George Vasilievici

isuSSisme

(fragment de roman)

4. DACĂ MĂ CITESTI VEI MURI SI VEI AJUNGE ÎN IAD

Nu respiram cand s-au hotarat sa ma arunce din avion. Asa ne si fusese intelegerea, nimeni nu vroia sa isi tina copilul in preajma unui mort nici o secunda. Plus microbii. Si pe deasupra avionul va fi mai usor si astfel va consuma mai putin combustibil iar in cazul unei nenorociri, la care nimeni nu avea chef sa se gandeasca, prabusirea ar fi mai lina. Pe dracu, m-am gandit eu, oamenii astia sunt chiar idioti, doar ce le-am spus ca nu trebuie neaparat sa respiri ca sa traiesti. Eu imi pot tine respiratia pana la trei minute si traiesc in acest timp la fel de normal ca si voi. Nu m-au crezut. Fiind vorba de niste necunoscuti  m-am infuriat si le-am facut o demonstratie. Asa ca, mi-am tinut respiratia. Si hop m-au si inhatat patru handralai si m-au aruncat din avion asa fara parasuta. Degeaba dadeam din maini si din picioare, degeaba strigam la ei ca traiesc si chiar am si reinceput sa respir. Din spusele lor am inteles ca le era frica sa nu putrezesc dintr-o clipa in alta. Nimic. Parca vorbeam cu peretii. Pana si pe femeia care a sarit in ajutorul meu spunandu-le ca sunt viu din moment ce vorbesc, au dat-o la o parte pe motiv ca-i nebuna daca a inceput sa auda mortii vorbind. Ma gandesc ca voi lovi apa cu o foarte mare viteza si chestia asta s-ar putea sa doara cumplit, in cazul in care voi mai fi in viata, dupa impact. Dar pana acolo mai este. Incerc sa zbor. Cine stie de unde sare iepurele? Asa incep sa dau din maini, intai repede de tot cum dau vrabiutele din aripi. Nu merge. Ceva nu este bine, undeva gresesc. Sigur dau prea repede din maini. Ar trebui sa dau mai incet. Degeaba. Sunt prea greu. Ar trebui sa dau din maini invers ca sa zbor sau sa plutesc macar. In schimb ma prabusesc ca un bolovan cu o viteza din ce in ce mai mare. Voi cadea in apa. Acum este sigur. Cand ma inghite, marea are dinti. Insa o face cu o lacomie atat de mare incat nu mai apuca sa ma si muste. Incredibilul pur incepe sa ma preocupe. Marea este complet uscata pe dinauntru. Are autostrazi pe care circula bolizi cu mare viteza. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat ma trezesc mergand pe trotuarul unui bulevard. As putea jura ca sunt pe Magheru daca nu as sti ca sunt scufundat in adancurile obscure ale planetei. Fara nici o intentie ma gandesc la Ioan Es. Pop si la Richard Speck in acelasi timp, exact cand dau cu ochii de placuta albastra pe care numele strazii este scris cu alb. Este tocmai numele meu, din sute de milioane de nume cei ce au numit acest bulevard nu au putut alege altceva. Gandul ca ar fi o confuzie imi trece cat ai clipi pentru ca simt cum la fiecare pas ma calc cu gheata pe fata. Sigur am fata plina de urmele crampoanelor. În aceste conditii nu pot merge mai departe. Nu ma pot nici aseza, mi-as sta cu fundul in cap si astfel risc sa-mi luxez coloana sau cine stie ce, ceva mult mai grav. Ma opresc pentru o clipa pentru a studia situatia. Însa nu pot vedea nimic din cauza ghetelor ce s-au oprit pe fata mea, acoperind-o complet. Încerc sa imi departez picioarele. Degeaba. Se pare ca singura solutie este sa parasesc bulevardul ce-mi poarta numele. Hotarandu-ma sa merg pana la urmatoarea intersectie, oricat de departe ar fi, imi dau picioare in fata pana imi sparg nasul, buzele si dintii, imi rup maxilarul de jos. Am fata plina de sange dar nu renunt si ma agat cu mainile de pereti pana ajung acolo si in urmatoarea clipa ma prabusesc exact in mijlocul intersectiei. Simt cum propriul meu corp imi striveste corpul si incep sa ma sufoc. Simt cum creierul imi va plesni de la o secunda la alta, cum sangele imi va tasni pe nas. Ma ridic cu greu in picioare si incerc sa stau pe varfuri cat voi fuma o tigare. În timp ce fumul imi invadeaza plamanii ma gandesc, spunandu-mi ca este prea de tot ce se intmpla aici. Sa nu fie nimic adevarat si sa visez de fapt. Chiar si asa nu ar trebui sa acord prea multa importanta acestei mici necunoscute, avand in vedere ca vis sau nevis, realitatea este mereu cea pe care o traiesti. Nici mai mult si nici mai putin decat asta care se vede. Tot ce simt si gandesc isi pierde valoarea. Ma calcam pe cap, stand sus, undeva, inafara mea si toate cele 80 de kile imi apasau teasta, determinand astfel cresterea presiunii din cutia craniana, dincolo de punctul acela critic in care sangele tasneste in jeturi subtiri prin firele de par. Auzeam cu imi trozneste gatul. Simteam cum imi sar vertebrele de la prima pana la ultima si in locul lor se instaureaza golul in care urma sa mi se dizolve maduva. Dar nu am simtit nici o durere pana cand privind mai cu atentie situatia, dincolo de starea de perplexitate pe care mi-o crease, mi-am dat seama cam cat de dureros trebuie sa fie ce mi se intampla. Abia atunci nervii si-au intors cu totii capetele in acelasi timp, din abis spre interior si m-au privit direct in ochi asa cum privesti o casa din care ai fost silit sa te muti la varsta de 8 ani pentru ca acolo taticu o omorase pe mamica lovind-o in mod repetat cu fierul de calcat peste fata. Pe aici a intrat durerea fizica, prin ferestrele unei astfel de case ce nu avea nici o legatura cu mine.
    Daca exista un Iad al celebritatilor, asa trebuie sa fie. Iadul in care fiecare vedeta merge la nesfarsit pe o strada numita dupa el, semn ca omenirea inca il mai iubeste inflacarat in timp ce el isi sfasaie carnea cu tocurile. În completarea tabloului te intrebi ce dracu ai facut de meriti asta. Cand  incepi sa te rogi pentru iertarea pacatelor  totul incepe sa se duca dracului la propriu si de dupa colt apar Baietii de la Primarie. Doi dintre ei blocheaza accesul automobilelor inchizand strada la ambele capete.

Fii recunoscator chiar si pentru asta baiete. Uite-i cum isi monteaza pickhammerele. Savureaza la maxim cele cateva secunde care ti-au mai ramas pana cand vor incepe sa sape in tine exact ca intr-un cimitir.

- Hai, nu mai stati asa, sa-i dam drumu, le spuse seful celorlalti. Acestia se executara pe loc si s-au ridicat in picioare
Se vedea ca cel care coordona echipa era un om respectat in colectiv. Un model. Un adevarat sef. El a fost primul care apucand pickhummerul cu ambele maini l-a ridicat la aproximativ un metru deasupra pamantului de unde i-a dat brusc drumu cu varful ascutit in jos.

Am simtit ca cineva se foloseste de o forta inimaginabila pentru a-mi introduce degetele de la maini cu forta in gaurile mult prea mici ale unei prize industriale. Sangele incepea sa abandoneze carnea asediata, refugiindu-se in pete din ce in ce mai mari si mai dezorganizate in tesatura tricolului. Celelalte 7 pickhummere au fost puse si ele imediat in functiune. Nu stiu cat au durat lucrarile. Minute, ore, zile, ani, decenii, secole, milenii, istorii intregi curgand fluid una in continuarea celeilalte, o eternitate, doua eternitati, trei eternitati, atemporalitate.
Timpul era curentul electric in stare pura. Si apoi gata. Nu mai ramasese nimic de dezgropat. Scosesera totul si astfel ma transformasera fara voia mea intr-o groapa fara pereti, in care intunericul era tinut laolalta sa nu se evapore chiar de intuneric. Nu stiu cu ce am auzit masinariile oprindu-se si nici cu ce am vazut cum undeva deasupra se stinge ultima scanteie ce a sarit din mine. Soarele apunea. Ziua de munca parea sa se termine si o pauza mi-ar fi prins bine.

Muncitorii si-au tras sufletele si si-au sters transpiratia de pe frunte. Apoi fara sa stea pe ganduri au pus mana pe lopeti si au inceput sa ma umple cu pamant. Un pamant greu si rau in care nu incolteste nici o samanta si care nu poate fi folosit nici macar pentru o inmormantare. Nici de aceasta data nu s-au grabit.

Cu siguranta nevestele lor sunt niste curve proaste care put din moment ce ei prefera sa munceasca in loc sa se duca acasa ca niste oameni intregi la cap.

Stim cati oameni putem ingropa in pamant dar nimeni nu stie cat pamant poate fi ingropat intr-un om.  Eu aveam sa aflu asta pe pielea mea.

M-au umplut pana la refuz. Pana am simtit ca dau pe afara. Dar degeaba urlam eu, era imposibil ca urechile lor de carne sa auda cum urla pamantul. Mi-a venit sa vomit si am vomitat. Dar vomitand pamant de fapt cresteam, ma inaltam, ridicandu-ma din mine, mai sus de mine. Pamant peste pamant. Puteam jura ca sunt propriul meu mormant dar stiind cu siguranta ca nimeni nu este ingropat acolo, nici macar eu, am lasat-o balta. Vroiam iar o tigare si pe masura ce mi-o doream linistea a dat totul la o parte si s-a asezat in mine ca intr-u fotoliu de lux. Plamanii mei de pamant nu doreau un fum de pamant, nu. Prin ce reactie isi pastrasera totusi dependenta nu am stiut sa imi explic. Dar am stiut ca este bine. Apoi am simtit cu pleoapele imi mangaie globii oculari in incercarea de a deschide ochii. Lumina din avion mi-a eliberat patul ingreunat ca dupa o betie cu mercur. M-am uitat in jur. Eram in avion, prabusit pe scaunul meu. Mainile taiate dovedeau ca cele intamplate la aeroport erau adevarate.

5.UNGHII LUNGI 

Porci astia mi-au facut-o, imi zic in timp ce imi privesc mainile de femeie. Am degete subtiri cu unghii lungi si foarte ingrijite, date cu oja portocalie. Nici nu se pune problema ca astea sa fie mainile mele. Orice mi-ar zice, oricat de multe argumente imi vor aduce, incercand sa probeze contrariul trebuie sa raman pe pozitii si nu care cumva sa incep sa cred ca acestea ar fi mainile mele. Îmi iau in graba bagajul si ma indrept direct spre Biroul de Relatii cu Clientii hotarat sa fac scandal, sa depun o plangere si chiar sa ii dau in judecata. Din spatele geamului de protectie imi zambeste o femeie imbracata intr-o uniforma ce poarta insemnele Aeroportului Schipol din Amsterdam. Ma gandesc ca o mare parte din vina este a mea si ca nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat daca nu pierdeam trenul. Asta nu le scuza insa cu nimic comportamentul, de fapt nu cred ca poate exista ceva, orice care sa justifice o asemenea incurcatura.
- Cu ce va putem ajuta? Ma intreaba binevoitor femeia de la ghiseu.
- As vrea sa depun o plangere, ii raspund eu incercand pe cat posibil sa imi pastrez calmul.
- S-a intamplat ceva? Continua politicos femeia.
- Ceva?! Ceva?! Urlu eu la ea si imi lipesc mainile de geam intorcandu-le pe ambele parti sa le vada bine.
Femeia isi da imediat seama despre ce este vorba si este gata gata sa lesine. Se albeste la fata si pleoapele i se invinetesc. Cand se prabuseste pe scaun imi bag instinctiv mainile prin fereastra mica incercand s-o agat de manseta uniformei. Femeia se fereste dandu-se cu scaun cu tot in spate pana cand se lipeste de perete si nu mai are unde fugi. Reactia ei nu face decat sa ma sperie mai tare si sa imi creasca indignarea.
- Sa-mi bag pula in compania voastra si in ultimele masuri de siguranta, ii urlu femeii in timp ce aceasta ridica receptorul telefonului si tremurand din toate incheieturile vorbeste precipitat cu cine dracu o fi la celalalt capat al firului. Nici nu apuca femeia sa puna receptorul in furca si ma si trezesc luat pe sus de doi negri rasi in cap care fara sa imi dea nici o explicatie ma tarasc pana la ultimul etaj al aeroportului folosindu-se de o scara de urgenta pentru a ma ascunde de privirile oamenilor din aeroport. Este inutil sa ma zbat sau sa incerc sa scap din stransoarea celor doi. Sunt convins ca daca tip nu ma va auzi nimeni asa ca o las balta. Sunt bagat cu forta intr-o camera cu peretii albi si asezat pe singurul scaun din incapere. În fata mea se afla Maharul Înaltimilor. Priveste pe fereastra cum decoleaza si aterizeaza avioanele, stand cu spatele la mine. Cei doi barbati se pozitioneaza in dreptul usii si intepenesc acolo ca niste statui de ciocolata a unor culturisti de performanta.
-  Stim totul despre tine. Ma ia tare Maharul Înaltimilor fara sa se intoarca cu fata spre mine, mergand la intimidare. Oamenii mei ti-au scotocit in bagaje si au gasit totul, continua el.
- Poate ar fi cazul sa imi sun avocatul, ii spun eu pe un ton la fel de dur. Nu veti scapa asa cu una cu doua pentru asta, mai spun in timp ce ridic mainile in aer. Dar Maharul Înaltimilor ramane intors cu spatele. Încep sa-l banuiesc ca de fapt nu vrea sa vada aceasta monstruozitate.
- Putem sa te aruncam in puscarie pentru foarte mult timp, ma ameninta Maharul Înaltimilor facandu-se ca nu ma aude.
Ceva imi spune insa ca nu este vorba despre asta. Altfel as fi fost pana acum aruncat dupa gratii, dar simplul fapt ca ma aflu in acest birou inlatura aceasta posibilitate.
- Imagineaza-ti ce vei pati acolo cu mainile astea. Ce te vor pune sa faci... o sa le-o freci tuturor criminalilor multi ani de acum inainte. Or sa te futa-n cur. Vei lua muie. Le vei face masaj la picioare. Si de foame ai putea sa le mananci branza de la pula. Îti vor face o pizda in frunte cu briciul si te vor fute in ea pana ce va incepe sa iti placa si sa te futi si tu in ea cand este liber. Dar Maharul Înaltimilor nu a spus asta. A spus direct s-o dam la pace.
- Pace? Ce Pace?, imi vreau imediat avocatul. Se va urca in primul avion si in cel mult cinci ore va fi aici. Apoi va voi da in judecata si nu ma intereseaza ce aveti de gand sa faceti. Daca stau bine sa ma gandesc eu nu am nimic de pierdut pe cand voi puteti pierde totul. Si pana una alta trebuie sa ajung urgent la o toaleta altfel ma pis chiar acum aici pe jos.
Maharul Înaltimilor nu sta pe ganduri si pocneste din degete. Cei doi negri se executa fara discutii si luandu-ma pe sus ma transporta rapid pana la cea mai apropiata toaleta si imi dau drumu inauntru. Abia apuc sa ma deschid la pantaloni ca pula imi si sare afara, ca o pantera scapata de la gradina zoologica, repezindu-se spre pisoarul alb si stralucitor. Jetul tasneste in forta gata sa sparga portelanul. Acum altfel vom sta de vorba, spun in sinea mea gandindu-ma la Maharul Înaltimilor, in timp ce mi-o scutur. Dar chiar in mijlocul acestei operatiuni, ca din senin imi creste excitatia si brusc se instaleaza erectia insotita de un sentiment strain si vizibil duplicitar pe care nu il pot controla nici din punctul de vedere al pulii si nici din punctul de vedere al mainilor de femeie. Pula se umfla la atingerea mainii si mana nu se mai dezlipeste de ea. Se comporta exact ca o mana de femeie ce este. Dar sa nu anticipam,  sa nu afirmam sunt absolut sigur ca ma vor trage in niste situatii mai mult decat neplacute. Si apoi mi-am vazut unghiile si am inteles ca sunt ale mele. Unghii lungi date cu oja portocalie. Las-o dracu! Ce-i asta, ma? Întrebam undeva asa in eterul mintii neexplorate. Cum dracu imi voi saluta colegii si prietenii. Ma puneam in situatia lor. Ma bufnea imediat rasul si cu siguranta ca as rade de m-as caca pe mine daca vreunul dintre prietenii mei mi-ar intinde o mana de femeie vrand sa dam noroc. Nu se vor obisnui niciodata cu asta, sa fim totusi realisti, mereu vor izbucni in hohote de ras si se vor tavali pe jos cand imi vor vedea mainile de femeie. Nu voi  putea ascunde adevarul la nesfarsit si intr-un acces de sinceritate le voi povesti ce placeri ascunse imi ofera aceste maini ridicole si nu va trece mult pana cand ma vor pune sa le fac laba.

Am fost intrerupt de o fetita ce a intrat in baie insotita de mama ei. O fetita ciudata avand sub nas mustata lui Hitler si pe maneca dreapta steaua evreiasca. Pe cap avea un porumbel alb cat se poate de viu. M-am mirat cand am vazut ce linistit sta. Apoi am observat prastia pe care fetita o avea la brau. Incepuse sa se vada cu incetinitorul din cauza cadrului suprarealist. Pe masura ce ma uitam la fetita timpul se lungea cu fiecare detaliu, cu fiecare accesoriu ca si cum istoria era facuta din toate obiectele alea puse cap la cap si masurate cu metrul.

Fetita avea o freza de canibal. Un par lung prins la spate intr-un singur os de om. Îi lipsea degetul aratator de la mana stanga. Purta un sortulet de gradinita romaneasca si comunista, un sortulet cu patratele albastre si albe alternand.

Brusc timpul a fost tras cu totul intr-o seringa si injectat in mine cu o presiune greu de suportat, gata oricand sa rupa pacea asta dintre cele mai mici farame. Senzatia mi se tragea de la femeia care incepuse sa o strige pe fetita in toate felurile ca si cum nu ar fi stiut cum o cheama si incearca sa ghiceasca.

- Maria! Nu mai plange.

- Hitler! Stai cuminte.

- Isuse, coboara de acolo, sa nu cazi...

- Ma mananci pe mine, te mananci pe tine.

- Mananc fabrici si uzine! Se auzi pentru prima data vocea chicotita a fetitei.

- Irina?

- Nu!

- Irina?

- Nu!!

- Irina?

- Nu!!!

- Irina?

- Nu!!!! Ba da, ba da... lasa fetita discutia suspendata si disparu cu tot cu mama ei sau cine o fi fost intr-una dintre cabinele toaletei.

Începusem sa cred ca sufletul prim al materiei este curentul. Dar cum se formeaza curentul? Vom cerceta asta mai tarziu cand vom avea acces la un dictionar. Vrem definitia exacta. Pentru moment ma voi concentra la fetita. O voi astepta sa iasa si apoi voi lamuri problema. Însa mama sa mi-a luat-o inainte si a inceput sa vorbeasca de cum a iesit din cabina. Mi s-a adresat mie.

- Nu ne asteptam sa fie cineva la acest nivel. De obicei este singura care foloseste toaleta aceasta. Mai stie cineva ca sunteti aici?

- Dar ce credeti ca m-am strecurat? Am intrebat eu scarbit de toata scena si i-am aratat oarecum in sila mainile.

Nici macar nu a stat pe ganduri. A izbucnit intr-un ras isteric si pana sa mai zic ceva se si tavalea pe jos tinandu-se cu mainile de burta si zvarcolind din picioare. Radea si fetita. radea de se prapadea dar nu radea de mainile mele, nici nu se uita la ele macar ci radea de femeia care se zbatea de ras la picioarele sale. Fetita radea ca dracu. Nu mi-am dat seama pe cate voci radea fetita. Ma enervasem prea tare.

- Scroafa ordinara! Curva imputita. Si se pare ca totul ti se cuvine nu? Ca toata gluma asta a fost pregatita numai si numai pentru propriul tau amuzament. Razi ca o vaca. Nu mai rade ma, nu auzi?

Dar nu aveai cu cine sa te mai intelegi. Rasul ii producea deja spasme. M-am gandit ca poate moare. Asta mi-ar fi schimbat sigur starea de spirit. As fi devenit mai vioi. Poate as fi luat in considerare si ocupatia de Criminal in Serie. Unul imposibil de prins, unul care isi ucide victimele facandu-le sa rada pana le sta inima. Cretina asta face intentionat. Devine din ce in ce mai clar ca nu este intreaga la cap. Posibilitatea de a ucide creste incantator privind-o. Mult mai fireasca mi se paruse reactia femeii de la biroul de Informatii al Aeroportului.

- Bine nenorocito tu ai vrut-o! Îi zic pe un ton aparent calm in timp ce ii bag mainile sub nas. Hai, da-i drumu! Razi pana crapi.

Prima a murit fetita in timp ce radea cu spume la gura uitandu-se atent la femeia de pe jos. Femeia nu a vazut-o murind. Avea deja ochii plini de lacrimi si nu mai vedea nimic.

Baia a rasunat din cauza unei bubuituri. Apoi s-a auzit un parait lung si a inceput sa puta brusc. Femeia se caca pe ea de ras. Bucati mari de fecale tasneau de sub fusta alba a femeii peste cadavrul fetitei. Sunt plin de sange rece. Nu stiam ca pot fi asa.

Cele doua gorile negre s-au napustit in baie cu pistoalele trase tocmai cand femeia dadea pentru ultima data din picior. O zvacnitura cat se poate de sanatoasa, mi-am zis. Eram imbatat de mirosul mortii. O provocasem si ea raspunsese promt. Ca si cum ma astepta acolo cum nu ma asteptase nici o femeie pe fata pamantului. Nu simteam mirosul toxic din incapere. Cele doua gorile scapara insa pe loc pistoalele la picioarele mele si isi acoperira gura si nasul cu ambele maini. Unul dintre ei incepu sa vomite. Apoi si celalalt. 

Le-am ridicat. Pistoalele aveau fiecare inscriptionat pe maner numele posesorului. Jon1 si Jon2. Jon ar trebui sa fie atunci numele real al Maharului Înaltimilor. O asociere simpla daca tin cont de structura corecta. Cele doua cadavre erau pline de voma. Însa pe cadavrul fetitei se amestecasera de toate.
- Te rog nu trage! Te rog nu trage! S-a auzit vocea unuia dintre cei doi Joni. Am observat ca tineam in mana dreapta unul dintre pistoale cu degetul pe tragaci si indreptate amenintator spre cele doua gorile. Nu aveam de gand sa trag. Ce sens ar fi avut sa-i ucid. Fiind singurii care nu rad se poate ca tot ei sa fie singuri cu care voi putea sta de vorba omeneste in aceasta problema. Speram ca si Maharul Înaltimilor sa se comporte la fel. Altfel am incurcat-o. Voi fi executat fara  nici un dubiu, acolo pe loc. Vor spune ca a fost legitima aparare si vor iesi basma curata.

Am trecut printre cei doi cu pistoalele in mana. Le indreptasem tevile in jos sa nu existe descarcari intamplatoare si exceptionale. Ce-i doi m-au urmat. Nu au incercat sa ma doboare, sa vina pe la spate sau mai stiu eu ce.

- Ce-i cu harmalaia asta? Urla Maharul Înaltimilor la cele doua gorile, imediat ce haidamalele pun piciorul in Biroul de Sus.
- A fost un mic incident la baie... spune timida gorila Jon1. Maharul Înaltimilor tace sugerand prin asta ca asteapta detalii.
- Fetita cu 16 Personalitati e moarta. Nu stim cum s-a intamplat dar credem ca el a facut-o. Era acolo cu cele doua cand am intrat.
- Cele doua? Cu cine mai era fetita?
- Era cu una dintre Mame.
- Sper sa fie mama lu ala mic care isi trage singur cu prastia in cap. Nu-l sufar pe prapaditul ala. Este inutil. Spuse Maharul Înaltimilor jumatate pentru sine, jumatate pentru cei doi.
- Nu mai conteaza asta, nu intelegi ca Fetita cu 16 Personalitati a murit? Le-a facut asta ceva vraji. Cand am intrat femeia tocmai dadea ultima data din picior si porcul asta ii flutura mainile prin fata. Și ca sa stii despre care femeie este vorba... victima este Mama Adevarata a Fetitei cu 16 Personalitati.
- Ce vom face acum cu 16 mame carora le-au fost ucisi copiii?
- Pe cine vor trage la raspundere? Sangele cui vor vrea sa-l bea? Se intreba meditativ Maharul Înaltimilor. Dar sangele meu nu  le va ajunge nici pe o masea. Vor bea si sangele vostru. Vor trece apoi si vor bea sangele din nevestele noastre. Din copiii nostri. Adu urgent contractele. Striga pocnind in acelasi timp din degete in directia gorilei Jon2.

Jon2 dispare si de aceasta data, dar pe o usa invizibila noua. Se pare ca era usa invizilila din dos. Mi-ar placea sa fiu lasat singur si nesupravegheat pentru cateva zeci de minute in arhivele lor. Tare mi-ar fi placut sa stiu ce experimente naziste fac porcii astia pe noi.

- Îsi flutura mainile zici? Arata-ne si noua ce miscari faceai cu mainile prin fata unei femei ce isi dadea ultima scanteie din ochi. Desi nu pari, inclin sa cred ca te ocupi cu ciordeala high class. Ciordeala de Suflete.
- Nu stiu despre ce vorbiti. Eram pur si simplu paralizat. Mainile imi tremurau de spaima. Ma uitam la cele doua cum mureau sub ochii mei si stiam ca daca voi vomita, exista posibilitatea sa nu ma mai pot opri. Voi sfarsi ca ele imi ziceam in sinea mea. Ei au intervenit la timp. Poftim pistoalele voastre inapoi, au fost in siguranta la mine. Jon1 ia cele doua pistoale si imi multumeste.
- Pot sa-l ajut pe Jonny la arhive? Întreaba apoi Jon1.
- Mergi... mergi, oricum aici nu imi esti de nici un folos. Putea sa va impuste ca pe rate dobitocilor daca era el ucigasul. Sunt totusi curios sa ma uit la mainile tale, zice apoi Maharul Înaltimilor si pentru prima data se intoarce cu fata spre mine. Nu pot sa cred. Pe asta l-am mai vazut undeva... in filmul lui Mungiu! Este ala care le fute pe fete.

Dupa ce le-a privit un minut fix, mainile mele i s-au parut banale. Aceasta problema era una de serviciu, una marunta, asa trebuia sa imi lase impresia. Sa nu ma scandalizez. Daca ar sti ca am vazut si filmul ala cum ar reactiona? Poate m-am pripit inapoindu-le pistoalele. Acum mergeam pe un fir subtire. Aveam echilibrul perfect cand m-a bufnit rasul privindu-i fata de tata ce-si fute fetita de opt ani.
- Ce roluri faci smechere! Am spus printre hohote. Si ce-i cu porcaria asta? Putem vorbi in romaneste daca-i asa. 
- Nu stiu despre ce vorbesti! Îmi raspunde Actorul Roman in romaneste spre surprinderea mea.
Ce idiot, mi-am spus, auzindu-l.
- Uite, stiu ca esti Actorul Roman care a jucat intr-un film de a lui Mungiu. În ala, 4luni3saptamani si 2zile. Vrei sa ma futi sau ce? Cine ti-a scris rolul asta si cum de se intersecteaza el cu viata mea reala.
- Este o intamplare pura. Tu crezi ca eu traiesc din actorie? Ha, na! Ti-ai gasit-o! Al doilea job baietas. Asculta la mine, al doilea job. Spuse sec Actorul Roman si in ochi i se citi tristetea dacilor cuceriti de Împaratul Traian in anul 106.
- De ce esti nesimtit? Îl iau tare pe Actorul Roman. Astepti sa cred ca daca nu joci in filme, adica cand nu esti pe platourile de filmare vii si lucrezi aici? Tu esti Maharul Înaltimilor si Actorul Roman. Nu este vreun rol. Esti angajat partime?
- Asa ceva!
- Ajunge, am auzit destule. Esti un mare nesimtit! Ma iei cu din astea? Chiar vrei sa cred porcaria aia? Drept cine ma iei? Vreo gorila pe care o freci cum vrei si unde vrei? Aluzia era clara. În opinia mea Organizatia era Criminala. Arata-mi te rog scenariu! I-am cerut imperativ Actorului Roman.
- Numai daca ar fi existat unul ce bine ar fi fost! Îmi raspunse acesta. Esti ultima problema in clipa de fata, cea mai mica. În capul listei am 16 mame care vor primi vestea ca copiii lor au pierit intr-un accident produs intamplator la baie. Ce le voi spune? Cine ne poate spune ce s-a intamplat mai exact cu cele doua victime?

Nu puteam sa-l atac. M-ar fi impuscat in cap. Poate ca asta si are de gand sa faca in cele din urma si acum doar imi amorteste atentia, m-am gandit imediat. Daca il fac pe scarba asta ce vrea sa se joace cu nervii mei sa imi arate scenariul as putea avea dovezi solide pentru a construi un caz.
- Arhivele dumneavoastra nu sunt documente publice? L-am intrebat disimulant pe Actorul Roman.
- De ce v-ar interesa Arhivele noastre?  Se formaliza imediat Actorul Roman.
- As dori sa caut cateva scenarii din viata mea, poate ne-am mai intalnit, cu dumneavoastra sau cu alti colegi de ai dumneavoastra. Sigur ne cunoastem. Chiar daca nu stim, exista acte doveditoare. Ele sunt acolo jos. Pot sa ma duc sa le aduc? Mi-am incercat eu norocul.
- Fa ce vrei. Asta a fost oricum ultima mea zi. Peste zece minute nu voi mai lucra aici. Ai cinci minute peste zece minute de cand plec eu si pana va ajunge aici schimbul 3. iti sugerez s-o tunzi pana vine el. Știi... vine odihnit...
- Știi ceva? Du-te sanatos. Esti o secatura de om ca nu vrei sa recunosti. Eu o sa mai stau pe aici sa vad cine te schimba.

Nu mai stiam de unde incepuse toata aceasta aparenta halucinatie. Undeva mi se schimbase perspectiva generala si lucrurile se vedeau intr-o lumina noua. Era o lumina verde si cruda.

Venisem aici sa depun o plangere. Aveam o problema ce necesita interventie de la inalt nivel. Tot ce m-au ajutat sa fac a fost sa-mi descopar pasiunea pentru crima. Pasiunea simpla si linistita a celui ce stie ca niciodata nu va fi prins. Știam ca voi mai ucide.

M-am hotarat sa ascult sfatul Actorului Roman. Am sters-o. Daca este adevarat ce zice, peste zece secunde nu va mai avea nici o functie. Va fi un om simplu si in fata mainilor mele va rade de se va caca pe el la propriu si in ambele sensuri. M-am ascuns in spate dupa tomberoane. Pe asta nu aveam de gand sa-l iert.