Alexandru Vakulovski

Lumea animalelor, lumea obiectelor, lumea umana
sau pe drumurile lui Dumitru Crudu

Intr-un interviu (acordat lui Mihai Vakulovski) Dumitru Crudu spunea ca drumurile il ajuta sa se inteleaga pe sine, ca nu poti fi cu adevarat singur decat pe drum. Aceasta ar explica unele momente extrem de ciudate din biografia lui Dudu. El si-a inceput studiile universitare in Chisinau, ca sa le continue in Tbilisi si sa si le termine in Brasov. Acesta este doar o parte mica a itinerarului sau. Printre altele trebuie spus ca a participat in razboiul din Karabah ca ziarist independent.
Dupa inceperea carierei de dramaturg drumurile lui continua in Italia, Franta, Germania (si se zvoneste ca duc spre Hollywood).
Drumurile literare ale lui Dudu sunt de-asemenea incalcite. Dupa ce debuteaza cu un volum de poezie si continua cu altele doua, dupa ce unicul exemplar al unui nou volum ii este pierdut, Dudu se retrage din Romania si din poezie (dupa cum declara si dupa cum se vede prin absenta poemelor lui din revistele in care publica). Dudu a mai scris si proza. Din pacate, un roman al sau (Un englez la Chisinau) i-a fost retinut de fosta sa gazda din Brasov si n-a mai fost recuperat.
Care e primul volum al lui Dumitru Crudu e iarasi ceva problematic. Practic Falsul Dimitrie si E inchis va rog nu insistati au aparut in acelasi timp, ambele in colectia Debut. Sunt doua tipuri de poezie diferite, desi cu unele asemanari. Cartea care a isterizat lumea scriitorilor (eram sa scriu a animalelor), dar care a si placut mai multor a fost Falsul Dimitrie.
Dumitru Crudu e caracterizat de George Craciun in prefata din Falsul Dimitrie ca fiind "poet prolific, proteic(…) obsedat de o perpetua fuga si regasire de sine". Intr-adevar, in Falsul Dimitrie gasim un eu poetic dimitrie care e pus fata-n fata cu lumea. dimitrie nu se poate incadra in nici o lume, de fapt cuvantul "lume" nici nu caracterizeaza bine poezia lui, fiindca si obiectele sunt "singure".(sa fii singur ca o sticla/ de chefir goala/ ca un dop de/ sampanie/ ce sare in aer".
Totul ce e strain de singuratate e absurd: "eu sunt sobolanul si eu sunt viermele/ si eu sunt fluturele care zboara prin aer/ si noua ne plac la nebunie/ cantecele voastre absurde".
In Falsul Dimitrie descoperim opacitatea realitatii, a relatiilor umane. Nu exista o transcendenta, cerul din poemele lui Dudu suna a toba sparta. Hainele sunt straine de corp. Dragostea e legata de sentimentul comun de singuratate. Dragostei ii este dedicata partea a treia a cartii: 12 sonete. Distanta dintre dimitrie si maria - iubita "eului poetic", e imposibil de eliminat. Obiectele roiesc in jurul lor, le incurca sa se atinga, sa se apropie unul de altul. Ei sunt ca doi puscariasi in aceiasi camera, ba si mai rau: exista incertitudinea zilei de maine - in care unul dintre ei poate sa nu se mai intoarca. Limbajul se descompune usor, ajungand in ultimul sonet, ultimul poem al cartii, doar din semne de punctuatie. Iata ultima strofa: "… . . … … ../ … .. … … .. -/. . ?".
In poezia lui Dudu nu e vorba de o iubire platonica, din contra, toata lumea face sex, si gandacii si mustele. Sexul e mai greu accesibil doar oamenilor:………
Falsul Dimitrie e plin de muste, de gandaci, de fiinte mici si singuratice. Ele sunt dinamice, dar dinamica lor accentueaza si mai tare singuratatea si absurdul.
E inchis va rugam nu deranjati sau cum scrie pe pag.3 - E inchis va rugam nu insistati e un volum al obiectelor, oamenii nu au ce cauta aici, iar daca dam totusi de cateva personaje, acestea sunt insignifiante pe langa obiecte, nu se deosebesc prin nimic. Acest volum mi-a amintit de poezia lui Fundoianu, unde oamenii erau adusi la aceiasi scara cu porcii, vacile si alte animale domestice. Personajele lui Dudu sunt aici hainele, usile, sticlele, peretii, ferestrele… Ele sunt mai vii decat oamenii care parca le imita. …….
Sase canturi pentru cei care vor sa inchirieze apartamente e un volum care sintetizeaza pe primele doua. Constructia riguroasa din E inchis… si personajele, starile din Falsul Dimitrie se regasesc aici. Volumul are sase personaje umane, cinci barati si o femeie. Toti acesti barbati o iubesc pe maria, si ea ii iubeste pe toti. Dar dragostea lor e insignifianta, ei raman la fel de singuri, desi sunt atatia. Dragostea lor e stearpa fata de aceea a insectelor: "DAR CE face omul ala acolo intreaba o musca/ pe o alta musca/ in timp ce zburau Ma duc sa vad i-a spus/ musca aia Si a coborat Nu inteleg NIMIC i-a/ strigat ea de jos ASA Ceva la noi in lumea/ mustelor n-am mai vazut TOTUSI CE FACE/ Vad ca sta intins pe pat VAD a strigat/ musca aia cu disperare ca si-a scos/ pantalonii VAD CA STA CU FATA IN PERNA/ si se ridica in sus si coboara/ asa ceva n-am mai vazut a strigat iar/ musca aia apropiindu-se/ de cealalta musca/ DOUA MUSTE zburau prin camera si erau exptrem/ de mirate/ NIMENI NU putea sa le spuna/ SI ATUNCI AU INCEPUT SA FACA DRAGOSTE/ deasupra omului ce se masturba" (Dar ce face omul ala acolo intreba o musca).
In prefata din Salvati Bostonul (volumul trebuia sa se numeasca Salvati New Yorkul, dar denumirea i-a fost schimbata dupa evenimentele din America) Dumitru Crudu spune ca teatrul pe care il scrie il ajuta sa dea un sens vietii, sa aiba noi certitudini, pe care nu le mai regaseste in poezie ("cred ca trebuie sa incercam ca actiunile pe care le facem sa aiba din nou sens.").
Si Crima sangeroasa in statiunea violetelor si Salvati Bostonul - cele doua volume de teatru ale lui Dumitru Crudu, au un important element social. Acest teatru isi are originile in teatru absurdului, doar ca are o raportare directa la realitate: "Nu descrierea unor intamplari sau evenimente ma intereseaza, ci impactul pe care acestea le pot avea asupra noastra."
Acum Dumitru Crudu are tot timpul sa fie pe drumuri, impreuna cu teatrele ce ii joaca piesele. Speram ca drumurile lui sa se transforme in certitudinile pe care le cauta, si nu in ultimul rand, in literatura pe care o asteptam in continuare de la el: poezie, teatru, proza sau altceva.
PS: Apropo, Dudule, ce zici de un scenariu de film pentru Tarantino, a?


Mihai Vakulovski

Ljedmitrie 2

Crima singeroasa din statiunea violetelor (Editura Arc, Chisinau, 2001) este prima piesa publicata in volum a unuia din cei mai interesanti si mai actuali poeti tineri, Dumitru Crudu, pina acum autor a trei carti de poezie: E inchis va rugam nu insistati (Ed. Pontica, Constanta, 1994), Falsul Dimitrie (Ed. Arhipelag, Tg-Mures, 1994) si Sase cinturi pentru cei care vor sa inchirieze apartamente (Ed. Paralela 45, Pitesti,1996), carti care au luat mai multe premii; a Uniunii Scriitorilor, pentru debut, pentru poezie, premiul Academiei Libere din Iasi, premiul ASPRO pentru experiment sma. Desi devenise clasic in viata cu ajutorul poeziilor sale, in cea mai mare parte experimentale, intrind in mai multe antologii, de limba romana, engleza, franceza, rusa, italiana si germana, Dumitru Crudu, dupa 6 ani de tacere, revine cu aceasta piesa de teatru, Crima singeroasa din statiunea violetelor, care trebuie considerata ca debutul in dramaturgie al poetului Dumitru Crudu, chiar daca alta piesa de-a sa, Accidentul…, a fost deja montata la radio Iasi si selectionata in cadrul "Dramfest", unde a si fost jucata, sub forma de spectacol-lectura.
Orice ai spune/scrie despre Dumitru Crudu, trebuie sa folosesti foarte multi de "desi" si de "chiar daca", contradictiile, paradoxul si bizarul fiind totdeauna la ele acasa la Dumitru Crudu, care si-a facut studiile universitare in 3 universitati din 3 tari, a debutat cu doua carti odata, ambele prezentate (Gheorghe Craciun si Marin Mincu, sau Marin Mincu si Gheorghe Craciun) ca si cartea sa de debut, una dintre ele avind practic doua titluri - E inchis va rugam nu deranjati pe coperta si E inchis va rugam nu insistati in interior, etc., etc.. (Intre paranteze fie spus, chiar si aceasta carte de dramaturgie va lua prin surprindre cititorii, pe unii ii va surprinde neplacut, caci, deschizind cartea pe coperta careia scrie "Dumitru Crudu, Crima singeroasa din statiunea violetelor", ochii, ochii tai!, iti pot vedea altceva, eu am un astfel de exemplar, sub coperta caruia e pur si simplu alta piesa, in cartea mea - Realitatea violeta de Nicolae Negru, dar nu cred ca si de data asta e o poanta de-a lui Dudu).Un lucru insa tine de certitudine: Dumitru Crudu a intrat demult in literatura, chiar si-ntr-o antologie de literatura universala (Antologia poeziei universale, 1997), aici sub pseudonimul Djocar Dudaev, no, unul din nenumaratele lui false nume. Nu in ultimul rind Dumitru Crudu este, in viata, un mare actor, un mare personaj, cu care se poate compara, din literatura romana, doar poate Gheorghe Iova, dar nu cred. Iar ultimul sau volum de poezie, Sase cinturi… , e o carte intre lirica si dramaturgie, cu scena, scenariu, constructie, personaje, actiune si toate cele necesare unei piese de teatru. Iata ca nu e deloc de mirare ca acest poet de mare succes isi schimba uneltele pentru alt gen literar, metamorfoza producindu-se firesc, naturaletea fiind, cit nu-i de straniu, una dintre trasaturile cel mai bine jucate de Dumitru Crudu.
Crima singeroasa… nu este o piesa absurda a la Eugene Ionesco, cum se va spune, si nici una politista, a la Agatha Christi sau mai stiu eu cine. Absurdul lui Dumitru Crudu e de cele mai multe ori grotesc, fiind o urmare a apropierii lupei de realitate, astfel conturindu-se si iesind in fata un numar foarte mare de detalii, care, pe linga titlu si cele doua personaje-politisti ("Primul politist" si "Al doilea politist"), trimit inevitabil la misterioasa literatura "de aventuri", "politista", sau pur si simplu de bancurile cu politisti ("Al doilea politist: Fii atent, eu merg chiar acum sa fotografiez clanta usii, iar pe urma, imediat, am sa-l fotografiez si pe el. / Primul politist: Iar eu merg la receptie sa vorbesc cu femeia de serviciu. Ne intilnim peste cinci minute si douazeci de secunde la aceeasi masa de linga fereastra. Fii atent, la aceeasi masa si nu la alta. Vezi, sa nu le incurci cumva, asa cum ai mai facut-o si altadata."). Iata care e imaginea si caracteristica politistului data de unul dintre politistii lui Crudu: "un politist nu trebuie sa rida niciodata de un alt politist, ba chiar, in general, un politist nu trebuie sa rida vreodata, nici macar atunci cind cineva spune bancuri". De fapt, Crima singeroasa… e o piesa hiper-realista, socialul fiind foarte important pentru intelegerea textului (sa nu uitam ca Dumitru Crudu este membru al Scolii de la Brasov, "parintele" careia, Alexandru Musina, fiind autorul teoriei poeziei cotidianului). Actiunea piesei Crima singeroasa din statiunea violetelor are loc , in actualitate, intr-o statiune de odihna dintr-o tara din sud-estul Europei, Romania sau Republica Moldova, conform dedicatiei ("Dedic acest text tuturor podelelor, usilor, peretilor si ferestrelor din Republica Moldova si din Romania"), desi asta n-are nici o importanta, pur si simplu e vorba de o tara postcomunista, iar aici criticii se vor grabi sa-l compare pe Crudu cu Matei Visniec, mai ales cel din ultimele doua piese, Femeia ca un cimp de lupta sau despre sexul femeii - cimp de lupta in razboiul din Bosnia si Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal. Desi piesa are putine personaje, cele doua personaje centrale l-ar invidia pe bune pe omul cu git subtire din Lada lui Harms si mai ales pe singuraticul eu poetic din poeziile lui Dumitru Crudu. Atmosfera e mult mai sufocanta decit in lada, iar sfirsitul nu e fericit, e un sfirsit deschis care in acelasi timp ironizeaza sfirsitul deschis, devenit lege nescrisa in literatura contemporana. Istan si Olda, care, ca nume, trimit la Tristan si Isolda (dar, deh, si la Molda), vin in statiunea cu pricina, Violetelor, sa se odihneasca. Pur si simplu vor sa se odihneasca, dar celelalte personaje, care reprezinta, fiecare in parte, o categorie intreaga de slujbasi (Primul politist, Al doilea politist, chelnerul, primarul, femeia de serviciu, administratorul, vocile din multime si agentul de publicitate), le fac viata un cosmar. De ce? Pur si simplu. Fiindca cei 2 poitisti, cu "discutia" carora incepe piesa, hotarasc ca aceasta statiune e deosebit de periculoasa si ca fiecare poate sa fie criminal, asa ca au hotarit ca "vinovatul" e acela care va intra al 13-lea pe usa ("Al doilea politist: La intimplare. Sa incepem la intimplare. Sa ne lasam in voia hazardului. De exemplu, sa incepem cu cel de-al treisprezecelea care va intra pe usa"), nenorocosul (si nenorocitul!) fiind Istan, un poet care ia niste caracteristici de-ale autorului piesei pe cind scria poezii, Administratorul, care e un fel de critic, facindu-i o caracteristica traditionalista: "Poezii? Despre ce? Poezii despre gindaci, muste, fluturi, dragoste, omoruri, viermi, sobolani, cirtite. Sa va fie rusine. V-am vazut la televiziunea nationala cum le recitati stind in baie. Ati recitat o poezie despre gindaci si viermi exact de ziua noastra nationala. Niste timpenii. Toata lumea era fericita in acea zi, la zece ani dupa ce am devenit liberi, iar dumneavoastra recitati poezii despre gindaci. Scrieti niste porcarii la fel ca si Dumitru Crudu, un poetastru din orasul nostru, care matura acum, il puteti vedea prin fereastra, frunzele de pe trotuar. Acesta este hobby-ul lui si, cu toate ca frunzele inca nu au cazut, el face o repetitie generala pentru atunci cind ele vor cadea. In ziua aceea, cind toata lumea sarbatorea, dumneavoastra v-ati plimbat imbracat numai in chiloti prin centrul orasului nostru, gatit festiv. De altfel, te plimbai impreuna cu Olda care si ea era imbracata numai in chiloti si fluturati stegulete deasupra capului." De altfel, Dumitru Crudu "intelectualizeaza" lumea piesei sale. Politistii, de exemplu, sint un fel de cenzori, supraveghetori ai intelectualilor, care au absolvit filologia, cunosc limbi straine (engleza, rusa, germana), au citit Ionesco, Sabato, Kafca, au privit Fellini si lucreaza cu dictionarele ("Stii, am ars toate paginile din dictionar unde apareau cuvintele crima, moarte, nebunie, omor, singe. /Primul politist: Pe toate? / Al doilea politist: Da, pe toate, chiar si paginile din dictionarele straine. Fie ca erau rusesti sau germane. Pur si simplu nu le-am invatat. Eu stiu foarte bine engleza, rusa si germana, dar fara aceste cuvinte". Trebuie totusi sa va spun de pe acum ca, la propriu, pina la urma nu va avea loc nici o crima (hai ca v-ati gindit la Asteptindu-l pe Godot , Beckett, iata). Istan e acuzat de cei doi politisti si de cealalta parte a locuitorilor si vizitatorilor din statiune de omor la viitor: "Dumneavoastra sinteti acuzat nu neaparat de o crima pe care ati facut-o, ci de o crima pe care o veti face. Dumneavoastra, domnule Istan, sinteti acuzat ca o sa va omoriti sotia in zorii acestei nopti". De altfel, in piesa predomina viitorul si generalul. Dumitru Crudu scoate in fata citeva situatii obligatorii si omniprezente in realitatea postcomunista, situatii-stari, care au ca radacina o anume moralitate, bazata pe intrebarea "nu ti-e rusine". Una dintre aceste situatii-stari e lipsa de intimitate, chiar si-ntr-o statiune de odihna. Desfiintarea intimitatii ca-n, sa zicem, Crima si pedeapsa, unde Zosima inventeaza spovedania publica. Lipsa de intimitate si violarea publica si "legitima" a dreptului omului la propria viata, dublate de urmarirea generala si combinate cu foamea de violenta care este savurata in public, devenind cea mai spectaculoasa si iubita ocupatie a lumii "noi", de "printre blocuri". Alta "lege" a lumii noi este ca, desi poti fi condamnat pentru o fapta care n-a avut loc, trebuie sa raspunzi pentru trecut, chiar daca nu-i apartii si poate nici nu-l cunosti, inversarea rolurilor si trecerea nefireasca a puterii si a responsabilitatilor in miini neresponsabile fiind fireasca in lumea postcomunista, adusa de Dumitru Crudu in piesa sa, servitoarea, ca si soferii, fiind, dupa cum stim cu totii, "cei mai importanti oameni din tara noastra". Socialul intra in casa omului si in camera 11 comandata de Istan si Olda (apropo, am citit si scriu aceasta piesa tot intr-o camera 11, dar in camin: Theodor Pallady, Bucuresti) prin gura (si ochii!) lumii si prin televizor, tv-ul dind stiri de genul "Domnilor, va anuntam ca , incepind cu aceasta ora, s-au majorat preturile la benzina", iar "gura lumii" cerind "capul lui Motoc": "Primul politist: Ei sint niste cetateni care-si iubesc la nebunie orasul in care traiesc sau orasele prin care trec cu trenul. Ei isi iubesc la nebunie statiunea unde au ajuns sa se odihneasca. De aceea, ei cer sa fiti aspru pedepsit. Si, fara crutare. / Al doilea politist: Ei cer sa fie pedepsita, de asemenea, si sotia dumneavoastra. In primul rind, deoarece e o curva. Intelegeti, e o curva.", citat care ne aminteste mai degraba de Strainul decit de Alexandru Lapusneanul. Asa cum cunoscatorii lumii postcomuniste vor intelege mai multe din Crima singeroasa din statiunea violetelor, cunostintele si mai ales prietenii lui Dumitru Crudu se vor amuza f. tare la lectura piesei, recunoscind aici f. multe faze, momente, trasaturi si intimplari din viata si opera lui Dumitru Crudu, chiar si printre personaje mai cazind si cite o masca, dupa care se ascunde ba un coleg de facultate, ba un prieten, ba un fost profesor de-al scriitorului. Crima singeroasa… e o carte pur si simplu delicioasa. Si savuroasa. N-am sa mai insist asupra analizei, dat fiind faptul ca o analiza critica serioasa a piesei ar fi ridicola, va dau doar cheia succesului in literatura: "Domnilor, ca sa ai succes, reteta e simpla. Nu conteaza daca esti bun, principalul este sa fii inalt, slab, sa ai plete si ochi albastri. Asa ca Grigore Vieru sau Ion Druta. In rest, nu conteaza daca esti bun sau nu." Si un fragment despre personajul principal, Istan, mai mult pentru cei care-l cunosc pe Dudu: "Al doilea politist: Spuneti-mi, care barbat din tara noastra isi mai spala picioarele o data la trei zile, indraznind dupa aceea sa mai mearga si in vizite, la persoane importante din oras, cum ar fi lectorii universitari sau sefii de editura. Numai dumneavoastra. Sa stiti ca trei lectori universitari si doi sefi de editura au venit la noi, la politie, si au depus plingeri ca va put picioarele. Doar vrem sa intram in Europa, domnule Istan, ce naiba! De altfel, mai multi ziaristi de la ziarele noastre nationale ni s-au plins ca atunci cind ati dat un interviu de Ziua Republicii aveati slitul deschis." Uite-asa am sa si inchei, mai Dudule mai.