Diana Iepure

Curcanii

Când am ajuns la ai mei, am tras adânc aer în piept şi m-am uitat în jur. M-am bucurat că dealul nostru e la fel de frumos ca mai înainte. De pe balcon, se vede Nistrul umflat, orăşelul ucrainean Iampol şi linia orizontului curbată, ca o semilună. Grădina e verde, plină de flori de câmp şi doldora de legume coapte, mustoase. Deasupra ei, vulturii fac escapade, în speranţa să prindă vreun pui, vreun boboc leneş sau vreo răţuşcă mută. În curte, aceeaşi zarvă, curcanii se agită. Poarta e mereu deschisă, ei însă trec pe lângă ea ca orbii şi încearcă să se strecoare pe sub gardul înalt de sârmă. Nu le iese. Îşi bagă capetele în inelele împletite, după care intră în panică. Mărgelele lor roşii devin aproape vişinii. De nervi. Timpul parcă s-a oprit în loc. Dar e numai o aparenţă. În realitate, privit de aproape, satul meu e trist şi cam pustiu. Tinerii sunt plecaţi la muncă peste hotare. Cei mai mulţi - la Moscova şi Petersburg. Aşa le este mai convenabil, pentru că n-au probleme cu vizele. Ruşii n-au nevoie de vizele noastre. Ei ne “iubesc” şi fără vize. Bărbaţii muncesc mai ales la construcţii, dar se pot angaja şi la fabrici şi uzine. Şi ruşii lucrează, nu-i vorbă, spun ei, doar că, după ce primesc salariul, intră în „zapoi”*, lasă totul baltă şi până nu dau toţi banii pe vodkă, nu-i mai vezi. Ai noştri însă muncesc din greu, adună banii, se întorc acasă şi construiesc acareturi, îşi dau copiii la şcoli, prăşesc via, păpuşoii, răsărita, culeg poama, care şi cum nimereşte, după sezon, şi se întorc iar la făcut bani. Unora le merge mai bine, altora mai rău. Se întâmplă ca, după jumătate
de an de chinuri, să revină cu buzunarele goale. Dacă încearcă „să-şi scoată banii”, sunt „puşi la respect”. Aşa că se resemnează, dar, peste puţin timp, pornesc iar în căutarea unui loc de muncă, sperând să dea peste un patron „onest”. Femeile lucrează ca vânzătoare la piaţă, ca muncitoare la micile întreprinderi clandestine, ca femei de serviciu, menajere, bucătărese, iar cele mai norocoase, împreună cu soţii lor „la stroikă”.** Atunci când e vorba de mers la vot, merg bătrâneii rămaşi acasă, plâng în toiag şi îi votează pe comunişti, pentru că, susţin ei, bine a mai fost cu ruşii.
Din păcate, ruşii au avut mereu planuri cu noi şi pentru noi, locuri „bune” de muncă, la Vorkuta, Novosibirsk şi Moscova, proiecte pe termen lung. Au ştiut cum să ne ţină în frâu, dar şi când să-l sloboadă sau să-l strângă. Iar noi băgăm mereu, asemeni curcanilor, capul în gaură, chiar şi atunci când e poarta deschisă. Că de varianta ieşirii în libertate când e poarta închisă nici nu se pune problema!

* acces de beţie

** la construcţii