fi si eu merituos,
pe-aproape de verosimil.
Asadar, de la masa din nou pe alee. Ma gandesc, nu ironic, ca in
camera voi da iar de/ peste colegi inteligenti, dialogand sclipitor;
doar ramasesera acolo Stratan si Bucur si, poate, intre timp, or
fi campat si Al. Musina si R. Istrati.
Si, intr-adevar, de cum imi bag nasul in camera noastra,
o adevarata "Alice in tara minunilor", Stratan ma interogheaza
satrapic:
- Unde ai fost? La masa? Banuia el ce banuia.
- Da. Am mancat foarte bine, il alarmez eu.
Iritat, ma intreaba ce ora e. Trei fara un sfert. Se precipita si,
hus! pe usa, eu ramanand cu regretul ca in felul acesta
am fost privat de cel putin o replica de marca.
Pe pat gasesc un aviz postal. Primisem bani. Si o scrisoare. E de acasa.
Si o vedere. De la cine o fi? E de la Elena M. Datata 3.06.1977. Rasnov.
Are un scris frumos: "Impreuna cu o raza de soare, te imbratisez,
multe sarutari si mult, mult succes! La buna revedere, E.M." Adresa
mea este exacta. Ilustrata e cu Poiana Brasov. Hotelul "Bradul",
foto: I. Oprea. Ed. Meridiane. Arta Grafica. Deci nu m-a uitat. Deschid
apoi nerabdator scrisoarea. E conceputa de mama. Ii cunosc atat
de bine scrisul si-l iubesc atat de mult. E datata 6.06.1977.
"Draga Danut,
…………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………………………….........................…"
Imi pare rau ca ticu nu se simte prea bine. M-as bucura nespus sa
vina mica la Bucuresti, chiar si acum, cand sunt in preajma
examenelor si am atata de invatat si de scris la romanul meu.
M-as bucura sa vina ticu si unchiul Stefan, sa-i revad pe toti si sa le
fiu ghid bun prin Bucuresti.
Deci, interpretarea scrisorii de la mama. Inclusiv adresele si data postei.
Odihna de dupa masa. Auzitul fragmentar al discutiei camarazilor mei de
camera despre Nichita Stanescu (vezi si Conferinta Uniunii Scriitorilor
si "Luceafarul"…), despre D.M. Ion. Seara scriu. Afisul
lui Bebe cu "Nu se fumeaza in sala de lectura!" Intoarcerea
baietilor de la cenaclu - luni. Cenaclul ad-hoc din camera noatra si Florin
Iaru. Acesta imi scrie pe coperta unui caiet "cine nu-l cunoaste
pe Piscu moare sarac".
A doua zi: Banii de la posta. Gafa mea cu "Cico". Lozul in
plic. Facultatea: Stratan: "Unii, culti, altii, desculti". Semnatura
in caiet. Cumpararea "Povestii cu doua necunoscute". "B.C.U."-ul
si Ion Caraba. Mi-a adus cartile. Propunerea lui de-a locui cu el la anul
- a primit casa. Lecturi. Vlad si "cofetaria". Cercul de dramaturgie.
Sunt flatat. Masa pe doua cartele: a lui Caraba si a mea. R. Istrati a
fost "evaluat" cu 9 la examen. Ce e scris pe peretele din camera
noastra (cu creionul, autor R. Istrati): "Hai Romanul!", "Traiasca
Romanul!". Meciul de tenis: Romania - Anglia si vocea placuta
a comentatorului la difuzor, si calma. Imprumutul banilor, lui Burgui.
Rambursarea banilor la Bebe si Caraba: "Esti un om". Introducerea
poeziei cu "Trambulina". Unii…, altii… ma apreciau.
R.I. in mod sigur ma admira sincer etc. Michele si revista. Scriu
pana la ora 8,00. Apoi Shakespeare. "Zica lumea orisice…"
(…) Cel de la drept. Discutia cu el: sa abandonez sesiunea si sa
scriu.
A treia zi (sambata): Troleul, pe la 11,00. Gabi Gheorghe. Biblioteca.
Ioana Pana, Adriana si con-vorbirea noastra despre O.N.T. "Imprumutul";
Ion Ghica. "Confuzia" celei care lua carti de la "imprumut"
si studenta de la f.f. Doamna Stroe si parul (meu, cu chica!).
Cel de la italiana si tipa din anul III: "Ma fac frumoasa pentru
femei". Lume multa in curtea interioara a facultatii: perioada
examenelor. Dupa-masa dorm. Cordos. Lecturari. Biletul pentru Romy. Horia
si "lauda" mea. Miroase a bine? Romy si fratele. Nino Stratan
e la meci. Sosirea lui "Toporel". Vizita la unchiu' Paul, in
Berceni. Tramvaiul 12. Masina 31. Familia Morcovescu impreuna. Mircea
(intampinare): "Ai privit vreodata un fluviu in
fata?" Eu: "Da, Dunarea, la Giurgiu…". El: "Dar
din lateral?" Eu: "Nimic". Cozonacul, dulceata de visine
ale matusi-mi Melanita. Motaiala lui unchiu'… TV si "Cantarea
Romaniei"! Reintoarcerea la camin. Ora 21,00 la cantina.
Dan Lupu si uitarea gentii… Capul in nori. Romeo sa ma trezeasca
la ora 23,00. El: "iar tu pe mine la 24,00". Sunt frant
de oboseala. Dorm. Trezirea. Eu: "Voi merge la New York…"
Stratan: "Cand?". Eu: "Vezi «Un serif la New
York»", serialul...
A patra zi (duminica): discutii sarmante, provocatoare. Adrian, si el…
Personaje "+" (pozitive). Stratan: "Wassermanul «+»
pentru tine…". Eu: "Pentru tine as dori sa fie «-»"
(minus). Imi aduc aminte de geanta. Plec din camera la sala de lectura
si scriu la roman o jumatate de pagina + planul de mai sus. Spre cantina.
Ioana Pana si-a pierdut si ea geanta, imi comunica ea de la balconul
fetelor. Jean Corbeanu. Sala de mese si "biroul". Fasul
meu. N. Stanescu. Sosesc dupa ce mi-am aprins tigara de la cihibritul
"Capitanului", ce-l tinea la ciorap. Scriu. Gelu "Polski"
si lucrarea lui de diploma. "Cate pagini ies de aici?"
Pleaca la masa. Scriu. Ce-ar fi sa-i trimit si lui Geo Dumitrescu ("Index")
o scrisoare in care sa-i spun ca lucrez la cel mai mare roman al
meu (al tuturor timpurilor) si sa introduc raspunsul sau din "Romania
literara"?... Stratan: "Ce scrii tu? - cateva epitete:
labil, condescendent etc. Atat. Asta e roman?" Fumeaza "Select".
Petrone - nefumator. Surasul. Inhat cosul de gunoi. La tomberon…
cu el. In sala de lectura zgomot de furculite… Cantina e chiar
sub noi. Va trebui sa dorm. Obisnuinta. Apoi ma voi apuca de studiat la
L.F.C. Vizita in camera lui Seby (ceva indescifrabil, in manuscris).
Seby: "Ma duc la o bere. Tu ce faci?" Eu: "Ma duc sa invat".
El: "N-ai invatat?..." Raspuns: "Nu". El: "Destul
de rau". Ies. Pe coridor, oameni in costume. E praf. Reintru
la Seby, dupa ce-i cer voie, sa notez cele de mai sus, inclusiv titlul
exact: "Dusmaneste pasarile…", (Ce carte? Despre ce e vorba?
- nu-mi pot descifra manuscrisul - n.m.), Colectia "Globus",
Editura "Univers". Ies. Pe culoar, Gicu. Atat. Numele
intreg nu i-l cunosc.
El: Ce faci, Dane?
Eu: Am fost la voi in camera; nu era nimeni.
El: Sunt plecati…
Ma intorc, sa-mi fie clar:
- Ma, pe tine cum te cheama?
El: Gicu… Destul.
La noi tot harababura este. Stratan sta pe patul lui Musina. La radio
se glumeste despre mare: Jean Constantin et co. Ironizarea mea de catre
Nino Stratan si Al. Musina. Mimez ca dorm. Nino se asaza pe picioarele
mele, ma strange usor de gat. Eu ma fac ca sufar. "Asa
sufar si eu cand imi citesti din romanul tau". Apoi se
concentreaza asupra L.F.C.-ului. Nu pricepe prea bine cum vine asta, imi
destainuieste Soni. Adrian, bunul prieten al lui Romeo, citeste din Al.
Graur "Alte etimologii romanesti". Devoram cozonacul pe
care mi-l daduse, la plecarea mea din Berceni, tanti Melanita. Ma uit
peste epistola expediata de Luci (Rasnov). Cererile de cazare si
Laurentiu Dumitrescu, cu trezitul mutual (vezi, azi dimineata, cand
Romy Bucur ne-a intampinat cu un "Iesi afara" très
dure). Intra Cordos.
Stratan: Ai o tigara cu filtru? (Sta in pat si rasfoieste "Grammaire
structurale").
Cordos: Am. Un "Papastratos". Ti-l dau tie. Azi am fumat numai
"Papastratos".
Eu (din pat, lui Nino): Il fumam impreuna.
Stratan: Da…, da…
Eu: Te rog…
Stratan: Fa rost de-un chibrit!
Eu (scotand chibritul din buzunar, lui Cordos): De unde ai "Papa…"?
Cordos: De la gara. Era unul care vindea, la o toneta...
Eu: Deci din astea fumau cei de la I.A.T.C., la cercul de dramaturgie!…
Cordos ne ancheteaza despre Romy. Stratan il sfatuieste sa-l caute
in sala de lectura sau la L. Dumitrescu. Fumam. Il intreb
pe Nino cate pagini a parcurs. 15, mi se raspunde. "Sunt grele?".
"Asa si asa…". "Comme çi, comme ça".
Reintra Cordos: "Am nevoie de niste bani". Nino n-are, eu am.
Recitesc scrisoarea Luciei. Cordos (cu mainile impreunate):
"Danino…"
Eu: Va dau. Cati?
Cordos: 10…
Eu: 20… (avusesem somn bun): Pentru ce va trebuie?
Cordos: Pentru concert.
Eu: Pentru ce concert?
Cordos: "Iris", dar eu ma duc pentru "Progresiv TM".
Eu: Unde?
Cordos: La Sala Sporturilor.
Ascultand meciurile la difuzor si transcriind cele de mai sus, realizez
ca si eu fac un fel de cronica, cam ca la fotbal. O cronica de "mouthballs"
sau "mouthwords-balls". Or exista astfel de expresii in
engleza? Oricum, e o licenta. Stratan imi propune sa mergem la cina
pe la 19,20, sa se sfarseasca transmisiunea. N-a retinut prea multe
din L.F.C. Sunt putin descumpanit dupa discutiile avute cu Sandu si Nino.
Mai are rost romanul meu? Totusi, voi continua! Don Quijote? Ulysse? Da,
si eu cred in ceea ce fac, cu bataie lunga. Accept sa cinam la 19,30.
Ma duc la WC, apoi intru in camera 155. Baietii se aud sporovaind.
Mitica… Rade cu hohotu-i caracteristic. Se imbraca pentru
masa. Inchid usa interioara si, nazdravanic, incerc sa-l sperii
pe Petrone cu o privire de copil tamp. Petrone, pacifist, striga
la fereastra: "Nela!" Strig si eu "Nela!", de trei
ori. Nimic. Revin in camera mea si rescriu faza de la 155. Scorurile
de la difuzor. Clasamentul. Fermoarul cu ghinion al lui Stratan. Ne grabim
pentru masa. Aici, "coada". Horst. Eu, gurmand. Pana Ioana.
Manea Ioana: "Te-ai apucat de L.F.C.? ".
Ea: Nu. Serios…
Eu: Cand imi aduci cursurile de filozofie?
Ea: Ti le aduc…
Eu: Daca nu mi le aduci, stii ce se intampla cu tine!…
Te "sinucid"…
Ea: Mi-e frica…
Eu: Adica te ucid in tine-sine.
Ea: De-aia te iubesc eu asa de mult. Y love you!
Eu: Fii atenta, scriu asta in…
Ea: O sa se darame Complexul…
Eu: Ce lucruri faine spui…
Ea: Imi vine sa te mangai…
Ioana Pana: Eu trec in partea cealalta.
Trece. Pleaca, dupa ce le recit "Gama soldatului". Are intalnire,
Pana.
Manea Ioana: Denny, eu te stiu pe tine traznit dar, serios, nu te-ai apucat
de invatat la L.F.C.?
Eu: E greu la L.F.C.
Ea: E imposibil.
Eu (ridicandu-ma): Atunci plec sa invat.
In camera, Nino si Petrone asculta muzica.
Eu: Ce ascultati?
Ei (intr-un glas): O formatie…
Eu: Cum ii zice?
Nino Stratan: Uita-te in "Romania literara".
Petrone se ridica; imi face un serviciu.
Nino, dupa ce Petrone n-a dat de numarul din "Romania literara"
care trebuia, se duce el si gaseste revista cu pricina: "«The
Red Clay Remblues»…, in cadrul «Festivalului European
al Prieteniei»".
Nino (vazand ca citesc in "Romania literara"):
Poate apare in roman acest nume…
Eu: Nu… (In gandul meu: De ce sa n-apara?)
Cum ma usuc eu dupa baie: cu trei prosoape - unul pentru cap, altul pentru
bust si cel de-al treilea pentru partile rusinoase si picioare.
Gandurile ce ma mistuie: daca acest roman nu va iesi un roman bun,
e vina magului, cassului etc., si nu a mea. Cand voi citi, poate,
la cenaclu din el, am sa inchei: "si acum am sa astept sa notez
impresiile, pentru ca si ele sa apara in parte, in carte".
Discutiile despre femei.
Stratan: Eu nu ma vad niciodata insurat.
Eu: Orice femeie te-ar merita.
El: Cum ai vedea femeia mea?
Eu: Cu sfreiskal (greu descifrabil in manuscris - n.m.).
El: Mai rau… Nu, serios, mi-as dori una ca Paula C., poate mai frumoasa,
cu sanii mai mari si mai desteapta. Una nu proasta ca zidul. Viata
asta e un vis! Mi-e teama cand ma culc, ca ma voi trezi de 60 de
ani. Tu stii ca la cutremur m-am rugat sa mor, sa pice un zid peste mine?
(Vazandu-ma ca scriu): Scrii o poezie…
Eu: Da! Crezi ca romanul meu va fi cel mai teribil?
El: Da. Si-mi intinde mana… (Apoi): Stii cate gagici
am futut?
Eu: 53.
El: Esti mare! N-am nici una cu B.D.S…
Eu: "Biroul de Documente Secrete"… (Apoi): Ce zici, sa
citesc "Gamele" la cenaclu?
El: Citeste-le. Vei avea mare succes. La anul. S-au inchis toate
cenaclurile acum. (Apoi): Ai mai scris o poezie?!…
Eu (mintind): Da, da' nu e gata… Va trebui sa scriu una pe/ ad/ h/
loc si sa i-o citesc. Imi traduce din concert: «despre un
baiat si o fata, ca in S.U.A. se obtine permisul de conducere la
16 ani; baiatul ia masina parintilor, invita fata si, asa, o seara-doua,
nu se petrece nimic, pana cand are loc ceva exciting si baiatul
devine "barbat mare"…».
Trebuie, totusi, sa ma apuc de invatat la L.F.C. Rasfoiesc cartea.
Eu: Nino, esti adeptul gramaticii structurale?
El: Nu.
Eu: Al gramaticii traditionale?
El: Nici.
Eu: Dara…
El: Sunt adeptul: "baietii merge…"
Eu: Nou, original…
El: Nici una, nici alta…
Da buzna Al. Musina care se serveste de pe masa cu o bucata de paine
unsa cu unt.
Eu: Nu intrebi a cui e?
El: Nu. E a ta, Danino!
Eu: Ai ghicit… Voi nu ma iubiti deloc… Va (a)duc in spate
seara de seara cate o bucata de paine, sau alt supliment…
El: Eu te iubesc, dar si dragostea are o limita.
Eu: Da' recunosti ca sunt original?
El: Da, dar scriitorii adevarati mai mult scriu decat vorbesc despre
ceea ce scriu.
Intra Cordos si Romy, nemultumiti de spectacol… A lipsit "Progresiv
TM". Cordos are nevoie de un aparat de ras. Are Sandu, care vrea
sa-si vanda si sandalele; ii sunt prea mari, lasa reducere
10 lei. Le-as cumpara eu, dar port 41, nu 43, cat sunt ale lui.
Stratan: Ce gras e "Vanatorul"…
Cordos: Mai faceti si voi gimnastica.
Sandu Musina: Hai, probeaza sandalele... Ce faci, Danino, tu scrii la
romanul tau…
Eu: Nu, scriu o poezie…
El: Scrii poezie in proza. Despre aventurile mele galante! Despre
sandalele lui Musina!
Dupa ce eu revin din sala de lectura, Nino probeaza sandalele. Se schimba
rolurile. El vrea sa le cumpere, eu le supraestimez, facandu-le
publicitate.
Apare, pe la 2,25, R. I., cu paine si branza. Infometati,
Stratan si Al. M. infuleca totul.
A cincea zi (luni, 13 iunie). Romy se trezeste din somn racnind un "baga-mi-as
pula!"..., din cauza ca cineva i-a patat o fisa cu unt. Eu sunt cel
vizat in viitoarea lui contributie la originea cosorului sau. Al.
M. da perdelele la o parte; perdelele pe care Nino le trasese mai inainte
ca sa nu fie lumina. Nino imi cere "Grammaire structurale".
Eu il trimit la origine.
El: Est-il possible?...
Eu: Phrase interrogative!…
Romeo s-a sculat pe la 11,00, nu la 4,00, nici la 5,00, cand am
tras eu de el, ca sa se apuce de studiu. Nu stiu ce sa fac, sa ma barbieresc
sau nu? Nu ma barbieresc azi. E hotarat. Romeo Istrati imi
cere 2 sau 3 lei. Ii voi da. Imi marturiseste ca maica-sa
nu-i trimite lui banii, ci unui prieten, de la care "transleaza"
cate 10-15, cand are nevoie. Si are mereu nevoie, cel putin
pentru o bere pe zi. Ca sa fie "finantat" cu cate "50",
e obligat sa-si flateze prietenul. Eu ii imprumut 5 lei: el
imi lasa pixul sau pana la ora 15,00…; pe al meu nu-l
gasesc... Cant: "Asta seara cred ca m-am indragostit"…
Cant ca sa-l trezesc si sa-l sicanez pe Al. Musina care, injurand,
se ridica intr-o rana, privindu-ma acru cum scriu in
caietul meu. Se culca apoi pe partea cealalta. Ma grabesc sa ma imbrac
ca sa mai prind ceva din aceasta zi de practica. Mi-as lua caietul cu
mine, caietul, magul, cassul meu. Dar geanta mi-e prea incarcata,
nu vreau s-o suprasolicit. Imi voi incarca in schimb
memoria, pe care am s-o declansez la timpul potrivit. Sandu Musina ma
intreaba ce ora e. E 11,25. As mai ramane cu el, sa aud ce
mai zice despre sandale, insa trebuie sa plec. Trebuie.
Mi-e oarecum jena sa mai intru in camera dupa ce revin de la dejun,
ca sa incondeiez tot ce-am facut si am simtit azi, pana acum.
Apoi, ca o furtuna, Seby: "Niste sare…"
Eu: N-avem…, imi pare rau. Peste putin timp apare si "Toporel":
"N-aveti niste sare si niste paine?"
Eu: N-avem. Imi pare rau.
Am imbracat o bluza cu maneci scurte si vesta de la costumul
de blugi. Imi vine bine? Ma privesc in oglinda. Cobor. Am
impresia ca vesta asta mi-e prea larga. Ma intorc la "Toporel"
in camera. Infuleca, impreuna cu Seby si Gicu, branza
cu ceapa. Ma invita si pe mine sa ma infrupt din meniul lor. Nu
am cand: "Am venit sa-mi strangi tu, Nelule, vesta la
spate…" Mi-o incatarameaza bine. Fug, dorindu-le pofta
buna, ei insistand in urma-mi sa mananc cu ei. Nu, eu
voi manca la pranz. Poate chiar si supliment.
Prind troleul din mers. Pe scara. Aceeasi poveste, pe care o voi rescrie
cind voi avea ragazul, deoarece troleul imi ofera oricand
un spectacol inedit. Inainte de a intra, tot pe la matematica, ma
intalnesc cu Vlady. Ma "trage" dupa el la doamna
Nela, la standul de carti de la istorie. Fumez. Imi abandonez tigara
pe pervazul unei ferestre, apoi il urmez pe Vlad. Ii atrag
atentia ca mi se va stinge tigara. E co/-operativ. Se hotaraste rapid
la "Dictionarul literaturii americane" si Ovidiu, "Ars
amandi". Ne grabim…, ne grabim… Pe scari, la noi, la filologie,
Florin Iaru...
Florin: Sper ca nu scrii asta in roman…
Eu: Ce anume?
El: Ca te-am salutat.
Eu: Ba da, scriu.
Si scriu (dupa cum se vede).
Sus, la intrarea in biblioteca, o gagica din anul I, cu ochelari.
O cunosc din vedere, locuieste la camin. Ma intreaba daca am primit
scrisoarea care s-a ratacit la ele in bloc…
Eu: Am primit-o. Mersi.
Alta tipa din anul I:
- Tu esti cumva Piscu?
Eu: Da. Daniel Marian.
Ea: Esti clasic in viata…
Eu: Mi-ai citit vreo poezie…
Ea: Nu, dar am auzit…
Eu: Te referi la "game"…
Ea: Si la…
Eu: Sunt cunoscut?...
Ea: Am auzit ca scrii un roman…
Eu: Ai auzit bine; si replicile tale vor figura in el.
Intervine gagica lui Cristea:
- Si eu…
Eu: Desigur, cum te cheama?
Ea: Negoitescu…
Eu: Si mai cum?
Ea: Vasile.
Eu: Esti personaj negativ pe jumatate. Esti o fatuca negativa, nu un barbat
pozitiv. Se hlizesc. Perplexe...
G. Cusnarencu ne priveste si el, uimit. Nu a "ciugulit" decat
vreo doua-trei replici din dialogul nostru. Intru in biblioteca.
Adriana mi-a adus caietul de la I.L.R. Ar dori sa fumam o tigara. Am numai
"Marasesti" si "Carpati". Vreau sa fac rost de ceva
mai bun. Il zaresc pe Nino si, nesperat, observ "Arberia"
la el pe masa. Apuc doua tigari si-i plasez iute faptul ca am fost flatat-flirtat-filtrat
de gagicile din anul I. Pare incantat de "succesul"
meu… Afara, Adriana ma asteapta cu M.C. (?) Le reportericesc iar
(despre roman). Poposeste si Busumac langa noi. Discutam despre
O.N.T. si cursul de ghizi. Ma scuz ca nu pot sa-mi mai "trag"
sufletul cu ele. Mi-am fumat tigara. Inauntru o gasesc pe tipa cu
"clasicul in viata".
Eu: Mai zi-mi ceva ca sa pun in romanul meu…
Ea: Ai niste dinti…
Eu o aplaud (in surdina, pentru ca suntem in sala de lectura.
Atmosfera bibliotecii…) Superb! Conspectez la "Bagavatghita".
Citatele. Fac o pauza, dupa doua pagini, ca sa fumez. Fl. Iaru tocmai
a iesit si el de la catedra de folclor.
Eu: Sunt clasic in viata…
El: Cred.
Eu: Ce zici, sa renunt la sesiune, sau sa scriu?
El: Scrie dupa sesiune!
Eu: Nu va avea de suferit autenticul?
El: Vei re-crea, ca orice autor…
Eu: Bine. Salut.
Cobor la secretariat. Doamnele Blebea (?) si Tudose isi noteaza
ceva de pe un afis. (Afisul…?) Le salut. Imi raspund candid.
Recitesc anunturile cu "mustrari": nu sunt printre inculpati.
Mariana Linieru si Gabi Draghici se bulucesc si ele, curioase…
Eu: Scriu cel mai mare roman in preajma sesiunii...
Linieru: E cel mai teribil lucru pe care l-am auzit azi. Imi zambeste.
Simpatica. O cred! Gabi ne paraseste precipitata, asa cum a si venit.
Colegii de biblioteca au inceput sa se cam care. Pleaca si Stratan.
Nu e nici un "caiet de prezenta". Linieru vine langa mine.
Vrea sa stie ce ora este. Eu am un ceas bun. La 14,00 trebuie sa plece.
Conspectez "Bagavatghita". Isi face aparitia domnul prof.
Francu: "E cineva din anul II?"
Eu: Da, cred…
El: La cine faceti practica?
Eu: La domnul profesor Mandra.
El: Bine. Te rog sa-i dai telefon… Ai numarul lui?
Eu: Da.
El: …ca maine la ora 8,00 e colocviul de practica…
Se apropie Tomita Ionela. Discuta cu domnul Francu; tot despre practica.
Eu ies. Afara, Radu Chintila: "Fumam?" Nu-i mai spun nimic despre
roman…
Tomita isi aprinde si ea o tigara. Probleme cu practica... Bineinteles,
nu ma pot abtine si-o tatonez si pe ea: "Lucrez la cel mai mare daco-roman
al tuturor timpurilor. Zi-mi si tu cateva cuvinte…"
Ea: Domnul cu tine!
Eu: Sa fie!
Cunostinta cu Bogdan Negru. Povestea examenului meu partial. Reintru la
conspectat "Bagavatghita". La 14,30 plec. Lozul in plic
si "psihologia mea": trei lozuri…, dar nimic… Romanul
meu si bitumul. Gandaci pe strada… Daca nu o sa reusesc sa
mai scriu la roman si daca acesta nu va aparea, cateva personaje
din el stiu ca am lucrat totusi, ca am lucrat, totusi, demiurgic…
Trebuie sa ajung la dejun in 15 minute… Stratan in geaca
mea. Masa imbelsugata si "sustrasul" prajiturilor…
Pana Ioana si cititul din Lermontov: "Panza", "Despre
singuratate"… Revin in camera. Virgil si colocviul de
maine. Scriu. (…) Oglinda purtata de-a lungul unui drum…
Stendhal. Verosimilul? Aristotel… Cam asa. Fumez. Ma voi odihni.
Ma megalomanizez premeditat catre Stratan, care sta intins pe pat:
"Stii ca puteam avea 1001 de femei la dispozitia mea zilele astea?"
El (provocat): Si-ai avut numai 1000…
Eu: Nici una… Pentru ca nici una nu mi-ar fi putut citi in
gand ceea ce am eu acum pe/si in suflet… Si toate ar
fi fost fete mari, te-as fi depasit cu mult, crezi?
El: Cred.
Intra Sandu Musina. Stratan ne povesteste despre Deliu si lovitura lui
celebra cu capul. Ma culc. Ma trezesc pe la 17,30. A venit Adrian, prietenul
lui Nino, de la Ploiesti. Face cateva exercitii cu ganterele noastre.
Laurentiu Dumitrescu ma dezamageste, anuntandu-mi neaprobarea de
catre U.A.S.C. a cererii mele pentru tabara de la Eforie. Readorm. Aud
ca prin vis sfarsitul meciului de fotbal amanat pentru azi:
"F.C. Constanta - Poli Timisoara": 2:1. Ma trezesc de-a binelea.
Scriu la masa. Scrie si Stratan, din "Gramatica structrurala"
de Teodora Cristea. Ia pachetul de "Select". Iau si eu o tigara.
Fumand: "Idioata tigara!" El ma loveste cu o carte in
cap.
Eu: Idioata carte… (nu-i stiu titlul). Repeta miscarea cu pachetul
de tigari.
Eu: Idiot omul… Recidiveaza, insa cu capul. Schimb subiectul,
ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, spunandu-le
(lui Al. Musina si Stratan) ca Geo Iorga ar fi revenit din Iran. Poate
noi vom merge candva la Paris, Roma, Londra etc. Al. M. confirma
ca G. I. a luat vacanta. Apoi Al. M. ne propune spre lectura poemul "Luna
Park". Parerea mea si a lui Stratan e ca: "poezia e mai putin
reusita decat celelalte, ale aceluiasi autor, pe care-l stimam".
Stratan imi indica un numar de telefon si un nume: Roxana…
"Oricand...", completeaza el.
Eu: Si spuneai ca nu te plac femeile…
El: Cele care-mi plac mie… Iese pe coridor. Revine.
El (deodata): Ti-e frica de mine…, si-mi arata stiloul.
Eu: Daca ai avea un stilex. [Vezi cainele lui Adrian si povestea
lui Romeo de aseara (?)].
S. (vazandu-ma ca scriu): Faci raportul pe luna aceasta.
Eu: Da, sunt cronicar de fotbal, headballswords, mouthwords-balls, handballs
si baschets.
Ma strange cu degetele de obraz ca pe un pusti. Ma povatuieste sa
nu mai subliniez in "Gr. S.", pentru ca procedand
astfel, e o interpretare sau un fel de eseu al lectorului si, ca sa intareasca
cele spuse, subliniaza si el niste sintagme. Intra Virgil. Stratan ii
face si acestuia o demonstratie cu lovitura lui de cap. Il lovesc
si eu o data pe S., primind pasiv, dupa aceea, ca recompensa, trei lovituri
in aceeasi maniera care ma scot pur si simplu pe fereastra. Virgil
se holbeaza si se hlizeste la noi. Ii place apoi si lui chestia
cu numarul de telefon si acel "oricand" al Roxanei - "la
orice ora din zi si din noapte". Rade. Rade hatru,
controlat, ca totdeauna. Stratan persista in a-si incearca
din nou lovitura cu capul. Virgil pleaca la masa. Pofta buna! Al. Musina
ne arata inca o poezie. Eu n-am cand s-o citesc. Stratan zice
ca-i buna. Al. M. se intinde pe patul lui S. cu o sticla de apa
la gura, pe care o tine asa mult timp. Discutam despre unificarea posibila
a Facultatilor si despre faptul ca decanul nostru, domnul Ion Coteanu,
este foarte capabil din toate punctele de vedere. M.M. (?) se lauda ca
"anul lor" este cel mai "tare" din perioada ultimilor
5 ani. Un lustru - si la propriu, si la figurat.
Eu: Al nostru este cel mai bun din ultimii 10 ani.
I.S.: La sport… Ori cu ziua…
Al. M. (exultand): Asa da…
Cant: "Astazi beau si maine beau / Nu stiu bani de un'
sa iau".
Lui I.S. ii place. Al. M. zice ca rag, dar eu continuu sa-l enervez.
Al. M. vrea sa se retraga undeva, sa citeasca "L'Express"-ul.
Al. M. "are prea multe poezii, nu stie ce sa faca cu ele…"
I.S.: Du-te si da-le undeva…
Al. M.: Mie mi-e sila.
I.S.: Si mie…
Schimb tonul: "Savantii au venit / Si au descoperit…" (Sorescu
si Bogardo).
Al. M. reia cantecul, dar fredoneaza tot asa de afon ca si mine,
neuitand un adaggio: "…ca Danino are Sisi-ga la punct…"
I.S.: Da, descoperit la Hipodrom.
Se aude un cantec la difuzor...
Eu (reactiunea in actiune si viceversa): Stiti, asta e cantecul
premiat la "Eurovision".
Amandoi ma cred, dar cedez dupa cateva clipe: "Nu, nu
e asta cantecul laureat…" Cobor sa dau telefon d-lui V.
Mandra. Trei telefoane defecte... In sfarsit... Ma intalnesc
jos cu Manea Ioana care ma invita la o sana. Ce-i drept, n-am mancat
inca. La "Mahmut Mahmut" imi iau tigari; solicit
si coli de hartie alba. Nu se gasesc. In tutungerie, Mihai…
Il impung cu indexul in spate.
El: Ce mai faci?
Eu: Scriu romanul de aur…
El: Cand vom avea mai mult timp, vom discuta despre el.
Eu: Bine. Salut!
El: Salut!
Masa in trei cu I.S. si Al. M. "Pelerinul in fas".
Masa bogata, supliment berechet.
Al. M. (pe alee): Omul asta va ramane in istoria literaturii
numai pentru ca pomeneste despre marele autor Alexandru Musina… Sus,
pe scari, fata in fata cu Caraba. Ii dau "Amiralul"
pe care, la randul meu, il primisem de la Ionica Banu. Ii
mai fac cadou si trei "Marasesti". Caraba imi vorbeste
bucuros despre apartamentul ce-i va fi repartizat, se pare, curand.
Imi cere ceva de citit. Ii sugerez: Montale. Nu... Caut coli
albe. Gasesc la Virgil. Sandu recita din poezii. Scriu.
Nino danseaza, mimeaza un streap-tease, dupa o melodie data la difuzor.
Romy Bucur se lupta cu valizele sale, incercand sa le aseze
deasupra dulapului. Stratan afirma ca asa cum e, cu parul lins, Romy seamana
cu un span (?) cu iatagan. Romy il "ameninta" cu
o sfoara, o sa-l sugrume, chipurile! Urmeaza cele mai teribile scene din
viata de caminist. Nu cred ca pot a le descrie. Romy deghizat in
musulman, brahman si crestin, cu "privire" de gade. Romy
travestit ca ucigas platit… Qui-pro-quo-uri. Petrone, castigator.
Nino si sloganurile publicitare la adresa sandalelor lui Sandu. Apoi tirade
ametitoare. Se strang la noi in camera: Sony, Virgil, Burgui,
Iulica, fiecare magistral in ceea ce spune sau face. Romy nitelus
vulgar: "cant la trompe uterine" etc. Nu pot dormi deloc
pana la 1,00, cand intru in sala de lectura, asezandu-ma
vis-à-vis de Misu, care ma intreaba cand am examen
la L.F.C. "Vineri".
El: Imi imprumuti si mie sambata si duminica L.F.C.-ul?
Eu: Da. Cu placere.
El (deodata): Ce faci?
Eu (sec): Scriu la roman.
El (total aiurea): N-ai treaba…
Eu, in gandul meu: Ba da, am. Am de transcris si lucrarea
pentru practica, si de invatat la L.F.C. Si…
Luni, 14 iunie 1977. Cearta cu Nino pentru plecatul la masa. Impacarea.
Colocviul la "Practica". Dialogul cu Mady si poeziile. Concluzia:
"Vezi sa nu te indragostesti de mine" - cine de cine?
I.A.T.C.-ul si cunostinta cu doamna Cecilia Samarghitan-Angelescu, mama
baiatului care a fost operat la inima la Capetown de Christian Barnard,
si care apoi a si scris despre avatarurile prin care a trecut, in
"Inima fiului meu". Masa. Cearta cu Nino, in legatura
cu M... Povestea Ofeliei - varianta lui. Romy si karatele. R. Istrati
si rezultatul la ultimul lui examen: 5. Adorm. Cred c-as scrie mai bine
daca as putea asterne ideile pe pagina intr-o stare de subconstienta
sau, mai bine-zis, de semiconstienta. Canta cei de la T.C.M. Virgil,
Burgui ii asculta la geam, fermecati. Ii povestesc lui Al.
Musina despre "Inima fiului meu" si despre autoarea cartii.
Intra Constantin Stancu, ex-colegul meu de liceu. Am atatea sa-i
spun… Pe "Viata ca o prada" ii scriu: "Am cumparat-o
pentru tine si ti-o daruiesc in momentul cand inca mai
cred ca scriu cel mai teribil roman al secolului. Da-mi voie sa notez
cele de mai sus in roman. Daniel, cu drag." Raspuns: "Ce
bine ca le pot cumpara doar cartile, prada ramanand asa cum
e "pentru ca la noapte sau aievea vom fi cei mai stralucitori viermi
ce vom face sa fie cu totul altceva. Ce? Tocmai acest «ce»
este o prada." Constantin. Brancusi: "Masa tacerii",
"Poarta sarutului", "Coloana infinitului": premiul
Nobel. Va scrie si el un roman care va aparea poate in romanul meu
(numai sa nu ma fure!...)
Eu: Te ucid daca scrii romanul inaintea mea.
Costel: Sunt cele mai frumoase cuvinte… Cine e indragostit,
ia premiul Nobel…
Ideea romanului meu, a mai avut-o cineva? (…)
Dar voi continua sa fiu un nou Don Quijote, un Ulysse modern ce vrea sa
ajunga in Ithaca sa unde-l asteapta inconfundabila Penelopa, pentru
ca simtamintele sunt mereu aceleasi si totodata reiterate. Pleaca, urandu-mi
bafta la examene: sunt singurul meu stapan, sunt stapanul
meu, singur stapan pe mine. N-am cu ce scrie. Al. M. nu vrea sa-mi
dea stiloul sau. Nici Stratan pe-al lui: "ii ucid cu romanul
meu", "mai bine sa invat pentru examene", ma sfatuieste
Al. M. Situatia si totodata satisfactia mea, pentru ca scriind la roman
surprind o noua lume, pe cand la L.F.C…. Mitica imi ofera
el stiloul sau. O.K! Cu alta nuanta, deci, a cernelii, transcriu urmatoarele
ganduri, trecand cu "obiectivul" si "subiectivul"
spre altceva: "Imi plac pantalonii-fusta ai Marianei. M-as
da la ea…"
Ea: Dupa ce scrii romanul…
Eu: Cauti gloria.
Ploua. Imi cumpar "Carpati". Ma imprumuta cu un
pix baiatul lui Caraba. Intra R.I.
Eu (band apa dintr-o sticla): Dati-mi voie sa va spun un singur
cuvant: Traiesc.
R.I. (band si el): Idem. Ne aprindem tigarile. R.I., "Marasesti".
Eu, "Carpati". Nino, "Select".
Eu: Ce coincidenta: Romeo fumeaza "Marasesti", e din Moldova,
eu, "Carpati" - traiesc la poalele Carpatilor Meridionali, Nino,
"Select", ca la Ploiesti ?.
Mai tarziu, sala de lectura.
Miercuri, 15 iunie. Dimineata. Ascultam la difuzor "Radio-Bucuresti".
Eu, Stratan, Marian si Al. M. Un slagar ad-hoc: "Larving (licenta
poetica) is sleeping in my bed". Nelea si "trenurile" etc.
(?! - n.m.)
Eu: Nu mi-e frica de examene pentru ca am idealul romanului meu.
Stratan: Eu iti scriu postfata.
Eu: Nu mai ai ce scrie pentru ca voi fi si critic…
Stratan: Si autocritic…
La masa, in cantina, furtul prajiturilor de catre Nino, in
timp ce eu ma duceam dupa supliment. Bandistul transferat disciplinar
de la Grozavesti. Tigarile. Cafeaua, la "Tosca", la bulevard…
Accidentul de circulatie. Nu mi-e teama ca un roman ca al meu ar putea
fi scris tot atat de bine ca mine de oricare dintre colegii mei
de camera. Nino imi imprumuta stiloul de care am nevoie, deoarece
Romy si Sandu refuza sa mi-l dea pe unul de-al lor. Cu stiloul lui Nino
scriu ceea ce-i zic: "Nino, esti o bomboana!"
El: De/menta. Seminarii au dat samanta, dar si curs si absolventa...
Noaptea alba, cand eu si S. am dormit cu randul. Sprayul lui
R. Istrati...
Joi, 16 iunie. Teama lui S. de examene. (Je m'en fiche…). Presimtirea…
Copiatul. Reactii. Romy invata, intimidandu-i prin persistenta,
acribie, pe Mitica si Laurentiu. Contradictia dintre Istrati-filosoful
si Musina-filologul.
Studiul… Studiatul… Studentul…
Vineri, 17 iunie. Ma trezesc la 9,30. Cumpar bilete de troleu. Baietii
ma asteptau in fata amfiteatrului. Mie nu mi-e teama, pentru ca
scriu cel mai… roman. Aparitia d-nei Stroe si parul lui Stratan:
cam lung, in opinia ei… Intru in examen; biletul nu nr.
30: "si et autres relations de condition". Scriu. Dar nu prea
bine. Deliberarea d-nelor profesoare. A doua traducere… reusita complet.
"De ce nu te-ai pregatit mai bine pentru acest examen? " (d-na
M. Braescu). Eu: "Stiti, doamna, scriu cel mai mare roman; si mai
sunt si altii (90%) din anul nostru…" Ea: "Mai ales baietii…"
Eu: "Exemple: R. C. C., I. S., etc. Stiti, episodul asta nu va lipsi,
eu voi fi un pic personaj negativ, pentru ca nu m-am pregatit cum ati
fi vrut". Ea: "Si noi, pentru ca te-am evaluat cu generozitate."
Se uita la notele de la doamna Pisoschi, apoi pe lista: absentele…
Eu (inca): "Si sunt si ghid pe franceza, la O.N.T… La
vara o sa va demonstrez ca voi fi impecabil." Ea: "Asa sa fie..."
In sfarsit, afara. Radu C. Cristea imi cere carnetul
de note, curios. La fel si Stratan. Impreuna, in fata panoului
cu "Taberele" de vara. Eu sunt trecut la "rezerva",
pentru Brasov... Ne dam pe taclale. Doamna Stroe si romanul meu…
Numaratul banilor pe strada, pentru chef. "Simplonul" si berea.
Nu mi-am luat bon de 0 lei. Turnam la bere, cand unul, cand
altul. Suntem foarte multi. Mergem sa cumparam tigari, de langa
"Adam". Radu plateste. Sortimentul d-nei… "Cartonasul
rosu" aratat in joaca unor copii, de catre Nino. Nino (vazand
un pusti cu o racheta de tenis): "Ocker! Ce parere ai?" Eu:
"De ce nu luam noi notele maxime? Cautam "cuvantul",
"modulatia" ce exprima ceva… "Ce parere au cei mai
bine situati colegi despre noi?" "Daca nu ne-ar cunoaste mai
bine…" "Am luat 10 amandoi" (lui Bebe). Caminul.
Romy Bucur nu ma trezeste la trei fara un sfert. Pierd masa de pranz.
Stratan ma consoleaza: a dormit si el. Sunt sigur (99%) ca minte si ca
n-a dormit deloc. De altfel, eu, atipit, l-am si auzit discutand
in surdina cu baietii. A intrat Laurentiu care, dupa ce S. i-a povestit
"episodul" meu cu doamna Braescu, crede ca l-am depasit cu mult
pe Stratan. Ne viziteaza si Florin Iaru, bucurestean get-beget. Discutii
versate despre literatura actuala si despre femei. Mananc din prajiturile
lui Romy, plus dulceata. Ruperea stiloului de catre prietenul lui Al.
M., cu mingea de baschet a lui S.I. Dupa-masa, "Vanatoarea"
"vrea sa fie «coautoare» a romanului". Eu: co/participant/a:
"Vino tu la Zarnesti, sau vin eu la Ploiesti". Ea: "Poate
«iese ceva»… Vei plati pensie alimentara." Vinovatul
imi da 60 de lei pentru "reparatia" stiloului lui Misu.
Il admonestez pe Romy pentru sprayurile lui si ca nu s-a tinut de
cuvant, sa ma trezeasca. Grija obsesiva pentru stiloul lui Misu.
Pana la urma, hotararea amandurora ca "el sa-mi
dea nota de plata de la reparatie si eu sa-l trec in roman pentru
asta". Si s-au mai scris si alte romane behavioriste… Eu: Dar
nu un nou Don Quijote, Ulysse, altul…"
Sambata, 18 iunie. I.S. (mie): Ai uitat sa-mi amintesti sa fac trei
lucruri azi…
Eu: 1) Sa scrii cronica pentru "Amfiteatru". 2) Sa mergi la
WC si 3) Sa te speli pe maini…
El: Esti un irecuperabil…
Eu: Ai noroc numai ca ti-ai lasat iar parul mare. Ai observat cum am temperat-o
pe doamna Stroe… Asa ai succes...
El: La ce?
Eu: Bineinteles, la femei…
El (glumind): Bine, maine iti voi multumi eu pe alte cai pentru
aprecierea asta.
Eu (trecand la lucruri serioase): Ma voi duce la marire de nota…
S. ma blameaza. Apare Romy Bucur, pe la 12,00. "A luat" 8 la
L.R.C. I-a "cazut" etimologia populara si vocalele mute. Vasiliu
"i-a dat" 9, Hristea 8. Nu pare suparat. Se uita in manual,
sa vada ce a gresit. Pe la 13,15 apare si Al. M. Va pleca maine
acasa, desi e sigur de "10". I-a "picat" Ion Barbu.
Profesorul i-a marturisit ca nici nu-i citeste lucrarea si-i da 10. A
stat in primul rand si a facut un mic eseu despre "Nunta".
Imi vorbeste despre cifre si cabala, pe care le-a aplicat in
interpretarea poeziei lui Ion Barbu. Eu (entuziasmat de succesul lui,
si mobilizator): "De ce nu faci critica sau eseistica?" Imi
explica elocvent ca e prea lenes, ca ii place mai mult sa discute,
e un tip oral si, apoi, pentru el poezia e deasupra criticii si eseului…
A luat trei carti: Arthur Rimbaud - "Scrieri alese", Catul -
"Poezii" si Franco Sacchetti - "100 de snoave". Imi
argumenteaza ca nu trebuia sa se numeasca "snoave", ci "nuvele",
din cauza ca in ele nu e prezent nici Pacala, nici popa, ca personaje
tipizate.
Trec pe la Seby care, glumind, afirma ca va percepe de la cei de la f.f.
(au sosit destui in zilele astea, pentru examene...) cate
150 de lei pentru un pat - cazare. Eu il avertizez ca va fi trecut
in cartea mea ca "zaraf", dar el e convins ca va fi in/cadrat
si ca filosof (de mine sau cel putin de cativa cititori). Cineva
de la f.f. imi schimba in bancnote mai mici cei 100 de lei
ai lui Cordos. La masa mananc in compania lui Gelu ("Polski").
Acesta lasase tava cu vesela pe pervazul unei ferestre, cand, la
un moment dat, o fata purtand o tava goala, se opreste langa
noi si constata pasnic-ironic: "Faceti dublu…". N-avem
cand sa-i infirmam, caci ea continua: "Daca vreti, luati si
cartela mea…" N-o refuz si preiau portia picata ca din cer,
de la ghiseu. Ne asteapta la o masa libera.
- Cum te cheama? - o intervievez eu.
Ea: N-are importanta!
Eu: Nu? Eu sunt la filologie, scriu cel mai mare daco-roman al tuturor
timpurilor si as dori ca si numele tau sa figureze, pentru gest…
- Nu merita, zice ea.
- Totusi,… (imi intinde cartela; citesc un nume strain…)
Eu: Nu prea pricep… (Scria: K…?)
Ea: Nu esti cel mai mare daco-roman?
Eu: Serios. Unde te mai pot gasi?
(persuasiv) La ce camera?
Ea: Nu stau aici, dar, daca vrei, pot sa-ti cedez cartela si maine…
Eu: Pe la ce ora?
Ea: Pe la 14,30…
Eu: Bine, te astept la intrare… Repet, gestul tau ne onoreaza!...
Ea: Nu acum..., am trecut prin niste momente dificile, trebuie sa ma reculeg.
Nu mai insist. Pleaca, si-mi arunca:
- Sa n-ai ciuda pe politehnisti…
Bucataresele ne impart ca "supliment" vreo 6 prajituri.
Nici eu, nici Gelu nu mai putem manca… Satiu…, satiu…,
spatiu…, spatiu…, cantam in surdina amandoi.
Impartim si noi din prajituri unei domnisoare si lui Laurentiu,
care o obtinut nota 9 la L.R.C. Apoi, pe scari, ii las portia de
mancare, pe care ma rugase sa i-o aduc eu, lui Bebe.
Dupa ce ma odihnesc, le povestesc "alor mei" episodul din cantina.
S. ma face fraier, deoarece maine e duminica si EA nu are cum sa
vina la 14,30. "Totul din cauza romanului tau. Te-ai idiotit..."
Il injur, acuzandu-l ca ma demobilizeaza cu egoism...
Impaciuitorist, imi solicita un "Marasesti"…
Eu ii imput ca, de obicei, fumeaza numai "Select", ca
eu sa nu pot fuma de la el. N-am dreptate (stiu…) Plec sa dau la
reparat un papuc de casa la o cizmarie din apropiere (6 lei - 1 leu?!)
si stiloul imprumutat de la Misu, care ramasese, totusi, in
seama mea - cam 27,50 lei (inclusiv penita). In asteptarea repararii
stiloului de catre un bun meserias, cum mi se pare domnul de la chioscul
destinat unor asemenea demersuri (pentru studenti, amplasat cat
se poate de competitiv, la vad), stationez pe o banca in parcul
de la drept. O mama, o bunica si doi copilasi: o fetita care vrea sa fie
plimbata cu caruciorul si un baietas care de-abia merge, dar care vrea
sa impinga el caruciorul.
Telefonul Violetei si biletele pentru spectacolul folk.
Mie nu-mi tace gura si pomenesc iar despre roman. S. nu vrea sa auda:
"sa-l scriu doar…". "Ce parere ar avea domul G. Munteanu
daca i-as spune ca scriu (la) cel mai… roman…" "N-ar
tine…" (Bucur). "Insa domnul G.M. nu stie cum/ca
scriu..." Ma laud si scriu. Seara, sunt pe punctul de a rata cina.
Florenta isi ridica sus nasul de cand discuta cu Sony, si
nu stiu de ce se da asa mare, n-are nici un motiv (opinia mea, desigur).
Dupa ce Romy ii da lui Sandu doi metri de hartie igienica
din sulul lui Nino, se indreapta spre mine si ma saruta, zicandu-mi:
"Scump, Danino, mic si drag…" Romy vaneaza fluturi
si cu un voleu de forehand doboara, in sfarsit, unul. Eu imi
aduc contributia arzand ce era in scrumiera "Cacique
- café soluvel", apoi Nino aprinde si arde si el totul in
scrumiera ad-hoc, cu un chibrit, dupa ce, in prealabil, i-a zis
"bestie" "Vanatorului". Ascultam cu totii Therèse
Steinmetz, ba, mai mult, Nino cu Romy danseaza. Mai tarziu apare
Cordos. A baut mult vin si bere (berea dupa vin e un chin, vinul dupa
bere, o placere, nu se stie precis), dar e treaz. Amabil, ne serveste
cu cate un "B.T.". Intra Petrone. Il critic ca ne
deranjeaza, dupa ce, initial, afisase pe usa de la camera lor: "Sesiune
- nu deranjati!" Am noroc ca sunt simpatic, zice, caci nu stiu ce
s-ar intampla… (Daca nu stie…, ce sa se intample?…)
Aranjam patul impreuna, ca niste buni prieteni, apoi eu ies la fereastra
si strig: "Nelaa!" Iulica imi sugereaza sa strig ceva
mai prelung, exemplificand, si sa adaug vorbe spirituale. Ion Cherciu
apare si el la geam, strigand cu vocea lui tare: "Mai ploua?"
"Nu, nu mai ploua…" (Cine?) Petrone persista in a
ma ajuta sa-mi aranjez patul. Iulica ne roaga sa-i compunem un rondel
pentru Cherciu. Face Al. M. doua, foarte reusite. Cineva arunca de la
balcon o sticla. Iulica: "Mai arunca daca ai". Si acel cineva,
sau altcineva, mai arunca peste putin timp din nou. Iulica: "Mai
arunca daca ai!" Si faza se repeta asa de vreo cateva ori,
ceea ce-l deranjeaza pe S. (in/credibil?!)…
"Toporel" nu m-a trezit la 1,30, cum il rugasem.
Duminica, 19 iunie. Ma voi intalni cu "unguroaica"
misterioasa, care-mi daduse cartela? S., alias Nino, ma ajuta sa inteleg
ca, de fapt, eu nu sunt un Don Quijote, ci un Sancho Panza, nu un Ulysse
ci un Telemach. Dar eu cred ca sunt un Don Quijote si un nou Ulysse (mai
ales, in primul rand, inainte, dupa aceea, dupa mine…):
Nino se urca din nou in pat, insa, nu peste mult timp, imi
zice ca se duce sa joace baschet (de unul singur, poate!). Se imbraca.
Daca nu baschet, fotbal, ca e talentat la fotbal. Eu ii spun ca
sunt de 100 de ori mai talentat (numai la fotbal!), ca el "da"
numai cu stangul… El: "...Dar nu te manifesti…"
Eu: "Nu-mi dau astia posibilitatea sa joc intr-un club cu perspective."
Pleaca. Ii urez cosuri mari si multe…
Trec pe la Dan. Cum aveam sa-i spun si lui S., si lui Florin Iaru, sper
s-o intalnesc pe fata de ieri, de la cantina. Impreuna
cu Nino avem patru cartele: a lui Burgui, a lui Al. M., a mea si a lui.
Duc un rand de tavi. La al doilea ma uit "la coada" (dupa
ce dadusem o raita prin toata cantina). O vad! Ii fac semn sa vina
langa mine, in fata… Vrea sa-mi dea cartela. Am prea
multe…, refuz, dar ii cer voie sa ma asez la aceeasi masa cu
ea. Da, imi permite. Ii "transmit" lui S. sa manance
el mancarea repartizata pe cele doua bonuri ramase disponibile (supa
cu fidea + sarmale) si sa-i duca si lui Burgui cateva sarmale. E
de acord, stie prin ce trec. Imi uit tacamurile. Revin la
masa ei. Cordos vrea sa-mi spuna ceva, dar n-am timp de asta, sa ma scuze.
EA e totul acum. O intreb de ce era asa trista ieri. Imi raspunde
ca e pasibila de exmatriculare (a "copiat" de doua ori in
aceasta sesiune!). E in anul V la aeronautica. Ii povestesc
si eu patania mea cu copiatul la franceza. Rade-serioasa ("rasu'-plansu'").
Dar decanul lor e drastic, de asta-i e teama. Mananca putin. Mananc
si eu din portia ei. "Pescuiesc" doua sarmale pe care le fixam
cu scobitori pe o felie de paine. Aduc doua pahare cu apa, apoi
pun tavile la ghiseu. Iesim. O rog sa ma astepte pana duc mancarea
sus... S. freamata: e curios ce se va intampla. La fel Burgui,
caruia ii cer tigari cu filtru, crezand ca si ea e fumatoare.
Nu, nu fumeaza. Fumez eu; "Carpati". Ne indreptam spre
Cismigiu. E foarte cald. Ii vorbesc despre roman si cum am ajuns
"aici". Se declara nepriceputa la literatura. O s-avem de invatat
unul de la altul, eu aeronautica… Poate va fi repartizata la Ghimbav…
Ma roaga sa-i "traduc" (pe inteles) poeziile mele. E cald.
O invit la o inghetata. Refuza. Si, la "Tosca", aflu de
ce…: n-avea un sfant. Bem o citronada rece. O conduc pana pe
strada Radovici. Ea culege, din doua gradini, flori. O sa apara din acest
punct de vedere ca personaj negativ? Ea: "Poate ca fluturii ma vor
lua drept personaj pozitiv…" Vorbim. Ajungem la casa unde sta
in gazda. In fata portii, indraznesc sa-i cer sa ma
sarute, ca sa reuseasca maine… "Vreau palme ?...".
(Ea). Eu: "Vei aparea ca personaj pozitiv." "Asa si vreau."
Poate o sa ne mai vedeme diseara… O intreb pe unde s-o apuc
ca sa ajung mai repede la camin, in "6 Martie". Pe langa
metrou. "Dar e mai urat pe acolo" (Ea). Eu: "Eu voi
cadea in dizgratie ca nu m-ai pupat…" Niciodata nu e prea
tarziu". (Ea sau un Aforism?…)
La camin, in timp ce scriu, soseste Costel (Constantin Stancu, vechiul
si bunul meu coleg din liceul hategan). Se uita printre cartile mele.
Rasfoieste "Luceafarul" lui Nino, ultimul numar. Nu ramane
mult timp. Stie ca sunt foarte ocupat si, apoi, trebuie sa ajunga si el
la meci. Imi lasa o scrisoare, urmatoarea, pe care a conceput-o
in seara cand ne-am despartit ultima data. Deocamdata: "…….....…………………………….….……………………………
……………………….………………………..………………………………………………………………………….........................................................................................………………"
Dorm putin, apoi invat. Seara, la masa, din nou cantina plina. Iarasi
o raita, sa vad daca nu cumva a venit… Stau la cel mai lung rand.
Apare. Se interpune si sociologul muzician, care-si plaseaza unui prieten
doua salate, speculand neatentia bucatareselor. R. (asa o cheama)
isi pune si ea mai multa salata, dar bucatareasa o vede si-i face
observatie. Eu o consolez. Vine la masa noastra Seby, curios s-o vada
mai de aproape. Ma intreaba de ce nu am mai trecut pe la ei (doar
fusesem in camera lor inainte de a veni la masa, si ce mai
face S.? Canci!) R., politicoasa, nu s-a apucat de mancat pana
ce Seby nu s-a retras si eu am adus apa in cana uriasa de sticla.
Ma scuz. Ma scuza. Nu putem manca totul: peste cu cartofi si gris
cu lapte. Aprovizionam pe cei din camera cu pestele ramas disponibil.
Iau bani pentru tigari si citronada. Ne oprim la "Tosca". Discutam
despre secretarele liceelor… (cum ne-o fi venit un astfel de subiect?!)
Sunt semne de ploaie. Ne ridicam. O conduc pe acelasi traseu spre casa.
Ii impartasesc din impresiile mele relativ la intalnirea
mea cu doamna Samarghitan-Angelescu. I-a citit si ea cartea. A impresionat-o.
Aflu ca stie engleza; ca face traduceri in domeniul tehnicii. O
incurajez pentru ziua de maine: nu va fi exmatriculata…
Ma saruta foarte scurt, de fapt ma pupa cu o boare de alizee… Ploaia
ma surprinde intre plopii de la "6 Martie". Stratan pisicher-ingenios:
"Ce am realizat?" Discutam despre femei. Aflu, printre altele,
ca M… a fost a lui. Pentru asta, M… nu ma mai intereseaza, de
aici incolo. Ma gandesc intens la R. El fumeaza "Club".
Imi ofera si mie sase tigari. Eu ii dau in schimb trei
"D.S."-uri, iar cinci "D.S."-uri le duc lui Banu si
lui Balanica, care vor invata toata noaptea, in calcator.
Banu ma trezeste la 1,30 (cum il rugasem), ca sa studiez flexiunea
substantivelor si pe cea adjectivala, din "Morfologia structurala"
a d-nei profesoare Valeria Gutu Romalo. Pe la ora 6,30 mananc un
peste mic, prajit, care se mai afla pe masa de la 154. S., inca
adormit, cu coatele pe aceeasi masa, ma intreaba cat e ceasul.
La 7,30 va trebui sa o astepte pe mama lui la gara; ea vine de la Ploiesti.
Ma doare capul, n-am nici macar un antinevralgic si nu pot sa adorm usor.
Ma scol singur, fara intermediari, la 10 fara 10. Intra Burgui; imi
cere un ziar. Nino apare cu mancare de Ploiesti. Ne ospatam din
belsug, eu, el si Virgil. Ca sa-l insotesc la drept, la standul
de carti, pentru a-si cumpara "Verbul" de Gr. Brancus
si ca sa-si plateasca taxele pentru camin, Nino imi promite ca imi
va cumpara un pachet de "Marasesti" cu filtru si un "Cico".
Se tine de cuvant. "Cico"-ul il bem impreuna
cu Urziceanu, care a obtinut nota 6 la lingvistica. O consolam cum putem.
Mancam, astfel, tot "in trei". Dupa-masa ma duc
sa ma culc. Mi-o fi!… Nino e prin preajma culcusului meu, ma spioneaza.
Nu scriu... Citesc "Adjectivul". Pe la 20,30, masa de seara.
O astept pe R. in fata cantinei, dar nu vine… Mananc
doua portii de tocanita si sase clatite. Doua duc si sus, in camera,
pentru orice eventualitate… Caraba imi cere cu imprumut
un umeras pentru haine, in timp ce Misu imi solicita un ac
de cusut. Nino i-a aruncat lui Laurentiu pachetele de carti pe jos, deaorece
il sicaneaza cu un volum de Mallarmé. Imi place ca
in camera convietuim ca intr-un falanster: mancam si
fumam unul de la altul, fara a ne mai intreba, conventional, daca
unul sau altul ii permite celuilalt acest lucru.
De la un timp (sesiunne!), in fiecare seara (se aud) se arunca de
la etajele superioare sticle (de toate calibrele). Semne de defulare!
Il speriem (noi, cei din camera 154) pe Mitica, cu privirile noastre
de "copii sasii". Ii luam camera cu asalt si Mitica zbiara
ca din gura de sarpe.
Marti, 21 iunie. Azi-noapte m-am trezit pe la 2,30, insa n-am putut
invata: de prea mare oboseala, am adormit la loc. Totusi, pe la
6,30 ii trezesc pe Burgui si R.I. Dimineata, pe la 12,00, in
sala de lectura, S. imi aduce o scrisoare cu doua felicitari. Una
e de la Elena M. (Rasnov), cealalta de la Daniel C. (Zarnesti).
Ieri a fost ziua mea de nastere. Azi aflu asta de la ei. Toate cele bune!
Implinesc 23 de ani. Imi aduc aminte cand am implinit
20 - parca trecusem o granita (nu palpabila, dar nici neaparat imaginara)
intre un paradis (topos-sigur, nu o utopie!) si un alt "taram",
de care mi-era teama, ca sa nu zic jena. O teama voalata. Eu: pasager,
ea (teama), pasagera… Ma apuc, dintr-o oarecare inertie, sa invat
din "Morfologia verbului". Pe masura ce studiez, ma prinde lectura,
imi place. Ba, mai mult, imi pare rau ca am descoperit-o abia
acum: maine am examen. Verbul, verbul, ad-verbul, ad-cerbul. Paroles,
paroles… (Dalida). Palabras, palabras…Cu/vantul. Ad/ventus…
Ma duc mai repede ca de obicei la masa: la 14,20; dau o raita prin cantina.
O astept… Dar nu vine… Mananc singur… si ofer, la
randul meu, supliment - prajituri - fetelor. Ele doresc sa a/para
(si ele!?) in roman. S. mi-a cumparat tigari. Apare barbierit proaspat.
Arata bine. Daca as fi femeie m-as da la el, ii spun, si asta, cred,
il incurajeaza, sau cel putin il bine-dispune. Nici
la masa de seara R. nu vine. O fi fost oare exmatriculata? Toata noaptea
invatam (eu si S.).
Miercuri, 22 iunie. Examenul la L.R.C.: "Tendinte in morfologia
limbii romane actuale". Am stiut, desi a fost un subiect de
sinteza… Majoritatea dintre noi suntem multumiti de subiect…
Azi se vor da rezultatele la primele doua grupe. Eu sunt in 473.
Plec pe jos spre camin. La cofetaria de la "Ciresica" il
intalnesc pe Dan. Ii cumpar un suc de rosii (asta vrea
el), eu imi ofer o citronada. Se duce la agentia C.F.R. pentru a
cumpara un bilet de tren pentru profesorul sau… In ce directie?
Nu stiu… Eu ma indrept spre cantina, mai repede ca de obicei.
O caut in cantina pe R. Nu se vede… O astept pe prima banca
dinspre trotuar. Nu vine… Ma intretin cu Gelu. S. imi
da ideea de a da o fuga pana la facultate - poate s-or fi dat rezultatele
de la grupa noastra: sa putem dormi linistiti la noapte… In
holul facultatii: Constanta, Ady, Necsulescu, care ma serveste cu un "L.
Blend", apoi imi arata un inel: il incerc, il
cantaresc in palma, il evaluez… Bineinteles
"in jur de 125", desi valora 900, dupa parerea Constantei...
Ne indreptam spre catedra de L.R.C. Asteptam aici pana la
14,30. Emotii, desigur. Intru si eu la catedra. Rezultatele de la grupa
noastra nu s-au dat… Maine, doar… La primele grupe s-au
luat note destul de mari. Au ramas putini pentru oral… Ii mai
solicit o tigara "buna" lui Necsulescu. Are doar doua…
Mi-o ofera pe cea "rupta", fiindca pe cealalta trebuie sa i-o
duca matusi-si. Ea, oricum, e fata, si nu e o fumatoare asa inraita
ca mine… Nu mai e nevoie sa ma conving ca tine la mine. Imi
povesteste despre "oralul" de la engleza.
La camin. In camera: Burgui si Stratan fumeaza "B.T.".
S. a cumparat doua pachete. Le anunt cateva note de la celelalte
grupe. Ma culc. Masa... O astept pe R. pe aceeasi banca. Si tot cu Gelu…
Intre noi doi, o pretendenta la studentie; din Ploiesti. Vrea sa
incerce la "utilaj chimic". Discutam despre "atributele"
barbatilor si femeilor. (R. nu vine!) Mananc, avand la dispozitie
trei cartele, plus supliment. Dar din contravaloarea a doua bonuri ii
duc mancare din belsug lui Stratan. Cu gandul ca ma scol la
24,00 si sa invat toata noaptea, ma culc. Ma trezesc insa
la 7,30.
Joi, 23 iunie. Din nou emotii. Corina ma anunta ca n-am fost strigat inca
printre cei care au intrat deja la oral… Totusi ma uit prin "Morfologia
structrurala", ceea ce-l face pe Stratan sa-mi aplice o lovitura
cu capul in barba. Intentia lui, imi explica, fusese sa-mi
doboare caietul pe care-l tineam in fata. Se scuza. Se anunta notele
peste 8. Si eu sunt printre cei citati. Intram la catedra sa ni se treaca
notele in carnet. Sunt intrebat de catre domnul Brancus
daca mai vreau sa intru la oral. Poate la toamna, sunt obosit acum. O
sarut pe Angela, care luase si ea 8. Pana la 10,00, cand se
deschide "imprumutul", raman printre cei care intra
la "oral". Relaxat. Iese Tatiana, cu "7". Il
incurajez pe Arso. Sanda imi fera o "Arberia". Pe
la 10,00, "coada" mare la "imprumut". Cer permisiunea
celor din fata sa ma lase sa predau cartea. Sunt de acord, desi bibliotecara
ma admonesteaza ca nu stau la rand. Si iar, per pedes, spre camin.
Trag un loz. Nu castig. Imi cumpar un pachet de "Papastratos"
- 11 lei. Il servesc si pe Nino, pentru ca, mai tarziu sa
aflu ca-si cumparase si el un pachet de acelasi calibru…
De la etaj, o fata scutura patura de praf. Cu pantalonii inca neincheiati,
ma urc pe balustrada balconului si-i prind patura.
Eu: Nu ne mai faceti "praf", ca nu luam examenele…
Ea: Pune-ti masca de gaze…
Eu: N-am, poate faci si armata…
Ea: Fac!
Eu: Sa ma urc pe patura, ca Romeo pentru Julieta? (Confuzie de care ea
nu se prinde - scara! In mod sigur nu e filologa… sau…)
Eu: Dupa voce pari frumoasa. Arata-te la fata, sa te vad…
Se arata. Asa si asa… Nino zice ca sunt mare.
Dorm. Afara, in parculetul din fata cantinei, sunt "felicitat"
de Carmen, Jipa si Angela, pentru nota. Si eu le felicit. Se duc sa-si
schimbe lenjeria de pat, la magazie. La intoarcere, ma apropii de
Carmen ca sa-i ofer un "Papastratos".
R. nu e in cantina. Stau pe banca, langa Gelu. Discutam discutii.
Apoi conversez cu prietenul lui Nino, de la medicina, care a terminat
cu examenele. Apare Pana. A primit si ea 8, in cele din urma. Ma
duc la masa. Dar imi dau seama ca lovitura lui Nino fusese destul
de dura: nu pot mesteca bine coaja de paine, si nici sa beau apa
rece: ma dor dintii. Yes. Yes. Ies in parc, spre seara. Iulica si
Pana Ioana stau alaturi de mine, pe banca "noastra". Trece o
cunoscuta (din vedere), careia ii oferisem "un foc" ieri
seara. O intreb daca mai are nevoie de foc. Ea: "Da".
Se asaza à côté. Ii observasem tarziu
inelul. Dar tot nu cred ca-i casatorita. I-l cer, totusi, "ca sa
i-l evaluez". Apoi incerc sa aflu din ce regiune e, din ce
judet. Totul, desigur, "la misto". Pleaca, cred eu, bine-dispusa.
Apare si Manea Ioana. Ma asez mai aproape de ea, incercand
s-o cuprind pe dupa umeri. Imi spune sa nu ma incarc cu (in)
anatomie. Dar nu ma inca(u)rc. Burgui si Geta Urziceanu sosesc si
ei cu tigari "B.T.". Geta, dupa plecarea Ioanei, e mai greu
de abordat. O las in seama lui Burgui. Cei de la drept, care au
terminat cu facultatea, canta de ramas-bun. Au si chitara. Si canta
foarte frumos. Incercam si noi sa-i concuram, cei trei-patru de
la filologie, apoi ne coopteaza in grupul lor, unde, Fane e vedeta.
Vineri, 24 iunie. Citesc I. Ghica. Trece Costel - sa-si ia la revedere
de la mine… Diseara pleaca spre Hategul nostru iubit… Are ocazia
sa asiste la conversatii tari intre Stratan si Al. Musina. A venit
si Adrian la Romeo Istrati. Acestuia ii "masor" hartia
igienica de care are nevoie, conform inaltimii lui: are 1,78 m.
Ii trebuie 2 m: capul si gatul lui au aproximativ 30 cm. Costel
pleaca. Cred ca ne-am imbratisat. Eu ma barbieresc. La chiuveta
unde am ascuns eu sapunul, aceeasi pereche de indispensabili, de doua
zile, stau in apa, la muiat… (uaaa!...). La 12,30 sunt iarasi
pe banca. O astept pe R., cu Ghica, din care, din cand in
cand, citesc. Adica atunci cand nu imi atrage atentia
vreo trecatoare. Si sunt atatea!… Dar nu vine… In
cantina-i fac declaratii de dragoste Ecaterinei (Chivuta?). Ii povestesc
asta lui Stratan, mai tarziu, care ma critica, afirmand ca
discreditez literatura…
Petrone ma invita sa mancam cirese. Promisese ca va cumpara o lada,
daca va obtine 10 la examenul de acum cateva zile. Si l-a obtinut.
El e la biologie. Azi n-a cumparat o lada, dar vreo 5 kilograme tot sunt…
Are sa-mi spuna ceva personal in legatura cu R.. Pe la 20,00 evadez
iarasi. Il vad pe Gelu. Dupa ce arunc o privire prin cantina, il
rog sa-mi tina locul, la postul de observatie, 10 minute, pana ma
duc sa-mi iau tigari. Stam pe banca. La un moment dat, se asaza langa
noi o doamna cu un baiat. Ne aud vorbind despre literatura.
Ea: Sunteti la filologie?
Eu: Da, de ce?
Ea: E adevarat ca un baiat de la voi scrie acum un roman?
Eu: Da, eu sunt acela.
Ea (surprinsa): Tu? Si ai notat replicile colegului meu, Eugen?
Eu: Care Eugen? De la ce facultate?
Ea: De la drept.
Eu: Nu-mi amintesc; imi vine foarte greu, am deja vreo mie de personaje.
Si daca n-am un mag sau un cass, imi vine greu sa retin totul…
Ea: Da, intr-adevar, ti-ar trebui un aparat din asta…
Si le povestesc istoria romanului atat de convingator, incat
si Gelu, si celalalt baiat, inclusiv eu, ramanem "bouche
bée". Se ridica de pe banca. Ce pacat ca nu era singura! Gelu
rade. Ma duc sa mananc. La masa, Stratan si Al. Musina. Le
spun intamplarea. Rad. Zic ca deja am inceput
sa profit de pe urma romanului. Il vedem pe Constantin Tuchila.
Ei ma indeamna sa-i spun si lui despre roman. Ii povestesc.
Pare grabit.
El: Am mai auzit eu poante din astea.
Banuieste ca vrem sa facem misto de el. Ii cer parerea ce sa fac:
sa renunt la sesiune si sa scriu romanul?… El ma povatuieste sa-l
scriu. Le povestesc baietilor. Mi se zice (de cine?) ca Tuchila m-a incurajat.
Luam supliment berechet: branza cu rosii si prajituri. In
camera gasesc un bilet de la Luigi Contrino. El a venit din Italia si
e la istorie. De altfel, Stratan ma anuntase la masa ca am fost cautat.
Plec prin parc, in speranta ca voi da de Luigi. Nu e. Revin. Eu
si Stratan ne jucam cu sapca lui Romeo Istrati, incercand
sa ne-o aruncam cat mai precis unul altuia pe cap. Stratan culcat,
eu in picioare. Intra Luigi. Il invit sa manance cat
pofteste, cat mai mult din ce am adus de la masa. Spre indignarea
tacita a lui Stratan, care infuleca si el prajitura. Luigi ne spune
cateva bancuri. Si ca s-a logodit (cu o romanca, desigur!).
Dorm pana la ora 1,00, cand un baiat de la drept, pe care-l
rugasem in sala de lectura sa ma trezeasca la aceasta ora, ma trage
de pijama. Dar eu adorm iar. Baiatul revine pe la 2,00 si incearca
din nou sa se tina de cuvant. De asta data ma scol. Citesc toata
noaptea si dimineata (acompaniat de concertul pasarelelor din parcul caminului
si de cel de la Opera), pana la 7,00 - Ghica.
Sambata, 25 iunie. Ma trezesc la 10,00. Plec cu S. la biblioteca.
Eu imprumut un "I.L.R.", volumele II si III, N. Filimon
si Odobescu - "Opere I".
La 12,30 ma postez pe banca prima cu "Sub semnul lui Aristarc"
de G. Munteanu. Pe la 13,15, R. se indreapta, in sfarsit,
spre mine, la putin timp dupa ce plecase Mioara Vulpescu la teatru, cu
prietenul ei.
Eu: Te astept de trei zile.
R.: Nu trebuia…
Eu: Ce-ai facut?
Ea: Am fost exmatriculata…
Eu: Nu cred!
Ea: Sigur. Am ajuns pana la C.C., dar rectorul n-a vrut sa semneze…
Eu: Si nu mai e nici o sansa?
Ea: Am drept de reinmatriculare la Institutul din Ploiesti…
Pare grabita. De altfel, pe aleea asfaltata o asteapta un prieten, ca
sa mearga impreuna la masa…
Eu: Si cand te mai vad?
Ea: Nu stiu. In zilele astea plec la Brasov.
Eu: Da-mi adresa… (Culmea! N-am nimic de scris, nici macar un creionas;
nici ea n-are…). Ii comunic numarul camerei mele: 154, blocul
C. "Sa ma cauti. Sa-mi lasi un bilet daca poti, sa-mi scrii tot ce
s-a intamplat". Ea mai are surasul sa-mi multumeasca.
Eu: Si ai incercat totul? Hai, vino cu mine din nou…, le spunem
ceva de genul ca vrem sa ne casatorim si ca eu ma sinucid…
Ea: Am incercat totul; am fost si la "Urgenta"…
Vrea sa plece.
Eu: R., il iubesti? (Ma uit spre amicul ei care asteapta la vreo
10 metri mai incolo).
Ea: Nu mai iubesc pe nimeni…
Eu: Cu exceptia mea… Eu te iubesc, R.… Muta-te mai bine la "romana".
Te ajut eu…
Ea: De s-ar putea!…
Eu (ezitand): As dori sa vin si eu cu tine, sa mancam impreuna…
Ea: Daca vrei…
Eu: Nu, mai bine nu.
Ma indrept spre blocul C. Ma opresc si-o urmaresc cu privirea cum
intra cu prietenul ei in cantina. Pofta buna! Pe la 14,00 ma duc
si eu la masa. La intrare o vad (oare pentru ultima data?) impreuna
cu amicul ei. Imi doreste pofta buna (ea cu glas tare!). Am impresia
ca de asta data, ca si altcandva, mancarea e inutila, ca si
actul de a mastica = tot o pierdere de timp. De aceea ma grabesc sa ies
cat mai repede.
Ma duc la magazie pentru a schimba lenjeria de pat, aducand si hartie
igienica pentru toti membrii camerei noastre. Si asa eram in criza!…
Citind in sala de lectura "Sub semnul lui Aristarc" de
G. Munteanu, ma gandesc la un eventual si dorit subiect: interpretarea
unui vers sau a unei strofe eminesciene. Cred ca mi-as alege ultimele
patru versuri din "Luceafarul" (n-ar fi banal daca le-as lega
de istoria romanului meu). Candva trebuie sa fac asta, chiar daca
nu ni se va da niciodata un asemenea subiect "de Olimpiada",
cum ar spune Al. Musina.
De la masa, eu si Stratan aducem sase pesti ca supliment. Mai invata
daca poti! In camera se aduna, rand pe rand: Laurentiu,
prietenul lui Cherciu, militianul-student la constructii (sau filosofie?
- Iasi), cu un coleg de-al sau de la Academia militara, etc.
Duminica, 26 iunie. Nici nu realizez ca astazi este duminica. Trebuia
sa invat azi-noapte, insa am dormit. Ma trezesc pe la 8,00
si continuu lectura la "Sub semnul lui Aristarc". Ma obsedeaza
o idee: ce-ar fi sa ni se dea ca subiect sa tratam Eminescu? Ce-as alege
dintre mii? Pe la 13,45 eu si Stratan mergem la masa - pranzul.
La intoarcere gasim un copilas in hol. E tare simpatic. Il
luam cu noi in camera. Coboram cu el imediat, ca nu cumva
mama lui sa-l caute disperata. Si asa este: in hol, o sud-americanca
se indreapta spre fiul ei, care vrea sa ramana cu noi, luandu-o
dupa Stratan, pe scari in sus. Mama il prinde si si-l plaseaza
dupa gat. O intrebam cum il cheama. Imi raspunde
intr-un dialect de-al lor ca se numeste Inall, sau cam asa ceva.
Le spunem si noi hasta la vista! Ei ne raspund ciao! Trecem "la aparate":
studiem pana la ziua cu lumina aprinsa, avand controverse
cu Al. Musina, care nu intelege cu nici un chip ca maine noi
avem examen. Stratan descopera cea mai mare interpretare critica a "Luceafarului",
iar eu imi propun sa scriu un "Luceafar" in proza
(desigur, altceva decat basmul cules de Kunish).
Luni, 27 iunie. Ma simt tare obosit. Nu sunt prea multumit de lucrarea
pe care am scris-o: 1) "Accente pasoptiste in opera lui Filimon
si a lui Odobescu" si 2): "Sensuri si afirmari patriotice (!!)
in operele marilor clasici". Dau vina pe timp, care e prea
scurt pentru asemenea lucrari de sinteza: 3 ore… R.C. Cristea ma
anunta ca o prietena a Domnitei Petri vrea sa ma cunoasca. Azi? Totul
depinde de un telefon. Au de invatat fetele. Poate alta data. Ne
ducem la o bere la terasa"Otetelesanu". R.C. Cristea imi
cumpara o inghetata. Calatorim amandoi cu un "37".
Eu pana la statia Floresti. Sunt foarte obosit. Nu prea am pofta
de mancare. Nici Stratan, care-mi face "cadou" o citronada
la "Tosca". El e multumit de ceea ce a scris in lucrare.
Eu am scris in lucrarea mea si despre el: ca va realiza cea mai
cuprinzatoare interpretare a "Luceafarului", si am pomenit si
despre mine: ca scriu un fel de "Luceafar" in proza…
Ma trantesc pe pat frant de oboseala si cu gandul ca
cel mai mare roman al tuturor timpurilor e greu de scris. Poate de acum
incolo nu voi mai spune ca scriu asa ceva, ci pur si simplu: un
roman. Dorm adanc. Pe la 7,00, totusi, masa. Dupa aceea, impreuna
cu Stratan cumparam tigari, in drum spre tutungerie trecand
prin spatele lui Banu si a lui Urziceanu, care stau in hol si discuta:
"Ce baieti politicosi", observa Banu… (ca am trecut prin
spatele lor sau ca i-am / nu i-am salutat?) Cind ne intoarcem
de la "Mahmut Mahmut" eu vorbesc foarte laconic si numai in
engleza, ceea ce-l face pe Nino si apoi pe Elisabeta si pe Romy sa ma
considere cam deplasat. Cand sa plec de la masa, tipul de la sociologie,
care canta la vioara, ma anunta ca m-a cautat R. si ca aceasta mi-a
lasat un bilet. Fug repede, sperand s-o mai prind. Si, intr-adevar,
in statie la Opera, o ajung. Ne asezam pe o banca, in parc.
Ce am discutat in seara aceea a fost minunat. Ea "ura"
totul si "pe toti", eu, din contra, eram optimist si-i iubeam
pe toti, si astfel ne-am impacat foarte bine. Mi-a povestit despre
toate demersurile pe care le-a facut pentru ca sa nu fie exmatriculata,
ca, de fapt, a fost o neintelegere, nu e vinovata, ca n-avusese
intentia sa copieze la acel examen si ca nici caricatura desenata de ea
(pe o ciorna) nu era la adresa decanului, asa cum "o acuzau"…
Oricum, ea spera sa bea maine o bere cu mine, in cinstea reusitei
mele la examenul de I.L.R. (istoria literaturii romane).
Vreau sa invat toata noaptea asta. Il rog pe Banu sa ma trezeasca
la ora 1,00, dar dorm asa de greu si de dulce ca, pana dimineata,
la 7,30, nu ma mai scol.
Marti, 28 iunie. Plin, totusi, de emotii (in ciuda faptului ca pretind
ca scriu cel mai mare roman), astept alaturi de colegi doua ore si mai
bine pana la aflarea rezultatelor. Constanta ma serveste cu un "Kent".
Cu Elena Rusu ma calc pe picioare, ma pune sa-mi suflec pantalonii: sa
vada cum imi vine asa… Grea asteptare. Am obtinut nota 9. Dupa
ce mi-a trecut nota in carnet, domnul G. Munteanu, pe cand
eram pe punctul de a parasi catedra, intreaba intr-un grup:
"Cine-i Piscu?" "Eu sunt". Dumnealui: "Cum m-ai
luat, de la deal sau de la vale?" Eu: "In sus, dom' profesor!"
Dumnealui: "Bine. Succes la roman!" Doamna Diaconescu, asistenta
domniei sale, nu prea pare multumita de mine. Ce sa mai vorbesc de Stratan,
care aseara imi si adresase reprosul ca am scris despre el in
lucrare. Si asta dimineata, Petrica Nicolau (asistentul) l-a intrebat
langa cine a stat… Stiu ca Nino e suparat pe mine foarte tare.
Cred c-ar fi in stare sa-mi arda romanul. Oare i-as face vreun rau
daca s-ar intampla asa?
La 14,30 ma intalnesc cu R.. Dejunam impreuna. E bucuroasa
pentru "nouale" meu. Ne indreptam spre Cismigiu. Eu ii
preiau plasa cu rosiile pe care le cumparase. Ne razgandim: mai
bine sa duca rosiile acasa; dar Mona, sora ei, poate doarme inca…
Ezitam iar. O fac sa m-astepte pana ce urc in camera ca sa-mi
iau hainele murdare pentru a le duce la spalat la draga de tanti Melanita.
Mergem cot la cot cu bagajele noastre si bem o bere (cum era predestinat,
la gradina, la "Venetia"). In Cismigiu ii arat fotografii
de-ale mele. Imi retine doua, dupa o selectie grijulie. Ea are nevoie
de un dictionar roman-rus sau de un ghid de conversatie roman-rus
pentru sora ei, care pleaca marti in U.R.S.S., in excursie.
Promite ca daca-i fac rost de unul sau altul, sa-mi dea un sarut in
primul caz si doua pentru ghid. Ne despartim astfel, eu plecand
in Berceni, la uchiul Paul si tanti Melanita. Aici sunt servit cu
dulceata si cafea. De mancat nu mai pot sa mananc, pranzisem
copios la cantina. Tanti imi promite sa scrie ea maine o scrisoare
acasa, la Zarnesti, in care sa-i anunte, printre altele, pe mama
si pe tata, pe sora-mea, Claudia, ca am trecut cu bine cele trei examene
de pana acum si ca, bineinteles, sunt bine, sanatos.
Am noroc cu "31 barat" si cu tramvaiul "30", care
circula destul de bine. La ora 21,00 am sfarsit cu masa. Banu, Burgui
si Nelu, care studiaza rusa, n-au nici ghid, nici dictionar roman-rus.
O speranta inca: Pana Ioana… Nu are nici ea. Ultima… Bencau
Zinuca, fosta mea colega de liceu, acum la rusa… O astept 30 de minute.
R., nemaiavand rabdare, vine si ea in holul de la blocul A.
Suntem rugati de catre studenta-sef de complex sa asteptam afara. Ne retragem
langa usa. In sfarsit, Nina apare cu dictionarul. Pe
R. o doare capul. Imi cumpar tigari de la "Tosca". Nino
e cu o studenta, la o masa. Ma ignora. R. iar imi spune ca a fost
nevinovata... O conduc spre casa pe strazi intortocheate. Imi
da un sarut. Eu: "trebuia sa fiu orgolios si sa-l refuz pentru ca
m-ai santajat…" Ea: "Fii orgolios si nu ma mai saruta".
Si ea e dura. O intreb, daca acum ar fi iar inmatriculata
la aeronave, m-ar mai saruta? Sau, mai precis, stiind ca sora ei nu este
acasa, m-ar invita inauntru?… Ea: "Nu". Mie imi
place totusi lupta asta pentru un sarut. Ea: "Nu ar trebui sa insisti
acuma, doar stii in ce situatie ma aflu!" Dau un telefon lui
R.C. Cristea, pentru a-mi recupera "Gamele", pe care vreau sa
le bat la masina. De altfel, si Romeo Istrati mi-a promis ca mi le va
dactilografia o prietena de-a sa. Intentionez sa le public undeva, de
se va putea…
Miercuri, 29 iunie. Ma trezesc la 8,00. Fac un dus cu sampon imprumutat
de la Banu care, aseara fusese aproape sigur ca-l voi ruga iar sa ma trezeasca
pe la 1,00 noaptea. De data asta, nu… Imi spal si lengeria
intima, pe care nu o dusesem la tanti Melanita. Spalatul rufelor, ca si-n
armata, imi face foarte bine la degete: mi s-a mai dus galbeneala
nicotinei… Sunt multumit, reconfortat dupa dus, desi, pe o asemenea
caldura, tot transpirat. Imbrac o bluza albastra, pe gat,
fara maieu: doua maieuri sunt la uscat, iar al treilea e la tanti. Incerc
vesta, daca-mi vine peste bluza. Nu merge, caci bluza mi-e prea scurta
si-mi iese din pantaloni, lasand sa se vada pielea. Ma imbrac,
deci, in cele din urma, cu haina de la celebrul meu costum de blugi
bulgaresti… Trebuie sa trec pe la drept ca sa-mi scot cartela de
masa. Nu e "coada". De serviciu e doamna Mihaescu (sau Mihailescu?),
doamna care se ocupa de cei de la romana. Cartela e pentru 10 zile.
Dumneaei incurca numele, scriind la posesor "Burgui Alexandru",
cel care fusese inaintea mea, apoi corecteaza. Politicos, ii
sarut mana: e atat de amabila cu noi… Placut surprinsa,
imi ureaza succes la toate… Ii telefonez, la 11,45, lui
R.C.C., pentru a contramanda intalnirea cu el, pentru maine.
Ne vom intalni in jurul orei 11,00 la biblioteca. Trec
pe la Misu ca sa-l intreb daca nu cunoaste pe cineva care ar vrea
sa cumpere cartela… Mi se raspunde sa mai incerc spre seara.
Ma dezbrac, nu si de pantaloni; pana la 14,15 mai sunt doua ore;
citesc "Renasterea, umanismul si dialogul artelor", cartea d-nei
Zoe D. Busulenga. Dupa ce ma spal cu sapunul pe care-l ascunsesem sub
ultima chiuveta, dupa ce sfarsisem cu clatitul maieurilor, cobor
si-o astept, pe aceeasi banca, pe R.. Gelu se aseaza langa mine.
Pana acum, ca un facut, intotdeauna cand se nimereste
s-o astept, in compania lui, ea nu-si face aparitia. Se iveste insa
un prieten de-al lui si, impreuna ne ducem la masa, caci mai ramasesera
doua minute pana la inchiderea cantinei. Discutam despre Nastase
si Borg. Ne pare rau ca Nastase a ratat Wimbledonul. Fumez o tigara, trec
pe la Nelu Baltag care se pregateste pentru "comparata", apoi
ma culc. La trezire, lectura din "Renastere…". Pe la 18
si ceva intra un baiat de la germanice sa intrebe daca Daniel e
acasa. Nino, cu care nu am vorbit azi, cu exceptia "solicitarii"
de dimineata, cand l-am rugat (pentru ca, oricum pleca la facultate)
sa-mi duca si mie niste carti la "imprumut", el refuzandu-ma
scurt, ii raspunde o data cu mine: "Da, Daniel este aici…".
Ma asteapta o fata, jos… Banuiesc ca e R.. Ma imbrac cat
se poate de repede, dar, in parloar, R. imi atrage atentia
ca am facut-o sa astepte prea mult. Ii explic ca eram in pijama
cand am fost anuntat de sosirea ei. Drept "pedeapsa" voi
fi "rapit" pana pe la 20,30. Pare foarte vesela azi. Urmam
traseul prin spatele caminului nostru, ca sa nu ne intalnim,
eventual, cu "amicul" ei. Pe drum imi povesteste cat
de mult a umblat ca sa-si "lichideze" totul cu bibliotecile
si caminul. Imi spune ca profesorului care a prins-o "copiind"
i-a venit sa planga de cat de mult rau i-a pricinuit. A fost
si el retrogradat din postul de sef de lucrari la postul de simplu asistent.
I-a promis ca o va sprijini la Ploiesti, cand va fi cazul, sa fie
inmatriculata acolo, la I.P.G.G. "Ei, vezi ca mai sunt pe lumea
asta si oameni adevarati ?", ii zic eu. E de acord cu mine,
nu ca aseara. Tinta noastra e Cismigiul. Vrea sa faca ea cinste cu o bere.
Ne oprim la "Monte Carlo". Cautam un loc liber la o masa cat
mai aproape de malul lacului. Gasim, dar nu si bere, ori chelnerul o fi
asteptand si el ceva… Asta imi aminteste de ziua de ieri
de la "Venetia", cand am intrebat-o daca sa-i las
ceva bacsis chelnerului de acolo (in armata, cand eram si
"chioscarul" unitatii, nu numai furier, imi pusesem si
eu, in incinta minusculului meu holding, un afis cu "nu primim
bacsis!" - la initiativa mea sau a colonelului?!). Ea m-a povatuit
sa nu-i las, deoarece eu fumez "Marasesti", iar ea e exmatriculata.
I-am inmanat atunci chelnerului 15 lei. El a plecat cu ei,
grabit ca sa serveasca si alti consumatori, dar cand a trecut din
nou pe langa noi i-am amintit ca mai are sa ne restituie 3 lei.
Si ni i-a achitat, dar nu ne-a mai zis "mersi". Si R. a ras.
Ne indreptam spre chioscul-parcul unde se vinde "Cico"
si "Café frappé". Comanda din amandoua sortimentele,
pentru fiecare. Ne asezam la o masa cu umbrela. Ea imi arata mai
multe poze (cred ca erau vreo 50), dintre care eu ii opresc patru.
"Incredibil - se otaraste ea - tu mi-ai dat doua, si mici, ale mele
sunt si mari, si patru!" Insa pana la urma mi le lasa
ca amintire. Pe una dintre ele, in care e imbracata "sport"
(de altfel, si pare o "sportiva" care-si asteapta premierea)
mi-o acopera, pe verso, cu versuri din Blaga… Pe o alta fotografie,
unde ea e plasata intre pomi si flori, imi asterne alte randuri
(…). Se scuza ca poate nu e asa inspirata. Eu o sfatuiesc sa-mi scrie
orice, chiar si formule matematice… Pe alte doua, imi scrie
simplu, doar atat: "Pentru Daniel. R.". Ea soarbe din
frappé si sufla prin pai, producand bule-balonase. Imi
explica de ce si imi arata cum, spunandu-mi ca acel efect
se numeste "efectul Puncha" sau cam asa ceva. Eu o imit, fara
a-mi propune sa-l descriu candva. Acum, dupa ce stiu ca stie si
ca e convinsa ca mai exista si oameni cumsecade, imi permit s-o
conduc cu mana petrecuta dupa umarul ei drept. Nu se opune. Ne grabim
ca sa "prind" eu masa. Ea trebuie sa cumpere niste ciocolata.
Se opreste la cofetaria "Ciresica", sfatuindu-ma sa-mi continui
drumul, sa n-o mai astept, ca sa nu pierd cina. La cantina e "coada".
Imi iau ratia si, intre timp, apare si ea. Ne alegem si cu
supliment. Afara ne plimbam mana in mana. E bucuroasa
ca o conduc acasa si, in acelasi timp, isi face probleme ca
imi rapeste din timp. Oricum, o sa invat de la ora 24,00 (0,00)
in sus, o linistesc eu. O apucam pe unde doresc eu, pe drumul pe
care sunt obisnuit sa ma intorc de la gazda ei, pe strada…,
apoi pe… si pe urma pe… Imi vorbeste despre familia ei,
despre mama ei, invatatoare, care-i o foarte buna pedagoga si careia
i-ar putea spune intotdeauna adevarul, caci ar intelege-o.
Tatal ei, economist, e o fire incoruptibila, onesta si mandra. Demna.
Adauga, printre altele, ca ceea ce a durut-o cel mai mult cand cu
exmatricularea, a fost atunci cand l-a vazut pentru prima oara plangand.
Aflu, in sfarsit, ca e romanca get-beget. Cat
pe ce sa ne calce doua masini (chiar acum, sau mai ales acum, cand
ne tinem de mana!). Imi marturiseste ca are oroare de masini.
Odata, un sofer de pe o basculanta, ca sa faca o gluma, a franat
la cativa centimetri de ea, oprita in fata unui zid, si de
atunci se teme de masini. Apropo de acestea, eu ii vorbesc despre
eroina mini-romanului meu, inca nepublicat: "Ma chemau pasarile".
Ajungem la destinatie. Ma conduce ea acum, ca sa-mi arate cel mai scurt
drum de intoarcere. Eu ii atrag atentia ca, oricum, voi urma
ruta pe care o cunosc cel mai bine si care-mi place foarte mult. Ne tinem
de mana si ne privim in ochi. O simt si ma simte. Ne oprim.
Eu incerc sa o sarut pe buze, dar ea imi ofera obrazul. Obrajii
nostri se freaca; ii ating cu mustata buzele, ea ma roaga "sa
n-o duc in ispita". Ne continuam drumul. Ne simtim mainile
cum se electrocuteaza una de alta; ochii incep sa ne lacrimeze parca,
toata fiinta noastra este pe aceeasi lungime de unda. Ne oprim si iar
obrajii ni se apropie. Buzele ei iar se freaca o clipa de ale mele. Ciudat,
mie imi place aceasta opunere, o/pozitie. Ne invaluim unul
pe altul si nu reusesc decat pentru o fractiune de timp s-o sarut
cu adevarat. Nu-mi pare rau, dar tot cred ca fac o gafa, afirmand
ca pentru atata lucru am stat doua ore!... In gluma. Pentru
o clipa, am senzatia ca tot ce fusese inainte s-a risipit. Regret.
Ea ma consoleaza, ma scuza, se acuza, filosofand ca sunt glume si
glume, si oameni si oameni, care interpreteaza glume si glume. Deci ma
intelege. Am o ezitare. Ma opresc, prinzandu-mi obrajii intre
maini. Ma destainui ca eu sunt prea scrupulos si ca totdeauna (cuvinte
mari!?) am cautat pe cineva "deosebit", dar'mite acum, cand
sunt obligat la asta; cand lucrez la un mare roman. Repeta ca ma
intelege; si se desparte de mine numai cand ii promit
("solemn"!!) ca voi invata la noapte, ca sa iau examenul
urmator foarte bine si sa i-l fac cadou, pe 5 iulie, cand e ziua
ei de nastere… ("O, voi fictiuni…, dulce lemn de tei…")
La camin imi vand cartela, valabila 10 zile, cu 100 de lei.
Am mare nevoie de bani si "la acasa" nu vreau sa mai apelez.
Stiu cate greutati au si ei… Il rog pe Petrone sa ma
trezeasca pe la 24,00. Dar pana atunci nu prea pot sa dorm, pentru
ca se discuta, si auzul meu este atras de dialogurile lui Stratan cu Al.
Musina si R. Istrati. Petrone se tine de cuvant, ba mai mult, si
Laurentiu, dur, trage patura de pe mine. Discutam despre pedagogie, pedagogizam,
incat Romy Bucur se trezeste, amenintand ca va sparge
becul daca nu tacem. Stratan, in sfarsit, face si el un pas
spre impacare, intebandu-ma, bineinteles cu tendinta
(si tezism) daca am poze de-ale lui R.. Observase ca i le aratasem inainte
lui Al. Musina. I le "vizualizez" si lui. Ii plac(e)!
In sfarsit, ne linistim, doar eu si Al. Musina citim in
continuare. Stratan s-a culcat si el. R. Istrati deja sforaie. Pe la 3,00
se trezeste si ma roaga sa-i pasez felia de paine de pe masa. I-o
duc la pat si-i cer voie sa-mi iau si eu o tigara cu filtru din buzunarul
bluzei lui. Desigur, pot sa iau. Si iau. Oare nu voi fi privit ca un cabotin
(si de el), cum ma acuzase ieri Al. Musina, referindu-se la valva
facuta cu romanul meu? Histrionism?… I-am amintit atunci de maniera
lui Cassius Clay de a-si face publicitate. Dar la mine e (si) altceva.
Romanul meu numai asa s-a construit, prin aceasta metoda, numai asa se
construieste, prin a/cumulare. Al. Musina nu mai rezista lecturii, vrea
sa se culce si el, dupa ce, pe coridor, cu Sony, imi vorbisera despre
pedagogie si dogmatismul d-lui Safran, cu care vom lucra si noi la anul.
Vrea sa stinga lumina. Sunt de acord. Ma duc in sala de lectura
unde intreb ce zi e azi. "E joi", imi raspunde Horst;
am impresia ca au trecut doua zile deodata, si asa e. Pasarile incep
sa ciripeasca, ca de obicei, la 4 fara 10 minute. Cred ca-mi voi intitula
romanul "Jurnalul lui Quijote Panza sau al lui Ulysse-Telemach".
Pe la 5,15 mai intra in sala, proaspat spalati si bine odihniti,
doi studenti de la f.f. Il rog pe unul dintre ei, cel cu ochelari,
sa-l trezeasca pe R. Istrati la 6,30 - precizandu-i numarul camerei
si patul in care R. I. doarme ca un bebelus.
Joi, 30 iunie. Nu prea am somn. Roman Istrati mi-a promis ca-mi va lasa
un bilet cu adresa unei cunoscute de-a lui care-mi va bate la masina "Gamele".
Ma scol la 10,00. La 10,30 sunt la facultate, cu bilet "platit"
pe troleibus. Il caut in sala mare a bibliotecii pe Radu C.
Cristea. Nu-l gasesc. Intru in sala mica si o intreb pe tanara
bibliotecara de aici daca Radu i-a lasat un caiet de-al meu (cel cu poeziile),
asa cum ne inteleseseram prin telefon. Radu C. Cristea n-a lasat
nimic. O vad pe Stanescu Maria. Ma apropii de ea. Citeste "Biblia".
Ii arat bibliografia. Are de predat la biblioteca "Ramayana";
i-o duc eu. Imprumut pentru mine "Panciatantra", "Mahabharata"
(in traducerea lui Cosbuc) si "Faust". Revin in
sala mare. Radu n-a sosit nici acum. Cobor in hol. Corina imi
face semn cu mana, de pe banca de ciment dinspre secretariat. Zice
ca i-am purtat noroc la oral, la I.L.R. A obtinut, in cele din urma,
nota 9. Ii dau o fisa, la solicitarea ei, ca sa dea un telefon.
Urc iar la sala mare. Las vorba Zoitei ca, daca vine Radu, sa-i lase ei
caietele sa mi le aduca, iar eu ii voi lasa conspectul "Bagavatghitei"
la sala mica. Intreb si pe cele doua bibliotecare de la sala mare
daca Radu le-a lasat ceva pentru mine. Cea mai in varsta imi
raspunde ca Radu a trecut pe acolo, a citit ceva, dar nu le-a lasat nimic.
Il caut pentru ultima oara in sala mica. O zaresc pe Banica.
Ma directionez spre ea. Si la ea gasesc, in sfarsit, caietele.
Ma roaga sa i le dau si ei candva pentru mai mult timp, pentru ca
acum n-a putut decat sa le rasfoiasca. Ea citeste acum "Sonetele"
lui Shakespeare. Discutam despre bibliografia de la "Comparata".
Nimic precis: daca avem si literatura araba (poezia), de pilda, si Byron,
si Novalis, si altii care nu "s-au facut" la curs. Ma intorc,
per pedes, la camin, in speranta ca voi gasi undeva, pe bulevard,
"Papastratos". Nici la "Capsa", nici la "Capitol",
nici altundeva, pe bulevard, nu se gaseste… Cumpar, in cele
din urma, un pachet de "Arberia".
In camera noastra...; incerc sa dorm. Dar nu-mi prea vine
somnul. La ora 15 fara un sfert, masa: in asteptarea lui R., mananc
in compania unui prieten de-al lui Gelu, care nu are cartela. De
maine nici eu nu voi mai avea… Ii cedez lui o portie
de mamaliguta cu smantana din cele doua pe care le primisem.
R. ma asteapta pe alee. Ne asezam pe o banca. Ea a "poposit"
aici pe la 12,30, dar nu a vrut sa ma deranjeze, avand credinta
ca studiez. Ca sa pot invata in continuare, nici nu intentioneaza
sa ma retina mult timp. "Caci time is mark, nu-i asa?" Ma intreaba
daca vreau sa bem un sirop. Mergem la "Kogalniceanu" si ea comanda
doua siropuri mari. Eu nu pot sa beau decat unul mic. Doresc s-o
conduc pana "acasa", ea refuza. Dar tot o insotesc
pana la parcul…, al carui nume nu-l stiu. Ne oprim, si incepe
acelasi joc ca aseara. Ii spun ca s-ar putea sa le parem ridicoli,
eventual, celor "curiosi", din masinile care opresc la intersectie.
Ei nu-i pasa acum de nimeni. Inaintam prin parc. Mana in
mana, ne privim ochi in ochi. Si iarasi buzele ei se joaca
de-a v-ati ascunselea cu ale mele. Ii soptesc ca-mi place cum procedeaza,
imi place aproape mai mult decat un sarut lung. Ma asigura
ca va proceda in consecinta. Dar ii replic ca nu am trecut
inca prin experienta cealalta si, deci, comparatia nu-si are rostul.
Imi promite ca ma va saruta lung doar atunci cand ii
voi face rost de ghidul de conversatie roman-rus, pentru sora ei.
Imi da numarul ei de telefon, de la Brasov, pe care-l notez pe verso-ul
cartelei de masa: "casa…" In fine, i-am aflat numele
intreg. Ma atentioneaza sa-i dau telefon numai in cazul in
care am gasit ghidul… "Ce interesata, ce santajista!…"
N-o conving, si ma expediaza la studiu… Dar eu mai am de rezolvat
problema cu cartelele, vreau sa ma tin de promisiune si sa le duc celor
trei de la f.f. Nu cred nici un moment ca fac ceva josmic. Pe a mea am
vandut-o cu 100 de lei. Cartelele pe care le preiau de la Dogaru
Elena le valorific cu 120, si-i duc banii. Cred ca sunt corect, dar prost
afacerist. Sus, la noi, incerc iar sa dorm. Dar nu mai am somn.
Citesc "Sintezele" - Zoe Dumitrescu Busulenga. Se apropie ora
mesei, masa de seara. Il rog pe Nino, cu care, se pare, am inceput
sa ma impac, sa ma trezeasca la 1,00. Nino incearca la acea
ora sa ma trezeasca, insa eu nu mai am puterea sa ma scol si dorm,
in sfarsit, pana pe la 8,00 dimineata...
Vineri, 1 iulie. Citesc la "Sintezele" doamnei Zoe. Ca de obicei,
la 15 fara 10 minute intru in cantina. Prima oara fara cartela!
Ma autoservesc cu o ciorba; bucatarul protesteaza, dar fara prea mare
convingere; e afectat putin si de faptul ca masa "e deschisa"
acum pana la ora 17,00, "din cauza fetelor care fac armata…"
Se pare ca am facut o proasta afacere vanzandu-mi cartela
in aceasta perioada. Pe la 15,15, cu temeraritate imi mai
iau o ciorba, dupa ce facusera acelasi lucru si colega mea, Carmen, care
n-are nici ea cartela, si Eugen et. co. In fine, aflu si cum il
cheama pe cel de la sociologie, care canta la vioara. La 15,25,
pe banca, asteptand-o pe R. sa vina cu cartile pe care trebuia sa
i le inmanez lui Caraba, ca acesta, la randul lui, sa
le duca doamnei Tania, de la B.C.U. Astept pana pe la 16 fara un
sfert. R. nu apare. Ii simt acut lipsa. As vrea sa-i dau un telefon,
dar nu-i mai am numarul, l-am uitat aseara, o data cu restul cartelei.
Stiu ca n-a venit pentru a-mi da posibilitatea sa studiez cat mai
mult timp. Si studiez, intr-adevar, eficient. Apoi "ma intind"
putin. La 21 fara 10 minute, din nou in cantina. Imi iau o
portie de orez si ma mut la masa lui Eugen si-a colegilor sai. Se da si
supliment: oua-ochiuri plus cartofi prajiti. Ne luam cate doua-trei
portii, pe indestulate. Eugen se duce pana sus, dupa plicuri,
pentru a impacheta surplusul de la cina in ele, gandindu-se,
grijuliu, la ziua de maine. Ni se atrage atentia sa terminam mai
repede cu masa, pentru ca personalul cantinei trebuie sa faca ordine,
curat, in sala de mese, si-asa e tarziu… Imi fac
rondul pe afara, in speranta ca R., poate, poate a venit. Trec strada
la "Tosca" pentru a-mi cumpara tigari. La intoarcere,
Al. M. cu Petrone si Romy ma invita tot la "Tosca", propunandu-mi
sa-mi prezinte o prietena, cunostinta de-a lor. N-am nevoie. O strig de
sub balcon pe Elena Dogaru. Ea are camera la etajul I. Vorbim, ea de la
fereastra, eu de jos. Imi expediaza o cartela si poeziile lui Horatiu,
printr-o plasa legata de o sfoara. Prin acelasi procedeu, prin intermediul
lui Dogaru, eu ii trimit Zinucai un biletel in care o rog
sa-mi faca rost de acel ghid roman-rus, pana luni. Apoi ii
duc banii obtinuti din vanzarea cartelelor, lui Dogaru. Mai fac
un tur prin parc. R. nu e. Mai citesc putin din "Istoria literaturii
universale" a lui Ovidiu Drimba, apoi ma culc; nu inainte,
totusi, de a-l ruga pe Banu sa ma trezeasca pe la 1,00 si nu inainte
de a imprumuta o bricheta de la Petrone: nu-mi vor ajunge chibriturile
pe care le mai am, deoarece, in mod sigur, la noapte voi fuma mai
mult ca de obicei. La ora 1,00 Banu ma trezeste. Il asigur ca ma
voi duce la sala de lectura, sa nu mai revina sa controleze daca am adormit
la loc. Toti ceilalti dorm adanc. Si Al. Musina, si Nino Stratan,
si Romy Bucur. Imi iau tigarile, cursul de Istoria literaturii universale
si caietul cu romanul. Mai sunt trei studenti la trei mese in sala.
Mi-e tare sete. Ma intorc in camera, gasesc o cana a lui Al.
Musina. Aduc apa. Voi bea apa, voi fuma, voi citi, voi scrie.
Sambata, 2 iulie. Ar trebui sa ma duc la biblioteca, sa recitesc
"Banchetul" lui Platon. Renunt in favoarea lecturilor
de care dispun la camin. Burgui imi ofera la pranz cartela
lui Iulica, plecat acasa, cartela plasata lui Virgil, care, la randul
lui s-a dus in oras, la sora-sa. Mananc, asadar, foarte bine
si cinstit. Manea Ioana mi-a adus la masa cursurile de "Comparata".
Prietena ei, de la masa, imi prezice sa sigur voi lua cel putin
9. Al. Musina, se pare, a terminat cu examenele, anul acesta. A otinut
totusi 10 la pedagogie, examenul de care-i era teama din cauza d-lui Safran,
fata de care avea mari rezerve. Poate va fi scutit de L.R.C. (limba romana
contemporana), dat fiind ca are sustinut "partialul", plus ca
are "activitate" la seminar pe semestrul II.
R. ma viziteaza, in sfarsit, pe la orele 18,00. Cumparam cafea
si portocale de la autoservirea de la "Kogalniceanu". Ne plimbam
prin Cismigiu. Ne cumparam cate un café-frappé si
cate un "Cico". Imi povesteste cum l-a asteptat
pe decan sa iasa de la toaleta, pentru a-i semna "lichidarea"…
E, totusi, optimista: va fi reinmatriculata la Ploiesti… Acum,
ca i-a mai crescut increderea in oameni si, mai ales, in
mine, imi permite s-o conduc cu bratul petrecut pe dupa umar, fara
nici o problema; si s-o tin de mana. Mergem amandoi la masa.
E trecut de ora 21,30 si s-a facut racoare. O conduc spre casa. Pe acelasi
itinerar. E imbracata intr-o rochie de vara, decoltata…
Ii ofer haina mea. Ma previne ca-mi va controla buzunarele. E un
obicei ("ciudat") de-al ei! Nu ma supara asta. Tin mult la ea
si stiu ca face acest lucru "in joaca". Imi povesteste
cum a fost palmuita ("palmuita?" nu-mi vine sa cred!), intr-o
seara, in Cismigiu, de un tip care fusese, pare-se, inselat
de nevasta si care devenise un misogin periculos. Ea, nevinovata, fusese
prima victima, tapul ispasitor, necunoscut. Apoi imi istoriseste
cum alt individ, un barbos foarte inalt, pe cand ea astepta
masina 33 la Piata Romana, i-a facut reprosuri in public, ca ea,
chipurile nevasta lui, a fugit de-acasa, ca o depravata. Lumea (opinia
publica) privea consternata faza, condamnand-o pe ea (cu privirea
si gandul!). Apoi individul s-a urcat dupa ea in masina si,
facandu-i cu ochiul, i-a zis: "Iti place cum am jucat?"
Ea: "Nu." Atunci tipul a inceput iar, in gura mare,
in masina, s-o "critice" in calitate de presupusa
consoarta. Dupa care, o intreaba din nou: "Iti place
cum joc?" Ea: "Da", ca sa scape de el… Si o a treia
intamplare: intr-o seara doi indivizi opresc masina
in care se aflau, in fata facultatii de medicina si fac un
scandal in aceeasi maniera, unul dintre ei afirmand cat
il tinea gura de tare ca e nevasta lui si ca e nevoit s-o culeaga
de pe strada. In statia de troleu, lumea aflata acolo se pare ca
ii da crezare lui, cu atata convingere o apostrofa. Noroc
cu un militian de la ambasada…, care o cunostea si care a lamurit
situatia, legitimandu-i pe cei doi turbulenti.
Ajungem la parcul de la intersectia strazilor… Sper sa nu ploua.
Ne asezam pe o banca. Si atunci R. ma saruta pentru prima data lung, pre-lung
de tot!... Nu mai am nici un chibrit! Noroc ca apare inca o pereche.
Barbatul fumeaza. Ii cer un foc. Si o conduc pe R. acasa… Usa
de la intrare e insa incuiata. Va trebui sa apeleze la doamna
de la parter. Imi ureaza spor la studiu si ma saruta tandru, cu
foc…
La camin, eu si Nino, singurii din camera, ramanem sa invatam.
Din nou il rog pe Horst sa ma trezeasca la ora 1,00. Dar Horst,
de la germana, a uitat numarul camerei noastre. Petrone e insa pe
pozitie si ma trezeste el, in numele lui Horst. Adorm, insa,
si vine:
Duminica, 3 iulie. Dimineata citesc din materialul pe care il am
la indemana. Caraba ma invita sa-mi arate noua sa locuinta
ce i-a fost repartizata de la B.C.U., unde lucreaza ca bibliotecar. De
acum incolo nu se va mai chinui, cu baiatul sau, intr-o camera
de camin, desi aici e mai pasionant… Eu regret, nu pot merge cu el
acum, ma preseaza sesiunea… Dupa-masa se "da" la TV finala
Cupei Romaniei: "Steaua" - "U. Craiova"... Nu
sunt suporterul nici uneia… Sunt dinamovist de cand ma stiu,
si "Dinamo" a cucerit campionatul…
R. apare abia spre seara, pe la ora 20,00. Nu mai am timp sa trec, de
la inceput, pe la Burgui, dupa cartela. Insa trebuie sa merg
la masa. Deci, R. ma asteapta pana urc la noi in camera, sa
iau, totusi, cartela de la Burgui. Dar Burgui a dat-o lui Romy. Fug la
cantina, poate-l prind, totusi, pe Romy... Intr-adevar, sta la rand.
N-are nici el cartela proprie, de seara. Dar, orgolios, si, in acelasi
timp, generos, renunta in favoarea mea, ceea ce-mi raneste si mie
orgoliul si-mi solicita generozitatea. Fug dupa el, sa i-o las, in
cele din urma, tot lui. Insa Romy e decis sa se descurce si fara
cartela. Ii explic "drama" noastra lui R., la masa. Nu
pot sa nu-i opresc si lui omleta si un peste prajit. I le duc in
camera si scriu pe o bocata de hartie, deasupra mancarii:
"Pentru Romy". Merg cu R. in Cismigiu. Ne cunoastem unul
pe altul din ce in ce mai bine. Ea va trebui sa mearga s-o astepte
pe sora ei, Mona, la gara. Aceasta e plecata la Brasov. R. telefoneaza
acasa, la Brasov, pentru a afla daca nu cumva Mona a venit cu alt tren,
mai inainte... Nu, n-a plecat cu alt tren, va sosi cu trenul stabilit.
La Cismigiu opreste un "12" - tramvai. R. urca. Urc si eu, s-o
conduc la gara. Ne interesam la ce ora si la ce linie trebuie sa soseasca
trenul de Brasov. La linia 6, ora 22,30, rapidul "Transilvania".
Imi cumpar tigari. Bem cate o citronada. R. ii face
observatie unei doamne din fata ei, ca: n-a avut timp, inainte,
sa-si pregateasca banii pentru ceea ce doreste sa cumpere, blocand
in acest fel "fluxul" deservirii?! Eu o acuz pe R. ca
e rea… Dar nu e adevarat, e coada mare la "Racoritoare"
si toata lumea e grabita. Se anunta prin difuzor ca "Transilvania"
va gara la linia 2. R. nu ar vrea sa ma prezinte surorii sale, ca Mona
sa n-o considere iresponsabila, acum, dupa ce a dat chix cu exmatricularea;
desi sora-sa, imi zice, ma stie din vedere, m-a vazut intr-o
zi, din troleibus. In sfarsit, rapidul soseste. R. asteapta.
Astept si eu la vreo 5 metri departare, dupa un grup de calatori. Cineva
ma intreaba in ce directie voi calatori. Nu calatoresc nicaieri,
astept pe cineva… Mona nu apare decat printre ultimii…
E imbracata sport, cu pantaloni si canadiana. N-o vad prea bine
la fata. R. a remarcat, candva, ca Mona e mai frumoasa decat
ea. S-au intalnit, s-au imbratisat. Le urmaresc cu privirea.
R. ii preia geanta. Pare grea. La fel si geamantanul maro, pe care-l
cara Mona. Ar trebui sa intervin si sa preiau si eu geamantanul Monei.
Insa sunt nevoit sa-mi tin promisiunea facuta lui R.. Ne apropiem
de "iesire". Un militian. N-am bilet de peron dar trec dezinvolt
pe langa el, ca si pe langa ceferistul de la "iesire",
care-i solicita biletul de peron unei domnisoare, vrand sa-i cunoaca
"statutul"... Iata-ne in strada… R. si Mona asteapta
o masina sau un troleu. Soseste un "93" fara intarziere.
Apare si un "85". Urc in el, in fuga. Ajung la camin.
Il rog, din nou, pe Nino sa ma trezeasca ls ora 24,00, ca sa invat.
Si invat.
Luni, 4 iulie. Sunt foarte obosit. Studiez si dimineata, la biblioteca
- Platon. Dupa-masa se anunta R.. Amandoi parem extenuati. Pe ea
o doare stomacul. Ne ducem la autoservirea de la "Kogalniceanu"
sa cumpere cafea pentru o vecina de-a ei, si portocale. Imi inmaneaza
mini-romanul "Ma chemau pasarile", pe care i-l dadusem ieri
spre lectura. Imi place de ea, are spirit critic. A sesizat niste
chestii interesante. Mai am si alte lucruri de invatat de la ea.
Revin la camin. Urc in camera sa-i aduc o cana cu apa si o pastila
pentru stomac. N-are curaj s-o inghita. Ii spun, socant, ca
pastila e veche de-un an. Ma priveste circumspect, dar, brusc, o inhaleaza.
Ma saruta, ca sa mor si eu odata cu ea. Ma paraseste, inca tinandu-se
cu mana de stomac, nu inainte de a-mi oferi si mie o portocala
si de a ma ruga sa-i mai las pentru inca o zi romanul, ca sa-l citeasca,
dupa dezbaterea-cenaclu, in doi, de azi.
Urc la noi in camera si ma culc. Seara, in cantina, stau la
"supliment" cu Gelu si cu un prieten de-al lui, de la politehnica,
cu care ma imprietenisem si eu. La iesire, ma aprovizionez cu tigari,
de la "Tosca", pentru la noapte…
In camera la noi se discuta despre poezia lui Al. Musina. Stratan
sustine ca "Albina" e o poezie buna. Laurentiu se arata mirat:
cum un critic de la "Amfiteatru" poate sa afirme asa ceva?…
si Stratan se enerveaza, scotandu-l in branci, pe Laurentiu,
din camera! Laurentiu revine pentru a ne ura noapte buna si bafta la examene,
maine. Al. Musina ne povesteste "Comedia muta", filmul
pe care l-a vazut azi. Romy face cateva exercitii de karate si judo.
Dar eu si Stratan avem nevoie de liniste, si-l oprim…
Urmeaza o noapte in care eu si Stratan (se pare ca am uitat totul,
nu mai suntem suparati unul pe altul si avem nevoie amandoi de asta)
facem "de garda", cu randul. Invatam si dormim cate
o jumatate de ora. Dar, de la 6,00, eu nu mai rezist si adorm militareste
pana la 8,00, cand Stratan pleaca. Deja am intrat intr-o
acuta criza de timp si mai am atatea de parcurs din bibliografia
pentru examen...
Marti, 5 iulie. De la 8,00 pana la 13,00 stau in sala de lectura,
citind masiv. N-am ascultat sfatul lui R.: de a ma odihni bine in
ziua precedenta examenului. Traiesc incordat, alaturi de toti cei
care studiaza in sala de lectura. Dar numai eu am azi examen. Ma
imbrac in fuga. Imi iau pantalonii in carouri,
camasa, cravata si vesta. In troleu, lume multa. Mi se pare ca examenul
domina acum interesul meu pentru roman, si n-as vrea asta. Incerc
sa ma echilibrez. Langa Universitate ma intalnesc cu
Irina, care-mi spune ca examinarea s-a terminat. Dar eu sunt inca
optimist. Fug, sperand sa-l mai prind inca pe domnul V. Ciobanu.
In hol, Virgil ma intreaba de ce am sosit asa tarziu.
Si ma indeamna sa ma grabesc, pentru ca in sala numarul 4
mai raspunde, inca, Pana Ioana. In fata salii 4, Mihaescu
imi confirma acest lucru. De-abia imi gasesc pixul. Gabriela
ma ajuta, oferindu-mi o foaie de hartie. Intru. Domnul V. Ciobanu:
"Esti din grupa asta?" Eu: "Da". El: "Puteai
sa ratezi… daca mai intarziai…" Aleg un bilet:
"Mahabharata si scoala Dulcelui Stil Nou". Cunosc, dar, altceva,
"altcineva" din mine imi intinde mana (din
curiozitate? Pentru prima data mi se intampla asta!) spre
un alt bilet (subiect): "Idealul cunoasterii in «Odiseea»
si idealul umanistic in Renastere". "E bun?", ma
intreaba domnul V. Ciobanu. "Da", ii raspund, si
trec in banca. Pana si-a terminat expunerea. Stiu ca si domnul V.
Ciobanu, ca si doamna Zoe, care scrie ceva intr-o banca din fata,
se grabesc sa plece. Ma decid sa raspund si incep cu "Homer
n-a fost orb…". Trec, apoi, la subiectul numarul 2; prin umanismul
grecesc, cel roman, crestin, si ajung la Renastere. Vorbesc despre Shakespeare
si umanismul renascentist din piesele sale. Domnul V. Ciobanu imi
da nota 8… Ma intreaba de ce par asa obosit. Ii povestesc
despre roman. Nu mai am aceeasi forta de convingere… Totusi, ma intelege,
se pare. Ma aporpii de doamna Zoe pentru ca dumneaei sa-mi semneze nota
in carnetul de student. Ma intreaba daca scriu un roman. Da.
Imi spune ca ar regreta daca nu ar face parte din juriul unei edituri
care sa-mi permita sa-l public. Eu afirm ca scriu si poezie, si teatru.
Cer domnului Ciobanu sa-mi restituie stiloul pe care mi-l solicitase.
Ies. Gaby Mihaescu: curios... "Am luat 8". Ii inapoiez
stiloul, multumindu-i pentru ajutor. Ne despartim. Acum parca imi
pare rau ca i-am vorbit domnului Ciobanu despre roman. In fata la
secretariat, dupa ce ma uit pe listele cu repartitii, ne intalnim
iar. Il rog sa ma creada, inca o data, ca scriu la un roman
mare. Personajul principal e un Quijote Panza, un Faust, un Miskin,
un Ulysse etc. Ma asigura inca o data ca ma cunoaste destul de bine
de la seminarii. "Un Don Quijote care a gasit-o pe Dulcineea, un
Ulysse care a gasit-o pe Penelopa…" El: "Foarte bine, sa
fie de bine!" Eu: "Mi-ar face mare placere ca, odata, sa-l puteti
citi si dumneavoastra, dar se stie ca acum, cu editurile, e foarte greu…"
Ne zambim. Ma simt mai usurat. Troleibusul… Ajung la camin
si o sun pe R., anuntandu-i nota pe care am obtinut-o. O astept
sa treaca pe la mine. Imi pare rau ca nu am reusit sa-i fac cadou
un 10, de ziua ei... Pentru ea nu prea conteaza nota… Ea ar fi fost
multumita si cu un 8, iar eu sa fiu multumit ca "am a/cumulat literatura
universala"… Ii destainui "drama" prin care
am trecut: ca profesorul a avut toata bunavointa sa ma noteze cu 10, dar,
pentru ca am tras al doilea bilet, mi-a scazut doua puncte. Acum vreau
sa uit de examen si sa mancam ceva in oras… Si ea are
pofta sa bea o vodca "Viborova". Ii sugerez... "Simplonul".
Accepta, desi nu prea agreaza localul. Eu imi cumpar 6 mititei.
Supe am mancat destule la cantina... Ea isi ofera o ciorba
calda de varza. Ne luam si cate o sticla cu bere. Ea mai are de
inapoiat o carte doamnei Tania de la B.C.U. Afara e foarte cald.
Portareasa de la B.C.U. nu stie daca doamna Tania e de sevici dupa-masa.
Functionarii, bibliotecarii de la B.C.U. din tura de dimineata si-au terminat
programul. N-o gasim pe doamna Tania si portareasa n-are numarul ei de
telefon. Rody o va gasi alta data. In fata C.C.-ului ne intalnim
cu colegi coreeni. "A ta ke ti ne ni?" "Co map sam
ni da". Mai intai: Kim Huan Zu, Djeng Dong Sen, Li Son
Gan. Vor pleca, peste trei zile, dupa patru ani de abstinenta, in
tara lor. Cum stam cu examenele? Eu: "Bine". Se uita curiosi
la R.. Vorbesc in italiana mea de balta cu Kim Huan Zu, care nu
stie romaneste deloc. Promit ca diseara sa trec pe la ei. Apar alti
colegi de-ai lor, doctoranzii; Kim Dak Hua ma imbratiseaza. Ca la
"protocol", ne strangem mainile, rand pe rand.
Le urez toate cele bune. R. imi spune ca-s simpatici. I-i descriu
pe fiecare in parte. Ne oprim langa restaurantul "Bucuresti"
pentru a ne racori cu un "Mentovit". R. zareste o fosta colega
de-a ei. Aceasta e gravida si ni se plange ca nu mai poate rezista
la examene. Se pare ca va repeta anul… O incurajam. Ne continuam
peripluul prin oras, incercand sa prindem "Comedia muta"
de la "Victoria". Proiectia incepe cu un "jurnal"
despre pasarile din Delta Dunarii. In sala ne tinem de maini.
Ne simtim acut unul pe celalalt. Ne mutam apoi mai in fata, deoarece
eu nu am ochelarii la mine. Desigur, gaguri multe in film; dar radem
si de rasul molipsitor al unui spectator. Film reusit. In
fata de tot, un individ a ramas inca pe scaun, intr-o rana.
"I-o fi rau", presupune R., si-i ridica ochelarii, intrebandu-l
ce are, daca se simte bine. Acesta nu poate raspunde. Intinde doar
o mana, facandu-ne sa intelegem ca sa-l lasam sa doarma.
E beat, conchide responsabilul salii si ne asigura ca va avea el grija
ca totul sa fie in ordine. Iesim ultimii. Intentionez sa-i fac un
cadou lui R.. Ea a vazut undeva, pe langa agentia "Tarom",
un magazin unde se gasesc bratari faine. Ne oprim la o farmacie. Intram,
pentru ca R. sa-si ia medicamente pentru stomac. Trecem pe langa
un "Mercedes". La volan, un coreean; am impresia ca e To Gon.
Nu ne observa. Cautam magazinul cu bratari. Nu e pe "Brezoianu".
Trecem din nou pe langa "Mercedes". Nu e To Gon cel de
la volan. Gasim magazinul. Intram. Vanzatorul ne arata doua feluri
de bratari. Una costa 35 de lei. Un inel, la fel. Sunt nichelate! Ii
plac? Ea zice ca sa ne mai gandim. Cumparam, de la o toneta de afara,
5 kg de piersici. Vanzatorul, simpatic, are un tic: tot tuseste
si e foarte calm, desi e un rand "greu" de cumparatori.
R. mananca o piersica. Ii va face rau la stomac! Nu-i pasa.
Mai imi cere una din plasa pe care o car si se mira ca eu nici nu
gust. N-am pofta si, apoi, nici nu sunt spalate. O luam pe bulevardul
Gh. Gheorghiu-Dej in sus. Dam peste un magazin cu bijuterii. Ea
intra, eu raman afara, ca sa-mi termin tigara. A gasit ceva. Intru
si eu. Imi arata o bratara-lant. "100 de lei", zic eu.
"Nu, uita-te mai bine, 1000", zice ea. Rade. Iesim. Vreau
sa mai incercam si la alt magazin. Si-ar dori o bratara de lemn!
Ne intalnim cu Michele (Mihale Busu). Ne salutam. Voi trece
diseara pe la el, in Grazavesti. Foarte grabit. Intotdeauna
e asa. Are o energie debordanta. R. e decisa: nu trebuie sa-i fac nici
un cadou. "Noi nu trebuie sa fim conformisti". Nu e asa. Atunci,
cand voi sta mai bine cu banii... Ma saruta, ca sa nu ma supar.
Ma intelege. Mergem in Cismigiu. Ne cunoastem din ce in
ce mai bine. Trebuie sa ajungem la masa... Aici e "supliment"
din belsug… Iarasi tigari. Tot de la "Tosca". Apare un
"90". Scoatem amandoi bilete. La a patra statie coboram
(prima dupa Medicina). Imi indica drumul care duce spre podul Cotroceni.
Ne sarutam. Se indreapta spre poarta. O mai retin. "La multi
ani!" O strang tare la piept. O iubesc?! Cu adevarat? Ne sarutam
iar kilometric. Se deschide o usa. Se desprinde brusc de mine: sa n-o
surprinda vreo vecina…
Plec spre Grozavesti. Aici, la blocul D, pe culoar, la etajul I, ma intalnesc
cu coreeni. Intram in camera 138. Dr. Kim Hak Dua si Dr…
prepara ceva de mancare. Le arat poze cu Rody. Amandoi par
entuziasmati, zic ca-i frumoasa. Suntem prieteni? Cand ne casatorim?
Daca da sau nu… Kim Huan Zu isi baga capul pe usa: ma invita
pe la el… Promit doctorului Dua sa revin pe la ei pe la ora 23,00.
La Kim Huan Zu baietii se ospateaza ca niste nababi (nababi coreeni!!).
Jeng Dong Sen, Li San Gan si fostul meu coleg de camera, Jong Yung.
Ne strangem mainile "ca la ambasada"… Ma invita
sa sarbatorim "evenimentul"… Au caracatita presata, uscata.
Nu mi-e foame deloc. Gust totusi din "specialitatea casei" si,
ca sa nu-i refuz, degust si o cana cu vin alb. Rareori i-am vazut asa
de bine dispusi bahic… Ii intreb despre scoala. La fel
ma chestioneaza si ei. Aflu ca Jeng Dong Sen si Kim Su Bok nu vor mai
reveni in Romania (au terminat "stagiul"), decat,
poate, peste vreo 5-6 ani, probabil ca functionari la ambasada. "Cand
Jeng va ajunge ambasador nici nu se va uita la mine, un amarat de
profesor". Jong Yung protesteaza, luandu-ma, ca intotdeauna,
in serios. Zice ca Jeng nu-i asa, el isi respecta prietenii
si nu-i va uita niciodata. Asa sunt toti… Glumeam. Cand vor
lucra la ambasada voi fi invitatul lor la coctail. Le scriu adresa mea
in agenda lui Kim Huan Zu. Jong Yung o are mai demult. Imi
vor scrie (de s-o putea!) ce-au mai facut. Mai e si un coleg nou, care
a venit doar de trei luni in Romania. E la franceza... Il
tratez si pe el cu simpatie. Ma complimenteaza, imi zice ca am "capul
bun", eu intelegand prin asta ca sunt, adica, destept…
Eu: "Toti studentii sunt inteligenti, deci si el…". S-a
facut ora 23,00. Mai am de facut atatea vizite! Bon voyage!
Trec iar pe la "spiritualul" Kim Su Bok, pe la camera 138, unde-i
gasesc pe toti fostii mei "elevi" intr-ale A.B.C.D.A.R.-ului
romanesc, cu exceptia doctorului Li Huan, care-i la Fundeni. Ne
intretinem cateva minute. Urc, apoi, la Michele. Aici dau
peste Li Yung Ghil si peste rubicondul To Gon. Isi fac pachete.
Ii rezum lui Michele, fata de care nu am secrete, tot ce-am facut
de cand nu ne-am mai vazut. Vrea sa beau vin, a cumparat, special
pentru sosirea mea, o sticla. Gust doar, am baut prea mult/e azi. Are
emotii cu repartitia… A ajuns la un capat de drum… Cu seriozitate,
cum il stiu, pentru care il apreciez. Dar cu engleza lui impecabila,
"cu Litoralul, Constanta si, poate, si Anglia si Franta…"
se va descurca… Li Yung Ghil si To Gon au terminat cu bagajele. Ne
luam ramas-bun… Michele vrea sa ma conduca… Jos, la poarta,
ne salutam cordial cu 'nea Matache, portarul cel mai de treaba din Grozavesti.
Michele insista sa ma insoteasca pana la blocul B. Imi
promite ca va trece si el pe la mine, pe la " 6 Martie" prin
9-10 iulie, ca sa-mi lase o cheie de la camera lui si sa ma ia cu el prin
Bucuresti, daca va mai prinde un grup de turisti, ca sa ma initieze ca
ghid O.N.T.: vaucere, decontari, cazari etc.
Pe la ora 1,00 ajung, in sfarsit, la caminul "6 Martie".
Miercuri, 6 iulie. Al. Musina ma caracterizeaza, ma categoriseste, eu
il caracterizez, il categorisesc. Nino citeste "Bunavestire"
a lui Breban. Ii servesc cu piersici, si din checul primit ieri
de la Rody. Apoi scriu la roman. A venit Florin Iaru cu casetofonul. Petrone
zice c-ar trebui sa-i dedic cel putin doua capitole, avand in
vedere discretia lui in legatura cu R., iar Nino imi propune
sa le arat poze cu ea. "REfuz", zic eu. Ma duc sa mai scriu.
Apoi ii telefonez lui R. pentru a stabili "programul"
zilei. Ma anunta ca va sosi pe la ora 16,00. Iau pranzul cu Dan:
doua supe si o jumatate de portie din felul doi; pireu cu carne, care
fusese abandonat, intact, pe o masa, alaturi, plus cate o jumatate
de prajitura. Ma despart de Dan si reusesc sa trimit un curs de literatura
comparata lui Manea, si cartea imprumutata de la Dogaru (Horatiu:
"Satire si epistole"), tot prin intermediul unei plase legate
de o sfoara, coborata si ridicata de o colega de camera de-a lui
Dogaru. O astept, nerabdator, la mine, pe R. care, la 16 fara 10 minute,
punctuala, ma striga de sub balcon. Mi-a adus romanul. Il duc sus,
pentru a fi in siguranta. Apoi, impreuna, per pedes, o luam
pe bulevard, in sus. Ar vrea sa vada "Pinochio". Dar filmul
a inceput la 16,00. La o toneta platesc 3 lei… Extrage ea un
loz. Castiga 6 lei. Mai trage unul. Inca 6 lei. Vrea sa se
opreasca aici. Vanzatoarea si cu mine suntem de parere sa mai incerce,
si ea, incurajata astfel mai alege doua lozuri. Necastigatoare
amandoua. Face pe suparata, amenintandu-ma totodata ca, daca
va ploua, ma va lasa fara umbrela. Da, incepe sa ploua. Nu pentru
mult timp. Cumparam o "Informatia". La "Eforie" ruleaza
"Pasarea Albastra" (Maeterlinck?!). Ajungem la "Eforie",
sa vedem ce e cu filmul. In fata casieriei, eu, celei care vinde
bilete: "Aveti bilete pentru studenti?" Casierita: "Da,
pentru studenti, da, nu insa si studentesti…" R.: "Asa,
doamna, admonestati-l, ca e de la romana…" Eu: "Depinde
cum pui accentul…". Ni se ofera doua locuri in randul
patru. Pana cand va incepe filmul, la 18,15, poposim
in Cismigiu. R. imi povesteste cat de incapatanata
putea fi cand era mica, ce bataita a incasat de la taica-sau
pentru asta. Imi mai povesteste ca azi-noapte a primit un telefon
de la un necunoscut care, cu o voce groasa a intrebat-o: "Ai
deschis usa?" Apoi: "O sa vin la ora 3,00 la tine." De
frica, a chemat-o pe vecina de apartament si, impreuna, au stat
treze doua ore, asteptand, terorizate… Glumesc, afirmand
ca eu am fost acel individ... Bineinteles, nu ma crede, si bine
face. La 18,15 incepe filmul. I-a placut din mai multe motive…
(…). Si mie. (Cam din aceleasi motive).
Va trebui sa-i cumpere un bec vecinei pentru care, azi, a mai facut si
alte cumparaturi si care, de aceea, a invitat-o la masa: ficat prajit
si crema de zahar ars. Intram la "universalul" "Victoria",
dar la "electrice" e inchis. Nu-i nimic, va cumpara un
bec maine, desi vecina nu prea ar merita atata efort, deoarece,
atunci cand vin parintii ei de la Brasov, doamna pozeaza ostentativ
in "protectoare" a ei si a Monei. Deschidem usa unei farmacii.
E "coada". O doamna in varsta, care zice ca-i medic,
nu stie ce vrea, de fapt: vitaamina B1, sau B6… Alta doamna se cearta
cu o farmacista care nu vrea sa-i dea un anume medicament (pe ce motiv?)
decat maine si, culmea!, doamna are cumparat un bilet de tren,
pentru nu stiu ce ora… Ne uitam unul la altul si eu cu R. stim ca
gandim acelasi lucru: (…). Pe strada, R. ma saruta si-mi sopteste
ca vrea sa-mi spuna ceva. Eu: "Ce?" Banuiesc cam ce… Dar
vreau sa aud de la ea… Ea: "Nu-ti spun…", dar peste
numai cateva clipe imi marturiseste ca s-a indragostit
de mine. E ora 21 fara 5 minute. Ma indeamna sa fug la cantina,
sa prind cina. Va veni si ea in urma mea. Astept "suplimentul".
O astept si pe ea… Cunoaste doua fete din Brasov, se cam jeneaza
sa fie vazuta alaturi de mine, ca sa nu fie luata drept "bandista",
de catre cele doua, care doar degusta mancarea (pentru silueta!),
la o masa, alaturi. In cele din urma, R. bea amandoua compoturile
pe care le-am "preluat" datorita bunavointei unei bucatarese
care ma simpatizeaza. Se da "suplimentul": telemea cu smantana,
cata vrei… Fac un pachet consistent cu branza, ca sa
duc si in camera. Afara tuna si fulgera. R. refuza s-o mai conduc,
motivand ca ma va prinde ploaia, voi fi facut leoarca si n-are chef
sa ma aiba pe constiinta, mai aleas acum, cu examenele… O conduc,
totusi, pana la capatul aleii. Ne sarutam preluuung si ne despartim.
Inca nu-mi revin si, neatent, cad intr-o groapa sapata de
lucratorii care amenajeaza in aceste zile aleile. Scap o felie de
branza, dar a mai ramas destula si pentru ceilalti, iar eu sunt
satul pana peste… O strig de jos pe Manea: ca sa-mi imprumute
cursurile ei de economie politica. Le-a promis altcuiva. Maine am
examen; promite ca-mi va face rost de cursurile lui Badarcea (?);
si-mi mai zice c-am facut-o de rusine ca am luat 8 la I.L.U. (Istoria
literaturii universale) si la fel la "Comparata"… Ii
raspund ca asa merit, daca nu-mi vad de treaba…
In camera la noi, Nino, captandu-mi bunavointa si buna-dispozitie,
ma asigura ca-mi va da un "Cismigiu", daca am fost cuminte…
M-a vazut cu R.. Ii povestesc despre mine si ea. Ma intelege
perfect… Si eu l-am inteles perfect, totdeauna. (…) Complexitatea
sufletului feminin... Nu mai doresc nimic altceva, decat sa dorm,
sa dorm macar pana la miezul noptii. Ii las ceasul meu si-l
rog sa ma trezeasca pe la miezul noptii …
Urmatoarea zi:
Joi, 7 iulie. Dimineata il critic aspru pe Nino ca nu m-a trezit
la ora 24,00. El zice ca a incercat sa ma trezeasca… Ii
obiectez ca trebuia sa ma zgaltaie tare, daca a vazut ca nu
ma pot ridica din pat… Ma injura. Nu mai am chef si nici putere
sa ma mai cert cu el, si adorm iar, pana la 9,00, cand trec
in sala de lectura sa scriu la jurnalul-romanul meu. Stau alaturi
de Mitica…; invata foarte concentrat, la filosofie. Spera sa
nu apara in roman ca un soarece de biblioteca - tocilar. "Stai
linistit...", il calmez eu.
Ultimele zile in Bucuresti.
Cu R.: Cernica, caminul ei, condusul la gara. Despartirea.
Redactia revistei "Luceafarul"…
Gheorghe Gheorghe din Timisoara - lacatusul venit in Bucuresti sa
dea examen de admitere la drept, si deziluzia lui cand a aflat numarul
redus de locuri la aceasta facultate.
Tipul din Hunedoara…
Cu mamica prin Bucuresti……si la Giurgiu, la neamuri. Atmosfera
calda, entuziasta de aici, unde eram privit ca un fel de curiozitate "biologica".
Revenirea mea la Zarnesti. Discutiile, sa le zic "docte", dintre
mine si Nutu. Fetele de pe strada lui.
Eu si R. la munte. Propunerea comuna, de "verificare", in
timp, a fidelitatii noastre…
Fragment (inceput) de roman
Ea trebuie sa plece in aceasta seara, undeva, in Moldova.
El parea obosit. Umblase toata ziua, ba la posta pentru niste pachete
pe care reusise sa le expedieze acasa, ba pe la facultate, sa vada ce
s-a mai afisat la secretariat. Apoi, dupa-masa, fusese la unchiu-sau,
in Berceni, ca sa-si ia ramas-bun: pleca in vacanta…
La ora 21,00 avusese intalnire cu ea, ca sa-o conduca la gara.
Il anunta ca mama lui Giony, un prieten de-al ei, asteapta telefon
pe la 21,30.
Il interesa, ba mai mult, il pasiona chiar, fara nici o urma
de masochism, poate pur si simplu numai dintr-o tot atat de pura
curiozitate, "evolutia" relatiilor dintre ea si Giony. Intre
ea si mine se stabilisera, de vreo patru luni, niste raporturi confraterne,
asa ca nu prea aveam ce sa ne ascundem unul altuia, mai precis, intre
noi nu existasera pana acum secrete, destainuindu-ne reciproc, simtind
cum asta ne purifica, la fel ca intr-o sedinta de psihanaliza in
care, rand pe rand, ea si eu eram pacientul si medicul, psihanalistul…,
deocamdata fara sa se fi facut simtit in nici un fel acel inevitabil
transfer de afectivitate.
………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………..……………………………….…………………………………………………………………….....................................…………………….
O cunosteam de vreo patru luni. Imi amintesc si acum, cand,
intr-o seara, iesind din cantina impreuna cu Ovidiu, ne-am
oprit amandoi langa blocul A din Grozavesti, ca s-o salutam
si s-o intrebam ce mai face. De fapt, acest lucru l-a facut Ovidiu,
pentru ca el o cunostea, erau colegi de an. Eu asistam la discutia lor,
asteptand un moment prielnic, cand puteam interveni, cu siguranta
faptului ca Ovidiu nu se va supara, doar il cunosteam, si el ma
cunostea foarte bine… Era prin aprilie, cred, afara era destul de
racoare si ea era imbracata intr-un pulover gros, galben deschis.
La un moment dat, Ovidiu a intrebat-o cum se simte aici, in
Bucuresti. Atunci am aflat ca ea se transferase de la Iasi. Nu mai tin
minte precis ce a raspuns, dar am ciulit urechile cand a venit vorba
despre poezie. Am avut senzatia ca ceva nu e in regula cu ea, ceva
inca nedefinit, ceva care o impiedica sa iasa cu totul afara
din "carapace"… Isi tinea trupul inlantuit,
cu bratele incrucisate, ca sa se protejeze de racoarea acelei seri.
Ovidiu a observat:
- Ti-e frig…
Ea parca a contra-atacat:
- Mai bine m-ai tine tu strans, ca sa nu-mi mai fie…
Si eu, vazand ca Ovidiu fusese luat oarecum prin surprindere (el
avea deja o prietena, la care tinea cu adevarat!), am intervenit:
- Pot sa fac eu asta, daca-mi dai voie…
S-a uitat la mine scrutandu-ma feroce si totodata calin, dar n-a
zis nimic. Am plecat apoi cu Ovidiu spre blocul nostru, cu mintea ocupata
inca de imaginea parului ei vaporos si de silueta mladioasa, in
jurul careia cantau, parca, stelele de april…
Am revazut-o, dupa aceea, peste trei zile, in parc. Era cu un baiat
(de la Politehnica, aveam sa aflu asta de la ea, mai tarziu); nu-l
cunosteam, nu-l cunosc nici acum, ca si cum o pelicula indezirabila, un
fel de cataracta mi-ar fi obturat memoria vizuala… N-am salutat-o
atunci, glumeam cu bunul meu prieten, Silviu, dar trecerea mea fugitiva
pe langa ea, in acele circumstante, si-a lasat urmele, amprentandu-ne
amandurora sufletele (dupa cum avea sa-mi marturiseasca si ea mai
tarziu) si imaginatia, ce-si proiecta virtual o empatie a simturilor…
N-am mai intalnit-o decat peste vreo doua saptamani,
la etajul doi al facultatii noastre. De data aceea am salutat-o, cum eram
exuberant, in toate apele mele, i-am "plasat" multe, cred
ca m-am si laudat putin, fara a dori sa epatez, dar am "ametit-o"
destul (cum avea sa-mi marturiseasca), desi, acum, dupa ce o cunosc destul
de bine, stiu ca ar fi fost condescendenta cu orice bazaconie i-as fi
debitat in acele momente in discutia noastra prelungita…,
cred ca despre poezie, chiar i-am recitat cateva versuri proprii,
asa cum am obiceiul, premeditat si (de ce sa nu recunosc?) interesat fata
de fete. Ea isi cumparase un medalion de pus la gat. Mi-a
zis ca, daca-mi place, mi-l daruieste mie si, dupa ce, primind asentimentul
meu, mi l-a "incununat" pe dupa gat, a acceptat
sa vizionam un film.
Nu peste mult timp am vorbit despre Giony.
- Il iubesti? am intrebat-o eu, odata.
- Nu stiu, mi-a raspuns ea. La tine tin intr-alt fel. Tu esti poezia
mea…
Stiam ce vrea sa zica prin asta. Pe banca, in parc, faceam mereu
un cenaclu in doi. Ne recitam unul altuia ceea ce mai scriseseram
si ne comentam critic productiunile. Eram fericiti…
Intr-o seara m-am dus s-o caut in blocul A.
- Credeam ca e Giony…, mi-a marturisit.
- Sunt eu!
- Trebuie sa ma cauti mai des, daca vrei sa fiu cu tine…
I-am destainuit:
- Eu nu sunt un luptator… Cred ca nu pot sa spun niciuneia: "…daca
tu nu ma vrei, eu te vreau…". Poate un orgoliu de-al meu. Astept
sa-mi spuna ea asta… Si, afland ca maine seara avea sa
mearga cu Giony la teatru, eu primind misiunea de a o astepta pe o prietena
de-a ei, o profesoara, ce avea sa soseasca de la Ramnicu Valcea,
la gara, i-am scris niste randuri: "………………..……………………………………….............................................................
…………………………………………………………………………………….............……"
Aveam convingerea ca, treptat-treptat, o sa reusim sa ne modelam perfect
unul pentru altul.
Intre timp, pe cand faceam de serviciu la cantina (se introdusese
"autogospodarirea"!), am cunoscut-o pe M., studenta la matematica.
Aveam sarcina de a duce tacamurile la spalat. Asteptand langa
usa de la iesire ca sa se incarce banda rulanta cu vesela si tacamurile
folosite, am tras, fara sa vreau, cu urechea la ce vorbea doamna Paula,
bucatareasa, cu M. care, din cand in cand isi
indrepta privirea spre mine. Ba, mai mult, la un moment dat, mi-a
facut semn profesoral, candid, cu mana, sa nu fiu indiscret…
I-am zambit, ceea ce insemna ca nu trebuie sa-si faca probleme,
ca numai ea fusese aceea care ma obliga la acea participare pasiva la
discutia lor… M. aducea in memoria mea vizuala celebrul tablou
al lui Botticelli - "Venera" - "Primavara". Pentru
moment am crezut ca e o studenta straina, intrucat doamna
Paula parea a face eforturi destul de mari, gesticuland uneori,
pentru a se face inteleasa. Apoi, intr-o alta zi, cand
M. a venit la masa mea, mi-am dat seama ca sufera - incurabil, dupa cum
mi-a spus - de incapacitatea de a auzi, putand intelege ceea
ce i se spunea numai "citind" cuvintele dupa miscarile buzelor…
Din cauza unei meningite pe care o contactase la 14 ani…
Ne-am intalnit, dupa aceea, mai des. Era in preajma
sesiunii de vara. Odata, plimbandu-ma cu M. prin parcul de la "Tenis
Club", in Cotroceni, am condus-o cu bratul petrecut pe dupa
umeri. Parea fericita. Ne-am asezat pe o banca; eu am fumat o tigara si
amandoi priveam transpusi doi jucatori care pareau a fi mai talentati.
Abia dupa ce am sarutat-o am avut cu adevarat un sentiment al culpabilitatii…
Fata aceasta atat de pura se legase cu o parte din sufletul ei de
mine… Iar despartirea noastra era inevitabila. Ea urma sa-si sustina
"statul", iar eu mai aveam de parcurs inca un an…
Asa cum eu o incurajam pe P. sa se duca cu Giony la spectacole,
tot asa P. ma indemna "sa n-o neglijez" pe M. I-am marturisit
ca o sarutasem; si ca M. imi spusese ca eu sunt primul baiat care
a facut asta… I-am impartasit lui P. nelinistea mea, ca, poate,
i-am dat lui M. prea mult avant in ce ma priveste, ca ma simt
vinovat din acest punct de vedere.
Tot timpul, M. mi-a tinut pumnii la examene, cum si eu aveam sa-i tin
stransi pe ai mei pentru ca ea sa obtina o repartitie cit
mai convenabila. Si, intr-adevar, pana la urma, bataioasa
cum era, M. a obtinut un post, in mod exceptional, in Bucuresti.
N-am sa uit niciodata acea seara de ramas-bun cand, stand
amandoi pe iarba, in parc la Grozavesti, M. mi-a vorbit atat
de frumos despre cer si despre constelatii…
Regretam nespus ca "timpul n-a mai avut rabdare" cu mine si
cu M., cum ranit aveam sa fiu si de despartirea iminenta de P.
Pana ce aveam sa-mi gasesc adevarata menire, adevaratul oui al destinului
meu - pentru care nu am ce-i reprosa, din contra, el aducandu-mi-o
inainte pe adevarata EA. Despre care voi scrie cu alta ocazie (O
Mare Carte - jucata si scrisa in "apa" si "pe masa"
vietii mele).
Tema de proza: Concurs de creatie pe o anumita tema intre mine si
P.
Eu afirm, la inceput, si ea afirma, la inceput, ca fiecare
e mai bun poet decat celalalt.
Dupa ce si-au citit reciproc poeziile, ajung, amandoi, la concluzia
"obiectiva" ca poeziile preopinentului sunt mai "frumoase"
decat ale celuilalt…
Mostra de poem, ad-hoc (al meu):
Tu plecai unde nu stiu daca sunt flori
Eu ramaneam inca acolo unde eram sigur ca sunt
Ingaduindu-mi sa fac abstractie de prezenta ta
Miine voi fi poate cu altcineva
Care va calatori inspre mine
Da, stiu, poti fi, pana la urma, tot tu
Dar nu sunt sigur ca vom iubi caii albastri
De aceea n-am sa-ti ajut sa duci geamantanul
In care tii caietul cu poezii
Ingaduie-mi sa fac abstractie de poezia ta
Eu am scris-o pe-a mea in 15 sincope
Tu urci cuvintele pe Casa mea
La care e greu de ajuns, pentru ca acolo
Sta alpinistul cuvintelor
Eu iti darui poezia mea
Tu imi darui poezia ta…
(Dar nu mai avem tigari - "Amiral" -
vers apartinandu-i lui P. - n.m.)
N-am mai pleca, buza de jos e umeda
Cea de sus e uscata…
14.07.1978, ora 23,00, bloc A, camin "6 Martie"
Citesc din poezii lui Laurentiu si conchid ca ale lui P. nu sunt mai
bune decat ale mele. "Din modestie?!"
P.: Nu-i adevarat. Sunt mai buna poeta decat Daniel.
Am putea continua asa pana la ziua, dar e deja noapte.
Eu: Hai, fa-ti valiza si du-ti-o sus.
(Imi sustrage aceasta fila).
Ea: Nu-i adevarat! Ia tu tot ce poti duce! Dar povara iubirii mele este
inestimabila… Aiurea! Parc-am fi facut dragoste! De unde atata
bagaj? Cel mai pretios bagaj e facut. Suntem noi. Noi impreuna…
Iubeste-ma!
Eu (ridicandu-ma): Du-ti valiza!
Ea: Am nevoie sa te iubesc acum.
Eu: Imposibil! (notez… - n.m.). Daca-mi rupi pagina, va fi grav.
(Gandesc): Maine si-asa vine pe la mine Magda…
Ea: Ce scarbos esti! Ma cladesti ca pe o Ana in ziduri. Talentul
inregistreaza totul, ca pe o banda de magnetofon, inregistreaza
toata prostia omeneasca… (Pixul ma lasa… - n.m.). Ai sa ajungi
sa bei cu picioarele, propria ta saliva.
Eu: Du-ti valiza odata!
Ea: Iti dau tot blocul A in corespondenta. Nesuferitii barbati!
Femei, nu credeti in vorbele albastre ale inserdrilor (cuvant
indescifrabil - n.m.) pe cai de stele. Chiar si dupa o dragoste spirituala,
egoismul lor planeaza la suprafata - zambetul egoismului plutind
pe masca senina a celui ce-a luat cu el atat cat sa-i acoperim
inima, si sufletul, si ochii si trupul. Unde esti? Nu te mai vad…
Eu: Hai, du-ti valiza! Ca si eu am sa mi-o duc pe a mea. La multi ani
tuturor!
Ea: Esti la mine, tu esti cu mine, iar eu nu sunt cu nimeni. Sunt singura.
Tip, zbier, sunt singura, oameni buni! Ecoul m-ascunde de voi si mai mult.
Doua lacrimi aminteau adevarul…
Eu: Imi pare rau ca nu-ti inteleg scrisul, dar vom re/crea
impreuna aceasta "schita", in continuare.
Ea: Sunt coautor mai mult decat ai crede. E copilul nostru. Naste-l
singur daca poti! (sic!).
Eu: Te las pe tine sa termini… Asa, nu-mi rupe foaia!…
Ea: Evident. Ma lasi sa-l "alaptez" eu ... Am sa-ti rup nasucul!
- foaia, nu!
Eu: E cam vulgar…
Ea: De vina e "Academia" lui Nicolau, de la "Majestic".
Eu: Nu se sfarseste frumos…
Ea: Asa da!!! Cand e adevarat, Adevarul e si frumos! M-a cautat
cineva?
Eu: Nu.
Ea: Iar a inceput sa ploua afara!
Eu: Da?
Ea: Toata chestia ma face sa innebunesc de absurditate. Daniel,
daca nu esti atent, nu-ti mai spun… Ai o jiletca indiferenta si niste
pantaloni nesuferiti.
(Rapindu-mi foile): Daca nu ma pui coautor, te dau in judecata…
Eu (de frica sa nu-mi rupa foaia): Bine…
Ea: Replica ta fiindu-mi necesara, n-as putea sa creez decat facand
abstractie de tine in singuratatea mea…
Eu (scriu): Cuvintele ii apartin lui P.!
Ea: N-am spus asta! MA ADMIR!! M-am cladit aici ca o Ana. Daca nu semnam
impreuna, te dau in judecata, pentru plagiat! Pe cuvant!
Eu (pentru toti): Cuvintele ii apartin lui P. M-am conformat…
Draga,
Trebuie sa ma concentrez tare ca sa-ti pot scrie. Nu ca n-as avea liniste.
Din contra: stau la masa, mama e dincolo, se pregateste sa plece la o
sedinta. Tata se dezbraca pentru a se culca. E ora 14 fara 22 de minute.
Pe strada se aude din cand in cand cate o masina.
De la Brasov spre Zarnesti si in sens invers. Afara e soare si cald.
Dupa ce o sa-ti termin de scris, ma voi duce sa fac plaja: 45 de minute.
Ieri am facut o jumatate de ora. Vreau sa fiu rational: sa ma bronzez
treptat, ca sa nu mi se cojeasca pielea.
Acum ma intrerup putin pentru ca mamica ma intreaba ce parere
am: nu s-a imbracat prea gros? "Nu", ii raspund
eu, "spre seara, cand te vei intoarce, va fi racoare".
Si asa este: aici nu mai dorm cu fereastra deschisa si in sort,
numai cu cearceaful, ca la Bucuresti. Aici e alta clima.
Mica a plecat. Ticu' s-a urcat in pat. N-a reusit sa ia butelie
de aragaz. Au fost 400 de oameni la rand inaintea d-lui. De
la un timp, merge prost aici cu aprovizionarea cu butelii.
Sub caietul meu, pe care-ti scriu, se afla un bilet lasat de mica Claudiei,
sora mea, in care-i explica acesteia cum sa gateasca dovleceii cand
se va intoarce de la servici, pe la ora 16,00. Nu am avut curent
electric de la 12,00 pana la 13,30 si mica n-a putut face mancare
calda, iar la 14,00 trebuie sa plece, cum iti spuneam.
De ce ti-oi scrie toate astea, nu stiu! Incepe sa se trezeasca in
mine spiritul descriptiv si parca sunt mai linistit. Era vorba de linistea
mea interioara. Pe ea n-o aveam cum trebuie, cum as vrea sa fie. De dimineata
m-am sculat la 7,30 ca sa ma duc la varu-meu, "in sus",
ca sa-l trezesc pe Adolf, un ceh ratacit la noi, la poalele Pietrei Craiului.
Da-mi voie sa-mi aprind o tigara (acum fumez "Ateneu" - sunt
mentolate, costa 7,50 lei pachetul; imi plac, pentru inceput!)
si am sa-ti povestec patania lui de la Zarnesti. Gata, fumul iese din
tigara, desi taticu' mi-a pomenit de cancer pulmonar doar cu o jumatate
de ora inainte. Dar mie nu-mi pasa. Inca nu am constiita mortii
din cauza tutunului. Sunt linistit.
Pe Adolf l-am gasit aseara, pe la ora 21,00, acasa la mine. Cand
am intrat in camera, statea cu spatele la usa, asezat la masa, cu
toata familia mea in jurul lui. Pe fotoliu, in drepta cum
intri, vara-mea, Felicia. Il adusese la mine pentru ca nu se putea
intelege cu el. L-am intrebat s'il parle le français…
"Un peu", mi-a raspuns. Engleza deloc, nici italiana (dac-ar
fi fost latin, ne-am fi descurcat, cat de cat!). Taica-meu,
sora-mea, cumnatu-meu o "rupeau" in ruseste, dar Adolf
era student la politehnica, nu la filologie si, apoi, era ametit de bautura.
Ma simt putin obosit. As intrerupe aici ca sa continuu alta data,
dar trebuie sa-ti scriu cat mai repede. Imi mai aprind o tigara.
Sper sa-mi fie prietena!
Am stat vreo ora cu el la mine si, incet-incet, ba eu pe frantuzeste,
ba ceilalti pe ruseste, am reusit sa aflam cate ceva despre el.
A venit posta! De asta data doar ziarul "Scanteia"! Vad
doar doua titluri: "Convorbiri intre tovarasul Nicolae Ceausescu
si tovarasul Georges Marchais" si "Sosirea in capitala
a tovarasului Luigi Longo". Voi citi mai tarziu. Acum scriu.
Scriu, trebuie sa scriu. Ma gandesc insa ca, daca o sa continuu
asa, o sa-ti scriu poate prea mult si nesemnificativ. Dar voi continua
sa-ti scriu tot ce-mi trece prin cap.
Asa cu Adolf. Manca tort, bea tuica, "Slibovita", cum
zicea el, dintr-o sticla de vodca pe care o adusese cumnatu-meu de dincolo,
si pe care Adolf, incins de coniacul pe care-l bause mai inainte,
o duce nerabdator la gura, nemaiasteptand paharele ce trebuia sa
soseasca. Cand le-a adus Claudia, le-a observat si a zis: Pardon!
Devenise simpatic.
Mi s-a stins tigara. O reaprind.
Era venit cu un prieten care ramasese intre Brasov si Predeal, cu
masina. El "solo", cum zicea, voia sa mearga la cabana "Plaiul
Foii" (la 12 km de Zarnesti). Dar Felicia cu varu-sau, care il
cunoscuse in masina de Zarnesti, l-au dus pana la o alta cabana,
"Gura Raului" (la marginea Zarnestiului). Aici insa,
lunea e inchis. Spre "Plaiul Foii" era prea tarziu
pentru a mai parcurge 12 km pe jos, cu rucsacul greu in spate. Masini
nu mai treceau atunci in acea directie. Asa ca Feliciei i s-a facut
mila de el si l-a invitat la ea acasa, apoi a venit cu el la mine. Ne-a
aratat pasaportul si o telegrama de la maica-sa, primita la Predeal. Nu
mai avea frati. Era ca un fel de papusa pentru noi, ratacit asa, in
necunoscut, ca un copil neajutorat. Am toastat "pentru prietenia
dintre Romania si Cehoslovacia", am vorbit despre tenis. Cehii
conduceau cu 3 - 0, l-am anuntat eu. A zis ca i-a vazut pe Haradau si
pe Darzu jucand la Praga. I-a placut mai mult primul.
Apoi am plecat cu Daniel, cumnatu-meu, si cu Felicia, acasa la Daniel,
pentru a-i arata lui Adolf niste harti turistice. Il incadrasem
eu si Felicia, deoarece se racise timpul si ne era tuturor cam frig. La
Daniel am mai ramas cam o jumatate de ora. Acesta, glumind, ii "gavarea"
in rusa: ca Feliciei ii place de el. Adolf nega asta. Se uita
ba la mine, ba la Vica, fratele lui Daniel… Am incercat sa-i
explicam ca Felicia mi-e verisoara, dar Adolf nu realiza ce inseamna
cousine, nici unul dintre cei prezenti nereusind sa gaseasca in
ruseste un cuvant potrivit pentru asta... Tanti Valeria, mama lui
Daniel, i-a asternut masa, oferindu-i, "ca licoare", suc de
soc. Cred ca i-a placut meniul. Din cand in cand, el
ii mai oferea si Feliciei si cainelui Miki sa se infrupte
din mancare, dar Felicia n-a gustat nimic, se grabea… Trebuia
sa mearga la culcare, pentru ca a doua zi, la 6,00, era nevoita sa fie
la Rasnov, la servici.
Vica si Daniel radeau hatru de Adolf, care o privea tandru
pe Felicia. Apoi Vica a glumit, spunandu-ne ca mai bine sa plece
Adolf cu mine si sa ramana ea. Dar Felicia nu a prea gustat poanta.
In drum spre casa ei, l-am pus pe Adolf sa ne cante un cantec
ceh. Se aprinsese asa de tare, incat a sculat toti cainii
de pe strada: un fel de jazz si rock, cat il tineau talentul
si buna-dispozitie…
Am ajuns in sfarsit la Felicia acasa. Am sarutat-o pe tanti
Marioara si am intrat la Nutu in camera. Era pe punctul de a se
culca, dar cand ne-a vazut a sarit bucuros din pat. M-a anuntat
ca a stiut la examene. I-a zambit lui Adolf si i-a spus in
romaneste sa se duca sa se culce impreuna cu sora-sa, Felicia.
Am ras cu totii. L-am condus pe Adolf la toaleta, avea nevoie, sarmanul,
de ea. In curte, l-am mangaiat pe Spic, cainele-lup,
care a inceput sa scanceasca, sa se gudure pe langa
mine, ca sa-l dezleg din lant. I-am vorbit omeneste ca e tarziu
si ca trebuie sa ne culcam cu totii, si Spic s-a linistit.
L-am insotit pe Adolf in camera din fata, i-am aratat patul.
A intins mana spre el si mi-a sugerat sa dorm eu cu Felicia
acolo. I-am explicat ca eu si Felicia mergem sa dormim in alta camera.
Nu mai intelegea baiatul nimic… Aveam sa clarific, a doua zi…
Pe la ora 24,00 am ajuns acasa la mine.
Iar mi s-a stins tigara. Taticu' s-a sculat sa manance ceva. Il
aud in bucatarie, sorbind apa cu pofta. Revine. Ma intreaba
ce scriu. Ma povatuieste sa nu pierd timpul si sa invat.
Ies sa fac putina plaja, apoi voi continua…
Draga mea, draga, e ora 20,35 cand reiau "drumul" epistolar
spre tine. Trebuie sa ma "incalzesc" iar ca sa pot merge
mai departe. Am vrut sa continuu pe la ora 18,00, cand s-a intors
mica. Simt ca am pierdut sirul…
18.07.1978, Zarnesti
Draga mea draga,
Ti-am scris pana acum 14 pagini de agenda italieneasca, despre cum
e la Zarnesti. Nu mai am timp sa le transcriu pe toate.
Acum mica imi aranjeaza ea patul din care m-am sculat. L-am vazut
acum cateva secunde, la TV, pe Eugen Simion, prezentat de Adrian
Paunescu la "Antena va apartine" - transmisiune de la Ploiesti.
Posta pleaca la ora 12,00, ma grabesc sa-ti trimit ceva… E 11 fara
zece minute. Iti dai seama ca scrisoarea asta se va integra intr-o
scrisoare mai lunga-jurnal, pe care am sa ti-o trimit. Sper s-o pot scrie
in aceasta vacanta si s-o citesti cat mai repede, pentru ca
tu esti "arcul" ei, aflat acum la Iasi.
A cantat Dan Andrei Aldea la TV. Minunat.
Eu n-am mai scris nici un vers de la acea seara din Bucuresti, in
afara de "draga mea draga". Te-am simtit si inca te mai
simt si de-aia scriu.
Plaja de dimineata am pierdut-o, insa o s-o fac dupa-masa, de la
ora 15,00. Tot in curtea casei noastre, pe iarba. Trebuie sa-ti
transcriu ce-am asternut pana acum in acea(sta) agenda italieneasca.
Mi se pare putin si, totusi, mult (s-au adunat 16,5 pagini). Nu ma condamna
ca fac socoteli de acest gen… Tata ma roaga sa vad ce-i cu televizorul
- se misca imaginea. Gata, o rezolv, iti transcriu. Trebuie sa prind
posta. Mai am de dus o scrisoare de-a mamei catre tanti Melanita, pentru
Bucuresti, in care o invita sa vina cu Marian, nepotelul nostru
de 5 ani, la noi, sa "schimbe aerul".
Multa sanatate si fericire, tie si familiei tale! Sa scrii poezii! Sa-mi
scrii si scrisoare!…
Cu drag,
Daniel
P.S.: Gata! Ti-am transcris in viteza. Sper sa nu fi pierdut posta…
Iar se misca imaginea la TV! Nu mai am timp de ea. Te am pe tine "timp"
in mine…
Pa,
Daniel
19.07.1978, Zarnesti
Draga mea draga,
E ora 13,00 cand imi incep excursul epistolar catre
tine. Sunt venit aici de cinci zile. Trebuie sa le cu/prind pe toate…
Am recitit tot ce ti-am scris, ca sa stiu unde am ramas. Ieri, asadar,
ti-am expediat prima scrisoare.
Dar sa sfarsesc cu Adolf… A doua zi, marti, 18.07.'78, dimineata,
m-am dus la Nutu. Era plecat la Brasov, Felicia la Rasnov, finul
Nae, cu carul, pe Barsa Fierului. Doar fina Marioara era acasa.
Am intrat la Adolf, in camera de la strada. Dormea inca. I-am
pus mana pe cap. S-a trezit. Am incercat sa-i explic ca autobuzul
spre Plaiul Foii pleaca la 9 si 15 minute. Sa se scoale si sa manance.
Si-a facut patul, apoi si-a scos din rucsac o pereche de tenisi, schimbandu-si
sosetele albe cu o pereche de ciorapi plusati, kaki. S-a imbracat.
Ne-am dus impreuna la bucatarie si, in timp ce el manca
asistat de Nuta, nepoata finei, o fetita simpatica de vreo 7 ani, eu am
scris in carnetelul lui adresa lui Nutu. Dupa ce a terminat cu masa,
Adolf si-a scos niste biletele cu adresele lui Daniel si a mea, din port-cheiul
pe care-l tinea atarnat pe dupa gat. Ca sa nu confunde adresele
a desenat in dreptul fiecareia cate un om stilizat. Pe mine
m-a facut cu mustata, pe Felicia cu silueta etc. Fina radea cu pofta.
Apoi ne-a chemat la grajd, sa ne arate vitelul si caii. Adolf era entuziasmat.
La Praga nu vazuse asa ceva.
Ne-am luat ramas-bun de la fina si ne-am indreptat spre centru,
de unde urma sa plece masina. Mai erau turisti care calatoreau spre Plaiul
Foii. Am asteptat pana la 9,30. In sfarsit, autobuzul
a aparut. L-am ajutat pe Adolf sa urce si i-am spus sa coboare la capat.
"Kaput", a zis el. "Kaput", am zis eu. Mi-a mimat
faptul ca-mi va scrie…
Pe strada era destul de pustiu. Langa dispensar, o femeie isi
invelea grijulie copilasul aflat intr-un carucior. M-a miscat
acest gest. In oraselul asta de munte sunt fapte marunte, dar despre
care merita sa scrii. Eram totusi fara chef, obosit, "cu lene"
in pix. Deci de-abia pe la ora 14 fara 20 de minute m-am asezat
sa-ti mai scriu.
Au trecut, de atunci, de marti, doua zile… M-am aprins acum si am
forta. Simt asta, si ticu', in pat, citind ziarul isi da seama
si el ca "sunt in mana". Nu ma mai pune sa invat.
M-a vazut ca am citit ceva azi (joi); si am citit, intr-adevar,
Romul Munteanu, in "Lecturi si sinteze", eseurile "Fetele
poeziei lui L. Blaga" si "O interpretare bachelardiana a poeziei
lui G. Bacovia", Mi-au placut; ca si ieri - Mariana Sora, in
"Unde si interferente", tot despre Blaga. Si ca poet, si ca
filosof, Blaga are un limbaj pe care-l simt foarte apropiat, mi se pare
asa de firesc…; imi place mult, ca si Nichita, ca si Sorescu.
Apropo de Nichita: ieri, miercuri, i-am facut atata publicitate
fata de taticu' si de Claudia, incat amandoi s-au uitat
la TV, la emisiunea de la 18,25, "Scriitorul si epoca sa". Comentam
emisiunea cu entuziasm, vorbindu-le despre cei ce apareau pe ecran. Acest
contact cu literatura prin intermediul imaginii TV ma multumeste intr-un
fel apropiat cu cel pe care l-as avea daca as citi. Ticu' zice ca poate
si eu voi ajunge, peste ani, mare scriitor. M-a intrebat iar despre
roman si despre poeziile mele. Eram asa de "prins" de emisiune,
incat cred ca "m-am laudat putin si pe mine". Adevarul
e ca am reusit sa trezesc in casa dragoste si interes pentru literatura
si scriitori; ca niciodata pana acum. Ii simt pe toti ai mei
ca au incredere in mine, in acest sens. Insa va
trebui sa muncesc mai mult, sa am rabdare, tenacitate. Si acum ma simt
mai satisfacut si mai linistit: ca nu am pierdut timpul degeaba: s-au
adunat inca 7,5 pagini in agenda… Timpul, asta e marea
mea obsesie, imi dau seama, de-aia fac atatea socoteli si
cu paginile, de-aia imi notez mereu ora si data. Vreu sa imortalizez,
cumva, timpul, sa-l am prins undeva, sub litere si cuvinte, pentru a-l
putea reinvia alta data "cu alte oase si alta carne",
eventual. Simt ca-mi "curge" pixul, nu-i asa? Sunt mai multumit
decat daca m-as fi dus pana "sus", la Daniel acasa,
cum ma invitase pe la 12,00. Daca m-as fi dus, as fi jucat sah cu domnul
Cornea, tata lui, pana pe la ora 15,00 - 16,00. Asa, am scris. Si
trebuie sa mai scriu, sa profit de faptul ca-mi revine cheful de munca,
sa-ti scriu despre tot ce mi s-a intamplat de la Bucuresti.
In Gara de Nord, atunci cand te-am condus la tren, am fost
multumit ca te-am gasit si ca totul parea in ordine. Nu stiu ce
sa fac, sa scriu aici despre acele momente, sau sa scriu in schita
pe care o proiectaseram noi, impreuna, in acea seara de sambata?!
Nu-ti inteleg prea bine scrisul, de aceea ma gandesc s-o las
pentru Bucuresti, s-o facem impreuna. Vom vedea…
Aseara sau alaltaseara, nu mai stiu precis, am avut revelatia ca la blocul
A, tu nu ai facut tot ce ai facut pentru schita noastra, ci ca ai incercat
sa ma retii - din frica. Sunt niste situatii interesante. Daca as putea
sa le astern pe hartie! Acum n-as vrea sa ma indragostesc
iar de tine, si nici tu de mine. Sa fim doar colaboratori, simpli colaboratori.
Si totusi, simt ca nu se poate sfarsi doar asa. Duminica seara am
vazut la TV (ce pacat ca nu de la inceput!), "Legenda lui Valentino".
Mi-a placut June, scenarista lui Rudolf. Ea a fost tu si el a fost eu,
pentru un moment. Doresc sa revad acest film in intregime.
De nu m-as imprastia in detalii nesemnificative, dar, in
cele din urma, din detalii din astea vreau sa scot un "semnificant"
redutabil. E o ambitie grea. Unde ramasesem?
Continuu cu Bucurestiul. Dupa ce te-am lasat cu Nelu (sau cum il
cheama - mi s-a parut de treaba) mi-am luat o citronada. La rand,
m-am oferit sa cumpar unei tinere inghetata. Ma vazuse amabil si
m-a rugat sa-i tin locul la randul ce se formase, pana ce
avea sa vada la ce ora ii pleaca trenul. Am ajuns in fata
inainte ca ea sa mai apara. Am cumparat totusi inghetata pe
care o dorea si pana la urma am mancat-o eu, fiindca nu mai
puteam astepta, ma grabeam sa ajung la camin. Am luat un "85"
pana la "Witting" si de acolo, pe la I.C. Chim., pe jos.
Eram tare obosit, pentru ca ma culcasem pe la 5,00. Imi facusem
pachetele si valiza dupa ce plecasem de la tine, apoi m-am sculat pe la
8,00 ca sa-mi iau ceva de mancare din Cotroceni si ceva de baut,
pentru ca o asteptam pe T.; cu care ma intalnisem sambata
seara. Atunci cand am plecat la blocul D cu "Mersul trenurilor",
ca sa ma interesez de calatoria ta. Iata, aici, o noua interventie in
"schita" noastra: aparitia T.-ei, si nu a Magdei. De la Cotroceni
am cumparat niste cremvursti si paine, plus o sticla de vodca poloneza.
Pe la 10 fara 3 minute am coborat la poarta, sa "aranjez"
cu portareasa. E o doamna foarte cumsecade; i-am si trimis o vedere de
aici, alataieri. Dar T. n-a aparut pana la 10,30, asa ca am plecat.
Multumit. La gara. De ce multumit? Pentru ca trebuia sa te vad intai
pe tine, dupa noaptea aceea de sambata, care-mi suna in urechi
ca o acuzatie, mai ales cuvintele tale, rostite la iesirea din blocul
D, cand m-ai rugat sa te conduc la gara: "asa sunteti voi,
toti barbatii…" Mi s-a parut ca plecasesi suparata. Si imi
adusesesi "Mersul trenurilor"!…
Asadar, am luat-o pe la I.C. Chim.; T. nu trecuse, ma anuntase doamna
de la poarta. Foarte bine. Am dus cateva pachete la un vietnamez,
Kas, apoi am predat la administratie tot ce aveam pe fisa. M-am dus la
"4", la Laurentiu; imi lasase cheia, dar n-am reusit sa
deschid yala, asa ca, dupa ce am facut un dus, m-am intins pe un
pat de la camera 418. N-am putut dormi. Pe la 14,30 a venit Kas sa ma
trezeasca. Dar eu eram treaz. Si am plecat la gara cu bagajele. In
statie la pod, la Grozavesti, m-am intalnit cu Magda. Zicea
ca m-a cautat sa-i dau canile pe care le lasasesi tu; dar nu am crezut-o.
La gara ne-am despartit. Curios: nu voia sa bea vodca, si asta mi-a schimbat
un pic impresia despre ea. Dar tot n-am crezut-o ca asta-i era adevarata
fata…
La bilete m-am imprietenit cu un domn din Pitesti, instructor la
C.F.R., calatorea spre Brasov, la baiatul lui, care dadea examen la silvicultura,
pare-mi-se. Dansul mi-a luat tichet si mi-a vizat foaia de drum.
Pana la plecare mai aveam 30 de minute. Ne-am asezat pe o banca,
la linia 8 si am baut vodca, apoi am luat cate un "Cico"
- era cald. Mai rece era apa de la tasnitoare! Trenul a garat. Aveam
loc in vagonul 6. Ne-am instalat comod. Am fumat. Dar despre calatoria
asta vreau sa scriu o schita umoristica: "Lichiorul si acceleratul
333". Asadar, voi trece peste voiajul meu ca sa ma apropii de Brasov.
Am ajuns aici la 19,10. Aveam tren spre Zarnesti la 19,59. De la linia
6. M-am dus la linia 6; m-am asezat pe valiza, langa vagon, si mi-am
aprins o tigara. Nu peste mult timp a aparut un tanar care m-a rugat
sa am grija si de bagajul lui: o geanta rosie si niste flori. Calatorea
spre Rasnov, impreuna cu un prieten, la ziua unei amice. A
plecat in cautarea prietenului, care ramasese undeva, prin gara.
Peste un timp apar amandoi. Ne-am urcat in acelasi compartiment.
Am discutat despre Brasov si Intorsura Buzaului. I-am servit cu
vodca. Mi-au lasat adresele lor din Brasov, ca sa-i caut. La Rasnov,
sticla de vodca, din cata mai aveam, se golise.
Am sosit la Zarnesti pe la ora 21,00. De la gara am luat un autobuz "de
interior" si soferul, amabil, a oprit la Complex, in dreptul
casei mele. M-am bucurat nespus ca acasa toti erau bine.
Am obosit. Reiau maine sau mai tarziu…
20.07.1978, Zarnesti
Draga mea draga,
Alaltaieri, 26.07.'78, am primit frumoasa ta scrisoare. Ti-am recunoscut
imediat scrisul pe plic si am desfacut-o cu nerabdare. Drept sa-ti spun,
mi-a placut cum ma numesti, "nobilul meu print". Sunt,intr-adevar,
un pic Miskin, cum ti-ai dat seama, si nobil ca Don Quijote. Mi-a
fost foarte greu sa-ti scriu acum, atat prin faptul ca sunt foarte
nelinistit (ai sa vezi de ce; la Bucuresti!) - nu ma pot concentra cum
trebuie, fapt ce m-a impiedicat sa continuu jurnalul meu epistolar,
nemaiscriind la el de o saptamana - cat si pentru ca in
aceste momente, cand astern pe hartie randurile de fata
nu stau la masa, ma gasesc in gradina, rezemat de un pom (mar),
pe o bucata de lemn peste care am asezat o perna. Dar va trebui sa-ti
scriu ceea ce am simtit la primirea scrisorii tale.
"Inceputul tau de vacanta" e o foarte buna pagina de poezie
in proza sau de proza poetica. As analiza fiecare propozitie pe
care mi-o spui, dar o sa ma multumesc doar cu cateva consideratii,
fara a avea pretentia de critic literar. "Salcamii printre
garduri de sarma isi ratacesc spinii" si "trenul
vine ca o lene peste caldura orasului". Atmosfera pe care o creezi
in putine cuvinte, dar atat de dense si de puternic metaforice,
e remarcabila. Nu pot sa nu citez: "… pe strazi betivii eticheteaza
vinul…", "…dealurile cresc dopuri pentru drojdia vietii"
("drojdia vietii" ma jeneaza un pic, parca am mai intalnit
undeva ceva de genul asta; acum vreo cativa ani, am scris si eu
un poem in carea aveam "ciorba vietii", care acum mi se
pare pueril. La tine insa, "drojdia vietii" ar putea rezista
pentru acel "provintial", bacovian taram unde nu se intampla
nimic, dar unde s-ar putea ivi ceva care sa tulbure / sa te tulbure).
Se citeste la tine un sentiment de insatisfactie. Numai ca tu, poeta ce
esti, metaforizezi, in timp ce eu sunt mai realist.
Ma bucur nespus ca ai aparut in acea antologie. Cred, insa,
ca meriti mai mult. De aceea, scrie, draga mea draga, scrie! Scrie-mi
si mie!
Fraternalmente,
Daniel
Zarnesti, 28.07.1978
Draga mea draga,
Am tendinta sa ma tot acuz pentru incapacitatea de a ma aduna pe hartie.
Dar n-o sa mai zic nimic in acest sens si o sa continuu cum pot.
Dupa ce am sosit in Zarnesti, primele zile au fost foarte frumoase.
M-am intalnit si cu prieteni, cativa: studenti si elevi.
Totusi, cunosc prea putina lume aici, intrucat in acest
orasel am stat doar in vacante…
Vacanta asta pare a fi cea mai grea pentru mine. La noi in casa
a domnit o atmosfera de crispare, de la un timp, din cauza unor neintelegeri
intre Daniel si Claudia, pe de o parte, intre ticu' si mica,
pe de alta parte, si intre vechea generatie si noua generatie, in
general. Am facut tot posibilul, cred, ca sa aduc ceva lumina, dar nu
stiu daca am reusit inca, deoarece nu am puterea "de convingere"
din zilele mele bune.
Acum, insa, sunt mai linistit, la aceasta contribuind si sosirea
matusii mele, Melanita, impreuna cu nepotelul ei de 5 ani, Marian,
care au adus un aer proaspat in casa, intretinut de verva,
nazbatiile si candoarea lui plina de energie, fapt pentru care il
iubesc foarte mult.
I-am asteptat alaltaieri in gara, in Brasov - prima mea iesire
in municipiu din aceasta vacanta… Era o zi insorita:
m-am imbracat doar cu o bluza si cu o vesta rosie de lana,
pe care mi-a oferit-o Daniel. Si blugii… In gara la Brasov
mi-am cumparat o inghetata, un pachet de tigari "Carpati"
si o "Urzica". Ramasesem cu 7,50 lei, iar trenul pana
la Zarnesti costa 8 lei. Dar a sosit tanti cu Marian si m-a "salvat",
cum de ajutor le-am fost si eu la trecerea dintr-un tren in altul,
mai ales ca aveau destule bagaje. In drum spre Zarnesti, Marian
voia sa stea cu geamul deschis, dar tanti, autoritara, nu i-a permis sa-l
deschida decat in statii. Tanti mi-a istorisit cum au calatorit
si, din cand in cand ne opream din conversatie ca sa
ascultam cantecele pe care le fredonau niste tinere tiganci. Aveau
niste voci foarte placute. Au cantat, desigur, tiganeste, si-mi
parea rau ca nu aveam cu mine un casetofon, ca sa le inregistrez.
Au coborat la Tohanul Vechi. Le-am salutat, multumindu-le pentru
"concert".
In gara la Zarnesti ne asteptau Claudia si Daniel. Apoi, toti s-au
oprit la cinematograful "1 Mai", unde lucreaza mamica, pentru
a o saluta, eu ramanand in gara cu bagajele. Erau turisti
multi, care coborasera de pe munte. Deoarece unul dintre ei se uita
curios la o caricatura din "Urzica", i-am oferit revista, pe
care eu o parcursesem in gara la Brasov. Apoi am plecat, tot "familionul",
spre casa. Pe seara eu m-am dus la Nutu, ca sa mergem la discoteca. Nu
era acasa. Dar tot am fost la discoteca, cu Fanica, un baiat care a incercat
anul acesta la A.S.E., la Cluj. In Zarnesti sunt doua discoteci:
una la Casa de Cultura si una la Clubul de la gara. Fiindca la cea de
la Casa de Cultura nu prea se adunase tineret, ne-am dus la cea de la
Club. N-am dansat. Pe la 21,30 apare si Nutu, care ma ia cam tare…
Dar eu il inteleg foarte bine: e nervos ca n-a reusit la facultate,
si mai era si putin baut. "Situatia" lui, pe care nu o voi descrie
aici, ar putea sa fie subiect pentru o nuvela. Am atata material
literar incat nu stiu daca voi putea sa-l folosesc; si cand
il voi folosi…
Daca duminica am fost la Brasov, sambata dupa-masa am vizitat o
prietena la Rasnov, o colega de serviciu de-a Claudiei. Ne-am plimbat
pe campul de la marginea orasului. Elena, asa o cheama, ar fi vrut
sa mergem impreuna la "Nedeia secuilor", ori eu, dupa
cum ai inteles, trebuia sa-i astept duminica pe tanti si pe Marian,
la gara.
Cand am inceput sa-ti scriu iar, credeam ca voi umple zeci
de pagini, atatea aveam sa-ti spun; dar, iata, acum constat ca am
terminat… Nu inainte de a-mi reaminti gestul unei tinere de
la chioscul de tigari, care s-a oferit sa-mi schimbe 3 lei de metal pe
3 lei de hartie, noi, pe care vanzatoarea ezita sa-i primeasca
de teama ca erau scosi din circulatie: adevarul e ca nici eu nu mai vazusem
de mult timp asemenea bancnote.
Zarnesti, 01.08.1978
Draga mea draga,
Nu mai stiu precis in ce zi am fost la Predelut, un loc unde sunt
vreo cateva casute razlete, la circa 5 km de Zarnesti, inspre
Bran.
Plecasem cu tanti Melanita, Marian, fina Marioara, Nutu si cei doi nepotei
ai lui, Nuta si Bebe. Ne-a insotit si cainele-lup al lui Nutu,
Spic. Pe la marginea orasului, pe camp, Spic a avut dificultati
cu niste caini vagabonzi de la mahala. Nutu l-a tinut mai tot timpul
in lesa, apoi, aproape de Predelut, l-a lasat liber. Peisajul era
splendid. Din cand in cand vedeam oameni la coasa. Luand-o
pe langa uzina "6 Martie", am ajuns, in sfarsit,
la "locul" lui Nutu. Isi construisera o coliba aici. Am
baut apa din izvorul frumos "ingradit" de finul Nae, tatal
lui Nutu, apoi eu m-am intins pe iarba, sa fac plaja. Peste vreo
45 de minute au sosit si fina cu tanti si nepoteii. Au asternut masa si
am pranzit copios. Fina s-a apucat sa-si ingrijeasca gradina:
pusese ceapa, fasole, cartofi, etc. Noi, cei mai tineri, ne-am dus sa
culegem zmeura, dar n-am prea gasit… Nici macar visine… Marian
stricase pistolul-mitraliera al lui Bebe - nepotul lui varu-meu. I-am
spus lui Nutu ca eu l-am dereglat, umbland la el, si lucrurile au
intrat in normal. Spic a scurmat pamantul dintr-un musuroi,
probabil cauta o cartita. Curand a fost obligat sa-si abandoneze
activitatea de "miner", negasind nimic, din cauza ca nu putea
sa scormoneasca prea in adancime, cum facuse cartita.
I-am ajutat finei la scuturat frunzele de cartofi de gandacii de
Colorado.
La intoarcere am trecut pe langa o stana. Spic latra
la niste magarusi intrati in culturi, fugarindu-i, dar au aparut
doi caini ciobanesti mari. Cu unul dintre el, Spic parea a se fi
imprietenit. Imediat s-au mai ivit alti doi caini. Spic s-a
culcat pe pamant, la panda. Ciobanii si-au asmutit cainii.
Fina i-a spus lui Nutu sa-l lege pe Spic, dar Nutu voia sa vada o lupta
intre caini. Pana la urma n-am asistat la un asemenea
spectacol, deoarece Spic ne-a urmat, inteligent: erau prea multi adversari
pentru el.
La un moment dat, l-am carat pe Marian in spate: nu atat pentru
ca era obosit, cum zicea el, deoarece se zbenguise destul la coliba, ci
mai mult dintr-un capriciul de-al lui, de copil. Vineri, 4 august, am
vazut filmul "Raul care urca muntele"; mi s-a parut mediocru.
Dupa proiectie a urmat un concurs "Cine stie, castiga",
pe tema: "Sentimentul responsabilitatii umane in conditiile
razboiului": au fost putini spectatori. A castigat o fata,
bine documentata…
Draga mea draga, eram in curte, faceam plaja, cand mama m-a
anuntat, fluturand scrisoarea pe care mi-ai trimis-o, ca de la Iasi
vin iar semne de viata.
Ma asteptam sa-mi scrii mai multe, insa, nu-i nimic, e de-ajuns
si atat; randurile tale m-au bucurat ca o sanatate. Ori de
cate ori le citesc, ma fac sa uit ceea ce ar putea innegura
si picura zgura in ce am eu mai bun.
Sunt fericit pentru tine, pentru ca ai aparut iar in "Convorbiri
literare" cu o poezie. Trimite-mi si mie un exemplar din revista,
daca ai mai multe. La fel, din antologia aceea. Si te mai rog ceva: scrie-mi
poezia aceea pe care ai conceput-o la Bucuresti, la blocul A, cand
am concurat amandoi pe aceeasi idee. Acele momente merita sa fie
realizate literar. Nu vreau sa ma mai repet in acest sens.
Pentru acea IUBIRE de care pomenesti, n-am cum sa ma pronunt, n-am dreptul
sa ma amestec in sentimentele nimanui, chiar daca le inteleg.
In zilele din urma, am fost incantat iar de o poezie
a lui Arghezi. Serban Cioculescu ii face o analiza magistrala, in
cartea sa, chiar daca incompleta.
Parca as vrea si eu sa scriu eseuri, monografii; dar, deocamdata, mi-e
imposibil. Am inceput sa invat pentru examene si te indemn
si pe tine sa faci acelasi lucru, pentru ca la Bucuresti sa realizam ceea
ce am vrea sa facem acum si nu putem.
Am trait si experienta cu M., si cea cu tine. In primul caz, ea
e minata de situatia lui M., in cel de-al doilea, de situatia ta
si a mea, unde, prin faptul ca ne asemanam atat de mult, punctele
comune se si resping, fiind de acelasi semn.
Draga mea draga,
- Iasi, Iasi, Iasi, Iarasi…, a strigat mama, azi, pe la ora 14,00,
cand a venit posta, in timp ce eu ma aflam in camera,
cu Daniel, cumnatu-meu, si-i dictam sa transcrie o "interpretare"
a filmului "Judecatorul din Bodrum", pe care o facusem de dimineata
(doua pagini "ministeriale"), pentru un dialog cu spectatorii
de la cinematograful "1 Mai! "…
- Iasi, Iasi, Iasi…, a strigat mama, radiind si fluturand scrisoarea
ta ce-mi parvenea dintr-un oras cu un nume asa de onomatopeic. Mama participa
la bucuria mea cu atat mai intens cu cat si dansa primise
o scrisoare de la sora ei, tanti Melanita, care plecase de la noi cu Marian,
pe 10 august.
Asadar, a treia ta scrisoare din Iasi; pe care o asteptam cu nerabdare.
Mi se pare cea mai calda dintre toate si, pentru asta, te iubesc mult.
Mi-a placut mult expresia ta, cum ca vei "respira si tu putin in
oglinda scrisului meu" ("tau") si ca "de-abia astepti
sa ma vezi". Apoi, finalul ma face sa ma gandesc cu dragoste
la tine. Simt ca avem mare nevoie unul de altul si asta e cel mai frumos
lucru pe care-l am acum.
Si eu as vrea sa plec pe 25 august, dar nu stiu cum sa facem sa ne intalnim,
sa calatorim impreuna o bucata de drum, pana la Bucuresti.
Scrie-mi cu ce tren vii, ca sa pot si eu sa sosesc cu unul adecvat, la
o ora de incidenta, la Ploiesti.
Pana la primirea raspunsului tau, te sarut cu multa dragoste si-ti
doresc numai bine, tie si familiei tale, urmand sa citesti la Bucuresti
ce-ti voi scrie mai departe…
Cum iti spuneam: tanti Melanita si Marian au plecat pe 10 august.
I-am condus pana la Brasov. In gara la Tohan a urcat in
acelasi tren si domnisoara Nuti, o subinginera de la "6 Martie"
- uzina din Tohan. Ne-am bucurat de revedere, dar si pentru faptul ca
avea si tanti-mea cu cine sa calatoreasca pana la Bucuresti, Nuti
mergand si ea intr-o delegatie in capitala.
Acceleratul cu care urmau sa plece avea o intarziere de 120
de minute, asa ca am fost nevoiti sa asteptam destul de mult la gara.
Imi placea felul de a fi a lui Nuti: descurcareata, plina de sine
chiar, cu ceva tupeu, ceea ce-i imprimau convingere si dezinvoltura, lucru
de care m-am convins, de altfel, de anul trecut, cu ocazia unui revelion
facut la Vica, fratele lui Daniel.
M-am intors la Zarnesti cu autobuzul de 11,30, luandu-mi de
la ghiseul din gara tichete pentru masina 13, care m-a dus la autogara
din Bartolomeu. Peste tot, pe distantele mai scurte, s-a introdus autotaxarea.
Azi am fumat foarte mult. M-am "dat" pe "Carpati"
iar, pentru ca-mi plac si pentru ca nu-mi permit sa fumez ceva cu filtru…
In zilele urmatoare, sora-mea, nesimtindu-se asa bine, a fost internata
la spitalul din Tohan. Desi nu e ceva grav si nu duce lipsa de nimic,
am fost pe la ea de vreo patru ori. Si ieri am vizitat-o, pe la 17,30,
cu niste colege de serviciu de-ale ei, printre care Elena, Mia si Ileana.
A mai fost cu noi si Papici, prietenul Ilenei, un moldovean locvace, foarte
simpatic. De Elena ti-am mai vorbit. Am fost la ea, la Rasnov, pare-mi-se
sambata, 11 august. In camera la ea mai era o Elena (Nuti),
de curand casatorita, si Mia, si ea colega cu Claudia, de o dezinvoltura-fervoare
si o tonicitate debordante. Am dansat cu toate, fara ca Elena "mea"
sa se supere, ba, mai mult, "pentru comportarea noastra" ne-a
oferit cate o bucata consistenta de pepene.
Adevarul e ca tin mult la aceasta Elena, o olteanca cu spirit ardelenesc,
in apropierea ei simtindu-ma "ocrotit"; poate si datorita
faptului ca ea e mai in varsta decat mine cu vreo patru
ani. Imi zice, cateodata, "pustiule", ceea ce ma
flateaza, de ce sa nu recunosc? Dar totul e un joc pe care il acceptam
si unul, si celalalt.
Am terminat de citit "Sfarsitul continuu", un eseu al
lui Ion Caraion despre Bacovia, carte care m-a delectat, pur si simplu,
la modul superlativ. I-am iubit pe Bacovia si pe Ion Caraion, care e si
el nu numai un mare poet. Poezia lui Bacovia am impresia ca este ca un
fel de castel englezesc, bantuit de fantome care, cu siguranta,
exista…
Vorbind cu tanti Valerica, sora lui tata, am ajuns la concluzia - truism
ca "setea" de a citi = "setea" de a dia/loga = "setea"
de a bea din sufletul altora si al tau.
M-am mai intrebat, citind eseurile lui Caraion, ce-ar fi daca s-ar
picturaliza cumva poezia bacoviana cu ajutorul unor computere?! Si nu
numai poezia lui. Am ajunge la o alta arta?
17.08.1978, Zarnesti
Ieri a trebuit sa ma intrerup aici fiindca pe la 18,15 a venit Nutu,
varu-meu. Pe la 15,00 fuseseram impreuna la Barsa, "la
captare" - unde e un dig - ca sa ne scaldam. Ne-au insotit
si nepoteii lui, dar numai Nuta a intrat in apa, Bebe ramanand
pe mal ca sa ne pazeasca hainele. Drumul pana la baraj, de la casa
lui Nutu, "l-am facut" pe camp. Erau combine; secerau
graul. Am cules niste spice de secara si am mancar boabele
dulci. Apa era destul de rece, asa ca n-am stat prea mult. M-am intors
acasa pe langa malul Barsei, pe la depozitul de butelii pentru
aragaz. Mi-am cumparat tigari si, acum, iata-ma ajuns acasa.
Tot cu Nutu am plecat la film, "in jos", la cinematograful
"1 Mai", unde rula "Judecatorul din Bodrum". Nu-l
vazusem, facusem acea interpretare despre care ti-am scris fara sa-l vad
in prealabil. Dupa vizionare, mi-am dat seama ca nu gresisem, ca
intuisem destul de bine sensurile lui (e drept, citisem inainte
un rezumat al filmului). Am ajutat-o si pe mica sa lipeasca niste afise,
apoi m-am intors la Club (langa gara, unde e si cinematograful),
la discoteca. Am dansat putin (n-aveam cu cine!), desi erau destule fete!…
Discoteca din Zarnesti, foarte dinamica, are si orga de lumini, iar zarnestenii
sunt niste dansatori excelenti. Sunt patetici, simt muzica, o traiesc
cu adevarat.
Acum e ora 9,20, cand iti scriu. M-am sculat pe la 8,00. Mi-am
aprins a doua tigara, pe ascuns, ca sa nu-mi mai faca morala tanti Valerica,
si pe poarta au intrat Claudia si Daniel. Claudia a iesit, deci, azi din
spital. Totul e bine. M-am bucurat ca nu a fost nimic grav.
Ce mai uitasem sa-ti scriu? Imi dau seama ca e rau sa te apuci de
scris cand nu mai esti asa incalzit de evenimente care, trecand
odata cu timpul, e adevarat, se mai obiectiveaza, dar iti racesc
nitelus si condeiul…
Da, vineri, cand m-am dus la spital la Tohan pentru niste analize
ale Claudiei, m-am trezit strigat, langa autogara, de doua fete.
Ploua. "Daniel! Daniel!…, vino sa te sarut!" Pentru moment
nu mi-am dat seama cine erau, pentru ca purtau fasuri cu glugile
trase pe cap. Apoi am recunoscut-o pe Baraitaru Stefania, colega mea de
grupa si pe inca o colega de an, al carei nume nu-l stiu nici acum.
Ne-am imbratisat. N-am avut prea mult timp ca sa ne intretinem,
intrucat eu trebuia sa prind "interiorul" de Tohan,
iar ele sa plece la cabana "Plaiul Foii", unde erau cazate.
Le-am promis ca sambata dimineata o sa ma duc si eu la cabana, sa
vorbim mai multe… SI m-am tinut de cuvant, insa autobuzul
de "Plaiul Foii" a avut o intarziere de o jumatate
de ora. Ele plecasera de dimineata de tot, pe munte, isi luasera
hrana rece, dupa cum am aflat de la o chelnerita. Nu aveau sa se intoarca
la cabana decat seara, nu le mai puteam astepta - voiam sa ma vad
si cu Ciurea Daniela, o alta colega de-a mea, care nu fusese vineri prin
Zarnesti. Asa, am ratat intalnirea; m-am intors acasa
pentru a-mi continua lecturile.
In 15 august, marti, a fost Sf. Maria. Eu ma numesc si Marian. Dupa-masa,
eu si mica ne-am dus la fina Marioara, s-o felicitam; i-am dus si un mic
cadou, si flori, desigur. Am fost serviti cu bunatati. Am jucat sah cu
Nutu. Scorul: 1 - 1. Cand ma bate el, cand il inving
eu.
A! intr-o zi, cam acum o saptamana, am primit, si eu, si Daniel,
si Felicia cate o ilustrata din Praga, de la Adolf care, dupa cum
se vedea, nu ne-a uitat. Scrie, desigur, in ceha, dar, oricum, la
Bucuresti am un coleg din Cehoslovacia, o sa-mi traduca el.
Azi, ca si ieri, cel putin de dimineata a fost o zi senina. Ti-am scris
randurile de mai sus la soare; m-am bronzat binisor pana acum.
Dar as fi fost nespus de fericit sa fi putut merge impreuna, amandoi,
la mare, vara asta…
Sunt intr-o dispozitie mai buna acum, desi, in Zarnesti, cu
toate ca mi-am facut cativa prieteni, nu ma simt cum m-as simti
intr-un oras mare, ca Brasovul sau Bucurestiul, cu toate neajunsurile
lor. Acolo, cu adevarat ma simt in largul meu, o stii prea bine.
Simt nevoia cenaclului nostru, al domnului Nicolae Manolescu, simt nevoia
colegilor mei poeti: R. C. Cristea, Nino Stratan, Florin Iaru, Doru Mares,
Al. Musina etc. Mi-e dor de ei, mi-e tare dor de tine…
Am scris, recent, patru poezii, de care, insa, nu sunt prea multumit.
Poate ca doar una imi place cu adevarat, si cate un vers din
celelalte.
A, da! Am citit "Adela" de Ibraileanu. Gelu Ruscan, Ladima si
ceilalti "idealisti" ai lui Camil Petrescu au ceva din Emil
Codrescu, iar eu am ceva din amandoi (citeste: toti…).
Taticu' o consulta cu stetoscopul pe bunica Ana. Cand ii privesc,
am nostalgia copilariei lui si a tineretii bunicii… Timpul schimba
atatea in oameni! Si totusi, viata continua!…
18.08.1978, Zarnesti
(Terminat de dactilografiat manuscrisul azi, 9 august 1997, in bucatarie,
ora 18,00.
Brasov, str. C. Porumbescu nr. 3, bl. A 16, sc. A, ap. 20.
Telefon: 068 / 187405)
(INTER)-VIU (N) CU MINE INSUMI
sau
JUDECaND ACUM LA RECE (In loc de POSTFATA)
Judecand acum la rece, pot afirma ca eroul (eu) si naratorul (eu)
nu e numai un fel de Don Quijote, sau un Don Juan, ori un print Miskin
mascati, in privirea in privirea si auzul unora dintre personagiile
cartii, care m/l/i-au cunoscut mai mult sau mai putin bine, sau chiar
deloc; la fel (in) virtualul "vizor" al cititorului/cititorilor
care ma/il/ii va/vor cunoaste la fel: mai adanc sau
mai la suprafata: "haina si trupul", si ce e sub/in "trup"...,
sau tot aproape deloc, ignorandu-ma/l/i (-si, ..., lor) gandirea,
meditatia a/supra...
Eroul naratorul, autorul si interpretul, si nu exegetul (eu) am/au fost,
cel putin in acea perioada a scrierii acestei carti si un fel de
Gelu Ruscan (ca sa fac/em referiri si la literatura noastra), care, dupa
cum se vede/ s-a vazut, se joaca tot timpul cu "ele", "elele",
"Ielele" si cu "ei", "eii", "Ieii",
cu aproape toti cu care am/au avut privilegiul de a fi venit in
contact in acea perioada a studentiei mele/sale/lor bucurestene...
Totodata, pentru ca acum referirile imi/ii/le vin spre Camil
Petrescu, autorul, naratorul, eroul, etc. e si un pic Stefan Gheorghidiu
(de ce nu?) si mai ales Ladima, mereu verificandu-si/i de/mersul
moral si literar, dupa cum se vede, s-a vazut, sau se va vedea, intr-un
pat care nu poate fi decat cel al lui Procust, ceea ce autorul,
naratorul, eroul, personajul/personagiile si este/sunt mai mult decat
un simplu "joc secund" al unui Don Quijote, print Miskin,
Ulysse ce-si tine incordat calul troian si arcul sau simtual si
spiritual pentru a ajunge in Odiseea lui la Ithaca sa imaginara
unde-l asteapta o Penelopa mult visata si de aceea inegalabila, pe care
o va re/gasi candva, sau a altei "persona" din literatura.
Asadar, parcurgand acum impreuna, cu oglinda ochilor, urechilor
si gandirii "conceptiei" sale drumul sau din acele zile
cu/prinse de brat, pe/dupa gat si mai ales cu sufletul, permanent
controlandu-si "biletul" pentru aceasta calatorie "in
timp si spatii..." (vezi Al. George), acel eu/el/ei multiplicat/iv
este in primul rand un Procust. Un Procust, un Damocles si
un rege Midas totodata si la un loc, care-si masoara ce(n)zurat picioarele,
statura, trupul si sufletul intr-un pat al scriiturii de care se
lasa stapanit, nestiind unde va ajunge (sau stiind foarte bine)
si avand in vedere ca tot prin ceea ce trece si a trecut,
cu o sabie cronofaga mereu deasupra capului, este dedicat unui apropiat,
indepartat, potential, probabil, nesigur partener de dia/log si
fata de care tot aurul lumii nu valoreaza nimic.
Acel EL multiplu (pe care nu-l mai repet) "scris", ce/dand
treptat privilegiile piesei de teatru sau ale epicului, ale schitei, la
inceput ("cea mai mare..."), al nuvelei ("cea mai
mare...") si ne/ce/dand privilegiul de roman jurnalului propriu-zis
("cel mai mare al tutror timpurilor"), "cronologiilor"
- istorice, sociologice, psihologice, pro domo si pro omnes isi
re/vede psyché-ul, evaluandu-si-l, re/evaluandu-l.
Pro/cedand astfel, aceasta ar de/veni intr-o spelunca, intr-o
oglinda in care eu/el nu as/ar avea curajul sa-mi/si speculeze,
priveasca, adevereasca, adevareasca sufletul. Trupul, poate ca da, dar
acesta nu e Adevar, ci adevar.
Mi-am/si-a propus eu/el (autorul, naratorul, personajul, etc.) sa ofer/e
acestor "deschideri" o largime fara lungime si, eventual, sa-i
dau/dea cel putin 100 de titluri, in spiritul "acelor vremi",
"scurte". Nu am/a reusit din/pentru acel(e)asi motiv/e literar/e,
temporal/e, etc. nici sa termin/e ceea ce am/a inceput sa (se) de/rulez/e,
lasand textul fara, sau prea cu tiv si motiv, ca o broderie careia
i-am/i-a dat sau am/a vrut sa-i dau/dea o tenta/tiva de "fond plastic",
folosindu-ma/se de multe si finale..... (puncte-puncte).
Deci, nemaiavand nici rabdare pentru a-si intitula cat
mai adecvat cartea si renuntand, obosit, hic et nunc (dupa 20 de
ani) la aceasta intentie laudabila din toate punctele de vedere textualiste,
intertextualiste, spirituale si umorale, am/a lasat aceasta sarcina unui
posibil bine-facator, fie el filolog, statistician, specialist, culegator
de folclor, literat sau simplu cititor, ce ar putea culege din text acest
lucru (eventual, marcandu-le cu 2-3-4-5 stel(ut)e, in ordinea
interesului, plauzibilitatii si a puterii lor de a soca).
Oricum, eu imi asum (o) pro/misiunea de a incerca, de a re/veni
si cu "Cel mai mic roman al tuturor timpurilor". Cu care, de
altfel, sunt dator, intrucat au fost/sunt destule o/"misiuni"
ce ar fi trebuit sa fie in/de/plinite in acest, hai sa-i zicem,
totusi (ca sa-mi respect I/DEEA (Zeita) primului impuls ce a stat pe clipa,
care s-a pe/trecut, validat de insusi autorul, naratorul, personajul
- adica eu, adica de mine) , CEL MAI MARE ROMAN AL TUTUROR TIMPURILOR,
desigur, considerandu-l nu neaparat valoric, ierarhic, scalar, axiologic,
tot asa cum - ajuta-ma, Doamne, sa se im/plineasca - nici "Cel
mai mic roman al tuturor timpurilor" (prescurtat tot: "C.M.M.R.A.T.T.")
nu va fi neaparat si cel mai slab, cel mai usor, cel mai putin voluminos.
Caci, nu-i asa, fiecare vers are si un a/revers. Adica in versus e tot
timpul acel vice-versa, sau vis-à-vis. Poate ca s-a vazut. Si ma
opresc, deocamdata, aici.
Postfata: Brasov, 22 mai 1997
(Bucatarie, mancare, cartofi, Denisa, eu, telefon,
pomana. Mananc.)
(Terminat de dactilografiat manuscrisul azi, 9 august 1997, in
bucatarie, ora 18,00.
Brasov, str. C. Porumbescu nr. 3, bl. A 16, sc. A, ap. 20.
Telefon: 068 / 187405)
|
