floribunda

Veronica D. NICULESCU

Kundera, omagiu pe o scena fara decor

Ma pregatesc sa plec in vacanta si nu m-am hotarat ce carte sa iau cu mine. Pe-aceasta tocmai am terminat-o, asa ca ti-o recomand tie. O vei citi din pacate prea repede, in doua-trei zile, iar apoi poate i-o vei imprumuta unui prieten.
„Jacques si stapanul sau. Omagiu lui Denis Diderot in trei acte” - teatru de Milan Kundera. La fiecare lectura precedenta a vreunui roman – fie ca era „Gluma” sau „Viata e in alta parte” sau „Insuportabila usuratate a fiintei” – vedeam acest titlu pe pagina de la inceput si ma intrebam cand va fi tradusa si cum ar putea fi o piesa de teatru scrisa de Kundera.

Carte este imbogatita de o prefata extrem de interesanta, a autorului. În „Introducere la o variatiune”, scrisa la Paris in 1981, Kundera se intoarce in Praga anului 1968. Îsi aminteste cum, cartile sale fiind interzise, multa lume se oferea sa-l ajute. Un regizor i-a propus sa scrie o adaptare teatrala dupa „Idiotul” lui Dostoievski. „Am recitit cartea si am inteles ca n-as putea face treaba asta nici daca as muri de foame. Ma dezgusta acel univers de gesturi excesive, de profunzimi obscure, de sentimentalism agresiv. Inexplicabil, m-a napadit deodata un sentiment de nostalgie fata de Jacques fatalistul”, isi incepe Kundera marturisirea. I-a propus regizorului „un Diderot in loc de Dostoievski”, dar nu s-a mai facut nimic... În schimb, dorinta a crescut: scriitorul a inceput sa-si imagineze personajele lui Diderot, de acum trei sute de ani, ca personaje ale propriei sale piese de teatru. Pe care avea sa o scrie prin 1971.

„Romanul lui Diderot”, spune Kundera, „este o explozie de libertate impertinenta, scutita de autocenzura, si de erotism lipsit de alibi sentimental”. Cinci naratori spun pe rand povestirile din roman: autorul, stapanul, Jacques, hangita si marchizul. Pe toti ii vom reintalni in piesa lui Kundera (piesa care, insista chiar autorul, nu este o adaptare, ci o piesa noua, o variatiune, scrisa pentru propria placere), sarind cu vioiciune de pe o scena pe alta, dintr-o poveste in alta, jongland cu timpii. Pentru ca, observa scriitorul ceh, Diderot a creat un spatiu nemaiintalnit inaintea lui in istoria romanului – o scena fara decor – el insusi va lasa anumite instructiuni precise de montare. O scena pe care actiunile din prezent au loc in fata, iar cele din trecut pe o platforma aflata mai in spate. Decorul trebuie sa fie cat mai simplu, mai tot timpul scena va fi goala. „E important sa ferim scenografia de elemente ornamentale”, spune Kundera.
De altfel, dintr-un anumit moment, autorul nu si-a mai dat acordul ca piesa sa fie jucata decat de teatre de amatori sau studentesti. Saracia era vazuta drept o calitate: punerea in scena trebuia sa fie cat mai simpla. „În realitate, nimic nu aduce artei stricaciuni mai dezastruoase decat abundenta de bani in mainile unui imbecil sofisticat”, spunea Kundera in 1998. Iar daca piesa nu a avut o soarta publica in Cehoslovacia, interesant este ca dupa 1989 cel mai reusite montari aveau sa fie cele din Cehia si Slovacia.

„Jacques si stapanul sau. Omagiu lui Denis Diderot in trei acte” , de Milan Kundera, Editura Humanitas, 2008. Traducere din limba franceza de Petre Bokor.