| Cate ceva despre taierea magica
a capetelor in literatura romana si despre "vanzarea sufletului"
Citeam ca executiile de la curtile domnesti aveau si semnificatii magice. Ca domnii, conform cronicelor, taiau capetele in preajma pragului palatului (al curtii), asa cum se sacrifica animalele la tara, in prejma pragului, sa fie alungat raul (sa fie alungat spiritul mortii, intotdeauna critic). Dominand legea celui puternic si in lupta dintre rau si rau, nu numai dintre bine si rau, sau dintre bine si bine. Ca si (sau mai ales) pe plan literar. Astfel, elementele arhaice ale magiei capata semnificatii laice si religioase pana azi. "Sunt om cu frica de Dumnezeu" s-a generalizat nu numai in lumea celor resemnati in fata destinului (fara sa aiba habar neaparat de filozofia stoica). Asta, fiindca in Atotputernicul Dumnezeu e cuprins si binele si raul si fiindca victimele luptelor din interiorul Sau sunt oamenii ganditori...
O forma de taiere a capetelor "de alungat raul" se manifesta "plenar" si in viata literara, indeosebi in "procesul magic" al actului critic. Ca exista o sociologie a receptarii critice scapata de sub control, discutabila (in evolutia ei). In vara acestui an, Nicolae Manolescu (cel puternic) il tragea de urechi, indignat, intr-un editorial, pe un prea cultivat optzecist clujean (pe eseistul si criticul Stefan Borbely), care a indraznit sa-l infrunte. Stefan Borbely declarand ca s-a saturat de critica foiletonist-impresionista "reactionara", care se ascunde in spatele esteticului, cu statut de "exclusivitate normativa, absoluta" (facuta dupa o "grila conceptuala revoluta"), de tipul celei puse "pe lista" de Nicolae Manolescu. Pe buna dreptate, cum sa nu faci din axiologie criteriu decisiv in orice judecata a unei opere? Nu, sustine Stefan Borbely, trebuie "sa regandim istoria si cultura literaturii noastre", trebuie sa trecem literatura romana "printr-o baie radicala de multiculturalism", sa nu prevaleze doar criteriul de valorizare estetic. Adica, se intreaba Nicolae Manolescu, "s-ar muta greutatea aprecierii de pe estetic, cultural, filozofic, pe feminism ori pe political correctness", pe haosul multiculturalist plictisitor de tip american, pe studiu critic stiintific, "la rece", nu impresionist, viu, dupa gustul de receptare innascut al criticului? "Nu poti pretinde multiculturalism unei cronici literare, ar fi o prostie", conchide Maestrul. Si eu ii dau dreptate lui Nicolae Manolescu, pariind pe gustul critic innascut, "deschis", care impune valori adevarate. Numai ca... In paranteza fie zis, cum se pune "teoria criticii estetice" in practica, azi, de fapt? Ca un facut, spiritul critic al revistei pe care o conduce Nicolae Manolescu merge apasat pe urmele modelului de receptare "postmodern" propus de universitarul Stefan Borbely - sa nu fi observat asta Maestrul si sa se indigneze doar atunci cand este direct vizat? Nu las la o parte bulversarea majora produsa de noii veniti in critica literara la "Romania literara", negativisti, care revizuiesc literatura "la varf" dupa ureche, dupa grile politico-ideologice postcomuniste multiculturaliste (eram sa scriu "multilateral dezvoltate") si dupa simpatii umorale de gasca literara (promovate de la nivel de redactie, exclusiviste, preluate de la cei care se cred buricul pamantului in critica momentului, altfel, trecatori, dand de gustul puterii). Dar o sa dau un exemplu, totusi, minor, fiind patit si eu, cel care scrie aceste randuri. Mirat ca se schimba tonul jos in lumea critica romaneasca pana intr-atat. Cum spun, "am avut parte" de curand in "Romania literara" de o recenzie (la ultimul meu roman, "Undeva, la Sud-Est" - Editura Cronica, 2001) semnata de un necunoscut mie, scrisa de pe pozitii... feministe, careia i se potriveste exact observatia Maestrului, ca: "Nu poti pretinde multiculturalism unei cronici literare, ar fi o prostie"... Pentru prima oara in viata afland din aceasta recenzie feminist-multiculturalista ca eu, autorul (romanului) sunt... misogin! Atat! Nu ca are sau nu valoare romanul in sine: e singura concluzie trasa de feminista recenzenta, in stil... postmodern! Nici o judecata axiologic-estetica! Mergand pe acest drum, e clar ca Stefan Borbely are toate motivele sa se ia cu mainile de cap - cu asemenea "instrumente" de critica noua feminista "postmodern-multiculturalista", vom ajunge departe...
Batalia pe canonul estetic nu mai are sens intr-un climat lipsit de spirit critic (spirit care sa fie bazat pe axiologie estetica). Valoarea literara nu poate fi contrafacuta de adeptii multiculturalismului fara de nici un Dumnezeu. Nu poti sa tai capetele scriitorilor (care au impus o paradigma) in preajma pragului "istoriei si culturii literaturii romane" numai de dragul "regandirii" limitelor criticii noastre, care mai nou a dat de gustul postmodernismului "fara destin", fara repere morale, care impune ierarhii daca nu false, sigur conjuncturale. Chiar daca elementele de hazard au rolul lor in orice critica facuta cu buna-credinta, gustul de receptare schimbandu-se natural, impunandu-se alt tip de valoare. Cum ne conservam insa valorile epocilor care au trecut (ma refer la scriitorii consacrati disparuti fizic), daca nu suntem in stare sa le conservam nici pe cele ale scriitorilor consacrati "aflati in viata", mai apropiati de standardul nostru de gust critic, de "conceptul socio-cultural" canonizant? Mai ales ca "epocile istorice creeaza valori diferite". Magia multiculturalismului in critica literara mareste degringolada din literatura de azi, plina de idiosincrasii, in care conflictele de interese au luat-o inaintea revizuirilor estetice. Apoi, daca "postmodernism-multiculturalism" inseamna egalizare, inseamna ca nu mai avem nevoie de canon, de distins valoarea de non-valoare? "Nu avem nevoie de nici un canon, totul se egalizeaza, nu se mai poate stabili nici o regula, totul e posibil, totul este relativ" - acesta e postmodernismul, ne asigura scriitorul optzecist mult-rasfatat Mircea Cartarescu (care traieste si de pe urma teoretizarii postmodernismului). Adica, putem sa ne vindem linistiti si sufletul (el ne da identitate dumnezeiasca), fiindca si asa nu mai conteaza, o data ce "trupul" (cu mintea lui pervertita de actul de creatie literar cu tot) refuza canonul estetic si spiritul critic axiologic in general?
Apropo de sufletul nostru (suflet prin care cu adevarat se transmit din tata in fiu elementele arhaice ale magiei), complacut intr-o lume multiculturala in care totul e posibil si totul este acceptat ca atare, "ca dat natural, resemnat". In iunie 2002 s-a anuntat cu tam-tam ca un britanic si-a vandut sufletul! Stiati? Pur si simplu. Ca stire de fapt divers: un britanic in varsta de 26 de ani, Gareth Malham, din Byker, Newcastle, si-a vandut sufletul in cadrul unei licitatii organizate pe Internet, pentru doar suma de 11,61 de lire sterline. El a spus ca, aidoma lui Faust, va semna cu propriul sange contractul prin care isi vinde sufletul. Cumparatorul sufletului acestui britanic ateu fiind un barbat din Oklahoma, SUA, care i-a dat asigurari lui Gareth Malham ca nu este satanist... Morala? Descoperiti-o singuri...
17 octombrie 2002. Bucuresti
|
