De Ziua naţională a României, am urmărit un film românesc, Restul e tăcere în regia lui Nae Caranfil, http://www.imdb.com/title/tt0839967/ lansat pe 18 septembrie 2008 şi pe DVD, un film excelent, în opinia mea, unul din cele mai frumoase filme produse la noi din toate timpurile. Am urmărit pînă acum toate filmele sale de la cel de debut, E pericoloso sporgersi, la Asfalt Tango sau Filantropica, şi cred că e cel mai matur dintre tinerii regizori de la noi. Filmul a reprezentat, pe bună dreptate, România la Oscar iar selecţia sa mi se pare perfect justificată. Am înţeles din nişte interviuri că ideea i-a venit regizorului citind o carte a tatălui său, criticul de film Tudor Caranfil, cel care s-a ocupat de Răsbelul de independenţă, filmul mut în jurul căruia se învîrte scenariul modern, iar pe Caranfil tatăl ni-l mai amintim încă din epoca în care realiza acele minunate emisiuni de televiziune despre lumea celei de-a şaptea arte la TVR. În acest moment nu prea mai există asemenea programe de cultură cinematografică pe niciun post, deşi avem o grămadă de posturi TV care transmit filme. Excepţie fac comentariile inspirate ale lui Cristian Tudor Popescu de pe Pro Cinema, care mai e din cînd în cînd şi comentator al unor partide de tenis. Personal, îl prefer în situaţii din acestea mai ludice, cînd scria proză SF sau cînd scrie povestiri main stream, cînd se joacă de-a cinematograful sau cînd explică foarte firoscos de ce au greşit nu ştiu ce serviciu jucătorii români din echipa Cupei Davis.
Filmul Restul e tăcere seamănă, pe undeva, cu filmele de la Hollywood, cele în care se reiau miturile lumii de celuloid, americanii au acest cult al pionierilor, al părinţilor fondatori, ei fac cam un film două pe an despre marii actori sau regizori ai filmului mut, dar la noi studiorile din Buftea sunt de dată mai recentă, au fost construite prin anii 50, iar realizatorii primului lung metraj românesc care s-a păstrat în întregime în Arhiva Naţională de Filme erau doar doi nebuni, doi visători cu ochii deschişi, dar conţinutul filmului e pur românesc, naţional, actorii dansează hora, în care se prind şi ţăranii, apare la un moment dat chiar regele Carol I, care va sponsoriza filmul doar pentru a-şi alege singur actorul care îi va interpreta rolul în film, iar scenele de bătălie sunt filmate în prezenţa a patru generali bătrîni, supravieţuitori ai luptei de la Vidin, care se ceartă pentru că fiecare îşi aminteşte cu totul altceva. Scenaristul ştie să povestească, iar cam jumătate de film e vorbit în franţuzeşte nu doar pentru că în epocă românii erau bilingvi ci pentru că filmul este o coproducţie româno-franceză.  Într-un rol secundar, în rolul lui Duffin, directorul filialei din România a studiourilor Gaumond joacă chiar Samuel Tastet, patronul editurii care-i poartă numele. Acesta toarnă un film similar cu actori evrei iar poliţaiul corupt, interpretat de Florin Zamfirescu, intră în scenă după modelul lui Pristanda şi îi arestează filmul francezului. Epoca lui Carol I era antisemită, n-avem ce-i face, o demonstrează cărţile lui Leon Volovici sau Andrei Oişteanu. Decorurile sunt fastuoase, în vile de la sfîrşitul secolului, cu automobile de epocă şi cu terase şi fanfare, adică o încercare de a recaptura muzica timpului şi acel Bucureşti interbelic, supranumit pe bună dreptate "micul Paris" pe care ni-l imaginam cu toţii, în feluri diferite, înainte să vedem filmul. Acum îl vom avea în faţă, aievea. De altfel regizorul a avut la dispoziţie un buget generos, adunat prin coroborarea mai multor surse de finanţare, din ţară sau din străinătate.
Există un soi de univers teatral, închis şi el în această păpuşă Matrioşka a filmului, pornind de la celebrul motiv al "lumii ca teatru", sunt foarte multe aluzii de tip intertextual la piesa Hamlet, citat prin pelicula în care rolul lui Hamlet era interpretat într-un film mut de Divina Sarah, sper să nu mă înşel dar cred că este vorba despre Sarah Bernard, prototipul Bermei din romanul lui Proust, În căutarea timpului pierdut, o permanentă punere în abis şi structuri de tip "teatru în teatru" ca la Shakespeare şi "film în film" ca în peliculele lui Federico Fellini, mă refer aici la filmele lui clasice, Roma sau E la nave va, şi o serie foarte lungă de referinţe la o tradiţie teatrală românească, căci nu-i aşa, cele două arte sunt înrudite şi cinematograful românesc s-a născut din mantaua Teatrului Naţional. Totuşi, ceea ce iniţial putea părea o simplă comedie, un film despre doi oameni vizionari, care îşi depăşesc cu mult epoca îngustă şi cam troglodită, vezi mitul Meşterului Manole, va deveni la sfîrşitul filmului o tragedie shakespereană, în buna tradiţie a tragi-comicului lebedei pe Avon. Cei doi actori principali, Ovidiu Niculescu care joacă fantastic în rolul milionarului excentric Leon Negrea şi Marius Florea Vizante care-l interpretează magistral pe regizorul Grigore Ursache fac două roluri excelente de compoziţie teatrale, dar aş remarca-o şi pe Emilia, interpretată de Mirela Zeta, sau pe actorul Sandu Mihai Gruia, în rolul conului Iancu Ursache, un alt mare actor al Teatrului Naţional. E spumoasă şi scena înmormîntării unui alt mare actor la cimitirul Bellu şi al relaţiei cu jurnaliştii epocii de la gazeta Epoca, un tabloid similar Bulinei roşii de la noi, cu jurnalişti corupţi şi guralivi, ca-n schiţele lui Caragiale. Relaţia dintre Emilia şi Grigore Ursache aduce puţin cu poveştile de iubire din filmele lui Francois Truffaut, un alt mare regizor european la care ţin enorm.
Ca-ntr-o piesă de Cehov, cînd exista acea convenţie prin care atunci cînd apare o puşcă pe perete, neapărat moare un personaj, în film, gestul de a arunca un pahar de apă pe personajul feminin va anunţa moartea acesteia din final. Gestul de a arde pelicula de celuloid, de a aprinde atît de uşor o capodoperă îl pune pe gînduri pe leon care va deveni la final un ucigaş fără voie. Dialogurile filmului sunt extraordinare, uşor teatrale, e foarte mult Caragiale încorporat în scenariu, ce mai, filmul se califică uşor pentru a primi un calificativ de la extraordinar în sus, chiar dacă nu a luat premiu la Cannes, încă. Şi vorba lui William Shakespeare, reluată de Nae Caranfil, Restul e tăcere. Singura care poate vorbi rămîne doar pelicula.
|
.jpg)
