Îmi place să descopăr noi scriitori, care încă n-au publicat nici un volum, formaţii muzicale underground, de existenţa cărora n-a auzit aproape nimeni, pictori foarte tineri, actori debutanţi, artişti încă tineri şi necunoscuţi. Această căutare dintr-un prezent care miroase a viitor este înrudită cu descoperirea unor talente din trecut care s-au pierdut în negura vremurilor, cum se zice. Trecutul este treaba muzeelor şi muzeografilor, de obicei, iar Muzeul de Artă Braşov a organizat un eveniment cultural artistic deosebit – expoziţie şi carte cu aceeaşi denumire: „Artişti Braşoveni Uitaţi”. Expoziţia poate fi văzută la muzeu în perioada 10 octombrie - 9 noiembrie 2008, iar dacă aţi pierdut expoziţia aveţi la dispoziţie cartea.
„Artişti Braşoveni Uitaţi” este un volum foarte frumos şi util, care cuprinde lucrări şi biografiile artiştilor plastici braşoveni dintre 1700-1950, pictori şi sculpturi care au intrat în aburii trecutului şi pe care Radu Popica, coordonatorul evenimentului, autorul conceptului şi al „Argument-ului” i-a scos la lumină, în prezent, aici şi acum. E vorba de Ernst Richard Boege, Iacob Brujan, Hans Bulhardt, Margarete Depner, Arthur Coulin, Anton Fiala, Hans Guggenberger, Samuel Herter, Ernst Honigberger, Karl Hübner, Wilhelm Kamner, Fritz Kimm, Eduard Morres, Hermann Morres, Elena Mureşianu, Traian Mureşianu, Andrei Nemeş, Henri Nouveau, Oskar Gerhard Netoliczka, Johann Ölhan, Nicolae Popp, Waldemar Schachl, Heinrich Schunn, Arnold Siegmund, Josef Walter Strobach, Joseph Teutsch, Walter Teutsch şi Conrad Veleanu, din creaţia cărora s-au ales cele mai bune lucrări pentru expoziţie şi carte, picturi adunate din muzee şi expoziţii personale. Interesantă este teoria uitării făcută de Radu Popica în „Argument”: „Uitarea, ca revers al rememorării, nu este exclusiv un fenomen individual. Memoria culturală, element esenţial al memoriei colective, poate deveni la rândul său o victimă a uitării, iar în golul lăsat de uitare nu se pot instala decât nefiinţa şi sărăcia spirituală. Depozitar de memorie culturală, muzeul este chemat să reconstituie şi să reactualizeze trecutul, fără de care nu ar fi posibilă întemeierea prezentului şi proiecţia viitorului. Patrimoniul muzeal poate (şi trebuie) să acţioneze ca un antidot împotriva uitării”. Noroc că „uitarea nu este niciodată deplină”. Cartea nu e doar o broşură bibliografic-informativă, ci e şi un album de artă, cuprinzînd şi cîte două lucrări ale artiştilor, de obicei un autoportret şi cea mai bună pictură a artistului aproape „uitat”. Nu discut aici calitatea picturilor, mă interesează în primul rînd cartea ca eveniment şi expoziţia ca acţiune. Dar oricum mi-au atras atenţia cîteva picturi: „Triplu autoportret” de Karl Hübner, „Trei generaţii” de Margarete Depner, „Bunicul şi nepoata” de Eduard Morres, „Portretul doamnei Hilda Wildmann” de Arnold Siegmund, „Portretul Elenei Aida Mureşianu” de Elena Mureşianu...
„Artişti Braşoveni Uitaţi” chiar e „o piedică în calea uitării”.
|
