Ti-as scrie o scrisoare, dar cum s-o incep? Dragul meu, draga mea?
Dragul meu fir de papadie,
Oricum ti-as zice, nimic nu s-ar ridica la inaltimea lui "Ochii mei limpezi, parul meu ca mierea". Asa incepe a cincisprezecea scrisoare, pe care te indemn s-o citesti. Stiu, biblioteca e plina. Stiu, biblioteca s-a mutat la capul patului, si-n jurul sau, si pe jos. La mine cartile stau chiar si deasupra lui, suspendate in rafturi anume montate pentru-a gazdui corpul lunguiet cu vene de litere, pulsand a asteptare, o sirena trista cand nu i se umbla la mistere... Fa-mi bucuria, ia cartea asta cu saptesprezece scrisori, "Se face tot mai tarziu" se numeste, e scrisa de Antonio Tabucchi. Era o seara cam fara nici un rost, asa cum sunt serile dupa ce termini un roman de cinci sute de pagini si nimic altceva nu te tenteaza. Atunci a fost, s-a dus mana spre cartea cu coperta vernil. Dar n-o sa te plictisesc, nu, important e sa fie pentru tine acum bucurie, te rog, ia si citeste - daca n-o ai in casa sau n-o mai gasesti, mergi si citeste intre rafturi la librarie, ca Nabokov; el n-a cumparat nici o carte in anii cei multi pe care i-a stat la Berlin - citeste a cincisprezecea scrisoare, apoi neaparat si pe a saisprezecea - "Te vreau, te caut, te chem, te vad, te aud, te visez" - si apoi scrie-mi mie, dragul meu fir de papadie.
Spune Tabucchi: "Uneori se poate intampla sa ne scriem noua insine", draga mea. Mai spune ca "scrisoarea este cea mai onesta minciuna, deoarece ne amageste cu iluzia ca depasim distanta fata de persoana indepartata. Oamenii sunt departe si cind ne aflam langa ei, darmite cand sunt intr-adevar departe!", dragul meu.
Cele saptesprezece scrisori cuprind atata poezie cata iti doresti. Atata dragoste cata se poate. Atata tacere cata se poate-ndura in asteptare.
Ma duc sa ma uit pe geam, ploua cu soare, nu va dura mult. Un rastimp in care tu, dragul meu fir de papadie, sa citesti. Recitesc si eu. Apoi o luam de la inceput impreuna.
“Acest roman epistolar este o extraordinara fresca a pasiunilor umane parcurgand iluzoriul punct de fuga al iubirii”- Nouvel Observateur.
„Sunt scrisori in afara timpului si a calendarului, nedatate si nesemnate, fiindca femeile carora le sunt destinate stiu prea bine cine le scrie... Sunt scrisori ale unor barbati fara chip adresate unor femei fara nume, iubite si pierdute, blestemate sau planse, visate sau de care iti aduci iarasi aminte...” - Lire
Cartea a fost transpusa si in spectacol de teatru. „Salt”, in regia lui Eugenio Barba, a fost jucat in prima zi a Festivalului International de Teatru de la Sibiu.
„Se face tot mai tarziu”, de Antonio Tabucchi, Editura Polirom, 2008, traducere de Mihai Minculescu.
|
foto: floribunda