Cand treci pe langa el il privesti din afara, ca pe un om nedus pana la capat, nefinisat. De pe marginea instabila a societatii iti intinde mana si iti cere sa ii dai. Tu ai, el este. Tu inca nu esti. El nu mai are. Din intalnirea totdeauna providentiala dintre tine si el, prin el tu poti fi, iar el, pentru o clipa, poate avea.
Tu il consideri un marginal si el este dintotdeauna in centru.
Cand iti intinde mana nu tu il miluiesti pe el. El se milostiveste de tine.
De fiecare data cand treci mefient si suspicios pe langa cersetor ratezi prilejul de a te situa in centru. Ce este centrul ne explica toate cartile sufletului. Sinonime cu „centrul” sunt „realitatea”, „puterea”, „plenitudinea”. Din centru poti intra nemijlocit in subteranele, mijlocul si supraterestrul lumii.
Paradoxal este ca poti obtine biletul spre cele trei directii platind cu un insemn al Mamonei, un simbol dureros al intervalului dintre nefiinta si Cel ce este.
Daca ar fi constient de propria valoare sau de valoarea schimbului, marginalul societatii ti-ar putea cere mai mult. Sa platesti cu viata, iata adevaratul pret. Daca ar face-o, ar iesi insa din centrul sau si ne-am intalni cu el la periferia lui, in centrul lumii noastre. Ar fi ca noi si nu l-am mai putea recunoaste.
Stai fata in fata cu el. Cine este aproapele cui? Educat de mic in institutiile materne ale egocentrismului ai fi tentat sa raspunzi ca el este aproapele tau pentru ca tu esti centrul, reperul relatiei dintre tine si el.
Presupunand ca te-am convins de importanta intalnirii merg mai departe si indraznesc sa iti spun ca sensul ciocnirii dintre Omul Care Are si Omul Care Este tisneste dintr-o lipsa: tu ai nevoie de un capital minim de fiinta, el este nevoit sa iti ceara, pentru timpul care i-a mai ramas de parcurs, merinda de drum.
Toate aspectele intalnirii dintre fiinta centrala si cea marginala au fost scoase la lumina de singurul Om care era pe deplin si Fiu. Asumand deopotriva centrul si marginea ne-a atras atentia sa fim treji, sa nu ratam ocazia (1).
Cersetorul nostru cel de toate zilele ne margineste hotarul propriei fiinte in masura in care noi ii dam din ceea ce el n-a avut niciodata si nici nu poate detine. Ar putea doar sa primeasca pentru o clipa.
Sa il imbracam, sa il hranim, sa ii potolim setea.
El ne ajuta sa fim.
(1) Parintele Nicolae Steinhardt in “Jurnalul fericirii”: “Nu cersetorului, ci lui Hristos facem orice pomana. “Sa fie primit”: asta-i explicatia formulei. Se poate spune ca oricare cersetor e Domnul deghizat?” ; cf. “Jurnalul fericirii”, editura Dacia, Cluj Napoca, 1991, p.264.
|
.jpg)
